UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei

Subiectul N1 Art.Schopenhauer – Metafizica

voinţei

Studenta:Morari Catalina,anul I,Psihopedagogie

Profesor:Bogatu Eugenia

Chisinau,2020

a) descrieţi esenţa „voinţei de viaţă”

b) comparaţi „voinţa de viaţă” cu „voinţa de putere”

c) argumentaţi în ce măsură „filosofia vieţii” este o filosofie a vieţii?

a. Adevăratul spirit al filosofiei este voinţa. Atâta vreme cât voinţa este rostuită
nominal, ca există. Viaţa este inerentă voinţei şi voim pentru că voim. Voinţa nu arc nici
scop, nici limite: iată propriul voinţei. Lipsa oricărui scop şi a oricărei limite este esenţială
voinţei în sine care este o acţiune fără sfârşit. Dar voinţa de a trăi este, simultan, negare a
voinţei de a trăi. Voinţa este veşnică dorinţă şi nesatisfacerea dorinţei (care este întemeiată
într-o nevoie organică) are ca urmare suferinţa. Tripticul devine deci: voinţă-dorinţă-
suferinţă, şi dacă voinţa este egală dorinţei, iar dorinţa suferinţei, voinţa va fi una cu
suferinţa. Voinţa ajunge la negarea voinţei de a trăi atunci când cunoaşterea totală a întregii
sale esenţe acţionează asupra ei ca un sedativ al voinţei Dorinţa este astfel o veşnică
suferinţă încât, zicând ca Schopenhauer: istoria fiinţelor vii este istoria naturală a durerii.
Aici începe fundamentul moralei, în afirmarea sau negarea voinţei. Afirmată, existenţa
trăieşte ceea ce voinţa vrea în mod inconştient (voinţa de a trăi). Negată, existenţa, ca voinţă,
îşi conştientizează durerea şi încetează de a mai voi (negarea voinţei de a trăi). între
afirmarea şi negarea voinţei avem morala ca deosebire între bine şi rău. Ascetismul poate
distruge specia, sinuciderea doar individul.

b. Dincolo de diferenţa dintre termenii primi cu care cei doi lucrează - voinţa de viaţă, în cazul
lui Schopenhauer, şi voinţa de putere în cazul lui Nietzsche - există însă o diferenţă am spune
chiar de paradigmă: pentru Schopenhauer Voinţa era unică, reprezentând astfelun principiu
metafizic, înzestrat cu toate atributele tradiţionale prin care era gândit până atunci principiul; în
timp ce pentru Nietzsche nu mai există o unică voinţă de putere, ci o pluralitate de asemenea
voinţe, şi astfel, la limită nemaiexistând nici o un ică lume.

c.Filosofia vietii este o filosofie a vietii.Dincolo de multiplele concepte folosite de-a lungul
istoriei pentru a o explica, dincolo de multitudinea de finalităţi care i-au fost atribuite, Filosofia
este marea artă, marea ştiinţă, o atitudine în faţa vieţii. O atitudine ce implică o ştiinţă, căci, dacă
cineva îşi pune întrebări, doreşte să şi răspundă la ele. Presupune deopotrivă o anume artă,
deoarece la întrebările vieţii nu se poate răspunde oricum.
Nu înseamnă că filosofia ar fi acelaşi lucru cu religia, însă nici că ar exclude-o; filosofia poate fi
cunoaştere, artă, religie şi atâtea altele. Este un domeniu atât de general, încât tocmai
amplitudinea ei o poate transforma într-o mare utopie. Filosofia este contepția despre univers și
presupune raportul dintre om și natură și pătrunde interogativ în toate domeniile şi acţiunile
umane.
Filosofia este peste tot si atinge cu instinctual sau filosofic tot ceea ce-si gaseste directie de
miscare,tot ceea ce-si afla motiv de stagnare ,tot ceea ce se afla in schimbare ,tot ceea ce sta sub
semn de reper spre orientare,de fundal pentru existent ,de esenta pentru contigenta.Si viata e
filosofie si filosofia e viata.Pentru ca viata e totul si filosofia e totul.Ce este deci viata?Viata este
filosofie.Orice raspuns am da acestei intrebari am face filosofie.Filosofia isi gaseste reflectare in
orie,isi gaseste,daca doreste,subiect ,,ultim’’,de admiratie,cercetare,si aprofundatie in orice.Tot
ceea ce exista este o poarta potential si reala sppre filosofie ,spre profunzime,spre cercetare,spre
intrebare.