Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CU MEDIUL AMBIANT
1
Rolul activităţilor de observare
Observarea reprezintă mijlocul principal de transmitere a cunoştinţelor, care îmbină atît
intuiţia cît şi cuvîntul.
La vîrsta preşcolară cunoaşterea se bazează pe senzaţii şi percepţii. Copilul învaţă pe cale
intuitivă. Organele de simţ, prin analizatorii lor, reflectă în conştiinţa omului numai anumite
însuşiri ale obiectelor (culoarea este percepută prin analizatorul vizual, mirosul prin cel olfactiv,
iar asperitatea, de exemplu, prin analizatorul tactil), deci cunoaşterea lumii înconjurătoare se
realizeză prin participarea a cît mai multor analizatori la procesul de cunoaştere.
Perceperea obiectelor şi fenomenelor din jurul copilului este realizată atît organizat cît şi
spontan, dar fără o observare sistematică, dirijată de adult, copiii nu pot avea reprezentări
corecte şi complete despre lumea înconjurătoare. Această dirijare prin cuvînt a educatoarei
orientează copiii spre ceea ce este esenţial, semnificativ.
La vîrsta preşcolară cunoaşterea lumii înconjurătoare se corelează cu dezvoltarea
limbajului. Vocabularul se îmbogăţeşte prin reprezentările concrete, iar reprezentările devin mai
clare, mai precise datorită cuvîntului. Pe scurt, datele senzoriale sunt sprijinite de cuvînt, iar
cuvîntul se sprijină pe datele senzoriale.
Este o activitate de însuşire de noi cunoştinţe şi este considerată ca fiind principala
activitate de formare a reprezentărilor şi noţiunilor despre mediul natural şi social. Este de
asemenea o activitate de formare a unor deprinderi şi priceperi de activitate intelectuală.
Dezvoltă memoria, atenţia şi gîndirea copiilor. Observarea conduce spre realizarea de către
copii a unor acţiuni de analiză, sinteză, comparaţie, uneori generalizări care vor contribui astfel
la stimularea şi dezvoltarea gîndirii.
Pe parcursul analizei unui obiect copiii sunt nevoiţi să-şi concentreze atenţia o perioadă
mai îndelungată pentru a cerceta şi descoperi aspectele solicitate. Această activitate sporeşte
concentrarea atenţiei copiilor pe o durată din ce în ce mai lungă, stimulează astfel dezvoltarea
atenţiei voluntare.
Dezvoltă şi activizează limbajul copiilor. Prin însuşirea noilor cunoştinţe sunt acumulate şi
cuvinte noi care vor intră în vocabularul activ al copiilor.
cu caracter problematic: de ce...? ce trebuie să facem pentru a şti ce se află sub coaja mărului?
Cum putem afla dacă...? Ce s-ar întîmpla dacă... nu am uda floarea mai mult timp? Sunt
întrebări care solicită mult gîndirea cum ar fi: de ce nu au pomii frunze iarna? De ce spunem că
lupul este un animal sălbatic?
Reuşita observărilor depinde de metodele şi procedeele folosite, dar mai ales de rolul lor de
a stimula depunerea unui efort în cunoaştere. Observarea este o cerecetare în miniatură, o
investigare care în final va conduce la unele concluzii. O observare eficientă este atunci cînd
educatoarea stimulează copiii:
• să pună întrebări despre ceea ce observă;
• să experimenteze, să facă mici experienţe pentru a demonstra ceva;
• să compare rezultate, dimensiuni, forme, fenomene, procese etc;
• să clasifice, să ordoneze;
• să folosească informaţiile primite pentru a continua observarea şi să utilizeze diferite
materiale tipărite pentru a completa singuri informaţiile;
• să facă concluzii;
• să sintetizeze cunoştinţele descoperite.
3. Realizarea sintezelor. După un set de întrebări analitice despre o parte a actului
analizat (ex: după analiza florii la o plantă) se solicita copiilor să facă sinteza celor învăţate. În
felul acesta se obişnuiesc cu întrebările sintetice. Sinteza poate fi făcută sub formă de descriere,
a unei povestiri, sau a unei discuţii.
Exemplificare observare „Ursul"-grupa mijlocie
„Ursul este un animal foarte mare, mai mare decît un copil şi chiar decît un adult. El
are corpul alcătuit din cap, gît, trunchi şi patru picioare. Întreg corpul este acoperit cu blană
groasă de culoare maro. Capul este partea cea mai mică a corpului şi are formă rotundă. El
are doi ochi mici şi "rotunzi cu ajutorul cărora vede, două urechi mici şi rotunjite cu care aude
10
cele mai mici zgomote. Botul are în vîrf nasul, cu care simte mîncarea şi sub nas o gură mare
pentru a mînca şi a mormăi".
Alte modalităţi de realizare a sintezei:
• Sub formă de joc: Completează propoziţia! Aşează cuvîntul potrivit! Cine ştie ce
arăt eu? Alege ce se potriveşte! Spune ce lipseşte.
• Sub formă de ghicitoare.
• Poezii sau cîntece care sintetizează o parte din cele observate.
• Desenarea sau modelarea obiectului observat.
• Reconstituirea întregului din bucăţele (animale, plante, mijloace de transport, etc.)
Sintezele la grupa mică sunt realizate de educatoare, copiii pot repeta cele sintetizate de
educatoare. Începînd cu grupa mijlocie, copiii pot face singuri sinteza, ajutaţi de educatoare.
Sinteza este în strînsă legătură cu fixarea şi restructurarea într-o formă restrînsă a constatărilor
făcute. Sinteza este strîns legată de analiză şi se fac de cele mai multe ori împreună în timpul
activităţii. După parcurgerea unei unităţi logice în cadrul unei analize, de exemplu, după
observarea florii unei plante sau după observarea corpului unui animal, se fac sinteze parţiale şi
la sfîrşitul analizei obiectului se face sinteza finală. Scopul acesteia este de a desprinde ideile
esenţiale ale observării obiectului, de a face generalizări, deducţii sau a trage concluzii.
Exemplificare: observare „ Găina şi cocoşul" - grupa mare
Fiecare grupă a primit imaginea unui cocoş şi a unei găini din bucăţele.
Refaceţi imaginile celor două păsări.
• Alte modalităţi de realizare a sintezelor finale:
• Prin jocuri-exerciţiu cum ar fi: Cine ştie ce arăt eu? Ce face şi cu ce?
• Completarea unor fişe de muncă independent.
• Jocuri senzoriale: Spune ce-ai gustat! Ghiceşte ce ai pipăit!
• Jocuri de asociere: Alege şi potriveşte. Spune ce urmează.
• Jocuri de perspicacitate: Găseşte greşeala. Spune ce lipseşte.
• Activităţi practic-aplicative: însămînţare sau plantare de flori, legume, arbori,
realizarea de salate, ceaiuri, murături, activităţi practice specifice grădiniţei, etc.
Analiza prin comparaţie a două sau mai multe obiecte
După vîrsta de 4 ani şi jumătate, educatoarea poate încerca să înveţe copiii să observe prin
comparaţie două obiecte din aceiaşi categorie (două fructe, două animale, două flori).
La această vîrstă copiii pot indica cu mai multă uşurinţă deosebirile decît asemănările.
Însuşirile deosebite constituie excitanţi mult mai puternici decît însuşirile asemănătoare. De
aceea enumerarea deosebirilor creează un factor de excitaţii dominant care inhibă posibilitatea
copilului de a aduce în centrul conştiinţei sale şi de a relata verbal asemănările pe care le
11
percepe. De aceea se recomandă ca în observările în care se introduc comparaţiile să se înceapă
prin enumerarea asemănărilor şi apoi a deosebirilor.
Aplicarea comparaţiei între două obiecte observate se poate realiza prin modalităţi diferite,
care depind de nivelul percepţiei la grupa respectivă, al sistematizării şi gradului de
independenţă al experienţei senzoriale acumulate de copii.
Cea mai simplă modalitate de realizare a comparaţiei presupune analiza separată a
obiectelor observate şi realizarea comparaţiei (găsirea asemănărilor şi deosebirilor) în cadrul
sintezei.
Exemplificare: observare „Crizantema şi tufănica"
- Prin ce se aseamănă crizantema şi tufănica? (se solicită referiri la părţile componente
ale plantei şi rolurile lor, aspecte legate de culoare, formă, dimensiuni ale acestora, locul de
creştere, modul de îngrijire, importanţa pentru om.)
- Găsiţi deosebiri între crizantemă şi tufănica. (şi aici se pot orienta copii spre a descoperi
aspecte diferite: dimensiune, aspectul plantei şi a florii).
O altă modalitate constă în analiza primului obiect (de regulă cel mai complex sau care e
cel mai puţin cunoscut de copii), iar în a doua parte se analizează al doilea obiect care se
realizează prin comparaţie, adică prin raportare permanentă la primul obiect.
Exemplificare: observare „Crizantema şi tufănica"
- Priviţi tufănica şi spuneţi dacă este alcătuită din aceleaşi părţi ca şi crizantema. Cum
arată rădăcina? Cum are tulpina faţă de crizantemă? Priviţi frunzele şi spuneţi dacă seamănă
cu cele ale crizantemei etc.
O altă modalitate constă în analiza simultană a celor două obiecte, îmbinînd permanent
analiza cu comparaţia. Educatorea solicită copiilor să sesizeze de la începutul activităţii
asemănările şi deosebirile obiectelor comparate. Acesta modalitate are însă şi dezavantaje
deoarece permanenta comparaţie nu lasă posibilitatea copiilor de a-şi forma reprezentări
concrete despre cele două obiecte. Se poate folosi mai ales cu preşcolarii de 6-7 ani cînd au deja
reprezentări de ansamblu asupra unor obiecte din aceeaşi categorie cu cele observate.
În general modalităţile de observare a obiectelor diferă nu numai în funcţie de nivelul
grupei dar şi de creativitatea educatoarei de a îmbina diferite metode şi procedee de lucru cu
copiii.
4.Încheierea activităţii - se poate realiza prin procedee asemănătoare celor de la
intoducere, dar care au scopul de a relaxa şi de a continua într-un fel sinteza cunoştinţelor. De
exemplu: recitarea unor poezii, audierea unor cîntece, activităţi practice cum ar fi: prepararea
unei salate de fructe, udarea plantelor, hrănirea animalelor, desfăşurarea unui joc de creaţie,
interpretarea unor roluri în dramatizări, etc.
12
4. Metodica dirijării observărilor în diferite grupe de vârstă în grădiniţa de copii
Grupa mică. Primele observări se realizează cu un număr mic de copii. Scopul principal
e de a-i forma fiecărui copil deprinderea de a-şi concentra atenţia asupra obiectului observării,
de a răspunde la întrebări, de a evidenţia cele mai caracteristice particularităţi ale obiectului.
Pe copii îi ademeneşte tot ce se mişcă, e expresiv. De aceea primele observări se
efectuiază asupra obiectelor vii.
Obiectul şi copiii se plasează astfel ca primul să fie bine văzut de toţi, iar în caz de
necesitate şi să poată contacta cu dînsul. Micuţii îşi exprimă emoţiile prin exclamaţii, gesturi,
rîsete, imită sunetele scoase de animale. Educatorul trebuie să privească calm primele reacţii
emotive ale copiilor, apoi prin întrebări să le concentreze atenţia întru atingerea scopului
observării. Ce e aceasta? Ce face? Cum se mişcă? Cu ce se hrăneşte? Cum? Se cercetează
semnele exterioare ale animalului. Cu ce e acoperit corpul? Cum îi sînt urechile, ochii? Luînd în
consideraţie particularităţile de vîrstă, e raţional uneori să se pună întrebări sugestive. ExempIu:
„Urechile iepurelui de casă sînt lungi sau scurte?" „Iepurii sînt diferiţi: albi, suri, negri". „Iată în
farfuria aceasta e pregătit tot ce-i place iepurelui. Spuneţi cu ce se hrăneşte el?" Educatorul
poate menţiona experienţa personală a copilului: "Povesteşte despre pisica ta". Cine dintre voi a
mai văzut iepure de casă? Cum era el? Cum meaună pisica? "Micuţii obosesc repede şi de aceea
observarea e de scurtă durată. Pentru apăstra atenţia copiilor educatorul le dă diferite misiuni: să
hrănească animalul, să ude plantele. Pentru a determina caracteristicile animalului li se propune
să-1 mîngîie. Se apelează şi la procedee de joc: imitarea mişcărilor, glasului, stabilirea anumitor
contacte: „Păsărică ciripeşte pentru copii". Peştişorul înoată spre Olga, iar acuma spre Mihai".
A devenit o tradiţie să se înceapă observarea cu o ghicitoare sau momente
surprinzătoare. Dacă animalul rămîne în grupă după efectuarea observării, activitatea se poate
încheia cu formularea unei însărcinări de tipul: puneţi în cuşcă iarba verde, turnaţi apă. Astfel
copiii vor căpăta primele deprinderi de responsabilitate elementară de animalul care rămîne să
trăiască în ungheraşul naturii. Examinarea plantei trebuie începută cu evidenţierea celei mai
pregnante particularităţi. Apoi sînt determinate particularităţile de bază ale studierii plantei
(tulpina, frunzele, proporţiile, culoarea). Ajutînd la evidenţierea particulerităţilor principale ale
plantei, pedagogul le propune micuţilor şă treacă tulpina printre degete, să miroase florile.
În timpul plimbărilor se realizează diferite observări cu un grup nu prea numeros (5-6
copii). Pedagogul le atrage atenţie copiilor asupra florilor vii din straturi, le propune să acopere
cu palma o romanită, o gherghină, determinînd care e mai mare. Nu li se poate permite copiilor
13
să dea dovadă de neglijenţă faţă de plante, să rupă petalele florilor, să le mototolească.
Observarea sisitematică a obiectelor naturale vii le ajută copiilor să se înveţe a răspunde
la întrebări: „Cine zboară? Cine înnoată?" , să enumere ce creşte în livadă (meri, peri, pruni) sau
în grădină (ceapă, morcov, cartofi, varză).
În timpul plimbărilor pe lotul grădiniţei, prin parc se efectuiază observări ale copiilor.
Preşcolarilor trebuie să li se demonstreze că fiecare copac are tulpină şi ramuri, că scoarţa
copacilor este diferită (întunecată sau deschisă, aspră sau netedă), că există copaci pitici sau
înalţi. De asemenea trebuie să li se spună că copacii trebuie ocrotiţi: să nu li se rupă ramurile, să
nu se joace sub tulpinile lor. Urmărind păsările din preajma lotului (porumbei, ciori, vrăbii),
copiilor li se propune să ia seama cum le hrăneşte educatorul, apoi li se dă şi lor cîteva farîmituri
pentru a hrăni vrăbiile.
Observările asupra timpului educatorul le îmbină cu diverse acţiuni: le spune copiiilor să
ţină la soare palma, obrajorul pentru a-i simţi căldura; să se joace cu patele solare, pe vînt li se
propune steguleţe, avioane pentru a urmări cum ele se clatină sau le duce curentul de aer.
14
Grupa mijlocie. Observgarea se foloseşte cel mai des pentru familiarizarea cu obiectele
noi, pentru lărgirea cunoştinţelor despre obiecte şi fenomene ale naturii. Concomitent educatorul
organizează observări de lungă durată pentru a urmări creşterea şi dezvoltarea plantelor, cele
mai pregnante schimbări sezoniere din natură. Aceste observări se efectuază mai întîi asupra
unor obiecte aparte (de exemplu, creşterea cepei, fasolei semănate în ungheraşul naturii, paleta
coloristică a unui copac de toamnă). Apoi observatea de lungă durată poate cuprinde mai multe
obiecte. De exemplu, în parc sau livadă primăvara concomitent se observă timpul, păsările, cum
înmuguresc copacii, cum înfloresc ierburile. Impresiile observate zilnic sunt notate în calendarul
naturii.
Pe parcursul observării asupra transformărilor din natură, copiii din gripa mijlodie învaţă
să evidenţieze particularităţile caracteristice ale obiectelor: dimensiunile, culoarea, forma,
proporţiile, caracterul suprafeţei etc. în rezultat observarea devine diferenţiată, iar cunoştinţele
copiilor, formate pe baza aceasta, capătă corectitudine şi exactitate. Educatorul îi deprinde pe
copii să deprindă planul, pe care-1 propune printr-o serie de întrebări şi însărcinări succesive.
Observarea animalelor din colţul naturii grupei mijlocii se realizează sistematic. Timp de
un an se por efectua trei cicluri, fiecare a cîte 5-6 observări şi se încheie cu o convorbire
generalizatoare. Tematica ciclurilor include observarea păsării, peştilor, cobaiului.
Iată un exemplu din cinci observări asupra peştişorului din acvariu:
Cum coada îi ajută peştişorului să înoate? Copiii urmăresc mişcările peştişorului.
Educatorul explică: „Dacă peştişorul nu va da din coadă, el nu va înota şi va sta pe loc".
Copiilor li se arată aripioara-coadă. Cercetarea aripioarelor. Educatorul le arată copiiilor
un peştişor-jucărie sau viu, atrăgîndu-le atenţia asupra aripioarelor de pe spinare şi burtă.
„Aripioarele, explică educatorul, îi ajută peştişorului să înoate, să-şi păstreze echilibrul în apă.
Peştişorul îşi mişcă aripioarele în diferite direcţii." Pedagogul le propune copiilor să
uurmărească înotul peştişorului şi să imite cu mînile mişcările aripioarelor lui. Cum înoată
peătişorul? „ Pştişorul înoată în diferite feluri, spune educatorul. Repede şi încet. El înoată
repede cînd vede hrana sau cînd e speriat. Atunci coada lui se mişcă ca pendulul. De obicei
peştele înoată încet, dînd abia-abia din coadă." Cum se odihneşte peştele? (Observarea trebuie
efectuată în partea a doua a zilei, spre seară.) Educatorul atrage atenţia copiilor că peştişorul
doarme. „Peştişorul nu înoată tot timpul, spune el. Uneori el se opreşte pentru a ser odihni.
Peştele doarme la fund sau printre plante, cu ochii deschişi. Spre deosebire de om, peştele nu
închide ochii."
15
Cum mănîncă peştele? Dimineaţa copiii urmăresc cum peştele ia nisip cu gura, ciupeşte
plantele din apă. Cînd i se dă hrană, peştişorul se ridică la suprafaţa apei şi o culege. Hrana care
se duce la fund, peştele o prinde cu gura. Săturîndu-se, peştele părăseşte fundul acvariului.
După încheerea observărilor, în scopul consolidării cunoştinţelor căpătate, se ţin
convorbiri cu grupele de copii, adresîndu-li-se următoareale întrebări: „Ce face peştişorul în
acvariu?". „Ce-1 ajută pe peştişor să înoate?", „Unde se află aripioarele lui?", Arătaţi cu mîna
cum peştele dă din aripioarele de pe burtă. Cînd peştele înoată repede? Cum se odihneşte?
închide ochii cînd doarme? Cum mănîncă peştişorul? în semestrul al doilea se recomandă încă
cîteva observări de acelaşi fel. Scopul lor e de ai învăţa pe copii să hrănească corect peştişorul,
de a urmări comportarea lui în timpul ecesta.
Ca şi în grupa mică, în procesul observării se recurge la diferite acţiuni de cercetare,
procedee de joc, obiective de muncă. Unele misiuni legate de efectuarea observării pot avea
caracter cognitiv. De a pleca în livadă şi de a vedea care flori au înflorit, de a le examina pentru
a le putea identifica. Familiarizartea copiilor în grupa mijlocie cu particularităţile specifice ale
anotimpurilor e cel mai bine de a începe cu fenomenele esenţiale, care sustrag atenţia (toamna-
căderea frunzelor, iar primăvara - topirea zăpezilor, înflorirea primelor flori). Copiii urmăresc
zilnic cum e timpul îi învaţă a răspunde just la întrebările educatorului: „Ce timp e astăzi?",
„Cald sau rece?", „Cerul e curat sau noros?", „Plouă sau ninge?". Venind de la plimbare copiii
mută acele ceasornicului din calendarul timpului, astfel ca ele să indice tabloul care corespunde
timpului de afară.
În grupa mijlocie educatorul îi antrenează pe copii în observări de durată mai lungă. În
acest scop sunt potrivite plantele care cresc repede, cum ar fi de exemplu, ceapa. Importă nu atît
rezultatul, ci de a urmări transformările plantei în procesul creşterii. În 2-3 borcănaşe se pune
cîte un bulb de ceapă şi se studiază în fiecare săptămînă. De fiecare dată educatorul desenează
într-un caiet pliant o ceapă, fixînd cum se schimbă ea în procesul creşterii. Copiii văd cum cresc
nu numai cozile ci şi rădăcinile.
Pe lotul grădiniţei se pot efectua observări îndelungate asupra florilor în timpul unei zile
sau pe timp diferit.
Mult timp se rezervă pentru a observa munca celor vîrstnici în mediul natural: pregătirea
florăriilor pentru iarnă, săditul copacilor. Concomitent educatorul accentuiază importanţa şi
necesitatea fiecărei lucrări, efectuate de adulţi în natură în scopul înbogăţirii şi protecţiei ei.
16
Grupele mari. Munca de familiarizare a copiilor cu natura şi de cultivare a unei atitudini
plină de grijă faţă de plante şi animale se realizează în viaţa cotidiană.
Metodica principală de lucru este observarea de scurtă durată pe lotul grădiniţei, în colţul
naturii, undeva în natura din apropiere, care se îmbină cu conversaţia liberă dintre educator şi
copii.
O importantă metodă de lucru este fixarea observărilor în calendare speciale, accesibile
pentru a fi duse la copiii din grupele mari. Aşa e, de exemplu, calendarul periodic al observărilor
asupra fenomenelor sezoniere din natură (lucrul asupra lui se efectuiază timp de o săptămînă în
fiecare lună); calendarul observărilor asupra păsărilor (se întocmeşte iarna timp de 10-14 zile);
calendarul observărilor asupra creşterii unei oarecare plante ş. a.
În grupa mare, efectuînd observări asupra fenomenelor naturii, pedagogul treptat acordă
tot mai multă atenţie dezvoltării independenţei copiilor: priceperea de a observa de sine stătător
schimbările care au loc, de a înţelege cauza, de a verbaliza ceea ce a înţeles. Acest scop e
urmărit şi de întrebările educatorului: „Ca anotimp vine după iarnă?", „Ce s-a schimbat în
natură?", „Prin ce se deosebeşte primăvara de iarnă?", „Cum e parcul iarna şi cum se arată el
primăvara?".
Pentru a compara două perioade consecutive şi a evidenţia particularităţile lor
caracteristice e raţional să se efectuieze observări dintr-un singur punct de vedere în diferite
anotimpuri: la început, la mijloc şi la sfîrşitul lor.
Prin intermediul observărilor directe copiii se familiarizează cu schimbările sezoniere din
lumea plantelor şi animalelor. Copiii sunt pregătiţi pentru generalizări ca, de exemplu: „ Cînd se
face frig, insectele se ascund în pămînt, buturugi, sub scoarţa copacilor şi dorm toată iarna".
În cadrul conversaţiei cu care se încheie observarea, educatorul pune întrebări şi
îndeamnă la căutări. Temele cognitive se complică treptat. De exemplu: Teme pentru formarea
deprinderii de a analiza şi explica un fenomen. „Odată vara, cînd era cald, copiii au vrut să se
joace în nisip: unul modela figuri, altul construia cetăţi sau tuneluri. Dar nimeni nu reuşea să
facă ceva: figurile, cetăţile, tunelurile se risipeau. Explicaţi de ce copiii nu-şi puteau realiza
intenţiile? Ce trebuie de făcut ca nisipul să nu se împrăştie?"
Teme pentru formarea capacităţii de concluzie. „Iarna. Copiii au ieşit la plimbare. A
început să ningă. Copiii întind mînile ca să prindă fulgii, dar ei se ating de palme şi dispar. În
locul lor rămîn picături de apă. Ce se întîmplă cu fulgii? De ce se topesc? Din ce cauză fulgii se
mai pot topi?" Teme pentru formarea capacităţii de a prezice, a pronostica evenimentul care
17
poate avea loc în anumite condiţii: „Ce se întîmplă cu albiturile spălate şi atîrnate pe funie la
balcon sau în curte? Unde dispare apa din albiturile ude? Pe ce timp albiturile se usucă mai
repede?"
Cunoştinţele copiilor despre astfel de fenomene ale naturii cum e aierul, vîntul, ploaia,
zăpada, soarele, luna, stelele sunt limitate, iar uneori greşite sau înclină spre fantastic. Astfel
unii copii cred că există un soare de vară şi altul de iarnă. Cînd e vară soarele de iarnă doarme şi
invers soarele de vară doarme iarna. Sau că exista un soare cald şi altul rece, iar vîntul ese din
nori.. Din unii nori iese ploaie, din alţii vînt.
La formarea reprezentărilor realiste, a priceperii de a defini legăturile dintre fenomenele
naturii sunt de folos observările sistematice efectuate în diferite perioade ale zilei, în anotimpuri
diferite, reletările educatorului, cele mai simple experienţe.
Observînd natura în timpul plimbărilor, pedagogul îi familiarizează pe copii cu noi specii
de arbori şi arbuşti, îi învaţă să-i determine după frunză, scoarţă, floare, fruct. Pentru aşi
consolida închipuirile căpătate, copiii adună frunze, fructe, flori. Împreună cu educatorul le
usucă, apoi pregătesc ierbare.
Pe timp călduros copiii continuă să studieze în florărie plantele ierbacee. Cercetează
florile, culeg seminţe pe care le vor semăna în glastre pentru a continua observările în grupă.
Primăvara devrema copiii urmăresc cum înfloresc primulaceele: podbalul, ghiocelul, brebenelul
ş. a. Vara în timpul plimbărilor în pădure se familiarizează cu florile şi ierburile de pădure şi de
luncă (trifoi, clopoţei, măzăriche ş. a.), cu plantele otrăvitoare (ciufăraie, măsălăriţă etc).
Accentuînd frumuseţea plantelor înflorite, pedagogul îi învaţă pe copii să le poarte de
grijă, să nu le calce în picioare, le spune ghicitori, le citeşte poezii.
Vara în timpul plimbărilor în pădure copiii sunt în continuare învăţaţi să determine
ciupercile, să ştie a le deosebi pe cele otrăvitoare. Totodată, li se arată cum se strîng ciupercile.
De cîteva ori primăvara şi vara trebuie vizitat cel mai apropiat lan de gramineie. Educatorul îi
orientează pe copii să urmărească cum se schimbă plantele (coltele, planta matură, spicile
coapte). Copiilor li se povesteşte cum din boabe se capătă faină, iar din făină se coace pîne.
Totodată copiii sunt învăţaţi a determina buruenile (susaiul, loboda, pirul), li se atrage atenţia
asupra cîmpurilor curate.
Pentru a însuşi mai profund şi mai trainic cunoştimţele despre schimbările sezoniare ale
fenomenelor, a înţelege legăturile dintre schimbările care au loc în natura vie şi cea nerta, S.
Nicolaeva recomandă să se folosescă calendarul observărilor fenomenelor naturale de sezon.
Calendarul se introduce în săptămîna a doua sau a treia a fiecărei luni pentru a demonstra mai
bine fenomenele caracteristice ale cutărui sau cutărui sezon (în calendar poate fi oglindită numai
o singură săptămîna). Compartimentul „Timpul" se completează zilnic, iar compartimrntul
18
„Starea naturii vii'" se completează treptat cu un desen pînă la finele săptămînii. Acest desen de
fiecare dată reprezintă un copac, un tufar sau veşmîntul care acoperă pămîntul.
Observînd păsările timp de un an, copiii constată schimbarea numărului lor, vizitarea
lotului în diferite anotimpuri, plecarea şi sosirea lor, cuibăritul de primăvară. în grupele mari
copiii, preocupaţi permanent de observaţii, iau cunoştinţă de păsările decorative, de mai multe
specii de peştişori, de diferite animale (veveriţă, broască ţestoasă).
O mare importanţă educativă au observărilor asupra lucrărilor de transformare şi
protecţie a naturii. Ţinînd cont de zonele ecologice, să li se demonstreze copiilor cum oamenii
ocrotesc animalele şi păsările rare (acvile, lebădă-cucuiată, vulturul-pescar, mistreţul, pisica-
sălbatică). Cunoştinţele căpătate în timpul observărilor trebuie precizate în cadrul convorbirilor
despre ocrotirea naturii.
Astfel, folosirea observării ca metodă de bază a familiarizării copiilor cu natura permite
într-o măsură considerabilă să fie concretizate posibilităţile cunoaşterii nemijlocite a naturii la
soluţionarea sarcinilor educaţiei ecologice primare a preşcolarilor.
Sarcini de învățare:
Sarcina 1. Prezentați clasificarea observărilor cu ajutorul unui tabel sau figuri
Sarcina 2. Analizați comparativ etapele activității de observare propuse de A. Vasilieva și Șt.
Antonovici
Sarcina 3. De elaborat o schiță de proiect didactic la observare (tema și grupa de vârstă la
alegere)
19