Sunteți pe pagina 1din 8

Director,

Prof. Ionescu Georgiana

PLAN MANAGERIAL

al Coordonatorului pentru proiecte şi programe educative şcolare şi


extraşcolare

AN ŞCOLAR 2017- 2018

I. Obiective:

 Diminuarea numărului de elevi cu note scăzute la purtare din cauza absenţelor sau a actelor de indisciplină;
 Îmbunătăţirea frecvenţei în anul şcolar 2017-1018;
 Reducerea fenomenului de violenţă şcolară;
 Dinamizarea consiliului elevilor prin iniţierea şi organizarea unor proiecte educative având drept scop implicarea şi responsabilizarea unui
număr cât mai mare de elevi în viaţa şcolii (cercuri, revista şcolii, site-ul şcolii, mobilitati transnationale, activitati de debate);
 Optimizarea relaţiei scoală- familie;
 Diversificarea activităţii extracurriculare;
 Conectarea şcolii la programe şi proiecte educaţionale, la nivel local, judeţean , naţional si international .
 Continuarea parteneriatelor si activitatilor de voluntariat demarate si in anii trecuti.

1
II. Modalităţi de realizare:

 monitorizarea disciplinei în şcoală;


 depistarea şi analiza cazurilor grave de indisciplină, de deviere comportamentală şi de delincvenţă juvenilă;
 colaborarea cu familia, Jandarmeria, Poliţia de proximitate, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică în vederea reducerii fenomenului
de absenteism şi de violenţă şcolară;
 încurajarea participării elevilor la concursuri şi olimpiade şcolare, la activităţile educative din şcoală sau din afara şcolii;
 activităţi de orientare şcolară şi profesională;
 activităţi de educaţie rutieră, sanitara şi de securitate personală cu invitaţi din rândul specialiştilor;
 implicarea elevilor talentaţi în colectivul de redactare a site-ului sau al revistei şcolii,si in activitati artistice, in activitati de debate;
 implicarea elevilor si parintilor in activitati ale proiectelor europene;
 excursii tematice, vizite la muzee etc.

2
III. PROIECTARE ŞI ORGANIZARE

NR. ACTIVITĂŢI RESPONSABIL COLABORATORI TERMEN


CRT.
1. Cunoaşterea şi respectarea actelor Coordonator programe şi Inspector educativ 1.10.2017
normative care reglementează activitatea proiecte educative şcolare
educativă şi extraşcolare
Dirigniti,invatatori
2. Repartizarea dirigintilor pe clase Consiliul de administraţie Director,prof. Ionescu Georgiana 6.09. 2017
3 Întocmirea bazei de date privind situaţia Director Secretariatul şcolii lunar
disciplinară, absenteismul, delicvenţa Prof. Ionescu Georgiana
4. Elaborarea Programului activităţilor / Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Georgiana 1.10.2017
proiectelor educative şcolare şi extraşcolare proiecte ed. şc. şi extraşc.
Adam Mihaela
5. Organizarea Comisiei metodice a ariei Director,prof. Ionescu 22.09.2017
curriculare Consiliere şi orientare şi Georgiana Consilier educativ, Adam Mihaela
activităţi educative şcolare şi extraşcolare
6. Întocmirea proiectărilor anuale şi Cadre didactice Coordonator progr. şi proiecte ed. şc. şi 29.09.2017
semestriale a activităţii de consiliere şi Coordonator programe şi extraşc.
orientare / a activităţilor extracurriculare proiecte ed. şc. şi extraşc.
conform noilor reglementări
7. Întocmirea programelor de parteneriate Coordonator programe şi Clubul copiilor, Termen
educaţionale. proiecte ed. şc. şi extraşc. Biserica permanent
Poliţia
Responsabili comisii Jandarmeria
metodice Pompierii
Director Primaria localitatii
Gradinita
Centre de plasament
Centrul de Prevenire, Evaluare şi
Consiliere Antidrog
3
Autoritatea de Sănătate Publică

8. Revizuirea Regulamentului de ordine Director,prof. Ionescu Cadrele didactice 2.10.2017


interioară Georgiana
9. Întocmirea graficului elevilor şi profesorilor Director,prof. Ionescu Cadrele didactice 11.09.2017
de serviciu pe şcoală Georgiana
10. Elaborarea programului Comisiei metodice Responsabili Comisii Membrii comisiei 2.10.2017
a Dirigintilor şi a programului activităţilor metodice
educative şcolare şi extraşcolare Coordonator programe şi
proiecte ed. şc. şi extraşc.

11. Constituirea comisiei pentru prevenirea şi Director,prof. Ionescu Cadrele didactice 6.09.2017
combaterea violenţei în mediul şcolar Georgiana
12. Organizarea Consiliului elevilor Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Georgiana 2.10.2017
proiecte ed. şc. şi extraşc
13. Organizarea Consiliului reprezentativ al Director,prof. Catalin Cadrele didactice 2.10.2017
părinţilor Iordache Comitetele de părinţi pe clase

14. Întocmirea graficului de interasistenţe la Director prof. Ionescu Cadrele didactice 2.10.2017
orele de consiliere Georgiana
Coordonator programe şi
proiecte ed. şc. şi extraşc.
15. Întocmirea graficului de desfăşurare a Responsabili Comisii Responsonsabili comisii metodice 2.10.2017
activităţilor metodice Metodice
4
Coordonator programe şi
proiecte ed. şc. şi extraşc.

IV. IMPLEMENTARE

NR. ACTIVITĂŢI RESPONSABIL COLABORATORI TERMEN


CRT.
1. Desfăşurarea orelor de consiliere conform Diriginti Coordonator programe şi săptămânal
noilor reglementări privind activitatea de proiecte ed. şc. şi extraşc.
consiliere şi orientare
2. Operaţionalizarea activităţilor din Coordonator programe Parteneri în educaţie permanent
calendarul propriu şi a celor din Responsabilii comisiilor
parteneriate metodice
Parteneriate
3. Acţiuni de prevenire a absenteismului şi Director.prof. Ionescu Director,prof. Ionescu permanent
abandonului şcolar, de ameliorare a Georgiana Georgiana
disciplinei şcolare
4. Acţiuni de prevenire a consumului de Director,prof. Ionescu Centrul de Prevenire şi Conform
droguri, a delicvenţei juvenile, a traficului Georgiana Consiliere Antidrog planificării
de persoane Coordonator programe şi Poliţia
proiecte ed. şc. şi extraşc. Jandarmeria

5. Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea Comisia pentru prevenirea şi Centrul de Prevenire şi Raportare
violenţei în mediul şcolar combaterea violenţei în Consiliere Antidrog statistică a 5-a zi
mediul şcolar Poliţia din lună
Jandarmeria
6. Acţiuni de cinstire a marilor evenimente ale Coordonator programe şi Dirigintii,invatatorii Conform
5
istoriei şi culturii naţionale, europene, proiecte ed. şc. şi extraşc. planificării
mondiale Prof. istorie
7. Acţiuni de însuşire şi respectare a normelor Dirigintii Medici de familie Conform
de igienă, de prevenire a îmbolnăvirii Autoritatea de Sănătate planificării
Publică
8. Acţiuni de cunoaştere şi respectare a Dirigintii Inspectoratul pentru situaţii Conform
regulilor de protecţia muncii, a normelor de de urgenţă calendarului
circulaţie, de prevenire a incendiilor
9. Acţiuni de cunoaştere şi respectare a Prof. si diriginti Conform
normelor de protecţia a mediului calendarului
10. Organizarea de programe specifice pentru Director,prof. Ionescu Parteneri în educaţiei Permanent
ed. ptr. dezv. personală Georgiana
ed. inter şi multiculturală Coordonator programe şi
ed. pentru pace proiecte ed. şc. şi extraşc.
ed. ptr. drepturile copilului Responsabili comisii
ed. pentru sănătate metodice
prevenirea abandonului şcolar
prevenirea traficului de persoane
prevenirea exploatării
prevenirea violenţei şi abuzului asupra
copilului prin muncă a copiilor
promovarea egalităţii de şanse (non-
discriminare, grupuri dezavantajate)
ed. ptr. dezvoltarea comunitară
ed. ecologică
ed. prin sport
ed. globală
11. Derularea activităţilor tradiţionale ale şcolii Consiliul de administraţie, Parteneri în educaţie Conform
(Zilele Scolii, Carnavalul Toamnei, Ziua Coordonator programe şi planificării
Educatiei, etc). proiecte ed. şc. şi extraşc.

12. Dezvoltarea parteneriatelor Director,prof. Ionescu Parteneri în educaţie Permanent

6
interinstituţionale Georgiana
Coordonator programe şi
proiecte ed. şc. şi extraşc.
13. Organizarea de reuniuni de informare şi Coordonator programe şi Inspector programe Nov.
iniţiere pentru conceperea, monitorizarea şi proiecte ed. şc. şi extraşc. comunitare Aprilie
evaluarea proiectelor Director,prof. Ionescu Inspector educativ
Georgiana

14. Eficientizarea activităţii de consiliere privind Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Sem. II
cariera proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
Prof. Diriginte-cls a VIII-a
15. Eficientizarea pregătirii elevilor pentru Dirigintii claselor a VIII-a Director,prof. Ionescu Permanent
concursuri, competitii, examen admitere Invatatori, Profesori Georgiana
liceu
16. Permanentizarea parteneriatelor cu Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Permanent
autorităţile locale, mass-media, agenţi proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
economici
17. Organizarea concursurilor civice, artistice, Coordonator programe şi Parteneri în educaţie Conform
sportive proiecte ed. şc. şi extraşc. planificării
Dirigintii
Responsabilii comisiilor
18. Îmbunătăţirea imaginii şcolii prin Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Permanent
ambientizarea personalizată, apariţii în proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
presă, pe site-uri educaţionale
19. Optimizarea relaţiei de comunicare cadre Dirigintii,invatatorii Consiliul reprezentativ al Permanent
didactice - părinţi părinţiilor
20. Elaborarea de materiale şi instrumente de Coordonator programe şi Inspectori educativ, Lunar
lucru specifice (mape de documentare) proiecte ed. şc. şi extraşc. management, perfecţionare
Responsabilii comisiilor CCD
21. Responsabilizarea membrilor Consiliului Coordonator programe şi Consilier , Consiliul elevilor Permanent
elevilor şi a elevilor cu responsabilităţi la proiecte ed. şc. şi extraşc. Director,prof. Ionescu
nivelul claselor pentru a dezvolta iniţiative Georgiana
7
şi a-şi asuma sarcini

V. CONTROL ŞI EVALUARE

NR. ACTIVITĂŢI RESURSE COLABORATORI TERMEN


CRT.
1. Monitorizarea tuturor acţiunilor cuprinse în Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Periodic
Programul activităţilor / proiectelor educative, proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
urmărindu-se stadiile de parcurgere, optimizarea Responsabilii comisiilor Inspectori specialitate
demersului didactic, finalitatea acestora
2. Realizarea de interasistenţe la orele de consiliere şi Coordonator programe şi Director Prof. Ionescu Lunar
activităţile educative proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
Director,prof. Ionescu
Georgiana
3 Realizarea de investigaţii în rândul elevilor pentru a Coordonator programe şi Consiliul elevilor Periodic
evidenţia priorităţile educative, impactul activităţilor proiecte ed. şc. şi extraşc.
educative asupra acestora
4. Analiza periodică şi finală a stadiului îndeplinirii Coordonator programe şi Director,prof. Ionescu Semestrial
programelor de activităţi ale consilierilor şi ale proiecte ed. şc. şi extraşc. Georgiana
comisiei de consiliere dirigintii

Coordonator proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare,


Prof. Adam Mihaela

Director,
Prof. Ionescu Georgiana

S-ar putea să vă placă și