SISTEMUL OSTEO-

ARTICULAR
Dr. Grigorescu Bianca-Liana
Generalități

• Corpul uman conține 206 oase care alcătuiesc scheletul

• Rolul oaselor:
1. suport al organismului
2. protejează organele
3. depozitează calciu și lipide
4. hematoformator (măduva hematogenă)
Generalități
• Osul este cel mai dur țesut conjunctiv
• Alcătuit din celule, fibre de colagen și substanță fundamentală densă
(mineralizată)
• Conține - mai multe tipuri de celule
- mineralele contribuie la duritatea sa
 Clasificarea oaselor
• După formă:
1. Oase plate
- 2 plăci subțiri de os compact
- o regiune centrală (os spongios)
- rol: - protejează creierul și organele
intratoracice
- suprafață mare de inserție a
tendoanelor
- localizare: oasele craniului, omoplații,
coastele, sternul, oasele pelvisului
 Clasificarea oaselor
• După formă:
2. Oasele lungi: - un ax denumit diafiză
- două capete numite epifize
- localizare: membre inferioare, superioare,
degete

3. Oasele scurte - formă aproximativ

cuboidală, suportă greutăți
- localizare: oasele carpiene, tarsiene
 Clasificarea oaselor
• După formă:
4. Oasele neregulate: - forme variate
- localizare:
• vertebrele
- formă rectangulară
- prelungiri cu aspect de contraforturi sau
aripi
- puncte de ancorare pentru tendoane,
ligamente, întăresc legătura dintre oasele
adicente
• oasele suturilor craniene, oasele sesamoide,
patela
 Clasificarea oaselor
• După localizare:
1. Scheletul axial - include toate oasele ce formează axul central al
organismului, oasele capului, coloana vertebrală și cutia toracică

2. Scheletul membrelor - include oasele membrelor superioare și inferioare

și oasele care leagă memberele de scheletul axial
- oasele mâinilor și picioarelor
- oasele centurilor (scapulară și pelviană)
Țesutul osos

• Oasele trebuie să fie dure, rigide, dar suficient de flexibile (rezistență)

• duritatea și flexibilitatea ← datorată unor compuși chimici sintetizați de
celulele formatoare de os (osteoblaste)
• componenta principală a osului = fosfatul de calciu combinat cu
cantități de hidroxid de calciu și carbonat de calciu
• fosfatul de calciu = principalul component al hidroxiapatitei
• Hidroxiapatita → duritate osului
• Fibrele de colagen → flexibilitate osului
 Țesutul osos
• Hematopoieza = formarea celulelor
sanguine
- are loc în măduva osoasă roșie din oasele
spongioase (vertebre, stern, capetele
humerusului și femurului)
hematii
leucocite
plachete sanguine
• osul depozitează calciu și fosfați →
eliberate din os când sunt necesare în
alte părți ale organismului
 Structura oaselor lungi
- 2 elemente: diafiza și epifiza
• Diafiza = partea lungă a osului
- alcătuită dintr-un tub de substanţă osoasă compactă
(corticala), în centru canalul medular conţinând
măduva osoasă
• Metafiza + o zonă activă de cartilaj (placa epifizară) = la
nivelul joncțiunii dintre diafiză și epifiză la osul în
creștere
• creșterea în lungime a osului se face pe seama
depunerii de cartilaj la nivelul plăcii epifizare →
îndepărtarea capetelor osului
• Epifiza = capătul oaselor lungi
• la extremitatea fiecărei epifize → strat subțire de cartilaj
hialin (cartilaj articular)
 Structura oaselor lungi
• Cartilajul articular - facilitează deplasarea fără frecare a oaselor adiacente
• În zona fără cartilaj articular → periostul (țesut conjunctiv)
• Porțiunea externă a diafizelor → os compact
• Epifizele conțin os spongios = rețea de structuri osoase care se întretaie
(trabecule∕ travee)
• Între travee există măduva roșie (hematoformatoare)
• Diafiza conține în canalul medular măduvă galbenă
• Endostul conține osteoblaste și osteoclaste
 Structura histologică a osului
• La MO - o serie de inele concentrice intricate de țesut osos → osteoane
• Osteonul prezintă:
1. Un canal central - conține nervi și capilare sanguine
2. Un sistem de canale = canale perforante (conectează canalele centrale și
celulele osoase)
3. Lamelele osoase - dispuse pericanalicular; conțin lacune cu osteocite
 Formarea osului
1. Oasele lungi
- în săptămâna 6 de dezvoltare apar niste tije rectilinii de cartilaj hialin
2. Oasele plate
- se dezvoltă sub formă de membrane (țesut conjunctiv fibros), care conțin
insule de cartilaj hialin
• Formarea osului = osificare
• Osificarea poate fi : - intramembranoasă
- endocondrală
Formarea osului
1. Osificarea intramembranoasă
- are loc în oasele plate ale craniului
- osteoblastele migrează în membrane și formează centre de osificare
- secretă matricea osoasă din colagen, fosfat de calciu, carbonat de calciu
- centrele de osificare se extind și se unesc → trabecule
- în spațiile dintre trabecule se dezvoltă măduva hematogenă
- osteoblastele depun un strat de os compact la nivelul periostului
Formarea osului
2. Osificarea endocondrală:
- apar vase sanguine în interiorul tijelor cartilaginoase
- se dezvoltă osteoblaste în membrana care înconjoară aceste tije
- osteoblastele depun os compact de jur împrejurul tijei
- osificarea continuă doar la suprafață, nu și în profunzime
- interiorul ≈ cavitate care conține măduvă
- osul compact crește în lungime și grosime
- osul compact = os lamelar (os dens)
 Remodelarea osoasă
• Proces care are loc de-a lungul întregii vieți
• Controlată de interacțiunea dintre osteoblaste (osteoformatoare) și
osteoclaste (osteolitice)
• Osteclastele secretă substanțe litice → eliberarea de calciu și fosfat →
contracția musculară și metabolismul celular
• Echilibru între activitatea osteoblastelor și osteoclastelor
• La vârstnici predomină resorbția → osteoporoza
Articulațiile

• Articulațiile = locul în care se întâlnesc două sau mai multe oase

- 3 tipuri de articulații: sinartroze, amfiartroze, diartroze
• Sinartrozele = articulații imobile
• Amfiartrozele = articulații semimobile
• Diartrozele = articulații mobile
 Sinartrozele
• Sinartrozele - total sau aproape total imobile
- compuse din două capete osoase adiacente separate de țesut fibros sau strat subțire
de cartilaj
- ex: structura craniului (suturi), gomfoza (locul de implantare al dintelui în alveolă)
• Sindesmoza = diafizele a două oase lungi adiacente sunt unite printr-o membrană
fibroasă interosoasă, mișcare minimă
- ex: ulna și radiusul la nivelul antebrațului
 Amfiartrozele
• Amfiartrozele = articulații cu mobilitate
limitată
- constă din 2 capete osoase adiacente,
separate de o cantitate mare de cartilaj
-ex: între vertebre, simfiza pubiană

• Discurile intervertebrale - compuse dintr-

un fibrocartilaj ce înconjoară un miez
gelatinos
- rol - absorb șocurile și egalizează presiunile
dintre oasele adiacente
- permit o mișcare limitată (aplecarea
înainte sau lateral)
 Diartrozele
• Diartrozele = articulații ce permit mișcări libere
- articulații sinoviale - alcătuite din două capete osoase cuprinse într-o cavitate
sinovială
- suprafețele articulare nu sunt conectate între ele → mișcări ample
- ex: articulația umărului, cotului, șoldului, genunchiului, gleznei
 Diartrozele
• în articulația sinovială fiecare os este acoperit de un
cartilaj articular
• cele două capete sunt învelite într-o capsulă
fibroasă
• suprafața internă a capsulei este tapetată de
membrana sinovială
• Membrana sinovială secretă un lichid vâscos,
lubrifiant → lichid sinovial
• Uneori, cavitatea articulară este divizată parțial sau
complet de discuri cartilaginoase (articulația
genunchiului = meniscuri)
• Capsula fibroasă poate fi organizate în fascicule →
ligamente
 Diartrozele
- articulațiile sunt stabilizate de mușchii atașați
oaselor
- unele diartroze pot conține niște saci plini cu
lichid = burse
- bursele: - sunt căptușite de membrane sinoviale
- așezate între piele și proeminențele
osoase de sub piele
- facilitează alunecarea tendoanelor pe
suprafața oaselor
- ex: la nivelul patelei
Tipuri de diartroze

• Diartrozele pot fi împărțite în mai

multe tipuri, în funcție de
componentele lor și de tipul de
mișcare pe care îl permit
- ex: trohleară, pivotală, sferoidală,
condiloidă (elipsoidală), selară, plană
Tipuri de diartroze
1. Diartroza trohleară
- este o suprafață în formă de scripete
articulată cu o suprafață concavă
- permit mișcarea de-a lungul unei singure
axe, ca o balama
- ex: cotul, genunchiul, articulațiile
interfalangiene
Tipuri de diartroze

2. Diartroza pivotală
- este o suprafață arcuită care se rotește în jurul unui pivot
- permit mișcarea de rotație
- ex: articualția dintre axis și atlas
Tipuri de diartroze
3. Diartroza sferoidală
- este o suprafață convexă care se articulează cu o suprafață concavă
- permite cele mai variate mișcări dintre toate articulațiile
- ex: articulația umărului și șoldului
Tipuri de diartroze
4. Diartroza condiloidă
- un condil de formă ovală este articulat cu o cavitate eliptică
- permite mișcarea în două planuri perpendiculare unul pe celălalt
- ex: încheietura mâinii (între radius și oasele carpiene)
 Tipuri de diartroze
5. Diartroze selare
- un os în formă de șa este articulat cu o
suprafață de formă opusă
- permite aceleași mișcări ca și articulația
condiloidă, dar mai libere (asemănătoare
unui călăreț în șa)
- ex: articulația policelui, cea dintre primul
metacarpian și osul trapez (carpian)
 Tipuri de diartroze
6. Diartroza plană
- presupune două suprefețe plane articulate
- permite mișcarea de alunecare, mișcare non-axială
- ex: între oasele carpiene/tarsiene, între osul sacru și cel iliac (articulațiile
sacro-iliace)
Mișcările articulare

• mișcările de la nivelul diartrozelor au loc sub acțiunea mușchilor scheletici

• un capăt al mușchiului este atașat de o parte imobilă, fixă a unei articulații,
iar celălalt de partea sa mobilă
• contracția mușchiului declanșează mișcarea
Mișcările articulare
1. Flexia = mișcarea ce reduce unghiul dintre două oase în articulație
2. Extensia = mișcarea în urma căreia unghiul dintre două oase crește
3. Abducția = îndepărtarea unui membru de linia mediană a corpului
4. Adducția = apropierea membrului respectiv de linia mediană
5. Rotația = reprezintă mișcarea unei părți a corpului în jurul unei axe
- poate fi medială = are loc spre linia mediană a corpului
- poate fi laterală = are loc în direcția opusă
Mișcările articulare
6. Supinația = mișcarea opusă, rotația antebrațului până când palma
ajunge în poziție anatomică, privind spre anterior
7. Elevația = ridicarea unei părți a corpului
8. Depresia = coborârea unei părți a corpului
9. Retracția = mișcarea spre înapoi a unei părți a corpului
10. Protracția = mișcarea opusă
11. Eversia = întoarcerea labei piciorului cu talpa spre exterior
12. Inversia = mișcarea opusă
13. Flexia dorsală = ridicarea piciorului către tibie
14. Flexia plantară = îndoirea piciorului spre înapoi
 Fracturile
- reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la
nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism
- pentru producerea unei fracturi
→ factori extrinseci
→ factori intrinseci
1. factori extrinseci - fracturile sunt produse datorită
acţiunii unor forțe exterioare
- forţa → mărime
→ direcţie
→ determină schimbarea stării de
mişcare sau de repaus a osului
Fracturile

• factori favorizanți de producere a fracturilor:

- vârsta: - între 20 şi 40 de ani
- > 65 ani
- copiii fac mai rar fracturi datorită elasticităţii mai mari a oaselor
- regiuni anatomice expuse mai frecvent traumatismelor (diafiza tibială,
epifiza distală a radiusului, extremitatea proximală a femurului)
 Fracturile
• mecanismul de acțiune al forței exterioare:
- direct: - se produc în urma şocului direct al agentului contondent
asupra locului de impact
- determină leziuni ale tegumentului, ţesutului celular
subcutanat, fasciei muşchilor, şi în final a osului segmentului
de membru asupra căruia acţionează → fractură deschisă
- indirect: - cele mai frecvente
- forța aplicată asupra unui segment de membru → o
deformare a osului - fractură la distanţă de locul de aplicare
a forţei
 Fracturile

a. mecanism de flexie - forţa este aplicată asupra unei extremităţi a diafizei în

timp ce extremitatea opusă rămâne fixă → tendinţă de a accentua / redresa
curburile unui os lung => fractura apare la maximum de curbură
- ex. la nivelul diafizei tibiale a unui schior al cărui picior
rămâne fixat pe schi iar corpul cade înainte
b. mecanismul de torsiune - forţa este aplicată la extremitatea unui os lung →
mişcare de rotaţie, în timp ce extremitatea opusă rămâne fixă / se răsuceşte în
sens contrar
- ex. o răsucire brutală a unui fotbalist pe piciorul
fixat cu crampoane pe sol
 Fracturile
c. mecanismul de compresiune - determină o fractură tasare / cominutivă a
unui os scurt
- ex. o lovitură verticală la nivelul capului ca în cazul plonjării într-o apă
insuficient de adâncă, poate produce o fractură cominutivă a corpului
unei vertebre cervicale
d. mecanismul de smulgere - o contracţie musculară violentă poate determina
smulgerea unui fragment osos cu inserţia muşchiului respectiv
- ex. o contracţie violentă a mușchiului cvadriceps poate smulge spina
iliacă antero-inferioară cu inserţia mușchiului drept anterior
 Fracturile
2. factorii intrinseci - importanţi în determinarea susceptibilităţii la fractură
a. capacitatea de absorbţie a energiei - o parte a energiei aplicate unui
membru este absorbită de musculatură şi de celelalte ţesuturi moi →
protecție
b. curba solicitare-deformare - osul supus unei solicitări se deformează →
inițial deformarea este proporţională cu solicitarea → valabilă până la o
anumită mărime a solicitării
 Fracturile
c. modulul de elasticitate al lui Young - raportul dintre unitatea de solicitare și
unitatea de deformare (reprezintă o măsură a rigidităţii materialelor)
- osul are o anumită rigiditate şi o anumită limită de deformare elastică
- peste limita de proporţionalitate pentru o nouă creştere a solicitării
apare o deformare mai important - ireversibilă
d. rezistenţa la stres - când un material este supus Ia cicluri repetate de
încărcare el se va rupe chiar dacă mărimea fiecărui ciclu este sub limita de
fractură
e. densitatea - rezistenţa unui material este direct proporţională cu densitatea
lui (cantitatea de masă pe unitatea de volum)
- când densitatea osoasă scade (osteoporoză / osteomalacie) -
solicitarea necesară pentru a produce o fractură este cu mult mai
mică
 Tipuri de fracturi

• incomplete: - la adulţi fisurile interesează o singură corticală

- la copil datorită periostului gros → fractură a corticalei
numai de partea convexă osului, cele două fragmente
fracturate rămânând în continuitate (menţinute de periost,
fractură "în lemn verde„)
 Tipuri de fracturi
• complete: - traiectul de fractură întrerupe complet corticala → deplasarea
celor două fragmente
- traiect de fractură:
 transversal
 oblic scurt - ambele pot fi produse printr-un mecanism direct de un corp
contondent de mică energie sau de un mecanism indirect de încovoiere
 oblic lung - produs prin încovoiere
 spiroid - produs printr-un mecanism indirect de torsiune
 fractură cu 3 fragmente - dacă unui din fragmentele unei fracturi oblice
lungi sau spiroide se fracturează la rândul său
 cominutiv (plurifragmentar) - dacă fractura are mai mult de 3 fragmente
 Tipuri de fracturi

• fracturi închise - cu păstrarea integrităţii învelişului cutanat

• fracturi deschise - cu plagă tegumentară

• fracturi stabile - după imobilizare (aparat ghipsat, aparat ortopedic) nu mai

prezintă risc de deplasare.
- fracturile incomplete (fisuri, fracturi "în lemn verde" la copii)
sunt fracturi stabile
• fracturi instabile - fracturi care prezintă un risc important de deplasare
secundară după reducere şi imobilizare ghipsată → necesară intervenție
chirurgicală pentru stabilizare
Tipuri de fracturi
• fractura pe os sănătos - produsă printr-un traumatism violent asupra unui
os cu o structură normal
• fractura pe os patologic - orice proces patologic care diminuează
densitatea osoasă (osteoporoza) sau înlocuieşte masa osoasă (proces
proliferativ benign sau malign, proces infecţios) slăbeşte rezistenţa
mecanică a osului → traumatism minim = fractură
 Imobilizarea fracturilor

• principiu - aparatul gipsat trebuie să

imobilizeze o articulaţie supraiacentă şi
una subiacentă focarului de fractură
• cele mai utilizat sunt aparatul ghipsat
circular și atela gipsată
• materialele moderne - răşinile şi fibrele
de sticlă
 Imobilizarea fracturilor
• pentru a preveni instalarea redorilor articulare, imobilizarea fracturilor
se poate realiza cu ajutorul aparatelor ortopedice bine adaptate pe zona
fracturată, cuprinzând si regiunile supra si subiacente fracturii, dar
permiţând mobilizarea articulaţiilor (cu excepţia rotaţiei şi unghiulării la
nivelul focarului de fractură)
 Imobilizarea fracturilor
• Gulerul cervical - fixarea fracturilor/luxațiilor vertebrelor cervicale
- reduce presiunea asupra vertebrelor cervicale si evită
traumatizarea radacinilor nervilor spinali
- alcătuit din două părți cu diferite marimi, radio-transparent la
razele X, CT, RMN
Tratamentul chirurgical al fracturilor
• indicat în cazul eşecului / ineficienței tratamentului ortopedic
• osteosinteză = procesul de fixare chirurgicală a fracturilor
- rigidă, fermă, suprimând orice mişcare în focar (ex. osteosinteză cu
placă cu compactare)
- elastică permiţând micromişcări tolerabile în focar
 Artrozele
• afecţiuni care determină distrugerea cartilajului articular şi duc la modificări
caracteristice in osul subcondral
- afecţiune mono- sau poliarticulară, care apare în ultimele decade de viaţă,
afectând mâinile, articulaţiile mari ale membrelor inferioare, articulaţiile
coloanei vertebrale
• Cartilajul articular normal - două funcţii esenţiale
- transmiterea forţelor mecanice la extremitatea osoasă
- asigurarea unei suprafeţe netede, perfect congruente,
autolubrifiate → mişcări armonioase a articulaţiei
 Artrozele
• uzura cartilajului: - cauze mecanice (microfracturi generate de solicitarea
la oboseală a fibrelor de colagen din cartilajul normal)
- cauze structurale (procese inflatamorii - artrite)
- cauze traumatice
 Artrozele - tratament invaziv
• injectarea de plasmă autologă - metoda alternativă, minim invazivă, cu rol
adjuvant în regenerarea cartilajului articular
• hydrogel
• osteotomii de corecţie
• debridarea articulară (prin metoda clasică sau artroscopică)
• artroplastia totală (cimentată, necimentată)
• artrodeza - blocarea definitivă a articulației
 Artrozele - tratament invaziv

• artroplastia totală - procedeu chirurgical care restaurează mişcarea într-o

articulaţie, acţionând atât asupra suprafeţelor articulare, cat şi asupra
muşchilor, ligamentelor şi părţilor moi care controlează funcţia articulară
• endoproteza - cimentată / necimentată
- material: cobalt-chrom, titan, polietilenă cross-linkată,
ceramică etc.
- înveliș: hidroxiapatită, sticlă-ceramică, titan-cupru-nitrură,
biomaterial adaptativ nano-functional degradabil etc.
- ciment: cu antibiotic (vancomicină, gentamicină, clindamicină,
meropenem, cefotaxim)
 Endoproteze - tipuri
Hip prosthetics

Shoulder prosthetics
Knee prosthetics