Utilizarea modelului DPSIR pentru analiza relațiilor dintre mediul natural și

agricultură

Conform abordării ecosistemului contemporan, legăturile dintre activitățile umane și mediul

natural trebuie să fie evaluate în mod integrat. Modelul Driver-Press-State-Impact-Response
(DPSIR) este aplicat pentru identificarea și descrie procesele și interacțiunile în sistemele
ecologice și socio-economice (Zhou și colab., 2013).

DPSIR este prescurtarea pentru (Spangenberg și colab., 2015):

a) Driver, care semnifică sectoarele socio-economice ce asigură îndeplinirea nevoilor

umane
b) Press-activitățile umane prin care se acționează asupra mediului natural
c) State-modificarea stării mediului
d) Impact-impactul asupra funcționării componentelor Capitalului Natural,
sănătățiiumane, performanțelor economice și sociale ale societății.
e) Response-răspunsul societății sau al politicienilor, efortul societății de a rezolva
problemele

Creșterea efectivului populației a determinat creșterea cererii de alimente, creșterea cerințelor

de mediu și scăderea rapidă a terenurilor și a altor resurse naturale. Principala problemă de
mediu a fost poluarea apei. Rezultatele arată că producția totală de cereale și productivitatea
terenului agricol au crescut. Agricultura intensivă a fost promovată prin creșterea
productivității terenurilor agricole. Presiunea pozitivă a determinat îmbunătățirea
infrastructurii, nivelul de intrare, cum ar fi puterea totală a mașinilor, nivelul de utilizare a
îngrășămintelor și nivelul de utilizare a pesticidelor a scăzut, dar pe partea negativă, terenul
cultivat pe cap de locuitor și rata de irigare a scăzut, resursele naturale au scaut. Indicatorii de
poluare a mediului, cum ar fi descărcarea apelor reziduale industriale și ploaia acidă au
crescut. În aspectul stării, statutul de ecosistem a fost îmbunătățit, indicele de acoperire a
plantelor a crescut, indicele de creștere a abundenței, creșterea productivității îngrășămintelor,
creșterea indicele de calitate a mediului ecologic, dar degradarea terenurilor indicele a crescut
de asemenea. În ceea ce privește impactul, nivelul de producție a crescut, eficiența producției
a crescut, economia socială a fermierului beneficiu îmbunătățit. În ceea ce privește răspunsul,
sprijinul social a fost mult îmbunătățit, contribuția la guvernarea mediului a crescut. Pentru a
evalua efectele guvernanței de mediu, guvernul Jiangsu a reușit să sporească conformitatea
rata emisiilor de dioxid de sulf, dar nu atât de eficientă în ceea ce privește rata de respectare a
deversării apelor uzate industriale (Zhou și colab., 2013).
O forță presupusă a cadrului DPSIR este că aceasta captează, într-un mod simplu, relațiile
cheie dintre societate și mediu natural și, prin urmare, poate să fie folosit ca un instrument de
comunicare între cercetătorii din diferite discipline, precum și între cercetători, pe o parte, și
factorii de decizie politică și părțile interesate cu privire la alte. De exemplu, o creștere a
cererii de alimente (Forța de antrenare) poate duce la intensificarea agriculturii prin utilizarea
unor îngrășăminte crescute, ceea ce duce la creșterea scurgerilor de azot în fluxurile din
apropiere (Presiune), ceea ce duce la eutrofizarea corpurilor de apă din aval și modificările
ulterioare ale vieții acvatice și ale biodiversității (Impact). Unul înseamnă remedierea acestei
situații (răspunsul) ar fi creșterea taxelor pe îngrășăminte, altul ar fi necesitatea unor
schimbări în practicile de gestionare a terenurilor pentru a reduce scurgerea nitraților. (Ness
și colab., 2010).

Figura 1 – Cadrul DPSIR (http://www.mmediu.ro/)

Ce sunt indicatorii de mediu

Definiţia cea mai acceptată la nivel european este: un indicator de mediu este o măsură, în
general cantitativă, care poate fi utilizată pentru a ilustra şi comunica fenomene de mediu
complexe, inclusiv tendinţe şi evoluţie în timp, producând o imagine a stării mediului (EEA,
2005).

Indicatorii de mediu sunt printre instrumentele cel mai simplu de utilizat în raportările de
mediu. Bazaţi pe date numerice care demonstrează starea, diferite caracteristici specifice sau
dezvoltarea unui fenomen, indicatorii pot atenţiona asupra unor probleme specifice.
Indicatorii sunt, de fapt, date care au fost colectate şi prezentate astfel încât să facă legătura
dintre date şi ţintele de mediu. În mod similar, atunci când indicatorii se bazează pe o serie
suficient de mare de date în timp, ei pot ilustra tendinţe cheie.

Baza pentru compunerea indicatorilor de mediu este cadrul de evaluare care ajută la definirea
funcţiilor indicatorilor respectivi. Cadrul de evaluare a fost folosit pentru prima dată de
Comisia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă: factori determinanţi-stare-răspuns.
Agenţia Europeană de Mediu a dezvoltat acest cadru în aşa-numitul DPSIR: factori
determinanţi – presiuni – stare – impact – răspuns.

Factorii determinanţi (cauze) – factori şi activităţi sociale şi economice care produc creşterea
sau reducerea presiunilor asupra mediului.

Presiunile – sunt reprezentate de ameninţări antropogene directe asupra mediului, cum sunt
poluanţii sau consumul de resurse naturale.

Starea – este legat stadiul actual al calităţii mediului şi de tendinţele acestuia.

Impactul – reprezentat de efectele pe care schimbările de mediu le au asupra stării de

sănătate.

Răspuns – reprezintă reacţia societăţii la problemele de mediu; poate fi reprezentat prin

măsuri şi decizii, strategii, ţinte şi obiective fixate etc.

Acest cadru pentru evaluarea indicatorilor de mediu ajută la înţelegerea relaţiei cauză-efect,
respectiv a relaţiilor dintre societate şi mediu.

Indicatorii de mediu sunt cele mai eficiente instrumente pentru raportarea de mediu, care s
ebazează pe date selectate şi prezentate în mod agregat, legate de obiectivele de mediu.
Indicatorii care se bazează pe serii de date suficient de mari, pot determina tendinţe ale unui
fenomen. Indicatorii sunt semnale de avertizare pentru anumite tendinţe şi sunt foarte mult
utilizaţi în luarea deciziilor şi în inţelgerea problemelor de mediu de către publicul larg.
Agenţia Europeană de Mediu a stabilit în 2004 un set de bază (Core Set Indicators – CSI) de
37 de indicatori. Pentru elaborarea Raportului privind Starea Mediului în România acest set
de indicatori a fost preluat şi adaptat pentru România.

Fiecare indicator a fost caracterizat într-o fişă care cuprinde cele mai importante aspecte:
definiţia şi descrierea indicatorului, aspectele relevante de mediu în care se încadrează, modul
de determinare a indicatorului şi modul de prezentare, modalităţi de utilizare, etc.

Figura 3.1 Indicatori DPSIR în cadrul economiei ecologice

Lista indicatorilor europeni de mediu selectaţi pentru România:

RO 25 Indicator CSI 25 – Balanţa brută a nutrienţilor. Indicatorul estimează surplusul de

azot de pe terenurile agricole. Acest lucru se realizează prin calcularea balanţei dintre
cantitatea totală de azot care intră în sistemul agricol şi cantitatea totală de azot ieşită din
sistem, pe hectarul de teren agricol. Modalitatea de prezentare a indicatorului:
 se va prezenta consumul total de îngrăşăminte chimice pe hectar (exprimat ca modificare
procentuală faţă de anul de bază, din perioada analizată, a valorii din anul curent pentru
kg/ha), la nivel naţional, pentru minim ultimii cinci ani
RO 26 Indicator CSI 26 – Suprafaţa destinată agriculturii ecologice. Indicatorul exprimă
ponderea suprafeţei destinată agriculturii ecologice (suma zonelor actuale cu agricultura
ecologică şi a zonelor în curs de transformare) din suprafaţa totală utilizată în agricultură. Se
vor prezinta următoarele date:

 evoluţia ponderii suprafeţei ocupate cu culturi ecologice (exprimată în %) în suprafaţa

totală utilizată în agricultură, înregistrată la nivel naţional, respectiv la nivelul Uniunii
Europene (27 SM), pentru ultimii cinci ani

Agricultura intensivă, aşa cum se practică în prezent în Europa, este concentrată pe

monocultură, cu minimizarea speciilor asociate. Aceste sisteme oferă producţii mari pentru un
singur produs, dar depind de utilizarea fertilizatorilor şi a pesticidelor.

Presiunile asupra resursei de apă au crescut în ultimii ani din cauza dezvoltării agriculturii,
sectorului energetic, industriei, alimentării cu apă şi a turismului, necesarul de apă depăşind
de multe ori cantităţile existente. Creşterea volumelor de apă stocate artificial reduce apa
alocată sistemelor naturale şi creşte fragmentarea din cauza barajelor. Extracţia excesivă de
apă şi perioadele prelungite de secetă au redus debitele râurilor, au redus nivelul lacurilor şi al
apelor freatice şi au secat zonele umede.

În construirea acestui sistem de indicatori este foarte important să definim ce sunt indicatorii
declanşatori, care dezvoltă presiuni asupra mediului, şi mai concret ce determină o anumită
stare şi anumite impacturi care se cuantifică prin schimbări în calitatea mediului. Astfel, un
indicator poate fi de stare, de presiune ori de răspuns, funcţie de elementele care doresc a fi
evidenţiate (www.mmediu.ro).

Indicatorii declanşatori descriu dezvoltarea socio-economică a societăţii şi sunt legaţi de

schimbările în stilul de viaţă, modelele de producţie şi consum. Ei sunt cei de care se leagă
declanşarea unor schimbări în lanţ la nivelul mediului. Cel mai important indicator
declanşator este creşterea populaţiei, ce provoacă schimbări la nivelul producţiei şi
consumului.

Indicatorii de presiune descriu activităţile antropice în raport cu emisiile, agenţii chimici şi

biologici, utilizarea resurselor sau a terenurilor, riscurile ori posibilele probleme pe care
acestea le pot genera . Presiunile exercitate de către societate pot genera schimbări uneori
ireversibile ale condiţiilor de mediu. Indicatorii de presiune avertizează asupra unor posibile
schimbări a stării componentelor mediului, care nu este însă obligatoriu să se înregistreze.
Indicatorii de stare descriu calitatea mediului, prin caracteristicile fizice (de exemplu
temperatura aerului, pH, conductivitatea electrică), biologice (stocurile de peşte oceanic,
efectivele de râşi, densitatea fitoplanctonului) sau chimice (concentraţiile de dioxid de sulf în
atmosferă, amoniu în apă, metale grele în sol).

Indicatorii de impact sunt folosiţi pentru a descrie impactele activităţilor umane (afectarea
capacităţii de a oferi un mediu sănătos, scăderea disponibilităţii resurselor şi a biodiversităţii),
survenite în urma unor schimbări de stare.

Indicatorii de răspuns se referă la răspunsul unor grupuri sau indivizi cu scopul de a

preveni, compensa, ameliora sau a se adapta la schimbările în starea mediului. Unele
răspunsuri încearcă să modifice indicatorii cheie (redimensionarea modelelor de consum şi
producţie), alţii să crească eficienţa produselor şi proceselor (tehnologiile curate). Indicatorii
de răspuns pot caracteriza o serie de fenomene naturale de autoreglare (Iojă și colab., 2013).

Anul 2007, data aderării României la Uniunea Europeană,a marcat o epocă nouă în economia
agricolă şi de dezvoltare rurală a ţării noastre. În acest context, România trebuie să îşi
adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea integra în piaţa
internă a Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă Comună (PAC).

Aderarea la UE este, probabil, cel mai puternic factor de presiune pentru reforma rapidă a
agriculturii şi economiei rurale româneşti, dată fiind necesitatea integrării cu succes în
economia rurală europeană.

Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui
sistem de agricultură și este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură
biologică” utilizaţi în alte state membre.

România dispune de un mare potenţial natural şi uman pentru practicarea agriculturii

ecologice. Sistemul de agricultură ecologică este o soluţie viabilă, ce rezolvă impactul negativ
al agriculturii asupra mediului şi calităţii produselor. Agricultura ecologică creează condiţiile
necesare pentru realizarea ecosistemelor naturale, având o contribuţie majoră la dezvoltarea
durabilă a societăţii şi la dezvoltarea economică a comunităţilor rurale. Agricultura ecologică
este un sistem dinamic în România. În anul 2008, suprafaţa totală cultivată după modul de
producţie ecologic, a fost de circa 220.000 ha, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 13 ori
faţă de suprafaţa cultivată în anul 2000 şi o creştere dublă faţă de suprafaţa cultivată în anul
2005.

Figura 11.1.3. Structura culturilor în agricultura ecologică, în perioada 2000 - 2008

60.000
 50.000

40.000

30.000
ha

20.000

10.000

0
estimat
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
2008
Cereale 4.000 8.000 12.000 16.000 20.500 22.100 16.310 32.222 49.000
Păşuni şi plante furaj 9.300 14.000 20.000 24.000 31.300 42.300 51.200 57.600 60.000

Oleaginoase şi proteice 4.000 6.300 10.000 15.600 20.100 22.614 23.872 26.491 30.000
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Cultura necorespunzătoareă pe terenuri în pantă declanşează procese erozionale de

suprafaţă şi de adâncime, alunecări de teren, având ca rezultat pierderea stratului fertil al
solului (care conţine materie organică, elemente nutritive, şi este caracterizat printr-o
activitate microbiologică adaptată condiţiilor).
Pierderile pot fie evitate prin cultivarea unei vegetaţii cu rol protector ridicat (ierburi),
aceasta însumând, atât păstrarea calităţii mediului, precum şi evitarea cheltuielilor inutile.
În cazul solurilor nisipoase, care ocupă 378 mii ha, problema care se ridică din
punctul de vedere al protecţiei mediului o constituie eroziunea eoliană, precum şi
suprafertilizarea unor suprafeţe, care determină pătrunderea în apele freatice a azotaţilor şi
fosfaţilor.
Irigaţia şi drenajul incorect, asociate cu alte practici necorespunzătoare, duc la
intensificarea degradării fizice a solului, la accentuarea poluării mediului şi la distrugerea
ecosistemelor.
Solurile sărăturate (saline şi alcalice) constituie, de asemenea, o problemă pentru
relaţia agriculturii cu mediul. Concentrarea sărurilor în apele freatice s-a intensificat după
defrişarea pădurilor, colmatarea albiei râurilor şi înrăutăţirea drenajului natural.
Distrugerea structurii solurilor este un alt proces negativ important, fiind determinat,
atât de caracteristicile naturale ale solului (conţinut mic de argilă, materie organică, calciu),
dar şi de lucrările intensive ale solului, de fertilizarea redusă cu materie organică, de lipsa
amendării calcaroase etc.
Scăderea sau creşterea exagerată a stabilităţii hidrice a solului determină: prăfuirea
solului, întărirea, crustificarea, compactarea, mocirlirea, înnămolirea, crăparea şi eroziunea
(http://www-old.anpm.ro).
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agroalimentare proaspete
şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu.

În perioda de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi

derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de
creştere, hormonilor, antibioticelor etc.

În etapa de procesare a alimentelor se interzice folosirea aditivilor alimentari, a substanţelor

complementare şi a substanţelor chimice de sinteză, pentru prepararea alimentelor ecologice.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă a agriculturii, la creşterea
activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru dezvoltarea
spaţiului rural.

Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea încrederii depline a
consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli
stricte de producţie, procesare, inspecţie şi certificare.

În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de

inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr.
895/2016 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de
aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de
control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecţie şi certificare este precedată, în
mod obligatoriu, de acreditarea acestora realizată de către un organism abilitat în acest scop.

Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr.
1253/2013 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu
completările şi modificările ulterioare.
Pe plan naţional, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei româneşti.
Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut se situează în
jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

Raportul dintre suprafaţa arabilă a ţării și numărul de locuitori denotă faptul că fiecărui locuitor din
România îi revin circa 0,41 ha teren arabil, valoare superioară multor ţări din Uniunea Europeană şi
aproape dublă faţă de media UE 27, care este de 0,212 ha/locuitor.
Sursa: Eurostat Yearbook 2010 (date 2007).
(http://www.insse.ro)
 A. Date privind evoluţia suprafeţelor şi a producţiei în România pentru grâu

Producţie medie Producţie totală

Anul Suprafaţa mii ha
Kg/ha mii to

2007 1.975,0 1.541 3.044,5

2008 2.110,3 3.403 7.181,0

2009 2.148,8 2.421 5.202,5

2010 2.162,4 2.688 5.811,8

2011 1.947,0 3.663 7.131,6

2012 1.997,6 2.652 5.297,7

2013 2.104,0 3.468 7.296,4

2014 2.112,9 3.590 7.584,8

2015 2.106,6 3.780 7.962.4

2016 2.137,7 3.944 8.431,0

2017 2.052,9 4.888 10.035,0

2018 2.109,0 4.803 10.130,0

Sursa: 2007 - 2017 - Date INS - Anuarul Statistic al României

2018 – Date INS –Producția vegetală la principalele culturi

B. Forme de sprijin

1. Schemele de plăţi directe:

a) schema de plată unică pe suprafaţă;
b) plata redistributivă;
c) plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu;
 d) plata pentru tinerii fermieri;
e) schema simplificată pentru micii fermieri;

2. Ajutoarele naţionale tranzitorii 1 (ANT1);

3. Ajutor de stat pentru pentru motorina utilizată în agricultură.

C. Legislaţie naţională

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în
perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte
forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de
implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada
2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de
asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii
de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare
Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea
accizei la motorina utilizată în agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera
cerealelor și a produselor procesate din cereale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul
agricol, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 1846/2014 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin (1) din Legea nr. 145/2014
pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și
completările ulterioare;
- Ordinul nr. 20/ 2015 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea
nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu
modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr. 99/ 2019 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2019;

D. Legislaţia comunitară

- Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme
privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al
Consiliului cu completările ulterioare;
- Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei
organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72,
(CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului;
- Regulamentul Delegat (UE) nr. 639/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al
Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate
fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la
regulamentul menţionat, cu modificările și completările ulterioare.

E. Date privind preţul mediu de achiziție pe piaţa internă

 Anul UM Preţ mediu

2007 lei/kg 0,61

2008 lei/kg 0,66

2009 lei/kg 0,47

2010 lei/kg 0,59

2011 lei/kg 0,88

2012 lei/kg 0,91

2013 lei/kg 0,85

2014 lei/kg 0,76

2015 lei/kg 0,74

2016 lei/kg 0.63

2017 lei/kg 0.65

2018 lei/kg 0,71

Sursa : 2007 - 2017 - Date INS - Anuarul Statistic al României

2018 – Date operative MADR

F. Situaţia privind schimburile comerciale intra şi extracomunitare de grâu în perioada 2007-2018

Cant_ IMP Val_IMP Cant_EXP Val_EXP

Anul
(to) (mii euro) (to) (mii euro)

2007 587.525,7 108.968,9 206.633,7 45.936,9

2008 441.636,9 93.295,2 1.988.757,9 381.635,1

2009 628.843,0 77.874,2 2.340.673,1 302.947,4

2010 719.954,0 112.444,4 2.480.143,0 379.446,1

2011 559.138,5 124.235,5 1.568.734,0 309.768,9

2012 531.827,0 118.663,4 2.314.888,2 544.095,9

2013 679.827,7 122.897,1 4.773.293,8 977.679,5

2014 670.919,4 116.079,9 4.965.442,7 959.356,8

2015 652.266,9 115.459,3 3.555.280,7 692.534,9

2016 2.155.962,6 330.860,5 6.993.999,2 1.141.908,4

2017 1.249.972,1 203.869,0 5.837.479,8 1.003.815,9

2018 695.173,2 115.544,7 5.886.755,9 1.037.727,8

Sursa de date: INS

Agricultura este principalul utilizator de teren din Uniunea Europeană, reprezentând mai mult de
47% din suprafața totală a regiunii. România este țara cu cea mai divizată structură agricolă din UE,
având în 2013 33,49% din exploatațiile agricole din Uniunea Europeană și 7,47% din suprafața sa
agricolă. Starea actuală a agriculturii românești și a zonei rurale în general este determinată în cea
mai mare parte de structura agricolă a României, cea mai importantă și actuală problemă economică
și socială cu care se confruntă această țară. Efectele aplicării legilor privind terenurile și a legilor
privind privatizarea companiilor agricole (de stat) comerciale au dus la structura actuală a
exploatațiilor agricole (Tabelul 1).

Pe baza datelor din tabelul 1, structura agricolă actuală a României se bazează pe patru tipuri de
exploatații agricole mari (ferme, companii), adică: i) gospodăriile agricole sub 1 ha, gospodăriile
care nu sunt eligibile pentru finanțare din bugetul agricol european; ii) fermele de subzistență și
semisubzistență (ferme de la 1 la 10 ha); iii) ferme familiale comerciale (exploatații familiale de 10-
100 ha) și iv) ferme comerciale (de societăți comerciale).

Tabelul 1. Structura agricolă a României, 2013. Sursa: Calculul autorilor bazat pe Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale (2017) și Eurostat (2017a, g).

Tipul facilității Mărime (hectare) Număr % Zonă %

 (hectare)

Gospodării agricole <1 2009290 55.3 652800 5.0

Ferme de subzistență și ferme

de semisubsistență 1–10 1531650 42.2 5269900 40.4

Ferme familiale comerciale 10–100 75640 2.1 832690 6.4

Ferme comerciale
(companii) > 100 13080 0.4 6300460 48.2

Total X 3629660 100.0 13055850 100.0

România se caracterizează printr-o agricultură extrem de polarizată structura în care exploatațiile

mici de sub 1 ha reprezintă mai mult de jumătate (55,3%) din toate fermele, reprezentând 5%
(65,2800 ha) din țara respective suprafața agricolă utilizată. În același timp, fermele de sub 10 ha
(ferme de subzistență și semi-subzistență) reprezintă 97,5% din ferme și 45,4% din suprafața
agricolă utilizată. La celălalt capăt al spectrului există ferme mari de peste 100 ha, care, în ciuda
faptului că doar 0,4% reprezintă exploatațiile, utilizează 48,2% din suprafața agricolă. Fermele
mijlocii cu o suprafață cuprinsă între 10 și 100 ha, care reprezintă coloana vertebrală a agriculturii
europene, sunt slab reprezentate în țara noastră. Aceste ferme reprezintă 2,1% din numărul total de
ferme și 6,4% din suprafața totală.

Gospodării agricole sub 1 ha, reprezentând 2.009.290 exploatațiile sunt formate în principal din
grădini, pășuni și natural pășuni și 65.890 exploatații nu includ niciunul pamant agricol. Aceste
gospodării, conform prevederilor din Politica agricolă comună, nu sunt eligibile pentru asistență prin
intermediul schemelor de plată direct. Suprafața gospodăriilor din această categorie reprezintă 5%
din suprafața agricolă utilizată a țării și este situate pe terenuri mai puțin productive situate în mare
parte în regiuni deluroase și muntoase (Feher și colab., 2017).

Figura 4. Evoluția valorii producției agricole pe hectar pentru UE-27, Germania, Franța,
Ungaria și România, EUR / ha.
Având în vedere evoluția valorii producției agricole pe hectar de suprafață agricolă utilizată descrisă
mai sus, natura agriculturii românești în rândul țărilor europene și dorința României de a ajunge din
urmă cu țări dezvoltate precum Franța, datele istorice prezentate mai sus au fost ajustate și
extrapolate până în anul 2038 pe aceeași tendință de evoluție (figura 4).

Bibliografie

1. ZHOU, S. D., Mueller, F., Burkhard, B., CAO, X. J., & Ying, H. O. U. (2013). Assessing
agricultural sustainable development based on the DPSIR approach: case study in Jiangsu,
China. Journal of Integrative Agriculture, 12(7), 1292-1299.
2. Ness, B., Anderberg, S., & Olsson, L. (2010). Structuring problems in sustainability science:
The multi-level DPSIR framework. Geoforum, 41(3), 479-488.
3. Spangenberg, J. H., Douguet, J. M., Settele, J., & Heong, K. L. (2015). Escaping the lock-in
of continuous insecticide spraying in rice: Developing an integrated ecological and socio-
political DPSIR analysis. Ecological Modelling, 295, 188-195.
4. GHID DE ELABORARE A RAPORTULUI ANUAL PRIVIND STAREA MEDIULUI
CONFORM CERINȚELOR RAPORTULUI EUROPEAN DE STARE A MEDIULUI
(SOER)-mmediu.ro
5. http://www.mmediu.ro/
6. Iojã, I. C. (2013). Metode de cercetare si evaluare şi evaluarea a stării mediului: Ioan
Christian Ioja. Etnologica.
7. Feher, A., Goșa, V., Raicov, M., Haranguș, D., & Condea, B. V. (2017). Convergence of
Romanian and Europe Union agriculture–evolution and prospective assessment. Land use
policy, 67, 670-678.
8. http://www.insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-al-rom%C3%A2niei-format-carte
9. http://www.madr.ro/docs/agricultura/agricultura-romaniei-2015.pdf
10. http://www.madr.ro
11. http://www-old.anpm.ro/files2/PRESIUNI%20ASUPRA%20MEDIULUI_200910165643562.pdf