Sunteți pe pagina 1din 15

VARIABILELE

ÎN CERCETAREA EXPERIMENTALA

Variabila - concept din matematica, unde prin el se desemna orice


caracteristica ce putea lua diferite valori; preluat în psihologie - initial pentru a
desemna orice dimensiune fizica apartinând unui ansamblu de marimi
independente utilizate pentru definirea unui stimul - prin extindere, termenul a
fost aplicat si la trasaturile de personalitate, în calculul corelatiilor si în analiza
factoriala.

Pe scurt, putem spune ca o variabila este o anumita caracteristica (o calitate, un


atribut, o proprietate) care variaza de la un subiect (elev) la altul, iar o
constanta este o caracteristica (o calitate, un atribut, o proprietate) identica
pentru toti membrii grupului investigat. În acelasi timp se impune sa
diferentiem variabilele cantitative de cele categoriale.

Variabilele cantitative sunt cele care pot exista într-o masura mai mica sau mai
mare: vârsta, înaltimea, inteligenta, cunostintele, viteza etc. Variabilele
categoriale sunt cele care marcheaza un atribut perma-nent (cel putin pentru
perioada investigatiei): sexul, religia, nationalitatea.

  În cercetarea experimentala diferentierea principala se face plecând  


de la raporturile de cauzalitate (determinare, con-ditionare) care pot
exista între fenomenele studiate. Ca urmare:

- prin variabile independente se înteleg fenomenele care reprezinta


cauze, factori sau conditii;

- prin variabile dependente - se înteleg efectele, rezultatele


(aparitia, modificarea sau încetarea existentei) produse de actiunea
variabilelor independente.

NB! O variabila parazita este o variabila independenta ce

are efecte neintentionate asupra unei variabile dependente.

În cercetarea experimentala metodele de predare pot fi considerate variabile


independente: metode diferite pot influenta de o maniera diferita asupra
rezultatelor (variabila dependenta).
În procesul de învatamânt se pot diferentia mai multe grupe de variabile (unele
sunt asociate cu variabilele independente, altele - cu cele dependente) si
anume:

a. caracteristicile "de input" ale elevilor: vârsta, sexul, nivelul de pregatire


fizica, fluenta verbala, etc. În literatura de specialitate aceste variabile sunt
subsumate unor termeni diferiti: antecedente, conditii prealabile, pregatire
anterioara, date initiale, etc.,

b. variabilele programului de instruire: activitatile desfasurate în clasa,


dimensiunea sociala a grupului instruit, durata instruirii, materialele folosite,
caracteristicile profesorului, etc. Aceste variabile sunt sumate unor termeni ca:
proces de instruire, tratare, medii, variabile experi-mentale, variabile
independente, etc.,

c. variabilele contextului social: caracteristicile generale ale ca-drului social


în care se desfasoara instruirea;

d. variabilele sistemului de evaluare: caracteristicile instru-mentelor sau ale


procedurilor de colectare a datelor, care pot afecta rezultatele si pot conduce la
interpretari corecte sau eronate;

e. variabile "de output": nivelul de pregatire al elevilor, ati-tudinile lor,


numarul de absolventi etc. Aceste variabile sunt subsumate de obicei unor
termeni ca: variabile dependente, criterii, variabile de output, rezultate.

În cercetarea experimentala a instruirii (relatia proces-produs) principalele


variabile implicate pot fi clasificate în 10 categorii majore, sase dintre acestea
fiind variabile “online”, adica se afla pe linia unei influente directe a
educatorului asupra învatarii elevului, si alte 4 categorii de variabile “offline”,
care afecteaza învatarea, dar nu se afla sub influenta directa a educatorului.

Variabilele online:

Tipul A: Rezultatele învatarii - schimbarile produse la elev, masurate dupa


terminarea instruirii. Producerea acestor rezultate este în general acceptata ca
reprezinta ultimul scop al instruirii si criteriul final pe care trebuie axata orice
evaluare. O instruire “buna” semnifica, în general, o instruire care produce un
maximum de rezultate ale învatarii, adica un maximum de progres spre
scopurile educatiei.
Tipul B: Activitatile de învatare ale elevului în clasa. Principala cale prin
care instruirea poate afecta rezultatele învatarii este influenta ei asupra
comportamentului elevilor în clasa. Functia ei este de a le asigura elevilor
experiente care se vor manifesta în rezultatele dorite. Este axiomatic ca toata
învatarea depinde de activitatea elevului.

Tipul C: Comportamentul interactiv al educatorului - comportamentul la


care ne referim când se vorbeste de predare, comportamentul educatorului în
prezenta elevilor; procesul prin intermediul caruia educatorul afecteaza
activitatile de învatare ale elevului si, prin ele, rezultatele învatarii.

Tipul D: Comportamentul “pre-activ” al educatorului - include astfel de


activitati ca planificarea, evaluarea etc., efectuate în afara clasei, pe care
educatorul le desfasoara pentru a asigura învatarea. Ele reprezinta principalele
mijloace prin care pregatirea profesionala a educatorului afecteaza procesul
de instruire si ilustreaza, deci, masura în care educatorul realizeaza functia
centrala a instruirii si succesul în atingerea scopului.

Tipul E: Competentele educatorului - sunt reprezentate de cunostinte,


deprinderi si valori: acestea sunt instrumentele instruirii. Numai educatorul
care poseda toate deprinderile, cunostintele si valorile necesare pentru a
functiona eficient într-o situatie de instruire este competent sa predea în acea
situatie.

Tipul F: Caracteristicile pre-existente ale educatorului - includ acele


abilitati, cunostinte si atitudini pe care un candidat la admitere le poseda
deja, îl fac sa-si dezvolte aceasta aptitudine pedagogica. O parte a acesteia o
reprezinta caracteristicile de care educatorul are nevoie pentru a-si însusi
competentele pe care i le va oferi experienta si treningul; o alta parte o
reprezinta acele competente pe care trebuie sa le posede la admitere.

Variabilele offline:

Tipul G: Caracteristicile individuale ale elevilor - abilitatile si calitatile


personale ale elevului, care în final determina produsele oricarei
experiente de învatare. Chiar daca doi elevi au experiente de învatare identice,
ei nu vor demonstra rezultate identice din cauza diferentelor în planul acestor
caracteristici. Variabilele de tip G atenueaza relatiile dintre variabilele de tip A
si B.

Tipul H: Variabilele de context intern - caracteristici ale elevilor si


grupurilor de elevi care afecteaza reactiile lor la comportamentul
educatorului. Faptul ca elevi, ai caror educatori se comporta identic, nu
beneficiaza de experiente de învatare identice, reflecta influenta unor diferente
în variabilele de context intern. Variabilele de tipul H atenueaza relatiile dintre
variabilele B si C.

Tipul I: Variabilele de context extern - reflecta sistemul suport în care se


produce practica educatorului : materialele, facilitatile, super-vizarea si
sprijinul administrativ asigurat de scoala, etc. Educatori cu competente egale,
chiar identice, se vor comporta diferit în clase similare daca suportul difera.
Variabilele de tipul I atenueaza relatiile dintre variabilele de tip D si E.

Tipul J: Variabilele TT (teacher training) - reprezinta experientele destinate


sa sporeasca repertoriul de competente al educatorului. Doi candidati cu
caracteristici pre-existente identice pot diferi în competentele puse în valoare
într-o situatie profesionala din cauza diferentelor în volumul si tipul de
pregatire. Variabilele de tip J sunt de un interes deo-sebit pentru impactul pe
care îl au asupra variabilelor de tip E.

În cadrul fiecarui tip exista multe variabile individuale. Cercetarea în


domeniul instruirii presupune, de obicei, masurarea a doua sau mai multe
variabile de tipuri diferite si studierea relatiilor dintre ele. Numai acele
studii în care una sau ambele variabile studiate se afla pe linia continua dintre
caracteristicile pre-existente ale educatorului si produsele învatarii (la elev) pot
fi catalogate drept cercetare în domeniul instruirii (proces-produs).

Variabile independente - dependente - parazite. Esenta cercetarii


experimentale consta în introducerea în procesul instructiv-educativ a unor
modificari (= variabile independente) si relevarea rezultatelor (= variabile
dependente) determinate de aceste modificari. Procesul de instruire este atât
de complex în ceea ce priveste ierarhizarea pe anumite niveluri a factorilor
implicati, precum si multitudinea lor la acelasi nivel, încât întotdeauna asupra
rezultatelor influenteaza mai multi factori (mai multe variabile).

Unele variabile sunt "controlate" la nivelul sistemului de învatamânt (planuri si


programe) sau la nivelul scolilor (manuale, dotare materiala etc) - altele nu pot
fi controlate decât partial sau deloc, de exemplu, timpul de studiu al elevului
acasa, succesiunea momentelor în activitatea de pregatire a lectiilor etc.

În opozitie cu variabilele introduse intentionat, variabilele "parazite" trebuie


mentinute constante sau, daca e posibil, trebuie sa li se determine gradul de
influenta asupra variabilelor dependente. În raport cu situatia experimentala,
variabilele parazite pot fi:
a. variabile parazite de tip aleatoriu: tinând fie de situatie, fie de subiect,
aceste variabile (de obicei foarte numeroase) actioneaza ca niste microvariabile
independente cu efecte care, de cele mai multe ori, se compenseaza (anuleaza)
reciproc. Exemple de astfel de variabile: conditiile fizice ale mediului în care se
desfasoara instruirea, particularitatile subiectilor, (starea sanatatii, interese etc),

b. variabile parazite cu caracter sistematic: au o pondere mult mai mare decât


cele de tip aleatoriu si pot "masca" influenta reala a unei variabile
independente. Astfel, la un colectiv de elevi A cu o puternica motivatie interna
rezultatele unui curs de limba straina pot fi mai bune decât la alt colectiv B,
chiar daca la colectivul B s-a folosit o metoda de instruire (X) evident mai
buna. Daca tinem seama de factorul motivatie (în cazul nostru, variablia
parazita cu caracter sistematic) am putea trage concluzia ca rezultatele obtinute
de grupul A se datoresc metodei X, ceea ce s-ar putea sa nu corespunda
întrutotul cu realitatea.

Modalitatile de punere sub control a variabilelor parazite depind de natura


acestora. Astfel, pentru a reduce influenta variabilelor parazite generate de
situatie vom încerca sa proiectam conditii experimentale egale, identice sau
cât mai apropiate pentru toate grupurile de subiecti.

În ceea ce priveste variabilele parazite generate de subiecti va trebui sa facem


mai întâi o prima diferentiere între cele de tip aleatoriu si cele sistematice.
Daca primele sunt de cele mai multe ori neglijabile, pentru controlul celorlalte
(dar si pentru primele) exista anumite tehnici de selectionare a subiectilor, de
constituire a grupelor ce vor fi comparate.

În cercetarile psihopedagogice studiem aproape întotdeauna efectul unei


singure variabile independente. Aceasta înseamna ca vom avea nevoie de mai
multe grupe de subiecti (cel putin doua) si care - ca urmare a situatiei
experimentale create de noi - ar trebui ca la începutul cercetarii experimentale
sa fie echivalente, egale în privinta factorilor care influenteaza rezultatele.

Exista mai multe modalitati de a realiza aceasta echivalenta, folosind o anumita


structura (componenta) a grupelor si anume:

a. Grupe în care se mentine constanta (echivalenta) o singura variabila


parazita: Daca dorim, de exemplu, sa studiem nivelul de însusire a lexicului, (=
variabila dependenta) folosind, spre deosebire de predarea obisnuita, un sistem
de exercitii elaborat în raport cu o anumita pozitie teoretica (= variabila
independenta), dar avem numai o clasa de baieti si una de fete, putem considera
ca sexul subiectilor (= variabila parazita) poate influenta asupra rezultatelor la
fel de mult ca si metoda folosita; datele obtinute nu ne-ar permite sa tragem
concluzii viabile pentru toti elevii acelui nivel de învatamânt. O variabila
parazita este controlata daca rezultanta globala a efectelor ei asupra
variabilei dependente este anulata sau determinabila.

Pentru a neutraliza efectul acestei variabile parazite, vom încerca sa o


mentinem echivalenta (constanta, egala) în ambele grupe ce vor fi comparate.
Aceasta înseamna ca va trebui sa organizam cercetarea fie numai în clase mixte
(daca e posibil, cu acelasi numar de baieti si fete în fiecare clasa), fie în clase cu
elevi de acelasi sex. Evident, în exemplul dat, situatia ideala o reprezinta scoala
cu un numar de cel putin sase clase paralele - doua mixte, doua de baieti si
doua de fete - existând astfel posibilitatea unor comparatii mai relevante.

b. Grupe echivalente sau paralele. Ar fi absurd sa cautam elevi identici; dar


exista (sau pot fi organizate) grupe (clase) apropiate pentru un numar de factori
(aceeasi vârsta, acelasi nivel de pregatire scolara, acelasi mediu social etc.).
Pentru a fi siguri de echivalenta acestor grupe vom calcula: a) media scorurilor
la variabilele parazite cuantificabile (de exemplu, notele obtinute la disciplinele
de baza) sau frecventele indicilor la variabillele cu criterii calitative; b). media
scorurilor plus dispersia lor; o astfel de evaluare, realizata printr-un pretest, ne
permite sa avem o imagine mai bine conturata a grupelor de elevi nu numai în
privinta mediei, ci si a "distantei" pe care se intinde fiecare grupa.

În cercetarile educationale se folosesc adeseori grupe constituite prin


randomizare (tragere la sorti) sau grupe constituite prin elemente perechi.
Uneori pentru a supune unui control cât mai riguros în întreaga cercetare, o
variabila parazita oarecare (de exemplu, sexul elevilor) este introdusa în planul
experimental ca variabila independenta, masurându-i-se efectul asupra
variabilei dependente.

De modul în care cercetatorul dispune de informatia necesara si întelege


interrelatiile dintre diferitele grupe de variabile în contextul concret al
respectivei investigatii va depinde structura/ schema experimentala la care va
recurge.

EXTRASE

Extras 1:
Fraenkel, Jack R. si Norman E. Wallen. How to design and
evaluate research on education. 2nd ed. New York:
McGraw-Hill Inc., 1993.

Ce este o variabila? (Cap. IV)

… Ce este o variabila? Este un concept, un substantiv ce reprezinta o variatie


din interiorul unei clase de obiecte. Pentru a califica o clasa ca o variabila este
necesar ca membrii individuali din clasa de obiecte sa difere, sa varieze. Daca
toti membrii clasei respective sunt identici, nu avem de a face cu o variabila.
Astfel de caracteristici sunt numite constante (daca membrii individuali ai
clasei nu variaza). In orice studiu unele caracteristici pot fi variabile, in timp ce
altele pot fi constante…

… Nu putem masura sau manipula o variabila daca nu o putem defini. Dupa


cum am mentionat mai sus, multe cercetari in educatie includ cautarea unor
relatii între variabile. Dar care variabile?

Exista multe variabile externe in lumea reala pe care le putem investiga.


Desigur nu le putem investiga pe toate. Deci trebuie sa alegem. Cercetatorii
aleg variabile sigure pentru investigatie pentru ca au intuit ca acestea sunt
oarecum relationate si astfel pot descoperi natura acestor legaturi.

Variabilele cantitative versus variabilele categoriale

Variabilele pot fi clasificate în câteva moduri. Unul dintre acestea este


împartirea lor în cantitative si categoriale.

Variabilele cantitative exista pe nivele, de la “putin” la “mult” si putem atasa


numere obiectelor spre a arata cât anume reprezinta din variabila. Un exemplu
evident îl reprezinta înaltimea sau greutatea. Putem, de asemenea, atribui
numere pentru a arata interesul subiectului:

cu 5- indicam foarte mult interes

cu 4- indicam mult interes

cu 3- ceva interes

cu 2- putin interes

cu 1- foarte putin interes


cu 0- lipsa interesului pentru un obiect de învatamant.

Variabilele cantitative pot fi adesea (dar nu intotdeauna) împartite în unitati din


ce în ce mai mari. Lungimea, de exemplu, poate fi masurata în mile, yarzi,
picioare, inci sau subdiviziuni ale acestuia.

Variabilele categoriale, spre deosebire de cele cantitative, reliefeaza nu variatia


cantitativa, ci diferentele de calitate (culoarea ochilor, orientarea religioasa,
ocupatia, pozitia într-o echipa de baseball, metodele de cercetare).

De exemplu, daca un cercetator doreste sa compare clasele computerizate cu


cele necomputerizate, variabila implicata va fi clar prezenta sau absenta
calculatoarelor. Membrii din fiecare categorie sunt considerati identici.

Poate fi predarea considerata o variabila? Da, poate. Sa presupunem ca un


cercetator este interesat în studierea profesorilor ce utilizeaza diferite metode de
predare. Cercetatorul observa o predare a unui profesor ce îsi tine doar
discursul, altul ce-si îmbogateste expunerea cu diapozitive si altul ce foloseste
studiul de caz si expunerea. Variaza metoda predarii? Da!

Acum, iata câteva variabile. Care ar fi cantitative si care ar fi categoriale?

1.Tipuri de automobile

2.Abilitatea invatarii

3.Etnie

4.Coeziune

5.Rata batailor inimii

6.Sexul

(1,3,6……….variabile categoriale

2,4,5……….variabile cantitative)

Cele mai multe cercetari în educatie studiaza relatia dintre 1,2 sau mai multe
variabile cantitative, una categoriala si una cantitativa sau 2 sau mai multe
variabile categoriale.

Iata câteva exemple din fiecare:


1. Doua variabile cantitative:

- vârsta si interesul pentru studiu,

- realizarile literare si cele matematice,

- legatura dintre timpul petrecut în fata televizorului si

agresivitatea din comportament.

2. O variabila categoriala si una cantitativa:

- metoda folosita pentru însusirea cititului si performante,

- nationalitatea si placerea pentru scoala…

3. Doua variabile categoriale:

- etnicitate si ocupatia tatalui,

- sexul profesorului si disciplina predata…

… Variabile manipulate versus variabile externe.

De cîte ori cercetatorii efectueaza un experiment în care exista doua sau mai
multe conditii experimentale, ei creeaza o variabila. De exemplu, daca un
cercetator decide sa investigheze efectul diferitelor stimulari în învatarea
cititului, el va forma trei grupe diferite. Unul va fi laudat tot timpul, al doilea va
primi o “întarire” de genul "sa continue la fel de bine citirea", iar celui de al
treilea grup nu i se va spune nimic.

De fapt, cercetatorul manipuleaza conditiile experimentului prin aceasta creînd


o variabila. De fiecare data când sunt modificate conditiile spunem ca sunt
create variabile. Astfel de variabile sunt numite variabile experimentale sau
variabile dirijate, manipulate.

Vorbind în general, cele mai multe studii în educatie cu o variabila cantitativa


si una categoriala sunt studii ce compara diferite metode de instruire. Atunci
metodele diferite reprezinta o variabila categoriala. Variabilele cantitative sunt
considerate exterioare. Motivul este clar. Investigatorul este interesat de efectul
diferentelor metodei asupra uneia sau mai multor iesiri (performantele elevilor,
motivatia lor, interesele). O iesire este un rezultat, un produs, un comportament
observabil. Cum astfel de variabile difera de la o persoana la alta, ele sunt
numite variabile de iesire. Iata câteva exemple:

o anxiozitatea elevilor înaintea unui examen,


o deschiderea, transparenta clasei,
o abilitatea de a se exprima în scris,
o fluenta într-o limba straina,
o dialogul profesor-student,

Se observa ca fiecare reprezinta un posibil rezultat sau o iesire realizata,


provocata de altceva. În studiul metodelor se studiaza efectul acestora asupra
rezultatelor. Ele nu sunt intotdeauna sigure ca sunt produse doar de aceste
variabile controlate.

De exemplu, nivelul anxietatii elevilor înaintea unui examen poate fi cauzat de


performantele lor anterioare într-o situatie similara, de cantitatea de
informatii pe care o detin, de importanta pe care o dau examinarii respective
etc.

Incoerenta studentilor într-o ora de istorie poate fi cauzata de lipsa de respect


pentru profesor, de esecul acestuia în disciplinarea elevilor, imposibilitatea
elevilor de a raspunde sarcinilor solicitate de profesor, dezinteresul elevilor.

De aceea este necesara studierea cauzelor. Acestea nu sunt întelese


întotdeauna de educatori. Cercetarile au menirea de a studia aceste lucruri
pentru a le întelege mai bine natura lor si de a observa cauzele.

Al doilea lucru de observat în exemplele de mai sus este ca variatia


rezultatelor se datoreaza situatiilor diferite. Nu toti elevii au, de exemplu,
aceeasi fluenta în spaniola. Rezultatele în învatarea acestei limbi difera în
functie de elevi si de profesor. De aceea, ele pot fi numite variabile cantitative.

Spre a lamuri aceasta afirmatie, sa presupunem ca un cercetator intentioneaza


sa investigheze urmatoarea problema: “ Elevii învata mai bine cu un grup de
trei profesori decât daca ar preda un singur profesor?” Variabila de iesire în
acest caz este chiar cantitatea de cunostinte asimilate…

… În cazul întrebarii aduse în discutie mai sus, variabila independenta


(categoriala) este numarul profesorilor, iar cea dependenta este reprezentata de
rezultatele învatarii. Deci, variabila dependenta este cea de iesire.
Cele doua conditii sunt: “cei trei profesori” si “un profesor”. Se poate observa
ca variabila dependenta … este … “cantitatea de cunostinte însusite”.

… În rezumat:

1. O variabila este o anumita caracteristica sau calitate ce


variaza de la un membru la altul al grupului particular.
2. O constanta este o caracteristica sau calitate ce este identica
pentru toti membrii grupului.
3. Câteva tipuri de variabile sunt studiate în cercetarea
educationala, cele mai comune fiind cele independente si
dependente.
4. O variabila independenta este o variabila ce afecteaza sau
influenteaza alte variabile.
5. O variabila dependenta (de iesire) este o variabila
influentata de una sau mai multe variabile independente.
6. O variabila cantitativa este o variabila ce se schimba dupa
cantitate sau nivel, nu dupa natura sau gen.
7. O variabila categoriala este o variabila ce variaza dupa gen
sau natura, nu în cantitate sau nivel.
8. O variabila parazita este o variabila independenta ce are
efecte neintentionate asupra unei variabile dependente.

Extras 2:

Ludusan, Nicolae si Florea Voiculescu. Masurarea


si analiza statistica în stiintele educatiei. Sibiu:
IMAGO, 1997.

… Termenii de variabile independente si, respectiv, dependente au semnificatii


riginale în metodologia experimentala, în cadrul careia se cerceteaza daca si în
ce masura o anumita componenta (metoda, mod de organizare, continut etc.) a
procesului educational, mânuita în mod intentionat de cercetator - adica o
anumita variabila independenta - produce modificari asupra altei componente a
acestui process, adica asupra unei variabile dependente, ale carei modoficari
sunt, de asemenea, urmarite si studiate în mod intentionat de catre cercetator.
Este de subliniat, în acest context, ca stabilirea si masurarea unei relatii de
dependenta între variabile nu se reduce la calculul statistic si nici nu este, în
primul rând, o operatie statistica, ci una experimentala, care implica interventia
controlata în planul fenomenelor cercetate. Determinarea corecta a caracterului
variabilelor si a naturii relatiilor dintre acestea are o importanta decisiva în
analizele cauzale care folosesc coeficienti de asociere, de variatie sau de
corelatie, întrucât formulele statistice si coeficientii ce rezulta din acestea nu
garanteaza cu certitudine existenta unor interdependente reale între variabilele
care, statistic, apar corelate. (75)

Extras 3:

Medley, D.M. Evolution of Research on Teaching. În:


M.J. Dunkin (Ed). The International Encyclopedia of
Teaching and Teacher Education. Pergamon, 1987 , pp.
105 - 119

Probleme metodologice. …

Cercetarea instruirii se bazeaza pe teza conform careia calitatea instruirii


relizate în scoli variaza extrem de larg; strategia generala a cercetarii este de a
descoperi cauzele acestei variatii, de a gasi diferentele în alte caracteristici ale
educatorului care sa fie responsabile de aceasta variatie. Implementarea acestor
strategii cere, în primul rând, o conceptie despre ce ar însemna o instruire buna;
se cere apoi un instrument valid care sa distinga o instruire buna de una
necorespunzatoare, precum si in-strumentariul care sa masoare variabilele care
expliciteaza fenomenul. În al treilea rând, este necesar un proiect sau un plan
pentru colectarea unor date neambigue despre aceste variabile. Înfine, este
necesara o procedura analitica pentru a extrage din date toata informatia despre
relatiile dintre variabile.

Aceste patru elemente - conceptualizarea, instrumentarea, designul si analiza


statistica - reprezinta patru probleme metodologice cu care se confrunta orice
cercetator. Evolutia cercetarii în instruire a fost posibila în masura în care s-au
înregistrat progrese în fiecare din aceste domenii.

Conceptualizarea are în vedere identificarea si definirea vari-abilelor luate în


studiu. Un exemplu este conceptul “instruire buna”. Fiecare investigatie trebuie
sa defineasca implicit sau explicit instruirea “buna” sau educatorul “bun”. Cum
poate un cercetator sa identifice instruirea buna sau sa o deosebeasca de o
instruire mediocra sau slaba? De ce categorie trebuie sa apartina variabila de
calitate a instruirii? Cel mai bun educator este cel ai carui elevi învata cel mai
mult (tipul A)? Educatorul ai carui elevi au cea mai buna experienta de învatare
în scoala (tipul B)? Educatorul al carui comportament din clasa se apropie cel
mai mult de o anumita conceptie privind practica “cea mai buna” (tipul C)? Cel
care reuseste cel mai bine sa realizeze un diagnostic al dificultatilor pe care le
au elevii si sa le prescrie remediul (tipul D)? Educatorul care poseda cel mai
larg repertoriu de cunostinte si deprinderi profesionale (tipulE)? Sau educatorul
care are un set de caracteristici personale apropiate de cele ale unui educator
ideal (tipul F)?

...În aceasta analiza se pleaca de la pozitia ca instruirea buna este o variabila


de tipul A prin natura ei; validitatea definirilor în oricare alta categorie trebuie
sa fie masurata în raport cu un criteriu bazat pe produsele învatarii (tipul A).

Extras 4:

Ausubel, David P. si Floyd G. Robinson.


Învatarea în scoala. O introducere în psihologia
pedagogica. Buc.: EDP, 1981.

Personalitatea profesorului.

… Cum nu s-a constatat ca trasaturile caracteristice personalitatii profesorului


sa fie strâns corelate cu eficienta predarii, cercetarea sustine ipoteza de ultima
ora dupa care ansamblurile de trasaturi la care ne refe-rim, asociate cu predarea
eficienta, sunt raportabile la structurile motiva-tionale generale vizibile la elevi.
De exemplu, în unul din cele mai cu-prinzatoare studii recente referitoare la
trasaturile definitorii ale pro-fesorilor (Ryans, 1960), urmatoarele trei structuri
de comportament apar ca având o importanta aparte:

Structura A: se caracterizeaza prin afectiune, întelegere si pri-etenie (fiind


opusa structurii definite prin atitudine distanta, egocentrism si marginire).

Structura B: se caracterizeaza prin responsabilitate, spirit meto-dic si actiuni


sistematice (fiind opusa structurii definite prin lipsa de planificare, sovaiala si
neglijenta).

Structura C: se caracterizeaza prin putere de stimulare, imagi-natie si


entuziasm (fiind opusa structurii care se defineste prin inertie si rutina).

Trebuie însa subliniat faptul ca acest studiu s-a ocupat în primul rând de
trasaturile caracteristice ale profesorului si mai putin de efici-enta în sine a
profesorului, neluând în consideratie starile motivationale specifice scolarului;
în consecinta, datele acestea nu asigura verificarea nemijlocita a ipotezelor pe
care le-am avansat mai înainte.

În afara de aceasta, relatia dintre variabilele personalitatii pro-fesorului, starile


motivationale ale elevului si rezultatele la învatatura este incontestabil mai
complexa, nu numai pentru ca orice profesor în parte poate sa posede fiecare
dintre aceste trasaturi, într-o anumita proportie (dupa cum fiecare elev va fi
motivat într-o anumita masura de fiecare categorie de impuls), ci si din cauza
interventiei interactiunii factorilor de grup, culturali si economici.... ( pp. 536-
37)

Extras 5:

English, Horace B. si Ava Champney English. A Comprehensive


Psychological and Analytical Terms. A guide to Usage. New York: David
McKay Company, Inc., 1970.

variable: adj. 1. changing; changeable; subject to change; able to vary in


quantity or magnitude or in some qualitative aspect. - Ant. constant. -n. 2. a
quantity that may increase or decrease, continuously or discon-tinuously,
without other essential change: e.g., the area of skin stimulated, the intensity of
the stimulus, the number of correct answers on a test, the time taken to react. 
Note that is the area which is the variable, not the skin; the intensity, not the
stimulus; the number, not the correct answer; the time, not the reaction. In this
sense, a variable is always an abstraction, the quantity.- Syn. variate. 3.
anything that can change; any distinct function, aspect, attribute, or property
that can change; a trait or characteristic; anything appearing in change amount
(or quality) in different individual instances.  This extends the meaning of (2)
from the abstracted characteristic, quantity, to the concrete entities that ma-
nifest change. Anithing whatever that can be perceived or thought about as
distinct may be called a variable when it is desired to call attention to the fact
that it is subject to change. ¶ Variable refers to the actual quan-tities that are
data; trait refers to that to which the data are assigned. Thus, trait suggests an
entity as variable does not. ¶ In psychology three classes of variables are
distinguished: R VARIABLES, responses or acts; S VARIABLES, properties or the
physical or social environment; O VARIABLES, the ORGANIC or ORGANISMIC or
PERSONAL VARIABLES, the changeable properties of the person or organism. The
R variable is always the dependent variable… (pp. 5777-578).

S-ar putea să vă placă și