Sunteți pe pagina 1din 3

Profilul de formare al absolventului clasei a VIII-a, prezentat la ședința cu părinții

Anunț ordinea de zi a ședinței cu părinții:


- Scurtă prezentare a competențelor cheie a profilului de formare;
- Detalierea fiecărei competențe pentru absolventul de clasa a VIII-a;

Care este profilul (dorit) al absolventului de școală, astăzi?Ce se doreste si care sunt problemele
cu care ne confruntam atat noi, cei de la catedra, cat si dvs., ca parinti?

Profilul absolventului este caracterizat de un set de valori pe care dorim să le promovăm prin
procesul de învățare și educare , cum ar fi:

 Responsabilitate – elevii școlii vor fi educați pentru a duce la îndeplinire obligațiile care
le revin, vor fi instruiți să își asume răspunderea pentru propriile acțiuni;
 Respect – elevii vor învăța să arate considerație față de oameni, față de autoritate, față de
proprietate și față de propria persoană;
 Curaj – elevii vor fi încurajați să aibă puterea de a face ceea ce este bine și de a-și urma
propria conștiință;
 Bunătate – elevii școlii vor fi educați în spiritul compasiunii, prieteniei, generozității și
altruismului;
 Perseverența – elevii vor fi învățați să fie consecvenți și să găsească forța interioară sau
puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăților.

Toate cadrele didactice au datoria morală și profesională de a-și organiza lecțiile și activitățile în
așa fel încât să formeze elevi care să fie capabili:

 să-și cunoască propria valoare;


 să încerce să se autodepășească;
 să gândească independent;
 să-și rezolve singuri problemele;
 să-și planifice sarcini și să le îndeplinească;
 să învețe să se protejeze singuri;
 să comunice în mod eficient cu ceilalți.

Întreb părinții ce inseamnă „a fi competent”, apoi dau definiția din DEX.


COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat (într-un domeniu, într-o
problemă), care are o părere întemeiată pe cunoașterea adîncă a lucrurilor, este o autoritate (într-
un domeniu), e priceput, e în măsură să...
Pornind de la definiție prezint, cele 8 competențe cheie la nivel european (recomandare
CE 2006)
1.      Comunicare în limba maternă
2.      Comunicare în limbi străine
3.      Competenţe matematice (A) şi  competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii (B)
4.      Competenţe digitale
5.      A învăţa să înveţi
6.      Competenţe sociale şi civice
7.      Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat
8.      Sensibilizare şi exprimare culturală

Noile programe au fost concepute pe formarea și dezvoltarea competențelor elevilor.


Fiecare disciplină are responsabilitatea și mijloacele specifice de a contribui  la dezvoltarea
competențelor din profilul de formare. Nici o competență cheie nu ajunge să se dezvolte izolat și
nu are apanajul unei anumite discipline. Competențele generale ale disciplinei sunt corelate cu
cele ale altor discipline de studiu din aceeași arie curriculară și reprezintă o etapă formativă
superioară în raport cu cele dezvoltate anterior.
Odată cu intrarea în clasa a V-a, elevii pășesc pe o nouă treaptă a educaţiei. Pe parcursul
celor patru ani de școală, ei vor dobândi anumite competențe. Acestea nu se dezvoltă izolat, ci
prin intermediul tuturor disciplinelor pe care le vor studia.
La sfârșitul clasei a VIII a, în urma studierii disciplinei matematică, elevul își va dezvolta
abilități menite să-l ajute la integrarea sa în societate. Astfel:

(Comunicare în limba maternă) – elevul va putea sa exprime informaţii, opinii, idei, sentimente,
în mesaje orale sau scrise, prin adaptarea la situaţia de comunicare. Disciplina matematică
verifică competențele de citire, scriere corectă gramaticală și de exprimare atunci când elevul
este pus să exprime raționamentul de rezolvare a unui exercițiu, a unei situații problemă.

(Comunicare în limbi străine) - elevul va putea sa participe la interacţiuni verbale la nivel


funcţional, pe teme cunoscute. Acestea se pot realiza mai ușor datorită capacității de sinteză și de
analiză dezvoltate de disciplina matematică.

(Competențe matematice (A) şi competențe de bază în ştiințe şi tehnologii (B)) - elevul va putea
sa identifice caracteristici matematice cantitative sau calitative ale unor situaţii-concrete (A) -si
sa rezolve probleme în situaţii concrete, utilizând algoritmi și instrumente specifice matematicii,
și să prelucreze date.

(Competență digitală) - elevul va putea sa utilizeze dispozitive şi aplicaţii digitale pentru


căutarea și selecţia unor resurse informaţionale și educaţionale digitale relevante pentru învăţare
prin accesarea unor platforme educaționale cu scopul învățării matematicii, tehnoredactarea
utilizând instrumente specifice matematicii.

(A învăța să înveți) - elevul va putea sa gestioneze timpul alocat învăţării şi sa monitorizeze


progresul în realizarea unei sarcini de lucru datorita raționamentului logic, de analiză și de a
sistematiza informația.

Competențe sociale şi civice - elevul va putea sa manifeste disponibilităţi pentru participare


civică în condiţiile respectării regulilor grupului şi valorizării diversităţii (etno-culturale,
lingvistice, religioase etc.) datorită modului de lucru pe echipe stimulând cooperarea.
Spirit de inițiativă şi antreprenoriat - elevul va putea sa aprecieze calităţile personale în vederea
autocunoaşterii, a orientării şcolare şi profesionale prin elaborarea unor proiecte de buget, de
matematică financiară, statistică și probabilități.

Sensibilizare şi exprimare culturală - elevul va putea sa realizeze lucrări creative folosind diverse
medii, inclusiv digitale, în contexte școlare și extra-școlare prin identificarea noțiunilor de
matematică întâlnite în vaste domenii (pictură, muzică, arhitectură, istorie, biologie, geografie,
etc.)

Așadar, așa cum spunea Grigore Moisil „Învățând matematică, înveți să gândești!”. Această
disciplină completează profilul de formare al absolventului de clasa a VIII-a, ajutând elevul să
intre mai ușor în societatea actuală care este în permanentă schimbare. Aș incheia prin a da un
sfat viitorilor absolvenți: „Pune-te la treabă din toată inima şi vei reuşi. Competiţia este atât
de mică...”( E. Hubbard)

S-ar putea să vă placă și