UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTCULTURA
SPECIALIZAREA HORTICULTURA

SPECII FLORICOLE

Student: Albisoru Violica Mirel

Anul II
 1.Specii floricole anuale utilizate in spatiile verzi

Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de
vegetaţie (4-10 luni), interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi
dezvoltare, înfloresc abundent.
şitul perioadei îmbătrânesc şi mor.
În condiţiile climatice temperate, unde apare influenţa sezonului rece, se disting două
tipuri de plante floricole considerate anuale:
- tipice, care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare
(Papaver somniferum, Delphinium ajacis, Clarkia elegans, Godetia grandiflora etc.);
- nespecific anuale (anuale netipice), care se comportă ca anuale datorită factorilor de
mediu.
Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative, ele îşi continuă vegetaţia,
păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum
mexicanum, Alyssum maritimum, Petunia hybrida, Verbena hybrida, Begonia semperflorens
etc.).
Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori, au înflorire abundentă şi
prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot
folosi atât ca flori tăiate, cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini.
În funcţie de zona din care provin, plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de
cultură, fiind mai mult sau mai puţin rustice. Cu foarte mici excepţii, sunt plante iubitoare de
lumină şi necesită udări moderate, manifestând rezistenţă mijlocie la secetă.
Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare
de răsad obţinut în spaţii protejate. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative
de înmulţire (prin butaşi), dar acestea au rol secundar, în puţine situaţii devenind exclusive
(la Alternanthera şi Iresine).

ANTIRRHINUM L. (Fam.
Scrophulariaceae) - Gura leului

Antirrhinum majus L.
Particularități biologice. Specie
originară din bazinul mediteranean, cu
tulpina de 80-100 cm înălţime, mai mult
sau mai puțin ramificată și frunze oblong-
lanceolate. Florile sunt bilabiate, mari,
până la 5 cm lungime, dispuse în
inflorescențe terminale, de diverse culori
(roşu, roz, galben, alb, lila, chiar
bicolore). Înfloreşte din iunie până în octombrie.
Diferitele soiuri cultivate se împart după înălţimea plantelor în trei grupe:
- „grandiflorum‟ (talie înaltă - 80-100 cm şi flori foarte mari);
- „nanum‟ (35-50 cm înălţime, foarte ramificate, flori mari);
- „pumilum‟ (20-25 cm înălţime);
Cerinţe ecologice. Preferă solurile fertile, bogate în humus, fără exces de umiditate,
însorite.
Tolerează și semiumbra, însă înflorirea în acest caz este slabă.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe semănate în seră, în perioada ianuarie-martie.
0
Semințele germinează în 10-14 zile, la temperatura de 18-20 C. Răsadurile se repică în lădiţe
sau plăci alveolare după circa 2 săptămâni de la răsărire şi se plantează în câmp la sfârşitul
lunii aprilie-începutul lunii mai. În aceeași perioadă se poate semăna și direct la locul de
cultură. Lucrările de îngrijire aplicate sunt cele generale.
Utilizare. Soiurile cu talie înaltă se folosesc în borduri mixte și ca flori tăiate, soiurile
cu talie mijlocie se pretează pentru borduri multicolore, ronduri, platbande, iar soiurile pitice
sunt folosite în amenajarea rondurilor, bordurilor, platbandelor, petelor florale, precum şi în
ghivece și jardiniere pentru balcoane și terase.

BEGONIA L. (Fam. Begoniaceae) - Begonie

Begonia semperflorens Link. et Otto.

Particularități biologice. Plantele au tulpini suculente, puțin ramificate, cu înălţimea

cuprinsă între 15-30 cm. Frunzele sunt ovate, suculente, verzi sau roşietice, lucioase pe partea
superioară şi cu marginea uşor dinţată. Florile au culoare albă, roz sau roşie și sunt grupate
câte 5-10 în inflorescenţe laxe. Înfloreşte abundent şi continuu din mai-iunie până în
octombrie.

Cerinţe ecologice. Necesită soluri fertile, însorite, cu umiditate moderată și constantă

și tolerează semiumbra.

Cultura. Se înmulţește prin seminţe și ocazional vegetativ, prin butași de vârf de

lăstari. Semănatul se face în lunile ianuarie-februarie, în sere calde, în lădițe, într-un substrat
uşor, format dintr-un amestec de turbă, pământ de frunze şi nisip. Temperatura optimă pentru
0
germinaţia semințelor este 22-24 C. Plantele răsar după 10-15 zile de la semănat și au o
creștere lentă. Se repică după aproximativ 5-6 săptămâni de la răsărirea plantelor. Se
recomandă şi un al doilea repicat, în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6-8 cm. Se
plantează în câmp în mai, la distanţe de 15-20 cm. Butaşii înrădăcinaţi se plantează în câmp
spre sfârșitul lunii mai, după ce a trecut pericolul brumelor. Lucrările de îngrijire sunt cele
obişnuite, cu menţiunea că în faza de răsad, plantulele de begonia sunt foarte sensibile la
excesul de umiditate.

Utilizare. Se utilizează în decorul parcurilor şi grădinilor, în borduri, ronduri,

platbande, pete florale, mozaicuri, arabescuri, dar și în jardiniere în spaţiile pavate și în
ghivece (terase și balcoane).

PETUNIA Juss. (Fam. Solanaceae) - Petunia

Petunia x hybrida Hort.
Particularități biologice. Plante ramificate de la bază, cu înălţimea între 20-80 cm,
acoperite de perișori denși. Lăstarii pot avea creștere erectă, pendentă sau târâtoare, în
funcție de varietate și soi. Frunzele sunt ovale, oblong-lanceolate, alterne, întregi. Florile au
formă de pâlnie, cu marginea corolei dreaptă, franjurată sau ondulată. Prezintă o mare
variabilitate în privința formei, mărimii, culorii florilor (alb, roz, roșu, violet, albastru, bicolore).
Înflorirea are loc din mai-iunie până toamna târziu.

Soiurile şi hibrizii de Petunia sunt grupate în două varietăţi: multiflora şi grandiflora.

Petunia hybrida multiflora - cuprinde 2 subvarietăți și anume:
- “nana compacta” - plante de 25-30 cm
 - înălţime, cu creștere compactă, bogat
ramificate, cu flori
mici sau mijlocii,
numeroase şi
înflorire de lungă
durată;
- “pendula” - plante mai mult sau mai puțin
ramificate, cu lăstari de 70-
100 cm lungime, flori
numeroase, de mărime
medie, potrivite pentru
suspensii florale.
- “fimbriata” - plantele au 30-60 cm
înălţime, sunt bine
ramificate și prezintă flori
mari, franjurate, de culori
diferite;
- “florepleno” - prezintă flori involte;
-“superbissima” - plantele au 40-80 cm
înălţime, florile sunt
foarte mari, simple sau involte, cu marginea ondulată.
Cerinţe ecologice. Petuniile necesită soluri uşoare, fertile, bine drenate, însorite.
Cultura. Se înmulţesc prin seminţe. Se seamănă în sere, solarii sau răsadniţe, în
ianuarie-martie. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 18-20 oC, iar
plantele răsar în 7-14 zile de la semănat. Plantulele se repică prima dată în lădiţe, după circa
două săptămâni de la răsărire şi apoi după 3-4 săptămîni se plantează în plăci alveolare sau
în ghivece mici. La începutul lunii mai se plantează în câmp, distanţele de plantare fiind de
20-40 cm, în funcţie de soi.
Soiurile cu flori involte şi soiurile pendente se înmulţesc vegetativ prin butaşi, recoltaţi
de la plante mamă, la sfârșitul verii. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizare. Se folosește frecvent în borduri, ronduri, platbande, dar și în vase
suspendate, ghivece și jardiniere pentru decorul balcoanelor și teraselor.

2.Specii floricole bienale utilizate in spatiile verzi

Pentru practica floricolă prezintă:

ă categorii de plante bienale:
- tipice (propriu-zise), care după înflorire şi fructificare, în cel de-al doilea an de viaţă se
usucă
şi mor. Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium, Lunaria
biennis);
- netipice (bienale prin cultură), care la origine sunt anuale sau perene, dar se cultivă după
tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. Astfel, la începutul verii, după primul val
de înflorire (cel mai valoros), se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale).
Lăsate să vegeteze în continuare, ele pot înflori şi pe parcursul verii, dar florile sunt cu
valoare decorativă scăzută (în număr redus, cu dimensiuni mici, tije florifere alungite) şi nu
se justifică menţinerea lor.
Este cazul la Viola x hybrida, Myosotis alpestris, Bellis perennis. În alte situaţii
(Dianthus barbatus), s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori
de calitate, cele din anii următori diminuându-se considerabil.
Bienalele sunt plante rustice, suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi
tehnologia lor de cultură. La unele dintre ele însă ( Digitalis purpurea, Campanula medium,
Althaea rosea), este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze, paie), fiind mai
sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură.
Sunt plante iubitoare de lumină, dar suportă şi semiumbra. Necesită udări moderate şi au
rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a
plantelor la excesul de umiditate, iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt
iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor).
Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe, cu producere de răsad. Se
seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp, se repică tot în câmp
sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). În anul
următor, majoritatea îşi încep înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva
înfloresc mai târziu (Campanula medium, Dianthus barbatus, Althaea rosea).

CHEIRANTHUS L. (Fam. Cruciferae) - Micşunele

Cheiranthus cheiri L.

Particularități biologice. Plantă perenă cultivată ca bienală, originară din Europa, cu tulpină
ramificată și înălţimea de 25-60 cm. Frunzele lanceolate, sunt dispuse altern și au culoare
verde închis. Florile sunt grupate în raceme alungite, au culoarea galben-brun şi un parfum
suav. În cultură se întâlnesc soiuri cu flori simple sau involte de culori diferite: galben, brun-
roşcat, roșu, violet. Înflorește primăvara, din martie până în mai.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri mijlocii, calcaroase și însorite. Suportă seceta și este
rezistentă la temperaturile scăzute din timpul iernii.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe, semănate la sfârşitul lunii mai - începutul lunii
iunie, în răsadniţe reci sau pepiniere. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este
0
de 18 C, plantele răsar în 8-14 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 3-4 săptămâni, pe
brazde semiumbrite în pepinieră. Plantarea răsadurilor la locul de decor se face toamna, în
septembrie-octombrie, la distanţa de 25-30 cm. Lucrările de îngrijire sunt cele generale.

Utilizare. Micșunelele se folosesc pentru decorul timpuriu de primăvară, în borduri

mixte, ronduri, precum și în ghivece și jardiniere pentru balcoane și terase. Sunt apreciate şi
ca flori tăiate, pentru parfumul lor, durata de păstrare fiind de 6-7 zile.

DIANTHUS L. (Fam. Caryophyllaceae) - Garoafa turcească

Dianthus barbatus L.
Particularități biologice. Specie perenă originară din sudul Europei, cultivată ca
bienală. Prezintă tulpini drepte, puternic ramificate de la bază, de 20-50 cm înălţime.
Frunzele sunt mici, lanceolate sau oval-lanceolate, sesile și dispuse opus. Florile mici,
numeroase, sunt grupate în cime corimbiforme mari, de 10-12 cm diametru. Culoarea florilor
este diferită: roşu, roz, alb, adesea sunt striate sau maculate. Înfloreşte în perioada mai-iulie.
Cerinţe ecologice. Este o plantă puţin pretenţioasă, preferă soluri luto-nisipoase,
însorite.
Cultura. Se înmulțește prin semințe. Pentru producerea răsadurilor se seamănă în
mai-iunie,pe brazde în pepinieră, în condiții de semiumbră. Temperatura optimă
pentru germinația semințelor este de 16-180C, plantele răsar în 7-14 zile de la
semănat. Răsadurile se repică după o lună de la răsărire, fie pe brazde în pepinieră,
fie în plăci alveolare sau ghivece mici, la distanțe de 15-20 cm. Plantarea răsadurilor
la locul de decor se face în septembrie-octombrie, la distanţe de 25-30 cm.
Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizare. Soiurile cu talie mică se folosesc în platbande multicolore, borduri, ronduri
și ca plante în ghivece pentru balcoane și terase, iar soiurile înalte sunt apreciate în borduri
mixte şi ca flori tăiate.
 SILENE L. (Fam. Caryophyllaceae) - Guşa porumbelului

Silene pendula L.
Particularități biologice. Plantă cu tulpini ramificate, uşor catifelate și înălţimea de
10-30 cm. Frunzele de la bază sunt obovate, iar cele caulinare lanceolate, pubescente. Florile
stelate, de culoare roz, sunt grupate în mici ciorchini și au caliciul îngroşat la mijloc,
membranos. Înfloreşte din aprilie în iulie.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri fertile, umede, bine drenate, însorite sau
semiumbrite.
Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe. Se seamănă în august, în lădiţe sau în pepinieră.
0
Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 18-20 C, plantele răsar în 7-14 zile
de la semănat. Se repică după 2 săptămâni de la răsărire, iar răsadurile se plantează la loc
definitiv în octombrie, la distanţe de 20-30 cm. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizare. Se folosește în decorul de primăvară, în borduri, ronduri, platbande.

3.Specii perene geophyte care infloresc primavara

TULIPA L. (Fam. Liliaceae) - Lalea
Particularități biologice
Tulipa acuminata Vahl. Prezintă un bulb mare, piriform şi 3-4 frunze sesile, glabre.
Tulpina florală are 35 cm înălțime. Florile au tepalele albe sau roz, câteodată striate cu roz
carmin, de 8-10 cm lungime, de formă lanceolată, lineare la vârf. Înfloreşte în aprilie.
Tulipa fosteriana Hoog. Originară din Asia centrală, are tulpini florale de 20-30 cm
înălţime. Flori mari de 8-10 cm lungime, larg campanulate, roşu strălucitor, înfloreşte în
aprilie.
Tulipa gesneriana L. Originară din Orient, are bulbul de formă ovoidă sau piriformă,
format din 3-6 tunici cărnoase
albe, protejate de una
pergamentoasă cafenie. Tulpina
florală are înălţimea de 30-60
cm, frunzele oval lăţite cu
marginea ondulată, de culoare
verde acoperit cu pruină. Floarea
are forma unei cupe, de culori
diferite, înfloreşte în mai.
Tulipa kaufmanniana
Regel. Originară din Asia
Centrală, are tulpini de 10-20 cm,
flori mari, asemănătoare cu cele
de nufăr, tepalele interne galben
limoniu, cele externe au reversul
striat cu bleu şi o tentă violacee.
Înfloreşte în martie.

Tulipa praestans Hoog. Provine din Asia Centrală, înălţimea de 25 cm, specie
multifloră (3-5 flori pe tulpină). Flori mari, colorate în roşu oranj, care înfloresc la începutul
lunii aprilie.

NARCISSUS L. (Fam. Amaryllidaceae) - Narcisă

Particularități biologice
Narcissus pseudonarcissus L. Planta are bulbi piriformi, de culoare brună şi frunze
lungi de 20-25 cm, late de 2 cm. Tulpina florală are înălţimea de 25-30 cm şi poartă o floare
cu coronula mare, asemănătoare unei trompete, cu marginea ondulată şi crenată. Culoarea
florilor este galbenă, albă sau bicoloră. Înfloreşte în martie-aprilie.
Narcissus poeticus L. Planta prezintă în sol un bulb alungit, cu circumferinţa de 8-
10 cm. Tulpina florală este înaltă de 30-40 cm, uşor aplatizată, floarea albă cu coronula
foarte scurtă, bordată pe margine cu roşu. Înfloreşte în aprilie-mai.
Narcissus tazetta L. Prezintă un bulb mare, tulpini florale de 40-50 cm înălţime, flori
mici, grupate (2 până la 12), parfum intens.
Cerinţe ecologice. Preferă soluri uşoare, argilo-nisipoase, cu conţinut ridicat în
humus. Cultura. Se înmulţesc prin bulbi. Plantarea se face în rânduri sau benzi, la
distanţa de 20-25cm între rânduri și 10-15 cm pe rând, iar între benzi de 60 cm.
Adâncimea de plantare este de 10-15 cm, în funcţie de mărimea bulbilor.
Utilizare. Narcisele sunt apreciate ca floare tăiată. Se folosesc şi în decorul spaţiilor
verzi, în parterele de primăvară, platbande, grupuri pe peluze, la baza arborilor şi arbuştilor

MUSCARI (Fam. Liliaceae) - Muscari

Particularități biologice
Muscari armeniacum Mill. În sol prezintă un bulb mic, tunicat, sferic sau piriform, de
culoare alb-cenușie, din care pornesc 6-8 frunze liniare și tulpina florală de 15-20 cm
înălţime. Florile sunt dispuse în raceme spiciforme şi au culoare albastră de diferite nuanţe,
dar se întâlnesc şi soiuri cu flori albe sau roz. Înfloreşte în martie-aprilie.
Muscari botryoides Mill. Este specia cea mai frecvent întâlnită în parcuri şi grădini.
Florile sunt mai mari, albastre sau violet și discret parfumate. Înfloreşte în aprilie-mai.
Cerinţe ecologice. Preferă expoziţii însorite, dar tolerează bine şi semiumbra;
Cultura. Se înmulţesc prin bulbi. Plantarea se face toamna, în septembrie-octombrie,
la distanţa de 10-15 cm şi adâncimea de 5-6 cm.
Utilizare. Se utilizează în decorul de primăvară, în pete florale, borduri, platbande,
stâncării, masive pe peluze, în combinație cu alte bulboase. Este apreciată și ca floare tăiată,
în vase mici şi coşuleţe.

4.Specii perene geophyte semirustice

GLADIOLUS L. (Fam. Iridaceae) - Gladiola

Gladiolus hybridus Hort.

Particularități biologice. În sol prezintă un tuberobulb sferic. Frunzele sunt lanceolate
sau lineare, cu nervuri evidente. Tulpina florală are înălțime variabilă, de la 50 cm până la 150
cm, în funcție de soi. Florile dispuse în inflorescențe spiciforme, au formă de pâlnie, cu
marginea dreaptă, ondulată sau franjurată și diferite culori: alb, galben, portocaliu, roz, roșu,
violet, etc. Înflorirea are loc în intervalul iulie-septembrie.
Cerinţe ecologice. Gladiolele se dezvoltă bine în soluri bogate în substanţe nutritive,
afânate, permeabile, cu reacţie neutră sau slab acidă, adăpostite de vânturi şi însorite.
Cultura. Înmulţirea gladiolelor se realizează prin tuberobulbi. Plantarea se face
o
primăvara în aprilie, când temperatura solului a atins 12 C, la distanţe de 20-25 cm între
rânduri și 15-20 cm pe rând, adâncimea de plantare fiind de 8-12 cm.
Utilizare. Se utilizează ca flori tăiate și în platbande, borduri mixte în asociere cu alte
specii, în grupuri pe peluze.
 ANEMONE L. (Fam. Ranunculaceae) - Anemone, Dediţei
Particularități biologice
Anemone coronaria L. Plantă perenă, semirustică ce prezintă în sol o tulpină
tuberizată, turtită, ramificată, negricioasă. Frunzele sunt trilobate sau palmat-sectate. Tulpina
florală are înălţimea de 30-35 cm şi se termină cu o floare în formă de cupă, cu diametrul de
6-8 cm, de culoare roz, roşie sau albastră. Înfloreşte în martie-mai.
Cerinţe ecologice. Solicită soluri nisipoase, fertile, bogate în humus, permeabile, cu
pH ușor acid, expoziţii însorite.
Cultura. Înmulţirea se face prin plantarea de tuberculi, în rânduri, la distanţa de 25-30
cm între rânduri, 10-12 cm pe rând și adâncimea de 5-10 cm, toamna, în septembrie sau
primăvara, în martie, la locul de cultură sau de decor.
Utilizare. Sunt folosite ca flori tăiate și în grupuri pe peluze, în platbande în amestec
cu alte specii perene sau în borduri, pentru decorul de primăvară.

5. Specii perene hemicriptophyte

AQUILEGIA L. (Fam. Ranunculaceae) - Căldăruşe

Particularități biologice
Aquilegia chrysantha A. Gray. Specie originară din America de Nord, cu tulpini de
60-100 cm înălţime, puternic ramificate. Frunzele sunt mici, trifoliate și au culoare verde
intens pe partea superioară și verde-cenuşiu pe partea inferioară. Florile sunt solitare, de
culoare galbenă, prevăzute cu un pinten lung, umflat la bază. Înfloreşte din mai până în iulie.
Aquilegia vulgaris L. Specie perenă originară din Europa, cu înălţimea de 40-80 cm și
tulpini ramificate în partea superioară. Frunzele de la bază sunt mai mari, iar cele caulinare
mai mici, dispuse altern. Florile prevăzute cu pinteni orientați în sus, sunt reunite în panicule
laxe și au culoare albastră. În cultură se întâlnesc varietăţi cu flori involte, pestriţe, panaşate,
striate, colorate în diferite nuanțe de alb, roz, roșu, albastru, violet. Înfloreşte în mai-iunie.
Cerinţe ecologice. Specii puţin pretenţioase, se dezvoltă bine pe terenuri argilo-
nisipoase, umede, însorite sau semiumbrite.
Cultura. Înmulțirea se face fie prin semințe, fie vegetativ, prin divizarea tufei.
Înmulţirea prin seminţe. Se seamănă în martie-aprilie în răsadniţe reci sau pe brazde în
0
pepinieră. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 18 C, plantele răsar în
20-35 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 4-5 săptămâni de la răsărire pe brazde. Se
plantează la loc definitiv toamna, la distanțe de 30-50 cm.

Se înmulţesc uşor prin despărţirea tufelor, care se face fie în septembrie-octombrie, fie
primăvara, în martie. Se aplică lucrările generale de îngrijire.

Utilizare. Se folosesc în platbande, în grupuri pe peluze, iar speciile pitice în stâncării.

Se pot utiliza ca plante în ghivece pentru decorul balcoanelor și ca flori tăiate.
CHRYSANTHEMUM L. (Fam. Compositae) - Crizanteme
Chrysanthemum leucanthemum L.
Particularități biologice. Plantă perenă cu tulpini înalte de 40-70 cm, neramificate.
Frunzele bazale sunt oblong-spatulate, puternic dinţate, iar cele superioare, oblonge, sesile,
neregulat dinţate. Elementul decorativ este reprezentat de calatidii solitare, formate din flori
tubulare de culoare galbenă și ligule albe, de mărimi diferite, în funcție de soi. Înfloreşte în
perioada iunie-august.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri mijlocii, fertile, permeabile, cu expoziţie însorită.
Cultura. Se înmulţește cel mai adesea vegetativ, prin divizarea tufelor sau drajoni și
mai rar prin seminţe. Divizarea tufelor și despărțirea drajonilor se face după reluarea
 vegetației, primăvara, în aprilie. Diviziunile de plante cu rădăcini și circa 5-6 lăstari, se
plantează direct la locul de cultură, la distanțe de 30-50 cm, în funcție de talia
plantelor.
În cazul înmulțirii prin semințe, se seamănă în aprilie-iunie în răsadniţe reci sau pe
brazde, în pepinieră. Temperatura optimă pentru germinația semințelor este de 15-18 0C, iar
plantele răsar în 14-20 zile de la semănat. Răsadurile se repică la circa o lună de la răsărire,
pe brazde în pepinieră, în rânduri, la distanța de 10-15 cm, iar toamna sau în primăvara
anului următor se plantează la locul definitiv, la distanţe de 30-60 cm, în funcţie de vigoarea
soiului.
Utilizare. Soiurile pitice se folosesc în borduri, platbande, iar cele înalte în grupuri pe
peluze, borduri mixte și ca flori tăiate, cu o durată lungă de păstrare în apă.

PAEONIA L. (Fam. Ranunculaceae) - Bujor

Particularități biologice

Paeonia lactiflora Pall. (P. albiflora Pall.). (bujorul chinezesc). Plantă perenă, cu
tulpini de 60-100 cm înălţime, adesea ramificate în treimea superioară. Frunzele sunt penat-
sectate, cu foliolele oval-lanceolate, de 8-10 cm lungime şi 4-5 lăţime, adesea cu tentă de
roşu pe margini şi pe nervuri. Florile sunt mari, cu diametrul de 7-10 cm, simple sau involte,
de culoare albă, roz, roșie şi parfumate. Înfloreşte în mai-iunie.
Paeonia officinalis L. Planta prezintă în sol rădăcini cărnoase și formează o tufă
bogată cu înălţimea de 60-80 cm. Frunzele sunt penat-sectate, de culoare verde închis pe
faţa superioară și verde-gri pe faţa inferioară, cu foliolele lanceolate. Florile mari, în formă de
cupă, cu diametrul de 10-12 cm, au petalele de culoare roşu aprins, sunt solitare și inodore.
Înfloreşte în mai.
Cerinţe ecologice. Necesită soluri fertile, luto-nisipoase, cu umiditate moderată, bine
drenate, cu expoziţie însorită, dar poate tolera și semiumbra.
Cultura. Bujorul se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ, prin divizarea tufelor. Prin
seminţe se înmulţeşte în lucrările de selecţie şi ameliorare. Înmulţirea prin despărțirea tufelor
se execută la sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, la plante mature, în vârstă de
4-5 ani, cu atenţie pentru a evita vătămarea coletului şi rădăcinilor, ceea ce ar determina o
înflorire peste câţiva ani.
Plantele sunt foarte sensibile la transplantare, de aceea se recomandă să fie lăsate la
locul de plantare 5-6 ani, timp în care înflorirea este din ce în ce mai abundentă.
Ca lucrări de îngrijire se recomandă: afânarea solului, administrarea de mraniţă 4-5
kg/m2, muşuroirea toamna şi desfacerea muşuroiului primăvara timpuriu, împrejmuirea
plantelor cu un suport pentru a împiedica căderea florilor, bobocitul pentru obţinerea de flori
mari.
Utilizare. Se utilizează în primul rând ca flori tăiate, care se recoltează în faza de
boboc și au o durată de păstrare de 7-8 zile. Se mai folosesc în grupuri, chiar exemplare
solitare pe peluze, în fața masivelor de arbuşti, în borduri mixte.

6.Specii floricole cu inflorecente persistente

HELICHRYSUM (Fam. Compositae) - Floare de pai, imortelă
Helichrysum bracteatum Wild.
Particularități biologice. Plantă cu tulpina înaltă de 60-100 cm, ramificată în partea
superioară şi prevăzută cu perişori aspri. Frunzele sunt linear-lanceolate, alterne, întregi sau
uşor dinţate. Florile însoţite de numeroase bractee persistente, sunt dispuse în capitule
solitare și au diferite culori: alb, roşu, roz, galben, portocaliu. Înflorirea are loc din iunie până
toamna târziu.
Cerinţe ecologice. Preferă solurile mijlocii, fertile, uşor calcaroase, însorite, cu
umiditate moderată şi constantă.
 Cultura. Se înmulţeşte prin seminţe. Pentru producerea de răsaduri, semințele se
seamănă în sere, în martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18 oC,
plantele răsar în 7-10 zile de la semănat. Răsadurile se repică după 2 săptămâni de la
răsărire, în plăci alveolare sau ghivece mici, de 6-8 cm diametru și se plantează la locul de
cultură spre sfârşitul lunii mai, la distanţe de 25-40 cm, în funcţie de talia plantei.
Utilizare. Soiurile pitice se utilizează în borduri, ca plante în masiv și în ghivece, iar
soiurile înalte, în borduri mixte, asociate cu alte specii. În mod deosebit se folosesc ca flori
tăiate proaspete sau uscate, care se recoltează în faza de boboc.

STATICE (LIMONIUM) (Fam. Plumbaginaceae) - Statice, limonium

Statice sinuata L. (syn. Limonium sinuatum Mill.).
Particularități biologice. Specie cu înălţimea de 30-40 cm și frunze penat-sectate,
cu marginea ondulată sau încreţită, grupate în rozete bazale. Florile sunt foarte mici,
înconjurate de bractee persistente, foarte variat colorate şi grupate în cime corimbiforme
ramificate. Înfloresc din iunie până toamna târziu.
Cerinţe ecologice. Preferă solurile uşoare, calcaroase, bine drenate şi însorite.

Cultura. Se înmulţesc foarte uşor prin seminţe, înfiinţarea culturilor făcându-se prin
plantare de răsaduri produse direct în plăci alveolare sau ghivece cu diametrul de 6-8 cm, în
sere, în februarie-martie. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este 18-20 oC,
plantele răsar în 10-14 zile de la semănat. Plantarea răsadurilor în câmp se face în cursul
lunii mai, după ce a trecut pericolul brumelor târzii, la distanţele de 25-40 cm, în funcţie de
talia plantei. Se aplică lucrările generale de îngrijire.
Utilizare. Soiurile pitice de Statice se folosesc pentru amenajarea petelor florale,
rondurilor, iar soiurile înalte se utilizează în grupuri mici şi în borduri mixte.
Recoltarea florilor destinate uscării se face în faza de înflorire deplină.

AMMOBIUM (Fam. Compositae) - Ammobium, imortelă albă

Ammobium allatum Brown.
Particularități biologice. Specie de 40-60 cm înălțime, cu tulpina ramificată de la
bază şi acoperită cu perişori argintii, mătăsoşi. Frunzele bazale sunt oblong-lanceolate şi
dispuse în rozetă iar cele caulinare sunt lanceolat-lineare, pubescente, lungi de până la 18
cm.
Florile sunt dispuse în calatidii persistente mici, cu diametrul de 1-2 cm, reunite la
rândul lor în corimbe paniculate, colorate în alb-sidefiu. Înflorirea se eşalonează din iunie
până toamna târziu.
Cerinţe ecologice. Preferă solurile nisipoase, bine expuse la soare.
Cultura. Înmulţirea şi înfiinţarea culturii se realizează prin producerea şi plantarea de
răsaduri.Semănatul se face în lădiţe, în sere sau în solarii şi răsadniţe, în cursul lunii martie.
Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este de 18-20oC, plantele răsar în 7-10 zile
de la semănat. Răsadurile se repică după 2-3 săptămâni de la răsărire în plăci alveolare sau
ghivece cu diametrul de 6-8 cm. Plantarea răsadurilor la locul de cultură se face în mai, după
ce a trecut pericolul brumelor târzii, la distanţele de 25-30 cm. Se aplică lucrările generale de
îngrijire.
Utilizare. Se pot folosi în parcuri şi grădini, în grupuri şi în bordurile mixte, asociate
cu alte specii. Recoltarea florilor în vederea uscării se face în faza de boboc uşor colorat sau
floare semideschisă.