Bioetica si psihiatrie expertala.

Discernamantul si/sau reprezentarea in psihiatria medicolegala

Gh. Scripcaru* , C. Scripcaru**, Simona Gramada***, Irina Agrosoaie**
* Prof. univ. dr. consultant, U.M.F. "Gr. T. Popa" Iasi
** Institutul de Medicina legala Iasi
*** Asist. univ., U.M.F. "Gr. T. Popa" Iasi

In evolutia vietii sociale, procesul de aculturatie legislativa s-a impus cu valoarea unui act de
progres social. Legislatia romaneasca se raliaza acestui proces prin ratificarea unor norme
juridice internationale si prin elaborarea de legi concordante normelor europene. Astfel, de
exemplu, legea 487/2002 privind sanatatea mintala defineste boala mintala ca o stare in care
persoana pierde constiinta semnificatiei si consecintelor actelor sale, stare exprimata clinic si mai
ales expertal prin nonexistenta discernamantului. Astfel, lipsa discernamantului devine criteriul
esential al diagnosticului pozitiv de boala mintala, in expertiza clinica si expertala.

Criteriul discernamantului, ca nex al relatiei dintre patologia mintala si actele comportamentale

ale unei persoane, prezinta riscuri de evaluare expertala printre care:
- evaluare superficiala prin nerespectarea criteriilor de diagnostic pozitiv de boala mintala, in
vigoare;
- evaluare ambivalenta cu riscuri de incalcare a drepturilor persoanei sau ale comunitatii in
stipularea lor legala;
- evaluare complezenta prin abuz de paternalism medical in rezolvarea unor probleme umane ce
tin exclusiv de autonomia persoanei;
- evaluare stigmatizanta metaexpertala de adaptare a conduitei la eticheta si de reiterare
comportamentala;
- de maximizare sau minimizare a riscului de nocivitate comportamentala care depinde de
conditiile mezologice de gestionare a riscului si care depaseste criteriul exclusiv medical;
- de transformare a persoanei exclusiv intr-un obiect de proba printr-o interpretare prevalenta a
antecedentelor, modului si circumstantelor de comitere a faptei;
- de nerespectare a dreptului persoanei si la o alta opinie expertala.

Atari riscuri expertale primare, secundare sau tertiare ce pot antrena fie un abuz de psihiatrizare
fie un refuz de ajutor dat unei persoane in pericol, pot fi corectate prin competenta, neutralitatea
(independenta) si constiinta limitelor proprii ale expertului ce le va valida doar prin
argumentarea stiintifica. In acest demers, largirea continutului stiintific al notiunii de
discernamant, din care decurge gravitatea unui diagnostic expertal, prin paradigma moderna a
reprezentarii comportamentului, acopera mai eficace ochiurile goale ale sitei lor de evaluare.

In mod clasic si ubicuitar criteriul discernamantului a fost elementul psihologic cognitiv de

evaluare a comportamentului fata de o fapta sociala, considerat, prin aptitudinea sa de
discriminare morala dintre bine sau rau, drept forma superioara a supraeului, rezultand din
perceperea corecta a realitatii si din controlul voluntar al comportamentului in efortul de potolire
a sinelui.

Considerat, inca din vechime, ca o "dreapta socotinta" el intruneste, cu precadere, aptitudini

cognitive de analiza si sinteza, care, prin socializare permanenta, trebuie mentinut in stare vigila,
"ca o sabie ce trebuie mereu lustruita pentru a nu rugini".
Pentru Piaget efecte ale discernamantului sunt:
- masura corecta a consecintelor actelor proprii ;
- manifestarea autonomiei de vointa a persoanei.

Pentru sociologia familiei discernamantul este forma primitiva a inteligentei care precede
limbajul iar pentru Patapievici este un simt natural peste care se suprapune insa reprezentarea.
Ca forma "primitiva" de inteligenta, discernamantul se formeaza cu primii germeni de constiinta
morala, de la etapele de heteronomie (norme de discriminare impuse) la cele de autonomie (de
acceptare constienta a normele impuse). Distinctia dintre bine si rau apare anterior limbajului,
morala la inceput fiind inconstienta (fiind bine ceea ce e aprobat de parinti si rau ceea ce e
dezaprobat de ei).

Lipsa trecerii ontogenetice de la heteronomia discernamantului dintre bine si rau la autonomia

acestei discriminari, a facut ca discernamantul sa fie considerat un criteriu "de competenta"
mintala, o facultate cheie a echilibrului moral, determinata de rationalitatea cunoasterii umane.
Bazat pe distinctia innascuta dintre bine si rau, ca un adevarat simt moral determinat,
discernamantul se construieste permanent prin socializarea cunoasterii. Ca facultate umana
inalienabila si ca judecata inevitabila de evaluare a comportamentului, discernamantul a devenit
un criteriu de evaluare stiintifica a capacitatii de a discrimina intre corect si incoret, licit si ilicit,
legal si ilegal, etc. evocandu-se astfel utilitatea sa pragmatica in aptitudinea de a judeca faptele
bune sau rele de comportament.

Se pune insa problema daca acest criteriu include si starile afectiv-volitive, care, in unitate cu
cele cognitive, ofera o intelegere integrala a atitudinii de comportament fata de o fapta oarecare.
Se cunoaste faptul ca in actele de comportament, starile de afectivitate au adeseori o pondere ce
depaseste discriminarea cognitiva, deoarece:
- afectele sunt principalii furnizori de energie pentru lumea cognitiva;
- sunt cele ce dau stabilitate intentiei si atitudinii umane, ca niste ecluze ce inchid sau deschid
accesul la informatia cognitiva, indeplinind astfel rolul de liant (de "tesut conjunctiv") pentru
cognitie;
- afectele sunt acelea ce determina ierarhia continuturilor gandirii prin reducerea gradului sau de
complexitate si prin concentrarea pe ceea ce este esential intr-o atitudine comportamentala.
Sub acest aspect discernamantul aduce in discutie aptitudinea superioara a reprezentarii de a
evalua si rezilia o atitudine comportamentala in diferitele situatii de viata.

Reprezentarea, considerata o lege naturala prin lumina inteligentei pusa in om, era in conceptia
lui Toma D'Aquino, un criteriu de a discrimina ceea ce este de facut si ceea ce este de evitat. E.
Durkheim ulterior S. Moscovici, iar la noi A. Neculau au relevat rolul major al reprezentarii in
comportamentul uman, fiind o calauza mai fidela a relatiilor omului cu mediul sau existential.
Ca element fundamental si comprehensiv al vietii mintale, reprezentarea evoca legatura
existentei cu esenta sa, precum si capacitatea de a anticipa consecintele comportamentului (una
din cele mai specifice trasaturi ale reprezentarii) care a desprins omul de lumea animala. Numai
omul ce are reprezentari anticipeaza. Astfel, reprezentarea se manifesta si in conditii deviante,
pentru ca numai omul actioneaza premeditat.
Reprezentarea este deci modul cuprinzator de organizare al cunoasterii unui act social, atat in
amonte (prin anticipare) cat si in aval (prin justificare), aceasta simultaneitate avand rol
primordial:
- in a da un sens realitatii traite;
- in a integra notiuni si fapte noi in comportament;
- in a asigura sensuri comune comportamentului.

Ca protocomportamente innascute cu rol de anticipare si adaptare la mediu, reprezentarile au

conditionat evolutia omului, informatia primita de creier nefiind atat reflectata cat reprezentata.
Pentru A. Neculau reprezentarile sunt deci forme superioare si cuprinzatoare de constiinta
sociala prin care omul isi construieste realitatea unui eveniment, il interpreteaza si care, ca
instrument de perceptie si orientare a situatiilor de viata, elaboreaza raspunsuri adecvate.
Reprezentarile dau astfel prezenta de spirit, au aptitudinea de a transa conflictele si de a organiza
un raspuns la circumstantele de mediu. Ele au rol prescriptiv (influenteaza comportamentul) si de
control a atitudinilor comportamentale, rolul lor major manifestandu-se, mai ales, in situatii de
crize relationale om-mediu. Reprezentarea uneste raspunsul intern cu cel extern din
comportament si astfel individul si-o integreaza in sistemul sau propriu de valori (J. Cl. Abric),
dand semnificatie actelor sale de comportament. Prin toate acestea, reprezentarea isi evoca
functia sa complexa de cunoastere a realitatii, de comunicare sociala, de ghidare
comportamentala (de filtrare a realitatii si prin anticipare, de determinare a tipului de actiune
comportamentala), de judecare, a posteriori, a comportamentului, precum si o functie euristica,
de progres comportamental. Intr-adevar, reprezentarile se incorporeza in scheme mintale si in
modele de comportament adaptat sau deviant.

Raspunsul la oricare act comportamental este o reconstructie prin reprezentare a realitatii,

raspuns integrat intr-un context social si in sistemul de valori al individului. Prin reprezentare se
poate intelege mai bine o realitate sociala, se percepe si se orienteaza mai corect comportamentul
intr-o situatie de viata, pentru ca, nucleul central al reprezentarii este sistemul stabil de norme ale
individului si grupului, in jurul caruia reprezentarea se organizeaza prin ancorarea
comportamentului la realitatea situatiei. Reprezentarile au deci rol de reglare a comportamentului
si de adaptare a nucleului sau central la situatiile concrete cu care comportamentul se confrunta.
Reprezentarea articuleaza starea psihologica cu situatia sociala, devenind astfel, o eticheta de
calitate a comportamentului personal.

Reprezentarea se formeaza conform etapelor de dezvoltare a comportamentului moral

(Kohlberg) si amplifica etapele stabilite de Piaget. Caracteristic reprezentarilor sunt deci
aptitudinea lor de a transforma un concept intr-o actiune (obiectivarea sa) precum si interpretarea
corecta a actiunii, consecutiv sensibilitatii comportamentale la contextul situational si
adaptabilitatii sale la situatiile concrete de viata. De aceea, pentru S. Moscovici, reprezentarile se
nasc din viata si impun vietii o anumita conduita, omul nefiind altceva decat o copie a
reprezentarilor sale.

Cum supravietuirea organismului si integrarea sa adecvata in mediu depind de capacitatea de

anticipare a reprezentarii (Dawkins), acestea devin cheia adaptarii adecvate sau inadecvate la
mediu.
Reprezentarile includ si tehnici de neutralizare a normelor incalcate (Skykes) prin:
- tagaduirea lor (si motivatia actiunii prin cauze fortuite);
- tagaduirea raului produs (a minimalizarii lui);
- tagaduirea victimei (ce-si merita soarta);
- pana la acuzarea acuzatorilor.
In situatii dificile de orientare sociala, reprezentarile permit a evalua avantajele si dezavantajele
lor prin adoptarea de solutii comportamentale adecvate. In situatii de devianta, normele
infractionale devin repere apriorice de comportament din care se poate deduce motivul, nivelul
de reprezentare si factorii ce dirijeaza comportamentul intr-un sens negativ.

In concluzie, consideram ca reprezentarile, ca paternuri de comportament ce regleaza relatiile

interpersonale, au o aptitudine mai elastica, mai comprehensiva si mai optima de a reconstrui
realul prin medierea cognitivului cu afectivul. Altfel spus, totul in comportament sunt
reprezentari sociale ce includ atitudinile, opiniile, capacitatea de a discerne, in final, ele
orientand comportamentul si stapanind sau nu o situatie.

Astfel, de exemplu, pedofilia constituie o alterare a reprezentarii despre copii (ca victime a
maltratarii), autismul si schizofrenia o alterare a reprezentarilor despre sine si cu ceilalti.
Reprezentarea releva atat norme relationale cat si patologice de comportament, in ele aflandu-se
baza neurobiologica a comportamentului. Reprezentarile sunt deci categorii de scheme,
constructe, prototipuri apriorice de raspuns comportamental, care capata precizie in raport de
cantitatea de informatii primite, permitand adaptarea supla la conditii de mediu pentru care
organismul nu are solutii innascute. Reprezentarile se realizeaza ca stari mintale prin
intentionalitate (fiind versiunea subiectiva a lor), prin capacitate de ajustare la situatii, de
anticipare a rezultatelor si prin aptitudinea de evaluare a rezultatelor comportamentului. Avand
rol de meta-cognitie, ele depasesc astfel discernamantul. Prin faptul ca reprezentarea cumuleaza
judecarea unei actiuni cu adaptarea comportamentului la circumstante, devine mai util a afirma
expertal daca o persoana a avut sau nu reprezentarea continutului si consecintelor faptelor sale de
comportament, decat daca a avut sau nu discernamantul acestor fapte. Cu alte cuvinte,
aptitudinea de reprezentare a continutului si consecintelor unei fapte, este un criteriu mai
stiintific de evaluare a comportamentului si care poate inlocui discernamantul, cu beneficii
pentru analiza sa expertala.

Bibliografie

[1]. Abric Cl. J., Reprezentari sociale, pag. 127.

[2]. Dawkins S., In: Reprezentarea sociala, pag. 320.
[3]. Doise W., In: Reprezentarea sociala, pag. 237.
[4]. Moscovici S., Psihologie sociala, 2002, nr. 2, 6.
[5]. Neculau A., Reprezentari sociale, Ed. Ştiinta si Tehnica, 1995.
[6]. Neculau A., Psihologia campului social, Ed. Polirom, 1995.
[7]. Sica Marie J., Reprezentarile sociale, Paris, 2001.
[8]. Scripcaru Gh. si col., Psihiatrie medico-legala, Ed. Polirom, 2002.
[9]. Scripcaru Gh. si col., Introducere in biodrept, Ed. Lumina Lex, 2003.
Resurse Internet

Access Excellence - Bioethics in the Classroom

Philosophy which focuses on the principles involved in making decisions about what is right and
wrong is called ethics.
www.accessexcellence.org/21st/TE/BE

Center for Bioethics - Human Subjects Education

Project is a collaboration by the Center for Bioethics, University of Minnesota; and the Office of
continuing Medical Education, University of Minnesota Medical School.
inside.gc.cuny.edu/orup/humansubjects.html#humansubjects/CBT.pdf

Clinical Bioethics of the Warren Grant Magnuson Clinical Center

Department of Clinical Bioethics is committed to clinical teaching, and research. Fellows will
participate in activities of the department, and study ethical issues.
www.bioethics.nih.gov/opportunities/pre-doc.html

Cleveland Clinic - Bioethics Education

Cleveland Clinic host this site reguarding their Ethics Education program. They provide ethics
training to a wide variety of audiences. www.clevelandclinic.org/bioethics/education
Medical College of Wisconsin - Center for the Study of Bioethics
The Center's activities include a Master in Bioethics, a Certificate Program in Clinical Bioethics,
and medical student education in bioethics. www.mcw.edu/bioethics/education.html

NIH - Bioethics Resources on the Web

The National Institute's of Health list its Academic Centers and Programs for the study of
Bioethics. Links include Academic Educational Resources and Sites.
www.nih.gov/sigs/bioethics/academic.html

S. Van McCrary, Ph.D., - Bioethics in Medical Education

Highlights Bioethics education for medical practice in todays world. Also highlights the Role of
Bioethics in Medical Education. www.actionbioscience.org/biotech/mccrary.html

AMSA - Bioethics Interest Group

Bioethics Interest Group provides a forum for medical students to discuss ethical issues in
clinical medical practice and experimentation in the basic sciences.
www.amsa.org/bio