PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ PENTRU

PROFESORI

PROCESE PSIHICE.
INTEGRAREA SENZORIALĂ

IULIA MĂNDĂȘESCU
PREZENTAREA DE ASTĂZI
PROCESE PSIHICE. PARTICULARITĂŢI
PSIHOMOTRICITATE
INTEGRAREA SENZORIALĂ
Psihopedagogia speciala ar fi, dupa unii autori, denumirea "imblanzita" a vechiului termen de "defectologie".

"Defectologia (lat. "defectus" = lipsa, defect, deficienta si grec. "logos" = stiinta, teorie) este o disciplina in
sistemul stiintelor pedagogice, care care se ocupa de legitatile dezvoltarii persoanelor deficiente, in cadrul
teoriei si practicii instruirii, educarii si integrarii sociale, respectiv al readaptarii sociale si personale a
deficientilor."

(Walter Roth, 1979)

Defectologia este "stiinta care studiaza legitatile dezvoltarii, educatiei si instruirii copiilor deficienti",
mentionand ca "prin natura sa, este o disciplina sintetica, interdisciplinara, deoarece se afla la intersectia mai
multor directii de cercetare stiintifica, psihologie, medicina, sociologie."
PROCESE PSIHICE
PROCESE PSIHICE
PROCESE PSIHICE
 SENZATIA

Afectarea sensibilitatii reprezinta una din trasaturile care pot fi constatate de timpuriu la deficientii mintal si poate permite specialistilor
sa initieze cat mai devreme posibil demersuri menite sa contribuie la declansarea mecanismelor compensatorii ale organismului,
prevenind astfel aparitia unor tulburari de dezvoltare in plan secundar.

Cunoasterea legii pragurilor senzoriale si a celorlalte legi care guverneaza activitatea senzoriala precum si a modului specific prin care
ele se manifesta la deficientii mental,are o deosebita importanta pentru confectionarea si modul de expunere a materialului ilustrativ,
pentru modul de utilizare a menualelor, pentru alegerea nuantelor in care sunt zugravite incaperile de lucru, pentru asigurarea
iluminatului optim al scarilor de clasa, pentru asigurarea protectiei fata de zgomote sau alti factori colaterali, pentru asigurarea
conditiilor optime a proceselor senzorial perceptive si de interactiune a acestora cu celelalte procese psihice.
 PERCEPTIA dupa Paul Popescu.Neveanu (1976) “desemneaza in sens curent atat procesul psihic de reflectare a
obiectelor si fenomenelor in totalitatea insusirilor lor, cat si produsul final al acestui proces: imaginea sau perceptul.N.
Sillamy (1996) considera ca orice perceptie este si o interpretare, deci o stare subiectiva care implica intreaga
personalitate.In literatura de specialitate, sunt amplu descrise pe baza unor date experimentale si de observatie
numeroase particularitati ale perceptiei la copii cu deficienta mintala. Se subliniaza caracterul fragmentar, incomplet
limitat, cu alte cuvinte saracia imaginilor mintale ale copiilor cu aceasta deficienta. Aceste caracteristici sunt consecinta
unei activitati perceptive lente, rigide, dezorganizate, precum si a sensibilitatii scazute, a dificultatilor de analiza si
sinteza.M. Rosca (1967) evidentiaza faptul ca perceptiile lor sunt vag diferentiate si insuficient specifice, fapt care
determina aparitia cu usurinta a unor confuzii in actul perceptiv.Cauzele insuficientei perceptive nu sunt numai de
domeniul functionarii defectuoase a analizatorului imlicat sau de lentoarea cu care se desfasoara in cortex operatiile de
analiza si sinteza ci si din domeniul interactiunii deficitare cu reprezentarile, limbajul, memoria si ganirea care duc la
dificultati in perceperea spatiului, a timpului si a miscarii, toate implicate puternic in viata cotidiana, in activitatea de
invatare si mai ales in activitatea practica si procesul pregatirii pentru munca.Astfel este necesara o atentie sporita
asigurarii calitatilor perceptive ale materialelor expuse in fata elevilor pentru a fi intuite, asigurand: dimensiuni
potrivite, timp si ritm de expunere corespunzator (practice timp dublu fata de cel necesar copilului normal) intrebari
sau indicatii clare, luminozitate optima, colorit adecvat, toate menite sa trezeasca interesul, sa mobilizeze afectiv, sa
faciliteze intelegerea sarcinii, sa dirijeze actul perceptiv si sa diminueze dificultatile intampinate in desfasurarea acestui
act..
REREZENTAREA este rezultatul experientei individuale a invatarii avand o pozitie intermediara intre perceptie si gandire. Este un “proces cognitiv de semnalizare,
in forma unor imagini unitare dar schematice a insusirilor concrete si caracteristice ale obiectelor si fenomenelor in absenta actiunii directe, a acestora asupra
analizatorilor”. (Popescu Neveanu, 1978).Reprezentarile sunt imagini mentale secundare ale realitatii, pe care o reflecta cu un anumit grad de generalitate si
selectivitate. Ne reprezentam nu numai obiecte si fenomene ci si procese, actiuni relatii. Reprezentarile temeinic elaborate sunt deosebit de importante pentru
functionarea eficienta a gandirii si imaginatiei, dezvoltarea, precizarea si consolidarea bagajului de reprezentari ale oricarui copil este unul dintre obiectivele
formative centrale.La copiii cu deficienta mintala toate aspectele mentionate ale interactionarii reprezentarilor pe de-o parte cu activitatea perceptiva iar, pe de alta
cu limbajul, gandirea si imaginatia, sunt afectate, iar eficienta lor in activitatea de invatare este puternic diminuata, comparative cu cea pe care o intalnim la copiii
fara deficiente.Rezultatele obtinute in cadrul investigatiilor desfasurate de specialisti, scot in evidenta unele particularitati importante ale reprezentarilor la elevii
deficienti mintal si anume:- reproducerea in desene cu mare greutatesi inexactitati ale elementelor spatiale – pozitie, marime, forma – ceea ce atesta dificultatile
deosebite in reprezentarea spatiului;- caracterul lacunar, chiar fragmentar al desenelor executate ceea ce se afla in stransa legatura cuperticularitatile similare ale
reprezentarilor, acestea fiind lipsite de integritate (contur precis)si de claritate;- tendinta de a pierde rapid noile imagini mintale, obtinute in contactul nemijlocitcu
obiectele reale (sau mijlocit prin intermediul fotografiilor, a desenelor) si inlocuirea lor cu elemente mai vechi din propria experienta cu aceeasi categorie de
obiecte, experienta care ea insasi este saraca, inexacta si rigida.Astfel putem concluziona:- caracterul ingust si unilateral, cu alte cuvinte saracia bagajului de
reprezentari;- slaba diferentiere intre reprezentarile de aceeasi categorie, asemanatoare intre ele (si deci mai dificil de analizat);- rigiditatea reprezentarilor, lipsa lor
de dinamism, de flexibilitate, insuficienta corelare a experientei;- pierderea treptata si intr-un ritm sustinut a specificlui reprezentarilor formate, estomparea
diferentelor intre reprezentarile apropiate si chiar deformarea lor, odata cu trecerea timpului si in stransa legatura cu lipsa accentuata de fidelitate a memoriei.O
conditie de baza a formarii unor reprezentari trainice si utile la elevii cu handicap mintal o constituie asigurarea conactului lor direct si active cu obiectele si
fenomenele studiate sau cu “inlocuitorii” acestora- modele, imagini, schite. Este necesara o permanenta orientare intuitiva, practica si activa a procesului didactic si
legarea sa de interesele si preocuparile elevilor. Conversatia, povestirea si explicatia, fara sprijin masiv de material concret si fara antrenarea elevilor la activitati de
prelucrare individuala a materialului de invatat, nu pot fi eficiente. Utilizarea mijloacelor de lucru la lectii ramane in continuare un deziderat al invatamantului
special pentru copiii cu deficienta mintala.Complementara acestui deziderat este necesitatea largirii preocuparilor pentru aplicarea consecventa in practica a
sistemului de terapie educationala integrata promovata in lucrari de specialitate si in documente oficiale de tipul programelor scolare.Necesitatea urmaririi cu
atentie a dezvoltarii functiilor cognitive – inclusiv a dezvoltarii reprezentarilor – este subliniata insistent in teoriile actuale privitoare la “invatarea mediata”.(Radu
Gh. ap.14).
 GANDIREA se defineste ca proces cognitiv de insemnatate centrala in reflectarea realului”. (Popescu Neveanu 1978)Rezumand ideile principale din
sursele de specialitate cu privire la caracteristicile gandirii in general, Ghe.Radu (2000) spune ca:gandirea reprezinta un proces psihic fundamental
pentru cunoastere;gandirea se bazeaza pe o serie de operatii intelectuale ce-i sunt proprii: analiza,sinteza, abstractizarea, clasificarea, compararea,
concretizarea etc.;- ea se dezvolta stadial parcurgand o suita de etape care in binecunoscuta conceptie a lui Jean Piaget (1964) sunt: etapa inteligentei
elementare senzorio-motorii, etapa preoperatorie, etapa operatiilor intelectuale concrete si etapa operatiilor intelectuale formale;- gandirea accede
treptat, la rationamentul inductive si la rationamentul deductiv, face transferuri, cauta solutii pentru rezolvarea situatiilor problema; utilizeaza doua
mari categorii de formule (algoritmice si euristice);- gandirea are ca rezultat formarea bagajului cognitiv bazat pe notiuni si concepte, acestea facand
parte din procesul complex al invatarii cognitive;Datorita tuturor acestor caracteristici, gandirea este principala parghie psihica prin care individul
uman, deci si scolarii aflati in plin proces de maturizare intelectuala, inclusiv elevii deficientimintal – realizeaza mai mult sau mai putin efficient,
adaptarea constienta la conditiile de mediu.Gandirea se profileaza ca un proces psihic extrem de complex, care in stare de normalitate focalizeaza si
valorifica optim intreaga activitate cognitiva a fiecarui individ, asigurandu-i acestuia un echilibru stabil si adaptarea eficienta la conditiile de mediu, la
solicitarile multiple ale acestuia.In cazul persoanelor cu deficienta mintala, gandirea sufera o serie de afectiuni si interactionand cu celelalte functii si
procese psihice focalizeaza insuficientele intregii activitati cognitive determinand scaderea uneori drastica (in cazurile accentuate de deficienta mintala)
a eficientei intelectuale sub nivelul minim al adaptabilitatii.O caracteristica importanta a dinamicii dezvoltarii psihice la deficientii mintali–inclusiv ale
dinamicii dezvoltarii inteligentei o reprezinta “vascozitatea genetica”, fenomen pus in evidenta de Barbel Inhelder.Autoarea citata a evidentiat faptul ca
in timp ce adolescentul normal atinge cu usurinta stadiul operatiilor intelectuale formale, inclusiv intrega paleta a gandirii reversibile, deficientul mintal,
stagneaza adesea in dezvoltarea sa intelectuala, ramane la nivelul unor trepte intermediare, fara a putea atinge nivelul gandirii formale.
La randul sau, L.S. Vagotski a demonstrate in studiile sale comparative ca, in raport cu dimensiunile largi ale proximei dezvoltari la copilul cu intelect normal, la
copii deficienti mintal “zona proximei dezvoltari” a inteligentei este limitata, restransa, cu atat mai limitata cu cat gravitatea deficitului intelectual este mai
mare.Fenomenul de intarziere in dezvoltarea intelectuala, deci si a gandirii la deficienti mintal este o manifestare a tulburarilor complexe a dinamicii
dezvoltarii intelectuale inclusiv a dinamicii dezvoltarii si a manifestarii gandirii, caracterizata prin numeroase inegalitati si asociatii, concretizata intr-o evolutie
incetinita, greoaie, inconsistenta si neterminata.O alta caracteristica a gandirii la deficientii mintal, poate cea mai frecvent observata in activitatea de invatare o
reprezinta inertia proceselor gandirii. Dupa A.R.Luria (1960), cauza acestui fenomen trebuie cautata in dereglarea accentuata a mobilitatii proceselor nervoase
fundamentale – excitatia si inhibitia – pe care se bazeaza activitatea nervoasa superioara. Inertia patologica este in stansa legatura cu simptomul tcentral al

EVALUARE EVALUARE
sindromului oligofrenic”, simptom care dupa M.S. Povzner (1959) consta in dificultati accentuate de abstractizare si generalizare, acesta gasindu-si explicatia in

FORMATIVĂ 2 SUMATIVĂ
diminuarea capacitatii corticale de analiza si sinteza.Dupa S. I. Rubinstein, una dintre cele mai frecvente manifestari ale “simptomului central” consta in
concretismul excesiv al gandirii, in incapacitatea accentuata a scolarului cu handicap minatal de a se desprinde de concretul nemijlocit. De asemenea acesti elevi
se caracterizeaza printr-un scazutspirit de observatie, slaba manifestare a interesului cognitiv, deci printr-o insuficienta curiozitate, ceea ce influenteaza negativ
procesul antrenarii lor in activitatea cognitiva inclusiv in activitatea de invatare in clasa.O alta caracteristica este inconsecventa gandirii adica pierdera accelerata
a capacitatii de concentrare si efort.Gandirea deficientilor mintal isi pierde frecvent rolul de coordonare asupra activitatii desfasurate de acestia prin urmare
acestor elevi le lipseste momentul de orientare in sarcina primita, adica de judecare, in prealabil, a conditiilor de rezolvare a sarcinii respective.Particularitatile
gandirii la deficientii mintal, practic nu se intalnesc niciodata toate impreuna si nici in constelatii identice la mai multi indivizi. Prezenta, modul de inbinare si
ponderea lor depinde atat de cazul concret al deficientei, cat si de conditiile ulterioare de mediu si educatie in care se desfasoara dezvoltarea.O conditie
esentiala pentru reusita influentarii terapeutice a unor astfel de copii si pentru educarea lor cat mai aproape de parametrii normali ai dezvoltarii, inclusiv ai
dezvoltarii gandirii, o reprezinta abordarea cat mai de timpuriu posibil si includerea in programe pesonalizate de terapie complexa.Exista insa si parerea ca de
fapt, fara a elimina ideea abordarii timpurii, in caz de nevoie, niciodata nu este prea tarziu pentru a incerca o modificare in bine o ameliorare a starii de
handicap mintal.Este necesar ca de pe o asemenea pozitie optimista in cazul deficientilor mintal de diferite varste, sa fie elaborate si experimentate modele
diverse de interventie, bazate pe forme accesibile ale invatarii cognitive mediate, dar si ale invatarii afective, ale invatarii practice etc.
 IMAGINATIA este considerata proces psihic „solidar si analog cu gandirea” apartinand cognitiei superioare, proces „de operare cu imagini
mintale de combinare sau constructie imagistica prin care actionam „asupra realului, posibilului, viitorului” si tindem spre producerea noului,
in forma unor reconstituiri intuitive, a unor „tablouri mintale, planuri iconice sau proiecte” (Popescu Neveanu 1978)Imaginatia se afla in stransa
legatura cu gandirea divergenta, a carei principala caracteristica o reprezinta mobilitatea; ea interactioneaza cu reprezentarea si limbajul,
procesele mnezice, starile motivationale, afective ale individului si cu alte laturi ale personalitatii.Ca si gandirea, imaginatia este si ea mai mult
sau mai putin afectata la copiii cu deficiente, din cauza saraciei si caracterului lacunar al bagajului de reprezentari, a insuficientei dezvoltari a
limbajului si gandirii, din cauza rigiditatii reactiilor adaptive.Sunt aproape inexistente fantezia, creativitatea, initiativa, previziunea etc.O
problema aparte o reprzinta necesitatea prevenirii formelor pseudocompensatorii ale imaginatiei la persoanele cu deficiente, manifestate
adesea prin tendinta unora de a ocoli realitatea, refugiul printr-o reverie pasiva si demobilizare, de asemenea trebuie combatute manifestarile
de pseudoactivitate concretizate in minciuna si confabulatie si tendintele de supraapreciere care conduc la ruperea contactului cu realitatea si
aparitia unor dificultati suplimentare de adaptare si integrare sociala.In context didactic, imaginatia joaca un rol important atunci cand noile
continuturi ale invatarii nu sunt accesibile cunoasterii directe, sau cu ajutorul unor elemente substitutive, educatorii fiind nevoiti sa recurga mai
ales la metode verbale, cand se studiaza sau se descriu anumite fenomene sau zone inaccesibile observatiei nemijlocite la lectiile de biologie,
geografie, istorie, geometrie, etc.Dificultatile accenuate ale acestor copii, inampinate la activitatile si disciplinele amintite, sunt consecinta
capacitatilor lor reduse de a-si imagina o realitate descrisa verbal sau prezentata cu ajutorul altor mijloace simbolice.De asemenea acesti elevi nu
inteleg subiectul sau mesajul indirect al unor texte citite, nu sesizeaza inlantuirea cronologica intre evenimentele descrise, nu inteleg semnul
figuratal povestirilor istorice si al legendelor.Cele prezentate in legatura cu imaginatia elevilor deficienti mintal nu trebuie interpretate ca un
indemn pentru eliminarea activitatilor care solicita imaginatia.Pentru stimularea imaginatiei la elevii deficienti mintal o atentie deosebita
trebuie acordata ludoterapiei, meloterapiei, artterapiei etc. Utilizarea pe scara larga a procedeelor intuitiv-practice si activ participative si
renuntarea la folosirea excesiva a metodelor verbale de predare-invatare-evaluare; formarea la scolarii respectivi a unor algoritmi de utilizare a
mijloacelor schematice simbolice, specifice anumitor discipline si activitati scolare; citit-scris, matematica, geometrie elementara, desen
activitati cu semne conventionale si harti simple (exercitii ludice cu harta, calatorii imaginare pe harta si altele).
 MEMORIA era considerata de I.M. Secenov ca fiind „piatra unghiulara a dezvoltarii psihice”. Dupa Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate si alti autori,
memoria la om este o premiza a vietii constiente si totodata, un produs al celorlalte functii si procese cu care interactioneaza strans: reprezentarea,
limbajul, gandirea, imaginatia, dar si cu deprinderile (acele functii si procese psihice ale caror afectare evidenta la deficientii mintal determina gradul
mai mult sau mai putin accentuat de ineficienta scolara si adaptiva a acestora). Fara memorie nu este posibila invatarea, constiinta, personalitatea.Una
dintre caracteristicile cele mai evidente ale proceselor mnezice la copilul deficient o reprezinta fidelitatea redusa a memoriei, care se manifesta nu
numai prin inexactitati in reproducere, dar si ca urmare a unor interferente care se produc intre informatii apropiate ca sens sau provenite din contexte
asemanatoare. De asemenea memoria se mai caracterizeaza la deficienti si prin ritmul incetinit de insusire a noilor informatii, prin instabilitatea
pastrarii informatiei si prin incapacitatea accentuata a deficientului mintal de a prelucra activ materialulce trebuie memorat, adica de a-l supune in
activitatea organizata, unui permanent proces de analiza, triere, clasificare, transfer si aplicare la conditii noi. (S.I. Rubinstein, 1970)O consecinta majora
a dificultatilor de intiparire si pastrare a informatiei in depozitul mnezic al deficientilor mintal o reprezinta volumul redus al memoriei. Intr-o activitate
de memorare, acestia retin de regula, mult mai putine elemente cognitive decat cele retinute de copii cu intelect normal de aceeasi varsta sau chiar de
varste mai mici.Memoria, ca de altfel si gandirea este dominata de „inertie” si „vascozitate”.Se considera adesea ca, memoria mecanica reprezinta o
capacitate mai bine pastrata la deficientul mintal, comparativ cu eficienta memoriei logice.Exista si cazuri de hipermnezie mecanica intalnite la copii cu
deficienta mintala severa, adica capacitatea de a retine si reproduce un sir de cifre, diverse date calendaristice, sau fragmente de text in limbi straine, fara
intelegerea sensului. Aceste cazuri „nu sunt altceva decat manifestarea unor fenomene patologice”. (I.M. Secenov, dupa 18).Diminuarea fidelitatii
memoriei poate fi determinata si de unele greseli comise in activitatea didactica ritm prea rapid, sau dimpotriva incetinit in derularea exercitiilor de
invatare, lipsa de echilibru in utilizarea mijloacelor de lucru-verbale, intuitive si practice, modul improvizat de a pune intrebari, care vizeaza
reproducerea cunostintelor, acordarea unei atentii insuficiente evaluarii continue, etc.Este foarte important ca in activitatea de invatare cu elevii
deficienti mintal, pentru a consolida cunostintele si pentru a prevenii uitarea sa se organizeze un numar suficient de repetitii. Trebuie avut in vedere ca
eficienta memorarii nu este direct proportionala cu numarul repetitiilor efectuate. J.I. Sif subliniaza ca,”pentru a consolida mai bine memoria elevilor
materialul de invatat este necesar sa se diversifice conditiile in care este perceput si memorat, iar in procesul repetarii, sa punem in fata elevilor sarcini
variate”. (Ghe. Radu,2000, ap. 19)
 ATENTIA reprezinta o forma superioara de activizare psihologica prin care se asigura desfasurarea optima a proceselor cognitive si a oricarei activitati
destinate atingerii unui scop. (Ghe. Radu, 2000).Ca si in cazul memoriei, atentia eficienta se caracterizeaza printr-o serie de insusiri care, atunci cand
sunt temeinic exersate si consolidate, pot fi considerate adevarate aptitudini, respectiv concentrarea, mobilitatea si distributivitatea. Un criteriu de
clasificare a atentiei il constituie natura reglajului; astfel distingem atentia involuntara (spontana) si voluntara (intentionata).De asemenea se vorbeste de
atentie postvoluntara.La elevul deficient, atentia involuntara este cea care poate fi captata si mentinuta cu oarecare usurinta. Atentia voluntara este
superioara prin eficienta pe care o asigura activitatilor psihice, indeosebi activitatilor cognitive, dar prezinta si unele dezavantaje, in sensul ca oboseala
apare mai repede capacitatea de concentrare scade, mai ales in cazul persoanelor cu sistem nervos fragil si fatigabilitate crescuta.Atentia postvoluntara
dobandeste o mare valoare compensatorie si educativa prin exersarea indelungata a deprinderii de a fi atent, mai ales in timpul unor activitati practice
manuale, implicate initial in contexteludice, iar apoi treptat si in situatii obisnuite de viata.(Alois Gherghut 2005).Functiile atentiei prezentate in cartile
de specialitate sunt prezente si in cazul deficientilor mintal, la care insa ele manifesta o serie de particularitati, ce fac necesara luarea unor masuri care sa
inlesneasca mai buna lor realizare.Functia de pregatire si orientare pe care o joaca atentia in activitatile de invatare este puternic diminuata, datorita
particularitatilor neurofiziologice; ei nu pot fi atenti sau nu sunt deprinsi sa faca acest lucru, fiind usor distrasi de la activitatile de invatare-memorare, in
urma actiunii perturbatoare a unor factori intamplatori. De aceea in faza de inceput a fiecarei activitati de invatare este necesar ca elevii respectivi sa
inteleaga rostul (obiectivele) a ceea ce urmeaza sa efectueze,iar pe parcursul activitatii atentia lor trebuie mobilizata si sustinuta prin continuturi
interesante si accesibile, dar si prin caracterul incitant al sarcinilor (operatiilor de rezolvat).Pe termen lung elevii cu handicap mintal trebuie antrenati la
exercitii specifice de preferinta cu caracter ludic pentru ca astfel sa fie stimulata capacitatea de a fi atenti initial involuntar, apoi siin mod voluntar.Daca
ne referim la functia de detectare si relevare a obiectului actiunii pe care o indeplineste atentia inclusiv a scolarului deficient mintal, tebuie sa avem in
vedere dificulatile pe care le intampina acesta in distingerea unei figuri sau a unui obiect din fondul (contextul) in care el se afla. Astfel materialul intuitiv
folosit trebuie prezentat intr-un context cat mai simplu si insotit de o explicatie verbala accesibila.
 In ceea ce priveste functia atentiei de a fixa si mentine in campul constiintei scopul, mijloacele si motivatia actiunii – deci si ale oricarei activitati de
invatare trebuie sa avem in vedere faptul ca atentia acestora se caracterizeaza, fie prin insuficieta concentrare si stabilitate fie, dimpotriva prin fixare
rigida pe anumite aspecte, ceea ce reprezinta o consceinta si o manifestare a inertiei oligofrenice specifice.Aportul pe care il are atentia alaturi de gandire
la realizarea functiei de inregistrare si evaluare a rezultatelor activitatii de invatare este adesea drastic limitat la deficientii mintal datorita lipsei de
rezustenta in fata solicitarilor intense, fatigabilitatii lor crescute, maifestari constand in „fuga” instictiva de efort, lipsa trebuintei de „feed-back” sau alte
fenomene.Astfel este necesar ca atentia acestor copii sa fie intretinuta si revigorata pe tot parcursul desfasurarii activitatilor de invatare inclusiv in partea
finala a fiecarei activitati, unde setrag concluziile, iar in functie de control si evaluare se situeaza pe prim plan.Dupa cum stim din lucrarile de psihologie,
atentia eficienta se caracterizeaza prin o serie de insusiri: capacitatea de concentrare, stabilitatea atentiei si volumul atentiei.Deficientul mintal nu
reuseste sa se concentreze optim la activitati desfasurate, fiind atras de aparitia unor elemente colaterale, sau ramane fixat, datorita inertiei specifice pe
una din etapelece trebuiau sa fie de mult depasite, sau poate pierde firul desfasurarii logice, datorita instalarii premature a oboselii.In ceea ce priveste
stabilitatea atentiei, acesta variaza in raport cu varsta.La varsta prescolara si in clasele mici la elevul deficient mintal stabilitatea optima a atentiei nu
depaseste 15 minute, pentru ca la adulti sa ajunga la 40-50 dminute si chiar mai mult.Distributivitatea si flexibilitatea atentiei este o insusire care este
foarte putin prezenta sau lipseste cu desavarsire la formele accentuate de handicap datorita rigiditatii reactiilor, rezultata din inertia proceselor
nervoase.In asemenea situatii, solutia pe termen scurt consta in desfasurarea dirijata pe secvente operationale a procesului de rezolvare si comutarea
succesiva a atentiei de pe o componenta pe alta, iar pe termen lung exersarea indelungata a unor scheme algoritmice de rezolvare.Volumul atentiei la
elevul deficient mintal este foarte redus in comparatie cu volumul atentiei la copilul cu intelect normal dezvoltat, care are in jur de 5 – 7 elemente asupra
carora se poate concentra optim.La ambele categorii de copii volumul atentiei poate influentat pozitiv prin asigurarea catorva conditii favorizante;
corelarea exercitiilor de crestere a volumului atentieicu exercitii de stimulare a capacitatii mnezice, a dezvoltarii vocabularului si a limbajului de
reprezentari.
 PARTICULARITATI ALE COMUNICARII SI LIMBAJULUI
Invatarea limbii si dezvoltarea limbajului sunt caile principale de stimulare, restructurare si progres ale activitatii mintale si ale formarii
personalitatii. Invatarea limbii decatre deficientul mintal are nevoie de o metodologie speciala adaptata si la exigentele dezvoltarii.La
copilul tipic procesul de dezvoltare a limbajului si de invatare a limbii sunt sincronizate intre ele si se deruleaza pe o coordonata
cronologica standard.La copilul deficient exista o disritmie a acestor procese, fenomen care influenteaza considerabil capacitatea copilului
de invatare spontana a limbii.In esenta comunicarea verbala la deficientii mintal este labila, cu momente de stagnare si cu dezvoltari
progresive lente, fapt ce se coreleaza cu insusirile dominante de personalitate prin exercitarea unor interinfluente reciproce.Specificitatea
deficientei mintale se reflecta si in particularitatile limbajului la elevii deficienti mintal, particularitati unde un loc central il detine
caracterul polimodal al defectelor de vorbire si al tulburarilor de limbaj, precum si asocierea acestora cu alte tulburari si insuficiente ale
dezvoltarii.(Ghe. Radu 2000)Tulburarile de limbaj si defectele de vorbire sunt prezente la majoritatea elevilor din clasele mici ale scolilor
speciale. Desi sub influenta activitatilor instructiv – educative si terapeutice, aceste tulburari se diminueaza si se reduc treptat, ele se pot
intalni destul de frecvent si la diferiti elevi din clasele mai mari, fie datorita orientarii tarzii spre masuri terapeutice, fie datorita unor
fenomene decompensatorii, frecvente la deficientii mintal, mai ales la varsta pubertatii.In conditiile scolii speciale, obiectivele urmarite la
cabinetele de terapia tulburarilor de limbaj depasesc sarcinile muncii logopedice obisnuite, corelandu-se strans cu alte obiective
importante ale educatiei si terapiei complexe a scolarilor cu handicap mintal.Activitatile de corectare a vorbirii si terapia limbajului
contribuie la integrarea eficienta a elevilor cu handicap mintal in procesul invatarii si al comunicarii curente, la pregatirea lor pentru
integrarea sociala multipla.Investigarea proceselor psihice implicate in activitatea de invatare reprezinta una dintre preocuparile
constante, mereu in actualitate si de mare importanta.
PSIHOMOTRICITATEA

Educarea proceselor senzorial-motorii primare şi

dezvoltarea motricităţii generale vizează
dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi care
constituie punctul
de plecare în dezvoltarea cognitivă, a limbajului, a
comunicării, precum şi operaţionalizarea unor
concepte
 LATERALITATE

Lucrările de specialitate consideră

lateritatea ca fiind inegalitatea
funcțională a părții (jumătății)
drepte sau stângi a corpului. Așa
cum, de regulă, domină mâna
dreaptă, tot așa, domină, sub
anumite raporturi, unul dintre
ochi, una dintre urechi, fenomenul
implicând predominarea unor
mecanisme din emisfera cerebrală
corespunzătoare.
SCHEMA CORPORALĂ
termen ce reflectă o realitate deosebit de
complexă
Schilder definește schema corporală ca fiind o
sinteză psihică între conștiința corporalității și
experiența subiectivă a corpului.
Este un model permanent, vizual, postural,
spațial, infraconștient, ce constituie și un
punct de reper în spațiu.
 IDEOMOTRICITATE

Problematica ideomotricității se referă la INTELIGENŢĂ MOTRICĂ

importanța pe care reprezentările mișcării intuiție și operativitate în alegerea

programului motor adecvat
sau reprezentările ideomotorii o au în
situației;
realizarea actelor motrice și, în același timp,
rapiditatea comparării
la rolul avut de motricitate în formarea
alternativelor;capacitate de a
imaginilor mentale. Reprezentările
prelucra în timp scurt o cantitate
ideomotorii sunt un anumit tip de
mare de informații senzoriale;
reprezentări ale mișcărilor pentru care
capacitatea de înțelegere a sarcinii
există experiența motrică anterioară,
motrice;
rezultate din și prin experiența de mișcare a
ușurința transferului;
propriului corp și segmentelor sale.
creativitatea motrică;
capacitate de anticipare.
INTEGRAREA SENZORIALĂ
 Toate informațiile pe care le primim din mediu sunt organizate și interpretate de
creier. Acestea sunt transmise către creier prin simțuri. Putem să ne gândim la simțuri
ca la o hrană pentru creier; ele produc cunoștințele necesare pentru coordonarea
corpului și a minții. Dar dacă procesele senzoriale nu sunt bine organizate, simțurile nu
sunt bine „digerate” și nu hrănesc creierul.În momentul în care acesta primește
informațiile în mod corect își formează o imagine completă despre mediul exterior,
însă când informația este primită în mod eronat, el va decoda greșit informațiile, iar
comportamentul copilului va reacționa în consecință, fiind hiperactiv sau
hipoactiv.Informațiile sistemelor senzoriale sunt transmise către creier cu ajutorul
receptorilor.
 Receptorii celor trei sisteme senzoriale se găsesc în:
Simțul tactil - Receptorii tactili se regăsesc pe corpul nostru, pielea fiind plină de aceștia. Probabil sună ciudat,
dar pipăitul joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului fizic, mental și emoțional al oamenilor.
Este un proces care se desfășoară permanent. Întotdeauna atingem sau suntem atinși de ceva. Acest sistem ne
conectează cu lumea exterioară. Când apar disfuncțiile tactile înseamnă că este prezentă o problemă majoră în
sistemul nervos central, respectiv de procesare ineficientă a senzațiilor percepute pe piele. Din cauza aceasta,
copiii desincronizați tactil caută mereu atingerile sau, dimpotrivă, evită orice tip de atingere.

Simțul vestibular - Receptorii sistemului vestibular se regăsesc în urechea internă. Acest simț este cel care se
ocupă de echilibrul și conștientizarea noastră spațială. El ne transmite dacă stăm pe loc și dacă obiectele din jurul
nostru se află în mișcare sau sunt imobile în raport cu corpul nostru. Copilul cu desincronizare vestibulară are
dificultăți în prelucrarea informațiilor despre atracția gravitațională, echilibru și mișcarea în spațiu.

Simțul proprioceptiv - În cazul acesta receptorii se găsesc în articulații. Propriocepția ne informează despre
mișcările pe care le facem și despre poziția corpului. Ne indică unde se află în spațiu corpul nostru sau părți din
el, cât de mult și cât de repede se întind mușchii, cum ne sincronizăm, cât de multă forță folosesc mușchii.
VĂ MULŢUMIM!