Giurgi Emanuela

Grupa III, anul II

Raționarea silogistică

Printre primii mari filosofi care au studiat filosofia logicii a fost Aristotel.Aristotel a folosit
logica ca o modalitate de a descoperi valoarea sensului, prin munca sa a dezvoltat un sistem
delogică care, atunci când acesta ar fi urmat, ar conduce un individ la adevăr. Opera lui
Aristotel nu este numaisemnificativă pentru faptul că este prima de acest fel, dar și pentru
transformarea modului în care raționamentula fost aplicat.

Logica lui Aristotel este structurată astfel încât un individ poate deduce noi cunoștințe prin
utilizarea unuisilogism. Un silogism este un argument bazat pe două premise care ajung la o
concluzie logică. Premisa unui argument fiind afirmația pe care se bazează argumentul. Cheia
pentrufolosirea unui silogism pentru a ajunge la o concluzie constă în deducție. Cel mai bun
mod de a ilustra acest lucru este culogică formală. Logica formală este unul dintre cele două
tipuri de logică inventate de Aristotel. Ca și numesugerează că logica formală se ocupă de
forma corectă a unui enunț logic. Aici deducereaintră în joc. Un exemplu clasic de logică
formală poate fi demonstrat ca un concept matematic după cum urmează: Dacă A este egal cu
B și B este egal cu C, Atunci A este, de asemenea, egal cu C. Suntețicapabil să ajungeți la
concluzia ca A este egal cu C folosind deducție. Un alt exemplu comun care aratăprogresia
logică a unei forme este expresia: dacă X apoi Y, X, apoi Y. O definiție mai cuprinzătoare a
silogismului ar putea fi:” raționamentul compus din trei termeni si trei judecăți categorice, din
care doua sunt premise care conțin un termen comun, iar altul care unește ceilalți doi
termeni,in baza relației lor cu termenul comun.“(I.Dedilescu,P.Botezatu) Atâta timp cât
argumentul urmează forma și vă bazați deducerea ceea pe ce știi că este adevărat, atunci
concluzia cu care ramai trebuie să fie adevărată din cauza "necesității". Este important de
menționat că în logica formală nu contează faptul sau adevărul unei afirmații. Deoarece
logica formală se ocupă doar de forma unui argument, se pune accentul pe corectitudinea
formei. Dacă formularul este folosit corect atunci argumentul este valid.
În timp ce logica formală se ocupă strict de forma unui argument, logica de fond introduce
contextul. Prin context mă refer la premisele lumii reale care sunt aplicate unui formular.
Folosindexemplul de logică formală de deasupra am putea insera contextul numerelor, de
exemplu: 0 este egal cu 1, 1 este egal cu 2, apoi 0 este egal cu 2. Știm că folosim forma
corectă aargumentului care face ca argumentul să fie valabil, dar problema constă în adevărul
premiselor.Cineva ar putea spune că 0 este egal cu 1, dar oricine este familiarizat cu
matematica știe că acest lucru nu este adevărat.Când o instrucțiune folosește forma corectă,
dar folosește premise care sunt false, se spune că această afirmațiea fi nefondată. În schimb,
când un argument are premise adevărate și folosește o formă validă, este considerat un
argument fondat.

Aplicația și beneficiile logicii sunt clare. Logica este un instrument gratuit disponibil pentru
toți cei care gândesccritic. Dacă cineva înțelege logica, atunci ei sunt capabili să evalueze
enunțurile logicii. Acesta înțelegere este o parte uriașă in procesul gândirii critice și de a
ajungere la adevărul unei afirmații. Să presupunem că ai un dezacord cu un coleg și tu poți
identifica în mod clar că a doua lui premisă o dezmințește pe cea dintâi, cu logică, puteți
vedea imediat că minte. Chiar mai practic decâtviața de zi cu zi este aplicarea logicii in
științe, abilitatea de a discerne faptul de la ne-faptconstă în utilizarea logicii. O parte cheie a
aplicării logicii în știință provine de laprimele principii ale lui Aristotel.

Știința se bazează clar pe logică, dar pentru ca această știință să funcționeze anumite lucruri
trebuie mai întâi să fie acceptate ca fapt. Primele principii ale lui Aristotel încearcă să permită
acest lucru. Imaginează-ți undeștiința ar fi dacă inițial nimic nu ar putea fi acceptat ca fapt, nu
ar exista logică deoarecenicio premisă nu putea fi acceptată ca adevăr. Aristotel stabilește
principiile bazate pe trei criterii, în primul rând ele trebuie să fie de la sine înțelese, în al
doilea rând ele nu pot fi probate, și în ultimul rând ele sunt fundamentale („Logica aristotelică
3”). Aristotel descompune primele principii în patru principiide logică- principiule identității,
principiul noncontradicției, raționamentul suficient și principiul terțului exclus.Aceste patru
principii servesc ca fundament al întregii logici. Principiul identității tratează modul în care
recunoaștem obiectele. Acceptăm identitatea anumitorlucrurile bazate pe modul în care le
observăm prin simțurile noastre. O banană este o banană pentru că estegalbenă și este
modelată într-un anumit fel și miroase într-un anumit fel. Obiectecare satisfac anumite
criterii sunt identificate ca acel obiect și principiul identității afirmă că dacăorice alt obiect
îndeplinește acele criterii, atunci este și el acel obiect. Acest lucru este important pentru că
este modul in care determina ce este orice.
Al doilea principiu, principiul terțului exclus, abordează jumătățile de adevăr. Pur și simplu
spune,nu există jumătate de adevăr. O afirmație poate fi adevărată sau falsă doar dacă este
mai puțin decât adevărată atumci estefals și dacă este mai mult decât fals, atunci este
adevărat. Gândiți-vă la termenul „aproape”, dacă ar trebuispun că sunt aproape orice, atunci
nu satisfac cerința de a fi acel lucru,de aceea nu sunt, prin urmare afirmația este falsă. Al
treilea principiu al logicii, principiul raționamentului suficient, tratează cauza.
Principiulafirmă că nimic nu poate exista de la sine. Asta înseamnă că totul a trebuit să vină
de undeva.

În sfârșit, al patrulea principiu al logicii, principiul noncontradicției, tratează contradicția.

Principiul spune pur și simplu că nimic nu poate fi în contradicție cu sine. Un obiect nu poate
avea douăidentități conflictuale. Un măr nu poate fi un măr și o banană în același timp.
Acesta poate fiușor de aplicat la un argument care se dovedește a fi fals prin contrazicerea
afirmațiilor.

Aceste principii sunt fundamentul logicii, deoarece oferă un mijloc de a stabili premisele.
Ipotetic, să stabilim premisa „A”, mai întâi avem nevoie ca A să fie identificabilă, dacăA este
atinsa de ambiguitate, atunci A nu poate însemna același lucru pentru toți, aici se folosește
principiul identității. După ce identificăm A ca A,trebuie să demonstrăm că A fie este sau nu,
A nu poate fi aproape A sau opusul, aici îl folosimprincipiul terțului exclus. În continuare,
stabilim că A este un lucru cu înțelegereacă A are o cauză, aici folosim principiul
raționamentului suficient. În sfârșit, stabilim că Aeste și nu poate fi decât A, aici folosim
principiul contradicției. Folosind cele patru principii alelogicii am stabilit cu succes o premisă
pe care o putem folosi în argumentul nostru. Farăabilitatea de a stabili o premisă soliditatea
unui argument ar fi de neprobat, ceea ce va face, într-un final, logica nedemnă de incredere.

Întrebarea filozofică mai mare vine din aplicarea logicii. Întrebarea dacă logica este necesară
sau nu pentru a ajunge la adevăr. Unii ar spune că într-adevăr este necesară logicapentru a
determina adevărul, dar aș prefera să pun la îndoială care este natura adevărului. Aristotel
stabileșteadevărul bazat pe cele patru principii ale logicii, dar în tocmai acele patru principii
găsesc defecte. Pentru a ajungela adevăr, trebuie să stabilim mai întâi identitatea unui obiect,
propunerea mea este că adevărul este doar o reflecție a acelei identități. Dacă un anumit grup
de oameni stabilește identitățile tuturor ei creează un sistem în care fiecare adevăr este
măsurat numai împotriva a ceea ce estestabilit. Prin urmare, adevărul este limitat și nu indică
adevărul real , ci mai degrabădoar o parte din ceea ce este adevărat. O persoana sau un grup
de persoane poate decide nivelul adecvat de adevăr pe care și-l doresc, dar să spună că ceva
este singurul și absolutul adevăr ar fiimposibil. Adevărul la care se referă Aristotel este
limitat de limitele cunoașterii noastre.