TEHNOLOGIILE

EDUCAŢIONALE
DE ALTERNATIVĂ

Cristinoi Olesea
Caracterizarea specificului
tehnologiilor educaţionale
 Pedagogia Freinet
 Pedagogia Montessori
 Pedagogia Waldorf
 Pedagogia „Pas cu Pas”
 Pedagogia Freinet
 A fost intemeiată de pedagogul francez Celesit Freinet, este o pedagogie centrată pe
copil, luînd în consideraţie cele 3 componente ale personalităţii sale: unicitate, diversitate,
globalitate. Această pedagogie acceptă curriculumul naţional şi utilizează documentele
şcolare specifice învăţămîntului tradiţional. Specificul învăţării se referă la: clasa
cooperativă, textul liber, corespondenţă şcolară, ancheta documentară, jurnalul şcolar,
exprimarea plastică, corporală.
 Clasa cooperativă- reprezintă o instituţie structurală cu anumite reguli bazate pe
cooperare, asumarea responsabilităţii, conştientizarea drepturilor şi obligaţiunilor a
fiecărui membru al colectivităţii. Viaţa colectivă a elevilor este afişată pe pereţii sălii de
grupă. Copilul este plasat în centrul claseişi dacă doreşte poate relata întîmplări,
impresii, comunicări.
 Corespondenţa şcolară- vizeazăsolicitarea copiilor , exprimate prin desen din motivul că
preşcolarii nu ştiu să scrie.
 Ancheta- îi familiarizează pe copii cu activitatea de cercetare .( se presupune un subiect
şi se constituie o echipă alcătuită din copii interesaţi de acest subiect, punîndu-se la
 Exprimarea plastică- egalizarea şanselor în
echipă şi utilizarea în comun a instrumentelor.
 Exprimarea corporală- ajută la stabilirea unor
relaţii cu cei din jur şi în exprimarea dorinţelor.
 Jurnalul şcolar- se realizează cu o anumită
periodicitate cu un tiraj care satisfave grupul-
ţintă de elevi-cititori.
Pedagogia „Freinet” prevede un număr mare de cadre
didactice , care aplică tehnici şi instrumente de lucru
specifice acestei metode (Freinet)- care aduc reyultate
benefice.
 Pedagogia Montessori
 A fost întemeiată de Maria Montessori, Italia- propune ca copilul să înveţe
, să gîndească ţă să acţioneze independent. Într-o manieră”ajută-mă să
pot singur”. Filozofia metodei Montessori se bazează pe faptul de a oferi
tuturor copiilor posibilitatea de a-şi dezvolta potenţialul lor maxim şi
libertatea de a găsi soluţii în propriile probleme. Copilul şi învăţarea sunt
situate pe primul loc , iar predarea şi programul educativ pe locul doi. De
asemenea, se recurge la grupurile combinate , unde cei mai mari îi ajută
pe cei mai mici. Din activităţile care se desfăşoară se enumeră:
matematică, limbaj, biologie, geografie, fizică şi arta, exerciţii senzoriale,
viaţa practică.
Finalitatea acestei educaţii – este cunoaşterea realităţii, preţuirea valorilor
morale, dragostea faţă de valorile estetice ale vieţii, faţă de ştiinţă şi
umanizm.
]ŢĂ-
Y
Pedagogia Waldorf
1. Concepția filosofică și pedagogică a lui
Rudolf Steiner
2. Fundamente ale pedagogiei Waldorf
3. Cunoașterea copilului și a legilor copilăriei
4. Repere metodice
5. Predarea și învățarea în epoci
6. Euritmia. Ritmul și voința
7. O școală fără manuale și fără note
8. Cursurile artistice și practiсe
 Concepția filosofică și pedagogică
a lui Rudolf Steiner
Prima şcoală Waldorf a fost
înfiinţată în 1919 la Stutgart
(Germania), din iniţiativa filosofului
german Rudolf Steiner şi cu sprijinul
material al lui Emil Molt, managerul
fabricii de ţigarete Waldorf-Astoria,
de unde şi denumirea de „Şcoală
Waldorf”.
În timp, numărul acestora a
crescut considerabil, ajungându-se, în
anul jubiliar 2009, la un număr de 994
şcoli în 60 de ţări din întreaga lume.
 Fundamente ale pedagogiei
Waldorf
În pedagogia lui Rudolf Steiner, copilul este privit
ca o „entelehia”, o fiinţă al cărei ţel se află în ea însăşi şi
care este alcătuită din trup, suflet şi spirit. Cele trei
elemente constitutive ale fiinţei umane se dezvoltă
diferenţiat. Într-o primă etapă, aproximativ până la 7
ani, este accentuată dezvoltarea fizică, prin activarea
voinţei, manifestată în joc şi imitaţie. În a doua etapă,
de la 7 la 14 ani, are loc cu deosebire dezvoltarea
sufletească, prin activarea simţirii. Cea de-a treia
perioadă, de la 14 la 21 ani, este una a dezvoltării
spirituale, prin activarea gândirii independente
 Pedagogia Waldorf se bazează pe un număr de
7 principii pedagogice:
1) Principiul abordării integrale a fiinţei umane, conform cu specificul vârstei şi având ca ţel
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului.
2) Principiul educaţiei permanente, care se referă la faptul că educaţia începe odată cu
naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţi.
3) Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale; organizarea ritmică este reflectată în
pedagogia Waldorf prin planificarea pe epoci de studiu.
4) Principiul creării unui ambient adecvat realizării obiectivelor urmărite.
5) Principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practică în pregătirea elevilor.
6) Principiul predării artistice, care se referă la faptul că predarea este considerată o artă şi
este realizată ca atare.
7) Principiul predării în imagini, care se referă la nevoia de imagini vii a copilului de vârstă
şcolară mică (această nevoie nu este satisfăcută, însă, doar de prezentarea unor planşe,
diapozitive sau chiar a modelului natural, deoarece principala modalitate de a crea imagini
vii este cuvântul).
 Repere metodice
Pedagogia Waldorf preferă clasele
numeroase, alternativ cu împărţirea pe
la disciplinele de specialitate.
Cele mai importante argumente aduse
în acest sens încă de Rudolf Steier sunt:
ne încarnăm în grupuri mari, ceea ce
permite echilibrarea karmei, socializare
optimă, echilibrarea temperamentelor,
evitarea împărţirii artificiale a elevilor
pe grupe de mai dotaţi-mai puțin dotaţi,
deoarece în viaţă trăim în comunităţi
nediferenţiate în acest fel.
 Copilul care învaţă în mod individual are
nevoie de predarea profesorului, din care
să-şi poată lua ceea ce-i trebuie şi poate
înţelege.
Când un profesor stă în faţa unei clase,
indiferent că e vorba de 20 sau 30 de elevi, el
va trebui să aibă în vedere faptul că fiecare
copil face în ora lui nişte paşi individuali în
învăţare. De aici rezultă necesitatea ca în acea
oră, el să ofere un spectru larg de posibilităţi.
Iar ceea ce e valabil pentru fiecare învăţător, e
valabil şi pentru întreaga şcoală.
 Predarea și învățarea în epoci
În şcoala Waldorf, materiile
sunt predate în epoci, astfel
că un copil se întâlneşte cu
aceeaşi materie două ore pe
zi, timp de 2 - 4 săptămâni.
Programele diferitelor
discipline sunt asemănătoare
cu cele din sistemul naţional
de învăţământ, iar nivelul
cunoştinţelor este echivalent
cu cel din şcoala tradiţională, la
toate nivelurile.
 Un avantaj al predării în epoci
este faptul că informaţiile şi
întrebările primite peste zi sunt
prelucrate subconştient noaptea,
iar a doua zi, atât elevii, cât şi
profesorii, găsesc mai uşor
rezolvarea lor. Întâlnindu-se cu o
materie doar de două ori pe
săptămână, elevul nu va putea
beneficia de acest dar al spiritului
omenesc.
 Euritmia. Ritmul și voința
Un loc aparte în practica
educaţională din şcolile Waldorf îl
ocupă euritmia (de la „eu” – bine
şi „rhytmos” -ritm), care, în
concepţia lui Rudolf Steiner, nu
este altceva decât gimnastica.
Aceasta fortifică trupul, dar nu
cultivă iniţiativa, voinţa. Euritmia
este o „gimnastică pătrunsă de
suflet”, cu un impact formativ atât
asupra sufletului şi spiritului, cât
şi asupra corpului.
 O școală fără manuale și fără note

Profesorul din Şcoala

Waldorf este pus în situaţia de
a-şi găsi,prin efort propriu, cele
mai potrivite mijloace de predare.
Lipsa manualelor încurajează
documentarea din mai multe surse, ceea
ce contribuie la creşterea respectului
faţă de cărţi şi la întărirea autorităţii
profesorului, care are, astfel, o legătura
directă în comunicarea cu elevii.
 Muzica se învață fără note, prin imitare.

La geometrie nu se folosesc instrumente

geometrice, ci simțurile.
La botanică plantele sunt personificate,
studiindu-se în natură.
La zoologie se scot în evidență trăsăturile
temperamentale și fizice ale animalelor prin pictarea
lor în culori specifice.
Școala Waldorf îi obligă pe profesori și elevi la
folosirea unei variate bibliografii pentru înțelegerea
unei teme.
În locul manualului, elevul din școala Waldorf
primește un caiet neliniat, pe care, cu grijă, îl
umple cu noile cunoștințe dobândite.
 Disciplinele școlare nu sunt privite ca
scop în sine, ci ca mijloace educaționale,
drept pentru care nu se dau note sau
calificative, elevii primind la sfârșitul clasei
o caracterizare scrisă de învățător sau
profesori.
La sfârșitul fiecărui an școlar, elevul
primește un certificat în care fiecare profesor
descrie activitatea sa din toate punctele de
vedere.
 Cursurile artistice și practice
Cursurile artistice şi cele practice au o importan ţă deosebit ă in şcoala Waldorf,
intrucat aceasta işi propune să realizeze o educaţie echilibrată, oferindu-i fiecărui
copil ceea ce i se potriveşte.
Educaţia intelectului prin ştiinţe poate cultiva antipatia, distanţa,
individualismul, concurenţa, pe cand educarea sufletescului prin arte şi meşteşuguri
cultivă simpatia, apropierea, colaborarare.
Achiziţiile dobandite prin cursurile artistice şi practice sunt utile şi in studiul
celorlalte materii.
 Arta dramatică este o materie specific ă şcolii şi
pedagogiei Waldorf.

Fiecare disciplină poate da ocazia

unei dramatizări. La sfârşitul clasei a
VIII-a, elevii pun în scenă o piesă de
teatru mai amplă, pe care o vor prezenta
în faţa părinţilor şi a intregii şcoli.
Munca la această piesă, care de
obicei durează cateva luni, întăreşte şi
uneşte foarte mult colectivul clasei,
ii determină pe elevi să fie mai toleranţi
unii cu alţii, să se ajute mult mai mult intre ei.
Dar cum evoluează această materie în
Şcoala Waldorf?
Din clasa I, toţi elevii cantă la flaut.
Până în clasa a III-a, elevii cântă fără note,
imitând invăţătoarea.
De-abia la sfârşitul clasei a III-a
se introduce portativul. Până la nouă ani,
muzica este trăită sub formă de ritm. Din acest moment apare măsura,
iar cântecele încep să fie trecute pe portativ.
În clasa a IV-a se învaţă canonul.
După ce elevii trec de momentul armoniei (clasa a V-a), după vârsta
de 12 ani, apare studiul pe voci. În continuare, studiul muzicii
presupune diferenţierea percepţiei artistice şi a posibilit ăţilor de
exprimare.
 Relațiile pedagogice și conducerea
clasei de către profesor
Rudolf Steiner nu a fost adeptul disciplinei stricte, impusă din exterior, consider ând că autoritatea nu se
impune cu forţa. Considera că modalităţile preferate de manifestare a educatorului ar trebui s ă fie
„alternanţa umor-seriozitate.
Între aceste două dispoziţii trebuie să se situeze viaţa copilului, îndeosebi în timpul activităţilor
educative. Elementul esenţial al activităţii didactice îl constituie „entuziasmul predării”, care îi va
permite educatorului să „scoată din copil cât mai mult”, iar acestuia să-şi manifeste iubirea faţă de
dascălul său.
O clasă I Waldorf este preluată de un învăţător-diriginte timp de 8 ani. El reprezintă interesele clasei în
colegiul profesorilor. Limbile străine, sportul, abilităţile practice, muzica se predau de c ătre speciali şti.
Învăţătorul-diriginte predă pe perioade de 2-4 săptămani cursurile de bază (matematică, fizic ă, istorie
etc.) şi o parte din celelalte, în etape succesive (nu sunt paralelisme). El nu poate fi decât un om cu
spectru foarte larg de pregătire şi nerutinier.
În intervalul 7-14 ani, elevul are nevoie de o autoritate solid ă în jurul său. Cadrul didactic este
cel care va întruchipa această autoritate blândă, dar hotărâtă, pe care copilul o va respecta cu sfinţenie.
 Conducere Rudolf Steiner a cerut corpului
a școlii/ profesoral să accepte ca fundament
pedagogico-organizatoric discutarea
O şcoală fără tuturor problemelor şcolii, îndeosebi a
director/ celor pedagogice, în consiliul profesoral.
Acesta este de fapt
Conducerea
directorul şcolii.
colegială
Aici sunt luate în discuţie clase de elevi sau elevi în parte, care
trec printr-o situaţie mai dificilă sau mai deosebită şi au nevoie de
atenţia întregului corp profesoral pentru a depăşi situaţia creată.
Aici sunt dezbătute teme pedagogice generale, indiferent de
specialitate, la care participă toţi profesorii şi învăţătorii, căci pe
toţi „membrii familiei” îi interesează drumul celuilalt.
 Imaginea copilului rămâne însă mereu ca imagine centrală a preocupării
fiecărei teme, fie ea şi administrativă. Bineînţeles că mai există şi probleme
delicate. Unul sau altul dintre dascăli are dificultăţi majore în stăpânirea clasei;
există dascăli noi în activitate, care trebuie îndrumaţi; se cer organizate
încadrările cu personal pentru anul şcolar următor: toate acestea sunt discutate
într-un cerc mai restrâns, în consiliul de administraţie.
La el participă acei pedagogi care au experienţă pedagogică şi în existenţa şcolii
respective, care îşi asumă de bunăvoie viitorul şcolii, ca viitor al propriei
biografii. Dintre toţi colegii, unul este ales ca reprezentant al şcolii în faţa
terţilor. Nu este de confundat acesta cu funcţia obişnuită a directorului, căci nu
are puteri decizionale supreme, nu poate lua decizii singur şi nici nu are toate
responsabilităţile pe umerii săi. Acestea sunt împărţite între diferiţi profesori
sau învăţători. Purtarea responsabilităţii de către mai mulţi oameni duce la
creşterea implicării în „familie”.
 Ca şi într-o familie, în care spunem adesea că
unul sau altul dintre parteneri este „capul
familiei”, deciziile importante se iau împreună.
Deciziile unei şcoli ţin de organizare, încadrarea
personalului didactic, procesul de predare,
comportamentul elevilor, al profesorilor, al
părinţilor, relaţia cu alte persoane sau organizaţii
şi nu în ultimul rând
referitor la viitorul
şcolii.
 Când Rudolf Steiner a acceptat să facă parte din
conducerea şcolii a pus de la început sub semnul
întrebării funcţia de director. Decizia luată de o
persoană sau două în numele unui colectiv de 30 -
40 de profesori, care trebuie să execute
dispoziţiile, nu poate duce decât la o scindare a
colectivului profesoral, care trebuie,
în fond, să aibă aceleaşi opinii cu
privire la educarea tuturor copiilor din
şcoală. Existenţa directorului poate crea
o ruptură între gândirea asupra muncii
şi munca propriu-zisă.
 Relația școlii cu părinții
Relaţia şcoală-părinţi este deseori neglijată în
învăţământul tradiţional, odată cu trecerea
copilului de ciclul primar. Participarea la
şedinţele cu părinţii scade, mulţi părinţi
aducându-şi aminte de şcoală doar dacă copilul
lor are probleme.
 În Şcoala Waldorf se pune un mare accent pe această
colaborare, armonia şi constanţa relaţiei dintre profesori şi
părinţi răsfrângandu-se pozitiv asupra
elevilor.

Cel mai evident aspect al acestei colaborări este faptul

că cele două lumi ale elevului, şcoala şi familia, ştiu tot
timpul una de cealaltă, formează, de fapt, un întreg.
 Pe lângă obişnuitele şedinţe
cu părinţii, elevii, părinţii şi
profesorii se întâlnesc şi
colaborează în multe alte ocazii,
prilejuite de activităţile
extracurriculare: tabere,
spectacole, serbări, carnavaluri
etc.
La acestea muncesc toţi, cot la
cot, pregătind împreună
acţiunea respectivă. Şi această
muncă în colectiv este deosebit
de educativă, puterea
exemplului celor din jur
influenţându-l pozitiv pe copil.
 Care sunt avantajele și dezavantajale
acestei alternative educaționale?
Dezavantaje
Un dezavantaj pentru părinți este acela
“Marele avantaj este că pedagogia că datorită unor false informații, se zvonește
Waldorf formează, iar cea din că alternativa Waldorf ar fi pentru copii cu
tradițional informează.”– este o deficiențe, cu cerințe educative speciale.
afirmație des auzită. Afirmația este Atunci, deseori, a-ți da copilul la Waldorf este
parțial adevarată. Fără informație, considerat echivalent cu a recunoaște public
formarea nu este posibilă. Școala că ceva e în neregulă cu propriul copil.
Waldorf își dorește să creeze în clasă Un alt dezavantaj pentru părinți este că
o imagine a lumii. Cunoștintele sunt trebuie să acorde mai mult timp pentru
deci un mijloc puternic și de ședințe, serbări, excursii, alte activitpți
neînlocuit pentru formarea elevului. organizate de școală și de asociație.
 Pedagogia „Pas cu Pas”
 Se referă la un program destinat copiilor de la naştere pînă la vîrsta de
13 ani, precum şi familiilor acestora. Programul promovează educaţia
individuală şi susţine necesitatea de al face pe copil conştient că tot ce se
întîmplă în viaţă este – interdependent. Pune accent pe colaborarea
şcolilor cu familiile elevilor, implică părinţii în organizarea activităţilor
şcolare. Această metodă individualizează actul didactic . Proiectarea
activităţilr începe de la o bună cunoaştere a copilului. Ţinînd cont de acest
lucru se trece la individualizarea învăţării (educatoarea elaborează
obiective de învăţare pentru fiecare copil în parte). Activităţile se
realizează în grupuri mici. Cele mai importante arii de cunoaştere se
consideră: arta, activităţi de construcţie, bucătăria, jocul de rol,
alfabetizarea, matematica, muzica, activităţi la aier liber, nisip şi apă,
ştiinţe.
 Pas cu pas spre o educație de
calitate
Programul Educațional ”Pas cu Pas” a fost înființat, cu
sprijinul Fundației SOROS, în 1994 cu scopul de a
promova schimbările democratice în sistemul de
învățământ din Republica Moldova și a sprijini
dezvoltarea comunitară, cu accent special pe asigurarea
accesului egal la educație de calitate pentru toți copiii,
în parteneriat cu familia și comunitatea.
 Modelul de educație centrată pe copil, implementat de
Programul Educațional ”Pas cu Pas” a fost acceptat
inițial cu titlul de experiment, cu durata de doi ani,
pentru treapta preșcolară (1994-1996) și cea
școlară(1996-1998), după care acest model a fost
recunoscut drept un model de avangardă în reforma
națională, orientată spre învățământul formativ. Ca
rezultat, prin Hotărârea Consiliului Ministerului
Educației și Științei din 25.05.1999 a fost încurajată
extinderea programului.
 Treptat, pentru a asigura durabilitatea investițiilor,
ONG-ul și-a lărgit domeniul de activitate – de la
sprijinirea unor practici modernizate în grupe de
grădiniță și clase primare izolate, la schimbări
bazate pe învățarea centrată pe cel ce învață la nivel
de școală; la realizarea principiului învățării active,
semnificative pe parcursul întregii vieți și pe
promovarea principiilor societății democratice la
nivel de întreagă comunitate școlară și comunitate în
sensul larg. În acest domeniu extins de aplicare au
fost incluse noi grupuri comunitare cum ar fi copiii
de la naștere până la trei ani și familiile acestora,
precum și copiii cu nevoi speciale, alți actori
comunitari relevanți. Prin proiectul ”Dezvoltarea
școlii comunitare” (susținut de Fundația Ch, S.
Mott) școlile implicate au învățat cum să răspundă
mai bine provocărilor educaționale și sociale
actuale, inclusiv cerințelor de optimizare și
eficientizare a utilizării resurselor umane și a
materialelor pentru satisfacerea nevoilor locale.
 Pentru a îndeplini obiectivele sale Programul Educațional ”Pas cu Pas” a investit în:
 a) crearea unei echipe de circa 50 formatori naționali, înrolați din rândurile practicienilor mai avansați
în implementarea și practicarea metodologiei axate pe copil/pe cel ce învăță;
 b) elaborarea materialelor în sprijinul practicienilor;
 c) organizarea cursurilor de formare pentru cadrele didactice și manageriale din grădinițe și școli,
precum și pentru alte părți interesate din comunitate.
 La dezvoltarea atât a capacității instituționale a ONG-ului, cât și a celei de promotor al calității în
educație în baza unor standarde internaționale a contribuit mult activitatea Programului Educațional
în cadrul Asociației Internaționale Step by Step(ISSA).
 În prezent Programul Educațional ”Pas cu Pas” este unul din cele mai importante ONG-uri
educaționale naționale, care sprijină schimbările complexe în domeniul educației atât prin formarea
continuă a unui număr mare de cadre didactice, prin sprijinul oferit instituțiilor de formare inițială în
modernizarea metodelor de pregătire a viitoarelor cadre didactice, cât și prin monitorizarea calității
implementării practicilor de educație centrată pe copil.
 Grație experienței acumulate de Programul Educațional ”Pas cu Pas” timp de mai mulți ani în
calitate de membru al Asociației Internaționale Step by Step, lider regional recunoscut în promovarea
calității în domeniul educației timpurii, ONG-ul nostru a fost foarte mult implicat în realizarea
proiectului național de reformă Educație pentru Toți – Inițiativă de Acțiune Rapidă, iar în baza
Memorandumului tripartit, semnat de Ministerul Educației, reprezentantul guvernului Liechtenstein și
Programul Educațional Pas cu Pas .