Obiectul de studiu si metodele psihologiei educatiei

Rezumat
 
Problematica educaţiei - a fost şi este abordată în principal de ştiinţele educaţiei, dar şi
de alte discipline conexe şi cu care se află într-un raport de interdependenţă şi interdisciplinaritate.
 
Psihologia educaţiei - o ştiinţă, un domeniu ce cuprinde noţiunile de „psihologie” şi „educaţie”- într-
un concept integrator
- este şi va rămâne una dintre ştiinţele educaţiei pentru că abordează sub
unghiuri psihologice condiţiile de existenţă şcolară ale elevuluişi toate procesele sale de învăţare
- disciplină de graniţă între psihologic şi educativ - se află în conexiune atât cu
ştiinţele psihologice, cât şi cu cele educative.
- a devenit disciplină obligatorie pentru toţi studenţii doritori să ajungă cadre
didactice (institutori sau profesori), aceasta făcând parte din trunchiul comun de discipline din cadrul
Modulului psihopedagogic, un program de pregătire psihopedagogică pentru profesiunea didactică.
 
I.1. Ce este Psihologia educaţiei?
 
Pentru a fi înţelese obiectivele şi domeniul de studiu al acestei discipline ne referim la două concepte
de bază şi anume:
a. Psihologia- termen derivat din grecescul „psyche”- suflet şi „logos”
- ştiinţă, studiază fenomenele psihice, urmărind descrierea şi explicarea lor prin
determinarea unui ansamblu de legi determinative, fenomene ce reprezintă elemente
constitutive ale psihicului uman. Aceste fenomene psihice se manifestă în:
 Exterior - respectiv comportamentul uman, adică ceea „ce se vede” (de exemplu
acţiuni motrice, de comunicare etc.);
 Interior - sub formă de procese psihice (simple, senzoriale - senzaţii, percepţii,
reprezentări - şi complexe – gândirea, memoria, limbajul etc.), de activităţi psihice de
joc, învăţare, muncă, creaţie etc., înţelese ca un mod general de organizare în care sunt
integrate faptele psihocomportamentale).
- sub formă de însuşiri psihice de personalitate (exemplu: temperament, caracter,
aptitudini etc.).
=> Psihicul uman (sistem) - cuprinde:
 Procese
 Funcţii
 Insuşiri psihice => intercorelate şi ierarhizate, în cadrul
căruia există o relaţie între personalitate - procesele
psihice:
o personalitatea psihică - îndeplineşte rolul unificator
- simultan premisă şi rezultantă a
dezvoltării proceselor psihice.
o procesele psihice - calitate de premisă sunt „oglinda
personalităţii”.
 
Psihologia - presupune un studiu ştiinţific (se bazează pe un sistem de informaţii dobândit prin
metode ştiinţifice, fapt ce permite descoperirea de legi)
- studiază deopotrivă comportamentul (ca activitate ce poate fi observată, înregistrată şi
măsurată, de tipul mişcării, vorbirii, scrierii etc., precum şi procesele mentale, de tipul gândurilor,
emoţiilor, visurilor, intereselor etc., care nu pot fi direct observate, înregistrate şi măsurate, dar care
ni se dezvăluie prin metode specifice)
 - este o ştiinţă centrală despre om şi relaţiile interumane (se ocupă de notele definitorii
ale umanului, de fenomene psihice, de tipul gândirii, imaginaţiei, voinţei, conştiinţei, personalităţii
ş.a., proprii numai omului, legate de existenţa sa subiectivă şi corelatele lor comportamentale)
=> o specificitate ireductibilă - putem afirma că obiectul de studiu al psihologiei este
omul, individul -> personalitatea umană
- contribuie la construirea unei imagini despre om, imagine caracteristică unei societăţi
date şi unui moment dat din istoria unei societăţi.
 
b. Educaţia - derivă din latinescul „ educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare
reprezintă o activitate socială complexă, un fel de „ofertă exterioară”, dar şi un „dialog
interior” despre propria fiinţă şi despre umanitatea în devenire; ea este cerută „din
exterior”, dar realizată „din interior”.
- sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieţii sociale.
- modalitatea prin care societatea transmite noilor membri ai societăţii într-o
manieră conştientă şi sistematică cunoaşterea, valorile, credinţele, modurile de comunicare specifice
cu scopul dezvoltării potenţialului individual necesar adaptării la societatea sau cultura respectivă
- reprezintă acţiunea adulţilor (părinţi, educatori, mentori, formatori, profesori etc.)
menită să îmbunătăţească în mod constient capacităţile, cunoştinţele, atitudinile, orientările valorice,
morale, dorinţa de a învăţa, de a munci
=> procesul de maturizare a individului în scopul participării sale competente la viaţa
socială.
 
Se realizeaza:
 
 Dimensiunea (traseul/axa)spatială / orizontală - extensia educaţiei în toate sferele
existenţei şi vieţii socio-umane - educatia formala, non-formala, informala
 Dimensiunea (traseul/axa) temporală/vertical-longitudinală - extensia educaţiei pe
toată durata vieţii individuale.
 
Ajungem la concluzia că:
 
Psihologia educaţiei - reprezintă o ramură a psihologiei generale care ne spune „cum” să folosim
ceea ce cunoaştem referitor la individ, la personalitatea umană, la procese şi ativităţi psihice pentru a
realiza o educaţie de calitate şi pentru a pregăti individul pentru o societate viitoare.
- aduce contribuţii semnificative în sfera învăţământului şi a educaţiei. De
aceea, multe din nereuşitele instituţiei educaţiei sunt efectul nereuşitei planului psihologic în acest
câmp.
- studiază geneza, structura şi procesualitatea funcţiilor psihice umane în
condiţiile specifice ale activităţii de instruire şi educaţie în scopul sporirii eficienţei acesteia
- cercetează îndeaproape particularităţile psihologice ale personalităţii
profesorului şi elevului, ca subiecţi care interacţionează în contextul procesului instructiv-educativ,
elucidează bazele psihologice ale instrucţiei şi educaţiei ca activităţi care pornesc de la profesor spre
elev, studiază mecanismele şi legile învăţării ca activitate prin care elevul preia şi îşi însuşeşte
noţiunile şi cunoştinţele transmise de profesor
- implicată în problematica cunoaşterii şi devenirii personalităţii elevului care
învaţă şi se formează sub influenţa modelelor de instruire şi educare
 
Studiază:
 
 legile activităţilor psihice şi psihosociale ale celor supuşi influenţelor educaţionale
(adică a elevilor şi dezvoltarea acestora de-a lungul vârstelor şcolare);
  bazele psihologice ale educării (adică ale însuşirii cunoştinţelor, formării priceperilor,
deprinderilor şi personalităţii lor - modelarea personalităţii umane);
 fundamentarea psihologică a metodelor de acţiune şi intervenţie asupra dezvoltării
psihice a copilului;
 relaţiile dintre educator şi educat, respectiv relaţiile dintre actele comportamentale
ale profesorilor şi elevilor şi multitudinea variabilelor educaţionale care intrevin în
cursul proceselor interacţionale din şcoală (relaţii profesor – elev, studiul grupului
şcolar, orientarea şi integrarea socio-profesională).
 
 
I.2. Raporturile Psihologiei educaţiei cu alte ştiinţe socio-umane
 
Fiind o disciplină de graniţă între psihologic şi educativ, psihologia educaţiei se află în conexiune atât
cu ştiinţele psihologice, cât şi cu cele educative. Iată câteva exemplificări în acest sens:
 
 Psihopedagogia specială - deseori profesorul se întâlneşte cu fenomene de
supradotare, de accelerare sau retardare a dezvoltării, cauzate genetic sau datoarate
mediilor diferenţiate. Evident, nu numai studiile care necesită remedieri sau profilaxii,
ci mai ales alternativele educative edecvate copiilor supradotaţi sunt studiate de
psihologia educaţiei, fapt ce constituie un argument pentru relaţia dintre psihologia
educaţiei şi psihopedagogia specială şi diferenţială;
 Psihologia socială– este subdomeniul psihologiei generale care studiază
comportamentul individual în context social, identificând şi descifrând cauzele şi natura
comportamentului în situaţii sociale.
 Psihologia vârstelor - este disciplina din cadrul psihologiei generale care investighează
modificările psihologice care survin în viaţa individului, de la naştere până la moarte;
psihologia educaţiei ne spune care este scopul educaţiei, finalitatea educaţiei, laturile
educaţiei şi care sunt metodele şi mijloacele de instruire şi educare specifice fiecărei
etape de vârstă.
 
Psihologia educaţiei nu poate fi însă „ruptă” de psihologia şcolară, de problemele propriu-zise ale:
 învăţării şcolare
 asimilării cunoştinţelor şi formării operaţiilor mentale
 stabilirii erorilor tipice ale elevilor din cadrul diferitelor obiecte de studiu, precum şi de
soluţionarea diferitelor dificultăţi şi erori
 problemele de evaluare a rezultatelor învăţării, de asigurare a învăţării eficiente a unor
tehnici şi procedee de acţiune practică.
 
Subiectul psihologiei educaţiei nu este deci numai elevul, ci este subiectul uman care se află nu
numai sub influenţa învăţării şcolare, a învăţării în general, cât mai ales sub influenţa orientărilor
actuale şi de perspectivă ale educaţiei permanente (prin educaţie permanentă înţelegem un proces
integrator al tuturor influenţelor educaţionale, într-un sistem coerent şi convergent, exercitate
asupra individului, în modalităţi variate şi specifice, pe toată durata vieţii sale. Mai degrabă, educaţia
permanentă trebuie aşadar înţeleasă ca un principiu de organizare a educaţiei, cu un caracter
paradigmatic pentru organizarea educaţiei contemporane. Multe din noile modalităţi de educaţie
satisfac nevoia de educaţie permanentă a individului).

  I.4. Cateva contributii aduse la dezvoltarea psihologiei educatiei ca stiinta

 
a. Momentul Johann Friederich Herbert(1776-1841)
  A avut loc intr-o epoca in care dezvoltarea invatamantului a impus organizarea unor
institutii speciale pentru pregatirea cadrelor didactice si introducerea in acele scoli a
psihopedagogiei ca disciplina de invatamant.
 Sprijinea ideile predecesorilor sai (Comenius) + constructiile filosofice ale lui Hengel si
Kant
 A realizat primul mare proiect de desprindere a pedagogiei de ansamblul cunostintelor
despre om
 Pedagogia generala(1806) - ideea unei pedagogii inteleasa ca stiinta independenta
 Prelegeri pedagogice(1835) - idee fundamentata
 
Psihopedagogia depindea:
1. De filosofia practica(etica) - care ne arata scopul educatiei. Potrivit eticii, faptele
oamenilor sunt corecte daca ele corespund celor 5 idei morale fixate de Herbart:
libertate interioara, bunavointa, perfectionare, dreptate, echitate.
2. De psihologie - ne arata calea de realizare a educatiei
 
Teoria psihologica - strans legata de sistemul sau filosofic
- lumea era constituita din entitati - reale
- varietatea lumii - multitudinea de combinatii ale realelor
- sufletul - o reala
- contactul sufletului - celelalte reale => reprezentarile
- sufletul se formeaza pe masura ce se amplifica relatiile omului cu lumea si se
acumuleaza noi reprezentari
- din asocierea reprezentarilor => intreaga varietate a vietii umane interioare
 
Aperceptia(pt Herbart) - procesul de integrare a noilor reprezentari in sistemul celor vechi care ar
trebui, fireste, actualizate.
- reprezinta integrarea noului in ceea ce deja se cunoaste
- proces de organizare
- esenta invatarii
- folosita si astazi - cea mai buna metoda de invatare
Teoria aperceptiei + teoria a atentiei involunatare => Teoria lectiei
 O lectie trebuie sa inceapa cu readucerea in minte a unor idei cunoscute deja, care se
leaga firesc de noile idei ce urmeaza a se insusi - metoda atentiei +desteptarii
interesului adica atentia involuntara
 
Treptele formale Herbartiene:
1. Redesteptarea vechilor reprezentari si revigorarea lor
2. Predarea noilor informatii in pasi mici
3. Videntierea ideilor principale
4. Forumalarea definitiei
5. Aplicatii practice
 Au contribuit la dezvoltarea sistemului de instruire pe clase si lectii - oferind cadrelor
didactice o tenica de instruire care ingaduia organizarea unei activitati sistematice a
elevilor, indeplinita zilnic cu succes
Pedagogiei ii sunt proprii 3 notiuni(conceptia lui Herbart)
1. Guvernarea - supravegherea permanenta a copilului, insotita de porunci+intrdictii
severe/iubire => copilul asculta si intelege fara constrangerea profesorului
2. Invatamantul - forma de activitate a copilului, prin care acesta devine mai
bun(invatamant educativ)
3. Educatia morala - stimuleaza vointa copilului spre actiuni pozitive + o infraneaza de la
cele negative. Binele si raul trebuie cunoascute prin propria experienta.
  
Herbartianismul - curent pedagogic care a preluat si dezvoltat ideile lui J. Fr. Herbart, cautand sa le
aplice in activitatea educativa practica.
Herbart - a contribuit la desfasurarea sistematica a procesului de invatamant
- datorita intelectualismului exagerat + metodele coercitive propuse de el duc la inabusirea
individualitatii copilului => critica
- limite(sesizate de Scoala Noua) - abuzul de expunere, activismul limitat, inividualizarea slaba
a instructiei.
 
a. Pedagogia experimentala: Momentul Ernst Meumann, Wilhelm August Lay, Alfred
Binet
 
Curand dupa crearea primelor labiratoare de psihologie experimentala (1879, 1885), apare o
puternica reactie fata de pedagogia filosofica, precum si necesitatea dezvoltarii unei psihologii pentru
a se putea lucra cu copiii. Herbart doar contureaza acest tip de psihologie, construindu-si propriile
concepte. Noua orientare se axeaza pe experiment ca metoda de investigatie fundamentala a
fenomenului paideutic (paidia - educatie, conceptie educativa in Grecia Antica - scop: realizarea
personalitatii armonioase, printr-un complex de actiuni/ procese educative, ce urmareau formarea
unor deprinderi estetice, intelectuale, fizice, necesare integrarii individului in viata sociala. Temen
introdus de Werner Jager - Paideia 1934-1945)
 
Ernest Meumann (1862-1915)
 Succes contributei datorat surselor anterioare+ cea experimentala - promovata cu
rigoare, depansindu-l pe Herbart
 Formuleaza concluziile necesare in ceea ce priveste pedagogia
 1905 - impreuna cu August Wilhelm Lay - revista Pedagogia Experimentala
 In cercetarea experimentala - respecta regulile: tema bine conturata, acoperire totala a
factorilor implicati, concluzii limitate dar ferme, centrul preocuparilor: studiul
memoriei+atentiei
 
Wilhelm August Lay (1862-1926)
 Adauga teoriei bazate pe cunoasterea copilului pe cale experimentala - ANALIZA
FENOMENELOR BIOLOGICE
 Considera ca procesul educativ reprezinta:
a. Un sir de influente venite din mediul inconjurator/produse de educator
b. Actiunea de prelucrare a acestora
c. Reactiile scolarilor
 Educatia trebuie sa-l pregateasca pe copil pentru reactiile adecvate fata de mediu =>
pentru actiune => pedagogia lui Lay s-a numit Pedagogia Actiunii
 Sustinea ca unui copil trebuie sa i se ofere posibilitatea de a se exprima prin diverse
forme de activitate
 1903 - Didactica Experimentala
 1908 - Pedagogie Experimentala
 Intemeietorul Scolii actiunii
 
Alfred Binet
 
 1898 - Oboseala intelectuala - acuza vechea pedagogie ca opereaza cu afirmatii
necontrolate, ca inlocuieste cercetarea faptelor cu discursuri, practica cu teoria.
 1903 - Studiul experimental al inteligentei - ofera o serie de probe prin care se poate
masura nivelul de dezvoltarea a inteligentei
Varsta mentala(intelectauala, V.I.) - varsta ce exprima dezvoltarea intelectuala a copilului, masurata
cu ajutorul probelor psihometrice(a testelor de inteligenta)

 
Scara metrica a inteligentei - testele ce trebuiau rezolvate
 Idei moderne asupra copiilor - aduce contributii importante privind edzvoltarea
copilului d.p.d.v fizic + psihic
Concluzii:
 
Dezvoltarea psihologiei educatiei capata un impuls puternic datorita:
 Ernest Meumann - spiritul cel mai proeminent dintre toti fondatorii experimentali
 Alfred Binet - autorul primei scale metrice a inteligentei, intrument pertinent pt
psihometrie, psihodiagnoza si testare psihologica.
 
Pedagogia - stiinta educatiei
- Durkheim : educatia - actiunea exercitata de catre generatiile anterioare asupra celor
care nu sunt inca mature pentru viata sociala
- considerata unoeri o "psihologie aplicata"(C.Narly)
- E. Meumann(in conceptia lui Narly) considera ca pedagogia este o psihologie
experimentala, chiar daca nu este reductibila la aceasta din urma
 
Pedagogie psihologica - termen utilizat de Binet - o extindere a pedagogiei spre cunoasterea
obiectului educatiei(copilul) in laborator/in afara lui
- reprezentantii - latura speculativa - numerosi in mai toate curentele mari de
gandire
- latura experimentala:
 S. Hall
 E. Meumann
 A. Binet
- Contemporaneitate - acei psihologi si pedagogi de care se
leaga marile aplicatii practice in domeniul psihologiei invatarii
 
Dictionarul Pedagogic - pedagogii + psihologii au sustinut ca activitatea de instruire si educatie
trebuie organizata pornind de la studierea copilului. Este puntea intre pedagogie si psihologie.
 
Pedagogia Experimentala - termenul a aparut concomitent cu cel de psihologie experimentala
Pedagogia Experientiala - forma primitiva a pedagoiei experimentale
- termen adoptat definitiv de R. Buyse dupa cel al lui G. de Landsheere
- utilizat inainte lor de W. James, E. Claparede
 
a. Educatia noua in pedagogie. Momentul "Scoala Activa"
 
Pedagogia psihologica era insuficienta pentru satisfacerea nevoilor de progres. Aceasta nu putea fi
integral pedagogica/ psihologica. Apare o anumita discontinuitate in gandirea pedagogica care duce
la aparitia =>
Scolii active - eterogena ca origini si conceptii
- centrarea pe copil ii confera unitate
=> o noua stiinta - Pedologia - stiinta copilului, care si-a propus sa adune tot ceea ce ofereau testele.
Nu s-a mentinut, insa Pedocentrismul (centrarea pe copil) este prezent si astazi
 
In anii '30 a avut loc o serie de manifestari si initiative, cu scopul de a raspnadi si consolida ideile
fundamentale ale educatiei noi.
 
 1921 - Congresul International al Educatiei Noi
- Constituirea - Legii Internationale pentru Educatia Noua
- Infiintarea revistei - Pentru era Noua
 1925 - Biroul International al Educatiei (Adolphe Ferriere si P. Bovet) - scopul de a se
alcatui o documentare mondiala asupra problemelor educatiei + pentru stimularea
schimbului de experienta intre tari
 
Adolphe Ferriere (1879-1961)
 Unul dintre cei mai activi reprezentanti ai educatiei noi
 A opus scolii traditionale o scoala noua - Scoala activa - la baza metodelor de predare-
invatare -metoda activa+spiritul de cooperare
- punea in valoare spontaneitatea
constructiva a copilului, forta sa creatore, realizandu-se asa numita selectie naturala, potrivit
capacitatilor fiecaruia dintre elevi
- trebuie sa ofere un mediu educativ,
astfel incat sunt satisfacute trebuintele generale si specifice celor pe care ii are in grija,
asigurand dezvoltarea fizica, intelectuala si morala.
 
Scoala, prin organizare si asezare, trebuie:
 Sa satisfaca nevoia copilului de aer, lumina si miscare
 Sa stimuleze interesele corespunzatoare varstei copiilor
 Sa-i sprijine pe elevi pentru cerctarea concreta, astfel incat sa fie capabili de
generalizari
 
 Ferrerie este de parere ca nu trebuie sa actionezi asupra copilului, ci sa-l stimulezi sa
actioneze el. Fara aceasta nu exista Scoala Activa
 Face din organizarea atelierelor, a micilor ferme de crestere a animalelor, punctul
central al Scolii Active -> unii practicieni sa puna = intre scoala activa si activitatea
practica => subaprecierea pregatirii teoretice, tendinta mult criticata in acea vreme,
inclusiv de E. Claparede
 In deceniul al treilea - incep sa-si desfasoare activitatea practica/experimentala noii
reprezentatni ai Scolii Active:
 Henri Wallon
 Jean Piaget
 G.Kerchensteiner (in Germania - Scoala muncii- baza- instructia
trebuie sa se imbine cu munca productiva si cu pregatirea pentru
munca)
  1888 - H. Marison - defineste Scoala Activa -curent nou de instruire scolara, care
urmarea mobilizarea permanenta a ineteresului elevilor, prin folosirea tehnicilor
pedagogice care sa-i incite:
 Exersarea inteligentei prin modul in care se intra in relatii cu ei
 Participarea prin raspunsuri la elaborarea propriului ansamblu de
cunostinte
 Experimentarea concreta a realitatilor lucrurilor, inainte de initierea in
nomenclatorul lor abstract.
 1919 - pedagogii genevezi ai Institutului J.J. Rousseau considera elevul - actorul care
determina propria instruire.
- proiectul educativ se bazeaza pe o psihologie a copilului, rupta de senzualimul
metodelor intuitive si care considera operatiile subiectului ca esentiale in formarea lui
- teza (D. Hameline) proclamata de E. Claparede si desavarsita in opera lui Piaget si a
piageticienilor
 
a. Ideile promovate de scolile noi
b. Interesul pentru cunoasterea copilului
c. Trecerea la un sistem educational centrat pe copil => noua orientare "educatia noua" -
John Dewey, Maria Montessori, Edouard Claparede, Ovide Decroly. Devine cel mai
puternic curent pedagogic
 
Principile(tezele)fundamentale:
 Activitatea practica - sursa principala de cunoastere a copilului
 Procesul instructiv - sa se desfasoare sub semnul satisfacerii unor trebuinte de
cunoastere
 Interesul copilului - criteriul principal in organizarea continutul invatamantului si a
procesului de instruire
O educatie autentica - se realizeaza numai in conditiile unei depline libertati a copilului
Educatorul sa organizeze un mediu favorabil pentru manifestarea tendintei spre activitate a
copilului si a intereselor sale
 
John Dewey (1859-1952)
Primul care a deschis perspectivele educative din sec. 20, filosof si pedagog american
 
Ca filosof - a apartinut curentului pragmatist(pragma =actiune) - nu se poate spune despre o idee ca
e adevarata, ci devine adevarata pe parcursul actiunii pe care cineva o desfasoara, in masura in care
sa dovedeste utila, avantajoasa
 
=> Teoria asupra instruirii - la baza experienta - inteleasa ca o interactiune a individului cu mediul. In
timpul acumularii au loc 2 procese:
Actiunea - duce la o modificare a mediului
Cunoasterea - dobandita in procesul actiunii si care duce la modificarea comportamentului
 
Ca pedagog - existau 2 conceptii cu privire la esenta fenomenului paideutic:
Considera educatia - proces de dezvoltare a fortelor interne ale individului, independent de
conditiile sociale
Reducea educatia - proces de adaptare a individului la cerintele sociale
=> Potrivit lui J. Dewey, procesul educativ cunoaste doua dimensiuni:
a. Psihologica
b. Sociologica
 
Dezvoltarea potentelor individuale devine posibila numai in conditiile existentei unui mediu social
adecvat trebuintelor interne ale copilului.
 
 Considera educatia - un proces de crestere - readaptarea activitatii individului in noi
conditii, un proces de organizare si reorganizare a experientei, cu scopul de a stimula
capacitatea de readaptare a individului
=> scopul educatiei coincide cu organizarea si reorganizarea experientei
 
 Scoala traditionala - introduce copilului intr-un mediu artificial si aia dupa aceea ii
permite sa desfasoare o activitate practica
 Dowey - orice teorie trebuie pregatita si dobandita printr-o activitate practica =>
learning by doing
 Scoala trebuie sa devina o viata insasi - o societate in miniatura in care viata se
traieste, nu se invata
 
Etapele insusirii metodei problematizarii:
a. Crearea unei situatii problematice empirice, foarte apropiata de experienta de viata a
copilului
b. Incepand sa lucreze, copilul se confrunta cu obstacole nebanuite, el va sesiza
dificultatiile si astfel va constientiza problema
c. Apare necesitatea valorificarii experientei trecute si a obtinerii unor noi informatii
pentru rezolvarea problemei
d. Ansamblul informatiilor detinute permite formularea unor ipoteze si se imagineaza
cunostintele
e. Se alege ipoteza si se verifica eficienta ei. Daca aceasta se confirma devine o noua
cunostinta, un nou adevar, un isntrument de actiune in viitor
 
Maria Montessori (1870-1952)
 Medic pediatru - copiii cu handicap intelectual - metode speciale de asistenta
pedagogica eficiente => inceputul numeroaselor cercetari in domeniul pedagogiei
prescolare - substantiala contributie la constituirea miscarii pedagogice de la inc. Sec
20 - EDUCATIA NOUA
 Ideile montessoriene devin un autentic curent pedagogic
 1929-1934 - Congrese internationale montessoriene - contribuie la raspandirea
conceptiei promovate de pedagogia italiana
 Dezvoltarea fiintei umane nu este consecinta unor stimul externi, ci a unor impulsuri
interioare naturale - gemeni misteriosi - ce actioneaza sub imperiul anumitor legi
 Perioada senzitiva - marcata de sensibilitati speciale - prima parte a cresteii 0-6 ani
- daca copilul ii se asigura desfasurarea unor activitati adecvate trebuintelor
interne -> creearea conditiei propice pentru dezvoltare
- daca se intampla opusul -> copilul nu se afirma=repercursiuni si in viitor
=> Dezvoltarea fizica si psihica a copilului este dependenta de gradul de satisfacere a instinctelor sale.
 Nu adultului i se datoreaza formarea si dezvoltarea copilului, ci copilul se formeaza si
devine adult prin propriile sale impulsuri(sub ocrotirea si ingrijirea adultului)
=> educatorul nu trebuie sa intervina, ci doar sa creeze mediul convenabil trebuintelor copilului
 Pentru determinarea calitatilor stimulilor adecvati - cercetari copii 0-6 ani => materiale
didactice adecvate fiecarui simt
 
Activitati desfasurate in "Casa de bambini":
a. Exercitii fizice - de respriatie, marsuri, manuirea obiectelor care coordoneaza si
aromoizeaza miscarile corpului
 b. Activitati practice - prin care se perfectioneaza sensibilitatea tactila, se formeaza
deprinderi elementare de lucru si se cultiva spiritul de ordine, curatenie, de
intrajutorare
c. Exercitii senzoriale si de educatie intelectuala - folosirea de materiale didactice
montessoriene, combinarea si comparea lor dupa diverse criterii
 
 Dupa incheierea perioadei de dezvoltare a simturilor ->
Etapa instruirii - invatarea si consolidarea scrisului si cititului
 
Metoda analitica - copii invata mai intai elementele componente ale literei, apoi litera, silaba,
cuvintele
 
 Referindu-se la eduactia scoalara - promovarea elevului dintr-o clasa in alta = trecerea
spre un grad mai inalt de independenta. Procesul de educatie reprezenta o succesiva
ridicre, prin efort propriu, spre treptele superioare de independenta.
 
Edouard Claparede (1873-1940)
 
 PSIHOLOGIA EXPERIMENTALA - conturarea si afirmarea educatiei noi
 1907 - Congresul Pedagogic de la Geneva - se afirma
 Vorbeste de o scoala in care, prin organizare, metode si continut, sa asigure fiecarui
elev posibilitatea de a progresa in ritmul sau propriu si care sa indeplineasca
urmatoarele caracteristici:
a. Sa fie alcatuita din clase omogene(acelasi nivel al potentialului intelectual/foarte
apropiat)
b. Clasele sa fie mobile(structurate pe obiecte de invatamant)
c. Introducerea sistemului optional
 
Teoria educatiei functionale - reactia organismului la o excitatie depinde nu atat de intensitatea
acesteia, cat de trebuinta pe care organismul o manifesta.
=>trebuinta - motivul conduitei noastre, cauza activitatii.
- apare in momentul in care se rupe echilibru intern al organismului
- cand este satisfacuta echilibrul se reface
Interesul - sursa in trebuintele interne => este implicat in satisfacerea lor
- poate sustine efort de lunga durata + mare intensitate -> activitatea rezultata va fi
atractiva si eficienta
 
 Activitatea atratica pentru copii = jocul pt ca satisface trebuinta naturala de activitate a
copilului => angajarea totala a copilului in joc, placerea pe care o simte, cu tot efortul
pe care o implica uneori activitatea ludica ( de joc )
 
In cadrul educatiei functionale acesta propune ca procesul instructiv sa parcurga 3 etape:
1. Trezirea unei trebuinte, a unui interes/dorinte
2. Declansarea unei reactii prin care sa satsifaca acea trebuinta
3. Timularea cunostintelor pentru a controla reactia
 
Modelul didactic al lui Claparede - adultul trebuie sa provoace trebuinta, prin crearea unor situatii
problematice, trebuinta de cunostinte.
 
Ovide Decroly (1871-1932)
 
Teoria pedagogica - pe ideea dezvoltarii fiintei umane, prin contactul activ cu mediul naural si social.
 
Copilul are nevoie - mediu - sa-i satisfaca trebuintele + sa-l pregateasca pentru viata => deviza
"scoala pentru viata, prin viata" - chitensenta teoriei lui O. Decroly asupra educatiei
 
 A realizat cercetari experimentale asupra copiilor cu deficiente intelectuale -> ajunge la
concluzia ca: psihicul copilului se caracterizeaza prin globalism - prima parte a
copilariei procesul cunoasterii incepe cu perceperea intregului, elementele
componente fiind sesizate ulterior.
 Propun renuntarea la sistemul de instruire pe obiecte de invatamant (partile dupa
intregul) - adopta o noua modalitate de structurare a cunostintelor, pe unitati
didactice corespunzatoare trebuintelor copilulului. - centre de interes
 
Sustine ca in actul cunoasterii sunt incluse 3 genuri de activitati:
a. Observatia - permite contactul nemijlocit cu obiectele si fenomenele, contact stimulat
de interes
b. Asocierea - raportarea informatiilor dobandite prin observatie la altele mai vechi;
insusind anumite cunostinte, se pot face extensiuni
c. Expresia - caactvitate e comunicare, de creatie; o forma de manifestare a capacitatii
creatoare a copilului, realizabila atat individual, cat si colectiv
 
Teoria globalsimului l-a condus pe Decroly la o noua metoda de invatare a citit-scrisului.
 
In loc de sunet si litera -> silaba -> cuvant -> propozitie - el propune calea inversa
 
Metoda globala - raspandita si folosita chiar si in Romania, mai putin in predarea limbilor fonetice
Metoda centrelor de interes - nu asigura o instruire sistematica a cunostintelor
 
 A doua jum a sec 20 - mare preocupare din partea teoreticienilor pentru curriculum
(organizarea invatamantului) pentru un invatamant integrat - grupeaza cunostintele
apartinand mai multor discipline in jurul unor idei, concepte, principii fundamentale
etc.
=>arii curriculare care grupeaza disciplinele de invatamant in functie de obiectivele de realizat
 
Ex: Aria curriculara "om si societate" - psihologia, sociologia, istoria, geografia, logica, economia,
filosofia, educatia antreprenoriala
 
Concluzii
 
Pedocentrismul - curent pentru care au militat multi teoreticieni si practicieni, pe care astazi ii gasim
strans legati de ceea ce s-a numit candva Scoala Noua/ Scoala muncii/ Scoala actiunii/ Scoala activa
 
Scoala activa - legata de pedagogia psihologica mai ales prin centrarea pe copil + prin efortul de a-l
cerceta si cunoaste
- popularizata de genevezi dupa Scoala muncii (germania) - in consonanta cu learning by
doing ( J. Dewey, SUA)
 
Pedagogia Psihologica - inteleasa ca o extindere a pedagogiei spre cunoasterea copilului pe cale
naturala sau artificiala
astazi - punte intre psihologie si pedagogie
 
Cei care au pus bazele acestei ramuri a psihologiei sunt mai ales psihologi sovietici: Lev Semionovici
Vigtoski, B.G. Ananiev, I.M. Secenov, I.P. Pavlov, S.L. Rubinstein, A.N. Leontiev
 
 In a doua jum a sec 20 - interes sporit al psihologilor - problemele instructiei => noi
teorii ale invatarii cu consecinte directe asupra metodelor didactice
 
Pornind de la ideile promovate de catre reprezentantii Scolii active, de la rolul activitatii ca
modalitate principala de cunoastere si dezvoltare, psihologii contemporani au cautat sa
demonstreze, dupa indelungi cercetari experimentale, in ce consta specificitatea activitatii cu
lucrurile si obiectele.
 
a. De la pedagogia psihologica la psihologia pedagogica
 
P.I. Galperin (rus) - teorie a invatarii pe baza de interiorizare
 Activitatea mintala - forma transformata a activitatii externe, practice
 Actiuni materiale - actiuni mintala (lui 1 ii corespunde 2)
 Nu este de acord cu stadiile lui Piaget
 
Etapele de formare a actiunilor mentale:
 
1. Formarea rprezentarii prealabile a sarcinii - pe baza cunostintelor si priceperilor
insusite anterior, elevul isi formeaza mai intai o idee despre notiunea respectiva; el e
informat asupra scopului actiunii si a operatiior pe care urmeaza sa le efectueze
2. Are loc actiunea materiala - fie direct cu lucrurile ce trebuie cunoscute, fie printr-o
reproducere a insusirilor esentiale ale obiectelor
3. Transpunerea actiunii in plan extern - exprimarea cu voce tare a ceea ce s-a efectuat
in faza anterioara- permite corectarea unor eventuale greseli
4. Etapa limbajului exterior pentru sine - copilul exprima cu voce tare ceea ce a realizat,
pentru a pregati interiorizarea
5. Etapa limbajului intern - actiunea e acum inlocuita cu operatia mintala, desfasurata
automat
 
Actiune mintala - deprinderea de a efectua mintal diverse operatii, nu numai logice si matematice.
(potrivit conceptiei lui Piaget)
 
 Urmand cele 5 etape -educatorul asigura dirijarea procesului de formarea a structurilor
operationale + cognitive
 Propune introducerea unei fise de exercitiu
 Considera ca nivelurile de dezvoltare intelectuala - determinate de continutul
notiunilor si actiunilor mintale pe care copilul si le formeaza spontan / prin instruire.