Psihanaliza 

înglobează o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind explicarea

fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea proceselor desfășurate
în subconștient și a relațiilor sale cu conștientul, din care rezultă procedee terapeutice aplicate în
cazul tulburărilor psihopatologice. Aceste concepții s-au extins la explicarea fenomenelor socio-
culturale.

Psihanaliza este în același timp

 un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificația

faptelor și reprezentărilor ce au loc în subconștient;
 o metodă de terapie a tulburărilor psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea
acestora prin aducerea la suprafață și clarificarea semnificației rezistențelor,
transferurilor și dorințelor ascunse ale pacienților;
 un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice inconștiente
asupra trăirilor, gândirii și activității oamenilor. Elementele acestor teorii derivă din
cercetarea proceselor psihice și terapia stărilor psihopatologice.
Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie
generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în
special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii
dorințelor ce derivă din aspirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în
înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri).
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme
îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în
Europa, a înstrăinat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai
datorită interesului stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost
eclipsată de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie,
antropologie și etnologie, în religie și mitologie a stârnit interesul unui public care nu avea
chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe căile cele
mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au
adus în prim plan psihanaliști. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea
anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză.

Teoriile psihanalizei
Subconștientul
Noutatea concepțiilor lui Freud a constat în recunoașterea importanței proceselor psihice
inconștiente. Acestea se desfășoară după alte reguli decât faptele conștiente. Sub influența
inconștientului, gândiri și simțiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia și îndepărta,
până la atingerea unei stări conflictuale. Regulile logice, indispensabile gândirii conștiente, nu se
aplică proceselor psihice inconștiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca
mecanisme de protecție împotriva impulsurilor care tind să se exteriorizeze și care sunt în strânsă
legătură cu amintiri refulate ale copilăriei. În felul acesta, gânduri și impulsuri inacceptabile,
numite și conținut latent al visului, se transformă într-o trăire conștientă, care nu mai este
înțeleasă nemijlocit și care devine un "vis manifest". Cunoașterea acestor mecanisme inconștiente
permite psihanalistului să inverseze decursul procesului (transformarea visului latent în vis
manifest) și, astfel, să descopere semnificația traumei care îi stă la bază.
Teoria impulsurilor
Freud consideră că procesele conflictuale ce au loc în inconștient sunt în strânsă legătură cu
impulsuri, care își au originea în copilărie. Dacă aceste conflicte inconștiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluție, care în psihicul imatur al unui copil nu era
posibilă.
În concepția lui Freud asupra sexualității la copii, impulsul sexual al adulților este rezultatul final
al unui proces în dezvoltare ("Libido-Entwicklung"). Începutul are loc în copilărie și comportă
mai multe faze:

 faza orală (0 - 1 an)

 faza anală (1 - 3 ani)
 faza falică (oedipală, falică) infantilă (3 - 6 ani)
 faza latentă (6 - 12 ani)
 faza genitală
Aceste 5 faze denumesc în același timp cele 5 centre ale dezvoltării impulsului sexual în prima
copilărie. Primele două faze dispar cu timpul sau se transferă în parte în sexualitatea adulților. A
fost meritul lui Freud de a fi recunoscut că omul este o ființă sexuală încă de la naștere. O
semnificație deosebită o are așa zisă fază "oedipală", în care copilul dezvoltă pentru prima dată o
legătură emoțională cu părintele de sex opus, asemănătoare atracției sexuale a adultului față de
partener (Vezi:Complexul Oedip și Electra). Copilul reacționează în același timp ca rival față de
părintele de același sex. Imaturitatea psihică complică această situație, de neînțeles la vârsta
copilăriei, ceea ce conduce la anxietate în raport cu propriile fantezii. Măsura în care copilul
poate domina aceste fantezii sau dimpotrivă este dominat de ele sub formă de teamă sau frustrații
este determinantă pentru dezvoltarea ulterioară la vârsta adultă, în special pentru relațiile cu
sexul opus. Faza latentă - stresurile, furtunile și conflictele din fazele precedente au constituit
dezvoltarea personalității. Acum copilul are nevoie de o perioadă de liniște.Principala activitate
devine școala.În această perioadă nu se manifestă mari schimbări. Faza genitală începe în
perioada pubertății.

Modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu

Acest model a fost expus de Freud în 1923: "das Es", "das Ich", "das Über-Ich". "Eul" și "Supra-
Eul" sunt instanțe cu conținut conștient sau inconștient, "Sinele" este totdeauna inconștient. În
felul acesta se rezolvă în mod elegant problema localizării instanței de cenzură a proceselor
psihice.

 "Sinele" este un rezervor primitiv și neorganizat de impulsuri, izvorul emoțional al

impulsurilor și al dorințelor impulsive, locul reprezentărilor și comportărilor arhaice
și al refulărilor.
 "Eul" se găsește la limita între conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune,
a funcției de adaptare la realitate și de investigare a realității. "Eul" derivă din "Sine"
și reprezintă "Sinele" în viața reală conștientă, cu alte cuvinte, modulează necesitățile
impulsive într-o formă adaptată la realitate.
 "Supra-Eul" este instanța superioară, domeniul conștiinței, al valorilor, al idealurilor,
al preceptelor și interdicțiilor, al reprezentărilor morale.
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, "Eul" dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme
de protecție, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile
(atribuirea propriilor dorințe inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală
contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă
de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de "Supra-
Eu". Când exigențele "Supra-Eului" nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un
sentiment de rușine sau culpabilitate.