Sunteți pe pagina 1din 32

Universitatea Babeş-Bolyai

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială


Catedra de Asistenţă Socială

2008-2009

Tutorial de cercetare
pentru lucrarea de licenţă

Semestrul II, anul III

Drd. Mihai Iovu


Asist. univ. dr. Maria Pantea
Drd. Ecaterina Porumb
Drd. Corina Voicu

0
Cuprins:

Programa analitică ……………………………………………………………… 2

Partea I : Structura lucrării ……………………………………………………… 4

Partea a II-a : Bibliografia şi fundamentarea teoretică …………………………. 8


2.1. Citarea în text …………………………………………………… 8
2.2. Realizarea listei bibliografice ……………………………………… 9
2.2.1. Citarea unei cărţi ……..…………………………………... 9
2.2.2. Citarea unui capitol dintr-o carte…………………………. 9
2.2.3. Citarea unui articol ……………………………………….. 9
2.2.4. Alte situaţii ……………………………………………….. 10
2.2.5. Citarea unui articol preluat de pe internet ………………... 11
2.3. Fundamentarea teoretică …………………………………………… 11
2.4. Aplicaţii practice …………………………………………………… 13

Partea a III-a: Repere pentru un design de cercetare cantitativă ………………… 15


3.1. Designul de cercetare ……………………………………………….. 15
3.2. Metode de analiză statistică ………………………………………… 19

Partea a IV-a: Cercetarea calitativă, intervenţia şi prezentarea lucrării ………… 24


4.1. Cercetarea calitativă în asistenţa socială …………………………... 24
4.2. Intervenţia specifică asistenţei sociale ……………………………… 26
4.3. Susţinerea publică a lucrării de licenţă ……………………………... 28

Bibliografia ................................................................................................................31

1
Programa analitică

Obiectivele cursului
Disciplina îşi propune: 1) informarea studenţilor cu privire la criteriile
profesionale de realizare a unei lucrări de licenţă; 2) perfecţionarea deprinderilor practice
de redactare a unui text academic; 3) dezvoltarea capacităţii de prezentare orală a
rezultatelor cercetării.
Competenţele dobândite:
- capacitatea de planificare, organizare şi redactare a unei cercetări
- capacitatea de prezentare orală a unei cercetări proprii
- capacitatea de analiză critică a unui text ştiinţific
- capacitatea de autoevaluare a calităţii cercetării proprii, în
conformitate cu criteriile de evaluare

Temele abordate
Paşi în redactarea lucrării de diploma. Alegerea temei. Structura lucrării de
licenţă. Întocmirea bibliografiei. Folosirea materialului bibliografic. Construirea părţii
teoretice a lucrării. Designul şi conţinutul cercetării calitative şi cantitative. Realizarea
unei intervenţii de asistenţă socială. Prezentarea orală. Realizarea unei prezentări PPT

Sarcinile cursantului:

- rezolvarea tuturor exerciţiilor şi aplicaţiilor practice din manual


- consultarea bibliografiei

Formele de evaluare:

1. Evaluare celor 4 teme de la începutul fiecărui capitol din manual 100% (25%
pentru fiecare temă)

Bibliografie obligatorie
1. Chelcea, Septimiu. (2007). Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de
doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane. Bucureşti:
Comunicare.ro.
2. Roth, M. coord. (2008). Caiet de practică pentru studenţi asistenţi sociali.
Modele şi recomandări pentru proiecete de intervenţie. Cluj Napoca: Presa
Universitară Clujeană
3. Manea, Livius (2008). Interviul în practica asistenţei sociale. Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti.
4. Miley, Karla Krogsrud. (2006). Practica asistenţei sociale. Iaşi: Editura Polirom.
5. Cojocaru, Ştefan. (2006). Proiectul de intervenţie în asistenţa socială : de la
propunerea de finanţare la proiectele individualizate de intervenţie. Iaşi: Editura
Polirom.

2
Bibliografie opţională
1. Hopkins, W. G. (2000). A New View of Statistics. Internet Society for Sport
Science: http://www.sportsci.org/resource/stats/
2. Morgan, G. et al. (2004). SPSS for Introductory Statistics: Use and
Interpretation 2nd edition, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, Inc.
3. Popa, M. (2008). Statistică pentru psihologie. Teorie şi aplicaţii SPSS, Iaşi:
Polirom.
4. Rotariu, T. (coord.) (2000). Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale,
Iaşi: Polirom, pp. 23-67, 119-176.
5. Rotariu, T., Iluţ, P. (2001). Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, Iaşi:
Polirom.
6. Weinbach R.W., Grinnell R.M. Jr. (1987). Statistics for Social Workers, New
York & London: Longman Inc.
7. Becker, H. (1986). Writing for Social Scientists. How to start and finish your
thesis, book, or article. Chicago: University of Chicago Press.
8. Berry, R. (2004). The Research Project (4th ed.). New York: Routledge,
descărcat la data de 23.02.3009 de pe http://www.gigapedia.com

3
PARTEA I
STRUCTURA LUCRARII

Temă
 25% din nota finală = 2.5 puncte
 10 Martie va trebui predată Structura lucrării (în stadiul actual) - 1 -2 pg

Partea I a cursului va prezenta Ghidul de elaborare a lucrării de licenţă în domeniul


asistenţei sociale. Materialul cu privire la Structura lucrarii este preluat din Ghidul de
licenta, redactat de Conf. Univ. Dr. Sorina Poledna si Asist. Univ. Drd. Cristina Oaneş.

Conform Ghidului licentei, structura lucrării va cuprinde:


Introducere
Cadrul teoretic în acord cu problema socială care reprezintă
tema lucrarii
Cercetarea şi de intervenţia sociaă realizate şi derulate de
autorul lucrării de licenţă
Concluzii.
Bibliografie
Anexe
1. INTRODUCERE :
Trebuie să cuprindă argumente care să susţină:
pe de o parte, importanţa şi actualitatea problematicii sociale care constituie tema
lucrării de licenţă, pentru domeniul asistenţei sociale şi
pe de altă parte, motivaţia profesională şi personală pentru alegerea temei.
În acest sens, pot fi prezentate sintetic (nu mai mult de 1-2 pagini) situaţia cercetărilor
relevante pentru tema aleasă, consideraţii referitoare la contextul social - politic în care
acea problematică se înscrie şi referiri la cadrul legislativ în vigoare.

2. CADRUL TEORETIC:
Cadrul teoretic va acoperi 1/3 din lucrare.

Această parte a lucrării de licenţă are drept obiective şi, prin urmare, trebuie să
dovedească din partea studentei(ului):
selectarea şi valorificarea literaturii de specialitate în limba română şi în limbi
străine şi a cercetărilor de actualitate şi relevante pentru tema lucrării;
prezentarea, analiza şi evaluarea critică a respectivului material bibliografic,
probând capacitatea de a formula propriul punct de vedere cu privire la
principalele teorii şi/sau modele explicative relevante pentru problematica socială
care face subiectul lucrării de licenţă;
prezentarea şi analiza principalelor aspecte de ordin teoretic referitoare la strategii,
programe, metode şi tehnici de asistenţă socială, relevante pentru categoria de
4
beneficiari la care lucrarea face referire şi pentru problematica socială specifică
acestora;
fundamentarea teoretică astfel, a cercetării şi intervenţiei de asistenţă socială.

3. CERCETAREA ŞI INTERVENŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ:

Partea de cercetare şi de intervenţie de asistenţă socială derulată (nu doar


proiectată) pe baza rezultatelor cercetării va cuprinde 2/3 din lucrare.

În funcţie de tema lucrării, de problematica socială abordată şi în funcţie de


specificul nevoilor şi resurselor categoriei de beneficiari vizată, această parte a lucrării se
constituie:

- fie dintr-o parte de cercetare (cantitativă şi/sau calitativă) mai amplă şi o intervenţie de
asistenţă socială restrânsă la o cazuistică mai restrânsă sau chiar la un singur caz (individ,
familie, grup, comunitate, respectiv nivel micro, mezo sau macro-social);
- fie dintr-o parte de cercetare mai restrânsă (cantitativă şi/sau calitativă), dar o
intervenţie de asistenţă socială mai amplă, pe mai multe cazuri;
- în cazul în care studentul a participat în cercetări organizate de instituţiile şi
organizaţiile în care şi-a efectuat practica sau desfăşurate sub coordonarea conducătorului
de licenţă sau a altor membri ai catedrei, atunci acesta poate utiliza analiza secundară pe
baza datelor culese.

Partea referitoare la cercetare trebuie să includă:

1. prezentarea scopului, obiectivelor şi ipotezei(lor) cercetării; tipul de cercetare folosit


(cantitativă, calitativă sau o combinaţie a acestora); locul şi perioada derulării
cercetării;
aspectele de natură deontologică vizate/respectate în realizarea cercetării

2. expunerea metodologiei cercetării:


– populaţia studiată (eşantion sau lot de subiecţi);
– metodele şi instrumentele de culegere a datelor;

3. prezentarea rezultatelor cercetării:


– prezentarea şi analiza datelor;
– interpretarea rezultatelor din perspectiva scopului cercetării, a ipotezelor formulate,
dar şi a semnificaţiei lor pentru intervenţia de tip asistenţă socială;
(Tabelele şi graficele care redau rezultatele cercetării sunt incluse în această parte a
lucrării; acestea se numerotează în ordinea prezentării şi primesc, fiecare dintre ele, un
titlu scurt şi semnificativ. Trimiterile la acestea (tabele, grafice) se face precizând cu
exactitate numărul tabelului şi graficului şi nu sub forma: ”următorul tabel ...” ori
„imaginea de mai jos ne arată ....”.)

4. prezentarea concluziilor cercetării:


– prezentarea succintă a motivaţiei şi scopului cercetării;
– punctarea concluziilor în raport cu rezultatele obţinute;

5
– se va insista pe relevanţa lor practică, în raport cu etapele procesului de asistenţă
socială;
– pot fi amintite limitele şi constrângerile cercetării;
– pot fi sugerate posibile direcţii viitoare de cercetare.

Partea referitoare la intervenţia de asistenţă socială:


Trebuie să probeze competenţele specifice derulării activităţilor propriu-zise de asistenţă
socială şi proprii unui asistent social generalist.
Astfel, se va descrie în raport cu fazele procesului de asistenţă socială, întregul demers
practic:
1.explorarea şi evaluarea problemei /nevoilor celui /celor asistaţi (individ, familie, grup
sau comunitate); în acest sens:
– se va evidenţia relevanţa rezultatelor cercetării pentru intervenţia de asistenţă
socială propriu-zisă;
– se vor prezenta toate procedeele şi instrumentele folosite în evaluare în raport cu
rolul lor;
2.prezentarea diagnosticului social: formularea problemei(lor), a nevoilor sociale, dar şi
a resurselor identificate, ca urmare a evaluării (pre-test) şi în raport cu acestea;
3.prezentarea scopului şi argumentarea planului de intervenţie de asistenţă socială
construit în vederea atingerii scopului;
4.descrierea tuturor activităţilor desfăşurate în vederea implementării planului de
intervenţie de asistenţă socială (este inclusă aici şi evaluarea fiecărei activităţi);
– descrierea rolurilor şi a competenţelor operaţionalizate în aceste activităţi de către
student/asistentul social;
1.finalizarea intervenţiei de asistenţă socială şi evaluarea finală (post-testul):
– evidenţierea schimbărilor produse ca urmare a intervenţiei de asistenţă sociale
derulate şi măsurii în care scopul asistării sociale a fost atins.

4. CONCLUZII:
Reprezintă paginile (1-2) în care se insistă pe caracterul unitar al lucrării şi se punctează
în raport cu firul roşu al prezentării temei, ideile principale pe care le susţine lucrarea şi
implicaţiile acestora din perspectiva asistenţei sociale.

5. BIBLIOGRAFIA
Va fi redactată conform standardelor APA (American Psychological Association), ca în
exemplele oferite în ghidul lucrării la punctul I, respectând cerinţele descrise la acelaşi
punct.

6. ANEXELE
Pot conţine instrumentele utilizate în partea de cercetare şi/sau intervenţie, ilustraţii
suplimentare, prelucrări preliminarii (dacă este cazul), alte materiale relevante pentru
studiul întreprins.

Exercitii aplicative:
- Identificarea temei, cuvintele cheie, titlul provizoriu.
- Prezentarea unor lucrari de licenta sustinute.

Bibliografie:
6
Precizări referitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului de finalizare a studiilor
la nivel licenţă. Sesiunea iunie/iulie 2008-februarie 2009.

Ghid pentru redactarea lucrării de licenţă in domeniul asistenţei sociale. (sesiunea


iunie/iulie 2008 - februarie 2009).

Sectiunea de curs referitoare la Structura lucrarii va fi tinuta de asist. univ. dr. Maria
Pantea.

INTOCMIREA FIŞELOR DE LECTURĂ ŞI A NOTELOR DE TEREN

Asist. univ. dr. Maria-Carmen Pantea.

Al doilea curs isi propune sa prezinte cateva sugestii pentru realizarea fiselor de
lectura si consemnarea notelor de teren. Fisele de lectura au un caracter personal.
Propunerile prezentate la curs se adreseaza studentilor care nu au inca stabilite moduri de
lucru independent pe baza fiselor de lectura.

Tipuri de fise de lectura:


- Fise bibliografice initiale (pentru volume de autor, volume coordonate,
articole, texte de pe internet)
- Fise de idei
- Fise de citate
- Fise combinate

Sugestii pentru consemnarea activitatilor de cercetare pe teren:

Data Durata Obiectivele Tipul de activitate Participanti Observatii pe baza


criteriilor prestabilite
C1 C2 C3 C4

7
PARTEA A II-A
BIBLIOGRAFIA ŞI FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

Drd. Ecaterina Porumb

Evaluare:
lucrare scrisă – sumar al literaturii de specialitate pe tema aleasă pentru
lucrarea de licenţă: teorii şi concepte (2 pagini) 2,50 p–predată în31.03.2009

Conform Ghidului de licenţă “referinţele bibliografice şi indicarea bibliografiei


trebuie să fie făcute corect, unitar, utilizând sistemul de citare American Psychological
Association. Detalii despre acest sistem de citare se găsesc pe site-ul:
http://owl.english.purdue.edu/owl/resource/560/01/.“
În cele ce urmează este o prezentare succintă a celor mai frecvente situaţii
întâlnite în elaborarea bibliografiei, conform sistemului de citare mai sus amintit.

2.1. Citarea în text

Dacă se citează cartea pentru prima dată, se scriu toţi autorii între paranteze, iar la
următoarele citări, se scrie doar numele primului autor, urmat de "et al."
Prima citare (Kernis, Cornell, Sun, Berry, & Harlow, 1993)
A doua citare (Kernis et al., 1993)
Dacă o carte este scrisă de şase sau mau mulţi autori, se notează doar numele
primului urmat de “et al”
 Harris et al. (2001) afirma că...
 (Harris et al., 2001)
Dacă autorul este o organizaţie
 În acord cu American Psychological Association (2000),...

Dacă organizaţia este una foarte cunoscută, când este citată pentru prima dată în
text se citează între paranteze drepte şi abrevierea sa, iar ulterior apare doar
abrevierea
Prima citare (Mothers Against Drunk Driving [MADD], 2000)
A doua citare (MADD, 2000)
Dacă sunt mai mulţi autori cu acelaşi nume de familie, se utilizează şi iniţiala
prenumelui pentru a nu se crea confuzie
E. Johnson, 2001; L. Johnson, 1998
Dacă sunt două sau mai multe surse ale aceluiaşi autor scrise în acelaşi an, se
marchează cu (a,b,c)
Studiul realizat de Berndt (1981a) demostra că...
Dacă utilizezi o sursă care a fost citată într-o altă sursă, trebuie să apară între
paranteze numele sursei originale
Johnson considera că...(as cited in Smith, 2003, p. 102).

8
2.2. Realizarea listei bibliografice

Exemplele de mai jos reprezintă modele în cazul citării unei cărţi, a unui
capitol dintr-o carte, a unui articol, respectiv a unui articol preluat de pe
internet, conform sistemului APA.

2.2.1. Citarea unei cărţi

Exemplu
Compton, B.R., Gallaway, B. (1989). Social Work Processes, New York:
Wadsworth Inc.

Cărţi doar cu editori, fără autori


Duncan, G. J., & Brooks-Gunn, J. (Eds.). (1997). Consequences of growing up
poor. New York: Russell Sage Foundation.

Cărţi cu editori şi unul sau doi autori


Plath, S. (2000). The unabridged journals (K.V. Kukil, Ed.). New York: Anchor

Utilizarea altor ediţii decât a celei dintâi


Helfer, M. E., Keme, R. S., & Drugman, R. D. (1997). The battered child (5th
ed.). Chicago: University of Chicago Press.

2.2.2. Citarea unui capitol dintr-o carte

Exemplu
Autor, A. A., & Autor, B. B. (anul publicării). Titlul capitolului. În A. Editor &
B. Editor (Eds.), Titlul cărţii (paginile capitolului). Locul: Editura.

Ongaro, F. (2004). „Entry into adult sexuality: an international outline.” In


Dalla Zuanna, G.; Crisafulli, C. (Eds.), Sexual Behaviour of Italian
Students. University of Messina: Department of Statistics.

2.2.3. Citarea unui articol

Articole în periodice
Autor, A. A., Autor, B. B., & Autor, C. C. (Anul). Titlul articolului. Titlul publicaţiei,
numărul volumului , pagini.

Harlow, H. F. (1983). Fundamentals for preparing psychology journal articles.


Journal of Comparative and Physiological Psychology, 55, 893-896.
9
Articole în reviste
Henry, W. A., III. (1990, April 9). Making the grade in today's schools. Time,
135, 28-31.

Articole în ziare
Schultz, S. (2005, December 28). Calls made to strengthen state energy
policies. The Country Today, pp. 1A, 2A

2.2.4. Alte situaţii

Dacă sunt mai mulţi de 6 autori se scrie numele celor 6 şi “et al”
Harris, M., Karper, E., Stacks, G., Hoffman, D., DeNiro, R., Cruz, P., et al.
(2001). Writing labs and the Hollywood connection. Journal of Film and
Writing, 44(3), 213-245

Cărţile scrise de acelaşi autor se scriu în ordinea cronologică apariţiei


Berndt, T.J. (1981).
Berndt, T.J. (1999).

Dacă autorul este o organizaţie


 American Psychological Association. (2003).

Dacă autorul este necunoscut


 Merriam-Webster's collegiate dictionary (10th ed.).(1993). Springfield,
MA: Merriam-Webster.

Dacă este un document al guvernului


National Institute of Mental Health. (1990). Clinical training in serious
mental illness (DHHS Publication No. ADM 90-1679). Washington, DC:
U.S. Government Printing Office.

Dacă este raport al unui ONG


American Psychiatric Association. (2000). Practice guidelines for the
treatment of patients with eating disorders (2nd ed.). Washington, D.C.:
Author

Dacă este raport al unei conferinţe


Schnase, J.L., & Cunnius, E.L. (Eds.). (1995). Proceedings from CSCL '95:
The First International Conference on Computer Support for
Collaborative Learning. Mahwah, NJ: Erlbaum

10
2.2.5 Citarea unui articol preluat de pe internet

Exemplu
Autor, A. A., & Autor, B. B. (Data publicării). Titlul articolului. Titlul online al
publicaţiel, numărul volumului. Descărcat la data de ...de pe
http://www.someaddress.com/full/url

Bernstein, M. (2002). 10 tips on writing the living Web. A List Apart: For
People Who Make Websites, 149. Retrieved May 2, 2006, from
http://www.alistapart.com/articles/writeliving

Engelshcall, R. S. (1997). Module mod_rewrite: URL Rewriting Engine. In


Apache HTTP Server Version 1.3 Documentation (Apache modules.)
Retrieved March 10, 2006, from
http://httpd.apache.org/docs/1.3/mod/mod_rewrite.html

Peckinpaugh, J. (2003). Change in the Nineties. In J.S. Bough and G.B. DuBois
(Eds.), A century of growth in America. Retrieved from GoldStar database.

Anexele vor include instrumentele utilizate pentru culegerea şi prelucrarea datelor


în cadrul cercetării (chestionare, ghiduri de interviu, grile de observaţie, scale, tabele
statistice/grafice care completează analiza statistică principală din textul lucrării),
materiale utilizate pentru derularea intervenţiei de asistenţă socială (exerciţiul, scenariul,
jocul de rol, desenul, genograma, ecoharta, etc.).
Tabelele se numerotează şi se scrie titlul acestora deasupra lor, iar pentru grafice şi
figuri se scrie sub acestea.

2. 3. Fundamentarea teoretică
“I love being a writer.
What I can't stand is the paperwork. “
~Peter De Vries

Când studenţii încep să citească pentru a-şi pregăti argumentul teoretic fie se simt
copleşiţi de prea multe cărţi şi un timp prea scurt pentru a le citi pe toate, fie devin
anxioşi pentru că nu găsesc cărţi pe tema pe care doresc să o trateze. Este evident că nu
aveţi posibilitatea să parcurgeţi tot ceea ce s-a scris pe un anumit domeniu, dar este
esenţial să citiţi cărţile autorilor de referinţă. De asemenea, este important ca înainte de a
citi să aveţi un plan, să ştiţi care sunt aspectele cărora trebuie să le acordaţi o mai mare
11
importanţă în timpul lecturii. În cele ce urmează, veţi găsi câteva linii directoare pentru
fundamentarea teoretică a lucrării dumneavoastre de diplomă.

1. Scopul trecerii în revistă a literaturii de specialitate vă ajută


să vă familiarizaţi cu tema, cu cercetările în domeniul respectiv, cu perspectivele din
care poate fi tratat subiectul adus în discuţie.
să aflaţi ce a fost investigat şi ce nu.
să identificaţi potenţiale legături între concepte şi să identificaţi ipoteze ce merită
cercetate.
să învăţaţi cum au definit alţii conceptele şi cum le-au măsurat.

2. Plan de acţiune
În primul rând, trebuie să vă alegeţi tema pe care o veţi trata în lucrare de licenţă.
Apoi, înainte de a selecta bibliografia pe care o veţi parcurge, răspundeţi la următoarele
întrebări:
Care este scopul lucrării mele?
Care sunt cuvintele cheie legate de tema aleasă de mine?

Ce ştiu deja despre această temă?

Ce am mai citit pe această temă?

Acum identificaţi potenţialele resurse pentru fundamentarea teoretică a


lucrării:
Cărţi
Reviste
Lucrări publicate la conferinţe
Teze de doctorat
Internet
Baze de date electronice
Publicaţii ale guvernului

3. Care sunt aspectele pe care trebuie să vă focalizaţi în timpul lecturării literaturii de


specialitate ? Conform lui Kamler şi Thomson (2006), este important să fiţi atenţi la:
 definiţiile utilizate de autori
 resursele teoretice utilizate
 metodologia folosită
 metodele utilizate – ce fel de metode au folosit cercetătorii, unde le-au utilizat,
când şi cum?
 rezultatele obţinute

4. Alte aspecte de reţinut


După parcurgerea bibliografiei trebuie să puteţi preciza care sunt teoriile cel mai des
utilizate de autori, care sunt conceptele vehiculate pe tema aleasă, dacă predomină
utilizarea cercetării de tip cantitativ sau calitativ şi care sunt argumentele în sprijinul
acestei opţiuni, care sunt punctele de vedere comune asupra acestei teme şi care sunt

12
marile controverse. Conform lui Murray (2006), alte întrebări la care veţi putea răspunde
după parcurgerea surselor bibliografice, sunt:
De ce este importantă tema pe care am ales să o abordez?
Care sunt întrebările specifice pe care mi le ridică tema mea?
Cine a scris ceva similar cu ceea ce vreau eu să scriu?
Ce se cunoaşte despre acest subiect?
Care sunt cele mai cunoscute nume care au scris pe această temă ?
Care sunt principalele aspecte care au dus la controverse pe tema respectivă?
Pornind de la ceea ce am citit, care este metodologia cea mai eficientă pentru lucrarea
mea?
Care date sunt utile pentru lucrarea mea ?
Ce pot adapta din literatura de specialitate la cercetarea mea?

5. Limbajul utilizat
Acordaţi o mare atenţie limbajului utilizat. Dincolo de aspectele legate de scrierea
corectă, din punct de vedere ortografic şi gramatical, nu trebuie neglijat faptul că lucrarea
de diplomă este un text cu caracter ştiinţific. Conform lui Glatthorn (apud Kamler, B. &
Thomson,P.,2006, pag 114), printre principalele reguli de care trebuie ţinut cont, se
numără următoarele:
Utilizaţi propoziţii scurte
Aşezaţi ideea principală în propoziţiile principale, nu în cele secundare din frază
Reduceţi numărul utilizării conjuncţiei “şi”
Evitaţi să inseraţi multe cuvinte între subiect şi predicat
Evitaţi utilizarea adjectivelor decorative în textele ştiinţifice
Evitaţi utilizarea în exces a diatezei passive

Şi nu în ultimul rând, este important să scrieţi pe măsură ce citiţi. Avem impresia că


ne va fi foarte uşor să comunicăm altora ideile care se conturează în mintea noastră, dar
când ne aşezăm în faţa foii albe sau a calculatorului nu reuşim să e concretizăm
gândurile.

2.4. APLICAŢII PRACTICE:

Ex: Care este tema dumneavoastră pentru lucrarea de licenţă? Motivaţi în 5 fraze alegerea
acesteia.
Tema mea este ________________________________________________________
1.____________________________________________________________________
2.____________________________________________________________________
3.____________________________________________________________________
4.____________________________________________________________________
5.____________________________________________________________________

13
Ex: Enumeraţi 5 cuvinte cheie întâlnite în literatura de specialitate pentru tema lucrării
dvs de licenţă
1.
2.
3.
4.
5.

Ex: Menţionaţi 2 autori cunoscuţi care au realizat cercetări pe tema aleasă de


dumneavoastră.
1.
2.

Ex: Care sunt modelele teoretice cel mai des întâlnite în literatură pentru tema
dumneavoastră?

Ex: Care sunt conceptele importante utilizate de dvs în propria lucrare de licenţă?

14
PARTEA A 3-A

REPERE PENTRU UN DESIGN DE CERCETARE CANTITATIVĂ

Drd. Mihai Iovu

Temă
Predarea unui design de cercetare conform structurii prezentate.
Data limită de predare 28.04.2009.
 reprezintă 25% din nota finală.

3.1. Designul de cercetare

Un proiect de cercetare (research design) este un plan care arată, prin discuţia
modelului şi a datelor, felul în care dorim să folosim informaţiile pentru a realiza
inferenţe. Cercetarea în ştiinţele sociale este un proces creativ de cunoaştere, care
presupune intuiţie, şi care se desfăşoară într-un cadru bine stabilit de investigaţie
ştiinţifică. Designul cercetării nu trebuie considerat drept un proces mecanic de colectare
a datelor şi de evaluare. Din contră, cercetătorul trebuie să dea dovadă de flexibilitate în
gândire dar în acelaşi timp trebuie să se desfăşoare conform unor proceduri explicite şi în
concordanţă cu regulile inferenţei. Un proces dinamic de cercetare este posibil, şi
eficient, numai respectând anumite reguli.
Pentru scopurile acestui curs, vom împărţi orice tip de cercetare în patru
componente: tema cercetării, teoria, datele, şi modul de folosire a datelor.
Ameliorarea Problemei Cercetarii
Cum ajunge un cercetător să aleagă tema unei analize? Nu există un răspuns simplu la
această întrebare. În primele faze ale procesului de cercetare, regulile alegerii sunt mai
puţin formalizate decât regulile care guvernează celelalte stadii. În termenii metodologiei
ştiinţelor sociale, există doar moduri mai bune sau mai puţin bune pentru a studia un
anume fonomen precum abuzul copilului în familie. Anumite experienţe şi valori
personale oferă adesea motivaţia alegerii unei anumite teme de cercetare. Dar, indiferent
de cât de personale şi idiosincratice sunt motivele alegerii unei teme, metodele ştiintifice
şi regulile de inferenţă discutate în această carte vor ajuta cercetătorii sa conceapă
designuri de cercetare mai eficiente. Din perspectiva unei potenţiale contribuţii la ştiinţele
sociale, motivele personale nu sunt nici necesare nici suficiente ca justificări pentru
alegerea unei tematici. În cele mai multe cazuri, ele nu ar trebui să fie menţionate în
scrierile ştiintifice.
Deşi nu există reguli precise pentru alegerea unei tematici, există căi - dincolo de
preferinţele individuale - pentru a determina ce valoare ar putea avea o anumită cercetare
pentru comunitatea ştiinţifică. În mod ideal, toate proiectele de cercetare în ştiinţe sociale
ar trebui să satisfacă două criterii. În primul rând, un proiect de cercetare ar trebui să
adreseze o întrebare care este ‘importantă’ în lumea reală. Tema ar trebui să aibă impact
asupra vieţii politice, sociale sau economice, să contribuie la înţelegerea unui lucru care
15
afectează în mod semnificativ viaţa multor persoane. În al doilea rând, un proiect de
cercetare ar trebui să aducă o contribuţie specifică la o literatură de specialitate
identificabilă, şi să determine sporirea capacităţii noastre colective de a construi explicaţii
ştiinţifice verificabile ale anumitor aspecte din lumea care ne inconjoară. Acest ultim
criteriu nu implică faptul că toate cercetarile care se adaugă stocului existent de explicaţii
ştiinţifice ar avea drept obiectiv imediat formularea unor inferenţe cauzale. Câteodată,
nivelul de cunoaştere dintr-un anumit domeniu este atât de scăzut încât este necesară mai
întâi identificarea şi descrierea evenimentelor şi fenomenelor, cu mult înainte de a
îndrăzni formularea unei explicaţii. Adesea, contribuţia unui proiect va consta doar
dintr-o inferenţă descriptivă. Câteodată, cercetarea poate să nu se limiteze numai la
inferenţa descriptivă, ci să presupună observarea amănunţită a evenimentelor particulare
sau rezumarea detaliilor istorice.
O contribuţie explicită la literatura de specialitate existentă poate fi realizată în
mai multe feluri, printre care:
1. Cercetătorul alege o ipoteză considerată importantă de comunitatea ştiinţifică,
dar care nu a fost supusă unui studiu sistematic. Dacă găseşte dovezi în favoarea sau
împotriva respectivei ipoteze, munca sa va aduce o contribuţie semnificativă.
2. Cercetătorul alege o ipoteză general acceptată în literatura de specialitate, dar
care s-ar putea să fie falsă (sau este considerată ca nefiind confirmată în mod adecvat), şi
verifică dacă aceasta este într-adevăr falsă, sau dacă nu cumva o altă teorie este mai
adecvată.
3. Cercetarea poate urmări să soluţioneze, sau să aducă dovezi în sprjinul sau
împotriva unei controverse din literatura de specialitate - sau chiar să demonstreze lipsa
de fundament a controversei.
4. Un studiu poate urmări explicitarea sau evaluarea asumpţiilor implicite ale unei
discipline.
5. Cercetătorul poate veni cu argumente în sprijinul ideii că o problemă
importantă a fost neglijată de lucrările precedente, după care va realiza un studiu
sistematic al domeniului.
6. Cercetătorul poate demonstra că teoriile sau instrumentele de cercetare
dezvoltate într-un anumit domeniu sau disciplină ştiinţifică pot fi aplicate în alte domenii,
putând contribui la soluţionarea unor probleme aparent foarte diferite.
După ce ne-am ales tema, începem dialogul cu literatura de specialitate. Care din
întrebările care ni le punem au primit deja un răspuns? Cum putem formula şi detalia
întrebările care ne ghidează analiza, astfel încât să le putem găsi răspunsul cu ajutorul
instrumentelor de cercetare existente? Putem porni de la o problemă arzătoare, dar trebuie
să fim familiarizaţi atât cu literatura de specialitate, cât şi cu regulile inferenţei ştiinţifice.
Ameliorarea Teoriei
Teoria în ştiinţele sociale poate fi definită ca o speculaţie raţională şi precisă
asupra răspunsului la o problemă de cercetare, şi care include motivele pentru care
răspunsul propus este corect. Formularea unei teorii este adesea prezentată ca primul pas
într-o cercetare. În practică lucrurile se întâmplă de cele mai multe ori aşa, dar nu este
absolut necesar. De fapt, nu putem formula o teorie fără a cunoaşte ce s-a realizat până în
acel moment, precum şi fără a colecta măcar o cantitate minimă de informaţii, pentru că
în acest caz însăşi problema cercetării ar fi imposibil de specificat. În ciuda acestui fapt,
indiferent de cantitatea de informaţii colectată, există anumite modalităţi generale de a
aprecia şi spori utilitatea unei teorii. Mai întâi, este mai util să alegem o teorie ce poate fi
greşită. Într-adevăr, cu mult mai multe se pot învăţa dintr-o teorie care este într-adevăr
16
greşită, decât din acele teorii care sunt formulate în termeni atât de generali încât nu pot fi
false nici măcar în principiu. Trebuie să putem da un răspuns clar şi direct la întrebarea:
Care ar fi acele dovezi care near convinge de falsitatea teoriei noastre? Dacă nu există un
răspuns la această întrebare, atunci nu avem o teorie.
În al doilea rând, pentru a ne asigura că o teorie este falsificabilă, trebuie să
alegem una care generează un număr cât mai mare de implicaţii observabile. Această
alegere ne va permite să testăm teoria cu ajutorul mai multor tipuri de date, va supune
mai frecvent teoria riscului de a fi infirmată, şi va oferi posibilitatea colectării datelor
astfel încât dovezile în favoarea teoriei să fie foarte solide.
În al treilea rând, formulările teoretice trebuie să fie cât mai concrete cu putinţă.
Teoriile şi ipotezele prezentate în termeni vagi nu au alt rezultat decât acela de a stârni
confuzie. Teoriile formulate precis, şi care fac predicţii bine definite, sunt mult mai bune
deoarece pot fi mult mai uşor dovedite ca fiind false.
Îmbunătăţirea Calităţii Datelor
Datele” sunt informaţii despre lume colectate în mod sistematic. Ca stil, ele pot fi
calitative sau cantitative. Uneori datele sunt colectate pentru evaluarea unei teorii anume,
dar destul de frecvent se întâmplă ca un cercetător să adune date fără să ştie foarte precis
la ce le va folosi. Mai mult încă, chiar dacă datele sunt colectate pentru a evalua o ipoteză
specifică, cercetătorii îşi pot descoperi pe parcurs interesul pentru probleme la care nu se
gândiseră de la început.
Prima şi cea mai importantă sugestie legată de modalităţile de îmbunătăţire a
datelor este următoarea: trebuie înregistrată şi prezentată orice etapă din procesul de
generare a datelor. Fără această informaţie nu putem determina dacă aplicarea
procedurilor standard de analiză a datelor nu va produce concluzii eronate. Doar prin
cunoaşterea procesului prin care datele au fost generate vom fi capabili de formularea
unor inferenţe descriptive sau cauzale valide. În cazul unui sondaj de opinie, înregistrarea
procesului de generare a datelor presupune cunoaşterea metodei de selectare a
eşantionului, precum şi a modului exact de formularea a întrebărilor ce au fost adresate
subiecţilor. Într-un studiu de caz realizat cu metode calitative, este esenţială specificarea
regulilor după care s-a făcut selecţia acelor câteva cazuri alese pentru analiză.
Cea de-a doua sugestie referitoare la modalităţile de îmbunătăţire a calităţii
datelor este următoarea: pentru a putea evalua mai bine teoria, este necesar să colectăm
date despre un număr cât mai mare de implicaţii observabile. Aceasta presupune
colectarea cât mai multor date, în cele mai diverse contexte. Fiecare implicaţie a teoriei
oferă un nou context în care putem să-i evaluăm veridicitatea. Cu cât mai multe implicaţii
ale teoriei se dovedesc în concordanţă cu aceasta, cu atât mai puternică este explicaţia
oferită de teorie, şi cu atât mai certe sunt rezultatele. Atunci când adunăm informaţii
suplimentere referitoare la alte implicaţii observabile ale teoriei, putem face acest lucru în
două moduri: (a) colectând mai multe cazuri, descrise de aceleaşi variabile dependente,
sau (b) adăugând alte variabile care descriu cazurile deja examinate. Putem, de exemplu,
să detaliem informaţiile pentru perioade mai scurte de timp, sau pentru arii geografice
mai restrânse. Putem, deasemenea, să folosim pentru descrierea cazurilor chiar şi
variabile de un mai mic interes direct; dacă rezultatele sunt cele prezise de teorie, vom
avea şi mai multă încredere în aceasta.
Cea de-a treia sugestie este următoarea: trebuie maximizată validitatea
instrumentelor de măsură utilizate. Validitatea unui instrument se referă la capacitatea
acestuia de a măsura chiar ceea ce se presupune că măsoară.

17
Ce-a de-a patra sugestie ar fi aceea de a asigura fidelitatea (reliability) metodelor
de colectare a datelor. Fidelitate înseamnă că aplicarea aceleiaşi proceduri în acelaşi mod
va produce întotdeauna aceleaşi rezultate. Atunci când o procedură fidelă este aplicată în
momente diferite, şi nimic nu s-a întâmplat între timp pentru a schimba starea “reală” a
obiectului asupra căruia aplicăm instrumentul de măsură, vom obţine acelaşi rezultat.
Măsurile fidele produc aceleaşi rezultate şi atunci când sunt aplicate de cercetători
diferiţi, dar acest lucru depinde, evident, de existenţa şi accesibilitatea unor descrieri
explicite ale procedurilor urmate.
Sugestia noastră finală este ca toate datele folosite şi analizele realizate să fie, pe
cât posibil, replicabile. Replicabilitatea nu se referă doar la date, pentru a vedea dacă
instrumentele noastre de măsură sunt fidele, ci la întregul raţionament pe baza căruia au
fost trase concluziile. Pe baza raportului de cercetare, un alt cercetător ar trebui să fie
capabil de a obţine aceleaşi date şi de a reface întregul nostru raţionament.
Replicabilitatea este importantă chiar dacă, de fapt, nimeni nu reia studiul nostru de la
capăt. Doar prin prezentarea studiului într-un mod suficient de detaliat pentru a putea fi
replicat este posibilă evaluarea procedurilor urmate şi a metodelor utilizate.

Îmbunătăţirea Modului de Utilizare a Datelor Existente


Rezolvarea problemelor legate de calitatea datelor prin colectarea de informaţii
suplimentare, de mai bună calitate, este aproape întotdeauna o soluţie mai bună decât
utilizarea mai eficientă a unor date imperfecte; cu toate acestea, prima soluţie nu este
întotdeauna posibilă. Cercetătorii din ştiinţele sociale se văd adesea nevoiţi să utilizeze
date problematice, fără posibilitatea de a obţine altele mai bune; în felul acesta, tot ce pot
face este să se descurce cât mai bine cu ceea ce au deja la îndemână.
Îmbunătăţirea modului de utilizare a datelor deja existente este una din temele
principale ale cursurilor de statistică, şi este într-adevăr una dintre contribuţiile esenţiale
ale statisticii inferenţiale la dezvoltarea ştiinţelor sociale. Regulile referitoare la această
temă, dezvoltate şi formalizate în cadrul statisticii inferenţiale, sunt aplicabile şi în cazul
cercetărilor calitative.
În primul rând, în măsura posibilităţilor, datele trebuie să fie folosite pentru
formularea de inferenţe nedistorsionate (unbiased), cu alte cuvinte, să fie corecte în
medie. Posibilitatea de a ajunge la concluzii nedistorsionate depinde, bineînţeles, atât de
originea datelor, cât şi de modul ulterior de analiză; şi, după cum am arătat mai înainte,
este mai bine ca problemele să fie anticipate încă înainte ca datele să fie culese. Cu toate
acestea, menţionăm aici pe scurt toate aceste probleme deoarece, în momentul analizei
datelor, trebuie să fim extrem de atenţi la orice surse de distorsiuni care ar fi putut trece
neobservate în cursul colectării datelor. Una dintre aceste surse, care poate duce la
concluzii total eronate, este eroarea de selectare (selection bias): alegerea observaţiilor
astfel încât ele nu sunt reprezentative pentru populaţia din care au fost extrase. O altă
serie de distorsiuni poate proveni din eroarea de omitere a unor variabile (omitted
variable bias), care înseamnă ignorarea unor variabile de control ce pot influenţa relaţia
dintre variabilele explicative şi ceea ce vrem să explicăm (King, Verba, Cohen, 2000,
pp.25-40).

Exerciţiu aplicativ
Prezentaţi designul de cercetare ales precizând:
2. Tema. De ce a fost aleasă, ce relevanţă socială are. Pe cine intersează (ce instituţii)
18
3. Obiectivele cercetării. De ce au fost alese. Ce relevanţă socială au.
4. Ipoteza/ipotezele de cercetare sau întrebările de cercetare
5. Populaţia în care va fi cercetată tema respectivă. De ce a fost aleasă? Ce consecinţe
are această alegere asupra validităţii şi fidelităţii rezultatelor.
6. Locaţia sau locaţiile în care s eva realiza cercetarea. De ce a fost aleasă? Ce
consecinţe are această alegere asupra validităţii şi fidelităţii rezultatelor.
7. Cum se va realiza accesul în locaţia rspectivă. De ce?
8. Cum se va realiza eşantionarea. De ce a fost ales modelul respectiv şi nu altul. Ce
conecinţe are această alegere.
9. Cum se va realiza accesul la subiecţi. De ce? Ce consecinţe are această alegere
asupra validităţii şi fidelităţii rezultatelor.
10. Ce metode de recoltare a datelor vor fi utilizate.
11.Ce metode de prelucrare a datelor vor fi utilizate.

3.2. Metode de analiză statistică şi prezentarea rezultatelor

În acest subcapitol vom trece în revistă principalele teste de semnificaţie statistică


ce pot fi folosite în lucrarea de licenţă în vederea testării ipotezelor. Alegerea testului
potrivit reprezintă un pas important în calitatea unei cercetări. Orice test statistic cere
anumite condiţii pentru folosirea sa corespunzătoare. Ca regulă generală, testele care
necesită condiţii mai exacte trebuie folosite mai degrabă decât cele care cer condiţii mai
puţine, dar numai dacă condiţiile necesare sunt îndeplinite. Ele ne conduc mai greu la
erori α sau βsau în formularea concluziilor cercetărilor noastre.
Alegerea unui test statistic este condiţionată de:
1. metodele de eşantionare folosite;
2. natura populaţiei cercetate;
3. nivelul de măsurare al variabilelor.
Ţinând seama de aceste cosiderente, putem vorbi de două mari categori de teste:
parametrice şi neparametrice.
Testele parametrice
Testele parametrice sunt mai puternice decât cele neparametrice. Din acest motiv
ele sunt preferabile testelor neparametrice, desigur dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru
folosirea lor. Ele pretind:
(1) o distribuţie normală a variabilei (variabilelor) în populaţia studiată;
(2) extragerea de eşantioane independente
(3) cel puţin o variabilă studiată să fie de nivel interval sau rapoarte.
Deobicei, ele pretind mărimi mai mari pentru eşantioane decât cele neparametrice.
Ca o regulă, e bine să avem în vedere că dacă media şi abaterea standard sunt potrivite ca
statistici descriptive pentru rezumarea datelor, statisticile parametrice pot fi utile pentru
examinarea legaturilor dintre variabile.

Testele neparametrice
Testele neparametrice sunt folosite pentru cercetarea situaţiilor în care condiţiile
pentru folosirea testelor parametrice nu sunt îndeplinite. Ele sunt mai puţin puternice
decât cele parametrice. Spre deosebire de testele parametrice, acestea nu necesită o
distribuţie normală. Unele cer eşantioane independente, altele nu. Numărul de eşantioane
19
şi de cazuri din componenţa fiecărui eşantion sunt factori importanţi în selectarea unui
test din sutele care există. Multe dintre aceste teste necesită date măsurate doar la nivel
nominal sau ordinal, dar unele cer o precizie de măsurare mai mare.
Teste parametrice sau neparametrice?
Răspunsul la această întrebare nu este unul tranşant de fiecare dată. Astfel, nu
vom putea utiliza teste parametrice dacă datele avute la dispoziţie sunt de nivel calitativ,
motivul fiind acela că testele parametrice operează de cele mai multe ori cu valori medii,
care nu pot fi calculate pentru variabile nominale sau ordinale. În acest caz alegerea unui
test neparametric rămâme singura variantă. De regulă, testele neparametrice sunt în
special utilizate când:
(1) Eşantioanele au fost alese din populaţii diferite.
(2) Datele deţinute au fost constituite în principal prin aranjarea în ordine a mai
multori răspunsuri alternative sau,
(3) Eşantioane foarte mici (din şase sau şapte cazuri) sunt tot ce există disponibil
pentru studiu.
Aceste situaţii se îmtâlnesc cel mai mult în cercetarea din asistenţa socială
(Weinbach, 1987).
Pe de altă parte însă, testele parametrice sunt considerate a avea o putere statistică
mai mare decât cele neparametrice deoarece filosofia lor de operare ia în calcul mai multe
informaţii despre caracteristica analizată. Dar acest lucru se face cu mai multe asumţii,
cea mai importantă fiind distribuţia normală a variabilei de interes.
Cât de puternice sunt testele parametrice în raport cu ele neparametrice? Şi de
aeastă dată răspunsul este nuanţat. Puterea unui test reprezintă e fapt probabilitatea de a
respinge ipoteza nulă (H0) atunci când de fapt ea este falsă. Dar şi în acest caz situaţiile
depind de modul de formulare a ipotezeişi de volumul eşantionului. Practica a demonstrat
că ambele tipuri de teste sunt la fel de valide atâta timp cât se iau în considerare
avantajele şi dezavantajele fiecăruia (Pop, 2001).
În continuare vom prezeta pe scurt cele mai importante teste din cele două
categorii, precizând pentru fiecare condiţiile de utilizare şi procedura ce urmează a fi
urmată. Tabelul de mai jos poate fi de un real folos în alegerea testului potrivit
(Leech, Barrett, Morgan, 2005):
Nivelul de măsurare Compară Un factor sau variabilă independentă cu 2
al variabilei categorii
dependente Eşantioane sau grupuri Eşantioane sau
independente (between) grupuri
dependente
(within)
Teste Aproximează Media Testul t pentru eşantioane Testul t pentru
parametrice distribuţia normală independente sau ANOVA eşantioane perechi
unifactorial
Teste Nivel ordinal Media Mann-Withney Wilcoxon
neparametrice rangurilor
Nivel nominal Numere Chi-square McNemar

Testul t
Testul t este în esenţă o procedură de testare a semnificaţiei diferenţei dintre două medii.
Ca urmare, el este potrivit atunci când variabila dependentă este măsurată pe o scală
cantitativă (interval-raport).

20
Tipuri de test t:
 testul t pentru un singur eşantion
 testul t pentru eşantioane independente
 testul t pentru eşantioane dependente

Condiţii de aplicare: condiţia teoretică de bază pentru aplicarea testelor t este


normalitatea distribuţiei de eşantionare.

Testul t pentru un singur eşantion


Utilizare: Testul t pentru un singur eşantion este utilizat pentru se testa diferenţa dintre
media unui eşantion faţă de media cunoscută a populaţiei din care face parte. Utilizarea
acestui test statistic este conditionata de cunoasterea mediei populatiei. Daca populatia
are o extindere mare, acest lucru este dificil de realizat (în afara cazurilor în care exista
studii speciale). Testul poate fi utilizat, însă, şi atunci când populaţia are o extindere mai
redusă. De asemenea, acest test poate fi utilizat pentru a testa semnificaţia diferenţei
dintre media eşantionului şi orice altă valoare care prezintă interes pentru cercetator
(Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).
Procedura: Analzye - Compare Means-One Sample T Test

Testul t pentru eşantioane independente


Utilizare: Testul t pentru eşantioane independente este utilizat pentru testarea diferenţei
dintre mediile aceleiaşi variabile măsurate pe două grupuri, formate din subiecţi diferiţi
(ex. media scorurilor la testul stimei de sine bărbaţi şi femei; raportarea fenoenului de
abuz între părinţi şi copii, diferenţe între cei ce ispăşesc pedepse privative de libertate şi
cei cu pedepse neprivative de lubertate etc.). O atenţie deosebită trebuie acordată în acest
caz situaţiei în care grupurile comparate fac parte din acelaşi eşantion de cercetare,
nefiind selecţionate independent unul de altul. În această situaţie este posibil ca variabila
dependentă să fie afectată de una sau mai multe variabile mascate, fapt care poate
influenţa rezultatul testului (Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).
Condiţii: teoretic, testul t poate fi utilizat pentru eşantioane oricât de mici dacă distribuţia
de eşantionare pentru cele două grupuri este normală şi dacă varianţa valorilor în cele
două grupuri nu diferă semnificativ. În ce priveste condiţia egalităţii varianţei, ea este
testată cu un test specific (Levene). În funcţie de rezultat se calculeaza testul t pe două
căi. Daca variabila dependenta nu întruneste conditiile pentru testul t, se poate apela la
teste neparametrice, astfel:
• Testul z pentru proporţii (compararea procentului corespunzător din cele două grupuri)
• Testul Mann-Whitney U (se transformă valorile variabilei de interes în valori de rang).
Procedura: Statistics-Compare means-Independent Samples T Test

Testul t pentru eşantioane dependente


Utilizare: Testul t pentru eşantioane dependente permite evaluarea semnificaţiei variaţiei
unei anumite caracteristici, la aceeaşi subiecţi, în două momente diferite (de ex., „înainte”
şi „după” derularea unei intervenţii), ori în două contexte diferite, indiferent de momentul
manifestarii acestora (de ex. copiii şcolarizaţi din judeţele Cluj şi din Vâlcea ). Avantajul
major al acestui model statistic este acela că surprinde variaţia „intrasubiect”, prin faptul
că baza de calcul este diferenţa dintre două valori măsurate pentru fiecare subiect în parte
(Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).

21
Condiţii: Şi în acest caz condiţia de aplicare a testului t este normalitatea distribuţiei de
diferenţe dintre mediile unui număr infinit de eşantioane-perechi. Teorema limitei
centrale garantează normalizarea distribuţiei de eşantionare pe măsură ce volumul
eşantioanelor creşte. În situatia în care conditia nu se îndeplineste, se pot utiliza teste
neparametrice echivalente:
• Testul Wilcoxon (pentru date ordinale)
• Testul semnului (pentru date nominale)
Procedura: Analzye -Compare Means-Paired Sample T Test

Analiza de varianţa unifactorială (One-way ANOVA)


Utilizare: Analiza de varianţă este, în esenţă, o procedură de testare a diferenţelor dintre
medii, atunci când acestea sunt mai mult de două şi sunt calculate pe grupuri formate din
subiecţi diferiţi. Dacă, de exemplu, am evaluat nivelul performanţei şcolare cu un scor
numeric, pentru trei categorii de copii (crescuţi în familii tipice, crescuţi în structuri
familiale atipice şi crescuţi în instituţii de protecţie), analiza de varianţă ne permite:
- să decidem dacă variaţiile mediei la scorul performanţei şcolare sunt semnificative
(testul F);
- să facem comparaţii multiple între media fiecărui grup de copii cu mediile celorlalte
grupuri cercetate (analiza post-hoc).
În contextul analizei de varianţă valorile variabilei dependente sunt exprimate pe o scală
cantitativă, iar variabila independentă este de tip categorial.
Condiţii: utilizarea procedurii ANOVA este presupune respectarea următoarelor condiţii
prealabile:
 Independenţa observaţiilor pentru fiecare grup comparat, adică valorile măsurate
pe subiecţii unui grup să nu fie în nici un fel influenţate de valorile măsurate pe
celelalte grupuri.
 Distribuţie normală a valorilor fiecărui grup comparat.
 Omogenitatea dispersiei la nivelul fiecarui grup. Împrăştierea valorilor variabilei
dependente în interiorul grupurilor definite prin valorile variabilei independente
trebuie sa fie egală. Această condiţie se numeşte omogenitatea varianţei.
Încălcarea acestei condiţii nu invalidează testul ANOVA, care este destul de
robust. Însă se vor analiza cu atenţie cazurile care prezintă valori extreme, care au
un efect important asupra varianţei. Egalitatea (omogenitatea varianţei) poate fi
testată cu testul Levene (Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).
Procedura: Analzye -Compare Means-One-Way ANOVA

Chi-square (χ2)
Utilizare: pentru a testa dacă două variabile sunt sau nu asociate.
Condiţii: variabilele sunt de ordin calitativ. De asemenea nevoie de un eşantion destul
de mare. Pentru eşantioane mici, in tabele de asociere de tipu 2x2 se raportează
reszultatuil la testul Fisher exact în loc de chi-square. În orice caz, aceşti indicatori ne
spun numai dacă există sau nu o asociere între variabile, nu şi cât de puternică este
relaţia. Pentru aceasta apelăm la Phi sau Cramer’s V pentru variabile nominale, Kendall’s
tau-b pentru variabile ordinale şi eta pentru o variabilă nominală şi cealaltă aproximativ
normală (Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).
Procedura: Analzye-Descripitves-Crosstabs

22
Corelaţia
Utilizare: Analiza de corelaţie poate fi privită drept una dintre cele mai uzuale proceduri
statistice din ştiinţele sociale. Putem utiliza coeficientul de corelaţie Pearson (r) atunci
când avem serii perechi de distribuţii. Pentru o mai bună întelegere, se cuvine să facem
câteva aprecieri comparative cu testul t pentru eşantioane dependente. Testul t pentru
eşantioane dependente, se aplică atunci când măsurăm o anumită variabilă în două situaţii
diferite (de ex. înainte/după), ceea ce presupune aceeaşi unitate de măsură. Coeficientul
de corelaţie poate fi aplicat atât pentru variabile măsurate cu aceeaşi unitate de măsură cât
şi pentru variabile exprimate în unităti de măsură diferite. Aceasta deoarece formula de
calcul ia în considerare expresia standardizată a valorilor (scorurile z). Şi atunci, când
utilizăm unul sau altul dintre cele două teste? Răspunsul ţine de scopul pe care ni-l
propunem. Dacă dorim să punem în evidenţă diferenţa dintre valorile medii ale
variabilelor, vom aplica testul t pentru eşantioane dependente. Dacă ne interesează
intensitatea variaţiei concomitente a variabilelor, vom utiliza coeficientul de corelaţie
Pearson (Leech, Barrett, Morgan, 2005; Coakes, Steed, 2005).
Condiţii: ambele variabile să fie măsurate pe o scală cantitativă şi dstribuţia normală a
valorilor.
Procedura: Analzye-Corelate-Bivariate

Rezultatele obţinute în urma aplicării oricărei din aceste metode vor trebui
interpretate conform ipotezei formulate, dar şi semnificaţiei lor pentru intervenţia de tip
asistenţă socială. Tabelele şi graficele care redau rezultatele cercetării sunt incluse în această
parte a lucrării; acestea se numerotează în ordinea prezentării şi primesc, fiecare dintre ele, un
titlu scurt şi semnificativ. Trimiterile la acestea (tabele, grafice) se face precizând cu
exactitate numărul tabelului şi graficului şi nu sub forma: ”următorul tabel ...” ori „imaginea
de mai jos ne arată ....”). în ultima parte a părţii de ceretare se vor puncta concluziile
cercetării, pecizând:
 concluziile în raport cu rezultatele obţinute;
 relevanţa practică, în raport cu etapele procesului de asistenţă socială;
 limitele şi constrângerile cercetării;
 posibile direcţii viitoare de cercetare.

23
PARTEA A IV-A
CERCETAREA CALITATIVĂ, INTERVENŢIA ŞI
PREZENTAREA LUCRĂRII

Drd. Corina Voicu

Temă
 punctaj: 2.5 (25% din nota finală)
 Redaţi planul de intervenţie construit pentru unul din cazurile evaluate în practica
profesională de până acum, precizând punctele problematice, scopurile, obiectivele,
sarcinile, responsabilii şi limitele temporare.
 Data limită pentru predare – 19.05.2008

4.1. Cercetarea calitativă în asistenţa socială

Ca structură generală a părţii practice studenţii pot opta, conform Ghidului de licenţă
(Poledna, 2008), pentru realizarea:
-fie, a unei părţi de cercetare (cantitativă şi/sau calitativă) mai amplă şi o intervenţie
socială restransă la o cazuistică mai mică sau chiar la un singur caz (individ, familie,
grup, după caz);
-fie, a unei părţi de cercetare mai mică (cantitativă şi /sau calitativă) dar o
intervenţie socială mai amplă, pe mai multe cazuri.
Partea referitoare la cercetare este necesar să includă:
1. prezentarea scopului, obiectivelor şi ipotezei(lor) cercetării; tipul de cercetare
folosit; locul şi perioada derulării cercetării;
2. expunerea metodologiei cercetării
3. prezentarea rezultatelor cercetării
4. prezentarea concluziilor

Calităţile unei lucrări ştiinţifice sunt:


5.Validitate = calitatea metodologică a unui studiu apreciind gradul în care construcţia,
realizarea şi desfăşurarea sa a reuşit să prevină erorile sistematice
6.Relevanţă = importanţa ştiinţifică a rezultatelor obţinute
7.Reproductibilitate = includerea în cercetare a tuturor datelor necesare pentru a
reproduce studiu la nivelul altei populaţii ţintă
Calităţi necesare capitolului de prezentare metodologică a părţii de cercetare:
– concizie
– descre clară şi concisă a metodelor, populaţiei, etc.
– prezentarea în acest capitol trebuie să fie obiectivă, impersonală, neutră
– să nu fie scrisă telegrafic
– verbele trebuie puse la timpul trecut, deoarece se descrie o activitatea deja realizată,
materialul de studiu a fost observat în trecut

24
Cercetarea calitativă presupune studierea oamenilor în mediul lor culegându-se
informaţii asupra comportamentelor şi limbajului propriu acestora. Metodologia de
adunare a datelor poate include interviu, realizat pe baza ghidului de interviu, observaţie,
ce poate fi făcută cu ajutorul grilei de observaţie, studiul de caz. Datele astfel adunate pot
fi analizate folosind analiza fenomenologică, teoria generată, analiza de discurs, analiza
semiotică, analiza de conţinut (Băban, 2002). Studiile calitative implică parcurgerea
câtorva etape obligatorii:
 parcurgerea cercetărilor anterioare şi a lucrărilor de specialitate
 alegerea populaţiei ce urmează a fi studiată şi obţinerea accesului la
ea
 adoptarea rolului social şi stabilirea relaţiilor cu populaţia cercetată
 culegerea informaţiilor
 analiza lor
 redactarea raportului
Etapa de planificare a studiului trebuie să includă (Tutty, 2005) definirea ariei
generale a problemei, identificarea motivelor pentru care este necesar acest demers de
cercetare, stabilirea volumului muncii, alcătuirea unei hărţi conceptuale, analiza
procedurilor şi aspectelor deontologice, identificarea resurselor, necesare, alegerea
locului unde se va efectua studiul, redactarea unei propuneri.
În culegerea informaţiilor trebuie să se aleagă metoda cea mai potrivită pentru
scopul propus, cea care aduce cele mai multe avantaje vizavi de costurile implicate şi de
resursele materiale şi intelectuale ale cercetătorului. Această etapa trebuie pregatită si prin
construirea instrumentelor de culegere a datelor, alegerea metodei de inregistrare optime
şi a spaţiului propice desfăşurării acesteia. Asigurarea accesului la subiecţii cercetării se
poate face printr-o adresă scrisă, cerere sau pe baza unui contract.
Datele culese trebuie mai întâi transcrise şi apoi analizate pe baza unui plan de
analiză care sa permită o codificare eficientă şi o identificare corespunzatoare a
categoriilor vizate. Trebuie căutate sensurile şi relaţiile dintre informaţiile obţinute
folosind sisteme de clasificare conceptuală şi apoi interpretarea informaţiilor cu referire
la teoriile existente.
Pasul final al cercetării îl constituie redactarea raportului şi trasarea concluziilor.
În raport trebuie să se folosească terminologie adecvată demonstrându-se respectarea
rigurozităţilor şi standardelor ştiinţifice care să asigure validitatea şi fiabilitatea
rezultatelor. În prezentarea rezultatelor apar adesea portretele participanţilor şi citate
semnificative a viziunii lor asupra problemei explorate. În studiile calitative opiniile
majorităţii sunt doar o parte a cercetării, cealaltă fiind căutarea de dovezi ce infirmă sau
confirmă presupoziţiile iniţiale. Finalul acestui demers este reconceptualizarea credinţelor
sau a teoriilor înrădăcinate.
În prezentarea rezultatelor cercetării trebuie să se facă referire la toate rezultatele:
şi cele aşteptate şi cele neaşteptate, şi cele negative şi cele pozitive.
Erori de evitat în această parte a redactării cercetării:
 a prezenta rezultate marginale care nu sunt în raport direct cu scopul studiului
 a face comentarii (De exemplu: “Rezultatele globale sunt încurajatoare” sau
“Urmărirea rezultatelor este dificilă ţinând cont de…”)
 a face referire la cele date neprezentate în cadrul cercetării sau ca rezultat al metodelor
aplicate
 a trage concluzii având insuficiente date la dispoziţie

25
 a folosi exprimări ambigue cu privire la ceea ce s-a obţinut
 a se realiza generalizări nepotrivite şi a se pune etichete asupra problemelor şi
fenomenelor studiate
Ultima parte a capitolului de prezentare a cercetării se recomandă a fi alocată
formulării concluziilor generate ale cercetării întreprinse, precum şi propunerile de
intervenţie iniţiate de student ca urmare a concluziilor conturate, limite ale cercetării şi
direcţii viitoare de investigare. Concluziile trebuie să prezinte pe scurt contribuţia
autorului şi se adresează celor care cunosc conţinutul cercetării şi li se aminteşte “de ce”
şi “cum”. Directiile viitoare sunt necesare atât autorilor cât şi pentru cei interesaţi să
continue activitatea. Prin ceea ce se prezintă în acest capitol trebuie să se realizeze o
recapitulare sumară a ipotezelor lucrării, aducând argumente clare în favoarea sau
împotriva fiecăreia din acestea, bazat pe rezultatele concrete ale lucrării. Dacă în capitolul
concluzii se face referire la semnificaţie statistică sau relevanţă practică a datelor
obţinute, acestea trebuie să se poată regăsi în capitolele de prezentare a rezultatelor. Se
foloseşte în exprimare cu precădere timpul prezent.

Exerciţiu

Construiţi ghidul de interviu pentru evaluarea următorului caz:

Elena se află în situaţia de risc de a fi evacuată din apartamentul în care locuieşte cu


chirie de 2 ani datorită restanţelor mari pe care le are la plata chiriei şi a cheltuielilor de
întreţinere. Ea are o mulţime de datorii financiare la prieteni şi rude, care o presează să
le restituie banii. Deşi lucrează şi are un venit modest, ea recunoaşte că are dificultăţi în
a-şi administra banii, cumpărând tot timpul tot felul de lucruri care nu îi sunt neapărat
necesare, însă mersul la cumpărături este una din bucuriile ei, la care nu reuşeşte să
renunţe.

4. 2. Intervenţia specifică asistenţei sociale

Intervenţia realizată trebuie să fie în conformitate cu rezultatele cercetării, ea


trebuind să probeze competenţele specifice derulării activităţilor propriu-zise de asistenţă
socială şi proprii unui asistent social generalist.
Astfel, se va descrie în raport cu fazele procesului de asistenţă socială, întregul demers
practic, conform Ghidului de licenţă (Poledna, 2008):
 explorarea şi evaluarea problemei /nevoilor celui /celor asistaţi (individ, familie,
grup sau comunitate); prezentarea diagnosticului social: formularea
problemei(lor), a nevoilor sociale, dar şi a resurselor identificate, ca urmare a
evaluării (pre-test) şi în raport cu acestea;
 prezentarea scopului şi argumentarea planului de intervenţie socială construit în
vederea atingerii scopului;
 descrierea tuturor activităţilor desfăşurate în vederea implementării planului de
intervenţie socială (este inclusă aici şi evaluarea fiecărei activităţi);
 descrierea rolurilor şi a competenţelor operaţionalizate în aceste activităţi de
către student/asistentul social;
 finalizarea intervenţiei şi evaluarea finală (post-testul).
26
Prin cele prezentare în această parte a lucrării este necesară evidenţierea
schimbărilor produse ca urmare a intervenţiei sociale derulate şi măsurii în care scopul
asistării sociale a fost atins.
Clarificarea şi identificarea problemelor fac parte din etapa de evaluare care
implică şi identificarea motivaţiilor şi ai factorilor determinanţi ai problemei. Finalul
acestei evaluări îl constituie clarificarea semnificaţiei problemei pentru asistaţi, precum şi
confruntarea între dorinţele şi aspiraţiile asistaţilor şi asistenţilor sociali pe baza
negocierii (Roth, 2003). La finalul acestei etape se va alege una până la trei probleme
care vor constitui scopul intervenţiei ulterioare, ţinându-se cont de motivaţia clientului şi
de resursele existente.
Această etapă de evaluare este cu atât mai relevantă şi mai profesionistă cu cât se
ajunge la cunoaşterea mai aprofundată a sistemului din care face parte clientul,
descoperirea factorilor cauzatori şi de menţinere a problemei precum şi de identificarea
tuturor resurselor personale, din reţeaua de suport social sau din reţeaua de servicii
sociale care pot fi implicate în rezolvarea problemei.
În funcţie de situaţie specifică a sistemului client în această fază se pot folosi o
serie de instrumente: ecoharta, genograma, linia vieţii, sociograma, etc.
Etapa de evaluare se finalizează în stabilirea diagnosticului, care va defini
problema şi va circumscrie resursele disponibile pentru rezolvarea ei. Ea trebuie să fie
clar firmulată, să fie concretă, explicită, folosind o formulare concisă. Stabilirea
diagnosticului este un proces în sine care cu cât e mai bine fundamentat pe informaţii de
profunzime culese prin evaluare cu atât va determina o traiectorie mai adecvată situaţiei
asistatului.
Pasul următor în intevenţie îl consituie construirea planului de intervenţie. Acesta
se va realiza plecând de la punctele problematice alese şi va include pentru fiecare dintre
acestea stabilirea scopului obiectivelor, sarcinilor, responsabililor şi limitelor temporare.
Scopurile sunt cele care ne arată unde dorim să ajungem cu problema pe care o avem şi
se operaţionalizează în obiective, care pot fi transpuse în activităţi şi sarcini. Parcurgerea
acestor paşi trebuie să îl ajute pe client să îşi depăşească problema, să producă
schimbările dorinte. De aceea, planul de intervenţie trebuie să fie formulat SMARTY;
adică, realist, realizabil, acceptabil, încadrat temporar, măsurabil şi să inspire confort,
motivaţie clientului. Planul de intervenţie se alcătuieşte de către asistentul social
împreună cu clientul şi în acord cu aşteptările, dorinţele, motivaţiile acestuia. El va fi la
sfârşit semnat de ambii participanţi.
Avantajele care le aduce cu sine folosirea planului de intervenţie în cadrul
procesului de asistare sunt:
 cunoaşterea cu precizie de către asistentul social şi asistat a traseului ce trebuie
urmat şi a punctului terminus unde doresc să ajungă;
 reducerea riscului de a devia de la scopul prim şi de prelungii termenele de
rezolvare a activităţilor;
 posibilitatea asistatului de a-şi urmări progresele şi astfel de a-i creşte motivaţia;
 existenţa unui consens între cei doi şi acceptarea ambilor a sarcinilor ce le revin;
 posibilitatea de a fi verificat de către o persoană neutră traseul propus în scopul
creşterii obiectivităţii şi îmbunătăţirii acestuia;
 responsabilizarea mai mare a asistatului;
 mai multă claritate.

27
Pentru a fi util şi a reduce riscul de interpretare sau erori în înţelegerea
conţinutului lui, planul de intervenţie trebuie să cuprindă propoziţii scurte, scrise la
persoana I, timpul prezent, concise, clare, elimânând exprimăriile ipotetice.
Punerea in aplicare a angajamentelor, sarcinilor, responsabilităţilor formulate şi
asumate în planul de intervenţie se realizează în paralel cu etape de monitorizare ce se
desfăşoară în cadrul întâlnirilor regulate între asistentul social şi asistat. Periodic
contractul trebuie revizuit şi readaptat dacă evoluţia situaţiei clientului o impune. Pe
parcursul implementării schimbărilor pot apărea dificultăţi atât legate de angajarea
clientului în rezolvarea sarcinilor, datorită demotivării acestuia, a indisponibilităţii
resurselor, a apariţiei unor situaţii imprevizibile precum şi dificultăţi legate de asistentul
social.
Tehnicile şi metodele ce pot fi utilizate în această etapă în vederea inducerii
schimbărilor sunt: eşalonarea în timp a sarcinilor şi activităţilor, individuallizarea
planului şi stabilirea corectă a priorităţilor, centrarea pe problemele cele mai
semnificative, angajarea tuturor resurselor disponibile si utile, folosirea adecvată a
tehnicilor de consiliere (ventilarea sentimentelor, empatie, confruntare, interpretare,
oferire de suport emoţional, abordarea conflictelor, folosirea recompenselor). Indiferent
de metoda de intervenţie aleasă asistentul social va avea ca scop prim parcurgerea paşilor
necesari pentru creşterea capacităţii asistatului de a-şi realiza sarcinile.
La finalul intervenţiei se va face o revizuire a planului dacă scopurile au fost
atinse, aceasta fiind inclusă în etapa de evaluare finală. În funcţie de rezultatele evaluării
se va decinde modul şi momentul de încheiere a relaţiei de asistare.
Elaborarea raportului pe marginea intervenţiei presupune descrierea întregului
traseu parcurs în soluţionarea cazului, precizându-se toate informaţiile relevante despre
caz (în limitele confidenţialităţii), astfel încât să fie înţeles cu uşurinţă punctul de plecare
în munca cu cazul şi punctul la care s-a ajuns. E utilă o analiză critică pe marginea
desfăşurării muncii cu cazul care să includă dificultăţile întâmpinate atât de profesionist
cât şi de client, abilităţi angajate, limitele intevenţiei. Redactarea raportului final se va
face folosind timpul trecut, limbajul de specialitate, claritate şi concizie.
Concluzii finale, ce succed prezentarea întregii activităţi practice desfăşurate, sunt
prezentate pe 1-2 pagini şi se insistă pe caracterul unitar al lucrării, punctându-se în
raport cu firul roşu al prezentării temei, ideile principale pe care le susţine lucrarea şi
implicaţiile acestora din perspectiva asistenţei sociale.
Pe parcursul defăşurării activităţii de evaluare şi intervenţie în munca directă cu
cazul, este recomandabil ca studentul să fie monitorizat de către specialistul de la locul de
practică, întregul demers practic având la bază respectarea eticii profesionale şi a politicii
organizatorice/instituţionale.
Instrumentele utilizate fie în partea de cercetare, fie în partea de intervenţie este
recomandabil să fie anexatge la finalul lucrării pentru a putea fi consultate de cei
interesaţi în înţelegerea mai bună a demersului urmat.

Exerciţiu

1. Puneţi diagnosticul social următorului caz.


2. Alegeţi punctele problematice cele mai semnificative.
3. Precizaţi care este modelul de intervenţie cel mai potrivit în această situaţie pe care l-
aţi angaja. Argumentaţi-vă răspunsul

28
Lucraţi ca asistent social la un Centru de plasament, iar Eliza, instituţionalizată acolo
Este elevă în clasa a X-a la Liceu a rămas corigentă pe vară la 2 materii (matematică şi
latina). Este foarte furioasă şi nemulţumită, considerând că a fost vina profesorului care
a evaluat-o greşit. Ea este convinsă că profesorul este misogin, fiindcă mai sunt două
colege în aceeaşi situaţie cu a ei, dar băieţi, nu. De două săptămâni au aflat mai mulţi
colegi ca provine de la casa de copii, ceea ce o face să creadă că notele proste se
datorează faptului că toată lumea o desconsideră din această cauză. Doreşte să
abandoneze şcoala din acest motiv.

4. 3. Susţinerea publică a lucrării de licenţă

Obiectivul prim al susţinerii lucrării de licenţă în faţa comisiei este acela de a


transmite un mesaj ştiinţific util în practica profesională, de a beneficia de o evaluare şi
clarificare suplimentară asupra rezultatelor muncii de cerectare şi intervenţie. În această
etapă sunt extrem de importante utilizarea corectă a limbajului de specialitate, concizie,
claritate şi corectitudine în exprimare, formularea cea mai adecvată a ideilor sau a
faptelor care se doresc a fi raportate, folosirea unei forme de exprimare adecvate
auditoriului.
Durata prezentării trebuie să nu fie mai mare de 20 de minute, iar prezentarea
orală este recomandabil să fie însoţită de folosirea de material informativ ajutător. Acest
material ajutător, se realizează de obicei cu ajutorul programului PowerPoint şi este
prezentat prin intermediul mijloacelor electronice multimedia (calculator, laptop,
videoproiector). El conţine structura expunerii, precum şi elementele care nu pot fi
înţelese uşor prin expunere verbală (figuri, tabele, imagini). Prezentarea orală nu trebuie
să devină subordonată prezetării PowerPoint. Prezentarea orală este cea importantă!
Prezentarea proiectată este doar un ajutor în susţinerea prezentării orale şi ca mărime nu
trebuie să depăşească 15-17 slide-uri. Timpul maxim de proiectare şi folosire a
materialului informativ de pe fiecare slide este de 1 minut. Conţinutul prezentarea este
recomandabil să includă la început prezentarea autorului şi a coordonatorului lucrării,
urmând apoi enunţarea titlul, temei şi obiectivul lucrării de licenţă, structura acesteia.
Textul proiectat trebuie să fie lizibil, de culori diferte, însă folosind contrast maxim cu
fundalul, proiectază în aşa fel încât să poată fi citită de toată lumea din sală.
În rândurile de mai jos este descris conţinutul materialului informativ ajutător al
prezentării:
 titlu, autori - 1 slide
 introducerea – în funcţie de public - 1 slide
 noţiuni cheie folosite - 1 slide
 date importante din conţinutul teoretic – 2-3 slide-uri
 metodologia cercetării – 2-3 slide-uri
 rezultatele cercetării – 2-3 slide-uri
 intervenţia – 3-4 slide-uri
 concluziile, limitele şi direcţiile de dezvoltare – 2-3 slide-uri
 încheiere - 1 slide
Sunt de evitat în pregătirea suportului informaţional ce urmează a fi proiectat:
- imaginile de tranziţie care cuprind un singur cuvânt
29
- propoziţii de tranziţie
- prescurtări
- referiri neclare prin litere: grupa A, B..., sau cifre: 1, 2
- expresiile “elegante”
- a se lasa un slide proiectat în timp ce se vorbeşte despre altceva
- folosirea de fraze dacă e de ajuns o propoziţie
- folosirea a mai mult de 7 linii de text într-un slide (Ideal este a încadra fiecare
idee într-o singură linie).
Materialul proiectat trebuie să rămână doar un material ajutător pentru discursul
oral. Prezentarea orală a unui material ştiinţific are un conţinut tipic. Prezentarea trebuie
de asemenea să aibe o formă sobră care să sublinieze caracterul serios al cercetării.
Conţinutul prezentări orale trebuie să păstreze structura materialului proiectat, pe care să
îl dezvolte în manieră personală, subliniind punctele cele mai interesante şi relevante
pentru întreg demersul ştiinţific întreprins.
Capcanele şi contraindicaţiile unei prezentări orale sunt:
 să fie plictisitoare, monotonă în intonaţie
 să se extindă prea mult – din dorinţa de a fi mai explicit, aceasta reducând însă
nivelul de receptivitate al auditoriului
 să fie agasantă
 să fie „citită” de pe un suport informativ pregătit în acest scop
 să includă multe divagaţii de la subiectul principal
 să fie evazivă sau prea generală
 să includă multe pauze sau folosirea frecvente a vocalei „Ă”.

Exerciţiu – „scenariul”

Construiţi structura unei prezentări PowerPoint pentru cercetarea realizată sau


propusă de dumneavoastră pentru lucrarea de licenţă. Nu utilizaţi mai mult de 5 slide-uri şi
folosiţi materialul într-o prezentare orală în faţa colegilor, prezentare care să nu dureze mai
mult de 5 minute. Colegii notează observaţiile şi recomandările pe care vi le-ar face şi le
comunică la finalul prezentării.
Sarcina aceasta vă ajută ajută:
să vă descoperiţi neajunsurile şi posibilele bariere personale în susţinerea publică a
unei lucrări,
veţi avea la final o imagine mai corectă asupra efortului şi cerinţelor pe care le implică
această activitate,
puteţi să va îmbunătăţi stilul personal ţinând cont de observaţiile auditoriului,
observarea altor prezentări vă poate deschide perspectivele pentru îmbunătăţirea
propriului stil de prezentare
puteţi anticipa capcanele care v-ar putea dezavantaja în susţinerea publică a unei
lucrări.

30
BIBLIOGRAFIA

1. Poledna, S., Oaneş, C. (2008). Ghid de elaborare a lucrării de licenţă în


domeniul asistenţei sociale. http://socasis.ubbcluj.ro/studenti/GhidLicenta.pdf

2. Tutty, L.M., Rothery M.A. (2005). Cercetarea calitativă în asistenţa socială.


Faze, etape şi sarcini. Iaşi: Polirom.

3. Roth, M. 2003. Perspectivele teoretice şi practice ale asistenţei sociale. Cluj-


Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.

4. Băban, A. (2002). Metodologia cercetării calitative, Cluj Napoca: Presa


Universitară Clujeană

5. King, G., Keohane, R., Verba, S. (2000). Fndamentele cercetării sociale, Iaşi:
Polirom, pp.25-40.

6. Sistemul de citare APA 5: http://owl.english.purdue.edu/owl/resource/560/01/

7. Coakes, S., Steed, L (2005). SPSS Analysis without Anguish, Johm Wiley and
Sons, Australia, Ltd.

8. Leech, N., Barrett, K., Morgan, G. (2005). SPSS for Intermediate Statistics: Use
and Interpretation 2nd edition, New Jersey: Lawrence Erlbaum Associates, Inc.

9. Pop, L. (coord.) (2001). Statistică, Universitatea Bucureşti, Facultatea de


Filosofie.

10. Murray, R. (2006). How to Write a Thesis (2nd ed.) London: Open
University Press descărcat la data de 02.02.2009 de pe http://www.gigapedia.com

11. Kamler, B. & Thomson, P. (2006). Helping Doctoral Students Write


Pedagogies for supervision. New York: Routledge, descărcat la data de
22.02.2009 de pe http://www.gigapedia.com

31