ARTROLOGIA

(Sindesmologia)
Obiective
Concept
Principii
Clasificarea articulaţiilor
Corelații clinice
 Obiective

• Să se înțeleagă:
- Conceptul de articulație ca structură morfo-functională;
- Principiile pe baza cărora articulatiile sunt organizate și acționează;
- Diferențele dintre articulațiile congruente și necongruente;
• Clasificarea articulațiilor.
• Să se identifice componentele unei articulații sinoviale comune;
• Să se identifice ligamentele unei articulații;
• Să se realizeze corelații clinice bazate pe anatomia articulațiilor;
 Dezvoltarea și creșterea cartilajelor
• țesutul cartilaginos = țesut semidur sau semirigid;
• celule: condroblaste, condrocite, condroclaste;
• componenta intercelulară: fibre de colagen/elastină
care conțin acid hialuronic, glicozaminoglicani și
proteoglicani;
• condrogeneza;
• după tipul de fibre: hialin; elastic; fibrocartilajul;
 1. Cartilajul hialin
– culoare albicioasă - fibrele fine de colagen, iar în matricea
extracelulară – proteoglicani/glicozaminoglicani;
– pericondrul: strat intern/strat extern;
– creșterea cartilajelor - influențată pozitiv/negativ de diverse
substanțe;
– nu sunt vascularizate și nu prezintă vase limfatice;
– nutriția cartilajului se realizează prin difuziunea substanțelor
nutritive din vasele sanguine din stratul extern al pericondrului;
– cartilajul degenerează cu vârsta datorită reducerii activității
condrocitelor – se poate calcifica ocazional, iar dacă în aceste
zone pătrund și vase de sânge – cartilajul se osifică;
 2. Cartilajul elastic
– culoare gălbuie – fibre de elastină;
– creșterea cartilajului elastic se realizează prin apoziție;
– în timpul procesului de îmbătrânire - mai puțin afectat, nu
se osifică și foarte rar se calcifică;
 3. Fibrocartilajul
– discul interverbral;
– în procesul de îmbătrânire - hernia de disc;

https://www.google.ro/search?q=discul+intervertebral&espv=2&biw=1280&bih=643&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiGgsPL
4cvPAhXLKcAKHbt8DsEQ_AUIBigB#imgrc=OLg2id94UmaCLM%3A
 Concept
• Artrologia = sindesmologia - studiază legăturile naturale dintre
oasele scheletului.
• Articulaţiile = structuri anatomice care menţin oasele în strânsă
legătură;
• Ontogenic, articulaţiile au origine mezenchimală, similară cu oasele
care participă la formarea lor.
• Rol:
– permit mobilizarea razelor osoase;
– limitează şi orientează sensul mişcării;
– amortizează şocurile;
– consolidează sistemul de susţinere.
• Histologic se deosebesc trei tipuri de articulaţii: fibroase,
cartilaginoase şi sinoviale.
 1. ARTICULAŢIILE FIBROASE
- sunt articulaţii imobile sau ft puţin mobile;
- sinartroze;
- se întâlnesc acolo unde oasele se continuă unele cu altele fără
a lăsa sau exista spații majore;
- mijloacele de legătură la aceste articulaţii sunt reprezentate
de ţesutul fibros, care se interpune între marginile oaselor
precum şi periostul care trece de pe un os pe altul;
- după natura ţesutului de legătură şi după forma suprafeţelor
articulare se deosebesc trei tipuri de articulaţii fibroase:
sindesmoza, sutura, gomfoza.
 Sindesmoza
- între marginile oaselor, care
apar ușor îndepărtate, se
interpune o membrană
fibroasă sau un ligament
interosos;
- ex: art. radio-
ulnară/tibiofibulară la Car –
membrana interosoasă
antebrahială/crurală;
- art. carpului, art.
intermetacarpiană la ecvine,
art. interfalangiană distală la
bovine.
(original Anatomia, FMVT)
(după König și Liebich, 2004)
 Sutura

(după Nickel, Schummer, Seiferle, 1986)

- interpunerea între marginile oaselor a unui ţesut fibros foarte redus = „ligament
sutural”;
- se întâlnește doar la oasele capului;
- la animalele tinere sutura permite creşterea encefalului, adică unele mişcări
foarte limitate care dispar la animalul adult prin sudarea oaselor;
- după aspectul suprafeţelor articulare suturile pot fi: dinţate - art. interparietală;
foliate - art. frontoparietală; scvamoase - art. temporoparietală; plane - art.
internazală; schindilezică - art. nazomaxilară.
 Schema unei suturi dințate
(art. interparietală)
1. Craniu; 2. Marginea osoasă
dințată.

Schema unei suturi

dințate la rumegătoare
3. Frontalul; 4. Parietalul;
5. Sutura interfrontală; 6.
Sutura frontoparietală.

(după R. Gradischnig, 1992)

Schema unei suturi foliate
(art. frontoparietală)
3. Craniu; 4. Foița osoasă.

Schema unei suturi

scvamoase (art.
temporoparietală)
1. Craniu; 2. Marginea
osoasă conică.

(după R. Gradischnig, 1992)

Schema unei suturi plane
(art. internazală)
1. Craniu.

Schindileza
2. Sfenoidul; 3. Vomerul;
4. Lama perpendiculară a
etmoidului.

(după R. Gradischnig, 1992)

• Suturile au un rol important la
animalele tinere, pentru că permit
creșterea craniului prin extinderea
marginilor oaselor între care găsesc
membrane (amintiți-vă de osificarea
membranoasă);
• Suturile se termină prin osificare, care
diferă de la specie la specie, de la sutură
la sutură;
• Osificarea suturilor trebuie privită ca
un proces neuniform și foarte lung, care
poate dura chiar și până la maturitate;
• Membrana interosoasă poate fi palpată
în funcție de vârsta; se poate evalua https://www.google.ro/search?q=fontanela&source=lnms&tbm=isch
dacă osificarea este normală sau &sa=X&ei=gsFXUq-
4JsHbswby8YGgDg&sqi=2&ved=0CAcQ_AUoAQ&biw=1366&bih=
643&dpr=1#facrc=_&imgdii=_&imgrc=2hRNn36r5f4N3M%3A%3B1
anormală; K5uARPe4TZJRM%3Bhttp%253A%252F%252Fwww.crecerjuntos.
com.ar%252Fimagenes%252Ffontanelas.jpg%3Bhttp%253A%252

• Spațiile interosoase acoperite de F%252Fwww.crecerjuntos.com.ar%252Fmollera.htm%3B200%3B1

30

membrane = "fontanelele". 15
 Gomfoza
- etimologia gomphos= piron
- se caracterizează printr-o suprafaţă articulară de formă conică ce
pătrunde într-o cavitate, legătura dintre oase realizându-se printr-
un ligament fibros; ex: art. alveolodentară.

1. Dintele; 2. Alveola dentară; 3.

Periodontul.

(după R. Gradischnig, 1992)

 2. ART. CARTILAGINOASE
• amfiartroze;
• sunt articulaţii semimobile care în timp
pot deveni imobile;
• se caracterizează prin interpunerea
între oase, fie a unui cartilaj hialin, fie
fibrocartilaj, care se va continua cu
periostul oaselor participante;
• permite mişcări foarte limitate ale
oaselor;
• există două tipuri de art. cartilaginoase:
sincondroza şi simfiza.
(după R. Gradischnig, 1992)
4. Os; 5. Țesut cartilaginos.
 Sincondroza
• poate fi primară sau secundară;
• Sincondroza primară = interpunerea între oase a unui ţesut hialin
care în timp se osifică, transformându-se în sinostoză;
• specifică oaselor capului, precum şi cartilajului de conjugare care
leagă epifizele de diafiza oaselor lungi;

(după Nickel, Schummer, Seiferle, 1986)

 1. Epifiza; 2. Diafiza; 3. Sincondroza.
(după R. Gradischnig, 1992)
• Sincondroza secundară
este caracterizată prin
interpunerea unor
formaţiuni discoidale
fibrocartilaginoase (disc
intervertebral) între
oasele articulate
realizând o angrenare
strânsă a acestora, ex.
art. dintre corpurile
vertebrelor.
• Discul articular nu se
osifică niciodată, fiind
alcătuit din nucleul
pulpos și inelul fibros.
https://www.google.ro/search?q=discul+intervertebral&espv=2&biw=1280&bih=643&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiGgsPL
4cvPAhXLKcAKHbt8DsEQ_AUIBigB#imgrc=OLg2id94UmaCLM%3A
 Simfiza
• între suprafeţele articulare
se interpune un fibrocartilaj
care este întărit dorsal şi
ventral prin fibre periostale
transversale;
• se osifică la animalele
bătrâne;
•este întâlnită la articularea
oaselor coxale, la mandibulă
(ru, car), art. condrocostale,
fiind o articulaţie cu o 1. Coxalul; 2. Zona cu cartilaj hialin
mobilitate variabilă. (periferic); 3. Zona fibrocartilaginoasă
(după R. Gradischnig, 1992) (centrală); 4. Formarea fibrocartilajului.
 3. ART. SINOVIALE
• diartroze – “articulaţii adevărate” =
sunt articulaţii mobile care se
întâlnesc la majoritatea articulaţiilor
membrelor;
• componentele unei art. sinoviale:
cartilajul articular; capsula articulară;
cavitatea articulară;
• suprafeţele articulare sunt acoperite
de cartilaj hialin, mai gros în centrul
capetelor articulare, având rolul de a
facilita alunecarea oaselor;
– se opune uzurii, amortizează
forțele care acționează asupra A- extremitatea proximală a osului; B – extremitatea
articulațiilor; distală; S – aspectul extensor; K – aspectul flexor
a. Cartilajul articular al extremităţii proximale a osului; b.
– nu este inervat și cu mici Cartilajul articular al extremităţii distale a osului; 1.
excepții nu este vascularizat; Cavitatea articulară cu lichidul sinovial; 2. Membrana
(după Nickel, Schummer, Seiferle, 1986) fibroasă; 3. Membrana sinovială a capsulei articulare; 4.
• mijloacele de legătură -
reprezentate de:
• capsula articulară;
• cavitatea articulară - plină cu
lichid sinovial și care separă
suprafețele articulare;
• formaţiunile complementare:
ligamentele articulare (intra
sau extracapsulare),
disc/menisc articular, labrum
articular;

(după Nickel, Schummer, Seiferle, 1986

 (după Nickel, Schummer, Seiferle, 1986

• membrana sinovială realizează funduri de sac sau „recesuri

sinoviale”, care herniază prin stratul fibros la diferite niveluri;
• capsula articulară este constituită dintr-un strat intern sinovial şi
un strat extern fibros.
• lichidul sinovial = transparent, de culoare alb-gălbui şi consistenţă
vâscoasă, conţinând apă, mucină (un complex de acid hialuronic,
electroliți, enzime) având rolul de a reduce frecarea între oase și de a
asigura lubrefierea suprafeţelor articulare;

• ligamentele articulare pot fi: intracapsulare, extracapsulare, iar în

funcţie de dispunerea lor sunt: colaterale, interosoase, funiculare;

•există articulaţii care nu sunt congruente şi la care congruenţa şi

stabilitatea articulaţiei se realizează prin formaţiuni complementare,
fibro-cartilaginoase care se interpun între suprafeţele articulare sau
prelungesc aceste suprafeţe şi care au diferite forme: de disc = discul
articular; de felie de portocală = meniscul articular; de inel = labrul
articular;
 Meniscuri

https://www.google.ro/search?q=meniscuri+articulare&espv=2&biw=1280&bih=643&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjazOvc6svPAhUFCcAKHSDlAo4Q_A
UIBigB&dpr=1.5#imgdii=tIT8dHALmoWjfM%3A%3BtIT8dHALmoWjfM%3A%3BmIYuT_RwzXaOzM%3A&imgrc=tIT8dHALmoWjfM%3A
Mişcările articulaţiilor sinoviale (după R. Gradischnig, 1992)

flexie extensie

6. Raze osoase; 7. Punctul fix al articulației; 8. Unghiul articulației; 10.

Punctul fix al articulației; 11. Unghiul articular..
• abducţie (după R. Gradischnig, 1992)
adducţie

• pronație supinație

1. Humerus; 2. Radius; 3. Ulna; 4. 5. Humerus; 6. Radius; 7. Ulna; 8.

Rotirea palmei spre planul median. Rotirea palmei spre planul lateral.
 Clasificarea articulaţiilor sinoviale
• după forma suprafeţelor articulare:
– plană;
– condiliană;
– trochleară (balama sau de
ginglim);
– pivotantă sau trochoidă;
– „în formă de şa”;
– sferoidală;
– elipsoidală;

•după posibilitatea mișcărilor:

– uniaxiale (art.
metacarpofalangiană);
– biaxială (art.
interfalangiană);
– multiaxiale (art.
scapulohumerală)
– lipsite de mișcare (art.
sacroiliacă).
(după König și Liebich, 2004)
•după numărul de oase participante:
– simple (1. Suprafețe articulare; 2.
Capsula articulară);

– compusă (3. Suprafețe articulare;

4. Capsula articulară);

(după R. Gradischnig, 1992)

după modul de îmbinare a oaselor:
• congruente (1. Extremități articulare; 2. Suprafețe
congruente).

(după R. Gradischnig, 1992)

• necongruente (3. Extremitate articulară; 4. Suprafețe

necongruente; 5. Disc articular).
 4. SINSARCOZA
• Este un tip particular de
articulație care implică doar
țesuturile moi, mușchii sau
anexele acestora (sarkas =
carne în gr.).
• Ex. – modul de fixare a
membrelor toracice la trunchi
care nu se realizează printr-o
articulație clasică (doar la
mamifere). 1. Spata; 2. Humerus; 3. M. dințat
ventral; 4. Fascia m. dințat; 5. Mm.
pectorali; 6. Cavitatea toracică.
(după R. Gradischnig, 1992)
 CORELAȚII CLINICE
• Diagnosticul se face prin:

– Examinarea fizică:
• Inspecție
• Palpație
– Radiografii;
– Ultrasonografie;
– Artroscopie (endoscopie);
– MRI;
– CT.
Acromionul și
tuberculul mare al
humerusului sunt
puncte de reper pentru
art. umărului, capsula
articulară poate fi
identificată la mijlocul
distanței dintre cele
două puncte;

(după Constantinescu, 2004)

 (după Constantinescu, 2004)

Lig. sacrotuberous (numai la car) = constituie originea mm. biceps femural,

gluteul superficial, gluteul piriform și abductor caudal al coapsei, dar servește
ca punct de reper important pentru ancorarea firelor de sutură în reparea 35
herniei perineale (herniorafia canină perineală).
 (după Constantinescu, 2004)

Atenție la localizarea nervul sciatic! Lateral și în vecinătatea lig. sacrotuberos n.

sciatic este acompaniat A. și V. glutee caudală, care sunt direcționate caudoventral,
acoperite de mm. piriform, gluteul mijlociu și superficial. 36
• La car lig. colateral medial al art.
genunchiului fuzionează atât cu
capsula articulară cât și cu meniscul
medial, fiind principala cauză pentru
menținerea stabilității valgusului* .
Lig. colateral lateral nu fuzionează cu
meniscul lateral – reprezintă cauza
principală pentru menținerea
stabilității varusului**.
• De reținut. Medicii veterinari
practicieni - lig. transvers al art.
genunchiului este cunoscut și sub
denumirea de lig. intermeniscal.
________________
*) membrul pelvin este înclinat sau
răsucit în exterior
**) membrul pelvin este înclinat sau
răsucit în interior (după Constantinescu, 2004)

37
• La car meniscurile lateral și
medial sunt fibrocartilaginoase,
fiind mai groase abaxial decât
axial.
• Meniscul lateral este mai
dezvoltat decât cel medial.
• Meniscurile sunt consolidate de
următoarele ligamente:
craniolateral și craniomedial,
caudolateral și caudomedial, lig.
meniscotibial, lig. transvers al
genunchiului și lig.
meniscofemoral pentru meniscul
lateral. Cele două meniscuri sunt
atașate ferm la capsula
articulară.
(după Constantinescu, 2004)