ALTERNATIVE EDUCAȚIONALE

Pentru început să observăm ce reprezintă alternativele educaţionale.

„Nu este vorba doar de forme de organizare şcolară, ci de o paradigmă schimbată,
întrucât vizează diferenţe atât structurale, cât şi organizatorice”. În sistemul de învăţământ
românesc “alternativele se revendică de la obligativitatea respectării aceluiaşi curriculum. Dar
o alternativă poate fi dimensionată la mai multe variabile: obiective educaţionale, modalităţi şi
stiluri de management pedagogic”. (Ilica, 2010)
Alternativele pedagogice (ca teorie) şi alternativele educaţionale (ca practică) sunt
variante ale procesualităţii devenirii copilului spre căi optimizate de formare a unui cetăţean
dezirabil. Pedagogia alternativă reprezintă căutarea unei alte căi pentru adevărurile
diferenţiate,
unice şi independente, care sunt copiii, sistemele de învăţământ alternative căutând soluţii
pentru a răspunde nevoilor particularizate ale copiilor şi comunităţilor din care aceştia fac
parte.
Pedagogia curativă reprezintă un alt mod de a educa, oferit copiilor cu cerințe
educaționale speciale, a căror probleme de sănătate fizică și psihică nu pot fi rezolvate prin
forme de educație obișnuită, pune accent pe libertatea individului și menținerea echilibrului
psihic, precum și integrarea individului în viața socială din punct de vedere al randamentului
uman, prin care fiecare dă cât poate, în funcție de capacitățile sale.
Consider că aceasta este o definiţie care cuprinde alternativa curativă în ansamblul său.
Caracteristici
Activităţile educative şcolare necesită modalităţi noi de proiectare şi de desfăşurare a
lor, în funcţie de posibilităţile reale ale elevilor, presupunând: continuitate, sistematizare,
coerenţă, accesibilizare a conţinuturilor şi participare din partea elevilor. Cerinţele educative
speciale necesită abordarea actului educaţional din poziţia capacităţii copilului aflat în
dificultate de a înţelege şi valorifica conţinutul învăţării.
Fondatorul pedagogiei curative este Rudolf Steiner.
Acesta a pus bazele pedagogiei curative prin susținerea „Cursului de pedagogie
curativă” în anul 1924, în cadrul secției medicale a Goetheanumului (Elveția). De asemenea, a
pus baza pentru diagnosticarea și stimularea copiilor care au nevoie de îngrijire sufletească.
Începutul activității de pedagogie curativă în România este legat de primul simpozion
internațional de pedagogie Waldorf și pedagogie curativă care a avut loc la Deva (jud.
Hunedoara) în septembrie 1990. În prezent există instituții de Pedagogie Curativă în 37 de țări
în care sunt cuprinși peste 12.000 de copii.
Scopul pedagogiei curative şi al socioterapiei este acela de a oferi copiilor, tinerilor şi
adulţilor cu dizabilităţi, posibilitatea dezvoltării personale, a propriului potenţial, de a
promova integrarea lor în comunitate şi în societate, de a-i ajuta să trăiască în demnitate şi
autodeterminare şi de a permite manifestarea contribuţiei lor la viaţa socială. În ceea ce
priveşte această pedagogie se porneşte de la nevoile copilului sau ale adolescentului pe care
ne centrăm.
Principiile pedagogiei curative sunt prezentate în continuare.

1
 În cadrul grupelor/claselor de copii cu deficienţe severe profunde sau asociate
efectivul este de 4-6 copii/elevi (conform LEN nr.1/2011).
Principiul de bază în organizarea claselor este cel al vârstei cronologice. Clasa este
condusă de o echipă pedagogică formată dintr-un profesor de educaţie specială şi un educator.
Activităţile de predare-învăţare se constituie în catedre de educaţie specială pe clase, nu pe
discipline de învăţământ. Astfel, o catedră de educaţie specială cuprinde disciplinele
prevăzute la clasa respectivă.
Chiar dacă în expunerea planului de învăţământ disciplinele de învăţământ apar
separate, trebuie mereu luat în considerare faptul că un cadru didactic va trata aceste categorii
individuale reunindu-le în predare, astfel încât copilul să nu considere lumea ca fiind scindată
în diverse domenii ale cunoaşterii, ci să o resimtă ca pe un cosmos unitar, ordonat. Materia de
predare nu ţinteşte în primul rând capacitatea de învăţare a copilului, ci corespunde etapei de
dezvoltare în care se află acesta.
În pedagogia curativă activitățile din timpul zilei, săptămânii și anului, sunt structurate
ritmic. În școală, ziua debutează cu o zicere matinală și o parte ritmică urmată de predarea pe
epoci, care are loc pe parcursul primelor două ore de curs. Săptămâna începe și se sfârșeşte în
mod festiv, fiind marcată de întâlnirile cadrelor didactice care pe lângă alte teme, vor aborda
și studii de caz. Aceste reprezentări ritmice educă voința și reprezintă un proces de lungă
durată pe parcursul căruia familia și școala trebuie să mențină o permanentă colaborare.
Anul este structurat ritmic prin anotimpuri, cu sărbătorile care le corespund.
Sărbătorile creștine se sărbătoresc prin reprezentații artistice, piese de teatru etc. În cadrul
acestora sunt reprezentate sub formă de imagini noțiuni precum iubire, frumusețe, curaj etc,
pentru a găsi acces și la sufletele copiilor cu posibilități de percepere – înțelegere limitate.
Câteva dintre conceptele acestei alternative sunt prezentate în continuare.
Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut la această alternativă este faptul că manualele
sunt evitate în primii ani de școală, si în mare rnăsură și în clasele superioare, punându-se
accent pe ceea ce spui şi faci. Firul roșu care merge de-a lungul unei epoci de predare și care o
face să fie un întreg ordonat, nu poate fi găsit în niciun manual. Lipsa manualelor atrage după
sine confecționarea propriilor cărți, prin caiete de epocă în care stă strânsă esența unei
perioade de predare. Textele sunt dictate, de regulă, de învățător sau prelucrate împreună în
clasă, ilustrațiile fiind cu totul opera copiilor. 
De asemenea, activitățile artistice au o deosebită prioritate în cadrul acestei alternative
şi cred că acesta este un lucru foarte eficient şi important deoarece copiii se pot manifesta mai
uşor prin activitatea pe care o desfăşoară. Muzica, pictura, gimnastica, modelajul etc. țin de
domeniul artei, iar pedagogia curativă alătură acestora euritmia și desenul formelor. Euritmia
este considerată o artă, dar și o practică pedagogică, și se caracterizează prin reprezentarea
vizuala (gestuală) a vorbirii sau muzicii. Exercițiile euritmice sunt esențiale în dezvoltarea
copilului ca întreg, fiind importante în dezvoltarea fizică, cognitivă, socială şi emoțională.
    Desenul formelor este considerat “o cale” ce poate fi urmată de toţi cei care vor să-şi
dezvolte în mod conştient facultăţile creatoare care sunt în stare latentă în fiecare fiinţă
umană.
Terapia prin artă: Art-terapia este un mijloc de comunicare şi de evoluţie dedicat
copilului. Arta e un mijloc de construire a personalităţii, permite o conectare cu sine însuşi. Ea
dezvoltă capacitatea de comunicare în relaţiile interumane.

2
 Elemente metodologice utilizate în formarea şi dezvoltarea abilităţilor elevilor sunt
multipla şi diverse (fire şi materiale textile, hârtie, materiale din natură, plastilină, ceară, aluat,
lut, lână etc.), iar acest aspect consider că este extrem de important atât în perceperea lumii
înconjurătoare de către copii, cât şi pentru cunoaşterea de sine în raport cu lumea şi
dobândirea unor priceperi şi deprinderi.
De asemenea, accent se pune şi pe logopedie, vorbirea articulată este considerată ca
fiind în context evolutiv cu dezvoltarea gândirii copilului. Modelarea vorbirii este, de
asemenea, o parte componentă a formării cadrelor didactice și educatorilor din cadrul
pedagogiei curative. În cadrul secvențelor ritmice sunt prevăzute exerciții de vorbire cu
întreaga clasă.
Astfel, timpul disponibil pentru exerciții individuale este relativ scurt. Aici ar putea fi
introdusă logopedia. Ea este realizată individual de către un logoped deși este greu să se
dezvolte aptitudini verbale la copiii care nu au atins nivelul necesar de înțelegere al
noțiunilor. 
De asemenea, să nu uităm de joc, deoarece copilul cunoaște lumea prin joc. Până la
vârsta de șapte ani, inteligența copilului este una practică. Rudolf Steiner spune că jocul
trebuie transformat în învățare și nu invers, pentru că jocul are o seriozitate sfântă care
trebuie păstrată în învățare. Pentru copil, jocul înseamnă trăirea cu toate simțurile, mișcarea
cu întreg corpul, activitatea mâinilor și a picioarelor. Copilul este încurajat să-și creeze jucării.
Acestea ajung să fie cele mai apreciate și sunt îngrijite cu cea mai mare atenție.
Competențele, calitățile şi atitudinea pedagogului curativ – se bazează pe respect,
interes și cordialitate. Sălile de clasă sunt primitoare, pereții sunt zugrăviți în culori pastel, ce
diferă după vârsta copiilor, băncile sunt dispuse în mod adecvat pentru predarea frontală.
Alături de învățător, aproape pentru toți elevii a devenit un obicei de a împodobi în
mod corespunzător sălile de clasă sau masa anotimpurilor. Pe această cale, copiii fac
cunoștință cu diversele anotimpuri și anumite stări lăuntrice sunt create cu ajutorul unor
voaluri colorate atârnate în colțurile clasei. 
Întrucât pedagogii curativi acționează nemijlocit asupra copilului, ei trebuie să-și
însușească o serie de aptitudini, cum ar fi: înțelegere față de fenomenele anormale prezentate
de copil; facultăți de cunoaștere extinse; intuiție; interes; dăruire; entuziasm; liniște lăuntrică
și respect față de detaliu; multă fantezie; simțul umorului etc.
Atitudinile pedagogice specifice cadrului didactic contribuie la perfecţionarea
continuă a activităţii educaţionale proiectată şi realizată în mediul şcolar şi extraşcolar. Ele
sunt definitorii pentru structurarea personalităţii acestuia în măsura în care intervin efectiv ca:
atitudini faţă de societate în general; atitudini faţă valorile culturale (ştiinţifice, tehnologice,
politice, economice, filosofice, religioase etc); atitudini faţă de valorile educaţiei (intelectuale,
morale, tehnologice, estetice, fizice); atitudini faţă de activitatea de învăţare; atitudini faţă
deactivitatea de muncă şi creaţie; atitudini faţă de comunitatea profesională; atitudini faţă de
elev; atitudini faţă de familie; atitudini faţă de comunitatea educativă locală.
Finalitatea pedagogiei curative este integrarea socială. Educarea copiilor cu nevoi
speciale din Centrele de Pedagogie Curativă este continuată în Centrele de Terapie Socială
pentru adulţi. Baza terapiei sociale este viaţa socială, culturală şi munca în comunitate. Munca
este înţeleasă nu atât ca mijloc al individului de a-şi câştiga existenţa, ci ca mijloc de a
răspunde nevoilor altora şi ca posibilitate de a se face util. Aici se trăieşte şi se munceşte fără

3
ca demnitatea umană să fie afectată. Părinţii care se adresează Centrelor de Pedagogie
Curativă nutresc speranţa că aceşti copii şi tineri, care au nevoie de îngrijire sufletească, sunt
trataţi cu acelaşi respect ca şi ceilalţi copii. Treptat, ei capătă încredere că se poate pune în
valoare unicitatea fiecărui copil şi potenţialul său ascuns.
Evaluarea este continuă şi formativă. Ea se face în funcţie de realizarea sarcinilor de
învăţare de către copil, luând în considerare posibilităţile şi deprinderile prezentate. Consider
că această notare este eficientă pentru copii, nefiind puşi în faţa stresului testelor/examenelor.
Aprecierea activităţii elevului nu se face prin note, ci prin însemnări ritmice în Caietul
de observaţii, după fiecare modul. De asemenea, toate cadrele didactice care desfăşoară
activităţi educative sau terapeutice specifice vor consemna nivelul atingerii obiectivelor
stabilite la începutul programului terapeutic. La finalul anului şcolar, echipa terapeutică
(profesor, educator, psihopedagog, kinetoterapeut etc.) întocmeşte Certificatul de absolvire,
un document narativ, în care sunt concentrate toate informaţiile semnificative privitoare la
evoluţia copilului. Un exemplar este păstrat în portofoliul personal al copilului, iar un alt
exemplar este înmânat părinţilor sau apaţinătorilor legali. Aceste informaţii sunt convertite în
medii, transcrise în cataloage şi ulterior în registrele matricole. Se vor încheia medii la toate
disciplinele de învăţământ din cadrul fiecărei arii curriculare din planul-cadru. În cazul în care
o anumită disciplină de învăţământ este parcursă în timpul unui singur semestru, la finalul
modulului media semestrială devine medie anuală nerotunjită.
În continuare sunt prezentate câteva exemple de utilizare a elementelor din pedagogia
curativă care pot fi desfăşurate şi în învăţământul preşcolar.
Din această alternativă educaţională se pot prelua o multitudine de idei care pot fi
aplicate în învăţământul tradiţional. O activitate care poate fi desfăşurată în acest sens poate fi
fi dactilopunctura unde copilul îşi poate manifesta trăirile şi sentimentele prin artă.
De asemenea, cadrele didactice şi psihologii pot utiliza testul Goodenough (testul
omuleţul), pentru a determina nivelul de inteligenţă emoţională al copilului in diferite situaţii
şi momente, precum şi trăsăturile de personalitate şi concepţia de sine a celui mic în diferite
etape.
Se mai pot utiliza şi diverse materiale ca: fire textile şi materiale textile, acestea se
găsesc uşor şi nu sunt costisitoare, sunt de diverse culori şi grosimi, uşor de modelat prin
împletire, lipire, coasere, rulare sau tăiere. Au o mare importanţă terapeutică contribuind la
dezvoltarea mobilităţii mâinilor şi dezvoltarea muşchilor încheieturii acestora, dar şi la
educarea răbdării. Prin coasere se pot obţine covoraşe sau şerveţele, iar prin lipire se pot
obţine pe planşe diverse compoziţii (flori, copaci). Se mai poate utiliza lâna naturală: este un
material deosebit prin proprietăţile sale, plăcută la atingere, putând fi uşor de modelat şi din
care se pot face păpuşi, îngeraşi, oameni de zăpadă sau alte elemente decorative. Materiale din
natură sunt alte idei ce pot fi preluate: frunze, seminţe, fructe uscate, petale, ghinde, castane,
crengi, rădăcini, pietre, nisip, scoici, prin marea lor varietate de forme şi culori pot genera
compoziţii deosebite prin aranjamente sau lipire.
De exemplu, se poate realiza cu cei mici o machetă din diverse materiale naturale, cu
tema „Crăciunul în familie”/ „Paştele în familie” sau „O zi frumoasă din viaţa mea” (trebuie
să se ţină cont de perioada în care se poate realiza şi se pot găsi materialele necesare, şi
trebuie să se mai ţină seama de particularităţile grupei, nevoile fiecăruia etc.)

4
 Hârtia este unul dintre cele mai folosite materiale fiind la îndemâna tuturor. Se
prelucrează uşor prin decupare, îndoire sau mototolire solicitând muşchii degetelor. Se pot
obţine o varietate foarte mare de obiecte din hârtie: colaje, măşti, felicitări, ornamente,
avioane, morişti, bărcuţe, flori de toate formele şi culorile.
Paiele de grâu, orz sau ovăz: sunt materiale cu care, prin lipire, se pot realiza, pe baza
unui model dinainte desenat, diferite lucrări: flori, case, animale, etc.
Plastilina, ceara, aluatul sau lutul: sunt materiale folosite pentru a realiza diferite
figurine: animale, plante, litere, cifre sau obiecte decorative.
De asemenea, şi muzica este una dintre activităţile artistice care poate fi utilizată mai
des învăţământul tradiţional.
Activitățile artistice sunt cele mai eficace pentru formarea unei atitudini pozitive față
de lumea înconjurătoare, modelând sufletele copiilor.
În anexe sunt prezentate câteva lucrări realitate în cadrul acestei alternative
educaţionale.

Ca o concluzie, în pedagogia curativă îmi place cel mai mult faptul că se folosesc
multiple şi diverse elemente metodologice, iar acest aspect consider că este extrem de
important atât în perceperea lumii înconjurătoare de către copii, cât şi pentru cunoaşterea de
sine în raport cu lumea, dobândirea şi dezvoltarea unor priceperi, deprinderi şi abilităţilor. Pe
deasupra, în predare, nu se ţine cont atât de mult pe capacitatea de învăţare a copilului, ci pe
etapa de dezvoltare în care se află acesta.
Un alt lucru care îl apreciez la această alternativă este faptul că nu se folosesc
manuale, copiii, îndrumaţi de cadrul didactic, creându-şi propria carte.
Totodată, şi jocul este important, de apreciat este faptul că micul copil este încurajat
să-și creeze singur jucării, iar acestea ajung să fie cele mai apreciate și sunt îngrijite cu cea
mai mare atenție.
De asemenea, modalitatea în care se evaluează copiii este de apreciat, fiind o evaluarea
continuă şi formativă. Cred că acest tip de notare ar trebui aplicat din ce în ce mai mult şi în
învăţământul tradiţional, copiii nefiind puşi în faţa stresului testelor/examenelor, şi putându-se
manifesta mai uşor şi mai real.
Personal, mi-ar face plăcere să lucrez în cadrul unei instituţii care se bazează pe o
alternativă educaţională, pentru a învăţa cât mai multe lucruri despre acestea, sau cel puţin să
am posibilitatea să aplic cât mai multe elemente în învăţământul tradiţional.
Aşadar, pedagogia curativă este un mod eficient de a-i educa pe cei mici, punându-se
accentul pe ceea ce simt aceşti copii, pe nevoile lor sufleteşti. Acesta este un lucru bun
deoarece fiecare copil este unic, este special în felul lui, fiecare are ritmul lui de dezvoltare,
deţinând şi un potenţial educativ înnăscut care trebuie descoperit. Cred că este foarte
important ca orice copil să se simtă valoros, iubit, apreciat, indiferent de ceea ce este, şi cu
atât mai mult trebuie îndrumat spre ceea ce simte sufletul lui.

5
6
Bibliografie:
Cuciureanu, Monica. (2011) „Punți de trecere între învățământul tradițional și cel bazat pe
modele pedagogice alternative în sistemul românesc de învățământ”, Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului – Institutul de Științe ale Educației, București.
Cristea, Sorin. (1998) „Dicționar de Termeni Pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogica,
Bucureşti.
Ilica, Anton. (2010) Paradigme pedagogice. Editura Universităţii A. Vlaicu, Arad;
Steiner, Rudolf. (1995) „Cursul de Pedagogie curativă”, Editura TRIADE, Cluj-Napoca;
Steiner, Rudolf. (2001) „Antropologie generală”, Editura Triade, Cluj-Napoca;
Vâideanu, George .(1996) UNESCO -50 -EDUCAŢIE, Editura Didactică şi Pedagogică, R.
A., Bucuresti.
http://www.cpcsimeria.ro/index.php?get=despre__viziune
http://pipp-bn.blogspot.ro/2013/06/pedagogia-curativa.html
http://manolecodrea.blogspot.ro/2014/05/pedagogia-curativarudolf-steiner.html

7
Anexe