12.

STATISTICI DE MEDIU

1. ORGANIZAREA STATISTICILOR DE MEDIU

Statisticile de mediu sunt acele statistici care descriu starea şi evoluţia mediului,
indiferent dacă este vorba despre mediile naturale (aer şi climat, ape, terenuri şi soluri)
care evoluează sau despre mediile construite (aşezările umane). Statisticile de mediu
sunt în mod natural globale, deoarece ele se axează pe activităţile umane şi
fenomenele naturale care influenţează mediul, pe impactul lor ecologic, pe reacţia
societăţii la acest impact şi, în sfârşit, pe calitatea resurselor naturale şi disponibilitatea
lor. Într-un sens mai larg, expresia statistici de mediu desemnează indicatorii, indicii şi
calculele ecologice.
Ţinând seama de sarcinile uzuale pe care le are Oficiul de Statistică, acesta este
de drept „actorul” principal al unui Sistem Informaţional al Mediului, unul dintre principalii
săi furnizori de date. Rolul său bine definit va consta în următoarele activităţi:
- exploatarea statisticilor existente pentru alimentarea SIE (recensăminte
demografice, anchete referitoare la populaţie, anchete industriale, anchete
agricole, calcule referitoare la cheltuielile efectuate pentru protecţia mediului,
parcul de automobile etc.);
- dezvoltarea anchetelor periodice adăugând întrebări suplimentare la
chestionarele de anchetă existente;
- programarea şi efectuarea anchetelor de mediu specifice (de exemplu,
anchete referitoare la deşeurile orăşeneşti);
- adăugarea contribuţiei sale tehnice la alte componente ale SIE (pe planul
metodologiei statistice, pe planul contabilităţii de mediu, sfaturi pentru
elaborarea sistemelor de observare etc.).
Pe plan naţional şi internaţional s-a încercat în mai multe rânduri să se creeze un
sistem sau un cadru specific statisticilor de mediu. Statele lumii adoptă diferite metode
pentru dezvoltarea şi organizarea statisticilor de mediu; structura sistemelor, cadrul şi
publicarea statisticilor prezintă însă elemente comune. Aceste elemente pot fi clasificate
în patru concepte fundamentale:

1. Abordarea după element

Organizează întrebările referitoare la mediu în funcţie de un element considerat
principal: aer, apă, teren/sol sau mediu artificial. Ea se bazează mai mult pe
evaluarea stării elementului principal în diferite momente determinate şi mai puţin
pe supravegherea continuă a proceselor de evoluţie ale acestuia. Metoda este
asemănătoare conceptelor şi clasificărilor statistice şi administrative clasice şi
percepţiei populare asupra mediului. Cu toate acestea ea nu permite analiza
interacţiunilor dintre activităţile umane şi mediu.

2. Abordarea agresiune – reacţiune

Acest concept a fost elaborat deoarece metoda abordării după element nu era
suficientă pentru studiul proceselor de evoluţie a mediului. El se axează pe
incidenţa intervenţei omului în interiorul mediului (agresiune) şi transformarea
mediului care rezultă în urma intervenţiei (reacţia mediului). Cadrul agresiune –
reacţiune asociază o serie de activităţi care exercită o agresiune asupra mediului
cum ar fi producerea de deşeuri, extracţia resurselor naturale sau producerea
substanţelor periculoase, la următoarele categorii de date:

12-1
 a. Măsura surselor de agresiune. Activităţi umane şi naturale susceptibile de a
degrada mediul, de a afecta sănătatea omului, de a ameninţa supravieţuirea
speciilor, de a epuiza resursele neregenerabile şi de a antrena deteriorarea
calităţii aşezărilor umane.
b. Măsura agresorilor. Elemente care fac presiuni asupra mediului natural şi
artificial şi contribuie la dezorganizarea lui, cum ar fi emisiile de poluanţi.
c. Măsura reacţiilor mediului. Efecte observate ale agresorilor asupra mediului
natural şi artificial.
d. Măsura reacţiilor colective şi individuale. Reacţii ale omului la transformările
de mediu, cum ar fi protecţia şi conservarea mediului.
e. Măsura stocurilor. Stocuri de resurse naturale, clădiri şi substanţe
periculoase.

3. Abordarea prin contabilizarea resurselor naturale

Este urmărit fluxul resurselor naturale de la extracţia lor din mediul natural, de-a
lungul etapelor de tratare şi utilizarea lor finală până la reîntoarcerea în mediu
sub formă de deşeuri sau în sectorul economic pentru reciclare. Acest sistem
poate fi realizat în conformitate cu Sistemul de Contabilitate Naţional. Diferenţa
care există între calculul materialelor (stocuri şi flux) şi calculele de mediu constă
în faptul că acestea din urmă sunt mai puţin elaborate în teorie şi practică şi că
înregistrează fluxurile de deşeuri între sistemul economic şi stocul de resurse ale
mediului prin intermediul contabilizării emisiilor, definind transformările calităţii
mediului prin contabilizarea situaţiei existente.

4. Abordarea ecologică
Aceasta tratează subiecte referitoare atât la evaluarea diversităţii şi dinamicii
populaţiei, producţiei de biomasă cât şi la productivitatea, stabilitatea şi
elasticitatea ecosistemelor.

În afară de aceste abordări, există şi altele care permit observarea schimbărilor

care au loc la nivelul naturii şi care au implicaţii statistice.

A. Abordarea „observaţie geografică – sol - floră şi faună”

Această abordare este destinată determinării nivelului de degradare a mediului
conform clasificării utilizării solurilor. În această abordare, colectarea datelor se face
prin utilizarea chestionarelor completate prin metoda directă sau indirectă. Acest tip de
observare este adesea organizat de geografi, biologi şi alţi experţi ştiinţifici din domeniu.
Este posibil să se utilizeze agregarea rezultatelor.
În continuare sunt prezentate exemple relevante ale acestei abordări:
1. Observaţii aeriene
Imaginile zonei studiate sunt luate prin intermediul sateliţilor sau din avion
(elicopter). Aceste imagini satelitare sunt mai puţin precise decât fotografiile aeriene
luate dintr-un avion la altitudini foarte joase. Ele sunt prezentate sub formă de benzi
colorate în funcţie de depărtare. Conform particularităţilor zonei, se poate nota că
precizia imaginii din fotografie depinde de altitudinea aparatului (satelit sau avion).
Precizia imaginii este o funcţie proporţională cu înălţimea la care se află avionul.
Comparaţia dintre imaginile luate în perioade diferite permite factorilor de decizie
şi utilizatorilor să aprecieze schimbările calităţii mediului.
Acest studiu permite obţinerea de informaţii numai asupra solului şi florei.
2. Observarea anumitor grupuri de plante sau animale
În acest caz este vorba numai despre o simplă constatare cu ochiul liber a unui
fenomen punctual: de exemplu, se poate observa cu ochiul liber micşorarea suprafeţei

12-2
de răspândire a unei esenţe importante prin valoarea sa economică, sau a faunei într-o
pădure tropicală.

3. Alte metode/abordări tradiţionale

Există şi alte metode de observare geografică cum ar fi planul afectării solurilor
realizat prin împărţirea pe zone a suprafeţei observate etc.

B. Abordarea „măsurare – aer, apă şi sol”

Pentru măsurarea emisiilor există două metode care trebuie cunoscute:
1) Metoda indirectă
Cantitatea totală de emisii în atmosferă a unei substanţe se poate calcula
aplicând coeficientul de emisie.
2) Metoda directă
Este o metodă practică care utilizează mijloace ştiinţifice pentru măsurarea
diferitelor emisii de substanţe în atmosferă. Această abordare ridică probleme
importante de cuantificare a emisiilor din cauză că acestea nu sunt stabile. Vântul,
umiditatea şi aerul sunt factori responsabili de emisii în atmosferă. Calculul nivelului de
emisii utilizează un model care integrează acest factor.

Pornind de la modelul economic, ecuaţia consumului se poate scrie în felul

următor:

P0 + Im – Ex = Cm (1)
Y + Ix - Ex = sarcină (1’)
Y + Ix - Ex = sarcină
Y + Ix - Ex + (-) dStoc + transfer – transformare = sarcină

În aceste relaţii: P0 este producerea de emisii într-un loc; I m – importul de emisii

prin intermediul vântului; Ex – exportul de emisii datorat vântului; C m – consumul de
emisii; Y – ieşirea emisiilor; dStoc – variaţia stocului de emisii.
Conform ecuaţiei (1) suma producţiei şi importului minus exportul este egală cu
consumul; aceasta semnifică faptul că suma a ceea ce iese dintr-o uzină (ieşirea) şi
importul minus exportul în sensul emisiilor constituie o sarcină, de aceea rezultă relaţia
(1’) care nu poate da întotdeauna valoarea exactă a sarcinii.
Ţinând seama de transformarea unei părţi a emisiilor în ploaie acidă, transferul şi
variaţia stocurilor, sarcina este reprezentată prin a doua ecuaţie. Sarcina reală poate fi
măsurată plecând de la această a doua ecuaţie.
Cel mai mare inconvenient al acestei abordări este acela că nu se cunoaşte
poluatorul sau sursa de emisii, ceea ce conduce la realizarea unei clasificări a poluării
după tipul poluantului (modelul Presiune – Stare – Răspuns).
Datele de apreciere a schimbărilor calităţii aerului, apei şi solului sunt obţinute
utilizând instrumente ştiinţifice. Adesea, colectarea datelor se efectuează fie prin
metoda indirectă (chestionare în birou) fie prin metoda directă (chestionare sau
măsurători pe teren). Măsurarea necesită o experienţă tehnică. Rezultatele se referă în
mod normal la un loc şi la o perioadă (dată/oră) precise. Aceste rezultate nu pot fi
agregate pentru a obţine date naţionale.

C. Abordarea „poluator – cine a poluat”

Aceasta permite determinarea poluatorilor după o clasificare economică.
Colectarea datelor se face cu ajutorul chestionarelor, adesea pregătite de către oficiile
statistice. Abordarea necesită o experienţă de mediu şi rezultatele se referă la un

12-3
anumit loc (stabiliment) şi la o anumită producţie. Ca emisii, rezultatul final poate fi
agregat. Exemplu: emisiile de sulf ale unei centrale termice.

D. Abordarea „bilanţul produselor”

Această metodă este potrivită pentru determinarea diferitelor transformări ale
produselor ca bază de estimare indirectă. Datele se colectează printr-o combinaţie din
diferite surse. Abordarea necesită o bună cunoaştere tehnică şi rezultatele se referă în
mod normal la o ţară şi pot fi agregate. Exemplu: bilanţul energetic al unei localităţi
date.

E. Abordarea „fluxul materialelor”

Această abordare este adecvată pentru determinarea diferitelor tipuri de intrări şi
ieşiri care însoţesc fiecare formă de producţie. Datele se colectează printr-o combinaţie
din diferite surse. Abordarea (măsurarea) necesită o bună cunoaştere tehnică.
Rezultatele se referă normal la o ţară şi sunt agregate.

F. Abordarea „contabilitate economică şi de mediu”

Această abordare este singura care utilizează date monetare. Ea permite
integrarea mediului în contabilitatea naţională şi utilizează datele fizice, combinându-le
cu valori. Abordarea necesită o bună cunoaştere a contabilităţii naţionale. Rezultatele
sunt agregate. Exemplu: estimarea deteriorărilor mediului.

G. Abordarea „problemele cele mai importante”

Se identifică problemele majore şi se caută datele necesare pentru o luptă
eficientă. Exemplu: deşertificarea.

2. CADRUL PENTRU DEZVOLTAREA STATISTICILOR DE MEDIU

(CDSM)

2.1 OBIECTIVELE CADRULUI

Pentru a simplifica dezvoltarea, coordonarea şi organizarea statisticilor de mediu

este necesar să existe un cadru adecvat. Naţiunile Unite au dezvoltat Cadrul pentru
Dezvoltarea Statisticilor de Mediu (CDSM) care constituie o combinaţie între
abordarea după element şi abordarea agresiune – reacţiune. Acest cadru este necesar
pentru realizarea următoarelor obiective:
- studiul problemelor şi preocupărilor legate de mediu şi calculul aspectelor lor
cuantificabile;
- calculul variabilelor pentru descrierea statistică a aspectelor cuantificabile ale
preocupărilor relative la mediu;
- evaluarea necesităţilor, surselor şi disponibilităţilor în materie de date;
- utilizarea bazelor de date, sistemelor informaţionale şi a publicaţiilor statistice.

2.2 CARACTERISTICILE CADRULUI

Aplicabilitatea cadrului depinde de următoarele caracteristici:

a. Supleţe
Se asigură supleţea menţinând cadrul la un nivel general suficient şi lăsând
utilizatorilor săi sarcina de a-l lărgi şi de a-l modifica sau de a alege şi reorganiza
elementele sale în funcţie de necesităţi.

12-4
 b. Coerenţă
Coerenţa conceptelor, definiţiilor şi clasificărilor permite asigurarea legăturii
dintre diferitele părţi şi diferitele elemente ale unui sistem statistic. Definiţiile şi
clasificările cadrului de dezvoltare a statisticilor de mediu sunt foarte rudimentare pentru
a putea asigura un maximum de supleţe. Anumite criterii minimale de concepţie, de
procedură şi de taxonomie sunt totuşi aplicate constant în structura şi conţinutul
cadrului de dezvoltare a statisticilor de mediu.
c. Întindere
Cadrul pentru statisticile de mediu trebuie să acopere tot ansamblul dificultăţilor
cunoscute şi eventuale ale mediului, atunci când trebuie considerate toate odată sau
trebuie să se aleagă dintre ele.

2.3 STRUCTURA CADRULUI

Cadrul pentru dezvoltarea statisticilor de mediu rezultă din luarea în considerare

atât a naturii statisticilor de mediu şi a obiectivelor lor cât şi a caracteristicilor acestui
cadru. Realizarea unui tabel cu două sensuri care stabileşte raportul între elementele
fundamentale ale mediului şi alte informaţii constituie modul de prezentare a cadrului.

Categorii de informaţii
Elemente ale Activităţi Incidenţa Reacţiile Inventarii,
mediului sociale şi activităţilor/evenimentelor incidenţelor stocuri şi
economice, asupra mediului asupra condiţii de
evenimente mediului referinţă
naturale
1. Flora
2. Fauna
3. Atmosfera
4. Apă:
a. dulce
b. de mare
5. Pământ/sol:
a. sol
b. subsol
6. Aşezări
umane

Tabelul 1. Cadrul pentru dezvoltarea statisticilor de mediu

Activităţi sociale şi economice

Activităţile umane şi evenimentele naturale considerate sunt cele care pot avea o
incidenţă directă asupra elementelor mediului. Activităţile umane constau în principal în
producţie şi consum, dar pot de asemenea să conţină şi activităţi care au scopuri
neeconomice. Ele produc incidenţe asupra mediului prin utilizarea sau abuzul direct
asupra resurselor naturale sau prin producerea deşeurilor în procesul producţiei şi
consumului. Evenimentele şi catastrofele naturale sunt incluse în aceeaşi categorie de
informaţii deoarece activităţile umane au adesea contribuţia lor proprie în producerea
catastrofelor naturale. Anumite evenimente catastrofale au fost declanşate de activităţi
umane, de exemplu intensificarea inundaţiilor ca rezultat al despăduririlor. Sau, în plus,
simpla ocupare a zonelor periculoase poate cauza un eveniment natural care devine o
catastrofă.

Activităţile umane pentru care nu se poate stabili incidenţa directă asupra

mediului dar care au o influenţă semnificativă asupra activităţilor care au incidenţă sunt
12-5
enumerate în calitate de condiţii de referinţă în a patra categorie de informaţii. Adesea
este dificil să se facă distincţie între reacţie şi incidenţă, de exemplu, atunci când reacţia
face parte dintr-o schimbare de procese de producţie care antrenează noi incidenţe
asupra mediului.

Incidenţe asupra mediului ale activităţilor şi/sau evenimentelor

Statisticile conţinute în această categorie de informaţii reprezintă incidenţele
activităţilor socio-economice (înţelegând cele ale reacţiilor mediului) şi ale
evenimentelor naturale asupra mediului şi, în sfârşit, asupra bunăstării omului.
Incidenţele asupra mediului pot fi benefice sau dăunătoare. Aceeaşi activitate poate
avea în acelaşi timp efecte pozitive şi negative. De exemplu, construcţia unui baraj pe
un fluviu poate preveni inundaţiile şi produce energie electrică dar poate, în acelaşi
timp, să împiedice fertilizarea naturală a pământurilor învecinate şi să perturbe
echilibrele ecologice.
Incidenţele asupra mediului au în general trăsătura elementului din mediul în
care apar. În anumite cazuri, de exemplu cel al ploilor acide, se poate stabili o serie de
incidenţe: poluarea aerului, precipitaţii acide, poluarea apei, perturbarea ecosistemelor.

Reacţii la incidenţele asupra mediului

Autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale, grupurile sociale şi indivizii
reacţionează la incidenţele constatate sau prevăzute ale activităţilor umane şi ale
evenimentelor naturale asupra mediului. Reacţiile lor sunt activităţi destinate prevenirii
incidenţelor dăunătoare, luptei împotriva lor, inversării sau evitării şi producerii de
incidenţe benefice, favorizării sau împiedicării acestora. Aceste activităţi constau în
politici adecvate şi programe şi proiecte destinate a le pune în practică. Ele se
materializează prin controlul poluanţilor şi lupta împotriva acestor substanţe, punerea la
punct şi aplicarea tehnicilor ecologice curate, modificarea schemelor de consum,
amenajarea şi utilizarea raţională a resurselor naturale şi ajutoarele în cazul
catastrofelor naturale sau generate de om.

Inventare, stocuri şi condiţii de referinţă

Această categorie include conţinutul celorlalte categorii de informaţii. Subiectele
constau în stocurile de resurse naturale şi se referă la inventarele habitatului,
demografice, meteorologice sau geografice de origine.
Se poate stabili un raport direct între datele de stocuri prezentate în această
categorie de informaţii şi datele de acţiune reciprocă sau de incidenţă ale altor categorii
de informaţii prin intermediul bilanţurilor sau contabilizării resurselor naturale.

Acţiune/teme Categoria de informaţii

A. Activităţi sociale B. Incidenţele C. Reacţiile la D. Inventare,
şi economice acitivităţilor/ incidenţe stocuri şi condiţii
(presiune/elemente evenimentelor (de acţiune) de referinţă
motoare) (situaţiilor) (situaţie)
Probleme
economice
Probleme
sociale/demografice
Aer/climat
Pământ/sol
Apa
- resursele de
apă dulce
- resursele de
apă de mare

12-6
Alte resurse
naturale
Resurse biologice
Resurse minerale
(incluzând energia)
Deşeuri
Aşezări umane
Catastrofe naturale

Tabelul 2. Lista indicatorilor de mediu şi socio-economici

3. CADRUL „PRESIUNE – STARE – RĂSPUNS” (PSR)

Acest cadru este analog cadrului pentru dezvoltarea statisticilor de mediu. El

este fundamentat pe conceptul de cauzalitate care semnifică faptul că omul exercită
presiuni asupra mediului care conduc la schimbări ale calităţii sale şi cantităţii resurselor
naturale.
Societatea reacţionează la schimbările care au loc prin intermediul formulării
politicilor ecologice, economice generale şi sectoriale. Răspunsurile constituie un lanţ
de reacţii la presiune prin activitatea omului. Într-un sens mai larg, aceste etape
constituie o parte a unui ciclu de politici ecologice care cuprind identificarea problemei,
formularea politicii, urmărirea şi evaluarea.
Cadrul presiune – stare – răspuns are avantajul de a evidenţia aceste legături. El
tinde de asemenea să indice raporturile liniare în interacţiunile dintre activitatea omului
şi mediu.

Fig. 2. Modelul „Presiune – stare – răspuns”

4. CADRUL „FORŢĂ MOTOARE – STARE – RĂSPUNS” (FSR)

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului care a avut loc la Rio de Janeiro în
1992, a recunoscut importanţa indicatorilor dezvoltării durabile. La a treia sesiune care
a avut loc în aprilie 1995, Comisia de Dezvoltare Durabilă înfiinţată de Summit-ul
Mondial, a aprobat un program de activităţi referitoare la indicatorii dezvoltării durabile.

12-7
Acest program conţinea o listă de 134 de indicatori organizaţi în cadrul „forţă motoare –
stare – răspuns”.
În acest cadru, indicatorii forţei motoare reprezintă activităţile umane, procesele
şi modelele care influenţează dezvoltarea durabilă şi indicatorii de răspuns reflectă
alegerile politice şi alte răspunsuri la schimbările survenite în starea dezvoltării durabile.
Pentru a evalua legătura şi validitatea listei indicatorilor şi metodologiilor conexe,
22 ţări pilot, recrutate din toate zonele lumii, au fost propuse să testeze indicatorii pe o
perioadă de trei ani, începând din noiembrie 1996. Aceste ţări s-au reunit în cadrul unui
atelier internaţional asupra indicatorilor dezvoltării durabile, în decembrie 1999 la
Barbade, pentru un schimb de experienţă. Atelierul a propus un nou concept care
constă în utilizarea temelor şi sub-temelor de dezvoltare durabilă ca fundal în vederea
pregătirii scenei pentru selectarea unei game importante de indicatori ai dezvoltării
durabile.
În martie 2000, un grup restrâns de experţi s-a reunit la New York în scopul de a
identifica şi finaliza temele şi sub-temele cheie referitoare la dezvoltarea durabilă şi de a
identifica o gamă importantă de indicatori ai dezvoltării durabile. Lista definitivă a
indicatorilor dezvoltării durabile conţine 15 teme diferite: echitatea; sănătatea; educaţia;
habitatul; securitatea; populaţia; atmosfera; pământul; oceanele; mările şi zonele de
coastă; apa dulce; biodiversitatea; reţeaua economică; modurile de consum şi
producţie; capacitatea instituţională; cadrul instituţional şi 40 de sub-teme şi 59
indicatori principali.
Dezavantajul acestui cadru este acela că, dacă este utilizat pentru fiecare sub-
temă, numărul de indicatori va fi multiplicat şi acest fapt va reduce aplicabilitatea unei
liste mici de indicatori principali. Totuşi, cadrul „forţă motoare – stare – răspuns” va fi
întotdeauna un cadru util pentru analiza mai detaliată şi completă a dezvoltării durabile.

5. CADRUL „FORŢĂ MOTOARE – PRESIUNE – STARE – IMPACT

– RĂSPUNS” – EUROSTAT (FPSIR)

Forţele motoare constituie factorii fundamentali care influenţează o serie de

variabile pertinente. Ele reprezintă atât schimbările survenite în societate pe plan social,
demografic şi economic, cât şi schimbările corespunzătoare de mod de viaţă şi la nivel
global, de producţie şi de consum. Forţele motoare majore sunt creşterea demografică
şi schimbarea necesităţilor şi activităţii indivizilor. Forţele motoare determină schimbări
în nivelul global al producţiei şi consumului, exercitând prin aceasta chiar presiuni
asupra mediului. Presiunea astfel exercitată poate să se manifeste în diferite moduri, de
exemplu prin utilizarea abuzivă a resurselor naturale, schimbările în utilizarea
terenurilor, emisiile de produse chimice, deşeuri, radiaţii, zgomot etc. în atmosferă, apă
şi pământ.

Componenta presiune furnizează informaţiile asupra emisiilor, utilizării

produselor chimice şi biologice, utilizarea terenurilor şi a altor resurse. Presiunile
exercitate prin modurile de consum şi de producţie în societate sunt în continuare
transformate în acest caz de diverse procese naturale susceptibile de provocarea
schimbărilor în starea mediului, care pot produce impacturi de mediu şi economice
asupra ecosistemelor, şi eventual, asupra sănătăţii omului şi asupra securităţii socio-
economice a unei societăţi.

Componenta impact implică date referitoare la impactul schimbărilor stării

mediului asupra factorilor prezentaţi anterior.

12-8
 Termenul răspuns defineşte reacţia guvernului, a organismelor, grupurilor de
persoane şi de indivizi la efectele nefaste asupra mediului în scopul de a preveni,
atenua, ameliora sau adapta la schimbările survenite în mediu. De exemplu, reacţiile
pot viza schimbarea şi/sau reorientarea tendinţelor în ceea ce priveşte producţia şi
consumul bunurilor şi serviciilor, ameliorarea supravegherii şi controlul poluanţilor sau
punerea la punct a tehnicilor de respectare a mediului.
Cadrul EUROSTAT se bazează în principal pe forţa motoare (de exemplu,
tendinţele sectoriale), indicatorii de presiune şi de răspuns şi stabilirea unei legături
între indicatori şi datele socio-economice normale. Agenţia Europeană pentru Mediu
(AEE) îşi axează activitatea pe indicatorii relativi la stare şi impact şi pe o descriere
detaliată şi completă asupra lanţului Presiune – Stare – Răspuns.

Fig. 3. Modelul „Forţă motoare – Stare – Impact – Răspuns”

EUROSTAT are sarcina de a pune la punct un sistem coerent şi complet de

indicatori de presiune asupra mediului, de a scoate în evidenţă tendinţele fundamentale
referitoare la domeniile politice care trebuie cunoscute: poluarea aerului, schimbările
climatice, pierderea biodiversităţii, mediul marin şi zonele de coastă, micşorarea
stratului de ozon, epuizarea resurselor, deversarea deşeurilor periculoase, problemele
mediului urban, gunoaiele, poluarea hidrică.

12-9
 6. DIFERENŢA DINTRE MODELELE PREZENTATE

Cadrul pentru dezvoltarea datelor în domeniul mediului (CDSM) stabileşte

raportul dintre componentele mediului şi categoriile de informaţii. Se înţelege prin
componenta mediului din CDSM – mediul natural, adică flora, fauna, atmosfera, apa,
pământul şi mediul creat de om, adică aşezările umane. Din anumite motive, în loc de
componente, sunt utilizaţi termenii: întrebări, categorii, capitole şi domenii politice.
În cadrul CDSM, categoriile de informaţii sunt fundamentate pe recunoaşterea
faptului că problemele ecologice sunt generate de activităţile umane şi fenomenele
naturale. Categoriile de informaţii se împart în 4 categorii:
- activităţile socio-economice şi fenomenele naturale,
- impactul ecologic al activităţilor şi fenomenelor,
- reacţiile la impactul ecologic,
- inventarele şi contextul.

Cadrul PSR implică trei categorii: forţa motoare, starea şi răspunsul şi se

raportează la interogările din cadrul PSR. Principala diferenţă dintre CDSM şi cadrul
PSR constă în categoria de stare din PSR şi în repartiţia, cadrul şi acoperirea diferitelor
categorii. În CDSM această categorie este divizată în două: impactul şi inventarele; în
contextul PSR aceste două categorii sunt combinate pentru a rezulta unul singur.

Raţiunile conceptului CDSM sunt duble. În primul rând el permite separarea

dintre valori şi flux sau schimbarea de valoare atât cantitativ cât şi calitativ în impactul
categoriilor. Termenul Stare al cadrului PSR face referire la o perioadă precisă, în timp
ce impactul categoriilor din CDSM descrie schimbările înregistrate în starea mediului
(calitatea mediului şi consecinţele sale asupra organismului uman). În al doilea rând,
categoriile de inventare furnizează o legătură între datele valorice prezentate în această
categorie, categoriile de flux de schimbare cantitativă şi calitativă în stoc indirect prin
contabilizarea resurselor naturale. Conceptul de contabilizare a resurselor se
concentrează asupra valorilor şi schimbărilor cantitative în termeni fizici şi monetari.
Stocurile şi rezervele de resurse naturale sunt enumerate în CDSM sub categoria de
informaţii ale inventarelor, valorilor şi contextului. Extracţia, recoltarea şi utilizarea
resurselor naturale care sunt prezentate ca făcând parte din categoria activităţilor socio-
economice şi schimbările în disponibilitatea şi calitatea avantajelor naturale sunt
enumerate în categoria impacturilor.

Principalele diferenţe dintre CDSM şi FPSIR în ceea ce priveşte categoria de

informaţii sunt următoarele:
- indicatorii care sunt prezentaţi la rubrica inventar, stoc şi context;
- componentele Activităţi şi Impact în cadrul CDSM sunt două componente
diferite şi sunt prezentate astfel pentru fiecare categorie: „Forţele motoare” şi
„Stare”,
- forţele motoare şi presiunea pe de o parte şi respectiv, starea şi impactul pe
de altă parte în cadrul FPSIR.

Cadrul FPSIR necesită date foarte detaliate. Detaliile sunt esenţiale la acest
nivel, în scopul de a asigura cunoaşterea şi buna înţelegere a legăturilor dintre stocul
resurselor naturale, activităţile umane şi consecinţele acestor activităţi.
Totodată, în ţările care se angajează în dezvoltarea datelor ecologice şi în care
disponibilitatea datelor este limitată, cadrul CDSM ar putea să se dovedească mult mai
simplu de utilizat decât cadrul FPSIR.

12-10
 7. DEZVOLTAREA DATELOR DE MEDIU/PROGRAMUL
INDICATORILOR

În acest scop, accentul a fost pus pe aspectele legate de coordonarea punerii la

punct a programelor care reflectă înfiinţarea mecanismelor de coordonare naţională. Au
fost furnizate răspunsuri la următoarele întrebări:
A. Coordonarea: care este tipul de mecanism de coordonare potrivit în
ţara dvs.? Organizarea instituţională poate fi utilizată sau modificată?
Care este agenţia indicată pentru a fi conducătorul sau punctul focal?
B. Agenţiile: Ce agenţii naţionale şi internaţionale vor fi implicate în
punerea la punct a indicatorilor şi ce rol vor putea juca? Care va fi
legătura cu agenţiile responsabile de formularea politicilor?
C. Sarcinile iniţiale: Care sunt sarcinile iniţiale care necesită atenţie
pentru demararea programului?
D. Întărirea capacităţilor: Care sunt condiţiile specifice necesare pentru a
susţine dezvoltarea unui program relativ la indicatorii de mediu?

În ceea ce priveşte aspectele legate de coordonare, s-a constatat că există

instrumente politice şi juridice care permit o bună coordonare. În cea mai mare parte
dintre ţări, există un mecanism centralizat pentru coordonarea datelor şi indicatorilor
ecologici. În anumite ţări, birourile care au ca sarcină realizarea statisticilor naţionale
joacă rolul de coordonator al indicatorilor ecologici, în timp ce în alte ţări chiar
organismul însărcinat cu problemele de mediu joacă acest rol.

Indicatorii cheie în coordonarea datelor ecologice s-au dovedit a fi agenţiile

multilaterale după modelul ONU, agenţiile sale specializate, Banca Mondială şi Uniunea
Europeană, instituţii publice de formare ca CDG, organisme bilaterale cum ar fi SIDA,
GTZ şi ONG internaţionale. În ceea ce priveşte mecanismul de funcţionare, au fost
identificate sarcinile acestor organisme: sensibilizarea, educarea, organizarea
(înfiinţarea) grupurilor de lucru, atelierelor, planurilor şi proiectelor de dezvoltare.

Exigenţele specifice întăririi capacităţilor au fost percepute ca raportându-se la

personal, la formarea acestuia şi la introducerea în planuri şi programe şcolare a
metodelor informative de educare şi difuzare a informaţiilor.

8. CONCLUZII

Lucrările asupra punerii la punct a indicatorilor ecologici continuă. În ceea ce

priveşte datele ecologice, ele constituie un domeniu nou creat, multe dintre statele lumii
au început să-l abordeze, dar volumul de muncă cerut de prelucrarea datelor actuale şi
colectarea de noi date este enorm.
Cadrul de punere la punct a datelor ecologice există şi poate servi ca ghid pentru
ţările aflate în curs de dezvoltare angajate în căutarea unui cadru în materie de date
ecologice adecvate. Acest cadru nu trebuie privit ca o structură rigidă ci ca un punct de
plecare pentru dezvoltarea propriilor sisteme.
Rolul tradiţional al statisticianului este acela de a colecta, prelucra şi analiza
datele iar luarea deciziilor revine unei alte persoane. În domeniul statisticilor ecologice
acest rol este contestat şi tendinţele actuale încurajează statisticienii să înţeleagă ce
este de făcut cu datele colectate. Pe de altă parte, implicarea celor care nu sunt
statisticieni în domeniul statisticilor ecologice este sensibilă în măsura în care aceasta
marchează implicarea celor care se găsesc de partea formulării politice şi ameliorează
înţelegerea de către ei a colectării datelor utilizate. În sfârşit, implicarea mutuală a celor
12-11
care colectează datele şi a celor care le utilizează este necesară în domeniul mediului
din punctul de vedere al raporturilor de număr al problemelor ecologice.

Ceea ce este important de menţionat este că nu există un cadru care să poată fi

folosit în acelaşi mod în toate ţările. Circumstanţele în care se face colectarea datelor
variază de la o ţară la alta iar cadrul potrivit este cel care a fost creat sau este utilizat
ţinând seama de aceste circumstanţe.

12-12