Sunteți pe pagina 1din 11

Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

SĂ NU MUNCEŞTI
PENTRU BANI

1
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Prefaţă
Această broşură electronică este dedicată tinerilor sub optsprezece ani, care mai
devreme sau mai târziu vor trebui să îşi asigure singuri existenţa.

Vreau sa le ofer o şansă pe care generaţia mea nu a avut-o: de a porni porni în viaţă cu
un pas înaintea celorlalţi. Sunt informaţii pe care eu le-am aflat după vârsta de treizeci
de ani, lucruri care nu se învaţă la şcoală şi pe care, poate, nu le ştiu nici părinţii lor.

Dacă vor dori să se folosească de aceste cunoştinţe, rămâne la latitudinea lor. Un lucru
e sigur: nu vor putea spune că nimeni nu le-a vorbit despre această şansă devreme, la
momentul potrivit.

2
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Ce vrea societatea de la tine...


Sunt lucruri pe care nu le poţi influenţa, pe care trebuie să le iei ca un bun dat.

Nu ai putut alege epoca istorică în care te-ai născut, ţara a cărui cetăţean eşti prin
naştere, părinţii. Aceste lucruri sunt punctul de pornire. Dar în afară de ele există
condiţionări mult mai puternice decât ai crede, pe care tu le iei ca lucruri fixe, fără să-ţi
pui problema că ai putea să schimbi ceva.

E vorba de sistemele şi structurile de organizare ale societăţii şi ale statului. Poate


aceste cuvinte nu îţi spun nimic acum, dar ele îţi vor influenţa radical modul în care îţi
vei desfăşura viaţa ta de adult.

Câteva dintre ele:


•sistemul de învăţământ
•sistemul de clase sociale
•sistemele profesionale şi de organizare a muncii
•sistemul financiar

Ca să înţelegi importanţa lor directă asupra ta, voi intra în câteva explicaţii generale
despre unul dintre aceste sisteme.

Sistemul de învăţământ

Îţi voi spune un lucru nepopular: nu poţi să te descurci în viaţă fără să înveţi. Dar dacă
te uiţi atent vei vedea că TOTUL se învaţă:
•mersul pe jos
•cuvintele şi limbajul
•regulile de bază pentru comportamentul în familie şi în societate
•să treci strada fără să te lovească maşinile
•să înoţi
•completează tu lista, eşti în stare!

Procesul de învăţare clădeşte straturi de informaţii peste straturile mai vechi, pentru a
creea un edificiu care să îţi permită supravieţuirea fizică şi în societate. Aici e cuvîntul
important: societate.

Pentru că tot ce înveţi, tot ce acumulezi în timpul şcolii şi apoi în timpul facultăţii, va
servi întâi societăţii şi apoi ţie. Pun pariu că nimeni nu ţi-a spus asta.

3
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Acum vreo cincisprezece ani, când poate nici nu te-ai născut, circula o zicală cu
accente umoristice:

'Ţara te vrea prost.'

Sigur, nu e chiar aşa, dar cel care a lansat această propoziţie ce a intrat rapid în
folclorul urban a avut o sclipire de geniu: societatea, ţara în care trăieşti are nevoie de
cetăţeni care să o servească.

Dacă ar fi fost numai atât, nu era nici o problemă. Cum spuneau romanii: 'Quid pro quo'
adică 'ceva contra altceva'. Se spune că patria are grijă de tine, întreg sistemul social e
făcut pentru a te proteja de sărăcie, violenţă şi boli. Din acest punct de vedere pare un
lucru de bun simţ: primeşti ceva, dai ceva în schimb.

Lucrurile nu sînt chiar aşa de simple şi nici pe departe corecte. Nu voi intra în detalii
pentru moment. În loc de aceasta îţi voi spune ce doreşte statul / societatea de la tine:

•să înveţi (eşti încă elev...)


•să respecţi legile (plus regulile sociale şi de comportament...)
•să munceşti pentru a-ţi asigura existenţa
•să-ţi plăteşti taxele şi obligaţiile faţă de stat

Voi trece peste o problema deosebit de interesantă: cine a făcut aceste reguli şi de ce.
E suficient, pentru moment, să înţelegi ce se doreşte de la tine. Ţi-a spus cineva, până
acum, lucrurile înşirate de mine mai sus?

Poate crezi că eşti prea tânăr pentru asemenea informaţii. Asta vor ei să crezi. Eu
respect inteligenţa ta. Tocmai de aceea scriu această broşură.

Ţine minte lista de mai sus, pentru că trebuie să o compari cu lista lucrurilor
importante pentru tine...

4
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Ce vrei tu de la viaţă...
Sunt sigur ca lista ta conţine cel puţin câteva din cele de mai jos:

•ocasă
•omaşină
•un salar bun

STOP! Asta nu e lista ta, e lista pe care ţi-o sugerează ei. Mai gândeşte-te o dată. Poate
lista ar trebui să conţină:

•un loc în care să te simţi în siguranţă, un loc al tău, care să nu poată să ţi-l ia
nimeni; un loc pe care să-l poţi numi ACASĂ
•să poţi avea lucrurile de care TU simţi că ai nevoie
•capacitatea de a călătorii unde vrei, când vrei
•posibilitatea de a-ţi urmări pasiunile şi de a face lucrurile care te interesează,
indiferent dacă asta înseamnă să călătoreşti, să pictezi, să îngrijeşti căţeii
vagabonzi sau să creşti cai
•toate acestea, FĂRĂ SĂ FIE NEVOIE SĂ MUNCEŞTI PENTRU BANI

Sunt sigur că toată lumea de acord cel puţin cu ultimul punct de pe listă. La fel cum
toată lumea crede că acest lucru e posibil doar în poveşti.

-Poftim? Dacă ţi-aş spune că se poate, că există oameni care trăiesc după principiile
enunţate mai sus?
-Aiurea! răspunzi. De ce n-am auzit de ei la radio sau la TV?
-Acesta e alt subiect interesant, pe care o să-l las pentru altă dată.

Înainte de a trece mai departe, voi zăbovi puţin pentru a-ţi explica (în cazul în care crezi
că mai e nevoie) de ce consider eu atât de important faptul că

NU TREBUIE SĂ MUNCEŞTI PENTRU BANI


Lucrurile sunt chiar foarte simple. Le ştii de când ai deschis ochii şi mintea suficient
pentru a vedea ce se întâmplă în jurul tău. E vorba de ciclul de viaţă al părinţilor tăi:

•se trezesc dis-de-dimineaţă, cel puţin de cinci ori pe săptămână, fie că vor sau nu
•pleacă în grabă la servici, unde muncesc pe rupte, se enervează cu colegii de
muncă, cu clienţii, cu şeful
•vin acasă după-masa, obosiţi şi nervoşi
•se apucă de cele ale casei
•seara înfulecă ce pot, se trântesc la televizor sau pur şi simplu se aruncă în pat şi

5
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

adorm

Săptămână de săptămână, cu o pauză de concediu, o dată pe an.

Ţi se pare interesant? Seamănă cu lista lucrurilor pe care le vrei de la viaţă?

Îţi spun un adevăr neplăcut: dacă vei face ce vor alţii de la tine, vei ajunge NEGREŞIT
asemeni părinţilor tăi. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt. Vorbim peste zece ani.

Dacă nu ţi se pare că bat câmpii, citeşte mai departe.

Îţi voi spune că viaţa pe care ţi-o doreşti nu se poate obţine dacă munceşti pentru bani.
Înţelepciunea altui popor decât a bravului neam românesc spune un lucru interesant:

'Dacă munceşti nu ai timp să faci bani.'

Îţi poţi urma visele, poţi face ce doreşti cu viaţa ta numai dacă ai suficienţi bani pentru
a nu fi nevoit să munceşti... pentru bani. Aceasta se traduce, popular, cu 'a fi bogat'.

Înainte de a înfiinţa blogul de educaţie financiară Milionarul Mioritic, cu vreo opt ani,
eram un medic dentist care muncea pentru bani. Încă profesez, dar în acelaşi timp mă
ocup de proiecte care îmi sunt dragi, cum e AVANTAJ LA START. Crezi că dacă aş fi
fost în insecuritate financiară (cum sunt toţi cei care muncesc pentru bani, fie că
recunosc sau nu), aş fi avut chef de 'chestii filantropice'? Crezi că dacă nu mă simţeam
suficient de stabil cu finanţele proprii, aş fi scos bani din buzunar ca să susţin
asemenea proiecte?

Nimic din ceea ce fac acum nu aş fi făcut dacă aş fi continuat să muncesc pentru bani.

Acest exemplu se poate aplica şi la tine. Mii de posibilităţi de deschid în faţa ta în


momentul în care cineva îţi spune că ai putea să-ţi asiguri traiul zilnic fără să fie nevoie
să munceşti. Toate ideile abandonate din lipsă 'de timp' sau 'de bani', toate lucrurile pe
care ai visat să le faci devin dintr-o dată posibile.

Cei dintre voi, care sunt mai cinici, vor spune: 'Eu nu vreau decât să stau cu burta la
soare, în Caraibe, să manânc, să beau (suc) şi să înot. Pentru totdeauna.'

Poveşti! Cât crezi că o să rezişti fără să faci nimic? Şase luni? Un an? Toată lumea se
plictiseşte la un moment dat de jucăria preferată. În plus, nu îmi vine să cred că nu ai o
pasiune, un hobby, un lucru pe care îţi place să-l faci!

Lasă puţin imaginaţia să zburde, gândeşte-te ce ai face dacă nu ar trebui să munceşti


pentru bani. Dacă îţi place sentimentul şi vrei să ştii cum poţi obţine acest lucru,

6
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

citeşte următorul capitol.

7
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

CUM SE OBŢINE 'IMPOSIBILUL'

În primul rând, cum spuneam, nu e vorba de nimic imposibil. Ai nevoie de motivaţie,


viziune şi acţiune.

Poate aceste cuvinte nu îţi spun nimic în momentul de faţă, dar ele sunt singurele
lucruri cu adevărat importante. În afară de un plan.

Ce înseamnă un plan?

E o hartă.

Imaginează-ţi că ai fost paraşutat într-o ţară străină. Cum ajungi acasă? Ai nevoie de o
hartă.

La fel cum o hartă îţi arată pe unde trebuie să mergi ca să ajungi la destinaţie, un plan
te duce spre ţelul tău (o viaţă în care nu trebuie să munceşti pentru bani).

Banii care îi vei obţine fără să fie nevoie să munceşti au un nume: câştiguri reziduale
sau surse de venit pasive . După cum vezi, lucrurile sunt mult mai simple decât
credeai: trebuie să îţi creezi surse de venit pasive. Cât mai multe.

Să nu crezi că aceste surse nu necesită atenţie! O plantă creşte de la sine dar trebuie
udată şi ferită de dăunători. La fel, o sursă de venit rezidual trebuie să fie în atenţia ta,
cel mult o dată pe zi, pentru cel mult o oră. Mai mult de atât înseamnă că ai o slujbă.

Desigur, vor fi surse care necesită o atentie mărită, altele care trebuie verificate doar
săptămânal sau lunar. De la caz la caz.

Surse de venit rezidual

În această categorie intră următoarele (dar nu numai ele):

•câştigurile obţinute din drepturile de autor (din opere de arta sau invenţii)
•câştiguri obţinute prin automatizarea de servicii (de exemplu un site care vinde
produse sau servicii- ale terţilor, un blog în care vinzi spaţiu de reclamă)
•investiţiile imobiliare
•investiţiile la bursă
•investiţiile în bunuri de valoare (obiecte de artă, obiecte rare, etc.)

Primul lucru pe care îl vei spune: 'Pentru ultimele trei puncte de pe listă ai nevoie de
mulţi bani. Eu nu am atâţia!'

8
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Dă-mi voie să te contrazic. Poţi deschide un cont de forex (investiţii la bursa de valute)
cu 300 de dolari. Aceşti bani îi poţi face într-o vară, muncind într-o pizzerie la mare sau
chiar în oraşul tău. Nu te lăsa înşelat de aparenţe.

Un alt lucru important: fiecare dintre metodele enumerate mai sus sunt diferite şi
necesită alte tipuri de abilităţi. Poţi alege metoda care se potriveşte cel mai bine
personalităţii tale, în funcţie de apetitul tău la risc şi de capitalul pe care l-ai stâns.

Cum arată un plan?

De la început trebuie să subliniez un lucru: fiecare e dator să-şi construiască propriul


plan, în funcţie de personalitate şi ţelurile pe care le are. Nu există planuri 'de-a gata'
care să se potrivească pentru toată lumea.

Am o veste neplăcută pentru tine. De fapt două:


1.trebuie să continui să mergi la şcoală şi (recomandabil) la facultate
2.trebuie să munceşti PENTRU BANI cel puţin 5-6 ani după terminarea studiilor

De ce?

Pentru că procesul de construire a surselor de venit rezidual durează cel puţin zece
ani. În acest timp trebuie să îţi asiguri supravieţuirea zilnică.

Ţi se pare mult?

Ce alegi, 10-15 ani în care lucrezi pentru a-ţi creea surse de venit pasiv sau o viaţă în
care să munceşti pentru bani?

Mai jos găseşti câteva recomandări importante:

•începe devreme, cât mai devreme! În acest fel ajungi la destinaţie când eşti încă
(foarte) tânăr. Sunt foarte multe exemple de tineri care au ajuns milionari înainte de
a împlini treizeci de ani.
•înainte de a strânge capitalul pentru investiţii, te poţi apuca să înveţi domeniile
care crezi că ţi se potrivesc (investiţii la bursă, în imobiliare...) sau să-ţi antrenezi
mintea pentru a fi gata să producă viitoarele surse de venit din drepturi de autor
•începe cât mai devreme să munceşţi. Ai nevoie de capital pentru investiţii, bani
care se strâng greu, în timp
•fă cât mai multă şcoală; cu cât eşti mai instruit, cu atât îţi vei găsi o slujba mai bine
plătită (care te ajută să-ţi strângi mai repede capitalul pentru investiţii)
•stai cât mai mult cu părinţii; în acest fel elimini cheltuiala cu cazarea şi masa
•căsătoreşte-te cât mai târziu, recomandabil după ce ţi-ai pus la punct sursele de
venit rezidual care să-ţi asigure supravieţuirea fără să fie nevoie să munceşti

9
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

•după ce ai început să strângi bani, rezistă tentaţiei de a cheltui. Va fi foarte greu să


nu-ţi cumperi o maşină sau un apartament (de multe ori pe credit!) când
cunoştinţele tale au aşa ceva. În schimb ei vor munci întotdeauna pentru bani.
•nu ignora puterea web-ului! Este o unealtă magică, ce îţi permite să construieşti
surse de venit care lucrează pentru tine automat, chiar şi când dormi. Porneşte un
blog, interacţionează cu cei care au aceleaşi ţeluri şi idealuri ca şi tine.
•Nu te apuca de afaceri! Nu le-ai găsit în lista mea cu surse reziduale de venit pentru
că... nu sunt aşa ceva. O afacere poate aduce o mulţime de bani dar necesită atenţia
ta mai mult de opt ore pe zi. Vei ajunge să ai bani dar nu vei avea timp pentru tine.
Ţie îţi trebuie o sursă de bani pentru care nu trebuie să munceşti.

Ţi-ai atins ţelul: veniturile tale reziduale îţi asigură supravieţuirea cu mai puţin de o oră
din timpul tău zilnic. Practic, fără să munceşti. Ce faci în continuare?

Cauţi noi surse de venit rezidual! Acum ai experienţă, deci vei căuta metode care să
necesite cât mai puţin din timpul tău, poate o oră pe săptămână sau o oră pe lună. Cât
mai puţin! Timpul este cea mai preţioasă resursă de care dispui.

După cum vezi, lucruri simple, clare, pe care le poate face oricine care are motivaţie,
viziune şi trece la acţiune conform unui plan.

Detaliile planului vor veni de la sine, pe masură ce înveţi tot mai multe despre metodele
în care poţi produce venit rezidual. O să-ţi ajustezi planul pe parcurs. El va deveni tot
mai eficient şi te va duce la destinaţie într-un timp mai scurt.

Reţine la final, lucrul cel mai important: pentru a trăi viaţa pe care ţi-o doreşti trebuie

SĂ NU MUNCEŞTI PENTRU BANI!

10
Luca Dezmir Să nu munceşti pentru bani

Precizări finale
Această broşură în format electronic este un material informativ cu caracter didactic.
Ca atare toate precizările şi recomandările practice prezente în text au rolul de a
exemplifica.

Lucrarea de faţă poate fi reprodusă fără să necesite acordul autorului atâta timp cât
conţinutul ei nu este modificat în nici un fel iar actul de reproducere şi distribuţie nu se
face în scopul obţinerii unui profit.

Pentru mai multe informatii despre cum sa faci bani acceseaza:

http://milionarulmioritic.com

11