Căutare

Complexul
Oedip

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale

rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Aflați mai mult
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Complexul Oedip este un concept teoretic central în psihanaliză.
Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noțiune, referindu-se la
mitul antic în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să știe, își ucide
propriul tată, Laios, și se căsătorește cu mama lui, Iocasta. În
psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconștientă
cu părintele de sex opus și rivalitatea față de părintele de același sex,
care se dezvoltă încă din copilărie și provoacă sentimente de vinovăție
și teamă în cadrul unei stări nevrotice.

Elaborarea „complexului Oedip”

:
 Oedip și Sfinxul. Pictură de Ingres

În primele sale lucrări, Freud folosește expresiile „complex nuclear” sau

„complex matern”, termenul de „complex Oedip” (Ödipuskomplex)
apare pentru prima dată în lucrarea „Zur Psychologie des Sexuallebens”
(„Psihologia vieții sexuale”, 1910). După Freud, elaborarea unui „complex
Oedip” constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex
masculin, mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept
aceea care îi oferă sânul pentru a se nutri, fapt care declanșează o
primă senzație elementară de plăcere („faza orală” a vieții sexuale).
Acest impuls inițial de tandrețe este la originea complexului Oedip, care
apoi evoluează în trei faze:

Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiția

comportamentului sexual al părinților, între care ar exista o
complicitate din care el este exclus. Sentimentul de frustrație îi
provoacă reacții tipice, încercând să se interpună între tată și mamă
(de exemplu, intră în camera părinților fără să bată la ușă). Dezvoltă o
rivalitate față de tată și își exhibează penisul în prezența mamei.
:
 Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei
figuri autoritare susceptibilă să-l pedepsească. Fiul își imaginează
castrarea fie ca o sancțiune din partea tatălui, în situația de rivalitate
(complex Oedip „pozitiv”), fie ca o identificare cu mama, în dorința
inversă de a-și seduce tatăl (complex Oedip „inversat”, care
demonstrează ambivalența și bisexualitatea umană potențială).
Impulsurile sexuale sunt în această fază refulate și pot genera traume
psihice și stări nevrotice.
Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale
durează până la adolescență, vârstă la care fiul se eliberează treptat
de complexul Oedip și își caută parteneri sexuali în afara părinților,
construindu-și propria personalitate cu elemente ce provin atât de la
mamă, cât și de la tată.

Consideraţii critice

Freud susținea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să

demonstreze că cea mai mare parte a tulburărilor nevrotice ale
bărbaților la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex Oedip oprit în
evoluție, înainte de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de
vedere a fost amplu criticat din diferite direcții. Karl Popper critică
teoriile lui Freud, ca nefiind fundamentate științific, ele s-ar baza doar
pe convingerea autorului psihanalizei, care - fără date experimentale
sau observații verificabile - modifică realitatea. Astfel o persoană care
neagă existența unor înclinații incestuoase este considerată drept
exemplu de refulare, fără a i se recunoaște posibilitatea unei structuri
psihice normale. Mult mai sever este Hans Eysenck, care consideră că
Freud a împins psihiatria cu o sută de ani înapoi, stigmatizându-și
pacienții cu diagnostice false prin redare frauduloasă a istoriilor clinice,
pentru că „ceea ce este adevărat la Freud nu e ceva nou, iar ceea ce
este nou nu este adevărat”.

Din cadrul școlii psihanalitice

…
Freud era el însuși conștient de dificultățile adaptării complexului Oedip
:
 în cazul copiilor de sex feminin. Există astfel o asimetrie, care a condus
- recurgându-se din nou la legendele Greciei antice - la noțiunea de
„complex Electra” (Electra, fiica lui Agamemnon și a Clitemnestrei, îl
determină pe fratele ei Oreste să-și ucidă mama și pe amantul acesteia,
Aegist, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor, Agamemnon). Un curent
„dizident” a apărut chiar în cadrul școlii psihanalitice, în special prin
lucrările lui Carl Gustav Jung. După Jung, viața psihică depinde nu
numai de impulsurile individuale inconștiente (cum gândea Freud), dar
și, în egală măsură, la un nivel inconștient colectiv. Jung nu a împărtășit
niciodată ideea unei dorințe ”sexuale” a copilului pentru părintele de sex
opus, fără a nega totuși importanța primordială a dorinței incestuoase în
viața psihică a persoanelor adulte. Pentru el această dorință ar
reprezenta mai degrabă tendința de întoarcere la starea dinaintea
nașterii (pentru a renaște), decât o dorință sexuală (impuls către
anihilare prin moarte).

Alfred Adler consideră că ideea represiunii culpabilității sexuale ar trebui

înlocuită cu tendința de apărare a „eu”-lui din starea de inferioritate,
care duce la o supracompensare a protestului masculin. Complexul
Oedip ar fi prin urmare lipsit de semnificație.

În lucrările lui Jacques Lacan formularea freudiană a complexului Oedip

este în mod fundamental reconstruită. Lacan accentuează faptul că, în
realitate, conflictul lui Oedip este doar un mit, o ficțiune verbală.
Conflictul are loc nu la nivel real, ci doar în sens simbolic. Tatăl nu este
neapărat o persoană reală, ci o „funcție”, care poate fi îndeplinită de
reprezentanți diferiți.

Și Erich Fromm interpretează mitul lui Oedip ca simbol al revoltei fiului

față de autoritatea tatălui, într-o societate patriarhală, și nu ca rivalitate
sexuală în competiție cu atașamentul matern.

Din variate puncte de vedere etnologice

…
Critici serioase au fost aduse pe baza constatărilor etnologice (Claude
:
 Lévi-Strauss). Noțiunea de „complex Oedip” este inseparabilă de o
formă familială precisă, denumită „nucleară”, în care tatăl, mama și copiii
trăiesc împreună și tatăl biologic exercită autoritatea părintească asupra
copiilor. Ori acest tip de familie nu este universal, în foarte multe forme
culturale nu tatăl este acela care întruchipează autoritatea asupra
familiei. Dacă între tatăl biologic (complice cu mama până la provocarea
unui sentiment de gelozie din partea fiului) și figura paternă autoritară,
care se interpune între fiu și mamă, nu există o identitate, rolurile fiind
disociate, nu sunt realizate condițiile pentru declanșarea unui complex
Oedip.

Critică constructivistă recentă

…
În cartea „Folies à Plusieurs”, apărută în anul 2002, istoricul psihanalizei
Mikkel Borch-Jacobsen subliniază faptul că Freud afirmă universalitatea
complexului Oedip într-o manieră absolut arbitrară, în lipsa oricărui
material clinic, în scopul găsirii unei explicații ad hoc pentru presupusele
înclinații incestuoase ale unor persoane analizate. Aceste înclinații nu s-
ar datora unui complex Oedip real, ci ar fi fost mai degrabă sugerate
persoanelor analizate de însuși Freud, în tendința lui de a fundamenta
etiologia sexuală a nevrozelor.

Bibliografie

Melanie Klein: Le complexe d'Oedip. Payot-Poche, Paris 2006

Rudolf Heinz: Oedipuscomplex. Zur Genealogie von Gedächtnis.

Passagen, Viena 1991

Erich Fromm: Sigmund Freuds Psychoanalyse. Größe und Grenzen.

DVA, Stuttgart 1979

B. Simon & R.B. Blass: The development and vicissitudes of Freud's

ideas on the Oedipus complex. Cambridge Univ. Press 1991

Karl Popper: Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific

:
 Knowledge. C.A. Mace, Cambridge 1964

Hans Eysenck: Decline and Fall of the Freudian Empire. Pelikan,

Harmondsworth 1986

Legături externe

en Complexul Oedip în „ChangingMinds” (http://changingminds.org/d

isciplines/psychoanalysis/concepts/oedipus_complex.htm)

de Noțiunile de bază ale psihanalizei (http://www.udo-leuschner.de/p

sychologie/f1.htm)

Adus de la
https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Complexul_Oedip&oldid=148083
49

Ultima modificare efectuată acum 1 lună de către Sîmbotin.

:
: