5.

MOTOARE HIDRAULICE LINIARE ŞI BASCULANTE

5.1 CONSTRUCŢIA ŞI FUNCŢIONAREA CILINDRILOR HIDRAULICI

Motoarele volumice liniare (cilindrii hidraulici) transformă energia de presiune a

lichidului furnizat de o pompă în energie mecanică de translaţie, pe care o transmit
mecanismelor acţionate.

Clasificarea acestor motoare se face după numărul direcţiilor în care se

deplasează organul activ sub acţiunea forţei de presiune şi după construcţia organului
activ (fig.5.1).

Un cilindru hidraulic "cu dublă acţiune" (fig.5.1 a,b) este format dintr-un tub
cilindric circular, numit "cămaşă", închis la capete prin două capace, tub în interiorul
căruia culisează un piston sub acţiunea diferenţei de presiune dintre cele două camere
conectate la racorduri; pistonul transmite forţa de presiune printr-o tijă care poate fi
unilaterală sau bilaterală.

Dacă pistonul este deplasat de forţa de presiune într-un singur sens şi revine
sub acţiunea unui arc (fig.5.1 c) sau a greutăţii mecanismului acţionat, cilindrul hidraulic
se numeşte "cu simplă acţiune".

Dacă diametrul pistonului se reduce (până la cel al tijei), ansamblul se numeşte

"plunjer" (fig.5.1 d).

Cilindrii "telescopici" asigură curse mari cu gabarite mici (fig.5.1 e); cei mai
răspândiţi sunt cu "simplă acţiune", formaţi din tuburi cilindrice concentrice acţionate
succesiv, începând cu cilindrul de diametru maxim şi sfârşind cu cilindrul central
(plunjerul), prin creşterea în trepte a presiunii, datorită scăderii suprafeţei active.
Camerele formate între cilindrii de gulerele necesare limitării cursei acestora pot fi
racordate la admisie sau menţinute la presiunea atmosferică.

În toate cazurile discutate, pistonul poate fi blocat, acţionarea realizându-se prin

corpul motorului (fig.5.1 f, g, h, i).

Alimentarea camerelor se face uzual prin găuri practicate în capace sau în

cămaşă, dar există şi variante de racordare prin tijă, utilizate de exemplu la unele
servomecanisme.

Fixarea capacelor de cămaşă se poate realiza în mai multe moduri: prin sudură,
prin filet, cu tiranţi, cu inel de siguranţă. Modul de fixare influenţează gabaritul,
tehnologia de fabricaţie şi presiunea maximă de funcţionare.
La presiune mică şi medie (sub 100 bar) se utilizează inele de siguranţă şi tiranţi,
iar la presiune mare şuruburi, filete şi suduri. În ţara noastră sunt tipizate pentru
fabricaţie centralizată ultimele două soluţii.

Cilindrii de uz general pot fi echipaţi cu diverse piese de prindere, conform

cerinţelor maşinilor acţionate: filete, articulaţii cilindrice sau sferice, tălpi sau flanşe.

1
 Fig. 5.1. Tipuri de cilindri hidraulici:
a) cu dublă acţiune şi tijă unilaterală (piston mobil); b) cu dublă acţiune şi tijă bilaterală (piston mobil);
c) cu simplă acţiune şi revenire elastică (piston mobil); d) cu simplă acţiune şi plunjer (plunjer mobil);
e) telescopic, cu dublă acţiune; f) cu dublă acţiune şi tijă unilaterală (corp mobil); g) cu dublă acţiune şi
tijă bilaterală (corp mobil); h) cu simplă acţiune şi revenire elastică (corp mobil); i) cu simplă acţiune
(plunjer fix).

Cămăşile cilindrilor hidraulici se execută din ţeavă de oţel laminat, din bare de
oţel carbon de calitate sau aliat şi din aliaje de aluminiu de înaltă rezistenţă.
Rugozitatea maximă admisă curent este de 0,4 mm. Eboşul, realizat prin
alezare, găurire adâncă sau strunjire, trebuie urmat de rectificare, honuire sau trasare
cu role. Cilindrii hidraulici ai servomecanismelor aeronavelor se cromează sau se
eloxează cromic, se rectifică şi se rodează.
Pistoanele şi capacele se execută din fontă, aluminiu sau oţel în funcţie de
gradul de solicitare şi alte cerinţe (de ex. greutatea).
Tijele pistoanelor se execută din oţel carbon de calitate sau din oţel aliat, se
rectifică şi se protejează prin cromare dură, urmată de rectificare şi lustruire.

2
 5.2 ETANŞAREA CILINDRILOR HIDRAULICI

Un cilindru hidraulic tipic (fig.5.2) necesită etanşarea statică a capacelor faţă de

corp, a pistonului faţă de tijă şi a niplurilor racordurilor faţă de capace sau cămaşă. Între
piston şi cămaşă, respectiv între tijă şi capac, sunt necesare etanşări dinamice. În plus,
pistonul trebuie ghidat în cămaşă, iar tija - în capac prin lagăre hidrostatice.
Pătrunderea prafului şi a lichidelor agresive în cilindru este impiedicată de obicei printr-
un "razuitor" montat în capacul străpuns de tijă.

Fig. 5.2. Elementele de etanşare ale unui cilindru hidraulic tipic.

Materialele elastomerice uzuale sunt: cauciucul acrilonitrilic sau butadienic

(NBR), fluorocauciucul (FKM) şi cauciucul polimetanic (AV); principalul material
termoplastic cu întrebuinţări multiple este teflonul (PTFE); se mai folosesc relonul,
nylonul, poliamida etc.

La viteze şi curse mici, pistoanele pot fi etanşate numai printr-un joc redus,
echilibrarea forţelor radiale hidraulice şi colectarea contaminanţilor ce pot provoca
gripaje şi uzuri fiind asigurată de crestături circulare; precizia de prelucrare a celor două
suprafeţe este ridicată. Reducerea pierderilor volumice poate fi realizată cu segmenţi
sau cu elemente de etanşare elastice.
Segmenţii (fig.5.3) necesită o prelucrare superioară a cilindrului (honuire sau
rectificare); etanşarea axială este asigurată atât de prestrângerea de montaj, cât şi de
presiunea lichidului, iar etanşarea radială - numai de forţa de presiune.
Segmenţii se execută din fontă specială, turnată centrifugal sau din teflon.

Fig. 5.3. Etanşarea cu segmenţi:

a) elemente geometrice ale unui segment cu fantă dreaptă; b) alte tipuri de fante; c) pistonul
pompei MEILLER (Germania) (etanşat cu segmenţi); d) segment de pompă MEILLER.

3
 Finisarea precisă a cămăşilor lungi este neeconomică; în acest caz se preferă
etanşările elastomerice, care sunt eficiente şi solicită în mod deosebit doar o rugozitate
redusă.
La presiuni mici (sub 63 bar) pentru etanşările dinamice se pot întrebuinţa
manşete simple sau combinate cu metal, evitându-se contactul pieselor metalice.
La presiuni mai mari ( 160 bar) se folosesc etanşări combinate formate din
inele "O" de cauciuc şi inele concentrice de teflon cu secţiune dreptunghiulară. Dacă se
înlocuiesc inelele "O" cu inele de secţiune pătrată, presiunea maximă de etanşare
creşte la 210 bar. Peste această presiune (> 210 bar) se întrebuinţează manşetele
duble.

Majoritatea etanşărilor statice ale cilindrilor hidraulici se realizează cu inele "O".

Niplurile racordurilor se etanşează cu inele de cupru sau de cauciuc, îngropate în
lamaje sau cu inele combinate metal-cauciuc.

Răzuitoarele se execută din cauciuc compact sau armat cu fibre textile.

5.3 CALCULUL CILINDRILOR HIDRAULICI

Fiind elemente larg utilizate, întreprinderile specializate în producerea cilindrilor

hidraulici pun la dispoziţia proiectanţilor diagrame ce permit alegerea rapidă a
tipodimensiunilor necesare unei transmisii. Dacă nu este posibilă adoptarea unui
cilindru tipizat, trebuie proiectat unul nou.
În cazul unui cilindru cu dublu efect şi tijă unilaterală se calculează:
- presiunea nominală;
- diametrul pistonului, D şi cel al tijei, d, necesare realizării forţei F e la ieşirea tijei,
respectiv a forţei Fi, la retragerea acesteia;
- debitul Qe, corespunzător vitezei maxime de ieşire a tijei, ve, respectiv debitul Qi,
necesar realizării vitezei maxime de retragere a acesteia, vi;
- timpul ts de parcurgere a cursei s în regim stationar;
- puterea hidraulică, Ph, absorbită pentru dezvoltarea forţei Fe (Fi) şi a vitezei ve (vi);
- variaţia lungimii cilindrului s datorită compresibilităţii lichidului;
- diametrele racordurilor, de şi di.

Calculul unui cilindru necesită reducerea forţelor Fr care trebuie învinse în

regim staţionar şi tranzitoriu la tija acestuia (fig.5.4):

Fig. 5.4. Schemă pentru calculul cilindrilor hidraulici.

Fr  Fs  cos   Fa  Ff  Fs  cos   m  a  ms  g  Fs  sin  

în care Fs este forţa rezistentă,  – unghiul dintre axa tijei şi direcţia forţei rezistente;
Fa – forţa de inerţie corespunzătoare masei ms şi subansamblului mobil al cilindrului, mc
(m = ms + mc); Ff – forţa de frecare de alunecare; a – acceleraţia impusă prin condiţia
ca masa ms să atingă viteza v în timpul t.

4
 Componenta axială a forţei rezistente şi forţa de frecare generează momente,
care, în absenţa unor ghidaje adecvate, solicită radial tija cilindrului; producătorii de
cilindri hidraulici indică forţele admisibile pentru fiecare tipodimensiune.
În regim tranzitoriu trebuie să se considere şi forţele rezultate din ciocnirea
maselor acţionate sau din mişcările inerţiale ale acestora.
Forţele realizate de cilindrii hidraulici sunt micşorate de frecările din etanşări şi
ghidaje. Randamentul mecanic va fi:
F
m  .
Ft

În general m = 0,85 … 0,92.

Presiunea nominală considerată în calculele de dimensionare depinde de

performanţele pompelor disponibile şi de cerinţele maşinilor acţionate.
De exemplu, pentru realizarea sarcinilor tehnologice ale utilajelor mobile, se adoptă
curent presiuni nominale cuprinse între 210 şi 320 bar, deoarece se urmăreşte reducerea la
minimum a gabaritului şi greutăţii transmisiilor hidraulice, în timp ce pentru acţionarea maselor
maşinilor de rectificat pn = 20 ... 40 bar, în scopul reducerii la minimum a şocurilor hidraulice
care afectează calitatea prelucrării.

Din relaţiile
  D2
Fe  p n  m
4
şi
D 2  d 2 
Fi  p n  m
4
se calculează
4 Fe
D 
 p n  m
şi
4 Fi
d  D2  .
  p n  m

În cazul cilindrilor cu plunjer, D este diametrul interior al ghidajului, iar pentru

cilindrii telescopici, D reprezintă diametrul ultimei trepte (plunjerului).
Se pot calcula în continuare debitele
  D2
Qe  v e 
4v
şi
D 2  d 2 
Qi  v i  .
4v

Randamentul volumic depinde de tipul etanşărilor şi de presiune; în calcule

preliminare se poate admite v  0,97 … 0,98.

5
 Puterea hidraulică consumată de cilindru pentru a furniza forţa F e la viteza ve
este :
Ph  pn  Qe
Principala problemă de rezistenţă mecanică ridicată de un cilindru hidraulic este flambajul tijei.

Cilindrii hidraulici se execută curent pentru presiuni cuprinse între 20 şi 350 bar,
limita superioară fiind de circa 2000 bar; diametrele nominale variază între 10 şi 600
mm, în cazul preselor hidraulice atingând 1400 mm; cursele uzuale sunt cuprinse între
10 şi 6000 mm, în cazul instalaţiilor hidroenergetice atingând 18000 mm.

5.4 FRÂNAREA CILINDRILOR HIDRAULICI LA CAP DE CURSĂ

Pistoanele care ating viteze mari, sau acţionează mase importante, provoacă
scoaterea prematură din funcţiune a cilindrilor prin lovirea repetată a capacelor. Acest
proces poate fi evitat prin frânarea pistoanelor la cap de cursă, utilizând procedee
mecanice sau hidraulice (fig.5.5).

La viteze moderate, se introduc în cilindrii arcuri elicoidale sau disc (a), dar
există pericolul ruperii arcurilor.

Cele mai răspândite procedee de frânare se bazează pe introducerea unei

rezistenţe hidraulice în circuitul de evacuare a lichidului din cilindru, având ca efect
creşterea presiunii pe faţa pasivă a pistonului, deci frânarea acestuia.
O soluţie simplă constă în executarea pistonului din două trepte (b) şi practicarea
unui alezaj corespunzător în capac. Evacuarea lichidului din camera formată între
pistonul mic şi capac necesită o suprapresiune care produce frânarea pistonului.

Legea de variaţie a vitezei poate fi controlată prin conicitatea pistonului (c) sau
prin forma crestăturilor practicate pe piston (d). Supapa de sens amplasată în paralel
cu rezistenţa corespunzătoare fantei cilindrice sau conice permite accelerarea maximă
a pistonului în sens contrar. Decelerarea poate fi reglată cu ajutorul unui drosel variabil
(e), dispus în paralel cu racordul de alimentare al cilindrului de diametru mic. Dacă
droselul este înlocuit cu o supapă de limitare a presiunii (f), se obţine o decelerare
practic constantă.

Liniarizarea frânării se poate realiza şi prin practicarea într-o anumită succesiune

a unor orificii calibrate în cămaşa cilindrului, orificii pe care pistonul le obturează
succesiv, mărind rezistenţa circuitului de retur pe masură ce este frânat (g).

Reducerea vitezei pistonului la cap de cursă se obţine şi prin introducerea pe

cale mecanică a unei rezistenţe hidraulice variabile în circuitul de admisie (h).

6
 Fig. 5.5. Procedee de frânare a pistoanelor la cap de cursă:
a) cu arcuri disc; b) cu fantă inelară; c) cu fantă conică; d) cu crestături triunghiulare; e) cu drosel reglabil;
f) cu supapă de limitare a presiunii; g) cu orificii calibrate practicate în cămaşă; h, i) cu drosel comandat
de tijă; j, k) cu orificiu calibrat.

7
 5.5 MOTOARE VOLUMICE BASCULANTE

Sunt utilizate când mecanismul acţionat necesită o mişcare de rotaţie incompletă

alternativă, de exemplu pentru reglarea capacităţii pompelor cu pistoane axiale cu disc
înclinat, în lanţurile cinematice de avans intermitent ale maşinilor - unelte, pentru
acţionarea vanelor sferice şi fluture etc.

Cele mai răspândite soluţii constructive întrebuinţează ca organe active una sau
mai multe palete oscilante, unul sau mai multe plunjere cu cremalieră sau un piston a
cărui mişcare de translaţie este transformată în mişcare de rotaţie printr-un şurub cu
mai multe începuturi.

Etanşările periferice şi frontale ale paletelor fixe şi ale celor mobile nu permit
funcţionarea economică la presiuni mai mari de 100 bar, în timp ce etanşările
plunjerelor şi solicitările acestora permit utilizarea la 160 ... 180 bar.

Motoarele cu palete basculante de uz general furnizează momente maxime de

circa 24 000 Nm. În aplicaţii speciale (de exemplu, pentru acţionarea cârmelor navelor
şi reglarea turbinelor DERIAZ), aceste motoare ating momente de 1 400 000 Nm.

Motoarele basculante cu plunjere se produc curent pentru momente maxime de

cca. 300 000 Nm.