CURSUL V

MEMORIA

20.DEFINITIA SI CARACTERIZAREA MEMORIEI

Procesul de reflectare a obiectelor si fenomenelor din lumea inconjuratoare,

care se concretizeaza in activitatea psihica a omului, actioneaza asupra
analizatorului nu numai in prezent, ci a actionat si in trecut. Din aceasta cauza, viata
psihica nu se reduce numai la experienta nemijlocita, ci ea este alcatuita din fractiuni
de timp ale prezentului, care se succed cu o mare rapiditate si apoi dispar in trecut.
De ex. citirea unui text consta in comutarea succesiva a campului perceptiv vizual,
de la un cuvant la altul, de la o fraza la fraza care urmeaza. Daca momentele
prezentului nu s-ar lega intre ele, de fiecare data cand ele sunt depasite in momentul
citirii, intelegerea textului nu ar fi posibila. (referire la p. abecedarului!).
Datorita continuitatii trairilor psihice, acestea nu dispar fara a lasa o urma in
creier. Impresiile provocate de realitatea inconjuratoare pot fi memorate, pastrate un
timp mai mult sau mai putin indelungat si evocate – adica recunoscute si reproduse
in conditii determinate.
Prin termenul general de MEMORIE sunt denumite toate procesele de
INTIPARIRE sau MEMORARE, PASTRARE, RECUNOASTERE si REPRODUCERE
a experientei cognitive, afective si voluntare a umului.
Orice proces al memoriei este constituit din 3 faze succesive:
-faza de achizitie sau memorare;
-faza de retinere sau pastrare;
-faza de reactivare, de actualizare-recunoastere si reproducere.
Memoria constituie PIATRA UNGHIULARA a dezvoltarii psihicului, “conditia
fundamentala a vietii psihice” (SECENOV). Intr-un anumit sens memoria poate fi
considerata ca o conduita de ordin temporal. Ea stabileste relatia dintre INAINTE si
DUPA, intre ceea ce a fost, ceea ce este si ceea ce va fi. Din acest punct de vedere,
pe baza amintirii trecutului si a datelor prezentului, devine posibila previziunea
viitorului.

21.FORMELE MEMORIEI

La baza clasificarii formelor de memorare stau diferite criterii. In functie de

lipsa sau existenta scopului mnezic precum si a procedeelor folosite, deosebim:
-memorarea involuntara;
-memorarea voluntara.
In functie de lipsa sau existenta intelegerii materialului deosebim:
-memorarea mecanica;
-memorarea logica.
Intre aceste 4 forme ale memoriei nu exista raporturi de opozitie. In functie de
natura materialului (intuitiv sau verbal) memorarea involuntara poate deveni
imaginativa sau logica dupa cum memorarea voluntara, in functie de procesele
rationale folosite, se transforma intr-un proces cu structura logica sau, invers, devine
mecanica, daca este orientata spre fixarea unui material “fara inteles”.

22.RECUNOASTEREA, REPRODUCEREA, PASTRAREA SI UITAREA

Recunoscuta si reprodusa poate fi numai experienta care a fost stocata si

depozitata in memorie. Particularitatile actualizarii sunt, in general, dependente de
factorii si conditiile procesului memorarii.
In raport cu reproducerea, RECUNOASTEREA este un proces cu mult mai
simplu si mai usor de realizat. REPRODUCEREA este un proces foarte complex, in
care sunt incluse mai ales mecanismele verbale.
In reproducerea involuntara – actualizarea experientei din trecut se produce
oarecum “de la sine” si neselectiv, prin mecanismul cunoscut al diferitelor tipuri de
asociatii, care apare sub influenta unor stimuli interni sau externi – prin contiguitate,
asemanare sau contrast. Contiguitatea, asemanarea sau contrastul sunt unitati pe
care se aseaza experienta noastra anterioara, care intotdeauna are un inteles,
deoarece fiecare element al asociatiei devine un semnal pentru celalalt – cu care a
coexistat in spatiu, s-a succedat in timp, sau fata de care prezinta similitudini.
Reproducerea voluntara este un proces dirijat constient, are un caracter
selectiv, se distinge printr-un scop bine precizat in dependenta cu ceea ce se
urmareste in procesul reamintirii.
PASTRAREA in memorie se explica prin proprietatea celulei corticale de a
conserva sub forma “vestigiilor” functionale achizitiile anterioare.
UITAREA se exprima prin faptul ca, in anumite imprejurari, legaturile reflex-
conditionate nu se mai actualizeaza. Uitarea este un revers al pastrarii. Ea
echivaleaza cu pierderile ce se produc – cu timpul – in pastrare.
Pastrarea si uitarea sunt puternic influentate de procedeele utilizate in
memorare; de ex. esalonarea sau concentrarea repetitiilor in timp, “metoda
intregului” sau “metoda partilor”, s.a.
Procedeele care sunt mai eficiente in memorare, duc la o pastrare trainica si
previn intr-o mai mare masura uitarea.
Fata de repartizarea repetitiilor in timp, procedeul esalonarii asigura o
pastrare mai buna a materialului decat procedeul concentrarii, chiar daca numarul
repetitiilor este mai mare in cel de-al doilea caz.
In alta ordine de idei, materialul memorat dupa “metoda intregului” se
pastreaza mai bine in memorie decat acelasi material invatat prin “metoda partilor”.
 CURSUL VI

GANDIREA

23.DEFINITIA SI CARACTERIZAREA GENERALA A GANDIRII

Senzatiile, perceptiile, reprezentarile – reflecta obiecte si fenomene concrete,

cu insusirile lor esentiale si neesentiale. Cu toata importanta lor in procesul
cunoasterii, aceste forme de reflectare, SINGURE nu sunt suficiente pentru a-i
permite omului cunoasterea legilor naturii, prevederea fenomenelor, modificarea si
transformarea naturii in conformitate cu tendintele si cu trebuintele sale. Pentru
aceasta este necesara o forma superioara de reflectare a realitatii – care nu este
posibila decat prin mijlocirea limbii. Aceasta forma de reflectare a realitatii este
GANDIREA.
GANDIREA: este reflectarea generalizata si mijlocita a obiectelor si
fenomenelor si a relatiilor dintre ele!
La baza gandirii sunt insa perceptiile, senzatiile si reprezentarile, care apar in
procesul activitatii practice a omului – ca efect al actiunii obiectelor si fenomenelor
lumii obiective asupra analizatorilor. Fara toate acestea - gandirea ar fi lipsita de
orice continut si ar fi practic imposibila. Dar generalizarea datelor primite pe cale
perceptiva si formarea notiunilor nu este posibila decat cu ajutorul LIMBII pe baza
formularilor verbale. Cu ajutorul limbii se poate cunoaste experienta altora si se
poate comunica experienta personala. Prin acest intermediar – se pot insusi
experienta generatiilor anterioare si cuceririle stiintei.

24.OPERATIUNILE GANDIRII

Principalele operatiuni mintale prin care se realizeaza gandirea sunt:

-ANALIZA;
-SINTEZA;
-COMPARATIA;
-ABSTRACTIZAREA;
-GENERALIZAREA;
-CONCRETIZAREA.
Analiza si sinteza sunt operatii de baza ale activitatii de gandire. Ele sunt
strans legate intre ele.
ANALIZA: este procesul de desfacere sau descompunere mintala a obiectului
sau fenomenului in partile lui componente – sau – desprinderea mintala a diferitelor
insusiri ale intregului. Pe aceasta cale stabilim RELATIA intregului fata de partile
sale, sau a partilor fata de intreg.
Forma elementara a analizei: descompunerea reala a intregului (analiza
gramaticala, analiza literara, analiza desenului, analiza unei flori, s.a.m.d.).
SINTEZA: procesul opus analizei: unirea mintala intr-un tot unitar a partilor
obiectului sau fenomenului studiat (reconstituirea unei cetati de catre istorici, modelul
psihologic al sportului de performanta). Sinteza poate fi si concreta, pe plan real
(montarea unei masini din partile ei componente).
Analiza si sinteza constituie doua laturi ale unui proces unic de gandire.
Analiza presupune sinteza, iar sinteza presupune analiza.
Analiza, de fapt, se efectueaza prin sinteza – caci nu duce la dezagregarea
intregului si la izolarea legaturilor dintre parti. Sinteza de fapt, se realizeaza prin
analiza – deoarece cuprinde legaturile dintre parti.
COMPARATIA: stabilirea asemanarilor si deosebirilor dintre obiectele si
fenomenelor confruntate. Comparatia fiind implicata in analiza si sinteza – poate fi
considerata ca o conditie a acestor procese. Ea se poate face atat pe plan concret,
cat si pe plan mintal.
Generalizarea si abstrctizarea sunt operatii de gandire indisolubil legate intre
ele, ca si analiza si sinteza.
GENERALIZAREA: procesul de descoperire a ceea ce este general, ceea ce
este comun si esential la o anumita clasa de obiecte si fenomene.
Generalizarea se bazeaza pe analiza, sinteza si comparatie pentru ca numai
in activitatea analitica, sintetica si in procesul de comparare pot fi descoperite
insusirile esentiale, comune unor grupuri sau clase de obiecte sau fenomene.
Ea nu poate fi separata de :
ABSTRACTIZARE: separarea insusirilor esentiale ale obiectelor si
fenomenelor, de cele neesentiale – de care se face abstractie!
Abstractizarea poate fi:
-pozitiva: cand accentul cade pe operatia de extragere a insusirilor
esentiale;
-negativa: cand se iau in consideratie insusirile care trebuiesc neglijate.
CONCRETIZAREA: -drumul invers, de la general la abstract, la concret. In
procesul pedagogic, concretizarea inseamna in mod obisnuit, exemplificarea.
Ca rezultat al activitatii de abstractizare si generalizare se formeaza
NOTIUNILE, care pot fi concrete sau abstracte.
In procesul gandirii, omul nu utilizeaza notiuni izolate, ci lanturi intregi de
notiuni. Legaturile dintre notiuni, care reflecta legaturile si relatiile dintre obiecte si
fenomenele lumii reale, se numesc JUDECATI. A formula o judecata, inseamna a
afirma sau a nega ceva despre un lucru.
Judecatile, la randul lor, se leaga intre ele si formeaza RATIONAMENTE.
(“fierul se scufunda in apa”, “acul e din fier” – sunt judecati; deci si “acul se scufunda
in apa” – este rationament!). Pe baza de rationamente, prin confruntarea unor
judecati date si stabilirea relatiilor dintre ele, se obtin noi judecati (ex. cu
socialismul!!!).
Rationamentele pot fi:
-inductive;
-deductive;
-prin analogie.
LOGICA – se ocupa cu regulile judecatilor si rationamentelor.
Rationamentul inductiv – din cateva judecati particulare se scoate o concluzie
sau o judecata generala, care se refera nu numai la toate cazurile observate, ci si la
alte cazuri de acelasi fel, dar pe care nu le cunoastem prin experienta perceptiva
directa (-fierul, argintul, mercurul – se dilata la caldura – toate metalele!).
Rationamentul deductiv – este operatia inversa – rationamentul prin care din
anumite judecati generale cunoscute, se ajunge la formularea unui adevar particular
– orice cetatean…
 Rationamentul prin analogie – nu are un caracter riguros, iar logica nu-l
considera drept un rationament autentic.
Aici concluzia este scoasa prin analogie – pe baza unor judecati particulare,
fara o verificare suficienta! – anul trecut a plouat in ziua de Paste, duminica viitoare
este Pastele, deci va ploua!?
Totusi rationamentul prin analogie poate sa conduca si la o cunoastere
adevarata – depinde de cat de esentiale sunt asemanarile pe baza carora s-a
formulat rationamentul.

25.FORMAREA NOTIUNILOR

Prin experienta perceptiva putem cunoaste obiecte si fenomene individuale.

Prin procesul de gandire, generalizam aceasta experienta, generalizare care se
fixeaza in notiuni.
Notiunea reflecta insusirile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor
si legaturile lor cu caracter de legitate. (ceasul)
Cand operam cu notiuni pot apare si reprezentari, dar ele nu constituie decat
o concretizare a notiunilor respective, un element asociat.
Trecerea de la perceptii si reprezentari la notiuni o formeaza reprezentarile
generale (pisica!). In procesul gandirii, notiunea se manifesta drept semnificatie a
cuvantului. CUVANTUL este acela care face posibila trecerea de la reprezentare la
notiune. In afara cuvantului, notiunea NU POATE SA EXISTE! Dar asta nu inseamna
ca notiunea si cuvantul se identifica. Dovada este faptul ca aceeasi notiune poate fi
exprimata in cuvinte diferite d.p.d.v. al sonoritatii (sinonimele, cuvinte in alte limbi!).
Legatura dintre diferite complexe sonore si notiune nu este o legatura
naturala! Realitatea nu se reflecta in cuvant, ci in notiune! – ex. “intampinare” –
tampina=toba!
Notiunile se formeaza in procesul dezvoltarii istorice a societatii omenesti si
se insusesc in procesul dezvoltarii individuale a omului. Notiunile se restructureaza
mereu, se imbogatesc si se adancesc.

26.INTELEGEREA, REZOLVAREA PROBLEMELOR

Intelegerea = activitatea gandirii prin care se descopera legaturile dintre

obiecte si fenomene.
In forma elementara – intelegerea este cuprinsa chiar in procesul perceperii.
In forma mai complexa – intelegerea este implicata in descoperirea legaturilor
de cauza si efect, a semnificatiei unei lucrari artistice si stiintifice, a motivelor
conduitei oamenilor.
Intelegerea se bazeaza pe experienta trecuta si utilizarea acestei experiente
intr-o situatie noua.
Activitatea gandirii se manifesta in mod esential in rezolvarea de probleme,
prin mijlocirea cunostintelor si a experientei dobandite.
O problema de gandire apare atunci cand in calea activitatii – teoretice sau
practice – apare un obstacol. Daca un astfel de obstacol nu exista – nu va exista o
problema de rezolvat.
O problema este cu atat mai dificila, cu cat difera mai mult de cele rezolvate
anterior, deci cu cat situatia noua cere o restructurare mai adanca a experientei
trecute.
 Bineinteles ca problema trebuie sa fie – in principiu – rezolvabila! Pentru
aceasta este necesar ca problema de rezolvat sa-si gaseasca unele puncte de
sprijin in experienta cognitiva a subiectului.
In procesul rezolvarii are loc un transfer, care inseamna transpunerea
procedeelor de rezolvare de la o problema la alta, aplicarea cunostintelor dobandite
in rezolvarile anterioare la problema noua. La baza transferului este generalizarea,
care se bazeaza pe activitatea de analiza si abstractizare. CONDITIA INTERNA A
TRANSFERULUI este descoperirea insusirilor generale comune.
In rezolvarea problemelor gandirea trece prin trei faze:
1.-confruntarea cu o problema – aici este prezenta o situatie care implica un
SCOP si un OBSTACOL intre individ si scopul urmarit; urmeaza MOTIVATIA,
exprimata in tendinta de a invinge dificultatea si in efortul de a atinge scopul;
2.-cautarea unei solutii – in aceasta faza sunt angajate 3 feluri de activitati:
procese mentale, operarea cu materialul si verbalizarea; aceste activitati nu se
exclud, ci pot sa fie, si deseori sunt simultane;
3.-gasirea solutiei sau esecul si renuntarea de a mai cauta solutia!

27.MECANISMELE VERBALE ALE GANDIRII

Legatura indisolubila dintre limba si gandire ne ajuta sa intelegem trecerea de

la treapta senzoriala a cunoasterii, la treapta rationala.
Baza fiziologica a gandirii o constituie legaturile temporale care se formeaza
in creierul omului la nivelul celui de-al II-lea sistem de semnalizare, in legatura si
interactiune continua cu primul sistem de semnalizare. Cuvintele, ca stimul al celui
de-al II-lea sistem reprezinta SEMNALE ale SEMNALELOR. Numai datorita lor este
posibila activitatea de abstractizare si generalizare care sta la baza gandirii
notionale, specifica omului.
Al II-lea sistem de semnalizare generalizeaza nu numai semnalele primului
sistem de semnalizare, ci si semnalele verbale cu continutul lor notional; in urma
acestui fapt apar cuvinte-notiuni tot mai cuprinzatoare, adica semnale verbale
integratoare (sau integratori verbali) de nivele sau ordine diferite, care preiau si
unifica grupele de semnale verbale situate mai jos. Al II-lea sistem de semnalizare
reprezinta baza materiala a analizei si sintezei superioare a proceselor gandirii.

28.GANDIREA CREATOARE

Persoanele caracterizate prin gandire creatoare ajung mai repede la principii

si idei noi pentru ele, pentru sectorul lor de activitate, pentru stiinta, cultura si tehnica
nationala sau mondiala.
Gandirea creatoare este componenta principala a creativitatii, principalul
instrument psihologic al creatiei, DAR NU SINGURUL!
Creatia presupune si anumite insusiri motivationale si de caracter, atitudine
activa in fata dificultatilor, sensibilitate ridicata pentru un anumit domeniu sau pentru
un cerc mai larg de fenomene, anumite aptitudini speciale, o vie curiozitate, s.a.
De asemenea, o importanta majora o au conditiile social-economice si
educative.
Principala componenta a gandirii creatoare este flexibilitatea, prin care se
intelege restructurarea usoara a vechilor legaturi temporare in conformitate cu
cerintele noii situatii.
 Gandirea creatoare poate fi considerata ca o forma a gandirii directionate,
care este gandirea care cauta un raspuns, incearca sa rezolve o problema. Tot in
cadrul gandirii directionate se mentioneaza si GANDIREA CRITICA. O separare
clara intre aceste 2 tipuri de gandire nu se poate face.
TOLSTOI spunea ca in scriitor trebuie sa se intalneasca trei oameni:
1. -ganditorul, care pune o problema adanca si importanta din punct
de vedere social;
2. –artistul, care realizeaza aceasta idee in imagini artistice;
3. –criticul, care stie sa supuna unei analize necrutatoare atat intentia
operei, cat si realizarea ei.
 CURSUL VII

LIMBAJUL

29.NOTIUNI GENERALE DESPRE LIMBAJ SI LIMBA

Fiind prin natura sa un proces prin excelenta psihologic – fiind deci in primul
rand obiectul de cercetare al psihologiei – limbajul a preocupat dintotdeauna pe
oamenii de stiinta din cele mai variate domenii. Psihologii utilizeaza date oferite de
diverse alte discipline, ca: anatomia si fiziologia, lingvistica, fizica iar in ultimul timp
teoria informatiei si cibernetica. Apare astfel evidenta necesitatea contributiei unor
discipline de granita, precum psiholingvistica si neurolingvistica.
Omul este SINGURA FIINTA VORBITOARE. Fara limbaj, nu se poate
comcepe nici existenta omului ca fiinta sociala, nici existenta societatii insasi.
Oamenii sunt nevoiti – in cadrul procesului de productie – sa intre in relatie
unii cu altii, realizand intre ei un schimb de experienta; acesta – schimbul! – asigura
coordonarea actiunilor fiecarui individ in raport cu scopul si directia principala a
activitatii comune.
Coordonarea activitatii colective presupune posibilitatea comunicarii reciproce
intre oameni. In procesul comunicarii, oamenii folosesc variate mijloace de
comunicare, dintre care:
- unele sunt NEVERBALE (actiunile concrete cu obiectele, gesturile,
mimica);
- altele sunt VERBALE (sonore, grafice).
Mijloacele verbale si in special cele sonore au dobandit un rol fundamental in
comunicarea interumana. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicare constituie
fenomenul LIMBA, fenomen care este prezent numai in societatea umana!
Nu orice proces de comunicare intre oameni poate fi considerat LIMBAJ, in
sensul propriu al cuvantului. In acceptiunea sa stricta, termenul de LIMBAJ se refera
la COMUNICAREA VERBALA.
Natura limbajului nu poate fi elucidata fara a se preciza care este
CONTINUTUL COMUNICARII VERBALE.
Principalul continut al comunicarii verbale il formeaza gandirea. Cu ajutorul
unitatilor lingvistice (ex. cuvinte, propozitii, fraze) sunt vehiculate notiunile, judecatile,
rationamentele, ideile, de fapt continutul abstract si generalizat al reflectarii realitatii
obiective in mintea omului.
Omul nu poate gandi fara a folosi mijloace lingvistice; de ex. la copilul surdo-
mut nu se poate dezvolta gandirea specific umana. Gandirea omului normal
dezvoltat este intotdeauna o gandire verbala, iar limbajul verbal este incarcat
intotdeauna cu un continut mintal – de gandire! Iata deci ca, mecanismele gandirii
umane normale sunt in esenta mecanisme verbale.
Ca definitii complete:
LIMBAJUL VERBAL este o activitate specific umana in care cu autorul limbii,
se realizeaza, pe de-o parte – comunicarea verbala intre oameni, iar pe de alta parte
– gandirea verbala, notionala a omului.
 LIMBA este un sistem de mijloace lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale)
istoriceste constituite, cu ajutorul carora se realizeaza comunicarea reciproca dintre
oameni, adica limbajul.
Limba este un fenomen social-istoric, care se dezvolta in cursul dezvoltarii
unui popor. Ea este un fenomen “extraindividual”.
Limbajul este o manifestare individuala a limbii. Limbajul este limba in actiune.
Sub acest aspect, limbajul este un fenomen psihofiziologic, care se constituie si se
dezvolta in ontogeneza.

30.ORIGINEA SI FUNCTIILE PRINCIPALE ALE LIMBII SI LIMBAJULUI

In stiinta s-au descris diferite mijloace si modalitati de comunicare (sau

semnalizare) la numeroase specii de animale care duc o viata de grup, incepand cu
treptele inferioare ale scarii zoologice(insecte, pasari), pana la mamiferele cele mai
apropiate de om (primatele).
Semnalele utilizate de animale pot fi de natura SONORA, VIZUALA,
MOTRICA, TACTILA; ele pot implica activitatea diferitelor sisteme aferente si
eferente in emiterea si receptionarea lor. Sigur ca, in functie de diferite conditii, pot
predomina unul sau altul dintre mijloacele de semnalizare, iar un loc aparte il
constituie SEMNALIZAREA SONORA.
Maimutele sunt cei mai zgomotosi locuitori ai padurilor. Maimutele inferioare
(HAMADRILELE) emit cca. 20 de sunete, iar cele superioare (CIMPAZEII) cca. 40
de sunete cu functii semnalizatoare diferite.
Dar limbaj – in sensul strict al cuvantului – nu gasim la nici o specie de
animal! (nici la delfini!).
Obstacolul care-l impiedica pe cimpanzeu sa invete sa vorbeasca este un
obstacol legat de natura semantica, nu fonetica a limbii. La animale, comunicarea
ramane in intregime la nivelul biologicului. La om sfera biologicului a fost depasita,
printre altele datorita contributiei masive alimbii. Constiinta sociala, proprie numai
omului, a aparut odata cu limba.

31.STRUCTURA LIMBII SI A LIMBAJULUI

Notiunea de limbaj se refera, in primul rand la, ceea ce se numeste activitate

verbala, care se desfasoara in timp si implica o serie de procese caracteristice
(AUDIERE, VORBIRE, CITIRE, SCRIERE).
Limbajul are la baza anumite mecanisme anatomo-fiziologice si se prezinta
sub diferite forme (limbaj oral, limbaj scris, limbaj intern, s.a.).
Activitatea verbala se realizeaza in conformitate cu anumite reguli, norme
lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale, stilistice), proprii unei limbi la o anumita
etapa a dezvoltarii sale istorice si care formeaza sistemul lingvistic al limbii
respective).
De asemenea, in activitatea sa verbala, omul respecta totdeauna anumite
reguli si norme logice, care alcatuiesc impreuna structura logica a gandirii.
PRODUSELE activitatii verbale formeaza materialul verbal sau lingvistic.
Aceste produse verbale constituie TEXTUL sau CONTEXTUL verbal al comunicarii
si al gandirii oamenilor.
Activitatea verbala – cu toate procesele sale – nu poate fi separata de omul
concret, pe cand produsele verbale se pot instraina usor, se pot inregistra in scris,
pe banda de magnetofon, se pot tipari si astfel pot fi trimise la distanta in timp si
spatiu.

32.FORMELE SI PROCESELE LIMBAJULUI

In activitatea verbala complexa distingem diferite FORME si PROCESE ale

limbajului. Cca. 70% din starea de veghe omul o petrece in comunicari verbale. Cele
4 procese principale ale limbajului se repartizeaza astfel:
-audierea – cca.45%
-vorbirea - cca.30%
-citirea – cca.16%
-scrierea – cca.9%
Mai exista si limbajul intern – deci: in starea de veghe, activitatea verbala este
prezenta mereu!
 CURSUL VIII

IMAGINATIA

33.NOTIUNI GENERALE DESPRE IMAGINATIE

Constiinta umana primeste datele informationale despre realitate prin:

-mecanismele reflectarii directe (senzatii, perceptii, reprezentari);
-mecanismele reflectarii indirecte, sau mijlocite (functiile memoriei
verbal-logice si operatiile gandirii).
Asa se creaza imaginea universului – dar aceasta nu este suficienta, pentru
ca omul nu dispune numai de capacitatea de a-si reprezenta realitatea asa cum
ESTE ea, sau cum A FOST!, ci poate sa-si inchipuie cum va deveni realitatea
obiectiva! Aici rolul primordial ii revine IMAGINATIEI.
Pentru a construi ceva in plan ideal, trebuie folosita intreaga experienta
cognitiva acumulata pana la momentul dat.
Este vorba aici despre combinarea si recombinarea elementelor vechiului,
intr-o forma inedita de sinteza mintala, impletita in permanenta cu o analiza
corespunzatoare.
IMAGINATIA este un proces de elaborare a unor reprezentari si idei noi, prin
combinarea intr-o forma originala a datelor experientei cognitive a omului.
In functie de valoarea produselor realizate, precum si de nivelul de
constientizare a combinarilor imaginative, se poate face distinctia intre mai multe
feluri de imaginatie.
Deosebim astfel:
-a)-imaginatia creatoare si reproductiva – cand se ia in consideratie
criteriul valorii;
-b)-imaginatia voluntara (intentionata) **
-imaginatia involuntara (neintentionata)
** sub aspectul autocontrolului si al reglarii constiente a procesului
de reconstructie a experientei cognitive.
-c)-visarea si reveria.
Imaginatia functioneaza in stransa unitate cu diferite procese si insusiri
psihice ale persoanei. Reprezentarile si memoria ii furnizeaza materialul necesar
pentru constructie. Un cap bine “echipat” este esential pentru creativitate, deoarece
faptele reprezinta elemente constitutive ale ideilor. Operatiile gandirii mentin
imaginatia in limitele posibilului. Trairile emotionale, nazuintele si aspiratiile constituie
factorul ei motivational.
Mai mult decat alte procese psihice, imaginatia face parte din trasaturile
caracteristice si definitorii ale personalitatii.
Se cunosc mai multe procedee sau modalitati de prelucrare a datelor
cognitive in procesul imaginativ. Mentionam aici:
-tipizarea;
-schematizarea;
-amplificarea-diminuarea;
 -aglutinarea imaginilor.
TIPIZAREA consta din asocieri, disocieri si recombinari de insusiri fizice,
intelectuale, morale – apartinand unor personaje concrete, sau unor tipuri literare –
Hagi Tudose, soldatul Svejk.
SCHEMATIZAREA ca un procedeu analitico-sintetic – in special a
reprezentarilor spatiale (in conceperea planurilor tehnice, in proiectarea modelelor
de noi mecanisme, aparate, s.a.).
AMPLIFICAREA-DIMINUAREA insusirilor fizice sau caracteriale intalnite la
fiintele existente in realitate (personajele lui Creanga sau Gulliver).
AGLUTINAREA – aici crearea de noi imagini se produce prin disocierea si
apoi fuzionarea intr-un tot, a elementelor apartinand diferitelor obiecte, fenomene,
fiinte (ex. in mitologia greaca). – Pegas (dar si in tehnica: auto-amfibiile,
hidroavionul, s.a.).

34.IMAGINATIA CA PREMISA SI CA PRODUS AL ASIMILARII CUNOSTINTELOR

In procesul de asimilare a cunostintelor, de formare a notiunilor stiintifice se

foloseste, de fapt, un procedeu de reconstituire. Elevii in studiul materiilor de
invatamant, trec succesiv prin faze de combinari si recombinari imaginative. Daca nu
s-ar proceda asa, o mare suprafata a realitatii nu ar putea fi studiata de aproape si
nu ar putea fi cunoscuta niciodata.
Oricat de bogat si variat ar fi materialul intuitiv cu care este dotata o lectie sau
un curs, nu este totusi posibil ca elevii sa perceapa in mod direct, nemijlocit tot ceea
ce li se preda.
Pus in aceasta situatie, profesorul se vede obligat sa faca apel la imaginatia
elevilor sau studentilor, adica la imaginile de “reconstituire” sau “anticipare”, imagini
care au menirea de a inlocui de cele mai multe ori datele perceptive “inaccesibile”.
Asimilarea cunostintelor pune in evidenta cateva aspecte mai importante in
ceea ce priveste functiile cognitive ale imaginatiei:
1) Reprezentarile imaginatiei, in special cele de “reconstituire” si cele “anticipatoare
tin locul datelor perceptive inaccesibile si, prin aceasta, contribuie la imbogatirea
si extinderea sferei de reprezentare a lumii.
2) Reprezentarile imaginatiei prin:
-continutul lor intuitiv-concret pe de-o parte,
-functia de simbolizare a obiectelor si fenomenelor – pe de alta parte mediaza
trecerea de la senzorial spre logic in actul cunoasterii. Medierea se produce la
nivele diferite, pe masura avansarii procesului de rationalizare a imaginatiei.
3) Apelul la acest tip de reprezentari este absolut necesar pentru formarea notiunilor
si pentru intelegerea mai aprofundata si mai in esenta a fenomenelor din natura
si societate. In caz contrar, exista riscul schematizarii si al formalismului in
procesul de asimilare a cunostintelor.
4) Daca prin combinarile imaginative de reconstituire si anticipatoare realitatea nu
este reflectata in mod adecvat, se poate ajunge la franarea procesului de formare
a notiunilor stiintifice si la intelegerea denaturata a obiectelor si fenomenelor.

35.FORME DE MANIFESTARE A IMAGINATIEI LA COPII SI ADOLESCENTI

Imaginatia prezinta o serie de particularitati care exprima trasaturile

caracteristice ale varstei in ansamblu.
 Dupa 7 ani se produce destramarea progresiva a confuziei intre lumea
imaginativa(fictiva si mitologica) si lumea reala perceptibila. Prin intelectualizare si
socializare se ajunge la obiectivizarea actului cognitiv – si egocentrismul deformant
se descompune progresiv. Este varsta care incepe sa puna sub semn de intrebare
afirmatiile intemeiate numai pe credinte, dorinte si pe aparente. Este varsta
reflexiunii autocrite.
Acum se formeaza si se exprima particularitatile imaginatiei copilului mic.
Copilul:

1. –fabuleaza;
2. –se identifica imaginativ cu rolurile asumate in jocuri;
3. –reconstituie in plan mintal continutul textelor literare;
4. –isi imagineaza figurile si evenimentele istorice, succesiunea si durata lor;
5. –realizeaza – prin reprezentari grafice si combinari cromatice – intentiile sale
creatoare.

1. Fabulatia este o povestire imaginara prezentata ca fiind reala, fara intentia

deliberata de a insela; adeseori copilul se lasa el insusi – in parte – pacalit de
propria povestire! Activitatea fabulanta constituie un mijloc la care recurge copilul
pentru a-si satisface in plan simbolic dorintele pe care nu le-a putut implini pe
plan real. S. Freud: plasmuirile fanteziei joaca un rol compensatoriu.
2. Imaginatia copilului se manifesta specifica si in activitatea de joc. Valoarea
functionala a jocului rezida din faptul ca elevul se transpune simbolic in rolurile
adultului: cel conjugal, profesional, economic, s.a. El urmeaza in joc anumite
modele comportamentale. Pe aceasta cale copilul isi asimileaza semnificatia
sociala a rolurilor care il asteapta in viata.
3. Perceperea si intelegerea textelor literare precum si realizarea primelor “creatii”
literare dezvolta – si in acelasi timp actualizeaza – particularitatile imaginatiei
reproductive si creatoare a scolarului mic.
4. Asimilarea datelor istorice supune imaginatia la eforturiconstitutive cu mult mai
mari decat o cere insusirea cunostintelor la alte discipline scolare. Datorita
caracterului ireversibil al timpului, elevii intampina dificultati reale in determinarea
marimii intervalelor care separa epocile istorice unele de altele, in localizarea
temporala a evenimentelor din trecut, pe baza operarii cu unitati de timp de
dimensiuni variabile (decenii, secole, milenii).
5. Activitatea grafica figurativa. Imaginatia grafica prezinta diferente interindividuale.
De asemenea si tehnica de executie a desenelor prezinta unele particularitati de
varsta.
Schimbari importante se produc in imaginatia SCOLARILOR DE VARSTA
MIJLOCIE SI MARE: perfectionarea mijloacelor reproductive si identificarea
valentelor ei creatoare, materializate in diverse sfere de activitate: literara, artistica,
tehnico-constructiva, sportiva, muzicala, s.a.
Cauza o gasim in schimbarile care se produc in perioadele dezvoltarii; acestea
pot fi grupate in trei planuri functional independente:
a) in plan fiziologic au loc modificari legate de maturizarea sexuala;
b) in plan psihologic se ating nivele culminante in sfera proceselor cognitive, ceea
ce apropie adolescentul de nivelul intelectual al adultului;
c) in plan socio – cultural se desfasoara procesul de invatare a “rolurilor
profesionale” ce urmeaza a fi exercitate in viitor.
Considerata din punct de vedere fiziologic, se stie ca preadolescenta este varsta
la care, ca efect al maturizarii sexuale, apar si se intensifica pulsurile, dorintele,
atractiile si aspiratiile sexuale. A recunoaste rolul acestor atractii, dorinte si
aspiratii in viata elevului nu inseamna a te situa pe o pozitie biologista sau
freudiana. Toata problema consta in a nu reduce complet preadolescenta – si
adolescenta – la trairi psihice generate si amplificate de maturizarea sexuala, asa
cum de fapt procedeaza adeptii orientarii psihanalitice.
De fapt, aceste modificari fiziologice, contribuie la formarea unor atitudini si
conduite psihosociale fata de sexul opus, conduce la “umanizarea” instinctului
sexual prin elaborarea si aplicarea unor reguli obligatorii de comportament,
conduce la constituirea unui sistem rational de valori personale in acord deplin cu
cerintele sociale.
Daca nu sunt dirijate si canalizare rational – aceste impulsuri pot imbraca
forma starilor obsesive, tensionate, de asteptare difuza, de neliniste. Pulsiunile
erotice isi afla “descarcarea” in jocul fanteziei, care brdeaza tot felul de reverii si
vise, in lectura romanelor care inflacareaza imaginatia, in efuziuni lirice si
romantice cu o fiinta “apropiata” care vine sa intregeasca “eu” – l, de cele mai
multe ori de acelasi sex, in confidente incredintate jurnalelor intime, in practicarea
diferitelor “exercitii ascetice”, s.a.
Dar, modificarile de natura fiziologica nu constituie cauza suficienta pentru a
determina particularitatile psihologice inclusiv pe cele ale imaginatiei:
romantismul, melancolia, egocentrismul afectiv, agresivitate. Acestea sunt
generate mai degraba de dificultatile de adaptare la realitatile si la cerintele vietii.
Crizele apar ca efecte al discordantei dintre pregatirea scolara a
adolescentului, pe de-o parte si realitatile vietii de care se loveste acesta dupa
absolvire, pe de alta parte.

nazuintele himerice pe care le tese adolescentul

Conflictul dintre<
prozaismul vietii practice
Societatea moderna inceteaza de a mai considera adolescentul drept un
copil, dar nu-i recunoaste statutul=status-ul, rolul si functiile adultului.
 CURSUL IX

ATENTIA

36. NOTIUNI GENERALE DESPRE ATENTIE

Activitatea de reflectare a realitatii are un caracter selectiv. Numai unii stimuli

atrag atentia, adica unii stimuli sunt reflectati cu deosebita claritate, ceilalti raman in
afara atentiei.
ATENTIA: consta in orientarea selectiva si in concentrarea activitatii psihice
aupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clara si
mai completa, precum si cresterea eficientei activitatii.

37.ATENTIA VOLUNTARA SI ATENTIA INVOLUNTARA

Uneori orientarea si concentrarea se realizeaza in mod neintentionat si fara

efort voluntar; cand stimulul se impune de la sine, se produce fenomenul atentiei
involuntare.
Pentru a se ajunge aici, este necesar ca stimulul sa posede anumite insusiri,
sau ca actiunea sa corespunda unor conditii interne. Printre aceste insusiri putem
enumera:
1.Intensitatea stimulilor.
Daca actioneaza stimuli de intensitati diferite, in cazul in care toate celelalte
conditii sunt identice, se impun atentiei stimulii care au o intensitate mai mare (ex.
obiectele mai mari mascheaza obiectele mai mici).
Dar, importanta nu este atat intensitatea absoluta a stimulilor cat mai ales
contrastul lor fata de ambianta. Ex. cu cititorul intr-o camera!
2.Modificarea sau intermitenta stimulilor
Orice stimul care actioneaza un timp indelungat fara ca in el sa intervina vreo
modificare, inceteaza sa mai atraga atentia.
Daca in acel obiect apar insusiri noi, sau daca actiunea lui se produce cu
intermitenta, atunci el incepe sa se impuna din nou atentiei.
La fel, obiectele aflate in miscare, sau cele care apar pe neasteptate, atrag
atentia mai usor decat obiectele statice.
3.Caracterul neobisnuit, inedit al unui obiect sau fenomen provoaca atentia
involuntara.
Toate aceste trei insusiri au in comun faptul ca provoaca reflexul de orientare
– sau reflexul de reorientare. Dar, repetarea frecventa si invariabila a oricareia din
aceste situatii conduce la stingerea reflexului de orientare si astfel, la incetarea
atentiei involuntare.
Incetarea se produce numai daca stimulul respectiv n-a primit vreo intarire,
sau, mai precis, daca el n-a avut nici un efect mai insemnat asupra organismului.
Daca stimulii sunt mai nocivi, chiar daca ei se repeta monoton si uniform, ei nu
inceteaza de a provoca atentia.
 Aparitia si mentinerea atentiei involuntare este determinata nu numai de
calitatile stimulilor, ci si de masura in care ei raspund unor trebuinte sau interese ale
persoanei. De ex: atunci cand omul este flamand, deci cand exista o excitabilitate
crescuta a centrilor alimentari, orice stimul legat de hrana – care in conditii obisnuite
ar ramane neobservat – atrage atentia.
In general, atrag atentia TOTI acei stimuli care au o influenta fie pozitiva, fie
negativa asupra integritatii organismului, precum si cei care nu au legatura cu
interesele si preocuparile permanente ale unei persoane, cu activitatea sa actuala
sau de perspectiva.
Dar, atentia involuntara nu este suficienta pentru a asigura un nivel inalt de
desfasurare a activitatii de munca sau de invatare. Atentia involuntara, in general,
este de scurta durata si se mentine numai pana in momentul cand stimulii isi pierd
caracterul de noutate, de neobisnuit.
Uneori, aparitia si, mai ales, mentinerea ei, nu sunt posibile fara un effort de
vointa. In aceste situatii, in care o situatie nu intereseaza prin ea insasi, dar
cunoasterea ei este necesara pentru desfasurarea activitatii, intervine ATENTIA
VOLUNTARA, care se caracterizeaza prin existenta INTENTIEI de a fi ATENT si a
EFORTULUI VOLUNTAR. Atentia voluntara s-a dezvoltat in procesul muncii, in care,
pentru a invinge dificultatile ivite, omul trebuie sa reziste la tot ceea ce constituie o
piedica in calea atingerii propiilor scopuri.
In cazul atentiei voluntare, orientarea si concentrarea activitatii de reflectare
se realizeaza cu ajutorul cuvantului, care mareste valoarea semnalizatoare a unor
stimuli, actualizand anumite sisteme de legaturi si inhiband altele, care nu au
legatura cu sarcina data.
Modalitatile in care cuvantul poate actiona ca organizator al atentiei voluntare
sunt multiple. Uneori, prin comenzi directe: “Atentie!”, “Fiti atenti” , “Desene!”. Alteori
prin apeluri subintelese: “Am sa va spun ceva interesant”.
Oricare dintre aceste modalitati isi pierde valoarea mobilizatoare, daca se
repeta frecvent si invariabil.
Atentia involuntara si cea voluntara nu sunt strict delimitate. Exista grade de
trecere de la atentia care apare in mod cu totul involuntar, fata de stimulii care
provoaca reflexul neconditionat de orientare, la atentia voluntara ceruta de
executarea unei munci dificile, neinteresante, dar care constituie o etapa necesara
pentru atingerea unui sop mai indepartat.
Alteori, in cadrul aceleiasi activitati se poate realiza trecerea de la o forma a
atentiei la cealalta.
Ex. o problema incepe prin atentie voluntara – apare interesul -> devine
involuntara= atentie post voluntara.
medicul aude sunetul telefonului;
Atentia habituala <
sotia aude plansul copilului.

38.CALITATILE ATENTIEI

1.STABILITATEA ATENTIEI – consta in mentinerea de durata a orientarii si

concentrarii asupra aceluiasi obiect sau asupra aceleiasi activitati.
Stabilitatea nu consta in incremenirea atentiei, intr-o stare de fascinatie;
atentia se manifesta cu anumite fluctuatii, care insa nu intrerup orientarea de baza a
activitatii.
 Datorita fluctuatiilor atentiei, in desfasurarea de durata a unei activitati pot
apare variatii sub aspectul eficientei. Scaderile eficientei sunt cu atat mai pregnante
cu cat activitatea respectiva cere o concentrare mai mare a atentiei.
Fluctuatiile atentiei apar ca efect al inhibitiei de protectie. In masura in care nu
modifica orientarea de baza a activitatii, ele reprezinta fenomene adaptative,
asigurand momentele de odihna necesare unei activitati de durata.
2.VOLUMUL ATENTIEI – cantitatea de obiecte sau fenomene, care pot fi cuprinse
simultan in campul reflectarii clare.
Stabilitatea volumului atentiei se realizeaza numai atunci cand se exclude
posibilitatea deplasarii atentiei de la un obiect la altul, lucru care se produce in
fractiuni de secunda.
Aceasta calitate a atentiei este deosebit de importanta in domeniile de
activitate care necesita observarea instantanee a unui numar cat mai mare de
elemente (tablou de comanda, profesor, dirijor, s.a.).
3.FLEXIBILITATEA ATENTIEI – capacitatea de a deplasa atentia de la un obiect la
altul in intervale scurte de timp. Aceasta calitate a atentiei este efectul deplasarii
rapide a focarului de excitabilitate optima, care, la randul sau, presupune mobilitatea
proceselor nervoase.
4.DISTRIBUTIA ATENTIEI
S-a discutat mult despre faptul daca este posibila o “impartire” a atentiei.
Distributia atentiei se caracterizeaza prin numarul de activitati pe care un om
le poate indeplini simultan, fara ca una sa interfereze prea mult cu celelalte.

39.DISTRAGEREA ATENTIEI.

Orice stimul, care are o anumita intensitate, poate produce, prin mecanismul
inhibitiei externe, distragerea atentiei de la activitatea in care este persoana
angajata.
Masura in care stimulul de distragere influenteaza activitatea, depinde de o
multiplicitate de factori.
O distragere usoara a atentiei are loc atunci cand activitatea este executata
fara interes, sau in caz de oboseala.
O mare importanta o reprezinta si atitudinea fata de agentii de distragere. Ex.:
zgomotul din ambianta in care lucreaza o persoana are efecte mai pronuntate atunci
cand aceasta se enerveaza, cand se supara pe cei care fac zgomot.
Prezenta agentilor de distragere nu conduce in mod obligatoriu la scaderea
eficientei activitatii.
Exista insa si cazuri cand prezenta unor stimuli neimportanti, nu numai ca nu
scad eficienta muncii, ci, dimpotriva, o ridica (unii lucreaza mai usor cu muzica, sau
daca in jurul lor este miscare). Acest fenomen isi gaseste explicatia in principiul
dominantei, conform caruia focarul de excitatie mai puternic atrage spre sine
excitatia din focarele mai slabe, intarindu-se pe seama acestora.
Pentru ca agentii asa-zisi “neimportanti” sa favorizeze concentrarea atentiei,
este necesar ca ei sa nu aiba o intensitate prea mare, ci sa constituie un simplu
fundal.
Efectul agentilor de distragere depinde si de interesul cu care este executata
activitatea de baza.