Toate cele cinci procese psihice enumerate, adica senzatia, perceptia,

reprezentarea, gandirea si imaginatia stau la baza capacitatii de invatare, la

randul lor gasindu-si conditii optime de dezvoltare, dar si de corectare-
compensare in activitatea constienta, in invatarea organizata.

In activitatea cognitiva senzatiile si perceptiile nu functioneaza separat, ci

constituie impreuna o functie psihica unitara senzorial-perceptiva, pe care se
bazeaza cognitia primara.De aceea ele sunt abordate impreuna , iar stimularea
si terapia lor se face printr-o interventie unitara. Daca in conditii obisnuite de
dezvoltare fenomenul dependentei de senzatii a celorlalte procese cognitive
poate trece neobservat , in situatiile speciale de blocare, diminuare sau
suprimare a capacititii de a avea un anume tip de senzatie, indeosebi senzatii
vizuale, dependenta dezvoltarii cognitive de starea aenzatiilor devine absolut
evidenta.

Capacitatea mai mare sau mai mica a fiecarui individ de-a avea senzatii
este sensibiliatea , acesta fiind diferita de la o persoana la alta.

La copii cu deficiente senzoriale partiale, ambliopi, un interes deosebit prezinta

sensibilitatea reziduala a analizatorului lezat, antrenarea acestei sensibilitati si
dezvoltarea sa sistematica in activitatea de invatare.In acest demers un rol
important revine mijloacelor tehnice de protezare, utilizarii unor materiale
auxiliare (inclusiv materiale didactice, care sa faciliteze receptarea informatiei
scolare) precum si exercitiilor sistematice menite sa stimuleze sensibilitatea
analizarorului lezat si sa asigure o mai buna colerale functionala cu analizatorii
valizi.

La copii cu deficiente sensoriale profunde, adica orbi, la care nu sunt posibile

masuri de protezare, devin necesare masurile vizind stimularea sustinuta a
functionarii celorlalti analizatori, cu ajutorul carora se realizeaza „umplerea”
golului informational creat.De asamenea este necesara stimularea dezvoltarii
limbajului verbal, in ambele sale variante (orala si scrisa), precum si prevenirea
aparitiei si consolidarii unor tulburari secundare in planul dezvoltarii intelectuale,
afective si, in general, in planul structurarii personalitatii.

Cand deficienta nu se grefeaza pe afectiuni difuze ale sistemului nervos central ,

exista numeroase cazuri de activare compensatorie a functionarii celorlalti
analizatori.Astfel exista numeroase persoane nevazatori, despre care se spune
ca ar avea un al saselea simt, care-i ajuta sa evite obstacolele fizice
neasteptate. In realitate printr-o permananta concentrare a atentiei si prin
exercitiu indelungat, acesti nevazatori isi formeaza si isi mentin capacitatea de a
detecta, prin sensibilitatea crescuta a pielii miinilor si a fetei, micile diferente de
miscare si de temperatura ale aerului la apropierea de un zid, de o masina intr-
un loc neprevazut sau de orice alt obstacol neasteptat. De asaemenea, in acest
proces este implicata sensibilitatea kinestezica, prin care nevazatorul detecteaza
caracteristicile terenului pe care se deplaseaza, inclusiv aparitia unor noi
elemente, care pot sa reprezinte „semnale de alarma” referitoare la posibilele
modificari ce au avut loc de la ultima prezenta in zona respectiva.

In acest proces complex de orientare si adaptare permanenta la schimbarile ce

se produc in lumea inconjuratoare, un rol compensator insemnat revine nu
numai sensibilitatii crescute a analizatorilor valizi, ci si atentiei, aflata in
permanenta stare de alerta, memoriei, care trebuie sa retina numeroase detalii
– fara semnificatie pentru persoane vazatoare – si capacitatii de a receptiona
prompt, de a analiza si intelege semnificatia semnalelor primite din mediul
inconjurator.

In toate aceste situatii, explicatia performantelor senzoriale deosebite se

gaseste in scaderea treptata, pe baza exercitiului zilnic, a pragurilor
sensibilitatiilor implicate, deci in cresterea acestei sensibilitati, atat in sensul sau
absolut, cat si a celui deferential. Cunoscand aceasta realitate , in activitatea
scolara organizata cu elevii cu deficiente senzoriale, un loc important trebuie sa
revina preocuparii pentru dezvoltarea si mentinerea unei sensibilitati optime a
analizatorilor valizi.

Perceptia este definita ca un proces cognitiv primar, de reflectare a obiectelor

si fenomenelor in totalitatea insusirilor lor, in momentul cand acestea
actioneaza asupra analizatorilor nostri.Calitatea perceptiei va fi ,deci,
dependenta, atat de caracteristicile reale ale obiectelor si fenomenelor
perecepute, cat si de starea in care se afla , in momentul dat analizatorii
implicati in actul perceptiv, ca, de altfel, de starea generala a persoanei care
percepe, precum si de preocuparile si interesele sale.

La copii ambliopi, in conditiile vederii slabe, ritmul perceptiei vizuale este mult

mai lent, aceasta datorandu-se caracterului foarte minutios al explorarii,
parcurgerii in intregime a conturilor si revenirii de mai multe ori asupra
acelorasi puncte de reper.Mircea Stefan evidentieaza faptul ca, cu toate acestea
, „materialul perceput vizual este cuprins nu intr-o imagine globala initiala ci
parcelar, succesiv, intr-o investigatie comparabila cu pipaitul”([1] pg.267). De
altfel copii slab-vazatori manifesta adesea tendinta cu valoare evident
compensatoare, de a insoti sau, in unele cazuri, de a inlocui explorarea vizuala
printr-o investigatie tactil-chinestezica. Elevii ambliopi trebuie sa depuna si un
efort suplimentar de concentrare, de mobilizare a experientei anterioare, pentru
a fi in masura sa opereze cu imagini vizuale.

Perceptia copiilor cu deficienta partiala de vaz este lipsita, in mare masura de

caracterul instantaneu si de automatizare. Datorita particularitatiilor activitatii
perceptive, datorita limitarii zonei de lucru a ochiului, precum si datorita
receptiei vizuale afective, la copii ambliopi imaginea perceptiva ramane in mare
masura imprecisa, parcelara, cetoasa, ceea ce are repercusiuni negative si
asupra memoriei vizuale operationale si asupra structurarii perceptiv – motorii a
spatiului grafic.
Reprezentarea este , dupa cum se stie , un rezultat al experientei si invatarii
senzorial-perceptive, avand o pozitie intermediara intre perceptie si
gandire.Reprezentarile sunt imagini secundare ale realitatii, pe care o reflecta
cu un anumit grad de generaliotate si selectivitate.Ne reprezentam nu numai
obiecte si fenomene, ci si procese, actiuni, relatii.Daca reprezentarile de obiecte
si fenomene stau la baza constituirii notiunilor concrete si, deci, la baza unei
mari parti a vocabularului la copii, reprezentarile de procese si actiuni sunt
puternic implicate si in operatiunile gandirii.

La copii deficienti indiferent de categoria caruia acestia ii apartin, toate

aspecteleale interactionarii reprezentarilor sunt afectate.Cauzele obiective ale
acestor fenomene trebuie cautate in acele trasaturi prezente cum sunt limitarea
accesuluila informatie, inactivismul cognitiv si pasivitatea sau dinpotriva,
activismul haotic si precipitarea in desfasurarea activitatilor de invatare.

La copii cu deficiente de vaz, specificul procesului de formare a reprezentarilor,

precum si modul concret de manifestare decurg din faptul ca este afectata baza
organica si fiziologica a procesului respectiv, fie printr-o lezare partiala, fie prin
scoaterea totala din functionare a analizatorului coresponzator. In acelasi timp
particularitatile reprezentarilor sunt determinate si de faptul ca, aproape
instantaneu cu instalarea deficientei, organismul afectat raspunde prin reactii
compensatorii, adica atat prin mobilizarea eventualei sensibilitati reziduale a
analizatorului lezat, cat si prin restructurarea schemelor functionale si de
interactiune a analizatorilor.Astfel la copii cu deficiente de vaz reprezentarile
concrete vor inregistra o peferinta pentru utilizarea reprezentarilor auditive sau
tactil-chinestezice.

Este de mentionat si faptul ca stare starea reprezentarilor la deficienti sensorial

depinde de momentul instalarii deficientei.Astfel la copii orbi din nastere
reprezentarile vizuale lipsesc cu desavarsire, in timp ce la copii care au pierdut
vederea mai tarziu pot fi pastrate anumite asemenea reprezentari, ele fiind cu
atat mai clare si mai precise cu cat afectiunea s-a produs mai tarziu.In
asemenea situatii „un obiectiv important al scolii il reprezinta organizarea in asa
fel a activitatiilor de invatare, incat reprezentarile reziduale respective sa fie
conservate cat mai temeinic pentru a putea fi implicate si utilizate in cat mai
multe scheme si structuri cognitive noi.

Dificultati accentuate la deficientii senzorial prezinta formarea acelor

reprezentari complexe, care in situatie de normalitate, implica masiv tocmai
sensibilitatea pierduta.La deficientii de vaz sunt puternic afectate reprezentarile
spatiale, de miscare, de orientare, in care in mod obisnuit componenta vizuala
joaca un rol central. Este evident ca in cazul elevilor nevazatori sunt necesare
masuri educativ-terapeutice sistematice, menite sa asigure substituirea
componentei vizuale prin exersare maxima a sensibilitatii chinestezice si
vibrotactile si prin implicarea masiva a controlului auditiv.
Uneori pot avea loc dezechilibre pseudocompensatorii intre nivelul dezvoltarii
reprezentarilor si cel al altor functii psihice cu care aceasta
interactioneaza.Astfel la copii nevazatori in conditiile lipsei reprezentarilor
vizuale, dar si a unei educatii gresite, se poate produce o dezvoltare excesiva a
vocabularului oral, fara insa a avea o suficienta acoperire in reprezentari
concrete de spatiu, de timp, de miscare, de orientare.

O situatie similara poate fi constatata si la copii cu deficiente partiale de vedere.

Astfel la copii ambliopi poate apare un decalaj intre reprezentarile efectiv
existente si cunoasterea verbala.Unii elevi cunosc bine denumirile obiectelor si
ale detaliilor lor, dar nu recunosc obiectele ca atare.

Calea eficienta de combatere a acestui fenomen este antrenarea sistematica a

deficientului vizual la activitati practice manuale, de joc, de autoservire si de
munca, de deplasare si orientare in spatiul inconjurator, de participare la viata
obisnuita a vazatorilor in familie, in scoala, in comunitate.

Gandirea – in cazul copiilor cu deficiente senzoriale fara complicatii de alta

natura, exista premise favorabile pentru o evolutie normala a gandirii, a
capacitatiilor intelectuale, in general. Aceste premize trebuie valorificate insa de
timpuriu, in sensul initierii cu promtitudine a masurilor terapeutice vizand
stimularea mecanismelor compensatorii, care sa diminueze sau chiar sa anuleze
consecintele negative ale deprivarii senzoriale specifice.

Atunci cand masurile respective lipsesc sau sunt initiate tardiv, astfel incat se
pierd perioadele optime de formare a achizitiilor perceptiv-motrice si a functiei
semiotice, implicata in limbaje, inclusiv in limbajul verbal, intarzierea in
dezvoltarea intelectuala si aparitia unor particularitati negative la nivelul gandirii
sunt iminente.

La elevii nevazatori atunci cand acestia sunt privati de o educatie adecvata in

perioada anterioara scolaritatii, reprezentarile inexacte, uneori chiar false,
datorate limitarii dramatice a informatiei senzoriale si chiar a experientei
motrico-kinestezice, vor da nastere unor notiuni la fel de lacunare, favorizand
dezvoltarea unei gandiri predominant verbala, subreda sub aspectul continutului
intuitiv-practic si al suportului operational si indepartata, in mare masura, de
realitatea inconjuratoare.O astfel de gandire nu va putea indeplini nici rolul sau
de compensare asupra consecintelor deficitului senzorial-perceptiv, rol pe care-l
joaca cu succes in conditiile unei educatii adecvate, organizata la timpul
oportun.

La copii cu dificultati partiale de vedere cercetatorii nu au reusit sa evedentieze

trasaturi specifice legate de scaderea posibilitatilor vizuale si nu a fost
confirmata nici ipoteza unei mobilitati mai reduse a proceselor intelectuale, ca
urmare a presupusei sporiri a inertiei activitatii nervoase superioare. In schimb
pot aparea dificultati in formarea si coordonarea schemelor senzomotorii. De
asemenea dificultati apar in selectarea imaginilor perceptive, ceea ce se
restrange negativ asupra eficientei comparatiilor cu imagini vizuale, aceste
comparatii desfasurandu-se adesea dupa criterii nesmnificative. In principiu
insa, la elevii ambliopi, dezvoltarea intelectuala , in conditii adecvate de
educatie, se desfasoara normal.

In ceea ce priveste copii care si-au pierdut vederea intr-o perioada mai tarzie a
ontogenezei obiectivul stimularii gandirii trebuie urmarit in stansa legatura cu
efortul depus pentru pastrarea activa si cat mai indelungata a reprezentarilor
vizuale initiale.

Imaginatia ca si gandirea , imaginatia este mai mult sau mai putin afectata.
Insuficientele imaginatiei se pot datora absentei sau diminuarii accentuate a
unor modalitati senzorial-perceptive si, prin urmare, dificultatilor in dobandirea
informatiei cognitive a celei nemijlocite la deficientii de vaz.

Insa in conditii favorabile de mediu si de educatie, imginatia poate sa nu fie

puternic afectata si poate sa joace un rol compensator, mai ales in sensul
stimularii unor capacitati de creatie in artele plastice, in muzica.