Trei cercetări despre

teoria sexualității

SIGMUND FREUD
 SIGMUND FREUD
(1856-1939)

Cunoscut drept “părintele psihanalizei”, a fost un

medic neuropsihiatru, fondator al școlii psihologice
de psihanaliză, fiind creatorul celei din urmă.

În activitatea sa, Freud și-a dezvoltat cercetările în virtutea

următoarelor teorii, unele dintre acestea marcând contribuția la
studiul fenomenului criminologic:

• Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale

de gratificare a impulsului sexual.
• Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual
și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
• Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a
se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
• Conflictele inconștiente și sexualitatea reprimată sunt
sursa nevrozelor.
• Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin
aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
 Analizândteoriilecareauservitdreptfundamental cercetăriifreudiene,contribuțiaefectivăla
dezvoltarea gândiriicriminologiceseremarcăprin:

• Explicațiile privind structura și funcționarea

“aparatului” psihic;
• Explicațiile privind etiologia și tratamentul
nevrozelor;
• Explicațiile privind fenomenul criminal;
 STRUCTURA “APARATULUI”
PSIHIC

Conform primei analize asupra structurii și funcționării

aparatului psihic, cele trei instanțe ale vieții psihice erau:
inconștientul, preconștientul și conștientul.
În urma unei reanalizări , Freud prezintă drept elemente structurante al psihicului:
SINELE

EUL

SUPRAEUL
 COMPARAȚIE
PLASTICĂ

Viziunea freudiană ne prezintă “comparația plastică”, o

transpunere a instanțelor psihice sub forma unei structuri ce
poate fi asimilată unui apartament.

Astfel, fiecărei instanțe (inconștientul, preconștientul,

conștientul, confrom primei abordări) îi corespunde o cameră
din structura unui apartament, în concordanță cu acțiunea
atribuită, existând un mecanism aparte animat de dorința
eliberării trăirilor refulate, din inconștient spre preconștient
până la identificare și conștientizare.
 ETIOLOGIA NEVROZELOR

Explicațiile referitoare la etiologia nevrozelor conturează

prezența a trei factori principali a căror acțiune poate fi
remarcată în cazul nevroticilor:

Predispozițiile ereditare
Influența unor evenimente din prima copilărie
“Renunțarea reală”

Analiza freudiană acordă o reală importanță dezvoltării sexualității

infantile, respectiv evenimentelor din prima copilărie, acestea fiind
determinante pentru viața adultului, idee clarificată în cele ce
urmează.
Trei cercetări despre teoria sexualității

Pe parcursul cercetărilor sale, Freud a căutat explicarea

multiplelor fenomene ale naturii umane care, deși
prezentau diferențe, nutreau un punct comun, respectiv
energia instinctuală. Prin lucrarea “Trei cercetări despre
teoria sexualității”, sexualitatea revine ca forță motrice,
atât în privința nevrozelor (prin represiune), cât și sub
imaginea perversiunii, aspect prezentat și în lucrări
anterioare precum “Studii despre isterie” sau
“Interpretarea viselor”.

Totodată, lucrarea evidențiază analizarea unor concepte,

dintre care se remarcă binecunoscutul complex Oedip,
văzut drept nucleul nevrozelor.
 În privința cercetărilor regăsite în cadrul lucrării “Trei
cercetări despre teoria sexualității”, amintim:

Deviațiile sexuale
Sexualitatea infantilă
Transformările pubertății
 LIMBAJUL FREUDIAN

În contextul analizării cercetărilor referitoare la teroria

sexualității, se impune o clarificare asupra termenilor :

 Pulsiunea este un ansamblu de funcționalități de ordin

psihoenergetic, respectiv o energie instinctuală care trebuie
modelată astfel încât să poată fi descărcată în comportament, iar
modalitățile alese nu trebuie să contravină normelor socioculturale.
 Scopul acestui drum al pulsiunii către comportament este de
adaptare a individului la condițiile de mediu. Procesul de adaptare
este strict individual, regulile de adaptare având drept scop
uniformizarea comportamentelor umane.
 Obiectul sexual reprezintă imaginea persoanei care exercită
atracția sexuală.
CERCETAREA PRIVIND

DEVIAȚIILE
SEXUALE
Prezenta cercetare debutează cu realizarea deosebirii dintre obiectul sexual
și scopul sexual - fiind observată prezența deviațiilor în privința ambelor
sexe. Cu această ocazie este expusă inversiunea, schimbarea obiectului
sexual și identificarea cu sexul opus, astfel există bărbați pentru care
obiectul sexual nu este femeia, ci bărbatul și viceversa.

Mai mult, analizând alegerea copiilor și a animalelor ca obiecte sexuale - în

caz de pedofilie și zoofilie - psihanalistul observă în situația acestor porniri
tendința unei limitări animate de teama oprobriului. De asemenea, sunt
avute în vedere și abaterile de la realizarea scopurilor sexuale, precum
tendința de a manifesta aspectele sexuale pregătitoare, atingere, sărut, într-o
manieră obsesivă.

O deosebită atenție este acordată substituirii improprii a obiectului sexual,

fenomen cunoscut sub denumirea de fetișism. Manifestarea fetișismului
presupune înlocuirea obiectului sexual normal cu un alt obiect lipsit de
caracter sexual (păr,picioare, îmbrăcăminte), care determină abaterea de la
scopul sexual firesc. Deși prezintă aspecte patologice, manifestarea
fetișismului marchează o oarecare normalitate, cât timp avem în vedere o
limitare antrenată de manifestarea relațiilor de dragoste, care nu constituie
un comportament obsesiv (obiect sexual unic).
 SEXUALITATEA
NEVROTICILOR

În urma psihanalizei, Freud a concluzionat rolul major jucat de

pulsiunile sexuale în apariția nevrozelor, pentru fiecare existând o
manifestare diferită, spre exemplu, în cazul istericilor, propria
maturizare, mediul de viață și nevoile sexuale se fac resimțite într-o
manieră presantă. Astfel apar anumite manifestări de negare a
realității.
Freud constată că:
1. Toți nevroticii sunt predispuși la manifestarea unor porniri către
inversiune.
2. În inconștientul phisonevroticilor se găsește tendința
transgresiunii anatomice.
3. Printre factorii determinanți ai psihonevrozei se numără
importanța pulsiunilor parțiale care apar adesea în perechi de
contrarii ( pulsiunea cruzimii în forma active și pasivă).
 SADISM ȘI MASOCHISM

Fiind una dintre cele mai întâlnite forme ale perversiunii, se remarcă prin
tendința provocării suferinței, atât partenerului sexual cât și propriei persoane.

Plăcerea obținută prin durere sau cruzime este denumită algolagnie, existând
tendința manifestării acesteia sub două forme – activă și pasivă. Dorința
stăpânirii obiectului sexual este ceea ce denumim algolagnie activă,
identificându-se cu sadismul. Algolagnia pasivă, adică masochismul,
presupune dorința individului de a lua locul obiectului sexual obișnuit, fiind o
continuare a sadismului.

Indivizii care prezintă manifestări patologice duse la extrem, aceștia

detașându-se de anumite instanțe, rușinea, morala, dezgustul, atingând
materializarea actelor uimitoare, o anormalitate generatoare de pulsiuni
sexuale eronat atribuite (necrofilie, pedofilie, zoofilie etc.).
Perioada copilăriei marchează, după cum vom observa, definitivarea filtrelor
cu rol de barieră împotriva unor manifestări anormale, Freud considerând
perioada dezvoltării sexuale infantile drept determinantă pentru sexualitatea
adultului.
CERCETAREA PRIVIND

SEXUALITATEA
INFANTLĂ
 MANIFESTĂRILE SEXUALE
INFANTILE

- FAZA ORALĂ

- FAZA ANALĂ

- FAZA GENITALĂ

- FAZA EXTERIORIZĂRII OBIECTULUI

SEXUAL ( atracția față de părinți)
 CRUZIMEA, FACTOR AL PULSIUNII
SEXUALE

Cruzimea copilului este determinată de nevoia de

posesie, de dominare, durerea fiind prea puțin
înțeleasă, iar mila și compasiunea subdezvoltate.

Suprimarea compasiunii poate genera imposibilitatea

dezvoltării legăturii dintre pulsiunile erotice și
manifestările violente, persistând și în cazul
adultului.
CERCETĂRILE COPILULUI CU PRIVIRE LA
SEXUALITATE

ENIGMA SFINXULUI
COMPLEXUL DE CASTRARE ȘI INVIDIA DE PENIS
CONCEPȚIA SADICĂ ASUPRA RELAȚIILOR SEXUALE

Interesant se arată faptul că privarea copilului de acces la explicații

în scopul lămuririi anumitor curiozități cu privire la fenomenul
sexual, poate determina deviațiile sexuale ale adultului, acestea
putând fi remarcate încă din perioada pubertății.
CERCETAREA PRIVIND

TRANSFORMĂRILE
PUBERTĂȚII
 În etapa copilăriei, pulsiunea sexuală era autoerotică.
Instalarea pubertății anunță descoperirea obiectului
sexualității, remarcându-se un nou scop sexual, de această dată
subordonat zonei genitale, în detrimentul erogenității extinse.
Pubertatea constituie momentul care marchează importanța
manifestărilor sexualității infantile, întrucât acestea nu
prezintă exclusiv posibilitatea determinării deviațiilor sexuale
de la viața sexuală normală, ci și configurația normală a
acesteia.
Din momentul în care se naște, copilul trebuie să facă achiziții
pentru a putea trece în următoarea etapă de dezvoltare. Atunci
când copilul nu reușește să atingă un cuantum al achizițiilor,
copilul rămâne fixat în etapa respectivă, iar când achizițiile
sunt subiectiv realizate, dezvoltarea ulterioară este tributară
acestor achiziții incomplete.
În urma manifestării exteriorizării obiectului sexual în cazul
copilului, se remarca prezența barierei pentru incest. Astfel,
adolescentul parcurge perioada creațiilor imaginate, o manifestare
sexuală prin intermediul fantasmelor.
La acest moment, este determinată apariția unor posibile deviații,
fantasmele nereprezentând nimic mai mult decât înclinațiile
viitorului subiect sexual.
 Complexul lui Oedip

Inspirat de personajul tragic al mitologiei, Freud a

realizat legătura dintre mit și realitate. Astfel, Complexul
Oedip reprezintă suma reacțiilor pozitive față de părintele de
sex opus în raport cu suma reacțiilor negative resimțite în raport
cu părintele de același sex.
Complexul lui Oedip reprezintă nucleul psihanalizei, un
concept fundamental pentru analizarea devenirii.

După ce copilul identifică apartenența la unul dintre sexele

biologice, drumurile de traversare a Complexului Oedip la
băieți și la fete este diferit. Băieții intră, traversează și ies din
Complex datorită angoasei de castrare, în timp ce fetele
realizează acest Complex datorită invidiei de penis. Aceste
mecanisme nu dispar niciodată și rămân axa principală de
structurare.
REFULAREA ȘI IMPACTUL
ACESTEIA ASUPRA
SEXUALITĂȚII ADULTULUI
 CONCLUZII

Deși studiile lui Sigmund Freud nu au vizat în

mod direct fenomenul criminologic, acestea au
servit la interpretarea manifestărilor
neobișnuite aflate în legătură directă cu
numeroase infracțiuni.
BIBLIOGRAFIE

Sigmund FREUD, Trei cercetări despre teoria sexualității, CARTEX.

Valerian CIOCLEI, Manual de criminologie, ediția a VIII-a, Editura
C.H. Beck.

PROIECT REALIZAT DE :
Constantin Patricia-Maria
Barbareso Ana-Maria