UNIVERSITATEA DE STAT “ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE ȘTIIJNȚE ALE EDUCAȚIEI, PSIHOLOGIE ȘI ARTE

TEORIA ȘI ETICA
CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
CURS MASTERAT

Titular -
Ion Gagim,
prof. univ., dr. hab.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

EPISTEMOLOGIA
(ε π ι σ τ ε μ ε în limba elină se pronunţă episteme) -
teoria cunoaşterii ştiinţifice
Este o ramură a filosofiei care se ocupă cu:
 originile,
 natura,
 scopurile,
 metodele,

 mijloacele cunoaşterii de tip ştiinţific.

Epistemologia are la bază două întrebări:
Ce este cunoaşterea ştiinţifică?
Cum este posibilă cunoaşterea ştiinţifică?
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

“A FACE ŞTIINŢĂ ÎNSEAMNĂ

A TE GÂNDI CU ADEVĂRAT LA
CEVA”

C. Sagan
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ – O
ACTIVITATE RECENTĂ
( AŞA CUM ESTE CONCEPTUALIZATĂ ŞI CUM SE DESFĂŞOARĂ AZI )

ŞTIINŢĂ ŞI CERCETARE:

SE CONDIŢIONEAZĂ RECIPROC
(NU EXISTĂ UNA FĂRĂ CEALALTĂ)

_______________________________________

- CE ESTE ŞTIINŢIFIC?
- CEEA CE ESTE DE NECONTESTAT !
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 PRIMUL LUCRU, CARE CARACTERIZEAZĂ ATÂT

ŞTIINŢA, CÂT ŞI CERCETAREA ESTE
UN “MODEL DE GÂNDIRE”
Aceasta depăşeşte etapa simplei observaţii “naive”.

 GÂNDIREA ŞTIINŢIFICĂ “PUNE ÎNTREBĂRI” ŞI

“DĂ RĂSPUNSURI”
DUPĂ ANUMITE REGULI
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

fixându-şi punctul de vedere asupra unui anumit

OBIECT,

care devine, astfel, o

TEMATICĂ DE CERCETARE
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 Ştiinţa / Cunoaşterea ştiinţifică

exprimă adevăruri universal valabile

(în interiorul domeniului respectiv de cunoaştere)

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 Orice domeniu de cercetare ştiinţifică

începe prin
1) ordonarea faptelor

 După care urmează

2) clasificarea lor

 Abia după aceea se poate trece la

3) cercetarea lor
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

PRIN ACEASTA ARE LOC

TRECEREA
DE LA
DISCURSUL DIALECTIC
LA
DISCURSUL EPISTEMIC
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

DISCURS EPISTEMIC = DOMENIU ŞTIINŢIFIC:

a) COERENT ORGANIZAT ŞI SISTEMATIZAT

TEMATIC,
b) CU UN OBIECT DE STUDIU PRECIS,
c) CU O METODOLOGIE PROPRIE,
d) CU O GÂNDIRE PROPRIE,
e) CU UN LIMBAJ SPECIFIC,
f) CU UN CÂMP DE APLICABILITATE
PROPRIU.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Trei etape în evoluţia cunoaşterii ştiinţifice :

 ETAPA SENTIMENTALĂ, CARE A PRODUS CREDINŢA;

 ETAPA RAŢIONALĂ, CARE A PRODUS FILOSOFIA;

 ETAPA EXPERIMENTALĂ, CARE A PRODUS ŞTIINŢA

PROPRIU ZISĂ.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ETAPA ŞTIINŢIFICĂ.
TIPURI DE CERCETĂTORI:

a) experimentalişti,
b) descoperitori,
c) teoreticieni gânditori,
d) gânditori sintetici (care au construit
sisteme de gândire)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ŞTIINŢA,

CA “MODEL DE GÂNDIRE” (TEORETIC),

DAR ŞI CA “STIL DE VIAŢĂ” (PRACTIC)

SCHIMBĂ
OMUL, SOCIETATEA, RELAŢIILE INTERUMANE,
INSTITUŢIILE ETC.
(ISTORIA ŞTIINŢEI = O ISTORIE A GÂNDIRII UMANE)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FENOMEN AL ULTIMELOR DECENII –

“DEPERSONALIZAREA”
ACTIVITĂŢII DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ:

TRANSFERUL CERCETĂRII DE LA “PERSOANĂ” LA

“COLECTIVUL DE CERCETĂTORI”
(Globalizarea ştiinţei)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

IMPORTANT E SĂ TRATĂM ŞTIINŢA CA UN

FENOMEN UMAN

DIN ACEASTĂ PERSPECTIVĂ EA TREBUIE:

 SĂ RĂMÂNĂ ÎN PUTEREA (ŞI STĂPÂNIREA!) OMULUI,

 SĂ FIE PENTRU BENEFICIUL SOCIETĂŢII (OMENIRII)

(DAR NU INVERS – “BOMBA ATOMICĂ”...)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CERCETAREA / ŞTIINŢA ÎNCEPE DE LA

INTEROGAŢIE
OMUL ÎŞI DĂ SEAMA (DESCOPERĂ!) CĂ EXISTĂ
(“EU SUNT”) ŞI ÎNCEPE SĂ-ŞI PUNĂ ÎNTREBĂRI
ASUPRA EXISTENŢEI SALE
(“MIRAREA” FILOSOFICĂ).
EXISTENŢĂ, astfel, REPREZINTĂ O “TEMĂ”
PERMANENTĂ ASUPRA CĂREIA REFLECTĂ
MEREU
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

INTEROGAŢIA = acţiunea de a întreba

(lat. INTEROGATIO, - ONIS = întrebare, cercetare, raţionament)

- ORICE ÎNTREBARE PUNE O PROBLEMĂ

- ORICE PROBLEMĂ PRESUPUNE UN RĂSPUNS

(Dar, “întrebările sunt şi ele răspunsuri”)

 ORICE CUNOAŞTERE ESTE UN RĂSPUNS LA O INTEROGARE /PROBLEMĂ

NB! – RĂSPUNSUL DEPINDE DE FELUL CUM ESTE FORMULATĂ ÎNTREBAREA

(după cum este formulată întrebarea, aşa va fi şi răspunsul)

 LA ORIGINEA INTEROGAŢIEI STĂ

A) NELINIŞTEA
B) CURIOZITATEA
(DORINŢA DE A CUNOAŞTE)

 INTEROGAŢIA = MOTIV AL DIALOGULUI

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

INTEROGAŢIA,
ASTFEL, DEVINE
INSTRUMENTUL MINTAL AL DESOPERIRII
ŞI CUNOAŞTERII

(AL CUNOAŞTERII MELE ŞI, TOTODATĂ, A CEEA

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU MINE ŞI CU LUMEA ÎN
CARE EXIST)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

TREI FELURI DE A INTEROGA:

a) Când mă întreb pe mine însumi

b) Când îi întreb pe ceilalţi

a) Când întreb obiectele lumii fizice

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

TREI TIPURI DE INTEROGAŢIE:

A) METAFIZICĂ (MORALĂ, FILOSOFICĂ, INTROSPECTIVĂ.

INTEROGAŢIA KANTIANĂ: Ce pot face? Ce pot spera?
Ce-mi este permis? Ce este omul?);

B) DIALECTICĂ (DIALOGALĂ. INTEROGAŢIA SOCRATICĂ);

C) EXPERIMENTAL-ANALITICĂ (EXPERIMENTALĂ).
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CARE ESTE SCOPUL INTEROGAŢIEI?

AFLAREA

ADEVĂRULUI
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ADEVĂRUL =
ACORDUL
ATINS ÎNTRE ÎNTREBARE ŞI RĂSPUNS.

 ADEVĂRUL
SE CONSTITUIE
(NU ESTE DAT DE-A GATA)
DIN ACORDUL SAU “POTRIVIREA” PĂRŢILOR,
CARE SE AFLĂ ÎN RAPORT DE ECHILIBRU.
 ADEVĂRUL
ESTE UN RAPORT NATURAL ÎNTRE LUCRURI
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

DOUĂ MOMENTE MARCHEAZĂ DESOPERIREA CA

RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRILE OMULUI
(DUPĂ S. KIERKEGAARD)

1. PISTIS (“CREDINŢA”)
2. EPISTEME (“RAŢIUNEA”)

Ele sunt cele două etape ale descoperirii,

dar şi ale separării a 2 planuri:
1. SACRULUI
2. PROFANULUI
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Din acest moment, mintea omenească a fost pusă

în faţa a
DOUĂ ADEVĂRURI:

1. ADEVĂRUL SACRU al supranaturalului relevat

omului,
2. ADEVĂRUL PROFAN al naturii descoperit de om.
___________________
Domeniul lui “A ŞTI” se extinde continuu,
reducând domeniul lui “A CREDE”
(ARE LOC “DESACRALIZAREA LUMII”)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Dar aceste două domenii rămân şi se dezvoltă în

continuare.

Chiar dacă se află în raport de contradicţie,

(adică, privesc categorii diferite de adevăruri)

ele sunt două

domenii complementare
ale cunoaşterii umane
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

De ce aceste două domenii

continuă să coexiste?

Pentru că exprimă
două atitudini fundamentale ale omului
vizavi de:

NATURA FIZICĂ
 DE SINE ÎNSUŞI (de sfera umanului)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

DOUĂ DOMENII ALE CUNOAŞTERII UMANE:

1. CEA CARE PRIVEŞTE LUMEA FIZICĂ, OBIECTIVĂ,

MATERIALĂ, RESPECTIV NATURA
(PHYSIS)

2. CEA CARE PRIVEŞTE OMUL, SUBIECTIVITATEA LUI

INTERIOARĂ, RESPECTIV, CONŞTIINŢA
(PSYCHE)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 PRIMADELIMITEAZĂ DOMENIUL
ŞTIINŢELOR POZITIVE, ALE NATURII

A DOUA DELIMITEAZĂ DOMENIUL

ŞTIINŢELOR UMANE, ALE SPIRITULUI
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CARE SUNT LIMITELE CE SEPARĂ

ŞTIINŢELE NATURII DE ŞTIINŢELE UMANE?
Răspuns: “Deosebim două ordine de ştiinţe: unele
pleacă de la spirit pentru a coborî la fenomenele
naturii, altele pleacă de la observarea naturii
pentru a urca înspre spirit. Punctul lor de plecare
este diferit, dar scopul este acelaşi: căutarea şi
descoperirea adevărului. Ceea ce ne face să
admitem că limita între cele două ordine de ştiinţe
nu este decât ignoranţa noastră”
(Cl. Bernard)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

DOUĂ TIPURI DE CUNOAŞTERE:

 OBIECTIVĂ, LOGICO-RAŢIONALĂ
(ŞTIINŢA)

 SUBIECTIVĂ, SIMBOLICO-METAFORICĂ
(ARTA)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ŞTIINŢĂ
ŞI
ÎNŢELEPCIUNE

 ŞTIINŢA ESTE CUNOAŞTEREA RAŢIONALĂ

 ÎNŢELEPCIUNEA ESTE O STARE DE

ÎMPLINIRE A SPIRITULUI, CARE CONTEMPLĂ
CUNOAŞTEREA ŞI VEDE DINCOLO DE EA
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CUNOSCUTUL
ŞI
NECUNOSCUTUL
=

DOI POLI ŞTIINŢIFICI NECESARI

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CUNOAŞTERE
ŞI

IGNORANŢĂ
“CEEA CE ŞTIU E CĂ
NU ŞTIU NIMIC”
(Socrate)
Ignoranţa noastră întotdeauna este
mai întinsă decât cunoaşterea

Înţelepciunea = recunoaşterea necunoaşterii /

ignoranţei
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

DE DOCTA IGNORANTIA
(“ÎNVĂŢAT SEMIDOCT”)

“DACĂ NU ŞTII CĂ NU ŞTII,

ŢI SE PARE CĂ ŞTII”
(din legile lui Murphy)

DOCTA IGNORANTIA ESTE CEA CARE ADUNĂ

NUMEROASE CUNOŞTINŢE,
DAR CARE NU AJUNGE NICIODATĂ LA ADEVĂR
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FACTORII
CARE FAVORIZEAZĂ DOCTA IGNORANTIA
1. Absenţa unui maestru
2. Absenţa unor modele intelectuale
3. Lipsa de metodă (tehnică) de studiu
4. Acumulare de cunoştinţe la întâmplare, fără sistem
5. Lipsa unui “model de educaţie”, sistem de formare
intelectuală
6. Lipsa unei motivaţii interioare
7. Absenţa unei atmosfere de emulaţie (dorinţă/strădanie
de a te egala sau a întrece pe cineva într-un domeniu de
activitate)
8. Incapacitatea de a utiliza creator (sau practic)
cunoştinţele însuşite
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ADEVĂR ŞI EROARE

ADEVĂR, în gr. ALETHEIA = “ceea ce nu poate fi uitat”

Adevărul este
“ultimul răspuns”

 Când Pilat l-a întreabat pe Iisus “Quid est

veritas?”, Iisus a tăcut.
 “Şi restul e tăcere...” (“Hamlet”)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Aflarea adevărului are loc pe două căi:

 CUNOAŞTERE
 REVELAŢIE
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CUNOAŞTEREA este calea descoperirii

adevărului prin acţiunea gândirii logice

CUNOAŞTEREA este posibilă, ca organizare

metodică, prin INTEROGAŢIE şi RĂSPUNS

Între aceste 2 momente se constituie

CÂMPUL EPISTEMIC
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

REVELAŢIA -
descoperirea adevărului
fără ca intelectul să-i fi pus întrebarea.
 Revelaţia este “răspunsul pur”
care ne dezvăluie adevărul absolut.
 Adevărul revelat “vine”. Din acest motiv,
el este considerat “miracol”.
Realitatea sa nu poate fi pusă la îndoială,
dar totodată el este greu de explicat...
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FORMELE ADEVĂRULUI:

a) ADEVĂR ca fapt presupus, postulat sub

formă de ipoteze;

b) ADEVĂR ca fapt care trebuie demonstrat că

este posibil;

c) ADEVĂR ca fapt ce a fost demonstrat şi

poate fi acceptat.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ADEVĂRUL
este nu numai o concluzie a judecăţii logice.
El este în egală măsură o

MODALITATE DE GÂNDIRE,
UN STIL DE GÂNDIRE
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

EROAREA ŞI FALSUL

Falsul este cel care se opune adevărului,

este opusul acestuia

Falsul nu reflectă natura obiectului,

dar - date străine de natura lui.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

EROAREA / FALSUL
se datorează:

 unei slabe experienţe de cercetare ştiinţifică,

 unei superficiale formări de specialitate,

 dorinţei de a se afirma rapid, cu orice preţ.

TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CUNOAŞTEREA
ŞI
ÎNDOIALA
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CRIZA CUNOAŞTERII
 Deprecierea / uzura valorilor tradiţionale
 Absenţa modelelor exemplare de imitat
 Lipsa motivaţiei, a interesului pentru studii, pentru
profesiunile intelectuale
 Prezenţa sentimentului “timpului pierdut”, al unui “efort
inutil”, lipsit de perspectivă pe plan individual sau social
 Amestecul social al indivizilor, pierderea ierarhiei valorice
între omul cultivat, semidoct sau incult
 Subestimarea valorii intelectuale de către societate
 Promovarea pe criterii nonvalorice a imposturii, înlocuirea
elitelor intelectuale cu pseudoelite de impostori
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

MODELE DE GÂNDIRE ŞTIINŢIFICĂ

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

A GÂNDI = ACT DUBLU:

 MĂ SEPAR DE OBIECTUL CUNOAŞTERII

 ÎMI FIXEZ ATENŢIA ASUPRA OBIECTULUI

CUNOAŞTERII
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

TREI ETAPE/MOMENTE SUCCESIVE

ALE MODELULUI DE GÂNDIRE
(după Cl. Bernard):

1. SENTIMENT
2. RAŢIUNE
3. EXPERIENŢĂ/EXPERIMENT

ÎNTRE SENTIMENT ŞI EXPERIMENT SE AFLĂ RAŢIUNEA

(EA LE “LEAGĂ” PE CELE DOUĂ)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CE ESTE RAŢIONAMENTUL ÎN ŞTIINŢĂ?

ESTE ÎNSĂŞI BAZA, SISTEMUL DE
“A GÂNDI”, OBIECTUL CUNOAŞTERII.

RAŢIONAMENTUL este de două feluri:

a) Forma investigativă sau interogativă
(a celui care încă nu ştie, dar vrea să ştie)
a) Forma demonstrativă sau afirmativă
(a celui care ştie şi vrea să-i înveţe pe alţii)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 Cunosc eu oare realitatea, dacă mă separ

de ea?
Nu, dar, prin aceasta, realizez o “protecţie”
(mă refugiez într-un univers imaginar).
 Cunosc eu oare realitatea dacă mi-o
interiorizez?
Da, pt. că interiorizând-o, mi-o subordonez
şi ea devine parte a mea (=cunoaştere
prin identificare)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FELURI DE GÂNDIRE:
a) PREŞTIINŢIFICĂ (etapă anticipativă: surprind
tema, o delimitez, încerc să-i dau o formulare
coerentă);
b) ŞTIINŢIFICĂ (etapa activă: stabilizarea
problemei, pe care urmează s-o soluţionez şi
s-o demonstrez ca valabilă);
c) CREATOARE (creare, construire, elaborare de
sisteme şi modele; deschide perspective pentru
noi cunoaşteri).
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

MODEL DE GÂNDIRE = modalitatea în care este

organizată şi condusă gândirea în scopul
descoperirii adevărului ştiinţific.

CARACTERISTICI:

 Să fie conform principiilor logice,

 Să se desfăşoare metodic,
 Să aplice o tehnică de cercetare,
 Să se desfăşoare conform unui program bine stabilit,
 Să urmărească insistent realizarea obiectivelor/obţinerea
rezultatelor.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Modelul de gândire se exprimă într-un

STIL DE CERCETARE

(are la bază o anumită

“atitudine mintală”)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Două “modele atitudinale” de gândire:

 MODELUL EUROPEAN
(SPIRITUL ŞTIINŢIFIC EUROPEAN)

 MODELUL ORIENTAL
(SPIRITUL ŞTIINŢIFIC ASIATIC)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

SPIRITUL ŞTIINŢIFIC OCCIDENTAL

 ESTE ANALITIC, DESCHIS

 CREEAZĂ SISTEME ŞI TEORII ŞTIINŢIFICE
 REPREZINTĂ O ACTIVITATE LINIARĂ, CONTINUĂ
 ESTE BAZAT PE MODELUL ARISTOTELIC DE GÂNDIRE
 PLASEAZĂ ADEVĂRUL ÎN AFARA PERSOANEI
(Aristotel)
 FORMULEAZĂ INTEROGAŢII (IPOTEZE) PE CARE LE
DEMONSTREAZĂ
 LA BAZĂ STĂ NELINIŞTEA METAFIZICĂ/SPIRITUALĂ
(ARE LOC “PROBLEMATIZAREA” REALITĂŢII)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

SPIRITUL ŞTIINŢIFIC ORIENTAL

 ESTE ÎNCHIS, CIRCULAR (pleacă de la persoană şi se
întoarce la ea)
 ESTE DIALECTIC (ca model/tehnică de gândire)
 ESTE SINTETIC ŞI SPECULATIV
 REFUZĂ CONTRADICŢIA
 ESTE BAZAT PE MODELUL PLATONIC DE GÂNDIRE
 ESTE DOMINAT DE SENTIMENT
 PLASEAZĂ ADEVĂRUL ÎN INTERIORUL PERSOANEI
(Platon)
 LIPSEŞTE ANGOASA (neliniştea metafizică/spirituală,
pt. că revine periodic asupra originilor)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

MODELE MINTALE:

 Model mintal de factură reprezentativ-

spaţială, care utilizează “imaginile”,
formele spaţiale;

 Model mintal de factură temporală, care

este axat pe o simbolică a duratei, a
timpului, utilizând simboluri ale unor
judecăţi de înlănţuire secvenţială.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CÂMP FENOMENAL

FENOMEN (gr. phainomai, phainomenon

-“ceea ce apare, ceea ce se înfăţişează”)

FENOMEN = “efectul” unei “cauze”

 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Orice cunoaştere (a unui fenomen)

este cuprinsă între două momente :

CAUZĂ ŞI EFECT

Cunoaşterea este sinteza mintală dintre

CAUZĂ ŞI EFECT
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

FENOMENELE REALITĂŢII
1. Fenomene evidente, directe, concret-materiale.
2. Fenomene inaparente (nu sunt direct accesibile
percepţiei noastre; se surprind prin tehnici
speciale de cercetare ştiinţifică).
3. Fenomene potenţiale (există ca virtuale şi se
produc doar când sunt “provocate”,
declanşate).
4. Fenomene periodice (apar la intervale de
timp).
5. Fenomene presupuse sau ipotetice (pe care
încă nu le putem cerceta, dar pe care le vom
putea cerceta în viitor).
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICARE
A clasifica înseamnă a aranja o categorie de
obiecte, fenomene, idei, persoane etc. într-o
anumită ordine, luând ca repere comune
anumite criterii.
Orice clasificare are un caracter sistematic:
distribuie un ansamblu de obiecte/ idei în clase
sau categorii organizate/ierarhizate
(“PRINCIPIUL ORDINII”.
DIN “ORDINE” SE NASC “LEGILE”)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CRITERII DE CLASIFICARE:

 Formale (după aspectul general)

 Obiectuale (după obiectul de cercetare)
 Relaţionale (după relaţiile dintre fenomene)
 Metodologice (după sistemul metodologic)
 Legate de scop (teoretic, practic, utilitar etc.)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICAREA ŞTIINŢELOR (I)

După natura obiectului:
 Obiectul cercetării are un caracter concret, obiectiv,
material, aparţinând lumii fizice exterioare;
 Obiectul cercetării are un caracter imaterial,
subiectiv, apaţinând sferei umanului;
 Obiectul cercetării nu exista nici în lumea fizică, nici
în sfera subiectivă, ci este o creaţie a imaginaţiei sau
a intelectului uman, reprezentat prin idei, lucrări de
artă, teme morale, credinţe religioase, idei politice
etc.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICAREA ŞTIINŢELOR (II)

După metoda de cercetare ştiinţifică:
 Metode empirice simple;
 Metode experimentale de diferite forme şi
grade de complexitate;
 Metode de evaluare/prelucrare matematică
sau statistică;
 Metode filosofice de reflecţie, fenomenologice;
 Analiza hermeneutică a semnificaţiilor.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICAREA ŞTIINŢELOR (III)

După conţinutul ştiinţei respective:

 TEORETIC, de cercetare fundamentală;

 PRACTIC, de aplicabilitate şi utilitate

imediată.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICAREA ŞTIINŢELOR (IV)

După valoare şi funcţie:

 Teoretice;
 Practice;
 Didactice.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CLASIFICAREA ŞTIINŢELOR (V)

După atitudinea cercetătorului:

 Interesaţi sau atraşi de ştiinţele pozitive;
 Interesaţi sau pasionaţi de ştiinţele
umane;
 Interesaţi sau înclinaţi către speculaţia
filosofică.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

OMUL DE ŞTIINŢĂ
Domeniul cunoaşterii –
“ spaţiu intelectual elitist”
Cunoaşterea / cercetarea ştiinţifică începe de la personalitatea
omului de ştiinţă:
 De ce sunt unele persoane atrase către cercetarea ştiinţifică?
 Care sunt motivele ca un om “să caute”, “să cerceteze”?
 Care sunt natura sufletească şi structura intelectuală a
cercetătorului ştiinţific?
 Există un anumit “tip uman” specific omului de ştiinţă ? etc.
Iată doar câteva întrebări...
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Trăsături sufleteşti şi morale

caracteristice omului de ştiinţă:
 Curiozitatea.
 Entuziasmul şi perseverenţa.
 Originalitatea.
 Inteligenţa.
 Calităţile etice.
 Contactul cu natura, cu realitatea fizică.
 Contactul cu oamenii.
 Neliniştea şi interogaţia. Starea de tensiune intelectuală.
 Nevoia de a răspunde la propriile interogaţii. Creaţia – act de
revelaţie.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

TIPURI DE CERCETĂTORI
CATEGORII (I):
I. OAMENII ACTIVI:
1. Colecţionarul de fapte.
2. Născocitorul.
II. GÂNDITORII:
1. Şoarecele de bibliotecă.
2. Clasificatorul.
3. Analistul.
4. Sintetistul.
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

III. EMOŢIONALII:
1. Marele patron.
2. Veşnicul grăbit.
3. Inima rece.
4. Femeia seacă de laborator.
5. Narcisicul.
6. Polemistul agresiv.
7. Vânătorul de faimă.
8. Perfectul sau perfecţionistul.
IV. TIPUL IDEAL (Faust) (Enăchescu C. TCŞ, p. 173)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

OBIECTUL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

“Ceea ce numim obiect nu este în mod

necesar un lucru. Acesta este o realitate
etern obiectivată căreia i se atribuie o
anumită permanenţă în devenire... El
poate fi un lucru perceput, dar la fel de
bine o imagine, un concept, o idee”.
(Cl. Ducot)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ETAPELE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

1. Motivaţia cercetării ştiinţifice (interes, curiozitate, stare de
tensiune...)
2. Urmărirea unui obiectiv tematic
3. Organizarea formei de cercetare (caracter disciplinat,
planificare şi organizare riguroasă...)
4. Raţionamentul ştiinţific al cercetării (fixarea obiectivelor,
formularea ipotezelor, experiment, modelare...):
a) etapa generală (de început: obiectivele,
ipotezele...);
b) etapa particulară (cercetarea propriu-zisă:
intervenţia metodelor şi tehnicilor de lucru etc.);
b) etapa concluziilor (rezultă din cele două anterioare).
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

IMAGINAŢIA ŞTIINŢIFICĂ

CARACTERISTICI:

 Originalitatea
 Independenţa spiritului
 Stăpânirea prejudecăţilor
 Capacitatea de reprezentare anticipativă
 Intuiţia
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

PRINCIPIILE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE:

(VEZI PAG. 258 - 261)

1. PRINCIPIUL COMPETENŢEI
2. PRINCIPIUL OBIECTIVĂRII
3. PRINCIPIUL ADEVĂRULUI
4. PRINCIPIUL METODIC
5. PRINCIPIUL DEMONSTRAŢIEI
6. PRINCIPIUL CORELAŢIEI
7. PRINCIPIUL EVALUĂRII REZULTATELOR
8. PRINCIPIUL UTILITĂŢII
9. PRINCIPIUL PSIHOMORAL
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

“Cele mai riguroase ştiinţe sunt acelea

ce se bazează mai direct pe primele
principii, căci mai exacte sunt acelea
ce se întemeiază pe principii mai
simple decât acelea care recurg la
adaosuri”.
(Aristotel)
 TEORIA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

IPOTEZA ŞTIINŢIFICĂ
(P. 280)