Student: Adam (Dumitru) Cristina, anul II

Isoria pedagogiei

Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, Editura “Cugetarea”

Capitolul II-Relatia dintre constient si subconstient

“Una din prejudecatile vechi si adand inradacinate in pedagogies i care pune, in drumul inovatiilor
metodice, nebanuite si neindreptatite piedici, e ca lectiile trebuie sa aiba rezultate immediate, palpabile
la moment, mereu in cercul constiintei actuale. Totul trebuie explicat minutios de la inceput copiilor,
totul analizat si despicat pana in cutele cele mai adanci, apoi totul cerut a se sti perfect de limpede, de
cum a incetat explicatia si incepe interogarea examinatoare. Deci, totul la suprafata constiintei dintr-o
data, totul imediat clar, ca si cristalul. Almintrelea, elevii sunt lenesi sai prosti si scoala nu poate face
nimic cu ei.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 94)

“Multe se petrec in subconstientul nostru, e aici o comoara pe care trebuie sa stim s-o folosim in
invatamant si educatie; sa nu ne nelinistim ca elevii n-au prins deodata un sir de fapte ori rationamente,
fiindca nu sunt imediat exprimabile clar si in inlantuire reproductiva totala; ele au avut totusi un ecou in
sufletul copiilor, nu s-au stins cu totul, au continuat sa arda innabusit sub cenusa atator si atator impresii
si notiuni aflate dinainte, in subconstient, si flacara lor se poate reaprinde cand cu gandul nu gandesti si
nu te astepti.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 95)

“Cat de rodnica e lucrarea spiritului si in campul subconstientului si inconstientului , adesea mai rodnica
chiar in cercul inconstientului, o dovedesc o multime de si o multime de cazuri, citate in tratatele
curente de psihologie, de probleme deslegate mai bine in starea de vis decat in starea treaza a
constiintei. Adesea in vis se desfasoara rationamente de o uimitoare precizie, tii discursuri de o
inlantuire logica, de o claritate de argumentare ce rivalizeaza, daca nu le intrec, pe cele ce le poti tine
treaz, desbati cu prieteni probleme de gandire cu un spirit dialectic stralucti, etc. Spiritul nu se odihneste
niciodata cu totul, el e vesnic active, dar nu numai la suprafata, ci si in adanc. De aceasta lucrare din
adancimile subconstientului si inconstientului didacticienii nostril nu prea tin seama, atunci cand cer de
la elevii lor rezultate imediate, palpabile si ponderabile, pe care le si traduc indata in note.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 96)

“In deosebi asa zisa treapta a pregatirii da nastere, fiindca e conceputa a se face numai formal, perfect
constient, la o multime si o multime de crase artificialitati, adesea chiar foarte comice. Cate legaturi nu
se pot face intre o lectie noua si tot ce au mai invatat elevii sau stiu di propria lor observatie ! Dar tocmai
multiplicitatea asociatiilor posibile duce la pregatiri artificiale, la legaturi din cele mai departate cu tema
lectiilor, legaturi trase de par de cele mai multe ori. Sunt sigur ca daca s-ar examina de aproape planurile
de lectii ale elevilor normalisti, din toata tara si din tarile unde se aplica formal treptele formale, s-ar gasi
in peste 95% din ele, pregatiri de natura aceasta, artificiale, trase de par, comice.”
(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 97)

“Intelegerea cunostintelor noua se face, e adevarat, prin asociatia lor cu idei aperceptive, insa procesul
acesta e unic, e o sinteza naturala. In viata psihologica reala, perceptia nu se separa de aperceptie, ci se
petrec deodata. De la sine se aduna, in mod subconstient, ideile aperceptive in timpul tratarii
subiectului nou si se contopesc intim cu acesta, inlesnindu-I asimilarea. Iar daca s-ar obiecta, cum se
obisnuieste, ca nu poti fi sigur de rememorarea spontana a ideilor aperceptive, si atunci e mai bine sa o
faci in chip constient, am raspunde ca nimic nu te impiedica sa starnesti in chip constient ideile
aperceptive in chiar cursul predarii, cand vezi ca ea se intelege mai greu, cand sunt termeni ce par
necunoscuti.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 98)

“Atunci poti sa pui intrebarile necesare; mai mult, daca predarea e mestesugit facuta, ea determina pe
elevi insisi sa puna intrebari in punctele unde nu inteleg ceva, si e cel mai rodnic invatamantul care
provoaca pe scolari sa intrebe si ei cat mai des. In sfarsit, mai e un argument: din experienta proprie stim
ca cele mai rodnice lecturi pentru noi au fost acelea care ne-au dat mult de gandit, in care multe lucruri
ne-au fost neinteligibile intai, obscure. Aceatsa prima impresie de neclaritare, de obscuritate, ne-a
stimulat sa revenim mereu asupra lor cu incapatanare, n-am vrut sa ne lasam fara a pricepe totul pana
ain cele din urma, ne-am batut mereu capul, fiindca ne stimula si ambitia de a intelege totul. Grija de a
percepe totul ne-a dominat si in subconstient si adesea intelesul tasnea in mod neasteptat, dupa
lucrarea aceasta subconstienta. ”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 98)

“Nu vrem sa sustinem paradoxala teorie, ca obscuritatea ideilor este analoaga cu profunzimea lor intot-
deauna.Si nu vrem, mai ales, sa fie imbratisata o astfel de teorie paradoxala pentru invatamant. Nu e
nimic, insa, daca mai raman si idei neclare, neinteligibile. Ele se vor clarifica mai tarziu, prin idei noua cu
care se vor asocia, se vor clarifica prin germinatie inconstienta si subconstienta prin cristalizare lenta in
adancurile sufletului elevilor. Se vor clarifica si prin starnirea ambitiei naturale de a intelege, si pentru
asta vor gandi mai mult. Pe aceasta cristalizare lenta trebuie sa conteze foarte mult invatatorii si
profesorii, sa aiba rabdarea de a lasa procesul invatarii sa se desavarseasca si in adancimile sufletelor. ”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 99)

“Surprizele asociatiilor de idei sunt infinite, si infinite sunt, de aceea, si surprizele evolutiei vietii
sufletesti a elevilor. De aceea, clasificarea lor prin note, de la inceput e o gresala mare de psihologie,
cum este o mare gresala de psihologie si catalogarea lor psihica definitive prin metoda examinarii
psihologice prin teste. Numai aproximatii de calificari psihice putem da prin aceasta metoda, un inceput
de orientare asupra aptitudinilor. Dar sa fim mereu cu gandul la spate, ca evolutia, atat de determinate
de prefacerile subconstiente ce scapa analizei minutioase, poate aduce surprise mari: un elev gasit
avansat, precoce, poate deodata, pe neasteptate, sa manifeste un ritm de dezvoltare cu totul lent, poate
stagna sau chiar da indarat; si invers, unul gasit intai inapoiat si cu un ritm de dezvoltare prea lent, sa
manifeste deodata unul iute si avansat.”
(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 99)

“Anuntarile stereotipe sunt plictisitoare si indispun de aceea pe elevi, fiindca inlatura un sentiment
foarte placur si o insusire fundamentala la copii: inlatura orice surpriza si prin aceasta si via curiozitate.
De aceea, ele trebuie facute cat mai variat posibil si cat mai natural imbracand forma obisnuita in
convorbirile noastre zilnice, familiar. Pana atunci spunem: ascultati sa vedeti ce mi s-a intamplat mie ieri;
si mie mi s-a intamplat odata asa sa vedeti cum; stiu intamplarea asta de la …; e nostima de tot si am sa
v-o spun si voua. Forme ca acestea trebuie sa imbrace anuntarile lectiilor, spre a fi natural si
neplictisitoare. Am dat in acesta privinta multe si felurite exemple in lucrarile noastre metodice si vom
mai da si altele, in partea aplicativa a acestei lucrari. Accentuam insa ideea ca necesitatea pregatirii
formale aperceptive si a anuntarii subiectului nu este deloc imperioasa. Imperioasa este numai
introducerea afectiva a lectiilor, adica un mestesug de a starni de la inceput un viu si cald interes pentru
tema lor. Fara acest interes, lectiile sunt pierdute pentru profunzimile sufletului, si toata casna predarii
formale e o odioasa inutilitate.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 100)

“Tot atat de artificial se procedeaza si cu treapta numita a asociatiei, in care se fac comparatii trase de
par intre unele fapte si altele, pentru a se stoarce, in urma acestor comparatii, caractere tipice,
notionale. Insa, cum in viata cele mai multe notiuni se formeaza prin comparatii spontane, involuntare
subconstiente, trezindu-ne cu ele la un moment dat in constiinta, fara sa ne dam seama cum am ajuns la
ele, fara sa le mai putem urmari filiatia, tot asa si in scoala, procesul generalizarii trebuie sa se petreaca
cat mai mult prin asociatii spontane, involuntare, sub si inconstiente. Despartirea artificiala a proceselor
psihice care in viata se petrec simultan este o gresala analoaga, cu greseala vechei psihologii, care
impartea sufletul in facultati, adica intr-un fel de compartimente adesea ermetic inchise unul fata de
celelalte.Realitatea psihica este o realitate de simlutaneitati functionale, o realitate de osmoza
neintrerupta intre cercurile de constiinta. De aceea-o repetam-nu trebuie sa ne nelinistim prea mult ca
nu cristalizeaza deodata cunostintele, in cercul luminous al constiintei actuale. Sa evitam analizele prea
minutioase, adica despicarea preaconstienta a impresiilor, ideilor si sentimetelor, caci indispun adesea
pentru toata viata in contra anumitor subiecte. In deosebi analiza amanuntita a poeziilor, prin forma
dialogica, le rapeste mult din farmecul ce au, le usuca de seva lor emotiva . Lasate insa la puterea lor
spontana de impresionare, -analizate numai prin lectura lor dramatica- ele isi patreaza pentru toata
viata savoarea lor primitiva, care s-a distilat si in adancimile subconstientului. ”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 100-p101)

“Poezia tinteste sa trezeasca amintiri de stari traite, adica ea se adreseaza sentimentului nostrum si ne
atata spre privirea interioara. Aici e la locul ei vorba invatatorului, care creeaza dispozitia necesara si
care apoi, prin buna sa expunere, lasa poeziei puterea ei de influenta. Ar fi un non sens daca am vrea sa
facem simtita forma unei poezii prin libera convorbire chiar. Asta ar insemna o sfasiere a ei asa cum se
petreceau lucrurile la asa numitele aprofundari cu ajutorul metodei interrogative. Pentru noi este azi o
enigma ca s-au putut trata o data povestirile biblice si basmele prin metoda dezvoltatoare-interogativa ,
prin care se pierdea orice parfum si orice incordare afectiva si se tulbura pentru multa vreme activitatea
creatoare ulterioara a imaginatiei.”

(Ion Nisipeanu, “Scoala psihologica”, Volumul I, 1938, p 101-102)