Sunteți pe pagina 1din 56

SPATIUL RURAL Procesul tranzitiei de la economia supercentralizata la economia de piata a generat, n agricultura si dezvoltarea rurala a Romniei, multiple probleme

de ordin economic si social. De aceea, este normal ca preocuparile privind identificarea unor solutii si metode de rezolvare a acestora sa mobilizeze din ce n ce mai multi specialisti n domeniu. n acest context, nu se putea sa nu se faca apel si la experienta altor tari, printre care un loc aparte l ocupa tarile membre ale Uniunii Europene. n prezent, agricultura si dezvoltarea rurala din Romnia continua sa fie ntr-o situatie de criza, iar economia este departe de a fi stabila pentru a putea sa o sustina. Dimpotriva, scaderea raportului dintre indicii de crestere a preturilor produselor agricole si cei ai produselor industriale cumparate de agricultori, adnceste foarfecele preturilor, lucru care ne conduce la concluzia ca agricultura nregistreaza o productivitate scazuta, fata de alte tari, mai ales fata de cele din U.E., care reprezinta modelul si tinta spre care se tinde. Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului romnesc, asupra noilor ocupatii si calificari necesare n procesul de diversificare a activitatilor care sa puna bazele unei dezvoltari rurale multifunctionale, precum si asupra celor mai eficiente cai de integrare n Uniunea Europeana, devine tot mai acuta. n acest sector s-a aplicat cea mai complexa terapie de soc, ncepnd cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lasata n seama mecanismului pietei. Aproape toate masurile de politica agricola au conturat actuala stare de criza: liberalizarea preturilor produselor agricole, conditionata de limitarea acestora la produsele de baza n consumul populatiei; liberalizarea preturilor input-urilor agricole care, n conditiile monopolului statului n amontele agriculturii a condus la cresterea diferentelor de pret si la reducerea si instabilitatea veniturilor agricultorilor; eliminarea subventiilor la producatorii agricoli nainte de crearea institutiilor si a legislatiei de organizare si functionare a pietei agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de ngrasaminte chimice, a semintelor de calitate si restrngerea cererii de credite pentru investitii din cauza ratei nalte a dobnzilor; trecerea la sistemul de subventionare directa a tuturor producatorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizeaza resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protectie sociala si nu cu scop economic etc. Lucrarea de fata si propune realizarea unei analize a evolutiei spatiului rural romnesc sub multiplele sale fatete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurala n conditii de durabilitate si multifunctionalitate. n acest context, mentionam ca Romnia se afla n curs de implementare a modelului european de agricultura si dezvoltare rurala. Avnd n vedere caracterul sau sintetic, lucrarea se adreseaza n exclusivitate studentilor Facultatii de Management, Inginerie Economica n Agricultura si Dezvoltare Rurala, Departamentul de nvatamnt la Distanta. Problemele privind dezvoltarea rurala sunt prezentate pe parcursul a trei capitole, al caror scop principal este acela de a expune tipuri si modele de dezvoltare rurala, pornind de la filosofia, conceptele si fazele istorice proprii acestora, cu anumite viziuni asupra a ceea ce trebuie ntreprins si n Romnia, bazat pe experiente ale statelor din UE, spre care, de altfel, se tinde. Pornind de la general (principii, mecanisme) si ajungnd la particular (cazul tarilor din Uniunea Europeana si situatia din Romnia), prin analiza spatiului rural, n lucrare se ncearca formularea de solutii si propuneri n functie de conditiile concrete privind crearea unui mediu economic prielnic dezvoltarii, n sensul consolidarii unei dezvoltari durabile si multifunctionale a spat 525h74f iului rural. ORIENTRI METODOLOGICE Conceptul de spatiu rural

Desigur, se pot da multe definitii si se pot face multiple descrieri spatiului rural. Nu vom ncerca sa extindem prea mult aceasta problema, dar, totusi, o anumita ordonare n terminologia si definirea spatiului se impune. Prima si cea mai des ntlnita impreciziune terminologica se refera la "spatiu rural" si "spatiu agrar"; "activitate rurala" si "activitate agrara" sau mai simplu "rural - agrar". De la nceput este necesar de precizat ca cele doua notiuni, desi relativ apropriate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera notiunii de spatiu rural, activitate rurala, de rural n general, este mai larga, mai extinsa, cuprinznd n interiorul sau si notiunile de spatiu agrar sau activitate agrara sau, simplu, agrar. Analiznd n evolutie corelatia rural-agrar se constata o anumita modificare a acesteia. In societatile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicata a activitatilor n spatiul rural o detin activitatile agrare. Cu timpul, spatiul rural s-a diversificat att structural ct si functional, n sensul ca au aparut mai multe structuri si activitati neagrare. n prezent se vorbeste tot mai mult de neoruralism si de spatii si activitatii neorurale. Spatiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare diversitate de pareri privind definirea, sfera de cuprindere si componentele sale. Pentru a ntelege complexitatea acestui concept este necesara definirea, chiar si sumara a principalelor notiuni specifice si componentele sale, cum ar fi: - Ruralul cuprinde toate activitatile care se desfasoara n afara urbanului si cuprinde trei componente esentiale: comunitatile administrative constituite din membrii relativ putin numerosi si care au relatii mutuale; dispensarea pronuntata a populatiei si a serviciilor colective; rolul economic deosebit al agriculturii si silviculturii. Cu toate ca, din punct de vedere economic, agricultura si silvicultura detin un loc important, sensul cuvntului rural este mai larg dect al celui agricol sau silvic, aici fiind cuprinse si alte activitati cum sunt: industria specifica ruralului; artizanatul, serviciile productive privind productia agricola si neproductive care privesc populatia rurala. - Spatiul rural este notiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase pareri, care difera de la un autor la altul, dar n esenta se ajunge aproape la aceleasi concluzii. Dupa anumite pareri, se considera ca spatiul rural poate fi definit n functie de notiunile care l caracterizeaza, el cuprinznd tot ceea ce nu este urban. Aceasta definire generala creeaza, adesea, confuzii ntre notiunea de rural si notiunea de agricol, ceea ce nu corespunde realitatii. Spatiul rural nu este un spatiu concret si eterogen. Eterogenitatea poate fi privita sub doua aspecte: primul se refera la teren topografie, subsol, sol si microclimat; al doilea aspect se refera la demografie densitate, polarizare de la mici asezaminte la mari aglomerari urbane. O definire mai completa a spatiului rural apare prin luarea n considerare a urmatoarelor criterii de ordin: morfologic (numar de locuitori, densitate, tip de mediu), structural si functional (tip de activitati si de relatii). Din aceasta definitie a spatiului rural sunt evidentiate cel putin urmatoarele elemente: spatiul rural se caracterizeaza printr-o slaba densitate a populatiei; formele de stabilire umana sunt satele si comunele, caracterizndu-se prin individualitatea si discontinuitatea spatiului construit; activitatea productiva este predominant agricola si silvica dar nu exclude industria de procesare si comertul rural; relatiile dintre oameni se bazeaza, n principal, pe cunoasterea reciproca din toate punctele de vedere;

mediul nconjurator este mult mai putin poluat dect n mediul urban etc. Forma definitiva a definitei spatiului rural o ntlnim n Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeana a spatiului rural n urmatoarea forma: expresia (notiunea) de nspatiu rural cuprinde o zona interioara sau de coasta care contine satele si orasele mici, n care majoritatea partii terenului este utilizata pentru: a. agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit; b. activitatile economice si culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc); c. amenajarile de zone neurbane pentru timpul liber si distractii (sau de rezervatii naturale); d. alte folosinte (cu exceptia celor de locuit) ". Caracteristicile socio-economice ale spatiului rural romnesc Pe teritoriul delimitat ca spatiu rural traieste o populatie rurala care numara 10,14 milioane de locuitori (in anul1999). In ultimii 30 de ani (dupa 1966) populatia rurala s-a redus cu 16%. In aceeasi perioada, populatia din mediul urban a crescut cu cca.70%. Reducerea populatiei nu a avut aceeasi intensitate in intregul spatiu rural. In jumatatea de vest a tarii, tendinta de scadere numerica a populatiei a fost aproape generalizata, aici inregistrandu-se si cele mai accentuate reduceri din tara, pana la mai putin de 50% din populatia anului 1966. Cauzele scaderilor demografice au fost diferite: fie migrarea spre orasele din zona, fie emigrarea etnicilor germani, fie un comportament demografic caracterizat printr-o natalitate foarte scazuta. Cele mai multe dintre zonele in care s-au inregistrat cresteri demografice sunt concentrate cu precadere in zonele montane. Si in actualul deceniu, in primii 7 ani, a continuat tendinta de scadere a populatiei rurale (cu 2,7%), in conditiile in care intreaga populatie a tarii a scazut. In perioada 1992-1997, populatia rurala s-a diminuat cu cca. 280 mii de persoane, scazand de la 10.418 mii locuitori in anul 1992 la 10.141 mii in anul 1997. Factorii de scadere a populatiei rurale in perioada 1991-1997 1991 mii pers. Soldul migratiei rural-urban -106 Soldul miscarii naturale - 11 Scaderea totala a populatiei -117 rurale in perioada 1991-1997 -10,6 - 1,0 -11,6 1997 mii pers. 13 -47 -34 +1,2 - 3,5 -2,3

Sursa Comisia Nationala pentru Statistica Anuarul Statistic al. Romaniei, 1992,1998 In ultimii 2 ani (1998 si 1999) se constata reaparitia fenomenelor de crestere demografica sau de oprire a declinului in zone in care populatia rurala fusese in scadere mult timp. Cauza care a contribuit la imprimarea tendintei de crestere a fost, in principal, incetarea migratiei spre orase si chiar cresterea migratiei spre rural. Intre 1991 si 1997 a crescut de 3 ori numarul persoanelor care au plecat din urban si s-au stabilit in rural. Dupa 1995, soldul a devenit pozitiv in favoarea ruralului . Evolutia fluxurilor migratiei interne intre urban si rural, cu schimbarea domiciliului Rate la 1000 locuitori 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997

Din rural in 10,7 urban Din urban in 2,5 rural Sold in rural -8,2

9,4 3,8 -5,6

6,9 3,4 -3,5

6,6 4,7 -1,9

5,9 5,8 -0,1

5,9 6,7 +0,8

5,6 7,9 +2,3

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica Anuarul statistic al. Romaniei,1998; In general, este vorba de o intoarcere a populatiei urbane migrata initial din rural, care nu se datoreaza cresterii calitatii vietii in rural, ci este consecinta dificultatilor pe care le au persoanele disponibilizate prin restructurarea economiei urbane. Grupa de varsta de 25-39 ani predomina intre cei ce migreaza spre rural fapt ce contribuie la cresterea si intinerirea resurselor de munca in rural, constituind o oportunitate pentru dezvoltarea economiei rurale. Este o categorie demo-economica relativ usor de format in spiritul antreprenorial si de orientat spre activitatile neagricole care trebuie dezvoltate in rural. Densitatea populatiei in mediul rural este, in general, scazuta, nivelul mediu fiind in 1997 de 47,7 locuitori/kmp., de peste 10 ori mai redusa decat densitatea medie din urban (484,8 locuitori/kmp). Exista insa mari diferente intre modul de distributie a populatiei in teritoriile rurale ale judetelor. In mare parte, densitatea populatiei este influentata de formele de relief. Densitatea este foarte scazuta in comunele din perimetrul Muntilor Carpati, precum si din Dobrogea (sub 50 sau chiar sub 30 locuitori/kmp). In Delta Dunarii si in cateva zone montane traiesc sub 8 locuitori/kmp, fiind zone cu o retea slaba de localitati. Judetele cele mai slab populate sunt Caras-Severin (20,7 loc/kmp) - judet de munte si cu probleme grave de depopulare ca urmare a unei natalitati foarte scazute - si Tulcea (17,4 loc/kmp) - cu conditii geografice speciale, datorate prezentei Deltei Dunarii pe circa o treime din teritoriul judetului . In consecinta, criteriul densitatii nu este suficient de relevant pentru evidentierea dificultatilor cu care se confrunta un teritoriu. Structura pe sexe a populatiei rurale este relativ echilibrata, numarul femeilor fiind aproape egal cu cel al barbatilor - 5,03 milioane sunt barbati (49,6%) si 5,10 milioane sunt femei (50,4%). In 11 judete situate in regiunile in care procesele de migrare au fost cele mai intense in ultimii 1020 de ani (Bacau, Iasi, Vaslui, Braila, Constanta, Galati, Alba, Bistrita-Nasaud, Covasna), numarul barbatilor este superior numarului femeilor (Anexa 30). Tendinta de migrare s-a manifestat mai intens in randul femeilor tinere decat in randul barbatilor, ca urmare, deficite semnificative de populatie feminina se inregistreaza in grupele de varsta 20-39 ani. Plecarea acestor tinere din sate se datoreaza lipsei locurilor de munca pentru femei si lipsa serviciilor si facilitatilor specifice varstei . Dezechilibrul pe sexe, tocmai la varstele tinere, cand se formeaza familiile, pot antrena dereglari ale vietii sociale a comunitatilor si pot genera probleme legate de reproducerea populatiei, contribuind indirect la continuarea declinului demografic. Structura pe varste a populatiei rurale este caracterizata printr-un relativ dezechilibru, procesul accentuat de imbatranire demografica fiind evident. Varsta medie a populatiei rurale este ridicata (cca. 38 de ani) si in continua crestere. Populatia care a depasit varsta de 50 de ani este foarte numeroasa: 1 din 3 persoane din rural se incadreaza in aceasta categorie de varsta, fata de 1 din 5 in urban. Procesul de imbatranire a aparut pe masura scaderii numarul de persoane mature, ca urmare a migrarilor masive din ultimele 3 decenii, si s-a acentuat in ultimii 8-9 ani prin restrangerea numarului de nasteri.

Exista si un aspect pozitiv in structura pe varste, cu manifestare temporara. Contingentul numeros de tineri de 15-29 de ani, care nu au mai migrat din sate dupa 1990, a intrat in categoria resurselor de munca, contribuind la intinerirea semnificativa a fortei de munca din rural. Ordinul de marime al acestui fenomen este dat de raportul dintre segmentul de varsta 15-29 ani si actuala grupa de varsta 30-44 ani ( 1,64:1 in rural fata de numai 1,15:1 in urban) In consecinta, ruralul dispune in prezent, in majoritatea regiunilor, de un continget relativ numeros de resurse de munca foarte tinere, cu disponibilitati pentru calificare, pentru pregatire profesionala si manageriala in domenii economice noi. In intreaga regiune Nord-Est prezenta acestor tineri este foarte numeroasa (depasesc de 2 ori populatia de 30-44 ani) si ei pot reface potentialul demo-economic imbatranit, afectat de migratie in deceniile trecute. Tinerii constituie insa o presiune pe piata muncii si necesita crearea de locuri noi de munca. In aceste zone sunt necesare masuri speciale de dezvoltare si diversificare a activitatilor de instruire a tinerilor in domenii ce valorifica resursele locale. In regiunea Vest, procesul de intinerire a fortei de munca este insesizabil, in unele parti ale judetelor Arad, Caras-Severin, Hunedoara fiind nevoie de masuri speciale de atragere a tineretului in spatiul rural. Procesul de imbatranire demografica se manifesta relativ diferentiat in teritoriu. Populatia din mediul rural participa la activitatea economica in proportie de peste 57% (anul 1997), in timp ce populatia urbana avea o rata a participarii de numai 47%. Rata medie de participare a populatiei Romaniei era de 52,2%, conform metodolgiei BIT. Rata mare de activitate in rural este rezultatul prezentei agriculturii ca ramura economica predominanta, cu grad scazut de tehnicizare. Viata activa incepe devreme,aproape 2/3 din populatia in varsta de pana la 25 de ani fiind deja activa, fata de numai 1/3 in urban. Nivelul scazut al veniturilor din agricultura si lipsa altor activitati neagricole nu au stimulat tinerii sa ramana in rural, batranii fiind nevoiti sa lucreze singuri terenurile. De aceea, o mare parte din locuitori prelungesc viata activa pana la varste inaintate - aproape 3/4 dintre locuitorii de 50-64 ani din rural sunt activi, iar dupa varsta de 65 de ani, jumatate din locuitori raman inca in activitate . Aceasta face ca pe piata muncii sa fie prezente efective numeroase de persoane foarte tinere dar si un numar foarte mare de varstnici. Este cazul unor agricultori care sunt nevoiti sa lucreze in gospodariile personale deoarece nu exista alti membri de familie, tineri, care sa preia activitatea. Cea mai mare rata de participare se inregistreaza in regiunile Nord-Est si Sud Vest, datorita gradului mare de imbatranire a populatiei si de predominanta a agriculturii. Comparatia intre raportul de dependenta demografica si raportul de dependenta economica evidentiaza inca o data faptul ca multi varstnici trecuti de 65 de ani sunt inca activi. Acest fapt impiedica modernizarea agriculturii, pepretueaza practicarea unei agriculturi traditionale si mentine eficienta scazuta. Regiunile care dispun de contingente numeroase de tineri sub 35 ani sunt, pe de o parte, cele care au un grad mai ridicat de dezvoltare economica (Nord-Vest, Centru si Bucuresti) si, pe de alta parte, Regiunea Moldovei, unde natalitatea ridicata asigura un spor de populatie tanara mai mare. Gradul de activitate a populatiei rurale este destul de diferit intre regiunile tarii. In economia tarii, agricultura reprezenta, in anul 1997, principala ramura din punct de vedere al ocuparii populatiei -36,8%. In majoritatea regiunilor, agricultura si silvicultura domina intreaga economie regionala. Numai in trei regiuni (Vest, Centru si Bucuresti) agricultura este devansata de industrie si constructii.

In mediul rural, ramura agriculturii domina net ca activitate economica, ocupand circa 70% din forta de munca. Chiar si in urban, agricultura reprezinta cateva procente in forta de munca. In ultimii ani, structura economica din rural a ramas aproape neschimbata, doar serviciile au crescut usor ca pondere din punct de vedere al ocuparii. Intre regiunile tarii exista diferente in ceea ce priveste locul agriculturii in economia rurala. Cea mai mare parte din populatia ocupata in agricultura isi desfasoara activitatea in cadrul gospodariilor proprii: 46,6% dintre agricultori sunt lucratori pe cont propriu (self-employeds), reprezentand sefii de exploatatie agricola individuala. O alta parte aproape la fel de mare - 43,8% din agricultori - este reprezentata de membrii de familie neremunerati (unpaid family workers). Se poate spune ca agricultura se practica aproape in totalitate (de catre 90,4% din agricultori) in gospodariile familiale, impreuna cu membrii familiei. Lucratorii pe cont propriu (sefii de exploatatii) sunt in majoritatea lor varstnici, peste 2/3 dintre ei depasind varsta de 50 de ani, iar 1/3 au depasit chiar varsta de 65 de ani. Printre membrii de familie, impreuna cu care se realizeaza activitatile agricole in gospodarii, o parte insemnata o constituie copiii pana in 25 ani. Acestia reprezinta peste 1/ 4 din totalul categoriei de lucratori familiali. Cele mai numeroase contingente de tineri sub 25 de ani care lucreaza inca in gospodaria familiala a parintilor sau rudelor se gasesc in regiunile Nord-Est si Sud-Est, in aceasta categorie intrand 31-34% dintre toti lucratorii familiali. Desi exista in prezent un contingent relativ semnificativ de tineri in rural, acest tineret nu are calitatea de proprietar, decat in mica proportie, astfel ca batranii sunt proprietarii si sefii de exploatatii. Fata de aceasta situatie, este necesara crearea unui cadru adecvat care sa stimuleze transferul managementului fermei agricole de la persoanele varstnice spre cele tinere, prin crearea unor sisteme care sa asigure venituri alternative. Numarul somerilor in Romania era estimat la 820 mii persoane, in trim. I anul 1998 (conform datelor obtinute de Comisia Nationala pentru Statistica prin anchete AMIGO), din care 458 mii barbati (55,9 %) si 362 mii femei (44,1 %). Din totalul somerilor, 550 mii persoane se gaseau in urban (67 %) iar 270 mii erau in rural (33 %). Rata somajului (BIM) la nivelul tarii era de 7,4%. Rata somajului in rural era de numai 5,0%, de 2 ori mai mica decat in urban, 9,6%. n concluzie, prin componentele sale, spatiul rural se deosebeste de toate celelalte spatii existente pe un anumit teritoriu. Cele mai semnificative deosebiri ntre spatiul rural si celelalte spatii pot fi semnalate n urmatoarele domenii: structura economica; densitatea populatiei; profesiile de baza dominante; cultura si edificii culturale; viata spirituala; relatiile interumane; cutumele etc. Delimitarile dintre spatiul rural si celelalte forme de spatii au permis formularea sintetica a unor caracteristici specifice: -Din punct de vedere al structurii economice, n spatiul rural activitatile agricole detin ponderea cea mai mare din teritoriul rural. Aceasta nu exclude existenta si a altor activitati, dimpotriva, silvicultura si industria forestiera n zonele montane si colinare, au un rol esential n economia spatiului rural, la care se adauga turismul si agroturismul de agrement, serviciile pentru populatie etc. Cu toate acestea, economia spatiului rural ramne preponderent agricola. Ponderea superioara a agriculturii n economia spatiului rural devine din ce n ce mai discutabila pentru ca tendinta de implementare n spatiul rural a unor elemente specifice urbanului (industria de procesare a produselor agricole; dezvoltarea infrastructurii, extinderea activitatilor culturale etc.), determina scaderea ponderii agriculturii din punct de

vedere al locului pe care-l ocupa n totalul populatiei ocupate, n produsul brut si n valoarea adaugata etc. Tendintele de scadere a ponderii activitatilor agricole n economia spatiului rural este accentuata de reducerea terenului arabil n favoarea altor categorii de terenuri: cum ar fi pentru plantatii forestiere, sosele, drumuri, spatii pentru alte constructii cu scopuri turistice si de agrement. -Din punct de vedere ocupational, spatiul rural este preponderent un spatiu de productie n care activitatile sectoarelor primare detin o pondere ridicata n economia acestuia. Alaturi de agricultura, procesarea produselor, silvicultura cu exploatarea padurilor, industria lemnului, industria casnica, productia artizanala etc. vin sa completeze economia spatiului rural. Serviciile productive legate de activitatea agricola si silvica ncep sa prinda contur si sa-si aduca un aport n acest domeniu, la care se adauga dezvoltarea industriilor conexe agriculturii. Cu privire la profesiunile practicate n spatiul rural, acestea sunt practice, manuale, unele necesitnd un grad de calificare si chiar policalificare profesionala. Populatia ocupata n servicii neproductive, activitati social culturale detine o pondere redusa n numarul locuitorilor din comunitatile rurale. De asemenea, n decursul unui an o buna parte din populatia care lucreaza n activitati neagricole cu contract de munca nelimitat desfasoara activitati agricole ajutndu-si membrii familiei sau completndu-si veniturile cu cele provenite din muncile agricole prestate la terti. Se poate afirma ca este o caracteristica a muncii n spatiul rural ca o persoana sa presteze munci neagricole si agricole. Aceasta pluriactivitate are consecinte multiple asupra starii de spirit a lumii rurale n ceea ce priveste autoconsumul alimentar. -n ceea ce priveste forma de proprietate, cea privata este predominanta. n zonele rurale proprietatea publica si privata a statului este mult mai redusa, ea fiind constituita din pasuni, izlazuri, parcuri si terenuri cu destinatii speciale (rezervatii, parcuri nationale etc.). -O caracteristica importanta a spatiului rural consta n densitatea redusa a populatiei si a marimii asezamintelor bine aerisite si umane. Comunitatile umane din spatiul rural au unele caracteristici specifice si anume, raporturile interumane sunt mai bune si ntrajutorarea este mai frecventa. Locuitorii se cunosc ntre ei din toate punctele de vedere si ierarhizarea lor se face tinnd seama de comportamentul n familie si societate. -Din punct de vedere peisagistic, spatiul rural, prin structura sa naturala, prin flora si fauna sa, este incomparabil mai frumos si mai apreciat de mai multi locuitori. Aerul mai curat, linistea etc., guverneaza majoritatea asezamintelor rurale. -Viata n spatiul rural, mai mult dect n oricare alt mediu social, este asezata pe o serie de norme emanate din experienta de viata, din traditii, obiceiurile si cultura locala. Viata sociala si culturala, caracteristicile ruralului, reprezinta un patrimoniu de neegalat al umanitatii, element care alaturi de economie si ecologie da adevarata dimensiune a spatiului rural. -Activitatile neagricole, n special cele industriale si de servicii se bazeaza pe complementaritate fata de agricultura dar aceasta nu exclude posibilitatea de nfiintare a ntreprinderilor mici si mijlocii din alte domenii. si n acest caz, faptul ca furnizeaza forta de munca disponibila vine n complementarea economiei spatiului rural. -Se apreciaza ca nu se poate pune semnul egalitatii ntre rural si rustic, pentru ca si n domeniul rural actioneaza legile progresului care impun o evolutie n viata oamenilor din spatiul rural. Este greu sa afirmam ca, involutiile, n anumite perioade, pot avea efecte att de grave nct sa se ajunga la rusticizarea spatiului rural. Structura spatiului rural

Spatiul rural poate fi definit att din punct de vedere structural ct si din punct de vedere functional. Structura spatiului rural, privita prin prisma economica si sociala, este diferentiata de B. Kyser n spatiu rural periurban (preorasenesc n.n.), intermediar si marginal sau periferic. Spatiul rural periurban cuprinde zona limitrofa marilor orase si centre industriale, avnd raza de lungime variabila ntre 10 si 50 km, functie de puterea economica si administrativa a polului industrial. Zonele rurale periurbane sunt, de regula, cele mai vivace dar si cu cea mai puternica amprenta urbana. n aceste zone se manifesta, n paralel, att fenomene de urbanizare ct si de ruralizare care le confera caracter hibrid rural-urban. Din punct de vedere edilitar si al echiparii tehnice, aceste zone sunt mai evoluate, att datorita influentei educationale (cu privire la, modul de viata urban) ct si al veniturilor mai mari ale populatiei. n schimb, din punct de vedere arhitectural si cultural zonele rurale periurbane sumt puternic si, de cele mai multe ori, negativ influentate si chiar poluate de urban. Ruralul autentic este, din ce n ce mai absent, instalndu-se fclemehte'ale'nttidului de viata si cultura urbana. Populatia acestot localitati este toiai heterogena n mare parte localitatile rurale periurbane au preponderent functie de habitat (rezidentiale) pentru populatia care lucreaza n orasele - Contrei de tona periurbana. Majoritatea locuitorilor acestor zone naveteaza zilnic, dimineata spre locurile de munca, scoala, piata etc, iar dupa amiaza naveta se face invers spre sat, spre case sau locuinte. n tarile dezvoltate, dar si la noi n tara, n aceste perimetre retelele de telecomunicatii si de transport sunt dezvoltate (autostrazi, drumuri de centura, sosele, linii de tren, tramvai, metrou etc). n localitatile rurale periurbane miscarea populatiei este mult mai puternica, fapt ce determina caracterul heterogen al localitatilor. Au aparut n multe localitati "cartiere noi" n care locuitorii sunt proveniti din toate colturile tarii sau ale lumii n cazul unor tari de mare atractie economica (Germania, Elvetia, Franta etc). Din punct de vedere economic zonele periurbane sunt puternic si divers dezvoltate. Economia este mixta: agricola, industriala si de servicii, n zonele propice (munte, litoral, lacuri, puncte de atractie turistica) turismului rural si economia agrotusristica este preponderenta. Agricultura are o structura adecvata apropierii de marile pieti de desfacere, avnd, de regula, caracter legumicol, pomicol, de crestere a animalelor, (vaci cu lapte). n fermele agricole se practica, n cele mai multe cazuri agricultura intensiva. Data fiind densitatea populatiei si atractia zonelor periurbane, fermele au suprafete mici spre mijlocii. n multe ferme se lucreaza n part-time, salariatii-navetisti muncind si n fermele agricole familiale. Multe gospodarii rurale au caracter de hobby - ferma sau de casa-ferma de subsistenta. Dezvoltarea industriei n spatiu rural a impus n anii 1970 conceptia dezvoltare rural-urbana a zonelor agricole (developpement rurban). n tarile cu populatie densa sau n unele zone dense au aparut semne de urbanizare a satelor, acestea devenind niste vaste dormitoare oraselor nencapatoare pentru exodul sau migratia necontrolata. Pe lnga semne sociale multiple, au aparut conflicte de interese ntre populatia din zona si noii veniti. Cresterea populatiei n aceste cvartale "rurale" noi au mpins investitorii spre implantarea de investitii mari, ducnd la fenomenul de gigantism industrial si, prin consecinta, la utilizarea acestor localitati. Nu putine sunt localitatile Germaniei, Austriei, Olandei etc. care au resimtit din plin acest proces n anii 1970-1980. n prezent, dupa circa 20 de ani, acest tip de dezvoltare rurala, este dintr-un alt punct de vedere. Conceptul nou de dezvoltare rurala a zonelor periurbane are n centrul sau ideea autenticitatii rurale, printr-o a de implantare de ntreprinderi private mici si mijlocii situate n aval si amonte de agricultura prin intermediul carora sa se descurajeze navetismul si sa se stabilizeze, pe ct este posibil, populatia localnica. n acelasi timp, autoritatile locale din zonele periurbane au nceput sa aiba n

centrul preocuparilor sale interesele ecologice, sociale si culturale si financiar-economice. Aceasta politica conduce, implicit, la lupta satelor mpotriva urbanizarii si denaturarii caracterului rural al acestora. Spatiul rural intermediar cuprinde cea mai mare suprafata a ui rural unde preponderenta, din punct de vedere economic, este itura. Cu alte cuvinte spatiul rural intermediar, n ntelesul dat de B. este spatiul agricol sau zona agrara a spatiului rural. n principal, rural intermediar cuprinde zonele cerealiere, furajere si de crestere a elor, spatiile viticole si pomicole. Aici regasim ntreprinderile ie performante, fie ca este cazul fermelor privat-familiale n tarile din 3 ca este cazul exploatatiilor de tip asociativ sau societar n tarile cu nie agroalimentara n tranzitie Ideologia dezvoltarii zonelor agrare din spatiul rural intermediar s-a bazat pe productivismul agricol si profitabilitatea exploatatiilor agricole. Introducerea metodelor intensive, cum este cazul tehnologiilor de tip industrial n cresterea animalelor fara sol la porci si pasari, specializarea excesiva a productiei agricole, a determinat aparitia unui nou tip de dezvoltare rurala dupa anii 1955-1960. Zone agricole ntinse din Europa si America au devenit strict specializate. Sute de km, daca strabati, n asa numitul cordon al porumbului din Iowa, Minnesota, Wisconsin, Ohio, vei vedea n stnga - dreapta drumurilor numai si numai porumb. Mai n sud, n preajma orasului Saint-Louis din Missouri peisajul se schimba, n locul porumbului aparnd soia. n Franta gasim, de asemenea, ntinse suprafete de sfecla de zahar si cartof, de cereale boabe sau suprafete de pajisti cum este cazul n Bretania. Dupa expresia lui H. Lamarche, s-a trecut de la logica taraneasca la logica productivista n exploatatiile agricole vesteuropene, n general, si cele franceze, n special. Noul tip de dezvoltare rurala, cu agricultura productivista, superintensiva, a avut efecte vizibile, productiile medii de gru s-au marit de 4-5 ori, cele de porumb de 3-4 ori, cantitatea de carne sau oua obtinuta pe metru patrat construit a ntrecut orice imaginatie. ntr-un timp relativ scurt (20-25 de ani), s-a instalat supraproductia agricola, au scazut preturile produselor agricole sub orice limita prevazuta, iar politicile agricole ale guvernelor vesteuropene si ale U.E au fost nevoite sa ia o serie de masuri de reglare a productiei si veniturilor fermierilor. Astfel, fermele mici si mijlocii au disparut, n mare parte fiind preluate de fermele competitive iar numarul fermierilor este n descrestere vizibila de la an la an. n acelasi timp, o serie de reglementari economice guvernamentale au nceput sa limiteze productia agricola la unele produse la un nivel dat prin contingentari, nghetarea (limitarea) suprafetei cultivate, ntoarcerea la prloaga (circa 1015% n UE), scaderea subventiilor etc. n fostele tari socialiste alte fenomene economice si sociale au dominat agricultura zonelor rurale intermediare: pierderea proprietatii funciare, colectivizarea, etatizarea productiei agricole, disparitia exploatatii-lor agricole familiale, transformarea taranilor din agricultori n lucratori (ouvrieri) agricoli, proletari. n paralel, marile exploatatii de tip I.A.S. sau C.A.P. trec, n multe cazuri, la agricultura de tip industrial, specializata si tehnologizata pentru performante ridicate. Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fara sol. n acelasi timp, datorita problemelor sociale, agrare multe unitati agricole sunt n pragul falimentului. Acumularile financiare si materiale sunt minime, cu mult sub standardele unei agriculturi intensive. Acum, prin decolectivizarea agriculturii acestor tari, s-a ajuns la o situatie diametral opusa fata de nainte de 1990. S-a realizat (partial) remproprietarirea, dar pe fondul deteriorarii exploatatiilor agricole. n mai toate tarile foste socialiste, dar cu tendinta mai evidenta n Romnia, exploatatiile privat+familiale, cel putin pna la aceasta data, nu au fost si nu sunt sustinute de guverne. Att n plan legislativ ct si financiar a fost favorizata "marea agricultura" de tip asociativ (asociatiile si societatile agricole - foste C.A.P.) si societatile comerciale agricole cu capital majoritar de stat (fostele I.A.S). n viitor problematica dezvoltarii rurale n spatiul rural intermediar este una dintre cele mai complexe, att pentru tarile UE, ct si pentru cele asociate (tarile n tranzitie).

Spatiul rural periferic. Sensul notiunii de "periferic" n cazul spatiului rural nu trebuie nteles (cu precadere) din punct de vedere geografic, teritorial, ci, n primul rnd, din perspectiva economica si sociala. Aceasta parte a spatiului rural se afla la "periferia" economica, productiva si, n multe cazuri, la zona defavorizata social a sistemului agrar si silvic. Factorii care favorizeaza aparitia unor zone periferice n spatiul rural sunt att de natura agroecologica ct si de natura economica. Este cunoscut faptul ca nu toate terenurile agricole au acelasi poteiitial natural si tehnologic. De asemenea, pozitia (distanta, accesibilitatea) terenurilor agricole fata de centrele de aprovizionare - desfacere au mare influenta asupra activitatii comerciale a ntreprinzatorilor agricoli fata de nfiintarea sat| continuarea exploatatiilor agricole n zonele rurale periferice. n agricultura, mai mult ca n alte ramuri economice, legea randamentelor neproportionale, are actiune concreta ca efect a unei alte legi (naturale): legea fertilitatii descrescnde a solurilor. Consecinta economica a legii randamentelor neproportionale n agricultura (n productia vegetala) este renta funciara. Cum, n general, preturile produselor agricole sunt unice, egalizarea acestora producndu-se pe piata, iar recoltele medii la ha si costurile sunt diferentiate functie de potentialul natural al solului si de tehnologii, rezulta profit inegal pe diferite terenuri, exploatatii, zone agricole etc. Acest fenomen economic specific pamntului ca principal factor de productie al agriculturii (si altor factori naturali) determina n spatiul rural diferentieri ale profitabilitatii productiei agricole si a exploatatiilor. Astfel mai multe terenuri si implicit zone agricole, nefiind atractive pentru agricultori, acestea, devin, ncet, ncet zone periferice productiei agricole si prin consecinta, vietii rurale n ansamblul sau. n tarile cu agricultura intensiva, un alt factor care conduce la periferizarea unor zone rurale este supraproductia agricola. Intensificarea productiei agricole determina ca o cantitate de produse, solicitata pe piata n momente succesive, sa fie obtinuta de pe suprafete din ce n ce mai mici ca urmare a cresterii succesive (anuale) a productiilor medii la ha. Acest fenomen, specific tarilor performante economic, are puternice consecinte economice si sociale asupra exploatatiilor agricole aflate n zonele pedoclimatice mai nefavorabile. n Romnia din circa 9,74 milioane de ha teren arabil, circa 3,38 milioane ha (34,6%) reprezinta teren cu potential inferior de productie. ntinse zone colinare sunt supuse unor intense procese de eroziune. Cea ma accentuata eroziune se ntlneste n zonele Vasluiului si Brladului, Podisu Transilvaniei si Macinului, Dealurile Vrancei si Olteniei etc. Spatii defavorizate se ntlnesc n zona nisipurilor si exploatatiilor carbonifere din Oltenia, Delta Dunarii, precum si multe suprafete din zona montana. Structurarea spatiului rural n periurban, intermediar si marginal nu este strict delimitata. n interiorul fiecarei categorii de spatiu se regasesc zone (insule) mai reduse sau mai extinse din celelalte categorii. Delimitare ntre spatii se face, de regula, gradual, n zonele de confluenta regasindu-se elemente comune. Functiile spatiului rural Spatiul rural, poate fi apreciat, ca fiind mediul natural n care se instaleaza activitatile umane, cu conditia ca acestea sa nu fie agresive si sa promoveze degradarea lui. Revenirea populatiei spre activitati agricole si neagricole n spatiul rural poate fi apreciat ca un factor de reechilibru biologic, pentru ca se ntoarce ntr-un mediu lipsit de toate aspectele nocive oferite de spatiul urban. Multiplele activitati economice, sociale, culturale etc., care se desfasoara n spatiul rural pot fi sintetizate n trei functii principale: economica, ecologica si socio-culturala. Functia economica a spatiului rural este considerata functia de baza, primara, care are ca obiectiv principal obtinerea produselor agricole si a altor bunuri materiale realizate de ramurile productive din amonte si din aval de agricultura, precum si silvicultura, industria

forestiera, artizanatul etc. Obtinerea acestor produse ar trebui sa asigure oamenilor din spatiul rural conditii de viata satisfacatoare. arile semnatare ale Cartei europene a spatiului rural se angajeaza sa garanteze un sistem de productie menit sa asigure: necesarul de alimente al populatiei; garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori si familiilor lor apropiate si comparabile cu a celorlalte profesiuni, cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurnd o sursa de venit (profit) fundamental pentru populatia rurala; protejarea mediului nconjurator si asigurarea regenerarii mijloacelor de productie, cum ar fi solul si apa freatica, pentru generatiile viitoare n spiritul unei dezvoltari durabile; producerea de materii prime reciclabile destinate industriei si productiei de energie; toate nevoile ntreprinderilor mici si mijlocii agricole, artizanale sau comerciale si de prestari servicii; o baza pentru recreatie si turism; conservarea resurselor genetice ca baza a agriculturii si biotehnologiei. Din cele de mai sus rezulta ca functia economica este o functie complexa care cuprinde un numar mare de activitati (pluriactivitati), n sensul ca, spatiul rural nu mai este conceput ca o zona eminamente agricola, ci ca o structura economica diversificata cu implicatii sociale complexe care se refera, n principal la: posibilitati de plasare a fortei de munca n activitati agricole, stabilitatea populatiei si, n special, mentinerea tineretului n spatiul rural prin oferta de activitati neagricole dar conexe acesteia, garantnd n acest mod surse de venituri suplimentare pentru populatia rurala; folosirea mai complexa a timpului de munca secundar (partial) al salariatilor n exploatatiile agricole. Functia ecologica a spatiului rural. Industrializarea generala, excesiva n unele zone rurale, exploatarea rapace a unor terenuri miniere, intensificarea si industrializarea zootehniei, comasarea acestora n mari aglomeratii de animale pe spatii agricole foarte reduse etc. au determinat aparitia si intensificarea unuia dintre cele mai grave fenomene, si anume poluarea spatiului rural (sol, aer, apa), deteriorarea peisajului agricol si silvic, reducerea alarmanta a florei si faunei si producerea unui dezechilibru ecologic n foarte multe ecosisteme ale spatiului rural. Acest impact agresiv, daunator asupra mediului natural a impus adoptarea unor masuri care au menirea sa limiteze si sa nlature efectele negative ale factorilor poluanti asupra spatiului rural. n acest context sunt formulate masuri si de Carta europeana, sustinuta de o legislatie adaptata la conditiile concrete ale fiecarei tari sa protejeze mediul natural. Prevederile acestui document se refera la urmatoarele aspecte: eforturile sustinute n exploatarea rationala si durabilitatea resurselor naturale si de a se prezerva spatiile de viata si biodiversitatea; protejarea peisajului, deoarece acesta reprezinta interesul primordial inclusiv n cazul peisajelor seminaturale sau amenajate de om; protejarea frumusetii si a particularitatilor spatiului rural, renovnd satele si constructiile, remediind pe ct posibil degradarile naturii si ale peisajului; nregistrarea locurilor unde exista specii vechi sau rase de animale de crescatorie, peisaje rurale traditionale, tehnici traditionale n agricultura etc.;

de a veghea ca dispozitiile juridice nationale si internationale asupra protectiei mediului sa fie respectate cu strictete etc. Aceste precizari impun o anumita politica de protectie a mediului natural. Ea trebuie sa cuprinda proiecte de amenajare a spatiului rural menite sa asigure protectia si gestionarea solului, aerului si pentru conservarea florei, faunei si a habitatului lor. De asemenea, nu sunt lipsite de interes masurile politice cu privire la delimitarea zonelor n care constructiile, echipamentele, circulatia sau alte activitati care sunt daunatoare mediului sa fie limitate la strictul necesar, iar cele cu o agresivitate puternica asupra mediului sa fie interzise. Abordarea globala a acestei probleme presupune stabilirea unei cooperari internationale stiintifice, tehnice si politice pentru asigurarea gestionarii mediului rural continental. Functia social-culturala. Prin natura activitatilor umane, a relatiilor din interiorul comunitatilor si celor intercomunitare spatiul rural are un caracter social. Asa cum s-a mai precizat, dimensiunile relativ reduse ale localitatilor, instituirea unor raporturi specifice ntre membrii comunitatilor, cunoasterea reciproca si ierarhizarea sociala sunt caracteristici ale relatiilor din mediul rural. Spre deosebire de marile aglomeratii urbane, unde este specific anonimatul omului, n spatiul rural toti oamenii se cunosc ntre ei din aproape toate punctele de vedere. n acest cadru social, comportamentul omului identitate a activitatii rurale, este total diferit de comportamentul omului anonim din colectivitatile urbane. Acesta nseamna ca exista diferente si n ceea ce priveste comportamentul ntre cele doua comunitati (rurala-urbana). Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternica n cazul colectivitatilor rurale. n comunitate toti oamenii se cunosc ntre ei de generatii, cei care nu respecta normele de instruire din generatie n generatie se autoelimina, ngrosnd, de regula, rndurile din alte spatii sociale. n acelasi timp, asimilarea celor noi veniti n colectivitatile rurale se produce relativ greoi si numai dupa o anumita perioada de timp. Viata sociala a localitatilor este intim legata de viata spirituala, culturala. Cultura traditionala, obiceiurile constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecarei localitati, zone sau regiuni rurale. S-a constat ca, daca unele traditii au disparut ca efect al modernizarii, al productiei de serie mare, totusi n spatiul rural se mentin nca tezaure de etnografie si folclor, mestesuguri care constituie o mare bogatie. Se depun eforturi mari din mai multe puncte de vedere pentru a se reabilita preocuparile traditionale n domeniul alimentar, mestesugar etc. Apreciem cu valoare prevederile din Carta europeana cu privire la dezvoltarea si protejarea culturii n spatiul rural, care are ca obiectiv esential, mentinerea, apararea diversitatii si bogatia patrimoniului arheologic din zonele rurale si sa promoveze o cultura dinamica, actionndu-se n urmatoarele directii: inventarierea, punerea n valoare si promovarea patrimoniului istoric si cultural, inclusiv abilitatile vietii rurale; proiectarea si dezvoltarea traditiilor si a formelor de expresie culturala ca si dialectele locale; ntarirea identitatii culturale regionale a populatiilor rurale si promovarea vietii asociative; promovarea patrimoniului gastronomic rural si local. Agricultura si spatiul rural

Dintr-o suprafata de 23,8 milioane ha, suprafata agricola utilizata (S.A.U.) reprezinta 14,8 milioane ha (62,1% din total). Este una dintre cele mai ridicate cote de pamnt cultivat n rndul tarilor candidate dar i al membrilor UE; media UE-15 fiind de 40,6%, iar media UE-27 ar fi de 44%. 28% din teritoriul Romniei sunt paduri. Terenul arabil reprezinta aproximativ 63,4% din S.A.U., din care 3,1% culturi permanente si 33,5% pasuni. Suprafata agricola a Romniei reprezinta 25,2% din totalul tarilor candidate si ar putea contribui cu 7,8% la S.A.U. a UE-27 (tabel mai jos). n timp ce pentru alinierea la acquis-ul agricol s-au facut ceva progrese, restructurarea sectorului agricol este nca la nceput. Agricultura Romniei n 2000 a adus 11,4% din PIB (media UE-15 a fost de 2%). n agricultura, pescuit si silvicultura lucreaza aprox. 4,9 miloane de persoane, corespunznd cu 42,8% din populatia civila activa; media CC-12 este de 22%, iar n UE-15 este de 4,3%. Angajatii romni din agricultura formeaza 54% din forta de munca a CC-12, ea putnd contribui cu 30,9% la populatia ocupata n agricultura n cadrul UE-27. Pna n 1997 importurile agricole au avut o tendinta de reducere iar exporturile de crestere. De atunci, exporturile agricole au stagnat iar importurile s-au dublat n acesti patru ani, pentru a atinge aproape 1 mld n 2000. Statisticile romnesti amintesc ca n procesul de tranzitie, valoarea productiei agricole a fost foarte stabila si nu a prezentat tipicul declin experimentat de alte tari central-est-europene. Productia agricola a scazut de la 106,5% n 1988 la 103% n 2001 (1989-1991 = 100%). Recolta agricola domina volumul productiei cu o cota de 50%-60% din total. Situatia sectorului agricol era deosebit de dificila n 2000 si la nceputul lui 2001, datorita secetei acute care a afectat ntreaga tara. Declinul n productia vegetala a fost de ordinul a 20% n ciuda unei cresteri a suprafetei cultivate. De asemenea, scaderea productiei de grne a afectat negativ septelul, numarul de vite, oi si capre scaznd cu 6% iar numarul porcilor cu 18%. Rolul sectorului agricol n Romnia S.A.U. Mii ha(2) An Romnia CC-12 UE-15 UE-27 Romnia % din CC12 Romnia % din UE15 Romnia % din UE27 2000 14.811 58.808 131.619 190.427 25,2 11,3 7,8 62,1 54,1 40,6 44,0 4.564 18.552* 167.197 185.748 24,6 2,7 2,5 11,4 4,5 2,0* 2,2 4.861 8.950* 6.767 15.717 54,3 71,8 30,9 42,8 22,0 4,3 7,9 % din total VAB a agriculturii(1) Mil % din PIB Ocuparea agricultura(1) mii n % din total Cheltuieli alimentare % din total 1998 58,0 39,1 17,4(3) 19,5

: inclusiv silvicultura, vnatoare si pescuit; : Suprafata agricola utilizata; (3) : =1997 *: estimare Surse: Eurostat, DG ECFIN, OCDE, FAOSTAT, DG AGRI G2 Industrializarea mediului rural Este cunoscut faptul ca majoritatea tarilor dezvoltate au avut o economie predominant agricola cu caracteristicile sale specifice. Dezvoltarea industriei, a serviciilor, a comertului au condus la formarea unor aglomerari urbane, influentnd ntr-un anumit mod spatiul rural. Industrializarea, dezvoltarea serviciilor si a comertului au influentat raporturile demografice dintre sat si urban, (n favoarea urbanului) dar, n acelasi timp, spatiul rural si-a adus o contributie la dezvoltarea industriei si a serviciilor. Efectele industrializarii asupra echilibrului geografic si demografic sunt semnificative mai cu seama daca avem n vedere faptul ca, dezvoltarea industriei se caracterizeaza printr-o concentrare puternica a activitatii economice si a populatiei marind dotarea edilitara a aglomeratiilor umane. Nevoia de forta de munca, cstigurile mai mari si relativ mai sigure, confortul oferit de oras a determinat o migrare puternica a populatiei rurale spre urban avnd drept consecinta depopularea localitatilor rurale. Dezvoltarea industriei prin nsasi modul sau de realizare are n vedere cel putin urmatoarele elemente: alegerea zonelor de amplasare a noilor obiective, astfel ca acestea sa devina ct mai atractive pentru investitori; delimitarea centrelor de industrializare; ameliorarea structurii si infrastructurii; acordul autoritatilor publice. Toate aceste elemente au efect direct asupra agriculturii, printre care putem aminti: cresterea cererii de produse agricole formnd adevarate piete specifice cu mecanismele sale; prin dotarea cu mijloace mecanice performante se asigura cresterea productivitatii muncii; formarea unor exploatatii agricole de dimensiuni mari menite sa asigure exploatarea eficienta a mijloacelor mecanice; asocierea lucratorilor agricoli n vederea efectuarii n comun a unor lucrari de combatere a eroziunii solului, hidroameliorative etc. n acelasi timp, agricultura are o influenta pozitiva asupra industriei sub diferite forme. Cea mai puternica influenta a agriculturii asupra industriei si a serviciilor consta n furnizarea fortei de munca necesara, cerere ce evolueaza n functie de ritmul de dezvoltare a activitatilor neagricole. Dezvoltarea industriilor procesatoare de produse agricole stimuleaza cresterea productiei agricole dar, n acelasi timp, are o influenta pozitiva asupra anumitor ramuri ale industriei producatoare de mijloace de productie necesare prelucrarii materiei prime obtinuta de agricultori, realizndu-se o integrare pe verticala. Integrarea pe verticala are efecte benefice att pentru agricultura ct si pentru industrie n ansamblul sau. Dezvoltarea si integrarea pe verticala este generata de cel putin urmatorii factori: cresterea volumului de capital destinat agriculturii n vederea sporirii potentialului productiv agricol; tendinta ntreprinderilor comerciale si furnizoare de factori de productie pentru agricultura care doresc sa-si impuna controlul si asupra productiei agricole;
(2)

(1)

organizarea si specializarea unitatilor de comercializare a produselor agricole. n perspectiva, solutia cea mai viabila pentru dezvoltarea agriculturii o reprezinta expansiunea rapida a industriei, serviciilor, reabilitarea infrastructurii rutiere si cresterea dotarii edilitare n localitatile rurale. ntre agricultura si celelalte activitati neagricole (industrie, servicii, transporturi) exista o relatie n dublu sens, adica succesul industrializarii se resimte pozitiv si n dezvoltarea agriculturii. Dezvoltarea rapida a industriei si a serviciilor este obligatorie pentru dezvoltarea agriculturii si implicit a spatiului rural. Satul componenta principala a spatiului rural Satul reprezinta un proces constant de umanizare a teritoriului, proiectia n spatiu a modului n care populatia a reusit sa se adapteze modului de utilizare a resurselor solului si subsolului, n baza unor relatii economice si social-istorice determinante. Cu timpul, satul romnesc a suferit numeroase transformari, dintr-o localitate preponderent agricola, de importanta locala, ntr-o asezare cu caracter multifunctional, integrata n teritoriu. Satul romnesc a constituit si constituie nca elementul de baza al peisajului geografic si al spatiului rural, care se impune prin: numar si densitate considerabile; modul relativ uniform de distributie n teritoriu; ncepe cu sectoarele cele mai joase ale Deltei Dunarii si pna n zona montana; morfostructura deosebit de variata, corelata cu gradul de fragmentare a reliefului, tipul de resurse; presiunea crescnda asupra componentelor fizico-geografice ale spatiului geografic etc. Definirea notiunii de asezare rurala, pe plan mondial, este foarte diferita, n functie de criteriul folosit, statistic (numarul populatiei, densitatea etc.), administrativ, legislativ, functional etc. Astfel, OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) foloseste un singur indicator pentru a deosebi asezarile rurale de cele urbane, si anume: numarul locuitorilor/km2. Din acest punct de vedere sunt considerate asezari rurale acelea n care densitatea populatiei nu depaseste 150 locuitori/km2. La nivelul UE, densitatea medie a populatiei este de 115 locuitori/km2 iar criteriul folosit pentru departajarea satelor de orase este densitatea de pna la 100 locuitori/km2. n Ungaria, o asezare este considerata rurala daca nu are statut urban sau are statut urban, dar numarul locuitorilor este sub 10.000 locuitori. n tara noastra, statutul unei asezari este reglementata prin lege, indiferent de marimea demografica sau densitatea populatiei. Primele asezari rurale mentionate documentar sunt satele dacoromane, cunoscute sub denumirea de pagi si vici, cu o populatie ce practica agricultura, iar uneori si mineritul. Cele mai importante momente n evolutia si dezvoltarea asezarilor rurale din Romnia au constituit: cooperativizarea agriculturii (ncheiata n 1962), mecanizarea si modernizarea ei, respectiv, privatizarea ei prin Legea 18/1991; industrializarea si urbanizarea fortata ncepnd mai ales cu anii 0; sistematizarea rurala, conceputa ca un proces de transformare complexa a satului de proliferare n rural a unor elemente de tip urban;

momentul decembrie 1989 si perioada de tranzitie care a urmat, care au determinat mutatii importante n structura interna a satelor, n structura sistemului de asezari rurale, n organizarea spatiului rural n general. Vatra satelor a ncetat a mai ndeplini doar o functie rezidentiala, crescnd ponderea functiilor productive. Noua organizare a spatiului, prin implantari industriale, echipare tehnico-edilitara, extinderea serviciilor, a dat mediului rural o noua structura, mult diferita de cea traditionala. Odata cu diversificarea structurii lor economice (industrie extractiva, forestiera, prelucratoare, artizanat) s-a produs disocierea evidenta a notiunii de sat de notiunea de agricol. Satele au devenit n timp asezari de tip mixt. Cu timpul s-au format anumite tipuri morfostructurale de sate, dupa cum urmeaza: risipite; rasfirate; adunate. Satele risipite, numite si sate mprastiate, diseminate sau sate cu case izolate, constituie asezarile rurale cele mai simple, nascute din simtul practic deosebit al omului carpatic si puterea sa de intuitie si de adaptare perfecta la mediul natural caracteristic, cu un anumit potential economic. Satele risipite au o structura extrem de simpla, primitiva, cu gospodarii puternic dispersate pe versanti sau pe podurile mai netede ale platformelor (sudul Muntilor sureanu, zona Bran-Fundata, Muntii Apuseni, Culoarul Timis-Cerna, Obcinile Bucovinene, Depresiunea Dornelor, Marginimea Sibiului etc.). Unitatea acestor sate este mentinuta datorita existentei unei retele de carari si poteci, care asigura circulatia n toate directiile. Legatura cu muntele se realizeaza prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioara prin drumurile axate pe vai. Ocupatia de baza a locuitorilor este cresterea animalelor, pe baza culturii extensive a fnetelor si pasunilor alpine si subalpine, cu toate ca satele risipite prezente nu s-au limitat numai la pastorit. Ele si-au afirmat vigoarea si viabilitatea prin adaptarea agriculturii la conditiile de relief nalt, gospodaririle facnd loc, n perimetrul lor, si peticelor de aratura prin care se cultiva secara de primavara, orz, ovaz, rar porumb si chiar gru, legume si zarzavaturi necesare consumului familial. Satele rasfirate constituie, din punct de vedere structural, un tip de tranzitie de la risipire excesiva la cel adunat. Satul rasfirat este mai putin influentat n modul de organizare interioara, de relief si mai mult de ocupatia locuitorilor. Acest tip de asezare rurala poate fi ntlnit n Subcarpati, Podisul Moldovei, Podisul Transilvaniei, Piemontul Getic, n depresiunile intracarpatice, ntre 400-800 metri altitudine, unde n alternanta cu fnetele se afla ogoare, plantatii vii si pomi fructiferi. n functie de conditiile topografice locale, aceste sate pot prezenta o rasfirare liniara (de vale, de drum, de culme etc.), o rasfirare areolara (de versant, de contact, de culme, de vale), o rasfirare de tip alveolar pluricelular etc. o Satele rasfirate liniare se dezvolta n lungul apelor si/sau drumurilor, dar si n zonele de culme, n special n zona deluroasa a Olteniei, dealurile Salajului, n zona montana si deluroasa, n general. Ele pot atinge ctiva km lungime (10 si peste 10 km), iar uneori se constituie ntr-un sir continuu de sate.

o Satele rasfirate areolare pot fi ntlnite n toate zonele tarii, au forme diverse: poligonale, rotunde, neregulate; pot prezenta tendinte de risipire spre periferic sau adunare n partea centrala a vetrei. o Sate rasfirate polinucleare (pluricelulare) sunt formate din 2-3 sau mai multe nuclee de rasfirare, mai ales n zonele deluroase si de podis. o Sate rasfirate complexe rezulta din mbinarea spontana a diferitelor tipuri de baza: areolar tentacular, liniar tentacular etc. si sunt prezente n zonele depresionare, n zonele interfluviale din regiunile de deal si podis sau chiar n cmpiile strabatute de drumuri. Satele adunate. Tendinta de grupare, de adunare a gospodariilor ntre limitele unor vetre bine conturate, apare n mod obisnuit n cmpie, dar si n partea joasa a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare si chiar n anumite sectoare ale Podisului Transilvaniei. Satele adunate caracterizeaza deci zonele cu o economie agricola intensiva, de cultura cerealelor si fragmentarea redusa a reliefului, fiind adesea lipsita de vegetatie interioara. Fenomenul de adunare a gospodariilor a fost fie spontan din nevoia de a economisi spatiul agricol, fie dirijat, prin actiunea de populare a unor regiuni (cmpii joase desecate, lunci ndiguite, colonizarea germanilor n Banat, sudul Transilvaniei, zona Bistritei etc.). Gradul de ndesire a gospodariilor este direct proportionala cu vechimea si puterea economica a satelor. Satele cu structura adunata au, de regula, un profil cerealierzootehnic, un numar relativ mare de locuitori, n cadrul lor distingndu-se mai multe subtitluri: o sate compacte, cnd casele sunt aliniate la strada, calcan lnga calcan si creeaza impresia de asezare ntarita, de aparare; o sate aglomerate, cu casele despartite ntre ele prin curti nguste, strazile sau drumurile fiind strict delimitate; o adunate propriu-zis, unde gospodariile sunt despartite prin curti largi; n vatra exista chiar terenuri pentru culturi sau livezi. Dupa cum se observa, asezarile rurale romnesti sunt foarte diverse, tipologia acestora fiind influentata n timp, de conditiile istorice existente. UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

DISTRIBUIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE 9.1. Continutul complex al distributiei Filiera de produs: "poarta" fermierului consumator Pe tot acest parcurs produsele agricole sunt: transportate transformate conditionate retransportate pastrate prezentate consumatorilor.

Toate aceste activitati tin de sfera distributiei produselor agricole si alimentare, care se confrunta cu multe dificultati si este mult mai complexa dect sfera distributiei produselor industriale. Dificultatile cu care se confrunta distributia produselor agricole si alimentare sunt legate de caracteristicile productiei acestor produse si ale cererii fata de ele: productia agricola este ndeosebi de natura alimentara, localizata neregulat n spatiu si timp si foarte dispersata; produsele sunt n marea lor majoritate sezoniere si perisabile; cererea de produse alimentare este, n general, foarte putin elastica sau chiar inelastica, n timp ce cererea de produse industriala poate fi speculativa (elastica), asteptndu-se cresterea stocurilor cu influente directe asupra scaderii preturilor. Caracteristicile evidentiate genereaza o serie de dificultati legate de: colectarea produselor, care este anevoioasa si costisitoare datorita dispersarii productiei agricole; pastrarea si conservarea productiei agricole si a alimentelor, care necesita investitii costisitoare att n transport, stocare, ambalare s. a., ct si n dotarile tehnice. n sens larg deci, distributia produselor agricole si alimentare cuprinde toate activitatile prin care se realizeaza trecerea acestor categorii de marfuri de la agentii economici producatori la consumatorii finali sau la utilizatori. Legnd productia de consum, n spatiu si timp, distributia are, n esenta, rolul: de a regulariza fluxurile de marfuri agroalimentare de la producatori (exploatatii agricole sau procesatori) catre consumatori, n scopul de a atenua, atunci cnd este cazul, efectele negative ale fenomenelor conjuncturale ale pietei; de a oferi producatorilor informatii privind nevoile, dorintele si preferintele clientelei, n scopul adaptarii ofertei la dinamica acestora; de a pune la dispozitia clientelei servicii logistice ct mai complete, diversificate si ieftine etc. Distributia, care apartine sectorului tertiar, joaca un rol foarte important n filierele agroalimentare prin crearea de: servicii, noi locuri de munca si valoare adaugata. Punerea produselor la dispozitia prestatorilor, intermediarilor si consumatorilor finali trebuie sa se faca la momentul, n forma, calitatea si cantitatea pe care acestia o doresc. n cadrul filierelor "miscarea" produselor agroalimentare de la un operator la altul, n urma tranzactiilor sau schimburilor de piata, presupune transferul titlului de proprietate, precum si o serie de alte fluxuri care fac posibila trecerea lor din faza de productie n faza de consum .

Figura 9.1. Fluxurile generate de distributia produselor agroalimentare n sens restrns, la nivelul ntreprinderii agroalimentare, distributia cuprinde o serie de activitati speciale de marketing viznd transferul bunurilor pe care acesta le produce, menite sa raspunda, n principal, la urmatoarele ntrebari: - cui, unde si cum se vnd produsele ntreprinderii? - care sunt canalele de distributie adecvate? - de ce structuri de marketing si de vnzare are nevoie? - ce metode si mijloace de transport, depozitare, conditionare, stocare etc. trebuie sa utilizeze? 9.2. Functiile si costurile distributiei produselor agroalimentare n acceptiune macroeconomica, printr-o maxima generalizare, distributia are trei functii: functia de disponibilizare, respectiv crearea utilitatilor de timp, de spatiu si de posesie, care presupune aducerea produsului n proximitatea consumatorului, n locuri accesibile, n momentul si modalitatea n care acesta doreste sa intre n posesia lui; functia de informare, care se realizeaza prin fluxul de informatii n dublu sens: de la ntreprindere catre piata (consumatori) si de la piata catre ntreprindere; functia de creare de cerere, concretizata printr-o servire ct mai buna a clientilor, prin atragerea de noi clienti si prin diversificarea gamei de servicii oferite acestora.

La nivelul ntreprinderii agroalimentare sun considerate a fi functii ale distributiei urmatoarele activitati: - transportul produselor, care permite ca acestea sa ajunga n locurile din care consumatorii sau / si utilizatorii doresc sa le cumpere; - alcatuirea de loturi omogene, prin regruparea produselor livrate n cantitati mici si neomogene de catre producatori, adaptate mijloacelor de transport specializate sau universale; - trierea sau calibrarea produselor, pentru a le ncadra pe clase de greutate, calitate etc.; - stocarea, ce permite prelungirea duratei de utilizare a produselor, majoritatea acestora fiind sezoniere. Stocarea produselor agricole si alimentare genereaza nsa costuri legate de investitiile n depozite si de functionarea acestora, de banii mobilizati n produsele stocate si de riscurile de pierderi prin deprecierea acestora sau scaderea preturilor de vnzare; - conditionarea si ambalarea produselor, care usureaza transportul si manipularea lor si care permit, de asemenea, atragerea si informarea clientilor; - fractionarea, prin care se pun la dispozitia clientilor cantitatile pe care acestia le doresc. (abatorul livreaza macelariei carcase de porc de 60-75 kg, n timp ce clientul cumpara 250-1000 grame carne fara grasime si oase). Din ce n ce mai frecvent, mai ales produsele alimentare, sunt vndute sub forma asa-zisei "unitate de vnzare consumator" (U.V.C.), care, de regula, corespunde numarului de membri ai familiei; - asortarea, care da posibilitatea de a oferi, n cadrul aceluiasi loc de vnzare, un evantai larg de produse; - informarea cumparatorilor, prin publicitate, reclama la locul de vnzare, sfaturi n momentul vnzarii etc.; - informarea producatorilor de produse agricole si alimentare, prin punerea la dispozitia acestora a unor informatii ct mai cuprinzatoare despre piata. Aceste functii sunt exercitate de exploatatiile agricole, de ntreprinderile de prelucrare si de ntreprinderile specializate n distributie (grosisti si detailisti). Desi diferite, functiile distributiei produselor agroalimentare se pot grupa n doua mari categorii: functii fizice (logistice), n care intra: transportul, stocarea, lotizarea, conditionarea, ambalarea, trierea si calibrarea produselor, si functii comerciale, care cuprind: fractionarea, asortarea si informarea clientilor si producatorilor. Pentru distributia produselor lor, producatorii pot alege ntre: vnzarea directa, vnzarea prin intermediari si vnzarea "duala" sau mixta, care presupune combinarea primelor doua forme de vnzare. Pretul platit de consumator poate fi descompus n 3 costuri principale: costul materiilor prime utilizate (agricole si neagricole); costul procesarii; costul distributiei. Costurile de distributie sunt compuse din: costurile diferitelor activitati ce fac obiectul functiilor distributiei (transport, sortare, conditionare, stocare etc.) si

costurile de tranzactie (concretizate n cheltuielile ocazionate de prospectarea pietei, negociere, elaborarea caietelor de sarcini si a contractelor, de facturarea si controlul calitatii marfurilor s. a.). Limitarea costurilor tranzactiilor se poate realiza prin: integrarea agroalimentara n cadrul filierelor de produs, relatiile contractuale si acordurile comerciale pot permite limitarea costurilor tranzactiilor. nainte de a "denunta" costurile ridicate ale distributiei, trebuie facuta o diagnoza a sistemului de distributie adoptat de catre ntreprinderea n cauza, menita sa: evidentieze punctele slabe si punctele forte ale distributiei analizeze toate activitatile si functiile acesteia prin prisma oportunitatii lor si evalueze care sunt operatorii care le pot efectua cu cel mai redus cost: producatorul agricol, procesatorul sau distribuitorul. 9. 3. Avantajele distributiei specializate n figura 9.2. este prezentat un exemplu de distributie nespecializata: patru producatori agricoli (un producator de struguri, un producator de fructe, un producator de legume si un producator de vinuri) livreaza produsele lor unei clientele formate din patru consumatori. Livrarea presupune 16 tranzactii, ceea ce nseamna 16 deplasari ale producatorilor sau ale consumatorilor, 16 facturari si 16 ncasari.

p1

p2

p3

p4

Producatori

4 x 4 =16 Consumatori c1 c2 c3 c4

Figura 9.2. Distributia directa (nespecializata)

n mod contrar, n figura 9.3., cei patru producatori livreaza marfurile lor aceluiasi comerciant, de la care se aprovizioneaza cei patru clienti. Aceasta modalitate de distributie presupune numai 8 tranzactii, adica 8 deplasari, 8 facturari, 8 ncasari. Daca am considera 20 de producatori si de 20 de consumatori, n cazul unei vnzari directe s-ar nregistra 400 de tranzactii (20x20), fata de numai 40 de tranzactii (20+20) atunci cnd n circuit apare un intermediar.

Producatori

p1

p2

p3

p4

Comerciant CM (angrosist 4 + 4 = 8 sau detailist)

Consumatori

c1

c2

c3

c4

Figura 9.3. Distributia specializata ntreprinderile specializate pe o astfel de activitate (care concentreaza oferta mai multor producatori si o regrupeaza pentru a raspunde la cererea mai multor consumatori): diminueaza numarul tranzactiilor si al fluxurilor fizice si monetare pot asigura minimizarea costurilor legate de: organizarea vnzarilor, depozitare, finantarea stocurilor, pierderile prin nvechirea stocurilor etc. pot sa obtina o competenta comerciala (cunoasterea pietelor, a tehnicilor moderne de vnzare si promovare a marfurilor s. a.); pot sa rentabilizeze folosirea echipamentului (instalatiilor) si a serviciilor comerciale etc. Uneori, producatorii agricoli si procesatorii substituie distribuitorii specializati pentru a aproviziona gospodariile si consumatorii colectivi (cantine, restaurante, gradinite etc.). Motivele pot fi urmatoarele: - recuperarea marjei de profit pe care si-o nsuseste distribuitorul, fara nsa a scadea preturile produselor, pentru a rentabiliza depozitele sau pentru a plati forta de munca disponibilizata de procesatori; - activitatea de distributie este mult mai rentabila dect productia materiilor prime agricole sau procesarea acestora; - suprimarea ecranului (netransparentei) existent ntre producatori (agricoli si procesatori) si comercianti;

- punerea n valoare a localizarii favorabile pe care o au unele ntreprinderi agricole si de industrie alimentara (amplasarea lor ntr-o zona turistica sau n vecinatatea unui mare oras sau zona puternic urbanizata), prin deschiderea unor puncte de vnzare sau chiar a unei retele de magazine proprii 9. 4. Circuitele de distributie Circuitul de distributie reprezinta ansamblul drumurilor parcurse de catre un produs pentru a ajunge la consumatorul final. Caracteristicile circuitului de distributie sunt: numarul canalelor circuitului. Un canal de distributie este alcatuit din intermediarii ce au aceeasi natura si specializare si participa la fluxul unei marfi de la producator la consumator; marimea circuitului de distributie, care este data de numarul intermediarilor ce intervin n circuitul de distributie; n functie de numarul acestora, circuitul de distributie poate fi: direct, scurt si lung. 9.4.1. Tipuri de circuite Circuitul direct (ultrascurt) Acest tip de circuit este specific situatiilor cnd producatorii agricoli sau procesatorii vnd direct (fara intermediari) produsele lor consumatorilor (figura 9.4.)

Producatoriagricoli /Procesatori

Figura 9.4. Circuitul direct Circuitul integrat Acest tip de circuit vizeaza integrarea verticala a procesarii cu distributia. Integrarea poate sa aiba la origine o ntreprindere agroalimentara sau un distribuitor (angrosist sau detailist). n circuitul integrat exista un singur intermediar ntre producatorii agricoli si consumatori (figura 9.5.)

Figura 9.5. Circuitul integrat Circuitul scurt sau semiintegrat n acest tip de circuit exista doi intermediari ntre producatorii agricoli si procesatori. El este rezultatul integrarii functiei de gros, fie prin intermediul procesatorilor care livreaza produsele lor direct detailistilor, fie prin intermediul ntreprinderilor de distributie (centrale de cumparare si detailisti integrati) care se aprovizioneaza direct de la ntreprinderile de procesare a materiilor prime agricole (figura 9.6.).

Produ-catoriagricoli ntreprinderide procesare care livreaza directdetailistilor Detailisti independenti Consumatori

sau

Centrale de detailistiintegrati ntreprinderideprocesare Producatoriagricoli

cumparare

si

Consumatori

Figura 9.6. Circuitul Acest tip de circuit cunoaste o puternica extindere n tarile cu economie de piata consolidata si agricultura dezvoltata. Circuitul lung n acest circuit exista cel putin trei intermediari ntre producatorii agricoli si consumatori, cum este cazul distributiei legumelor si fructelor.

Producatoriagricoli Grosisti lalocul deproductie Grosisti la locul deconsum

Detailisti Consumatori

Figura 9.7. Circuitul de distributie al legumelor si fructelor ce se consuma n stare proaspata

Figura 9.8. Circuitul de distributie al legumelor si fructelor ce se consuma sub forma de conserve 9.4.2. Alegerea canalelor de distributie Deciziile privind alegerea canalelor de distributie sunt influentate de mai multi factori ce actioneaza n mediul ntreprinderii agroalimentare: pozitionarea produsului. Daca produsul alimentar induce anumite beneficii consumatorului, cum ar fi prospetimea, atunci canalul de distributie trebuie ales astfel nct sa asigure punerea n valoare a acestui beneficiu; costurile de transport influenteaza tipul de canal ales de producator. Nu numai distanta, ci si conditiile speciale de transport (refrigerarea sau nghetarea alimentelor) determina cresterea costurilor; concurenta cu alti furnizori. Cunoasterea preturilor si caracteristicilor produselor livrate de concurenti reprezinta un avantaj pentru producator, care poate selecta metode si canale alternative de distributie, de exemplu livrarea produselor agricole mai timpuriu sau mai rapid; legislatia privind cerintele de transportare a produselor agroalimentare, de igiena si de securitate alimentara pot influenta alegerea canalului de distributie. Daca reglementarile juridice au ca efect cresterea costurilor de distributie si daca aceste costuri nu pot fi transferate asupra agentilor economici aflati la finalul canalului, atunci producatorul trebuie sa ia n considerare canale de distributie alternative. n concluzie, canalele de distributie trebuie alese astfel nct sa aduca clientului un nivel maxim de satisfactie, prin cumpararea unor produse sigure si de calitate si sa asigure producatorului un profit ct mai mare. 9.4.3. Sistemele si canalele de distributie a produselor agroalimentare n tarile dezvoltate n tarile dezvoltate, sistemul agroalimentar modern asigura distributia produselor agricole si alimentare prin canale specifice, care formeaza un sistem de distributie ce acopera ntreg teritoriul national, produsele fiind transportate de la un capat la altul al tarii n cautarea unei piete profitabile.

Figura 9.10. Sistemul de distributie a produselor agroalimentare n tarile dezvoltate Sursa: Agricultural Extension Handbook. Guidelines for Advisor of ANCA, AHT International GmbH, Management & Engeneering Prin acest sistem de distributie se asigura un flux stabil de produse, de la poarta fermei pna la consumatorul final. Acest flux este format din mai multe niveluri: nivelul de colectare, nivelul de prelucrare, nivelul vnzarilor cu ridicata. Nivelul de colectare a produselor. Cantitati mici de produse sunt transportate n vrac de catre ntreprinderile care lucreaza la nivelul de colectare. Acestea depoziteaza produsele sau le livreaza n continuare angrosistilor, detailistilor sau ntreprinderilor de prelucrare. Nivelul de prelucrare a produselor. Majoritatea produselor agricole necesita o schimbare a formei nainte de a ajunge la consumatorul final. Din acest punct de vedere, produsele agricole se mpart n: - produse care nu necesita nici un fel de schimbare de forma (ouale), si care ajung imediat la consumator, iar influenta producatorilor agricoli asupra pretului este mare; - produse care nu necesita nici un fel de schimbari de forma, sau necesita putine schimbari, dar au nevoie de conditionare nainte de a fi transportate sau depozitate (legumele si fructele proaspete, laptele etc.).

Nivelul vnzarilor cu ridicata. La acest nivel, produsele agricole si alimentare sunt divizate n unitati care satisfac nevoile zilnice de hrana ale consumatorilor finali. n tarile dezvoltate, acest nivelul este dominat de 6-12 organizatii mari, care dispun de baze logistice (parc de mijloace de transport, depozite, puncte de colectare si vnzare etc.) n ntreaga tara. 9. 5. Lansarea pe piata a produselor agricole 9.5.1. Formele de lansare pe piata utilizate de agricultorii din tarile dezvoltate Lansarea pe piata a produselor agricole de catre agricultorii din tarile cu economii dezvoltate se face, n principal, prin urmatoarele forme (figura 9.11.): - vnzarea catre ntreprinderi de industrie alimentara private; - vnzarea catre ntreprinderi de tip cooperatist; cu profil de comercializare sau de procesare; - vnzarea catre comercianti (negustori); - vnzarea catre grupuri de producatori.

Figura 9.11. Formele de lansare pe piata a produselor agricole 9.5.1.1. Vnzarea catre comercianti Daca, de exemplu, am considera un caz de vnzare a cerealelor, negocierea comerciala dintre comercianti / negustori si agricultori ar viza: pretul unitar;

caracteristicile produsului (soiul sau hibridul, calitatea: umiditatea, continutul n corpuri straine, greutatea hectolitrica etc.); conditiile de intrare n posesia marfii: livrarea de catre agricultor sau colectarea de catre comerciant, data de livrare; termenele si modalitatile de plata. n cazul acestor forme de lansare pe piata a produselor, foarte rar se ajunge la redactarea unui contract de vnzare scris. Elementele definite n timpul negocierii constituie un contract de vnzare verbal, bazat pe onestitatea celor doi parteneri. 9.5.1.2. Vnzarea catre cooperativele de comercializare (de gros si/sau detail) sau de procesare Cooperativele sunt mijlocul care permite agricultorilor sa controleze, n mod colectiv, comercializarea si prelucrarea produselor lor si sa-si sustina interesele n fata celorlalte categorii de piata existente pe filierele de produs precum si n fata puterilor publice. Principalele forme juridice de organizare a cooperatiei n agricultura sunt: - cooperativele de comercializare sau de prelucrare a produselor agricole; - cooperativele de prestari de servicii pentru agricultura; - uniunile de cooperative; - societatile de interes agricol colectiv (S.I.CA., n Franta). n organizarea si functionarea lor, cooperativele trebuie sa respecte urmatoarele principii fundamentale: - dubla calitate a cooperativelor : de asociati si de clienti (furnizori); - libertatea de intrare (principiul portilor deschise); - personalizarea. Cooperativele sunt societati de persoane si nu de capitaluri. Fara exceptie, aceste persoane trebuie sa fie agricultori care au un contract comercial cu cooperativa; - exclusivismul. Cu extrem de rare exceptii, cooperativa nu poate sa comercializeze (sau sa proceseze) dect produsele agricole ale membrilor sai; - absenta capitalizarii. Partile sociale pe care le-au varsat cooperatorii constituie capitalul social al cooperativei. Ele nu pot fi "remunerate" dect ntr-o masura extrem de limitata, definita prin lege; nu intri n cooperativa pentru a primi dividende sau "plusvaloare" n urma vnzarii partilor sociale pe care le detii. De fapt, cooperatorii care decid sa nu-si comercializeze produsele prin intermediul cooperativei nu pot "valorifica" actiunile pe care le detin prin vnzarea lor pe piata de capital. nsa, cnd ies la pensie, ei primesc de la cooperativa o suma de bani reprezentnd valoarea actiunilor pe care le detin, fara sa fie actualizata. Excedentul exercitiului financiar care a ramas dupa constituirea rezervei se mparte cooperatorilor n functie de aportul fiecaruia la desfasurarea activitatii cooperativei; - gestiunea democratica. Adunarea generala a cooperativei este suverana si toti membrii au drepturi egale; fara exceptie, toate hotarrile de fond privind activitatea cooperativei se iau pe baza principiului "un om - un vot". ntre adunarile generale, conducerea cooperativei este asigurata de mai multi administratori. Functia de administrator nu este remunerata, dar ea da dreptul la anumite indemnizatii (cheltuieli de deplasare, angajarea unor salariati temporari etc.) care sunt aprobate de adunarea generala. Cooperarea n domeniul distributiei asigura o serie de avantaje pentru agricultori, dintre care mai importante sunt:

- o mai buna valorificare a produselor (preturi superioare) si o mai mare siguranta a vnzarii produselor obtinute; - concentreaza oferta, fapt ce limiteaza dominarea agriculturii de catre operatorii de piata din avalul agriculturii; - favorizeaza modernizarea si integrarea agriculturii n sistemul agroalimentar; - creeaza posibilitatea producatorilor agricoli de a cunoaste ceea ce se ntmpla pe ntreaga filiera de produs, ntre productia agricola si consum: exigente, marje (valoare adaugate, profit), probleme cu care se confrunta procesatorii si distribuitorii, concurenta etc.; - contribuie la crearea si mentinerea unor ntreprinderi (cooperative) de comercializare si prelucrare a produselor agricole n zone (uitate sau abandonate) lipsite de interes pentru ntreprinderile private cu acelasi profil; ca urmare, n multe tari cu agricultura dezvoltata, cooperativele sunt un instrument privilegiat al politicii agricole. Alaturi de avantajele enumerate, cooperativele organizate n domeniul distributiei marfurilor agroalimentare prezinta nsa si anumite limite, cum ar fi: - modul greoi n adoptarea deciziilor, si - imposibilitatea crearii unor ntreprinderi de comercializare sau de prelucrare mari, de importanta nationala, datorita dificultatilor n mobilizarea capitalurilor. Experientele privind cooperarea n domeniul distributiei marfurilor agroalimentare. n lume, cooperarea n acest domeniu este mai mult sau mai putin dezvoltata, n functie de tara. De exemplu, n Franta este foarte dezvoltata, n Danemarca si Olanda dezvoltata sau n Marea Britanie, cu exceptia Scotiei, foarte putin dezvoltata. n tarile aflate n tranzitie spre economia de piata nsa, se nregistreaza o reticenta, daca nu chiar o aversiune pentru organizarea unor astfel de cooperative. Deseori criticata n epoca socialista, deoarece era perceputa ca o organizare a producatorilor agricoli prea liberala, astazi, n conceptia multora, cooperarea este de esenta colectivista. Relatiile comerciale n cooperare. Partile sociale pe care le detin cooperatorii sunt proportionale cu volumul de vnzari efectuate de fiecare prin intermediul cooperativei. n cazul productiei vegetale, numarul partilor sociale poate fi stabilit a priori n functie de numarul de hectare de care dispune cooperatorul, la lapte n functie de cantitatea de lapte comercializata n anul precedent sau de efectivul de vaci de lapte pe care-l detine. La cooperativele care comercializeaza animale, capitalul social poate fi prelevat sub forma unor retineri, stabilite de adunarea generala sub forma procentuala, din vnzarile crescatorilor de animale din cooperativa. n general, pretul platit agricultorului de catre cooperativa de comercializare din care face parte pentru produsele livrate include: - un avans, care reprezinta partea esentiala din pret, ce este achitat n termen de 15-30 de zile de la livrarea marfii catre cooperativa, dar nu numai, si - un complement de pret, care reprezinta o mica parte din pretul definitiv. El este determinat si virat agricultorului dupa ce a revndut sau procesat produsele livrate de cooperatori. Complementul de pret (Cp) este egal cu pretul de revnzare a produselor (Pv) din care se scad avansul (Avp) si marja necesara pentru acoperirea cheltuielilor proprii (Mc): Cp = Pv - ( Avp + Mc ) Alaturi de drepturile cooperatorilor si cooperativei, n statutul cooperativei sunt prevazute si o serie de obligatii reciproce, dintre care mai importante sunt: - livrarea de catre cooperator a ntregii productii pentru care s-a angajat;

- primirea de catre cooperativa a ntregii productii realizate de cooperator, sub rezerva respectarii conditiilor de calitate; - cooperativa nu poate sa aiba membri n afara zonei n care se afla si nu poate sa comercializeze dect produsele prevazute n statut. n Franta, S.I.C.A. (Societatile de interes agricol colectiv) au o libertate mai mare, n sensul ca se pot aproviziona si de la alti agricultori dect cei cuprinsi n cooperativa (pna la 50% din cifra ei de afaceri). Daca din punct de vedere comercial relatiile de cooperare aduc numeroase avantaje agricultorilor, din punct de vedere juridic nu putem spune acelasi lucru. Comparnd vnzarea produselor agricultorului catre un comerciant oarecare cu vnzarea catre cooperativa, din punctul de vedere al transferului de proprietate, n primul caz acesta se face n momentul livrarii produselor, neexistnd ambiguitate juridica, pe cnd n celalalt caz, cel al vnzarii catre cooperativa, transferul de proprietate este ambiguu: se vorbeste despre un mandat gratuit de transfer al proprietatii colective. Aceasta ambiguitate ridica foarte multe probleme, mai ales cnd e vorba de unele produse naturale ca: vin, coniac, cascaval s.a., ce sunt supuse procesului de nvechire naturala. ntrebarea care se pune n aceasta situatie este urmatoarea: Cine este proprietarul stocurilor de produse ale cooperativei neplatite agricultorilor, cooperativa sau agricultorii? Din punct de vedere economic, n alegerea formelor de lansare pe piata a produselor, agricultorul poate sa compare preturile obtinute n fiecare caz, dar trebuie sa tina seama si de alte elemente, cum ar fi: securitatea vnzarii, termenul de plata, sprijinul tehnic, transparenta pietei, dorinta de a mentine doua canale de comercializare concurente sau cea de crestere a influentei sale n aval etc. 9.5.1.3. Vnzarea catre grupurile de producatori Grupurile de producatori sunt organisme de comercializare a produselor agricole, de tip asociativ, ntemeiate de agricultorii care au acceptat sa se supuna unei discipline de productie si de comercializare impuse de stat. Fiind specifice sistemului agroalimentar francez, ele au fost create de catre stat la cererea sindicalismului agricol, care dorea cresterea puterii de negociere colectiva a agricultorilor cu operatorii de piata din amontele si mai ales, avalul agriculturii. n cadrul pietei agricole concurentiale, grupurile de producatori nu reprezinta doar o ntelegere ntre mai multi fermieri, ci se organizeaza ca o ntreprindere independenta. n practica, n majoritatea cazurilor, sunt cooperative; se mai pot organiza nsa si sub forma de asociatii, sindicate sau S.I.C.A. n general, tinerii agricultori si fermierii cu exploatatii de dimensiuni mari adera la aceste grupuri. n activitatea pe care o desfasoara, grupurile de producatori urmaresc doua mari obiective: sprijinirea producatorilor agricoli din punct de vedere tehnic, n scopul reducerii costurilor de productie, cresterii productivitatii muncii si a calitatii produselor, o mai buna orientare a productiei n functie de nevoile pietei, pentru ca, pe aceasta baza, produsele lor sa devina mai competitive; cresterea eficientei comercializarii produselor agricole, ca urmare a concentrarii ofertei de marfuri agricole, a descoperirii de noi debusee, a negocierii colective etc. Uneori grupurile realizeaza si activitati de aprovizionare cu resurse de productie pentru fermierii aderenti. Indiferent de activitatea desfasurata, grupurile de producatori trebuie sa respecte o disciplina de productie si una de comercializare. De exemplu, n cazul cresterii animalelor, respectarea disciplinei de productie presupune: identificarea animalelor;

inventarierea periodica a septelului; sprijinirea aderentilor de a produce mai mult si la costuri mai reduse. Disciplina de comercializare se refera la respectarea de catre producatorii agricoli a angajamentului de aducere pe piata a totalitatii produselor pentru care s-au angajat, pe o durata de minim 3 ani. Grupurile de producatori au sarcina de a controla daca livrarile sunt conforme cu situatia reala din fiecare exploatatie agricola si de a negocia preturile. n momentul predarii marfurilor, fermierii nu cunosc dect ntr-o foarte mica masura preturile pe care le vor obtine, livrarea facndu-se pe ncredere. nfiintarea, organizarea si functionarea grupurilor de producatori respecta toate principiile cooperatiste, pentru ca acestea sunt ntreprinderi de tip cooperatist. n plus, la grupurile de producatori se pune accent pe respectarea stricta a aportului total, prevazut n angajament, al fiecarui aderent. Agricultorul aderent la un grup de producatori poate beneficia de o serie de avantaje ca: - securitatea debuseelor, pentru ca grupul nu poate refuza comerciali-zarea produselor pentru care s-a angajat; - nu poarta grija negocierii comerciale; - sprijin tehnic; - posibilitatea de a beneficia de anumite masuri de sustinere a pietei de catre organismele publice, rezervate producatorilor agricoli organizati n astfel de grupuri: prime sau complemente de pret, finantarea cantitatilor de legume si de fructe distruse cnd pe piata se manifesta o criza economica; - girarea producatorilor agricoli de catre grupurile de care apartin pentru anumite mprumuturi facute de banci etc. n general, cooperativele sunt interesate sa se transforme n grupuri de producatori deoarece acestea: - asigura mai usor sprijin tehnic pentru membrii sai, ele beneficiind n acest scop de subventii de la stat; - planifica mai bine comercializarea, planurile de comercializare n cazul grupurilor fiind obligatorii; - ofera membrilor lor posibilitatea de a beneficia de primele rezervate productiei agricole organizate; - beneficiaza de subventii pentru a efectua anumite investitii, actiuni de audit si de comunicare etc. Ajutoarele (subventiile) acordate fermierilor, de catre stat, prin grupurile de producatori, au menirea de a ncuraja exploatatiile mai competitive (sprijin tehnic), dar si de a orienta mai bine oferta agricola. Cresterea gradului de concentrare a ofertei agricole duce la diminuarea numarului de comercianti, fenomen favorabil ntreprinderilor de industrie alimentara si societatilor de distributie, deoarece le faciliteaza aproviziona-rea si pot negocia direct cu grupurile de producator. La nivelul unei zone agricole, grupurile de producatori se pot asocia ntre ele si forma un comitet economic agricol (CEA), n scopul unei mai bune coordonari, pentru acelasi produs, a activitatii grupurilor de producatori din regiunea respectiva. CEA nu efectueaza acte comerciale. Pentru a-si ndeplini misiunea, comitetele economice agricole trebuie sa fie afiliate la Ministerul Agriculturii. n principal, activitatea comitetelor economice agricole vizeaza:

stabilirea regulilor de comercializare a produselor: pret de vnzare minim, pret de vnzare catre procesatori, indemnizatiile pentru produsele ramase nevndute, sortarea produselor si altele; favorizarea schimburilor de informatii dintre grupuri; efectuarea de studii de piata si realizarea de actiuni promotionale etc. Comitetele economice agricole se pot regrupa la nivel national, n scopul armonizarii actiunilor comitetelor economice de profil. 9.5.1.4. Vnzarea catre ntreprinderile de industrie alimentara, pe baza de contract n cazul relatiilor contractuale dintre producatorii agricoli si ntreprinderile de procesare, se disting doua categorii de contracte: - contracte de furnizare (livrare), prin care agricultorii se angajeaza sa livreze clientilor lor o cantitate determinata dintr-un produs, potrivit conditiilor precizate n contract; - contract de integrare, pe baza caruia producatorii agricoli sunt legati de ntreprinderea de prelucrare (integratoare), si care prevede o serie de obligatii reciproce pentru partile contractante. Din punct de vedere juridic, contractele de integrare sunt documente scrise si nu se pot ncheia dect ntre agricultori si ntreprinderi private (FNC-uri, abatoare, fabrici de mezeluri si de conserve, fabrici de zahar etc.). Contractele de aport ntre o cooperativa sau grupurile de producatori si aderentii lor pot fi considerate contracte de integrare numai n masura n care prevad obligatii reciproce ntre parti. De controlul si de omologarea acestor contracte ar trebui sa se ocupe Ministerul Agriculturii. Obligatiile prevazute n contractul de integrare pentru firma de procesare pot merge pna la furnizarea de catre aceasta, producatorului agricol, a unei parti importante din mijloacele de productie de care el are nevoie pentru desfasurarea productiei, precum si acordarea unei retributii lunare fixe. Daca am lua ca exemplu un contract de integrare dintre un abator si crescatorii de taurine pentru carne, obligatiile reciproce ar putea fi: Obligatiile crescatorului: - punerea la dispozitie a cladirilor de productie si a instalatiilor de apa si electricitate; - furnizarea muncii; - respectarea tehnologiei de crestere prevazute n contract (tratamente sanitare, igiena, tip de alimentatie etc.); - respectarea datelor de livrare s. a. Obligatiile integratorului (abatorului): - sa furnizeze vitei destinati ngrasarii precum si furajele si medicamentele necesare; - sa asigure sprijin tehnic; - sa preia si sa comercializeze animalele ngrasate; - sa remunereze crescatorul cu o suma forfetara fixa pe vitelul ngrasat, ce poate fi majorata sau diminuata - dupa caz - n functie de o serie de indicatori tehnico-economici precizati n contract, cum ar fi: rata mortalitatii, consumul specific de furaje etc. Suma primita de crescator trebuie sa-i remunereze munca si capitalul investit. Avantajele si limitele contractului de integrare: Pentru producatorii agricoli

Avantaje - asigura securitatea debuseelor, ceea ce elimina riscul comercial; - se pot aproviziona cu resursele necesare fara ca sa efectueze o activitate comerciala n acest scop; - primesc asistenta tehnica, fapt care le permite sa devina mai performanti ntr-o perioada scurta de timp etc. Limite - riscul de dominare a agricultorilor integrati de catre ntreprinderile integratoare (putere de negociere din ce n ce mai redusa); - divergentele care pot apare ntre logica de filiera (interesul ntreprinderilor integratoare de a dezvolta o anumita ramura) si logica de intermediere (opozitia agricultorilor fata de dezvoltarea ramurii respective); - reduce pna la eliminare functia comerciala a producatorului agricol. Pentru ntreprinderile integratoare Avantaje: - o planificare mai sigura a aprovizionarilor si vnzarilor, ceea ce reduce substantial incertitudinea n gestiune; - reducerea costurilor tranzactiilor comerciale. Limite: reduce marja de soc a pietei libere, care, uneori, constituie o "supapa de securitate" pentru ntreprinderi. 9.5.2. ntreprinderile private de comercializare a produselor agricole Lansarea produselor agricole pe piata este realizata de doua categorii de ntreprinderi de comert: - ntreprinderi de tip cooperatist: cooperative de comercializare si grupuri de producatori; - ntreprinderi private: expeditori de legume si fructe, comercianti de animale, comercianti de cereale s. a. n timp ce n majoritatea tarilor europene cu o agricultura dezvoltata ntreprinderile comerciale de tip cooperatist detin preponderenta n comertul cu produse agricole, n Romnia, ca si n celelalte tari ce fac tranzitia spre economia de piata, preponderenta o detin ntreprinderile private. n aceste ntreprinderi, indiferent daca sunt cooperatiste sau private, functiile distributiei sunt reprezentate, n principal, de: transportul produselor (colectare si livrare), lotizarea sau gruparea, trierea sau calibrarea lor. Uneori, acestea si asuma si functiile de stocare, conditionare, ambalare, asortare si informare a producatorilor. Ne vom concentra atentia, n continuare, asupra celor mai cunoscute tipuri de ntreprinderi de comert privat: ntreprinderile de legume si fructe (cunoscute si sub denumirea de "expeditori" de legume si fructe) si comerciantii de animale vii. 9.5.2.1. ntreprinderile (expeditorii) de legume si fructe Aceste ntreprinderi cumpara produsele de la agricultori pentru a le revinde; ele dispun de depozite, de camioane si de alte mijloace de transport specializate, de instalatii de stocare si de echipamente pentru conditionarea produselor, de instrumente cum ar fi: telefonul, faxul etc., absolut indispensabile. n general au ntre 10-20 salariati. Expeditorii de legume si fructe au urmatoarele surse de aprovizionare (figura 9.12): - cumpararile directe de la producatorii agricoli, fara ca marfa sa treaca prin piata sau depozit; - cumpararile de pe pietele de productie sau de licitatie;

- cumpararile de la cooperativele de comercializare si grupurile de producatori. Pentru vnzarea marfii colectate, expeditorii au doua tipuri de debusee: - piata interna, care detine preponderenta n vnzari si unde principalii clienti sunt grosistii din zonele de consum si platformele de distributie ale comertului integrat; - exportul.

Producatoriindependenti Producatori organizati

Expeditori Piete de licitatie

Piete deproductie

Figura 9.12. Relatiile comerciale ale expeditorilor Expeditorii utilizeaza doua modalitati de vnzare: - vnzarea cu comision (stabilit procentual din volumul vnzarilor): expeditorul trimite marfa angrosistului, nsa fara sa-i stabileasca pretul si fara sa i-o treaca n proprietate. Aceasta modalitate de vnzare este n scadere, deoarece permite introducerea pe piata a unor produse de calitate scazuta; - vnzarea la ferma: negocierea pretului are loc prin telefon cu confirmarea prin fax, de exemplu. Dupa expediere, marfa trece n proprietatea angrosistului. Aceasta forma de vnzare cunoaste o continua extindere. 9.5.2.2. Comerciantii de animale vii Comerciantii de animale sunt operatori de piata care cumpara animale vii, fie de la crescatorii de animale independenti, fie de la alti comercianti de animale, pe care apoi le revnd. Ei pot desfasura o serie de activitati specifice ca: transportul, trierea, lotizarea si reexpedierea animalelor si chiar valorificarea prin taiere, carnea obtinuta fiind vnduta en detail. n general, sunt ntreprinderi familiale si, rareori, se pot constitui si sub forma de societati. Comerciantul de animale trebuie sa dispuna de spatii pentru adapostirea animalelor si suprafata furajera care sa asigure hrana animalelor pe perioada "stocarii" lor. De asemenea, trebuie sa dispuna de mijloace de transport specializate n transportul diferitelor specii si categorii de animale, de instalatii pentru trierea si "stocarea" animalelor, de un automobil, telefon, fax etc. Cei mai multi dintre comerciantii de animale vii sunt ntlniti n comertul cu bovine, animalele fiind destinate: macelariilor (animale reformate), ngrasarii si reproductiei. De regula, ei sunt specializati pe specii de animale: bovine, ovine si cabaline. n comertul cu porcine interventia lor este tot mai rara. Comerciantii de animale vii au doua surse de aprovizionare (figura 9.13.): direct de la crescatori; pietele de animale vii. Cumpararile de animale vii de la crescatori se fac pe baza de negociere, fara contract comercial. Preturile stabilite sunt ferme, iar plata animalelor cumparate se face n momentul n care cumparatorul intra n posesia lor.

Crescatori de animale organizati Crescatori deanimale independenti

Figura 9.13. Relatiile comerciale ale comerciantului de animale vii n anumite tari (Franta, Olanda, Danemarca s. a.) se ntlnesc cazuri n care comerciantii de animale asigura un serviciu complet crescatorilor de vaci de lapte: le cumpara vacile reformate si le nlocuiesc cu juninci. n plan financiar, reglementarea se face sub forma unui sold (diferenta de valoare), pe care crescatorul de animale l plateste comerciantului. n aceste conditii, crescatorul de animale alege comerciantul n functie de posibilitatea acestuia de a-i furniza juninci de calitate. Desfasurata n mod corect, aceasta relatie conduce la crearea unei ncrederi de durata a crescatorului n comerciant. Debuseele acestor comercianti sunt doua: piata interna si exportul. Pe piata interna, clientii comerciantilor de animale vii sunt abatoarele si alte piete de animale vii. La export, clientii se aprovizioneaza din piete sau din centrele de lotizare ale comerciantilor. Preturile de vnzare sunt fixate de comun acord ntre comerciant si clientul sau. Cnd negocierea se face telefonic, se face confirmarea pretului prin fax; cnd, potrivit unor contracte ncheiate n prealabil, livrarile de animale se fac n timp, pretul este renegociat la fiecare livrare. n activitatea de achizitionare a animalelor de la crescatorii sau de pe piete, comerciantii de animale vii pot apela si la comisionari, acestia fiind remunerati printr-un comision ce poate ajunge pna la 2% din pretul animalului. 9.6. Pietele produselor agricole si alimentare

Pietele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca o structura aflata la dispozitia agentilor economici n scopul facilitarii negocierilor si activitatilor logistice pe care acestia le desfasoara. Pietele care permit schimbul de produse sunt considerate piete fizice: este cazul pietelor de gros, de detail, pietelor de animale etc., unde toate marfurile sunt expuse, ceea ce da posibilitatea cumparatorilor sa aleaga n functie de aprecierea lor senzoriala. n ultimul timp nsa, alegerea marfurilor se face tot mai mult pe baza unui esantion sau pe baza descrierii produselor, cum este cazul pietelor de licitatie. n cazul burselor de marfuri agricole, operatorii nu schimba marfuri, ci contracte. 9.6.1. Rolul economic si social al pietelor agricole Considerate ca locurile unde se schimba marfuri si informatii economice dar si de ntlnire pentru oameni, pietele agricole au jucat, de-a lungul timpului, un rol esential n aparitia si dezvoltarea oraselor, ele avnd att o functie sociala, ct si una economica. Rolul economic si social al pietelor agricole rezulta din faptul ca ele reprezinta: - locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de marfuri ntre vnzatori si cumparatori. Odata cu schimbul, vnzatorii transmit altor operatori de piata si riscul de depreciere a produselor: perisabilitati, depreciere fizica, scadere a pretului si posibilitatea necomercializarii; - un sistem de referinta cuprinzator al relatiilor dintre oferta si cerere, dintre cumparatori si vnzatori. Pietele constituie locuri relativ transparente si centralizate pentru observarea si ntelegerea schimburilor economice de catre agentii economici: cantitatile de marfa, calitatea si varietatea produselor oferite, preturile practicate, asteptarile cumparatorilor si intentiile vnzatorilor etc. Cotatiile bursiere si standardizarea produselor agroalimentare au menirea de a facilita n mod substantial relatiile dintre ofertanti si cumparatori; - un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor si pe ansamblul sistemului agroalimentar. Pietele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere si de regularizare a raportului dintre ele, deoarece sporesc substantial posibilitatea ca vnzatorii sa-si gaseasca clienti pentru marfurile lor si, viceversa, cumparatorii sa-si gaseasca ofertanti. n acelasi timp, ele permit marilor societati de distributie sau de industrie alimentara realizarea aprovizionarilor la timp si n cantitatea si calitatea dorite. De asemenea, pietele agroalimentare constituie un semnalizator menit sa opreasca "derapajul" agentilor economici ce aduc pe piata marfuri necompetitive sau care practica preturi stabilite n mod birocratic sau monopolist. ntr-un cuvnt, ele au menirea de a releva economia reala; - un factor de dezvoltare economica pentru localitatile unde sunt amplasate; - nfiintarea pietelor si amplificarea activitatii lor duce la crearea de locuri de munca, direct dar si indirect, prin dezvoltarea infrastructurii si a unor ntreprinderi de servicii conexe pietei: depozite, restaurante, banci, transporturi etc. 9.6.2. Tipologia pietelor agricole Tipul de piata agricola este n concordanta si este dat de veriga circuitului de distributie n care se afla produsul. Ca urmare se deosebesc: - piete de productie. Pe aceste piete, vnzatorii sunt producatorii agricoli iar cumparatorii sunt distribuitorii de gros sau detailistii care au integrata si functia de gros. Toti acesti operatori

participa la aducerea produselor agricole pe piata. Exemple de piete de productie: pietele de animale vii, pietele de productie de fructe si legume, pietele de licitatie etc.; - piete de gros. Pe aceste piete, produsele trec din starea distributiva de gros n starea distributiva de detail. Vnzatorii sunt angrosisti iar cumparatorii sunt detailisti si colectivitati (restaurante, cantine etc.). Exemple: piata de gros de legume si fructe din Bucuresti; - piete de detail, pe care produsele trec din starea distributiva de detail n consum, vnzatori fiind detailistii si agricultorii iar cumparatori consumatorii. Exemple: pietele taranesti din orase si localitati rurale turistice. Acestea se bucura de o imagine buna n rndul consumatorilor datorita calitatii si prospetimii produselor pe care le ofera. Desi au detinut o pondere redusa n comertul cu produse agroalimentare, aceste piete au rezistat n perioada economiei de comanda. 9.6.3. Pietele de productie 9.6.3.1. Pietele de animale vii Aceste piete vizeaza, n mod preponderent, animalele mari: bovine si cabaline, si n mai mica masura animalele mici: ovine, caprine si porcine. De regula, ele sunt nfiintate la initiativa primariilor comunale sau orasenesti si sunt gestionate de ntreprinderi specializate n astfel de activitati. Fiecare ofera un ansamblu de cladiri, de dotari, de instalatii si de servicii specifice ca: spatii acoperite, parcari, spatii administrative (birouri pentru operatori, banci, servicii veterinare), centrale telefonice, statii pentru dezinsectia si curatenia pietei, evidenta intrarilor de animale pentru a cunoaste oferta, supravegherea tranzactiilor etc. Accesul pe piata presupune platirea unor taxe (variabile de la o piata la alta) att pentru animalele aduse, ct si pentru vehiculele care le transporta. Operatorii de pe pietele de animale vii sunt: la vnzare: - crescatori individuali sau organizati; - comercianti de animale vii; - comisionari, care pot vinde n contul crescatorilor sau comerciantilor. Desi ponderea celor trei categorii de ofertanti n total vnzari variaza de la o piata la alta, comerciantii de animale sunt n continua ofensiva. la cumparare: - abatoare, mai ales private; - comercianti de animale vii; - macelarii; - crescatorii, care achizitioneaza animale pentru reproductie sau pentru ngrasare. Pe lnga faptul ca sunt un excelent cadru de gasire usoara a clientilor pentru vnzatori si o platforma logistica de primire, triere, lotizare si "mbarcare" rapida a unor efective mari de animale, aceste piete joaca un rol deosebit n schimburile interregionale de animale iar unele din ele servesc ca referinta pentru nivelul preturilor si tendintelor pietei de animale. 9.6.3.2. Pietele de productie de legume si fructe Pietele de productie de legume si fructe sunt amplasate n cadrul sau vecinatatea zonelor de productie. Ofertantii sunt producatori individuali sau organizati, iar cumparatorii sunt expeditorii de legume si fructe situati n zona de aprovizionare a pietei, angrosistii din alte zone care se aprovizioneaza direct de la producatori si centralele de cumparare. Cantitatile de marfa tranzitate prin pietele de productie de legume si fructe cunosc o tendinta de scadere continua n tarile din Europa de Vest. Acest fenomen este datorat pietelor

de licitatie si pietelor "mixte" (de productie si de gros), care au cunoscut o puternica dezvoltare n ultimul timp. 9.6.3.3. Pietele de licitatie Pietele de licitatie pentru comercializarea produselor agricole au aparut la sfrsitul secolului trecut, n arile de Jos, extinzndu-se apoi n Belgia, Franta, Noua Zeelanda etc. De regula, ele au fost create la initiativa agricultorilor organizati (cooperative), sindicatelor agricole, asociatiilor profesionale, camerelor agricole etc. n prezent, aceste piete constituie locul de vnzare a unor mari cantitati de marfuri. De exemplu, prin astfel de piete, n anul 1989, n Olanda a fost vnduta circa 60% din productia agricola a Olandei sau, n 1992, circa 75% din productia de lna a Noii Zeelande. Pe astfel de piete licitatiile pot fi degresive, cum este cazul pietelor de legume si fructe sau progresive, cum este cazul anumitor piete de animale. Pietele de licitatie de legume si fructe. O astfel de piata cuprinde o sala de vnzari, birouri, parcari si un depozit pentru a prezenta produsele ce fac obiectul vnzarii. Cumparatorii sunt grupati n sala de vnzari, asezati n fata unor pupitre care dispun de linii telefonice si butoane pe care le pot activa n situatia cnd doresc sa opreasca, la un anumit pret, indicatorul de pe afisajul electronic, si sa cumpere lotul sau loturile de marfa puse n vnzare. Responsabilul de vnzari anunta caracteristicile fiecarui lot scos la vnzare (cantitate, indici calitativi, zona de provenienta si numele producatorului) si lanseaza ceasul indicator al pretului. Pretul variaza ntre P0 (pretul stabilit initial) si P1 (pretul de retragere). Primul client care apasa pe buton, n timp ce acul ceasului se misca de la P0 la P1, devine posesorul lotului. Producatorii de legume si fructe pot alege ntre: - vnzarea individuala. Acest tip de vnzare poate fi nsotit sau nu de prezentarea fizica a marfii pe piata; n ultimul caz, producatorul anunta prin telefon: produsele, cantitatile si calitatea lor, precum si orele de livrare a acestora n statiile de conditionare ale potentialilor cumparatori (expeditori de legume si fructe); - vnzarea colectiva a marfurilor conditionate. n acest caz producatorii livreaza produsele n statiile de conditionare ale ntreprinderii de tip asociativ (cooperativa, grup de producatori, SICA etc.) de care apartin. Dupa conditionare, ele sunt vndute pe piata de licitatie n numele ntreprinderii respective, numele producatorilor nefiind cunoscute. Cantitatile de legume si fructe care nu sunt vndute beneficiaza de un asa zis pret de retragere, si sunt dirijate catre fabricile de conserve sau, daca prezinta un anumit grad de depreciere, sunt distruse. Piata de licitatie de bovine. Crescatorii anunta vnzarea animalelor lor prin telefon sau printr-un bon de nscriere la piata de licitatie. n ziua licitatiei, fiecare animal este trecut prin ringul salii de vnzare, fiind nsotit de o tablita indicatoare pe care sunt nscrise numarul de ordine, greutatea si pretul de pornire. Numele vnzatorului (crescatorului) si ale cumparatorului se fac cunoscute dupa vnzare. Avnd ca baza pretul de pornire, licitatia este crescatoare, cu o marja fixa diferita de la o piata la alta. Ofertantul poate sa aleaga ntre a vinde animalul sau kilogramul de carne. n anumite situatii, el poate refuza vnzarea, fara sa plateasca penalitati. Crescatorul este platit n numerar, dupa un anumit interval de timp de la vnzare, de societatea care administreaza piata, din banii primiti de la cumparator. Cheltuielile de functionare sunt facturate, de aceeasi societate, att cumparatorului, ct si vnzatorului, reprezentnd o cota procentuala (de 1-2%) din pretul de vnzare.

Pe pietele de licitatie din tarile membre ale UE, animalele vndute sunt clasate dupa grila EUROP, iar preturile lor de vnzare sunt nregistrate n vederea stabilirii cotatiilor de piata. Pietele de licitatie prezinta o serie de avantaje, att pentru producatori, ct si pentru ofertanti. Pentru producatori - rapiditate n efectuarea tranzactiilor; - grad ridicat de concentrare si omogenitate a ofertei; - servicii logistice de calitate superioara; - comoditati (parcari, telefoane, fax etc.); - grad ridicat de transparenta a pietei. Pentru ofertanti - selectia cumparatorilor n functie de solvabilitate (agrearea cumparatorilor si vnzatorilor la licitatii se face pe baza varsarii unor garantii bancare); - centralizarea platilor; - loialitatea si transparenta tranzactiilor (pret si cantitate, calitate); - cresterea puterii colective n cadrul filierelor. Avantajele enumerate reprezinta argumente care au stat la baza dezvoltarii pietelor de licitatie n lume si cristalizarii rolului lor de referinta n ceea ce priveste preturile si tendintele care se manifesta n distributia produselor agricole. n acest context, trebuie sa subliniem ca pietele de licitatie au avut si au un rol antrenant n dezvoltarea productiei si organizarea economica a agricultorilor. Fata de aceste piete, nsa, se manifesta si reactii negative. De exemplu, n Olanda, sunt criticate de catre procesatori si detailisti, deoarece se considera a fi prea avantajoase pentru producatorii agricoli (uneori, pe ele se creeaza cresterea preturilor) si pentru ca nu permit regularizarea preturilor. Pietele de licitatie telematica Introducerea pe scara larga a telefonului, faxului etc. a modificat modul de functionare a acestor piete, deoarece att vnzatorii, ct si cumparatorii nu mai sunt obligati sa vina la piata. De exemplu, n cazul animalelor, ofertele pot fi facute pe loturi, prin intermediul unui calculator, legat la o retea la care se poate conecta orice agent economic interesat. De asemenea, ele pot fi prezentate n cataloage pe care orice cumparator le poate consulta, aceasta presupunnd nsa o descriere amanuntita a fiecarui produs. Modul de functionare este simplu: dupa ce piata a fost deschisa, loturile de animale "defileaza" pe un ecran si sunt descrise n direct de catre seful de vnzari. Cumparatorii conectati la piata liciteaza si animalele sunt vndute celor care ofera mai mult. Transportul animalelor, ca si plata crescatorilor sunt asigurate de firma care gestioneaza piata. Garantia platilor se realizeaza prin intermediul sumelor depuse att de vnzatori, ct si de cumparatori. Acest tip de piata asigura reducerea costurilor tranzactiilor (marfurile nu mai sunt transportate la piata) si favorizeaza concurenta (creste numarul de vnzatori si de cumparatori). Astfel de piete functioneaza din anul 1983 n Canada (pentru cereale si animale), din anul 1988 n Franta (pentru animale), n Scotia etc. 9.6.4. Pietele de gros Pietele de gros sunt locul n care se confrunta grosistii cu detailistii. Ele sunt denumite si piete de consum, datorita faptului ca sunt situate de regula n mari orase (mari centre de consum). Pietele de gros pot fi polivalente (pe care se comercializeaza legume si fructe, peste, carne, vnat, produse lactate, vinuri, flori etc.) sau specializate (de exemplu pietele de carne din

apropierea abatoarelor). Cele mai mari piete de gros din lume Aalsmer (Olanda) pentru flori, Tokyo si Barcelona pentru peste, Rungis (Franta) - piata polivalenta. Piata Rungis este considerata a fi cea mai mare piata de gros din Europa. Ea a fost deschisa n anul 1969, prin mutarea pietei de gros situate n centrul Parisului ("Halele" Parisului) si este considerata a fi o piata de interes national. Piata se ntinde pe o suprafata de 600 ha. n anul 1990 a nregistrat o cifra de afaceri de 62 miliarde franci si a oferit 17000 de locuri de munca. n acelasi an, pe aceasta piata au operat 1497 grosisti (din care 243 grosisti de legume si fructe) si 23000 cumparatori (detailisti) iar activitatea de vnzare s-a concretizat n: 1280000 tone de legume si fructe, 108000 "produse de mare", 332 tone carne proaspata si congelata, 94000 tone pasari si vnat, 184000 tone lactate etc. Avnd n vedere importanta economica si sociala pe care o au o serie de piete din Franta, ncepnd cu anul 1960, au fost considerate piete de interes national. Aceste piete au un dublu obiectiv: concentrarea ofertei de produse agricole la locurile de productie sau n apropierea marilor centre de consum, precum si punerea la dispozitia operatorilor de piata a unor instalatii moderne menite sa contribuie la ameliorarea eficientei distributiei. n prezent, n aceasta tara functioneaza 19 piete de interes national, din care 4 sunt piete de productie, 10 piete de consum si 5 piete mixte. 9.6.5. Bursele de marfuri agricole Bursele de marfuri agricole fac parte din categoria pietelor speciale. Produsele agricole comercializate prin burse sunt, de regula, produse brute (gru, orez, porumb, cartofi, cafea etc.) sau cu un grad redus de transformare (cacao, zahar etc.), dar n nici un caz produse alimentare finite. Aceste produse trebuie sa fie standardizate (normalizate). Tranzactiile se pot face n numerar, cnd au ca obiect produse fizice sau cu plata la termen, cnd ele vizeaza contractele. Cea de-a doua categorie de tranzactii se fac prin asa-zisa piata la termen "fizica". Tranzactiile se desfasoara fara ca marfa sa fie trecuta prin bursa, ele genernd contracte comerciale scrise, n care sunt trecute termenele de livrare a marfii de catre vnzatori si termenele de plata, pe baza pretului stabilit, pentru cumparatori. Astfel, cantitatile vndute si preturile pot fi stabilite cu mult timp nainte de obtinerea productiei. Asemenea contracte pot fi utilizate de producatorii de furaje combinate, de procesatorii din industria alimentara si angrosisti, deoarece le permite planificarea cumpararilor si deci securitatea aprovizionarilor. La rndul lor, aceste contracte se pot schimba fara sa fie trecute prin bursa. n cazul tranzactiilor prin bursa, operatorii schimba ntre ei contracte standardizate. n general, aceste contracte pot fi revndute sau rascumparate nainte de a se ajunge la termenele de vnzare si, respectiv de plata a marfii. Cele doua parti trateaza prin intermediul unui comisionar agreat. Cumparatorul se angajeaza sa plateasca, semnnd o recunoastere a datoriei la organul de compensare (a platilor) si varsa o garantie; vnzatorul primeste o creanta, dar si el trebuie sa depuna o garantie. Astfel, desi nu se cunosc, cei doi parteneri sunt protejati, riscul fiind aproape nul. Ca exemplu comparativ pentru astfel de tranzactii poate fi luat un producator de gru, care vinde productia sa pe piata fizica dar apare, n paralel, si pe piata bursiera (figura 9.14.): Piata fizica Luna Bursa Venituri scontate Iulie Vinde 10 contracte a 100 t x 1,2 u.m./t 10t cu 1,2 u.m./t = =120 u.m. lei 120 u.m.

Pretul n decembrie Scadenta n =? decembrie Vinde 100 t x 1 u.m./t Decembrie Cumpara 10 =100 u.m. lei contracte de 10t cu 1 Pierderi = 20 u.m. lei u.m./t = 100 u.m. Cstiga = 20 u.m.

se anuleaza Figura 9. 14. Exemplu comparativ de tranzactii Producatorul de gru doreste sa garanteze venitul pe care spera sa-l obtina din vnzarea unui produs naintea recoltarii. El estimeaza recolta sa la 100t si pretul de vnzare necesar pentru a-si acoperi cheltuielile si a obtine si un profit de 1,2 u.m./t, ceea ce i va asigura un venit de 120 de u.m. n iulie, el constata ca, pe piata la termen, cursul la scadenta (luna decembrie) este tot de 1,2 u.m./t. Atunci, el vinde pe aceasta piata 10 contracte a cte 10t fiecare (cu scadenta n decembrie). n decembrie, producatorul vinde efectiv recolta sa pe piata fizica unui comerciant cu numai 1 u.m./t, deci mai putin cu 0,2 u.m. fata de pretul scontat. Ca urmare, el va ncasa numai 100 u.m., fata de 120 u.m. venituri scontate. Dar cursul a scazut si pe piata la termen, situndu-se tot la 1 u.m./t. n aceste conditii, el va rascumpara cele 10 contracte a cte 10 t cu pretul de 1 u.m./t, pentru a-si onora angajamentul pe piata la termen. Aceasta operatie i va asigura realizarea unui profit de 20 u.m., fapt ce-i va permite sa anuleze, prin compensare, pierderea de 20 u.m. care a nregistrat-o pe piata fizica. Bursele de marfuri sunt considerate att un instrument speculativ, ct si antispeculativ, aflat la ndemna agentilor economici. Sunt un instrument speculativ pentru cei care spera n cstiguri mari si rapide, asumndu-si n aceeasi masura si riscul pierderii. La origine, nsa, ele au fost create ca un instrument antispeculativ de catre sindicatele si organismele profesionale ale producatorilor agricoli, procesatorilor si comerciantilor, pentru a se proteja de variatia preturilor. Avantajele bursei ca instrument antispeculativ sunt: - pentru producatorii agricoli, bursa poate fi un mijloc de: fixare a preturilor la unele produse n avans, nainte de recoltare si chiar de nsamntare, ceea ce limiteaza riscurile; predeterminare a sumei ce se poate cstiga sau pierde prin stocarea produselor, comparativ cu vnzarea directa a acestora, ceea ce, de asemenea, limiteaza riscul; - pentru consumatori, bursa poate fi un mijloc de fixare n avans a preturilor materiilor prime agricole pentru o perioada data. Acest lucru le permite previzionarea costurilor unitare si a preturilor de vnzare ale produselor obtinute din prelucrare (care nu se mai revizuiesc n functie de fluctuatiile cursului). Tranzactiile bursiere sunt rezervate operatorilor de piata care vnd sau cumpara contracte n sume foarte mari. n operatiunile bursiere se folosesc doi termeni specifici: unitatea de contractare si unitatea de cotatie. Unitatea de contractare reprezinta cantitatea minima ce poate face obiectul unui contract tranzactionat prin bursa. Ea variaza de la un produs la altul; de exemplu, la zahar alb sau cafea este de 50t, la cacao boabe de 10t etc. Unitatea de cotatie reprezinta cantitatea de

produs pentru care se face cotatia (se stabileste pretul); la zaharul alb cotatia se face pentru o tona, iar la cafea si cacao boabe pentru 100kg etc. Cotatiile la bursa trebuie sa reflecte ct mai exact posibilitatea schimburilor ce se pot efectua pe aceste piete. Ele sunt utilizate pentru a observa tendintele preturilor si pentru a se lua masuri de sustinere a acestora n situatia cnd ele coboara sub o anumita limita; de asemenea, ele servesc drept referinta pentru negocierea preturilor n comertul international de produse agricole. Exemple: bursele din Chicago (SUA) pentru cereale, bursa din Courtrai (Belgia) pentru cartofi. Pe pietele bursiere care servesc drept referinta, comisiile de cotatie sunt formate din operatori, gestionari ai pietei si reprezentanti ai puterii publice (de regula din Ministerul Agriculturii). Pentru fiecare produs, cotatia are n vedere: - caracteristicile precise ale produsului: specia, varietatea, calibrul, calitatea, ambalajul etc.; - cantitatea; - cursurile. Analiza cursurilor bursiere indica: - variatia lor n raport cu cotatiile precedente; - cursurile extreme (cele mai scazute si cele mai nalte); - cursurile medii, care sunt cele mai practicate. Cele mai mari burse comerciale de marfuri agricole din lume sunt n SUA: Chicago Board of Trade, Chicago Mercantille Exchange si New York Sugar, Coffee and Cacao Exchange. Pentru a ntelege amploarea tranzactiilor bursiere trebuie retinut ca, n fiecare an, prin primele doua burse (specializate n cereale) se revinde de peste 20 de ori echivalentul recoltei americane de cereale. Bursele europene de marfuri agricole (Londra, Paris, Havre, Lille s. a.) au o activitate modesta n raport cu cele americane, desi au cunoscut o dezvoltare substantiala n ultimul timp. 9.7. Distributia de gros (cu ridicata) si de detail (cu amanuntul) a produselor alimentare n figura 9.15. este prezentata schema simplificata a distributiei produselor alimentare (operatii si functiile acestora).

Operatorii distributiei ntreprinderi de industrie alimentara Angrosisti

Functiile operatorilor Procesare Centrale de Transport cumparare Comert de gros si platforme Transport Detailisti Comert de detail integrati

Detailisti independenti Menaje si consumatori colectivi Figura 9.15. Functiile operatorilor

Transport Consum

9.7.1. Comertul de gros cu produse alimentare 9.7.1.1. Functiile comertului de gros Comertul de gros cu produse alimentare ndeplineste 4 functii: cumpararea (n cantitati mari); asortarea (varietate de articole); stocarea (disponibilitate n orice moment);

revnzarea. Pentru exercitarea functiilor specifice comertului de gros, de catre un operator de piata, sunt necesare urmatoarele conditii: - sa detina mari depozite (suprafete de stocare); - sa dispuna de mijloace logistice corespunzatoare (pentru apro-vizionare, livrari si gestiunea stocurilor); - sa fie implantat n centrul zonelor de gravitatie comerciala a clientilor; - sa dispuna de un serviciu comercial dezvoltat si de specialisti n marketing. 9.7.1.2. Serviciile prestate de angrosisti Angrosistii asigura o serie de servicii operatorilor de piata cu care fac tranzactii: servicii prestate detailistilor: - reducerea numarului de furnizori si ca urmare a acestui fapt, economie de timp si de cheltuieli privind aprovizionarea. Regrupnd marfurile cumparate de la numeroase ntreprinderi de industrie alimentara, ei ofera un asortiment larg si pot efectua si fractionarea produselor (unde este cazul); astfel ei pot asigura chiar si un singur punct de aprovizionare pentru unii detailisti, ceea ce este foarte practic si avantajos, mai ales n cazul marfurilor provenite din import; - reducerea si chiar eliminarea stocarii produselor. Acest lucru este posibil deoarece detailistii se pot aproviziona n orice moment si cu cantitatile de marfuri dorite de la angrosisti; ca urmare, imobilizarile financiare si celelalte cheltuieli legate de stocare (chirii, paza, energie, salarii etc.) sunt suportate indirect de catre angrosisti; - disponibilitatea permanenta a articolelor solicitate de detailisti; - consiliere comerciala privind: alegerea articolelor, gestionarea magazinelor. servicii oferite procesatorilor: - prospectarea (gratuita) a pietei pentru cunoasterea volumului si structurii cererii (sortimentele de alimente cele mai cautate) si ofertei, a preturilor si a altor informatii despre piata. Angrosistii, spre deosebire de detailisti si de ntreprinderile de industrie alimentara, au posibilitati financiare dar si interes sporit pentru efectuarea unei asemenea cercetari de marketing; - preluarea unei parti substantiale din cheltuielile comerciale si logistice ale procesatorilor, prin reducerea numarului de tranzactii (facturari, livrari, plati etc.) si, respectiv, reducerea sau eliminarea stocarii, transportului etc. Angrosistii trebuie perceputi ca "aliati" ai detailistilor si ai ntreprinderilor de prelucrare, dar, de multe ori, ei sunt receptati ca un "paravan impenetrabil" ntre acestia. 9.7.1.3. Tipurile de angrosisti n comertul cu alimente, functiile angrosistului pot fi asumate de: - grosistii specializati; - societatile de distributie care poseda centrale de cumparare si platforme de distributie; - ntreprinderile de industrie alimentara. Grosistii specializati Specializarea se face, de regula, pe o familie de produse: - lapte, lactate, brnzeturi si cascaval; - carne si preparate din carne; - fructe si legume (vezi piata de gros din Bucuresti); - vinuri.

n comertul mondial, n prezent, acest gen de grosisti suporta o puternica si dubla constrngere (amenintare): din partea procesatorilor si a detailistilor. Pentru a rezista si a se dezvolta, acestia trebuie sa actioneze n spiritul opticii de marketing, n urmatoarele directii: - diversificarea gamei de produse si servicii (conditionare, ambalare, livrare etc.); - diversificarea surselor de aprovizionare; - trecerea la ncheierea de contracte ferme cu furnizorii si clientii; - nfiintarea propriilor puncte de vnzare cu amanuntul; - asocierea cu alti grosisti (cooperative de aprovizionare) pentru a aproviziona de la procesatori si din import n conditii mai avantajoase. Pentru a atrage si clientela formata din mici cumparatori si a-si diminua cheltuielile de functionare, numerosi grosisti au creat mari depozite n care clientii lor vii si se aprovizioneaza direct prin autoservire: este ceea ce francezii numesc autoservire de gros (le libre-service de gros sau, n engleza, cash and carry). Liderul european al acestei forme de vnzare de gros este societatea germana METRO, care are deschise astfel de magazine si n Romnia. Acest gen de depozite cu autoservire a proliferat foarte mult n lume. Societatile de distributie care poseda centrale de cumparare si platforme de distributie Centralele de cumparare sunt entitati ("birouri de cumparari") create de societati de distributie si colectivitati pentru a se aproviziona direct si mai avantajos de la furnizorii nationali (procesatorii) si straini. n exemplul din figura 9.16. centrala de cumparare serveste pentru doua societati de distributie (A si B), fiecare din ele posednd platforme (depozite) si cte o retea de puncte de vnzare cu amanuntul.

A Platforme de distributie Punctedevnzare Import

Centrale decumparare

ntreprinderi de industriealimentara

Platforme de distributie Punctede vnzare

Figura 9.16. Locul de cumparare n distributia de gros si de detail a produselor alimentare Livrarea produselor, facturarea si plata lor sunt facute direct ntre ntreprinderile de prelucrare si societatile de distributie (sau punctele de vnzare acestora), fara sa treaca prin centrale de cumparare. Avantajele comertului integrat (de gros si de detail) cu produse alimentare, n conditiile organizarii centralelor de cumparare, sunt: - putere de negociere ridicata asupra conditiilor de livrare a marfurilor si nivelului de pret; - posibilitatea practicarii unei politici de marketing comune de catre societatile de distributie care au nfiintat centrala (de exemplu, toate punctele de vnzare - chiar daca apartin unor societati de distributie diferite, pot utiliza acelasi nume); - prestarea unor servicii catre membrii sai, ca: nfiintarea unor noi puncte de vnzare si reamenajarea unora din cele existente, trainingul personalului s. a.; Platformele de distributie sunt mari depozite create de societatile de distributie care se aprovizioneaza prin intermediul centralelor de cumparare, n scopul unei mai bune gestionari a activitatilor logistice ce vizeaza deplasarea marfurilor alimentare la punctele de vnzare. Dupa primirea marfurilor, aici sunt facute o serie de operatiuni, cum ar fi regruparea, conditionarea si fractionarea lor, dupa care sunt livrate catre punctele de vnzare. Asemenea activitate necesita un volum mare de cheltuieli cu forta de munca (pna la 70% din total cheltuieli, n afara celor logistice), fapt ce explica efortul pe care-l fac operatorii de piata respectivi pentru automatizarea platformelor. Gestionarea eficienta a platformelor de distributie impune minimizarea stocurilor dar si evitarea inputurilor de aprovizionare; ea presupune, de asemenea, rationalizarea (scurtarea) intervalelor de timp care se scurg de la primirea comenzilor pna la livrarile de marfuri. Gestionarea eficienta presupune, de asemenea, realizarea rotatiei (nnoirii) stocurilor n functie de viteza de depreciere a produselor. Astfel, la produsele foarte perisabile (capsuni, zmeura, peste etc.) nnoirea stocurilor se face la mai putin de 24 ore, la produsele lactate la 2 zile, la produsele de bacanie si cele congelate la 20 de zile etc. Avnd n vedere omogenitatea fondului de marfa pe care-l gestioneaza, centralele de cumparare se pot grupa n: specializate si nespecializate.

Franta este una din tarile cu cele mai multe centrale de cumparare. Ca centrala specializata si nespecializata, din aceasta tara, putem exemplifica pe TRIPODE - pentru horticultura (care reuneste un mare numar de societati de distributie de legume si fructe) si, respectiv, ARCI (care regrupeaza societatile Carrefour, Promodis, Auchan). Centralele de cumparare sunt organizate si la scara europeana (se vorbeste despre asazisele "aliante europene" sau "supercentrale"). Ca exemple pot fi date: AMS (Associated Marketing Services), care grupeaza societati de distributie din mai multe tari si are sediul n Elvetia; ERA (European Retail Alliance), care asociaza 3 grupuri: Ahold (Olanda), Argyll (Anglia) si Casino (Franta) etc. 9.7.2. Comertul de detail cu produse alimentare Comertul cu amanuntul este realizat de totalitatea ntreprinderilor care au activitate de detailist. Plasati ntre angrosisti sau platforme de distributie si consumatori, detailistii alcatuiesc veriga de distributie cea mai din aval. De regula, detailistii cumpara produse pentru a le revinde consumatorilor n cantitati mici si n starea n care le-au cumparat. Principalele functii ale comertului de alimente cu amanuntul sunt: formarea asortimentului, pentru a oferi consumatorului o gama ct mai larga de produse; fractionarea, pentru a oferi produsul (ambala) n cantitati ct mai diferite, n concordanta cu cererea. 9.7.2.1. Modalitati de vnzare cu amanuntul a alimentelor Se cunosc urmatoarele modalitati principale de vnzare cu amanuntul a alimentelor: - vnzarea traditionala, care este cea mai veche forma de vnzare. Ea presupune prezentarea marfii si a unor informatii legate de utilizarea ei clientului, precum si servirea acestuia de catre vnzator; - vnzarea cu autoservire, caracterizata prin: - expunerea marfii, de obicei ambalata si cu pretul inscriptionat; - accesul liber al clientului la marfa; - libera alegere a articolelor de catre client, fara interventia vnzatorului; - existenta uneia sau mai multor case de marcat special echipate, amplasate la iesirea din magazin, si care permit efectuarea centralizata a platii n cazul cumpararii mai multor produse diferite; - punerea la dispozitia clientului a unui cos sau carucior pentru a transporta marfurile pna la casa sau pna n fata magazinului; - vnzarea la domiciliu, care se poate realiza prin: - vnzatori ambulanti, folosita pentru numeroase produse alimentare. Livrarea la domiciliu poate fi interesanta pentru persoanele n vrsta sau cele care locuiesc n mediul rural; - vnzarea prin corespondenta si la distanta. n acest caz comenzile se fac prin posta, telefon sau fax. Se practica mai ales pentru alimente deosebite: vinuri vechi si alese, pate de gsca, cascavalului etc. - vnzarea prin distribuitori autorizati. Aceasta forma de vnzare se practica, n special, pentru distribuirea bauturilor (cafea, bere, cola, pepsi etc.), dar si a unor produse de patiserie, a dulciurilor si sandvisurilor. Este o modalitate de vnzare a produselor alimentare aflata n crestere, mai ales n tarile cu standard de trai ridicat: Germania, Japonia, SUA, Franta s. a.

9.7.2.2. Forme de organizare a comertului cu amanuntul cu produse alimentare Se cunosc trei forme importante de organizare a comertului cu amanuntul: - comertul integrat; - comertul independent asociat; - comertul independent izolat. Comertul integrat se regaseste ntr-o tipologie de ntreprinderi destul de eterogena: societatile comerciale cu sucursale multiple; lanturi de mari magazine si magazine populare; societati de distributie pe mari suprafete; cooperative ale consumatorilor s. a. Societatile comerciale cu sucursale multiple au mai multe magazine de vnzare cu amanuntul, prin care se distribuie produsele cumparate en gros sau cele fabricate de societate. Functia de gros este asigurata de o centrala proprie sau de una la care este afiliata; n cazul n care ntreprinde-rea vinde propria productie, functia de gros este integrata la nivelul productiei. Functia de detail este realizata de magazinele (sucursalele) pe care le are societatea respectiva, unde sortimentele principale sunt produsele alimentare, la care se adauga, de regula, produse nealimentare cu cerere curenta: articole de menaj si de ntretinere, tricotaje, mercerie etc. Activitatea specifica ntreprinderilor cu sucursale multiple se asigura prin structuri de organizare si compartimente specifice, ca: directia generala, al carei principal obiectiv este implementarea politicii comerciale adoptate de ntreprindere. Aceasta se realizeaza prin: elaborarea de strategii de piata si de planuri de dezvoltare pe termen mediu si lung, coordonarea sucursalelor, formarea continua a personalului, actiuni promotionale (publicitate, promovarea vnzarilor s. a.), stabilirea formelor de vnzare, extinderea retelei de magazine, modernizarea spatiilor de vnzare etc.; directia comerciala, al carei personal este antrenat n desfasurarea unor activitati de marketing (studierea pietei, elaborarea de prognoze si planuri de marketing, alegerea furnizorilor s. a.), de primire, stocare, expediere si de gestionare a marfurilor etc.; depozitul central, unde se primesc, se grupeaza si se stocheaza alimentele destinate aprovizionarii magazinelor (sucursalelor); magazinele. Acestea si desfasoara activitatea sub firma societatii comerciale din care fac parte sau sub sigla centrului de cumparare la care sunt afiliate aceste societati. Punctele de vnzare (magazinele) sunt ncredintate unor persoane, remunerate printr-un comision (stabilit sub forma unui procent din cifra de afaceri pe care o realizeaza). Pentru garantarea stocurilor de marfuri care le-au fost ncredintate, acestia trebuie sa depuna o garantie. Societatile cu sucursale multiple sunt ntreprinderi care exploateaza un numar mare de puncte de vnzare (n cele mai multe cazuri peste 1 000), de marimi diferite (hiperpiete, superpiete). Exemple de astfel de ntreprinderi pot fi firmele "Casino" (care, n anul 1993, avea 3321 puncte de vnzare), n Franta sau, la o scara mult mai mica, "Mega Image", n Romnia. Lanturile de mari magazine sau magazinele populare sunt organizate sub forma societatilor comerciale pe actiuni sau tip holding, cu raza de activitate regionala sau nationala. Caracteristica principala a unui lant de magazine este integrarea activitatii comertului cu

amanuntul cu activitatea comertului de gros. Pentru functia de gros, lantul de mari magazine si poate constitui o centrala proprie de cumparare. Ca exemplu putem considera reteaua XXL. Ca exemple de societati de distributie (specializate) pe mari suprafete pot fi date: "Carrefour", "Cora" si "Auchan", toate fiind n Franta. Societatile de distributie cu amanuntul tip "Cooperative ale consumatorilor" sunt foarte apropiate, ca organizare si functionare, de ntreprinderile cu sucursale multiple, dar filosofia lor este diferita, caci fiecare consumator poate deveni si cooperator. Comertul independent asociat. Este realizat de catre ntreprinderi care nu integreaza, n mod individual, functiile de gros si de detail. Totusi, o cooperare ntre ntreprinderile de comert de gros si cele de comert cu amanuntul exista, sub forma lanturilor voluntare si a grupurilor de cumparare, pentru a face fata concurentei comertului integrat. Lanturile voluntare se constituie din initiativa grosistilor. Mai multi grosisti, numiti "cap de lant" se grupeaza ntre ei si asociaza n jurul lor detailistii. Ei realizeaza, astfel, coordonarea functiilor de gros si de detail, fiecare comerciant aderent mentinndu-si independenta juridica si financiara. Detailistii garanteaza fidelitate angrosistilor, marindu-le puterea de cumparare si de negociere a conditiilor de livrare a marfurilor cu furnizorii lor. n acest scop, grosistii aderenti la lantul voluntar creeaza o centrala de cumparare. Prin intermediul centralei de cumparare, grosistii asigura detailistilor o serie de avantaje si servicii, dintre care mai importante sunt: - preturi diminuate; - gruparea comenzilor; - ajutor n gestiune (formarea profesionala a personalului si consultanta); - promovarea vnzarilor prin publicitate la locul de vnzare, campanii publicitare regionale si nationale etc.; - conceperea, amplasare si amenajarea magazinelor; - informatii despre piata (rezultate din studiile de piata care sunt efectuate n mod periodic); - acordarea de marci de distributie. Grupurile de cumparare ale detailistilor sunt asociatii organizate dupa statutul cooperatiei de consum. Detailistii asociati si conserva independenta juridica si financiara. Principalele atributii ale grupurilor de cumparare sunt: - realizeaza cumparaturi grupate, grupul ndeplinind functiile grosistilor; - stocheaza marfurile cumparate n propriile depozite si le livreaza detailistilor n functie de necesitatile lor imediate; - rezerva exclusivitate fiecarui detailist asociat pentru o zona de vnzare determinata, pentru a se evita concurenta ntre membrii grupului; - asigura aderentilor libertatea cumparaturilor etc.; - realizeaza schimburi de experienta ntre detailisti, actiuni de promovare a vnzarilor, modernizarea si amenajarea magazinelor etc. n conditiile apartenentei la un grup de cumparare, detailistii se simt mai putin izolati si au mai multa forta n negocierile cu furnizorii. Comertul independent izolat. Este vorba de un comert specializat, practicat de ntreprinderi de mica dimensiune (familiale) care, de regula, poseda un singur punct de vnzare. Daca n tarile vest-europene acest tip de comert este n regres, n Romnia este n crestere, att ca pondere n total marfuri alimentare comercializate, ct si ca numar de ntreprinderi. n categoria ntreprinderilor ce practica comertul cu produse alimentare sub forma "independent izolat" intra: pescariile, brutariile, macelariile, magazinele de legume si fructe etc.

Unele dintre aceste mici ntreprinderi familiale au doar o functie comerciala (cumpara pentru a revinde); altele, nsa, pe lnga aceasta functie realizeaza si o activitate artizanala (de procesare) a unei parti din produsele pe care le vnd: este cazul brutariilor, macelariilor, birturilor etc. 9.7.2.3. Tipuri de magazine de vnzare cu amanuntul a marfurilor alimentare Tipuri de magazine cu autoservire Hipermagazinul. Acest tip de magazin cu autoservire a fost deschis pentru prima data n Franta, n anul 1963, de catre compania CARREFOUR. Principalele elemente de identificare a acestui tip de magazin sunt: suprafata de vnzare de peste 2500 mp; asortimentului de marfuri cuprinde ntre 25-50 mii de articole, din care circa 4 000 sunt alimentare; alimentele reprezinta 50-60% din cifra de afaceri; prezenta, n fluxul de autoservire, a unor raioane n care se practica vnzarea traditionala (carne, mezeluri, brnzeturi, legume si fructe); existenta unui sector de alimentatie publica, cu sali de consumatie: restaurant, snack-bar, braserie etc.; o casa de marcat (amplasata la iesirea din fluxul de autoservire) pentru 200 mp suprafata de vnzare; constructia magazinului este pe un singur nivel; este amplasat, de regula, la periferia orasului; existenta unui parcari cu 1200 locuri. Supermagazinul. Este o unitate comerciala de vnzare cu amanuntul, cu autoservire, a unei game largi de produse alimentare, la care se adauga si produse nealimentare, ntr-o proportie de 10-15% din totalul vnzarilor. Elementele de identificare: suprafata de vnzare: 400-2 500 mp; comercializeaza 3 - 5000 articole; produsele alimentare ocupa 2/3 din suprafata de vnzare si realizeaza 90% din cifra de afaceri; o casa de marcat pentru 100 mp suprafata de vnzare; este amplasat, de regula, n noile cartiere. Ca replica a tendintei de dezvoltare a unor forme de comert orientate spre practicarea unei politici de reducere a preturilor, n SUA a aparut supermagazinul de tip discount, gen antrepozit, care se poate identifica prin: suprafata de vnzare de peste 400 mp; marimea asortimentului de marfuri: peste 16 000 articole, incluznd o mare varietate de produse proaspete, preparate si semipreparate; amplasarea la periferia oraselor. Supereta. Acest tip de magazin prezinta urmatoarele caracteristici: suprafata de vnzare de 120-140 mp; marfurile comercializate (250 -1000 referinte) sunt n proportie de 90% de natura alimentara;

numar de salariati: circa 20. Miniautoservirea. n aceasta categorie de magazine, produsele vndute sunt aproape n exclusivitate de natura alimentara. Caracteristici: suprafata de vnzare: pna la 120mp; numarul de salariati nu depaseste 5 persoane; amplasarea: n imediata apropiere a unor ntreprinderi de prestari de servicii, benzinarii etc. Magazinul popular. Este o unitate comerciala destinata satisfacerii nevoilor curente ale cumparatorilor, incluznd marfuri de rotatie rapida (asa-zisele articole populare), vndute prin autoservire. Are un sector alimentar foarte dezvoltat. Caracteristici: suprafata de vnzare de 600-2 500 mp; asortiment limitat la articolele cu mare vnzare (7-10000 referinte); preturi scazute si o gama de servicii redusa. n tarile din Europa de Vest, n special n Franta, numarul magazinelor populare este n recul, multe din acestea fiind nchise sau transformate n supermagazine. n SUA, declinul acestui tip de magazin a avut loc n favoarea magazinelor tip discount, bazate pe: preturi joase si o rapida rotatie a stocurilor; localizarea la periferia oraselor; ambianta modesta a magazinului; absenta service-ului; autoservire. Dupa 1960, tinuta acestor magazine s-a mbunatatit simtitor, promovndu-se magazinele discount-promotionale, care practica si anumite servicii. Alte tipuri de magazine (puncte de vnzare) Marea suprafata specializata (sau magazinul specializat). Este un punct de vnzare de dimensiune relativ mare, de circa 500 mp, specializat ntr-o familie de produse: legume si fructe sau carne si produse congelate etc. Mica suprafata specializata (sau micul magazin specializat) Exemplele tipice sunt: brutariile, patiseriile, pescariile, macelariile, magazinele specializate n distributia vinurilor etc. Acestea practica modul de vnzare traditional si apartin unor comercianti independenti de talie mica. Hala (piata acoperita). Acest tip de punct de vnzare, raspndit n toata Europa, este tot mai amenintat, fie pentru ca nu este "modern", fie pentru ca a fost uitat sau darmat prin planurile de sistematizare a oraselor. El permite comerciantilor si agricultorilor sa-si vnda direct produsele. Centrul comercial, care este format dintr-un grup de magazine formnd un ansamblu, conceput si realizat ca o unitate apartinnd unei singure ntreprinderi; prin profilul magazinelor se asigura o oferta de marfuri similara celei existente ntr-un magazin universal. Avnd n vedere marimea lor, centrele comerciale pot fi: - regionale, situate la periferia marilor orase sau la ncrucisarea unor strazi, avnd o suprafata de vnzare de circa 30 000 mp; - intercomunale, cu o suprafata de vnzare de 5000-30 000 mp si cu 30-50 puncte de vnzare;

- galeriile comerciale, care, de regula, se dezvolta n zone rezidentiale, prin amenajarea unor pasaje. Au o suprafata de 3000-8000 mp si regrupeaza 20-50 de mici magazine. Crearea acestora a avut ca obiectiv atragerea unei mari diversitati de comercianti, n speta de alimente, pentru a exercita o puternica atractie comerciala. Magazinul restaurant. Acesta permite consumul pe loc sau cumpararea pentru acasa a alimentelor. Adesea, agricultorii le asociaza, ca modalitate de vnzare, cu vnzarea la ferma sau ferma-han. Autoservirile agricole. Sunt puncte de vnzare cu autoservire specializate n vnzare de produse ca: ngrasaminte, furaje, rasaduri etc., a uneltelor de lucru si utilajelor necesare agricultorilor. Aceste magazine specializate se pot ntlni n zonele rurale din toate tarile din Europa de Vest. Relativ recent, astfel de puncte de vnzare s-au organizat si n Romnia. n tarile cu economie de piata se nregistreaza o tendinta de crestere a complexitatii distributiei marfurilor agricole si alimentare, precum si a aportului acesteia la realizarea produsului intern brut. n acelasi timp, comertul cu alimente a cunoscut transformari semnificative, prin extinderea foarte rapida a formelor de comert asociativ si integrat. Asa, de exemplu, n foarte multe tari din Uniunea Europeana, comertul cu amanuntul cu produse alimentare se realizeaza n proportii covrsitoare prin cooperative, lanturi de mari magazine, supermagazine, hipermagazine, lanturi voluntare si "grupuri de cumparatori". Principalele tendinte nregistrate n evolutia distributiei marfurilor alimentare, n ultimele decenii, sunt: concentrarea distributiei: constituirea de mari grupuri de distribuitori care se asociaza pentru a nfrunta centrele de cumparare si a crea platforme moderne de distribuire; internationalizarea societatilor de distributie; cresterea suprafetelor de vnzare a magazinelor; restrngerea specializarii punctelor de vnzare; extinderea magazinelor de tip hard-discount; rationalizarea metodelor de gestiune n comertul cu alimente; reducerea numarului de comercianti; pregatirea de catre centralele de cumparare a unor negociatori specializati ("Keyaccount"); nlocuirea negocierii conflictuale cu un parteneriat ("Trade-marketing") ntre distribuitori si ntreprinderile de industrie alimentara pentru realizarea unui partaj echitabil al profitului ntre cele doua parti; adaptarea ambalajului, a formelor si metodelor de vnzare si a logisticii la schimbarile pietei etc.; cresterea cheltuielilor de comunicare; amplificarea interventiei puterii publice n reglementarea amplasarii punctelor de vnzare, a concurentei s. a.