Interviu cu terapeuta Raluca Rotaru

Sursa: https://clubenigma.ro/interviu-cu-terapeuta-raluca-rotaru/

Salutare, prieteni!

Astăzi vă propun un interviu extrem de interesant, cu privire la teme spirituale total noi. Cel
puțin pentru mine. Din ce am văzut, la noi circulă cam aceleași articole despre cam aceleași
terapii. Cred că sunteți familiarizați cu noțiuni precum „Terapia cu cristale„, „Reiki„, „Yoga„,
„Theta Healing„, „Meditație„, „Terapie cu îngeri„, „Terapia iertării” etc. Toate se leagă între ele,
după cum ați văzut. Uneori, suntem tentați să le încercăm pe toate, alteori mergem la maeștrii
sau psihologii cu care ni se pare că rezonăm. Asta pentru că procesul de autocunoaștere e
complex și durează ceva timp până reușim să ne (re)găsim printr-o anume terapie.

Pe sistemul „am o prietenă care are o prietenă”, am ajuns să cunosc o persoana foarte
interesantă care folosește terapii nou-nouțe la noi în țară. Este „o pionieră” în acest sens.
Terapiile pe care le practică sunt populare în țări precum Spania, America Latină și Franța.

Numele său este Raluca Rotaru. Dacă erați curioși să știți de ce în familia dumneavoastră se
repetă anumite date (date de naștere, anumite evenimente petrecute pe o anume dată), de ce
se repetă o anumită oră, sau de ce aveți senzația că pe parcursul vieții vi se activează niște
programe mentale care vă fac sa retrăiți problemele părinților, de ce vă reîntâlniți periodic cu
aceleași probleme care par să vă urmărească precum un blestem, ea este omul potrivit și vă
poate lămuri în acest sens. Pentru a vedea exact cu ce se ocupă, în ce constau terapiile, ce spun
cei care au lucrat cu ea și alte articole interesante, vă invitam pe siteul ei.

Raluca lucrează cu terapii precum: Terapia Memoriilor Prenatale, Investigația

BioNeuroEmoțională, Analiza transgenerațională (sau Studiul Arborelui Genealogic).

Am parcus pe nerăsuflate siteul și blogul ei, apoi am discutat câteva chestii faine pe care vreau
să le împart cu dumneavoastră.

Interviu cu Raluca Rotaru

A.B.B.: Cine este, pe scurt sau pe lung, Raluca Rotaru?

Raluca Rotaru: Sunt fascinată de om și de mintea umană, consider că e cel mai complex
calculator întâlnit vreodată. Și de fotografii! De mică am fost pasionată de fotografii. Mi se
părea fascinantă acea bucată de hârtie cu o fărâmă din viața unui om. Mai târziu, cineva mi-a zis
că fotografia reprezintă o întoarcere în trecut. Așa este. Făcând o analogie cu terapia, am
realizat că pentru a-ți înțelege prezentul, este foarte benefic și util să te întorci la acele
fotografii din trecut ca să îți dai seama dacă într-adevăr sunt reale sau reprezintă doar o
perspectivă a ta din acel moment al vieții tale. Perspectivă care poate fi modificată, ajustată,
văzută prin alte filtre decât cele din trecut. Exact asta fac și cu clienții, schimbăm împreună
fotografiile din trecut, le reajustam, le photoshopăm, să zic așa, cu scopul de a reuși să-și
privească viața diferit.

A.B.B.: Există o superstiție care spune despre femeile însărcinate că e bine să vadă lucruri
frumoase în timpul sarcinii.

Raluca Rotaru: Femeia însărcinată este o zeiță, tocmai de aceea trebuie venerată și protejată ca
atare de către cei din jur. Iar ea trebuie să fie conștientă tot timpul sarcinii de faptul că pune o
cărămidă foarte importantă la temelia personalității bebelușului aflat în pântecul ei. Cred că e
mai mult decât o superstiție, este o realitate… Vede lucruri frumoase, are stări frumoase. Ceea
ce înseamnă că bebelușul experimentează și el, la rândul lui, o stare de bine în mediul
intrauterin.

A.B.B.: În Africa – mai precis în tribul Himba din Namibia – oamenii de acolo cred că viitorii lor
copii sunt concepuți din prima zi în care mama se gândește la ei.

Raluca Rotaru: Ne creăm propia realitate prin felul în care gândim. Copilul există într-un plan
superior cu mult înaintea apariției în plan biologic. Unul din lucrurile pe care le propun femeilor
ce nu reușesc să rămână însărcinate este să îl cheme către ei, ca și cuplu, să îi spună că sunt
pregătiți să îl primească în viața lor, să îl vizualizeze.

A.B.B.: Citez din articolul tău, „Memoriile prenatale„:

„Faptul că părinții preferă un anumit sex pentru copil, că sarcina nu a fost dorită, că mama a
încercat să avorteze sau au existat probleme în cuplu de-a lungul sarcinii, că a existat o
sarcină gemelară, iar unul dintre copii a murit înainte de naștere, că nașterea s-a făcut prin
cezariană sau cu forceps au influență în viața noastră fizică, emoțională, mentală și socială.
Aceste circumstanțe generează diferite comportamente problematice, ducând la
evenimente repetitive de-a lungul vieții individului, ba chiar și la apariția diferitelor boli”.
În primă fază mi-a venit în minte Salvador Dali cu ale sale „amintiri intrauterine”. Inițial am
crezut ce a scris, dar apoi m-am întrebat dacă nu era doar o farsă de-a sa. Oricum, ce mai țin
minte este că el spusese dintotdeauna despre sine că este un geniu. Lucru care s-a adeverit?
Sau lucru care l-a modelat?…

Faptul că toate aceste informații din istoricul sarcinii ajung la copil, fac dovada că există un
„câmp-sursă”, un „câmp de conștiință” care ne leagă pe toți?

Raluca Rotaru: Poți să interpretezi așa, dacă vrei. Însă dincolo de câmpul de conștiință care ne
leagă pe toți, există o conexiune foarte puternică între mamă și copil. Tocmai de aceea, femeia
însărcinată trebuie să fie foarte prezentă de-a lungul sarcinii, în sensul de a fi atentă la stările,
emoțiile și evenimentele prin care trece și de a-i explica fătului că acele stări sunt ale ei, nu și
ale lui. Nu îi aparțin bebelușului.

A.B.B.: Undeva am auzit că fătul este cumva într-o zonă „atemporală” din care el poate vedea și
percepe tot ce se va petrece; de exemplu, el va ști dacă urmează să se nască prin cezariană și
este pregătit pentru acest tip de naștere.

Raluca Rotaru: Din experiența avută și cărțile citite, pot spune că nu fătul se află într-o zonă
„atemporală”, ci partea aceea de suflet care provine din pură conștiință. Da, el știe ce se va
întâmpla, ce fel de naștere va experimenta. Însă acel făt aflat în burtica mamei funcționează
după niște legi biologice bine stabilite, cumva diferite față de cele ale sufletului. Tocmai de
aceea iau naștere atâtea credințe limitative în această perioadă.

A.B.B.: Prima asociere legată de gemeni pe care o fac acum ține de o emisiune despre viața lui
Elvis Presley . A mai avut un frate geaman care a murit la naștere, iar unii spuneau că talentul și
energia pe care o avea erau cât pentru doi, și că Elvis ar fi absorbit, cumva, energia fratelui său
la naștere.

Raluca Rotaru: Da, se întâmplă mult mai des decât ți-ai imagina acest lucru. Problema e că, de
cele mai multe ori, acea „energie absorbită” nu este benefică celuilalt. Geamănul supraviețuitor
experimentează adesea stări de depresie, senzație de abandon, dorință de autodistrugere sau
suicid tocmai dintr-un sentiment puternic de vină adânc impregnat la nivel inconștient: el a
supraviețuit, spre deosebire de geamănul său care a murit.

A.B.B.: Citez tot din „Memoriile prenatale”:

„Din punctul ei de vedere, pântecele mamei e locul unde se decide dacă viitoarea viață a
bebelușului îl va conduce spre iubire sau spre singurătate, spre succes sau spre eșec, spre
sănătate sau spre boală.”
Nu este ușor determinist acest lucru? Cei care nu știu despre această abordare a lucrurilor, sunt
„condamnați” la un anumit destin, iar cei care află despre această teorie au șansa să își schimbe
destinul urmâd terapia?

Raluca Rotaru: E determinist atâta timp cât nu îți dai seama de importanța vieții intrauterine și
cât de ușor se impregnează programele inconștiente în cele nouă luni de viață intrauterină,
programe ce vor contribui la scenariul tău de viață. Memoriile Prenatale reprezintă o terapie
complexă legată de viața intrauterină, parcurge toate etapele acesteia, de la preconcepție până
la naștere, însă sunt și alte terapii care lucrează cu această prima etapa a vieții.

Destinul ți-l schimbi doar când dorești să devii responsabil de viața ta. În acel moment, te
responsabilizezi și de programele inconștiente adânc impregnate în mintea ta în etapa
intrauterină. Atât!

A.B.B.: Citez din articolul „BioNeuroEmoția„:

„Pentru BioNeuroEmoție, principala problemă nu se află în exterior, în mediul în care trăim,
ci în propria noastră minte. Mediul în care trăim acționează exact ca o oglindă a noastră și
analizându-l, putem înțelege care este starea noastră internă”.
Cu alte cuvinte, un om atrage/își modelează realitatea în funcție de gânduri și emoții?

Aici îmi vine în minte și teoria conform căreia ADN-ul este de fapt o antenă ce recepționează
informații și că, de fapt, nu el ne programează pe noi, cât noi pe el.

Mi-a mai plăcut mult și interviul cu Joe Dispenza. Undeva spune că: „suntem victime ale
propriei realități sau suntem creatori”.

Raluca Rotaru: Da, omul își atrage realitatea în funcție de programele ce rulează mai ales în
partea inconștientă a minții. Aceste programe sunt moștenite pe linie genealogică, impregnate
de-a lungul vieții intrauterine și în primii ani de viață. Pornind de la aceste programe, noi ne
formăm așa-zisul scenariu de viață după care vom funcționa.

A.B.B.: Mi se pare foarte tare chestia asta cu abordarea transgenerațională. Prima întrebare pe
care ți-o adresez e ușor religioasă. Rugăciunile (bisericești) sunt și ele un fel de programe?
Deocamdată pentru omul simplu la asta se rezumă terapia transgenerațională: pentru a șterge
păcatele de neam merge la biserică/preot și face anumite rugăciuni sau ritualuri. Pentru cei care
au experimentat asta, îi ajută. Trec peste greutăți.

Iar cei care se ocupă cu diverse terapii energetice cum e Reiki, vorbesc despre „corzi eterice” și
„chirurgie eterică„.

Raluca Rotaru: Pentru unii, rugăciunea reprezintă o terapie. În general, în rugăciuni e invocat
ajutorul Divinității și protecția acesteia față de rău.

Însă terapia practicată de mine e mai mult decât atât. Studiindu-ți arborele genealogic, ai acces
la o mare comoară a familiei tale. Când ești dispus cu adevărat să îți descoperi istoria, îți dai
seama că nu există categorii și etichete de oameni buni și oameni răi. Fiecare a fost condiționat
să facă ceea ce a făcut pentru că scenariul de viață era impregnat cu programe inconștiente
limitative care i-au determinat comportamentul, acțiunile. Când ajungi să iei la cunoștință acest
lucru, este magic, nu mai vezi lumea plină de pericole la tot pasul, de care tu trebuie să te
protejezi sau trebuie să ceri ajutor Divinității pentru a o face pentru tine.

A.B.B.: Crezi în ideea de reîncarnare? Unele speculații din domeniul spiritual mai spun că înainte
de a ne naște ne alegem experiențele prin care vrem să trecem aici.

Nu ai întâlnit nici un caz care să plonjeze în amintiri mai adânci decât cele din viața
intrauterină? Care să meargă până în amintirile din altă viață? Am citit o carte – „Prin timp, spre
vindecare”, scrisă de un tip, doctor, Brian Weiss. Se pare că omul e autentic, nu e un farsor, iar
lui în timpul ședințelor de hipnoză exact asta i s-a întâmplat cu o pacientă. Inițial a fost extrem
de sceptic, însă, analizând cazul și-a dat peste cap toate conceptele de-o viață.
Raluca Rotaru: Cred în existența noastră dincolo de acest corp biologic.
Ba da, mi s-a întâmplat exact ceea ce povestești de Brian Weiss, însă am readus persoana, de
fiecare dată, în etapa vieții intrauterine pentru că era ceea ce mă interesa la momentul
respectiv.

Terapeutic vorbind, nu abordam această temă, însă de curând, am avut ocazia să particip la un
curs în care era tratat și acest aspect, iar trainerul ne-a zis ceva ce mie mi s-a părut plin de
logică: „Dacă mintea clientului meu „se deranjează” să creeze o astfel de poveste, dintr-o viață
anterioară, poveste ce lui îi dă o informație importantă din punct de vedere terapeutic pentru
viața actuală, cine sunt eu să îi “demontez” adevărul„?

A.B.B.: Ai trăit vreo experiență bizară, interesantă, ceva ce sare de orice logică?

Raluca Rotaru: Mi se întâmplă tot felul de lucruri faine, interesante, lucruri ce înainte le-aș fi
catalogat drept bizare, cum spui tu. Acum spun doar că anumite dorințe ale mele sunt în
rezonanță cu Universul și ajung să se materializeze incredibil de repede. De exemplu, mi-am
dorit mult o carte, am văzut-o de vreo două ori în librărie, dar nu mi-am cumpărat-o. Două
săptămâni mai târziu, au sunat la ușă două persoane total necunoscute, care vroiau să îmi
prezinte un proiect fain al unei edituri faimoase. Spre surprinderea mea, i-am lăsat să intre în
casă pentru a-mi prezenta proiectul lor (eu care nu sunt deschisă la astfel de întâlniri și
prezentări). La final m-au întrebat dacă sunt interesată să achiziționez respectivul proiect, le-am
spus că nu. Mi-au mulțumit pentru timpul acordat și la sfârșit, mi-au dăruit o carte. Exact aceea
pe care eu o văzusem cu două săptămâni înainte în librărie!

Eh, și povești din astea am cu zecile….

O altă intamplare interesantă, poate că tu i-ai spune bizară, s-a petrecut în noiembrie, acum 2
ani. M-am mutat din Spania și înainte de asta, am vândut mașina unei tipe dintr-un orășel vecin,
din Cambrils. În ianuarie, trei luni mai târziu am revenit în Spania pentru un curs și s-a „nimerit”
să mă cazez la o persoană care stătea exact în Cambrils. Într-o seară, veneam târziu din oraș,
singură, cred că era cam 22.30 și mă duceam spre casă. Pe lângă mine, pe o stradă pustie, trece
o mașină și când mă uit mai atent la număr, era mașina ce o vândusem cu 3 luni înainte. Fusese
o mașină dragă sufletului meu, călătorisem în multe locuri faine cu ea. Tocmai de aceea eram
atât de încântată că o revăd! Însă partea interesantă abia acum începe. Am urmărit îndelung
mașina, am văzut că întoarce la rond, vine spre mine și se oprește în dreptul meu. Tipa coboară
geamul și-mi spune să intru, că mă duce ea unde am nevoie, că e târziu și nu e ok să merg
singură pe stradă la ora aia. Eu am început să râd. Mi-am dat seama că nu ma recunoștea
nicicum. I-am spus că ne-am întâlnit în urmă cu 3 luni când i-am vândut mașina și nu i-a venit să
creadă! A zis că ea a oprit pentru că a văzut că sunt fată și că sunt singură pe stradă. Am început
să plâng de bucurie, mi s-a părut atât de magic Universul!

A.B.B.: Citind secțiunea „Despre mine” din siteul tău înțeleg că tu însăți ai experimentat o
terapie anume? Daca da, ce schimbări s-au produs cu tine? Sau ceva ce se poate spune din ce te-
a marcat/impresionat…
Raluca Rotaru: Am experimentat multe terapii care m-au ajutat să mă responsabilizez față de
propia viață. În general, suntem victime ale sistemului, ale destinului, ale karmei, ale astrelor,
ale vecinului, ale lui Dumnezeu… pentru că victima nu poate face schimbări, victima doar
găsește vinovații, eventual. Când te responsabilizezi, îți dai seama că poți schimba lucrurile, că
poți lua decizii, că poți spune Nu, că poți ieși din relații și situații toxice. Și dintr-o dată,
realitatea ți se schimbă.

A.B.B.: Cunoști spitale în lume care au început să colaboreze cu terapeuți în genul tău sau cu
vindecători cu energie? Cunoști personal doctori, fizicieni, psihiatri, psihologi care sunt
preocupați de o astfel de terapie sau de un astfel de mod de a vedea viața? Din ce văd, oameni
care au o diplomă în psihologie, încep cursuri complementare și apoi se axează pe o tehnică, pe
un model de terapie care înglobează chestii spirituale ce uneori bat spre misticism. Un psiholog
obișnuit e destul de sec, și mi se pare fain că oamenii încep să împace știința cu spiritualitatea.

Raluca Rotaru: Acum 5 ani, Spitalul Public din Reus, Spania, secția de Oncologie lucra cu
Asociația de Reiki din Tarragona. Mergeau regulat la cei bolnavi de cancer pentru a-i ajuta. Nu
mai știu dacă încă fac acest lucru în prezent. La un moment dat, știam că și în Anglia se practică
Reiki-ul în spitalele publice.
Personal cunosc doar câțiva oameni de acest fel, la ale căror cursuri am și participat. Da, sunt
din ce în ce mai mulți cei care își completează metodología cu „altceva”. Cred că eticheta de
„chestii spirituale” e puțin arhaică, în sensul că sunt multe experimente, dovezi științifice care
demonstrează ceea ce partea de spiritualitate vehicula de mii de ani.

A.B.B.: Foarte interesant mi s-a părut și articolul cu Fiestamania. Un concept total nou pentru
mine. Citez din articolul tău:

„Fiestamania este un concept descoperit de psihologul Anne Ancelin Schutzenberger și face

referire la impulsul sexual de reparație după o moarte tragică în clan (…) Când clanul pierde
pe cineva, se întâmplă foarte des ca printre membrii supraviețuitori să se trezească o
dorință inconștientă de a-l înlocui pe cel dispărut, o dorință compulsivă de a face dragoste
pentru a putea garanta înlocuirea celui decedat. Este vorba de un impuls biologic și
inconștient. Dacă există circumstanțe ale unei morți traumatice, clanul caută, pe lângă
supraviețuire, să însănătoșească și să închidă capitole ce au rămas deschise în istoria
familiei.”
Acest articol îmi amintește de cazul unui fost coleg de facultate care a murit în Colectiv. Părinții
lui au decis să mai aibă un copil și au reușit. Partea proastă, după mine, este că numele acelui
copil derivă din numele copilului mort, părinții parcă deja îl văd pe noul copil jucând viața
celuilalt. Cine suntem noi ca să judecăm asta, până la urmă? Dar, sincer, oricare ar fi sufletul ce
a ales să se nască în familia lor, și-a luat pe umeri o misiune dificilă.

Raluca Rotaru: Cumva e acea familie care și-a botezat fiica în aceeași biserică în care a fost
botezat fiul decedat? Dacă despre e vorba, exact asta am zis când am citit articolul: păcat de
acel suflet nevinovat care are deja misiunea de a readuce bucurie în viața parintilor afectați de
moartea fratelui. Proiectul ei de sens este unul destul de dificil, acela de a-și înlocui fratele
mort, care a dispărut într-un mod foarte tragic (nu vorbim de o moarte cumva așteptată, cum e
cazul unei persoane bolnave de cancer, când moartea e oarecum lentă, nu de pe o zi pe alta).

A.B.B.: Sora lui a fost botezată în biserica în care lui i s-a făcut slujba de înmormântare. De
asemenea, sora lui este născută pe 30 aprilie, iar el a murit pe 30 octombrie. Cred că părinții au
o problemă cu numărul 30 sau cu rădacina lui cifrică.

Raluca Rotaru: La nivel de arbore genealogic, 30 aprilie are legătură cu 30 octombrie. Dar e
destul de complicat să explic asta pe scurt. Se numește linie maestră cu diferență de 6 luni.
Există un doctor, Salomon Sellam, cel care a descoperit o formulă a conexiunilor la nivel
inconștient bazată pe data de naștere, pe data concepției sau data morții. Până la urmă, toate
sunt date de naștere, uși ce se deschid catre diferite etape ale evoluției.

A.B.B.: Adică părinții au reușit să potrivească datele la nivel de inconștient?

Raluca Rotaru: Da. Se intampla foarte des asta. Când te apuci să studiezi arborele genealogic, e
impresionant cât e de exact este inconștientul familial…

A.B.B.: Articolul despre Ana Maria Oliva mi s-a părut foarte tare. Găsesc fascinant faptul că
știința confirmă spiritualitatea. Nu știam că există un aparat care poate vedea aura și o poate
interpreta. În sensul ăsta, cunoștințele mele generale se opresc pe la fotografia Kirilian. Ai avut
ocazia să vezi aparatură de tipul ăsta? Oare va ajunge să aibă parte de ea tot omul în cabinete
specializate? Am mai auzit de un aparat… nu știu cum îi spune, dar poate vedea particulele de
lumină din sânge.

Mi-au plăcut aceste vorbe din articolul tău:

„În spatele fiecărei suferințe există o credință greșită. Ne-au învățat că dacă cineva suferă…
să suferi cu el. Nu! Așa doar multiplici suferința în lume. Încearcă să fii tu bine. Și calm,
concentrat, sari în ajutorul celui ce suferă. Asta poate să îl ajute.”
Și: „Ceea ce e biografic devine biologic.” – e tot vorba de somatizare, nu? Doar că e mai fain
zis…

Raluca Rotaru: Nu, n-am reușit să testez un astfel de aparat, însă am intrat în contact cu
persoane care au făcut astfel de teste. E interesant că se lucrează și la nivel de terapie, în sensul
că faci testul inițial, vezi aura, faci sesiunea de terapie pe o anumită temă care îți afectează aura
(vorbim de un organ în concret) și apoi ai un alt test, în aceeași sesiune, ca să vezi dacă a
funcționat sau nu terapia.

A.B.B.: Câteva cărți, filme, emisiuni care te-au făcut să le dai nota „UAU!” și pe care le-ai
recomanda cititorilor ClubEnigma.
Raluca Rotaru: E mai greu cu cărțile și emisiunile în limba română (nu că n-ar exista, ci că n-am
ajuns eu încă la ele). Majoritatea cărților și emisiunilor ce le citesc și le urmăresc sunt în
spaniolă și uneori în franceză. Însa îți pot da câteva titluri:

„Cele nouă trepte-o privire spirituală asupra genezei fiinţei umane„, de Daniel Meurois, Anne
Givaudan – o carte mai mult decât spirituală în ceea ce privește concepția și viața intrauterină.
Ai să găsești răspunsuri la multe din întrebările puse aici.

„Biologia credinței„, de Bruce Lipton – E un renumit biolog care demonstrează că genele și

ADN-ul nu ne controlează corpul biologic, ci că ADN-ul este controlat de semnale din afara
celulei.

„Antrenează-ți creierul; Tu ești placebo„, de Joe Dispenza – pentru a descoperi puterea

creierului tău și cum funcționează acele programe inconștiente. Mecanismul este destul de
complex.

„O nouă ştiinţă a vieţii„, de Rupert Sheldrake – E o teorie interesantă, legată de rezonanța

morfică. Cu ajutorul rezonanței morfice sunt transmise informații în timp și spațiu. E un alt mod
de a explica cum funcționează memoria colectivă în Univers.

Ca filme, îmi vine în minte unul care m-a impresionat mult: „Predestination-Luptând cu
destinul„. E interesantă întoarcerea în trecut pentru a modifica diferite aspecte, perspective.
Are multe elemente în comun cu terapiile ce le practic. Finalul e grandios!

A.B.B.: Îți mulțumesc pentru acest minunat dialog, ușor cam difuz, e drept, asta din cauză că am
vrut să te întreb chestii cât mai diverse. Poate într-un alt „episod” vom alege un subiect anume
ca să croșetăm numai pe el. Să ne auzim cu bine!