Sunteți pe pagina 1din 35

Pedagogia curativă

Primul institut de pedagogie curativă, bazat pe antroposofie, fondat de către Rudolf Steiner
(1861 – 1925), a fost creat în Germania, cu peste 80 de ani în urmă (1924).
În acea perioadă, primii pedagogi curativi în devenire i-au cerut lui Rudolf Steiner sprijinul
privind modul cum ar putea fi ajutaţi copiii cu cerinţe educaţionale speciale. Drept răspuns, Rudolf
Steiner a ţinut “Cursul de Pedagogie Curativă”, în care prin noţiunile generale şi sfaturile practice
desprinse din studiile de caz a pus bazele a ceea ce urma să ia amploare sub denumirea de
pedagogie curativă de orientare antroposofică.
În Scoţia, în timpul celui de-al doilea război mondial a luat fiinţă Mişcarea Camphill, având
scopul de a crea comunităţi pedagogico–terapeutice, cu păstrarea mediului familial, care s-a
răspândit ulterior în toată lumea. A fost întemeiată în anul 1940 de către doctorul vienez emigrant
Karl König, una dintre figurile cele mai proeminente ale mişcării de pedagogie curativă şi terapie
socială, care a continuat şi dezvoltat impulsul dat de Rudolf Steiner în această direcţie.
Karl König s-a născut la Viena la 25 noiembrie 1902 şi a încetat din viaţă la 27 martie 1966,
la Brachenreuthe. A creat comunităţi în care au putut să se dezvolte în mod plenar copiii şi
adolescenţii care nu-şi găsiseră locul în structurile sociale existente.

Pedagogia curativă întemeiată de Rudolf Steiner este un fapt social. Este un alt mod de a
educa, oferit copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, a căror probleme de sănătate fizică şi
psihică nu pot fi rezolvate prin forme de educaţie obişnuită Pedagogia curativă este un curent
pedagogic care şi-a păstrat identitatea. Nu se poate vorbi în cazul ei nici despre un apogeu şi nici
despre un declin în evoluţie, astfel că principiile fundamentale ale acesteia rămân recunoscute de
toţi cei care acţionează în spiritul acesteia.
Scopul pedagogiei curative este acela de a oferi copiilor, cu cerinţe educative speciale
posibilitatea de a se deschide, de a-şi dezvolta propriul potenţial şi capacităţile lor de gândire, de a
sprijini integrarea lor în comunitatea socială, de a-i ajuta să trăiască cu demnitate.
Deşi minoritară în raport cu pedagogia tradiţională, pedagogia curativă de orientare
antroposofică prezintă credibilitate în faţa exigenţelor timpurilor noastre. Ea şi-a demonstrat în timp
trăinicia, depăşind obstacolele apărute, ba chiar mai mult, numărul instituţiilor de acest fel a crescut
continuu. Câteva sute de astfel de centre, mărturisesc dezvoltarea acestui impuls. Densitatea lor este
mai mare în ţările de limbă germană şi engleză şi mai mică în cele de limbă latină. Este demn de
semnalat faptul că deşi sunt reunite în federaţii în majoritatea ţărilor, ele iau cel mai adesea naştere
din iniţiativa individuală a fondatorilor lor. Fiind o pedagogie universală prin definiţie, există o
mare similitudine a decorului, ambianţei şi metodelor practicate în fiecare centru, indiferent de ţara
şi locul geografic unde acestea sunt amplasate.
2
Pedagogia curativă

Pedagogia curativă este bazată pe:


- ritmul omului şi al naturii – activităţile din timpul zilei, săptămânii şi anului sunt
structurate ritmic;
- cuvântul viu – forţa acestuia e atât de profundă şi binefăcătoare încât manualele sunt
evitate;
- activităţile artistice – sunt cele mai eficace pentru formarea unei atitudini pozitive
faţă de lumea înconjurătoare, modelând sufletele copiilor;
- cunoaşterea fiinţei copilului - dezvoltându-le armonios gândirea, simţirea şi voinţa;
- atitudinea pedagogului curativ – capacitatea de empatie faţă de copilul privit ca fiinţă
în devenire, bazată pe însuşirea unor aptitudini: facultăţi de cunoaştere extinse,
înţelegere faţă de manifestările anormale ale acestor copii, entuziasm, intuiţie,
interes, dăruire, simţul umorului, multă fantezie, linişte lăuntrică şi respect faţă
de detaliu.

1. Ritmul şi voinţa

În pedagogia curativă, activităţile din timpul zilei, săptămânii şi anului, sunt structurate
ritmic. În şcoală, ziua debutează cu o zicere matinală şi o parte ritmică urmată de predarea unei
epoci, care are loc pe parcursul primelor două ore de curs. În ritmuri de trei până la patru săptămâni
se acordă unei teme sau unui obiect de predare ponderea principală. Săptămâna începe şi se
sfârşeşte în mod festiv, fiind marcată de întâlnirile tuturor elevilor şi cadrelor didactice.
Anul este structurat ritmic prin anotimpuri, cu sărbătorile care le corespund. Sărbătorile
creştine - Paşte, Sânziene, Sf. Mihael, Crăciun/Bobotează - se sărbătoresc prin manifestări artistice,
piese de teatru, etc. În cadrul acestora sunt reprezentate sub formă de imagini noţiuni precum iubire,
frumuseţe, curaj etc., pentru a găsi acces şi la sufletele copiilor cu posibilităţi de percepere-
înţelegere limitate.
Aceste repetări ritmice crează o forţă, ce se manifestă prin voinţă. Voinţa nu este o calitate
ce poate fi însuşită într-un interval scurt de timp. Formarea şi educarea voinţei reprezintă un proces
de lungă durată pe parcursul căruia familia şi şcoala trebuie să menţină o permanentă colaborare.

3
Pedagogia curativă

2. Predarea în epoci
Dimineaţa, copilului îi este cel mai uşor să fie activ în gândire - de aceea ziua de şcoală
începe, în fiecare dimineaţă, cu aşa zisa oră de bază sau epocă, desfăşurată pe parcursul a 2-4
săptămâni şi cuprinde acele materii la care trebuie accentuată cunoaşterea şi înţelegerea, gândirea şi
reprezentarea.
De ce aşa ? De ce epocă ? - deoarece capacitatea copilului de a asimila cunoştinţele unei
materii scade treptat, după un ritm lunar.
La sfârşitul acestei perioade va fi predată o altă materie; subiectul precedent va avea deci
timp să se decanteze, pentru a folosi activităţilor practice.
Astfel - ora de bază - constituită din primele două ore ale dimineţii, va fi începută cu grijă
prin aşa numita parte ritmică ce ocupă ca timp până la douăzeci de minute. Cântecele la flaut, liră,
cu vocea, poeziile, pantomima, exerciţiile de ritm (scandate cu picioarele şi mâinile), exerciţii de
vorbire (frământările de limbă) în care copiilor le este cultivată capacitatea de a rosti duc – sub
formă de jocuri şi mici acţiuni – la o mai bună percepţie a corpului, la o cunoaştere a schemei
corporale, la stimularea exprimării, leagă colectivul clasei şi îl acordează orei de predare.

După aceasta, din repetarea materiei predate ieri se extrage esenţa astfel încât predarea
zilnică este de fapt o continuare a expunerii anterioare. Învăţătorul povesteşte plastic, în imagini
luând în considerare temperamentele, tensionând şi relaxând, făcându-i pe copii să se adâncească în
cele trăite.
Dacă în cazul secvenţei ritmice care deschide o zi de şcoală există o alternanţă între
activităţile individuale şi cele de grup, în cazul predării pe epoci domină predarea frontală. În ceea
ce-i priveşte pe copiii care nu pot să scrie sau să deseneze, pedagogul curativ preia această sarcină.
Ora se încheie cu o istorisire ce diferă în funcţie de clasă (cls. I - basme, a-II-a - legende şi
fabule, a-III-a - povestiri biblice, a-IV-a - mitologie românească) ce dau caracter întregului an
şcolar.

4
Pedagogia curativă

3. Cuvântul viu şi lumea însufleţită

Cuvântul viu este atât de important încât manualele sunt evitate în primii ani de şcoală, şi în
mare măsură şi în clasele superioare. Firul roşu care străbate de-a lungul unei epoci de predare şi
care o face să fie un întreg ordonat, nu poate fi găsit în nici un manual. Acesta este prelucrat de
învăţător, luând în considerare specificul clasei şi efectul educativ al fiecărei materii. Lipsa
manualelor atrage după sine confecţionarea propriilor cărţi prin caietele de epocă în care stă strânsă
esenţa unei perioade de predare. Textele sunt dictate, de regulă de învăţător sau prelucrate împreună
în clasă, ilustraţiile fiind cu totul opera copiilor.
În clasa întâi, copilul trăieşte într-o lume de vis, frumoasă, fermecată. Forţele sale de imitaţie
sunt încă vii. Nu numai faptele ci şi felul de a gândi al oamenilor, pe care copilul, îi are în
permanenţă în jurul său sunt transformate de el prin imitaţie. Calităţile morale pe care le preia în
felul acesta din ambianţă sunt hotărâtoare pentru existenţa sa viitoare.
.

La această vârstă, sufletul său pur se va hrăni în mod absolut natural din conţinutul minunat,
uneori ireal, dar întotdeauna moral al imaginilor transmise de poveşti. O sumară punere în scenă: o
coroniţă, un fes, o sabie, o pelerină ... şi copilul va fi, pe rând prinţesa, piticul, cavalerul... în inima
sa de mic prinţ, aceste personaje trăiesc deja, iar drumul dintre expunerea dascălului şi trăirea
lăuntrică a elevului este un pas deja făcut.
În clasa a-II-a, copilul începe să simtă contradicţiile în adâncul fiinţei sale: bravură şi
laşitate, cinste şi şiretenie, compasiune şi cruzime, bunătate şi răutate, care sălăşluiesc în el, rând pe
rând.
Ajunge astfel la vârsta raţiunii şi facultăţile sale de discernământ încep să se ivească. Acum
momentul e potrivit pentru a-l face să pătrundă în lumea fabulelor, unde diferitele culori, prin care
trece viaţa sa sufletească vor fi puse în scenă, caricatural de animale. Copilul va putea observa şi
exterioriza aceste forţe pozitive sau negative şi va trage învăţăminte. Pentru ca, din aceste
experienţe să se nască moralitatea tot acum se vor studia vieţile sfinţilor care, prin biografia lor
demonstrează cum omul poate domina, chiar elimina, anumite tendinţe.
5
Pedagogia curativă

În clasa a III-a, copilul se găseşte într-o situaţie de provocare, neîncredere şi suspiciune.


Armonia este dintr-o dată sfărâmată pentru că o nouă conştiinţă de sine ia naştere. Autoritatea
parentală şi şcolară nu mai are puterea unei legi. La această vârstă copilul face trecerea de la copilul
jucăuş la realitatea singurătăţii - eu sunt singur. Până acum i se adresa altora cu: de ce? acum îşi
pune lui această întrebare. El provoacă şi îşi judecă anturajul pentru a simţi fiinţa reală ce se află în
faţa lui, care trebuie să-l ajute să se observe pe el însuşi, pentru că la această vârstă copilul se
distanţează de fiinţele şi lucrurile care-l înconjoară.
În această etapă se va aborda Vechiul Testament - aceste scrieri, cu imagini pline de forţă,
copiii vor putea trăi detaşaţi de ei înşişi problemele legate de respect, nesupunere, neîncredere, ce
trăiesc mai mult sau mai puţin conştient în ei. Din acestea vor dobândi şi înţelegerea rădăcinilor
culturii noastre occidentale, iar înrădăcinarea propriu-zisă, individuală, o vor simţi prin epoca de
construcţie a casei, tot aici vor înţelege că pe lângă munca pământului este şi lucrul de ridicare, el
comparând casa cu propria-i imagine pentru că şi noi atunci când vrem să ne regăsim pe noi privim
înăuntrul nostru. Se spune că, clasa a treia este anul de sacrificiu al fiecărui om pentru că în această
perioadă copilul dă mai mult decât primeşte.
În clasa a IV- a, copilul este deja cu picioarele pe pământ, prezent nu numai fizic, învăţătorul
simte deja forţa interioară a copilului la această vârstă şi încearcă să-l modeleze imprimându-i forţa
voinţei, păstrându-i bucuria de viaţă şi întreţinându-i mereu curiozitatea faţă de ceea ce este în lume.
Acum va experimenta cum este lumea din jurul său ajutat de zoologie şi geografie locală va
descoperi că locul unde trăieşte este centrul său, de aici îşi îndreaptă paşii spre noi orizonturi; va
descoperi apoi caracteristicile fiecărei specii de animale descoperind că omul are parte în sine de tot
ceea ce găsim în aceste regnuri însă ajutat de gândire se înalţă deasupra tuturor şi gândurile sale se
ridică deasupra instinctelor şi performanţelor animale - acest lucru simţindu-se foarte bine în epoca
de spic şi pâine unde fiecare copil poate trăi şi simţi intens legătura puternică a omului cu mineralul,
vegetalul, animalul şi modul în care le poate domina pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu.
Observăm deci, că pe parcursul întregii sale şcolarizări, copilul ia contact cu materii pentru
care, sufleteşte, trebuie să fie deja pregătit.

4. Activităţile artistice
Următoarele ore de curs (în intervalul 10.30 – 11.15; 11.30 – 12.15) se adresează inimii,
frumosului, simţirii - ne întâlnim aici cu acele materii ce necesită o continuă repetare ritmică, în ore
separate, dar continuând tema orei de bază.
Una din însuşirile specifice copiilor este desigur aceea că sufletul şi trupul sunt intens legate
unul de altul. Dacă prin intermediul activităţilor artistice faci să se exprime impulsurile sufleteşti ale
copiilor, aceasta înseamnă că necesităţile lor cele mai profunde sunt lăsate libere, dar nu în voia lor.

6
Pedagogia curativă

Arta este plăsmuire, formare, atât în lumea lucrurilor cât şi în împărăţia sufletului. Unele
teme artistice pretind o atitudine interioară de care instinctiv nu suntem de loc în stare. Prevăzătorul
poate fi silit să devină îndrăzneţ, neastâmpăratul să fie chibzuit, cel cu voinţa slabă să manifeste
perseverenţă, încăpăţânatul să devină apt pentru acomodare. Nu întotdeauna s-a înţeles cât de
pătrunzătoare se dovedeşte această acţiune. Acele obişnuinţe şi modele pentru activitate, care s-au
format în timpul imitaţiei sunt adânc înrădăcinate. În parte, ele se schimbă în decursul anilor, paralel
cu mediul şi atitudinea de viaţă, câte ceva rămâne însă. De aceasta ţine atitudinea fundamentală
pozitivă sau negativă faţă de lumea înconjurătoare, învăţătorul putând contribui la aceasta.
Nu există altă activitate mai eficace pentru cultivarea acestei atitudini, începând din
copilărie, decât cea artistică. Prin aceasta, omul se obişnuieşte să intre, cu toate aptitudinile sale
sufleteşti şi cu fiecare fibră a corpului său, în lupta cu o problemă ce i se arată a fi importantă - nu
atât pentru rezolvarea ei ca avantaj material ci pentru că, din punct de vedere uman, este interesantă.
Se va pune, astfel baza aptitudinii de a cultiva şi dezvolta interes pentru ceea ce face.
Utilizate într-o astfel de stare de spirit, este clar că metodele educative ajung să se
înrudească cu arta, partea cea mai mare fiind acordată metodelor artistice. Introducerea elementului
artistic în educaţie nu poate fi o improvizaţie. Există noţiuni clare referitoare la acest subiect, fie că
e vorba de cuvânt, de sunete, de culoare sau arte plastice. Muzica, pictura, gimnastica, modelajul ...
ţin de domeniul artei - pedagogia curativă alătură acestora încă două: euritmia şi desenul formelor.

Desenul formelor - Încă de mici copii am fost îndrumaţi şi ajutaţi să desenăm folosindu-ne
de o simplă linie care nu era altceva decât conturul obiectului sau al fiinţei pe care doream să o
desenăm. În realitate, însă, nu există nici un fel de contur, numai culori ce se întâlnesc, suprafeţe
colorate ce se învecinează.
Conturul, această formă precis gravată a ucis ceva; nu doar în imagine ci şi în cel care a
desenat. Limbajul formelor pe care-l vorbeşte realitatea nu-l înţelegem numai prin faptul că privim
graniţele ce iau naştere între culori. Peste tot în lume există forme geometrice: fulgii de nea,
fagurele de miere, cochiliile melcilor, formele frunzelor ... însă a descoperi legităţile geometrice în
artă conduce la o nemăsurată trăire a fericirii. Astfel Rudolf Steiner recomanda ca elevii să se ocupe
cu geometria, cu mult înainte ca ei să ştie utiliza liniarul şi compasul.
Începutul este făcut chiar din primul an de şcoală când desenul formelor precede scrisul.
Învăţătorul vorbeşte cu copiii despre mâinile lor şi despre cum poate omul să lucreze cu mâinile
sale; apoi îi cheamă la tablă, rând pe rând punându-i să facă o linie ... un arc, un cerc ... apoi le
desenează ceva şi elevii îl imită - astfel din felul lor de a desena; de a privi se pot descoperi multe

7
Pedagogia curativă

lucruri despre copii. Putem coborî apoi în picioare; copiii merg afară pentru a urma în mers arcuri,
spirale ... şi întorcându-se în clasă vor desena pe caietele de lucru aceleaşi forme.
Desenul formelor nu va fi însă exersat doar ca urmă a mişcării. Se pot pune elevii să
întregească o formă incompletă după propriul simţ al formei sau să încerce să ajungă la forma
imaginii în oglindă.
Astfel, în desenul formelor, linia nu este un contur, adică limitarea, mai mult sau mai puţin
gândită (intelectual) a unui fenomen din lumea exterioară, ea este expresie a unui joc interior de
forţe; ea nu ucide ci trezeşte la viaţă. Dacă învăţătorul are fantezie, el poate varia la nesfârşit
motivele şi îndemnurile astfel încât desenul formelor va deveni o ocupaţie îndrăgită mult de copii.
Limbajul formelor, pe care îl vorbeşte realitatea, învăţăm să-l înţelegem privind dincolo de
graniţele care iau naştere între culori. În realitate nu există nici un fel de contururi – doar culori care
se întâlnesc, suprafeţe colorate care se învecinează. La desenul formelor, linia nu este un contur, ea
este expresia unui joc interior de forţe.
Exerciţiile de simetrie în oglindă sau de simetrie axială verticală vor ajuta la dezvoltarea simţului
armoniei şi al echilibrului. Exerciţiile de simetrie faţă de două axe sau cu trei elemente oferă
copilului sentimentul ocupării întregului spaţiu, stimulând imaginaţia

Euritmia se alătură acestor arte, şi însăşi numele ei îi defineşte misiunea. O însemnătate


deosebită în cadrul programei pedagogice Rudolf Steiner, îi revine euritmiei. Euritmia nu este
numai un exerciţiu corporal armonios, ci o artă care provine din sufletesc-spiritual şi care-l uneşte
pe om cu aceste sfere. Euritmia modelează corpul într-un instrument care, prin intermediul mişcării
reuşeşte să dea expresie (vizuală) cuvântului şi tonului. Astfel omul poate fi condus la forţele
originare ale vorbirii. Gesturi instinctive, ca de pildă „Ah“ - exprimat în momente de surpriză, sau
„Oh“ - admiraţie, au fost plăsmuite ca gesturi vocalice. În domeniul consoanelor, lumea este
interiorizată prin imitare: „W“ pentru mişcarea unduită a apei, „R“ pentru învârtirea roţii etc.
Acolo unde mai ales semnificaţiile sunt exprimate prin limbaj, se adaugă mişcarea în spaţiu.
Astfel iau naştere din mişcarea unor persoane singulare sau a unor grupe anumite forme. Esenţial în
euritmie este exprimarea ritmului unui text vorbit.
În cadrul paletei de posibilităţi oferite de pedagogia curativă, euritmia curativă ocupă un loc
central, întrucât plasarea ei în domeniul suprasensibil îi conferă ample virtuţi terapeutice. În
euritmia curativă anumite elemente fonetice acţionează în sensul învingerii unei anumite
unilateralităţi cauzate de handicap. Mişcările euritmice sunt transformate şi intensificate în elemente
de euritmie curativă, care sunt executate conform unor modalităţi ritmice bine definite. Cu ajutorul
consoanelor se acţionează, de pildă, plastic asupra organizaţiei corporale, vocalele, dimpotrivă,
stimulează sufletul în sensul deschiderii către lume.

8
Pedagogia curativă

5. Atitudinea pedagogului curativ


"Atitudinea lăuntrică" a pedagogului curativ se bazează pe convingerea că îndărătul
aparenţei exterioare a unei persoane cu handicap se află o individualitate spirituală intactă. Întrucât
pedagogii curativi acţionează nemijlocit asupra copilului - şi nu ca de pildă medicii care acţionează
indirect prin intermediul medicamentelor - ei trebuie să-şi însuşească o serie de aptitudini, cum ar fi:
facultăţi de cunoaştere extinse, înţelegere faţă de fenomenele anormale prezentate de copil, intuiţie,
interes, dăruire, entuziasm, linişte lăuntrică şi respect faţă de detaliu.
Cadrul didactic caută în mod intenţionat stabilirea contactului cu fiecare copil, mai întâi la
salutul de dimineaţă, apoi în cursul predării. Se apropie de un copil, ia contact vizual cu acesta, îi
corectează, de pildă, ţinuta corporală necorespunzătoare, ia contact prin intermediul mâinilor, ridică
vocea sau şopteşte. În orele din cadrul epocii curente, cu părţile lor dedicate predării, sunt incluşi în
mod consecvent şi acei copii care nu dispun de aptitudini verbale

6. Alte terapii
Alte forme de terapii ale pedagogiei curative sunt terapia prin joacă, terapia muzicală
(meloterapia), terapia prin pictură, fizioterapia, aplicaţii cutanate ritmice, masaj ritmic şi călăria
terapeutică. În cadrul fiecăruia din aceste domenii se încearcă acordarea unui ajutor individual,
pentru fiecare copil în parte.

9
Pedagogia curativă

În abordarea copilului se aplică, încă de la înfiinţarea primelor clase, din 1991 (21 copii),
principiile alternativei de pedagogie curativă de orientare antroposofică. Acestea coincid cu
principiile pe care Guvernul României le promovează în elaborarea strategiei actuale de protecţie a
copilului (Hotărârea 539/7.06.2001) respectiv:
- Principiul interesului superior al copilului:
- copilul este privit ca o individualitate în devenire şi este ajutat de adulţii din jur să-şi
găsească propria cale în viaţă;
- este respectată demnitatea sa umană;
- în abordarea psihopedagogică, terapeutică şi de ocrotire se pleacă de la nevoile
individuale ale copilului şi se ajunge la un program de intervenţie personalizată.
- Principiul nediscriminării şi egalităţii şanselor – acestor copii li se oferă prin serviciile
create, şanse egale cu ale celorlalţi copii de aceeaşi vârstă;
- Principiul asigurării unui mediu familial – păstrarea legăturii cu familia prin transportul
zilnic al elevilor la domiciliu sau ocrotirea în sistemul familial;
- Principiul intervenţiei intersectoriale şi interdisciplinare – colaborarea cu Centrul de
Pedagogie Curativă, Centrul de Zi şi Casa Familială, Centrul de Integrare prin
Terapie Ocupaţională, Liceul Waldorf Simeria;
- Principiul parteneriatului, relaţia de parteneriat fiind prezentă încă de la înfiinţare
prin convenţiile de parteneriat încheiate între Asociaţia Hans Spalinger şi instituţiile
de resort implicate.

În alternativa de pedagogie curativă din România procesul de învăţământ se desfăşoară pe


baza planurilor de învăţământ aprobate prin OMEN n r. 4323 / 13.08.1998 pentru învăţământul
primar şi gimnazial special, iar pentru învăţământul profesional aprobate prin OMEN n r. 34435 /
1995 şi OMECT n r. 3372/ 8.03.2004. Unele din disciplinele specifice (euritmie, desenul formelor,
modelaj) se realizează ca discipline opţionale.
Se aplică planul – cadru de învăţământ pentru cămin – şcoală cu respectarea principiilor
metodice ale pedagogiei curative de tip Rudolf Steiner. Programele şcolare sunt adaptate la nevoile
şi posibilităţile elevilor cu deficienţe severe, profunde şi asociate, de regulă sub formă de programe
pedagogice individualizate.
Folosirea planului cadru presupune alegerea pentru fiecare grupă/clasă, a unui număr
corespunzător de ore, fără a depăşi însă numărul maxim de ore aprobat, specificul alternativei
regăsindu-se în disciplinele opţionale şi în organizarea activităţilor conform principiilor de
pedagogie curativă.
În conformitate cu prevederile Protocolului Nr. 41742 din 10 noiembrie 2004, încheiat între
Federaţia de Pedagogie Curativă din România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se va constitui o
Comisie mixtă, care va elabora un plan de acţiune cuprinzând obiectivele generale şi specifice ale

10
Pedagogia curativă

strategiei pe termen mediu şi lung (curriculum specific, criterii specifice de normare şi încadrare,
formarea continuă în alternativa educaţională de pedagogie curativă).

În prezent, activitatea didactică se desfăşoară în conformitate cu curriculum-ul naţional.


Planificările sunt structurate pe nivele de dezvoltare individuală, neavând o formă standard, cadrele
didactice având libertatea de a le structura astfel încât să le folosească cât mai bine ca instrumente
de lucru.
Admiterea copilului cu handicap mintal sever şi/sau asociat în cadrul Centrului de
Pedagogie Curativă Simeria se face în urma unei perioade de probă de 1-2 săptămâni, urmat de
obţinerea unui „Certificat de expertiză şi orientare şcolară”, valabil pentru anul şcolar în curs, emis
de Comisia pentru Protecţia Copilului din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului.
Încadrarea cu personal didactic şi nedidactic în Centrul de Pedagogie Curativă Simeria se
realizează de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în conformitate HG n r. 586/1990,
cu Statutul personalului didactic şi a Metodologiilor privind încadrarea acestuia, cât şi a avizului de
funcţionare în alternativă, emis de Asociaţia Hans Spalinger Simeria sau Federaţia de Pedagogie
Curativă din România.
Normarea şi încadrarea cu personal didactic se face combinat pe arii curriculare şi discipline,
dar nu constituie catedre care să reclame, cu obligativitate, specializarea de pe diplomă, conform
„Notei comune privind aplicarea planurilor de învăţământ pentru şcolile speciale” ce însoţeşte
OMEN nr. 4323/13.08.1998 cu privire la aplicarea noului Plan –cadru de învăţământ.

Toate cadrele didactice sunt antrenate în cursuri de formare continuă şi activităţi de


perfecţionare la nivel judeţean şi naţional atât în pedagogia tradiţională, cât şi în spiritul principiilor,
metodelor şi strategiilor specifice pedagogiei curative.
Având în vedere capacităţile cognitive reduse ale copiilor cu deficienţă mintală severă şi
asociată, sunt stimulate în compensaţie posibilităţile afective şi volitive, formarea de atitudini şi
deprinderi, de autonomie în vederea unei integrări optime în societate.
Clasa este condusă de o echipă pedagogică formată dintr-un învăţător (profesor) şi un
educator. Predarea diferitelor obiecte de învăţământ se face în funcţie de opţiunile fiecărui cadru

11
Pedagogia curativă

didactic, ţinând cont de aptitudinile şi pregătirea acestora, astfel încât, fiecare să contribuie cu
potenţialul optim la buna desfăşurare a procesului didactic.
E firesc ca elementele cognitive să nu constituie finalităţi prioritare ale activităţii elevului cu
deficienţă mintală severă sau profundă. Ca urmare se insistă pe componentele afective şi de
socializare, realizate mai ales prin activităţile de terapie educaţională complexă şi integrată.
Strategiile didactice utilizate sunt sugerate de pedagogia lui Rudolf Steiner, de multe ori
adaptate şi completate cu strategii actualizate din pedagogia generală românească. Activitatea
individuală este predominantă, uneori se lucrează pe grupe sau chiar frontal. Metodele de bază sunt
povestirea, exerciţiul, demonstrarea, explicaţia, conversaţia, iar principiile didactice fundamentale
sunt deduse din filosofia steineriană privind ciclurile vieţii şi particularităţile psihice ale vârstei
copilăriei.
Se pune accent pe evaluarea iniţială pentru cunoaşterea elevilor şi elaborarea programelor
pedagogice individualizate, iar evaluarea continuă, curentă, asigură feed-back-ul, pentru
restructurarea acestor programe şi stabilirea noilor finalităţi. De regulă, evaluarea se finalizează prin
însemnări în caietul de observaţii, după fiecare epocă şi prin caracterizările de sfârşit de an pe care
le primesc părinţii, în care sunt concentrate toate informaţiile semnificative privitoare la evoluţia
copilului.
Aprecierea elevilor se face prin calificative la toate nivelele, iar calificativele de la clasele
V- VIII şi şcoala profesională sunt convertite în medii şi transcrise astfel în registrele matricole.
Ambianţa educativă din şcoală este pozitivă. Echipa educaţională promovează principiul
centrării activităţii pe fiecare elev şi a integrării acestuia fără disfuncţii în grupurile şcolare. Prin
urmare, relaţiile sunt de colaborare cu elevii pentru compensarea şi recuperarea deficienţei, iar cu
părinţii de parteneriat activ.

Nici perimată, nici modernă, pedagogia curativă nu poate fi judecată decât prin prisma
rezultatelor sale. Acestea s-au dovedit a fi concludente

12
Pedagogia curativă

Judeţul Hunedoara
Judeţul Hunedoara, situat în partea central-vestică a României, cu o suprafaţă de peste 7000
kmp (locul 9 între judeţele ţării) constituie o entitate socio-geografică diversă şi armonioasă. Fiind
înconjurat din toate părţile de munţi, judeţul Hunedoara este spaţiul în care strămoşii noştri daci au
avut centrul vieţii politice şi religioase, în M-ţii Orăştiei, din care ne-au rămas vestigii istorice încă
insuficient cunoscute şi înţelese. Pe aceste meleaguri a trăit Iancu de Hunedoara al cărui fiu, Matei
Corvin, a fost unul din cei mai mari regi ai Ungariei iar Aurel Vlaicu, născut în satul care astăzi îi
poartă numele, a fost un strălucit inventator şi pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale. În multe
biserici din satele judeţului nostru, construite în secolele XIII-XIV, se mai oficiază şi astăzi slujbe
religioase.

Judeţul Hunedoara, cu capitala la Deva, numără 543 000 locuitori, din care 76% locuiesc în
oraşe ca Deva (77 000), Hunedoara (80 000), Petroşani (50 000), Orăştie (24 000), Brad, (18 000),
Vulcan (35 000), Lupeni (32 000), Petrila (30 000), Călan (14 700), Simeria (14 600), Uricani (13
400), Haţeg (12 500), Aninoasa (6 400).
Alte statistici:
 49,9% bărbaţi, 50,1% femei,
 natalitate 10,2%o, mortalitate 9,3%o,
 91,8% români, 6% maghiari,
 86,1% religie ortodoxă, 4,9% romano-catolici, 2,8% reformaţi, 2,4% penticostali

Simeria Veche
Simeria Veche este un sat situat la circa 2 km de Simeria, pe malul drept al râului Strei, unde
s-au concretizat principalele proiecte ale complexului social, pe un teren donat de d-l dr. Lazăr
Paşca, una dintre personalităţile importante care au sprijinit încă din 1990 această iniţiativă.
Începutul activităţii de pedagogie curativă din judeţul Hunedoara este legat de primul
simpozion internaţional de pedagogie Waldorf şi pedagogie curativă ce a avut loc la Deva în
septembrie 1990. Astfel s-au creat legături cu mai multe centre din Franţa, Germania, Elveţia, cu
mişcarea internaţională de pedagogie Waldorf şi pedagogie curativă, cerându-li-se consultanţă şi
sprijin.
13
Pedagogia curativă

Răspunsul acestora la apelul lansat, s-a concretizat în formarea unei echipe internaţionale ce
şi-a propus să susţină această iniţiativă din Simeria sub toate aspectele. Promotorul şi coordonatorul
acestei echipe multidisciplinare a fost Hans Spalinger, care din 1990 şi până la sfârşitul vieţii
(noiembrie 2000), a sprijinit moral şi financiar proiectele de la Simeria Veche.

ASOCIAŢIA HANS SPALINGER SIMERIA


Din 1990 se constituie Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului Special, a Terapiei
Sociale şi Agriculturii Biodinamice în România – Centrul Simeria care din 2002 şi-a schimbat
denumirea în Asociaţia Hans Spalinger Simeria şi care şi-a propus:
 Să pună bazele unei şcoli în care copiii, fără discriminare, să fie educaţi în spiritul
respectului, a libertăţii de exprimare şi acţiune, a iniţiativei personale. O şcoală în care să
fie încurajate calităţile copiilor, să fie stimulată imaginaţia şi în armonie să fie educate
gândirea, voinţa şi simţirea acestora. O şcoală în care copiii să înveţe că lumea este mai
întâi BUNĂ, apoi să simtă că ea este FRUMOASĂ, ca apoi să descopere că este
REALĂ. Relaţiile dintre profesori să fie bazate pe colaborare şi nu pe concurenţă,
pentru a se putea crea echipe omogene care să ofere copiilor ambianţa necesară unei
dezvoltări armonioase. Obiectivele educaţionale să fie stabilite plecând de la
posibilităţile reale şi potenţiale ale copilului, cu alte cuvinte, copilul să fie în mod real în
centrul atenţiei echipei pedagogice.
 Să pună bazele unor aşezăminte în care copii, tineri şi adulţi cu handicap mintal să
beneficieze de dreptul la educaţie, la învăţarea şi practicarea unei meserii, la o viaţă
comunitară, de respectarea demnităţii umane. Relaţiile dintre colaboratori să asigure
cadrul cel mai potrivit pentru dezvoltarea personalităţii copiilor şi tinerilor alături de care
îşi desfăşoară activitatea. Să se creeze o comunitate, în care aspectele economice, sociale
şi culturale, să fie armonios împletite într-o structură organică, capabilă să aibă o viaţă şi
un ritm propriu, să pulseze şi să radieze în jur mesajul profund al acţiunii oamenilor care
înfăptuiesc aceste lucruri.

Misiunea Asociaţiei Hans Spalinger constă în a oferi servicii adecvate copiilor cu cerinţe
educative speciale, din judeţul Hunedoara, în vederea integrării acestora din punct de vedere
educaţional, socio-cultural şi economic, respectându-le demnitatea umană. Modelul ales este cel al
comunităţilor sociale de pedagogie curativă, în care valorile umane sunt respectate şi preţuite.

Strategii de dezvoltare:
1. Înfiinţarea unui complex social pentru copilul cu handicap (3-18 ani) cu asigurarea unei
game complete de servicii
2. Înfiinţarea unor structuri comunitare pentru adultul cu handicap, care să asigure serviciile
necesare pentru o integrare socială, economică şi culturală optimă ;
3. Extinderea şi consolidarea activităţii atelierelor protejate, în care persoanele cu handicap
încadrate, să presteze muncă plătită, ca structură complementară atelierelor din cadrul CITO
şi în colaborare cu acesta;
4. Înfiinţarea unei structuri care să permită formarea personalului şi multiplicarea în cascadă a
efectelor acestuia, în cadrul unui centru de formare la nivel regional;
5. Multiplicarea proiectului în alte localităţi ale judeţului Hunedoara. Constituirea de filiale
(Orăştie, Hunedoara, Vulcan)
6. Multiplicarea modelului în alte judeţe (Cluj, Arad, Timiş)
7. Implicarea în acţiuni la nivel naţional şi internaţional (FRMPH, Federaţia Waldorf,
Federaţia de pedagogie curativă etc), stabilirea de legături cu organizaţii similare din
Europa.

14
Pedagogia curativă

ORGANIGRAMA COMPLEXULUI DE PEDAGOGIE CURATIVĂ ŞI TERAPIE SOCIALĂ SIMERIA

CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA

INSPECTORATUL DIRECŢIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI


ŞCOLAR AL JUDEŢULUI PROTECTIA COPILULUI HUNEDOARA
HUNEDOARA

CONVENŢIE DE COLABORARE

ASOCIAŢIA HANS SPALINGER SIMERIA

15
Pedagogia curativă

ASOCIATIA HANS SPALINGER


INIŢIATIVELE DEZVOLTATE ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA

GUVERNUL ROMÂNIEI

PROTOCOL
CONSILIUL
MINISTERUL EDUCAŢIEI AUTORITATEA NAŢIONALĂ
FEDERATIA DE PEDAGOGIE JUDEŢEAN
SI CERCETĂRII CURATIVA DIN ROMANIA PENTRU PROTECŢIA HUNEDOARA
COPILULUI ŞI ADOPŢIE

Asociatia Hans DIRECŢIA GENERALĂ DE


INSPECTORATUL ŞCOLAR AL ASISTENTA SOCIALA SI
JUDEŢULUI HUNEDOARA Spalinger Simeria PROTECŢIA COPILULUI
HD –DEVA

CONVENTII

CITO
SIMERIA

CPC CPC CPC


HUNEDOARA SIMERIA ORĂŞTIE

HUNEDOAR

ORĂŞTIE
VULCAN

SIMERIA
C Z + CF
C Z + CF

C Z + CF

CZ
A
CLASE CLASE
HIV PEDAGOGIE
PETROŞANI CURATIVĂ
VULCAN

16
Pedagogia curativă

Asociaţia Hans Spalinger Simeria, membră a Federaţiei de Pedagogie Curativă, a Federaţiei Waldorf din
România şi Verein zur Förderung der Anthroposophischen Heilpädagogik und Sozialtherapie in
Rumänien, Stiftung Humanus Haus – Worb, Berna, - Elveţia – colaborează pe componentele: investiţii,
bază materială şi formare – perfecţionare continuă
Alţi parteneri şi finanţatori: Software AG-Stiftung, Darmstadt, Evidenzfoundation- Arlesheim,
CH, Fundation lord Michelham of Hellingly– Geneve, Federatia Waldorf din Romania, Federaţia de
Pedagogie Curativă din România, FRMPH – Fundaţia Română pentru Promovarea Dreptului la Muncă a
Persoanelor cu Handicap, RENINCO – Reţeaua Naţională de Informare şi Cooperare pentru Integrarea în
Comunitate a Copiilor şi Tinerilor cu Cerinţe Educative Speciale.

Realizarea acestui Complex de pedagogie curativă, nu ar fi fost posibilă, fără sprijinul constant al
autorităţilor judeţene şi locale.
Funcţionarea celor trei Centre de Pedagogie Curativă din judeţul Hunedoara este reglementată prin
Convenţii de colaborare între Asociaţia Hans Spalinger, Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul
Şcolar al Judeţului Hunedoara şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
.

17
Pedagogia curativă

1. ÎNFIINŢARE ŞI DEZVOLTARE

Din anul 1991 funcţionează Centrul de Pedagogie Curativă Simeria aflat în subordinea
Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara, ca unitate bugetară de învăţământ special alternativ.
Dinamică ascendentă, până la pragul optim de funcţionare, a determinat reorientarea politicii educaţionale
în ideea satisfacerii nevoilor beneficiarilor.
Din anul şcolar 2000-2001 Centrul este solicitat să deschidă filiale la Orăştie, iar din anul şcolar
2001-2002, în cadrul unui proiect de colaborare cu Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor
Copilului, se pun bazele unei filiale în Hunedoara.
Confirmând standardul calitativ al activităţii desfăşurate cu copilul cu dizabilităţi, din septembrie
2002, autorităţile abilitate au recunoscut aceste filiale ca unităţi cu personalitate juridică.

Adresa:
335904, loc. Simeria veche, nr. 33A, jud. Hunedoara
Tel. 0254 – 261 053
Fax. 0254 – 20 60 44
E-mail: cpcsimeria@gmail.com
Web: www.ahs.ro

18
Pedagogia curativă

Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, împreună cu cele două filiale din Vulcan şi Petroşani
funcţionează pe 4 nivele: preşcolar, primar, gimnazial, profesional:

SIMERIA VULCAN PETROŞANI


CLS
GRUPE COPII GRUPE COPII GRUPE COPII
GR 1 5
1 1 5 1 7
2 1 4
3 1 6 1 7
4 1 6
5 1 10 1 7
6 1 10
7 1 9 1 7 3 21
8 2 15 1 9
P1 2 25
P2 2 21
P3 2 12
total 16 128 4 28 4 30
Iniţiativa începută la Simeria Veche în 1991 ca proiect pilot, s-a transformat în urma rezultatelor
obţinute, într-un model ce a fost apoi preluat şi multiplicat. Dinamica de dezvoltare este indicată de
numărul de copii cu care s-a început activitatea, 21 în 1991, peste 250 în 2001, ca în 2005 să ajungă la
295. Pentru exemplificare, vă prezentăm evoluţia numărului de copii de la înfiinţare până în prezent.
Graficul alăturat prezintă numărul total de copii ce frecventează alternativa de pedagogie curativă în
centrele din judeţul Hunedoara.

250

200

150

100
77

71
94-95

54
53

50 47
48

36

32

30 30 30 30

24
23
00 -01

01 -02

03 -04

04 -05
91-92

92-93

93-94

95-96

96-97

97-98

98-99

99-00

02-03

Simeria Orăştie Hunedoara Petroşani Vulcan

19
Pedagogia curativă

Ajunşi în Centru, aceşti copii au găsit dragostea sufletească şi părintească, înconjuraţi de oameni
poate mai liberi de prejudecăţi, care s-au putut forma şi impune din mers.
Domina convingerea că recuperarea acestor copii cade în sarcina exclusivă a specialiştilor, dar s-a
înţeles neaşteptat de repede că membrii familiei pot deprinde tainele recuperării, pot face parte din echipa
terapeutică şi pot prelua sarcini ale acesteia, continuând actul recuperator acasă sau în casele familiale, în
cursul activităţilor cotidiene.
S-a crezut că în recuperare totul se rezumă la muncă strict calificată şi specializată, dar s-a
demonstrat că recuperarea este o artă în care cunoştinţele, devotamentul, pasiunea şi răbdarea se împletesc
strâns cu dragostea faţă de copil, cu conservarea, stimularea şi cultivarea legăturilor afective dintre copilul
deficient, terapeut şi familia sa.

2. LOCAL şi BAZA MATERIALĂ:

La ceastă dată, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria dispune de o puternică bază materială şi de
o convenţie de colaborare cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor
Copilului şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara. Cheltuielile de funcţionare a structurilor
existente sunt finanţate, conform acestor convenţii, de Consiliul Judeţean Hunedoara, iar asociaţia pune la
dispoziţie baza materială şi metodele de lucru.
Pentru grădiniţă, clasele şi atelierele de profesională, Centrul de Pedagogie Curativă- Simeria
dispune de localuri proprietatea Consiliului Judeţean Hunedoara, iar pentru clasele I – VIII, localurile şi
dotările aferente sunt puse la dispoziţie de Asociaţia Hans Spalinger Simeria prin convenţia de colaborare
ce reprezintă anexa 1 a HCJ Hunedoara nr. 22/2003.

S-au diversificat serviciile oferite copiilor cu cerinţe educative speciale prin înfiinţarea unor clase
speciale de hipoacuzici în unitate, în baza unui proiect de parteneriat cu fundaţia Mara din Deva.
În ceea ce priveşte responsabilizarea comunităţii, în urma demersurilor făcute, primăria locală a
pus la dispoziţie prin concesionare teren pentru desfăşurarea activităţilor specifice. Comunitatea locală
sprijină şi apreciază eforturile conducerii şcolii pentru optimizarea activităţii în această instituţie.

20
Pedagogia curativă

3. PREOCUPĂRI PENTRU ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN EDUCAŢIE

Există o preocupare permanentă pentru formarea unei atitudini corecte faţă de copiii cu cerinţe
educaţionale speciale prin studiul individual privind cunoaşterea fiinţei copilului, autoeducaţie şi
autocunoaştere.
Perfecţionarea personalului se face prin organizarea de cursuri şi seminarii de pedagogie curativă
în unitate, schimburi de experienţă şi stagii de perfecţionare în ţară (Cluj Napoca, Timişoara, Bucureşti) şi
străinătate (Dornach – Elveţia, Amersfoort – Olanda, Chişinău - Republica Moldova)
Se are în vedere mediatizarea unor acţiuni valoroase înregistrate la nivel de instituţie prin:
prezentarea centrului de la Simeria în cadrul Conferinţei internaţionale „ Racordarea învăţământului
special prin pedagogie curativă de alternativă la standardele mondiale”de la Chişinău, martie 2005,
organizarea unei conferinţe de presă organizată pentru mediatizarea rezultatelor obţinute de eleva
Feurdean Alina la Jocurile mondiale de iarnă Special Olympics 2005 la Nagano – Japonia (2 medalii de
aur şi 1 de argint), Schimb de experienţă cu Fundaţia Hand Rom din Curtea de Argeş - ianuarie şi aprilie
2005 etc.

21
Pedagogia curativă

4. PARTENERIAT ŞI RELAŢII CU ALTE INSTITUŢII

Dezvoltarea Centrului s-a realizat prin:


- activităţi în parteneriat cu: Verein zur Förderung der Anthroposophischen Heilpädagogik
und Sozialtherapie in Rumänien, Stiftung Humanus Haus – Worb, Berna, - Elveţia
- Elaborarea unor proiecte şi programe interesante şi eficiente
- Colaborarea cu familia, instituţiile locale, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar al
Judeţului Hunedoara, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Hunedoara
etc.
- Schimburi de experienţă şi întâlniri de specialitate
- Cooperare cu instituţii non-guvernamentale
Centrul de Pedagogie Curativă Simeria face parte din Mişcarea Internaţională de Pedagogie
Curativă; şi colaborează cu Secretariatul de Pedagogie Curativă şi Socioterapie Ruchti-Weg 9, CH-4143
Dornach – în ceea ce privesc metodele specifice, schimburi de experienţă, material bibliografic.
Colaborează permanent cu Centrul de Zi Pentru Copilul cu Handicap Simeria şi Casa Familială
pentru Copilul cu Handicap Simeria din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului– Deva pe componenta protecţiei copilului şcolarizat de centru.

De asemenea, este membru al Federaţiei de Pedagogie Curativă din România şi bune colaborări
cu Federaţia Waldorf din România, FRMPH – Fundaţia Română pentru Promovarea Dreptului la Muncă a
Persoanelor cu Handicap, RENINCO – Reţeaua Naţională de Informare şi Cooperare pentru Integrarea în
Comunitate a Copiilor şi Tinerilor cu Cerinţe Educative Speciale
A încheiat convenţii cu Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului
Hunedoara, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Hunedoara, precum şi cu Casa
Corpului Didactic pentru activităţile de formare în pedagogie curativă şi terapie socială.
Participarea instituţiei în cadrul Strategii Naţionale - ,, Acţiunea comunitară” se realizează alături
de Liceul Waldorf Simeria.
Urmare a rezultatelor bune obţinute la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, Inspectoratul Şcolar
al Judeţului Hunedoara, prin adresa 2152/2004, recomandă şi altor judeţe să dezvolte această alternativă
educaţională.

22
Pedagogia curativă

1. ÎNFIINŢARE ŞI DEZVOLTARE

Din oraşul Hunedoara şi din împrejurimi anual un număr însemnat de elevi cu cerinţe educaţionale
speciale au fost transportaţi cu autocarul spre Simeria Veche, acolo unde Centrul de Pedagogie Curativă
Simeria oferea cele mai bune condiţii pentru educarea şi socializarea lor.
Datorită numărului mare de elevi din zona Hunedoara, Centrul de Pedagogie Curativă Simeria în
colaborare cu Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului
Hunedoara bazele unui proiect prin care se înfiinţează o filială la Hunedoara.
În toamna anului 2001, la etajul doi al Centrului de Îngrijire şi Recuperare din Hunedoara, se
amenajează 8 săli de clasă în care îşi încep activitatea 47 de elevi şi 19 cadre didactice. Această filială şi-a
început activitatea pe în trei forme de învăţământ special: preşcolar, primar şi gimnazial.

Adresa:
loc. Hunedoara, B-dul 1848 nr. 23, jud. Hunedoara
Tel./ Fax: 0254 – 74 32 69
E-mail: cpchunedoara@yahoo.com
Web: www.ahs.ro

23
Pedagogia curativă

La începutul anului şcolar 2002 – 2003 Consiliul de Administraţie a Inspectoratului Şcolar al


Judeţului Hunedoara hotărăşte, înfiinţarea Centrului de Pedagogie Curativă Hunedoara.
Anul şcolar 2003 – 2004 aduce schimbări importante în viaţa Centrului de Pedagogie Curativă
Hunedoara, deoarece în urma unui proiect finanţat din fondurile PHARE 24 de elevi din Centrul de
Plasament Păclişa au fost transferaţi la două case de tip familial construite în Hunedoara. Dintre aceştia,
22 au fost preluaţi de Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara, formând 4 grupe în Centrul de Zi din
cadrul Complexului Social pentru Copilul cu Handicap Hunedoara, iar 2 dintre ei au urmat cursurile
Şcolii Generale Nr. 10 din Hunedoara.

Prin preluarea acestor elevi, numărul claselor a crescut de la 8 la 12, iar numărul total de elevi, la
71. Şcolarizarea acestor elevi a fost asigurată de 28 cadre didactice.
În prezent, Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara are 14 grupe care cuprind 77 elevi şi 31 de
cadre didactice.

Evoluţia numărului de elevilor în


perioada 2001 -2005

100 77
71
80
număr elevi

60 47 48
40
20
0
2001 -2002 2002-2003 2003-2004 2004-2005
anii

24
Pedagogia curativă

2. LOCAL şi BAZA MATERIALĂ:

Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara nu deţine local propriu. Spaţiile în care se desfăşoară
activitatea sunt puse la dispoziţie de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Hunedoara – Deva pe baza unei Convenţii de Colaborare (12 săli în Centrul de Îngrijire si Recuperare
Hunedoara şi 6 săli în Complexul Social pentru Copilul cu Handicap Hunedoara ). Baza materială este
asigurată în mare parte de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara –
Deva, iar Asociaţia Hans Spalinger prin Filiala Hunedoara asigură dotarea sălilor de clasă cu tot ceea ce
este necesar pentru buna desfăşurare a procesului educaţional.

3. PARTENERIAT ŞI RELAŢII CU ALTE INSTITUŢII

Conducerea Centrului de Pedagogie Curativă Hunedoara are ca obiectiv principal creşterea calităţii
muncii pe toate nivelele de activitate deoarece misiunea centrală a centrului constă în oferirea unor servicii
de cea mai bună calitate pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale din zona Hunedoara.
La nivel de instituţie, prin stilul de conducere participativ cu delegare de sarcini s-au creat relaţii
de bună colaborare şi ajutor reciproc între director şi Consiliul de Administraţie pe de o parte, iar pe de
altă parte între conducere şi Consiliul Profesoral.
Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara are o bună colaborare cu Asociaţia Hans Spalinger prin
filiala sa din Hunedoara. Membrii acestei filiale au organizat şi susţinut material cele două tabere şcolare
din anul 2004.

25
Pedagogia curativă

În domeniul relaţiilor cu alte instituţii putem spune că eforturile noastre sunt răsplătite printr-o
foarte bună colaborare cu Centrul de Îngrijire si Recuperare Hunedoara şi Complexul Social pentru
Copilul cu Handicap Hunedoara din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Hunedoara – Deva.
Participarea instituţiei în cadrul Strategii Naţionale - ,, Acţiunea comunitară” se realizează alături
de clasa X-E din cadrul Colegiului Naţional Iancu de Hunedoara, Liceul Waldorf Simeria şi Şcoala
Generală Nr. 9 Hunedoara.

În cadrul comunităţii locale Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara este deschis şi receptiv la
orice iniţiativă de colaborare cu autorităţile locale.

Pe plan internaţional Centrul de Pedagogie Curativă Hunedoara colaborează din anul 2002 cu
FUNDAŢIA CHEIA din OLANDA. Primul pas în această colaborare a fost realizat încă di 2002, când o
delegaţie formată din 3 membri ai Fundaţiei au vizitat şcoala şi au purtat primele discuţii cu cadrele
didactice şi conducerea unităţii. Au urmat apoi alte vizite ale delegaţiei din Olanda în scopul stabilirii unor
proiecte comune. În urma discuţiilor a fost definitivat planul de acţiune pentru primul proiect comun care
se derulează până în 2007. Acest proiect vizează formarea continuă a cadrelor didactice prin organizarea
unor cursuri teoretice şi practice.

26
Pedagogia curativă

ADRESA:
335700 – Orăştie, str. C.D.Gherea, nr. 3, Jud. Hunedoara
Tel. 0254 – 240972
E-mail: cpcorastie@yahoo.com

1. ÎNFIINŢARE ŞI DEZVOLTARE

Municipiul Orăştie este aşezat în vestul judeţului Hunedoara, la 25 km de reşedinţa judeţului,


Deva, în valea Mureşului, la poalele Munţilor Orăştiei. Zi de zi, 36 de copii şi 14 cadre didactice umplu de
viaţă parterul clădirii în care a funcţionat, în trecut, casa de fete, din strada C.D.Gherea nr.3, unde îşi
desfăşoară acum activitatea Centrul de Pedagogie Curativă Orăştie
Din anul scolar 2000-2001 Centrul de Pedagogie Curativă Simeria a avut iniţiativa de a deschide o
filială la Orăştie. În acel an au funcţionat două clase speciale în spaţiul pus la dispoziţie de Asociaţia
Renaître, care a asigurat şi baza materială. Copiii cuprinşi în aceste clase au fost, în special copii
neşcolarizaţi, depăşiţi de vârstă şi provenind din familii cu condiţie socială precară.
Din zona Orăştie erau transportaţi la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria 10 de elevi. Pentru a
elimina transportul pe această rută au mai fost înfiinţate clase, care să funcţioneze la Orăştie, formate din
aceşti elevi, la care li s-au adăugat alţi copii cu nevoi speciale din zonă. Astfel, din anul şcolar 2001-2002
în cadrul filialei au mai fost înfiinţate 4 clase care şi-au desfăşurat activitatea în sălile de la parterul
Centrului de Zi din Orăştie.

Din anul şcolar 2002-2003 se hotărăşte, de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara,
înfiinţarea Centrului de Pedagogie Curativă Orăştie. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor,
Centrul este în continuare sprijinit de către Asociaţia Hans Spalinger.

27
Pedagogia curativă

În prezent centrul funcţionează cu 6 grupe: o grupă de grădiniţă, clasa I, clasa a IV-a, clasa a V-a,
clasa a VI-a şi clasa a VII-a

2. LOCAL şi BAZA MATERIALĂ:

Centrul de Pedagogie Curativă Orăştie îşi desfăşoară activitatea în clădirea Centrului de Zi Orăştie.
Spaţiul este pus la dispoziţie prin Hotărârea nr. 22/2003 a Consiliului Judeţean Hunedoara, Anexa 3:
Convenţia de colaborare între Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean, Direcţia Generală pentru
Protecţia Drepturilor Copilului Hunedoara şi Asociaţia Hans Spalinger. Baza materială a fost asigurată de
Asociaţia Hans Spalinger

3. PARTENERIAT ŞI RELAŢII CU ALTE INSTITUŢII

Încă din primăvara anului 2002 au început demersurile în vederea unei colaborări cu un centru de
pedagogie curativă din Elveţia. În octombrie 2002 centrul nostru a fost vizitat de o echipă de 5 specialişti
(profesori, logopezi, psihologi) de la Heilpadagogische Schulle Thun, Elveţia care, timp de o săptămână a
participat alături de copiii şi cadrele didactice din centru, la activităţile desfăşurate în această perioadă.
Împreună cu alte cadre didactice şi părinţi ai elevilor acelei scoli, s-a înfiinţat Asociaţia Urma, în anul
2003 Atunci s-au pus bazele unei colaborări, pe linie de asociaţii, care cuprinde: schimburi de experienţă,
ajutor privind material didactic şi îmbunătăţirea bazei materiale. Schimbul de experienţă a continuat cu
vizita şcolilor din Thun şi Steffisburg, în vara anului 2003. Cinci cadre didactice din Centrul de Pedagogie
Curativă Orăştie, au vizitat şi participat la activităţile din aceste şcoli, ambele cu copii cu deficienţe. În
proiectul de colaborare este prevăzută, pentru toamna anului 2005, îmbunătăţirea bazei materiale.
Absolvenţii centrului continuă cursurile profesionale la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria în
domeniile: ţesătorie şi tâmplărie. În viitor se preconizează ca la Orăştie să se deschidă ateliere cu acelaşi
specific, pentru ca elevii să continue aici şcoala profesională.

28
Pedagogia curativă

1. ÎNFIINŢARE ŞI DEZVOLTARE

Centrul de Pedagogie Curativa si Terapie Sociala “ Corabia “, Bucureşti este o unitate şcolara de
stat pentru copii cu deficiente severe si asociate, ce a luat fiinta în anul 1996, cu sprijinul Asociaţiei
“Prietenia” Bucureşti şi al Instituţiei “Schulheim Sonnhalde” din Gempen, Elveţia.
Centrul functionează ca alternativa educatională de învaţământ special de tip centru de pedagogie
curativă şi foloseşte ca metoda de predare, pedagogia Waldorf adaptată copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale, fiind al treilea centru cu acest specific din ţară şi singurul din Bucureşti.
Rezultatele obţinute până în prezent în Centrul “Corabia” se dovedesc a fi foarte bune, urmărind
principiul pedagogiei curative centrate asupra copilului si elaborarea unor programe de intervenţie
personalizată, ceea ce a permis obtinerea de progrese în educarea tuturor copiilor, inclusiv a celor cu
grave deficienţe si incapacităţi.
Copiii cu handicap aflati aici sunt stimulaţi să înveţe să comunice si „altfel“, dacă limbajul nu le
este de ajutor si sunt stimulaţi să-şi dezvolte toate laturile personalităţii lor.
Pe fundalul tripartiţiei omului în corp, suflet si spirit, pedagogia curativa este clădită pe
convingerea că nici un om nu este afectat în esenţa sa spirituală. Un handicap afectează doar instrumentul
corporal. Pentru a compensa deficienţele si piedicile care rezultă din aceasta, se caută în principal
fortificarea sufletului, fără a neglija însă celelalte domenii. Gândirea deficientă este abordată prin
exersarea simţurilor, prin antrenarea forţelor raţiunii sau prin terapia vorbirii, simţirea rudimentar
dezvoltată este abordată prin intermediul terapiilor artistice iar voinţa necontrolată – prin mişcări ritmice
si conştiente ale corpului si mâinilor.
Predarea la clasă este efectuată într-un asemenea mod încât să fie mereu străbătută de un puternic
element artistic în desfăşurarea ei, ceea ce duce la activarea simţului estetic în viaţa sufletească a
copilului. Gimnastica, sportul şi în special o largă varietate de meştesuguri si abilităţi manuale care au de
asemenea un puternic caracter artistic, sunt considerate ca fiind modalităţi de a perfecţiona abilităţi
motrice,de a insufla motivaţie şi de a cultiva voinţa copiilor, astfel încât absolvenţii să deţină o bogată
experienţă privind etica şi valoarea muncii.
Educaţia, terapia si îngrijirea sunt cele trei răspunsuri fundamentale ale educaţiei curative către
nevoile spirituale, emoţionale si fizice ale copilului în dezvoltare.
Pedagogia curativă este un raspuns complet la nevoile copiilor cu dificultăţi, care pot
recunoaste durerea neputintei pentru ei insisi si pentru familiile lor.
Centrul “Corabia” a pornit in anul 1996 cu un numar de 20 de copii ( o grupa de gradinita si doua
clase de scoala ), iar in prezent sunt scolarizati 65 de copii cu nevoi speciale, cu vârste cuprinse intre 7 ani
si 21 de ani , in ciclu primar, ciclu gimnazial si scoala profesionala cu posibilitatea de integrare a
absolventilor in ateliere protejate. Centrul “Corabia” este profilat preponderent pe deficienta mintala
severa si profunda (15 copii cu Sindrom Down, 10 copii cu sechele encefalopatie infantila , Sindrom X
fragil ), 10 copii cu autism, 5 copii cu deficiente neuromotorii, epilepsie, tulburari de limbaj, tulburari
socio-afective, dar exista si copii cu deficienta mintala medie sau usoara, esec scolar global, etc.
Mentionam ca o parte din acesti copii cu deficiente profunde nu ar fi avut alta posibilitate de a fi
scolarizati intr-o alta scoala, iar Centrul “Corabia” scolarizeaza copii din toate sectoarele Bucurestiului si
din zonele limitrofe.

29
Pedagogia curativă

La inspectia din mai 2000, cei noua inspectori au acordat calificativul “ Foarte bine “ pentru
intreaga activitate scolara.
Centrul “Corabia” este un centru scolar de zi, cu programul cuprins intre orele 9.00 – 15.00.
Schema orara a scolii are urmatoarele elemente :
 9.00 - 9.10 ziua de scoala incepe cu cercul de dimineata la care se intalnesc toti elevii,cadrele
didactice si personalul de ingrijire;
 9.10 - 10.30 cursul principal care ocupa 80 de minute ( doua ore de curs, fara pauza ) si cuprinde una
din disciplinele : limba romana, matematica, istorie, biologie, geografie si care se predau zilnic, in
epoci ( module ) de doua pana la cinci saptamani;
 10.30 - 11.00 pauza mare in care copilul poate servi masa;
 11.00 - 11.45 / 12.00 - 12.45 / 13.00 - 13.45 / 14.00 - 14.45 predarea continua cu alte discipline din
ariile curiculare : arte, educatie fizica si sport, tehnologii, consiliere,etc.;
 orele de Cultura Fizica Medicala, euritmie curativa si psihodiagnoza se desfasoara dupa orele de curs;
 alte terapii folosite : desenul formelor, meloterapie, modelaj in lut, pictura;
Centrul “Corabia “, de asemenea:
 organizeaza si activitati extrascolare pentru copii ( excursii, spectacole, serbari, vizite ) in colaborare si
cu ajutorul parintilor ;
 colaboreaza cu Centrul de Terapie Sociala Pantelimon pentru integrarea absolventilor scolii
profesionale;
 organizeaza cursuri interne de perfectionare pentru cadrele didactice si studenti;
 ofera posibilitatea efectuarii unor stagii de practica pe baza de voluntariat pentru studenti;
 colaboreaza cu Liceul Waldorf pentru practica sociala a elevilor si cu alte scoli din strainatate, in
vederea socializarii copiilor;
 a organizat in octombrie 2000 un Simpozion International cu tema “ Autismul si Sindromul Down “ ;
organizeaza intalniri cu reprezentantii comunitatii locale ( politie, biserica,etc. )

2. DINAMICA EFECTIVELOR DE COPII/ELEVI SI A RESURSELOR UMANE ANGAJATE:

An scolar 1996-1997
Numar de clase : 3 (1 grupa pregatitoare, 1 clasa a IV-a si 1clasa a V-a )
Numar de elevi : 20
Numar cadre didactice : 7
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 6

An scolar 1997-1998
Numar de clase : 4 (1 grupa pregatitoare, 1 clasa I, 1 clasa a V-a si 1clasa a VII-a )
Numar de elevi : 29
Numar cadre didactice : 9
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 6

An scolar 1998-1999
Numar de clase : 6 (2 clase I, 1 clasa a II-a, 1 clasa a III-a, 1 clasa a VI-a, 1 clasa a VIII-a)
Numar de elevi : 42
Numar cadre didactice : 9
Personal auxiliar : 0,5

30
Pedagogia curativă

Personal nedidactic : 6

An scolar 1999-2000
Numar de clase : 7 ( 1 clasa I, 2 clase a II-a, 1 clasa a III-a, 1 clasa a IV-a, 1 clasa a VII-a, 1 an I prof. )
Numar de elevi : 51
Numar cadre didactice : 10
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 4

An scolar 2000-2001
Numar de clase : 9 ( 1 clasa I, 1 clasa a II-a, 2 clase a III-a, 1 clasa a IV-a,0 clsa a V-a,1 clasa a VIII-a, 1
an I prof., 1an II prof. )
Numar de elevi : 63
Numar cadre didactice : 14
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 3

An scolar 2001-2002
Numar de clase : 10 ( 1 clasa I, 1 clasa a II-a, 1 clasa a III-a, 2 clase a IV-a, 1 clasa a V-a,1 clasa a VI-a, 1
an I prof., 1an II prof, 1 an III prof. )
Numar de elevi : 72
Numar cadre didactice : 16
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 3

An scolar 2002-2003
Numar de clase : 10 ( 1 clasa I, 1 clasa a II-a, 1 clasa a III-a, 1 clasa a IV-a, 2 clase a V-a,1 clasa a VI-a,
1clasa a VII-a, 1 an II prof, 1 an III prof., 1 an IV prof,)
Numar de elevi : 75
Numar cadre didactice : 16
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 5,5

An scolar 2003-2004
Numar de clase : 10 ( 1 clasa I, 1 clasa a II-a, 1 clasa a III-a, 2 clase a IV-a, 1 clasa a V-a,1 clasa a VI-a, 1
an I prof.,1 an II prof, 1 an III prof. )
Numar de elevi : 67
Numar cadre didactice : 16
Personal auxiliar : 0,5
Personal nedidactic : 6

An scolar 2004-2005
Numar de clase : 11 ( 2 clase I, 1 clasa a II-a, 1 clasa a III-a, 1 clasa a IV-a, 1 clasa a V-a,1 clasa a VI-a, 1
clasa a VII, 1 clasa a VIII, 1 an I prof., 1 an IV prof. )
Numar de elevi : 65
Numar cadre didactice : 20
Personal auxiliar : 1
Personal nedidactic : 6

31
Pedagogia curativă

3. RESURSE FINANCIARE ALOCATE ŞI BAZA MATERIALĂ A UNITĂŢII :

Unitatea este finanţată de la bugetul de stat prin Consiliul Local al Primariei sectorului 2. Pentru
anul 2004, suma totală cheltuieli de personal şi materiale alocata Centrului a fost de 3.496.486.000 lei.
Prin sponsorizari s-au obtinut 113 milioane lei.
Asociaţia Prietenia a finanţat activitatea Centrului de Pedagogie Curativă si Terapie Sociala „
Corabia „ Bucuresti în anul 2004 cu suma de 45.000.000 lei.

Centrul de Pedagogie Curativă si Terapie Sociala „Corabia” Bucuresti dispune de :


- 8 săli de clasă
- 1 atelier de tâmplărie/tapiterie
- 1 sala de sport/ kinetoterapie
- 1 cabinet terapie
- 1 cabinet medical
- 8 grupuri sanitare dotate corespunzător
- 1 oficiu
- 1 atelier activitati de profesionalizare

Starea fizică a spaţiilor şcolare permite desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor didactice
preconizate, fiind încălzite şi iluminate corespunzător. Atât mobilierul şcolar cât şi utilajele din atelierele
şcolare îndeplinesc condiţiile ergonomice specifice vârstei copiilor şi tipurilor de deficienţă. Există
autorizaţie sanitară de funcţionare precum şi autorizaţie de prevenirea şi stingerea incendiilor.
Şcoala dispune de unele categorii de mijloace de învăţământ (utilaje pentru atelierul de ţesătorie,
tâmplărie, croitorie, modele şi naturalizări, material grafic, jocuri şi jucării) pentru unele discipline din
planul de învăţământ.
S-au executat lucrări pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea centrului, precum şi dotarea
claselor cu materiale didactice necesare desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii didactice
Au fost montate 2 sobe pentru a asigura incalzirea in 2 sali de clasa.

4. PREOCUPARI PENTRU ASIGURAREA CALITATII IN EDUCATIE:

Există o preocupare permanentă pentru formarea unei atitudini corecte faţă de copiii cu cerinţe
educaţionale speciale prin studiul individual privind cunoaşterea fiinţei copilului, autoeducaţie şi
autocunoaştere.
Perfecţionarea personalului se face prin organizarea de cursuri şi seminarii de pedagogie curativă
în unitate, schimburi de experienţă şi stagii de perfecţionare în ţară ( Simeria, Cluj Napoca, Timişoara,
Bucureşti) şi străinătate (Dornach – Elveţia, Gempen –Elvetia, Eindhoven- Olanda )

32
Pedagogia curativă

Acestei evoluţii şi extinderi geografice îi corespunde o alta, mai vizibilă. Acest mod de abordare caută să
asigure o continuitate a acţiunilor sale de la prima copilărie până la inserţia socială a individului. Numărul adulţilor
cu handicap ce trebuie integraţi este suficient de mare pentru a se pune problema finalităţii sociale a pedagogiei
curative.
La adulţi, sentimentul de apartenenţă la o comunitate, fie că e vorba despre munca în atelier sau de viaţa în
familie, este de cea mai mare importanţă. Atelierele pentru adulţi (tâmplărie, ţesătorie, brutărie) se găsesc în jurul
sau chiar în mijlocul acestor aşezăminte. Mai sunt şi exploatări agricole. Fiecare îşi poate găsi locul. Când este
posibil, cei care locuiesc în comunitate lucrează în împrejurimi. În cazul copiilor, vorbim despre pedagogie
curativă ; pentru adulţi, folosim termenul de terapie socială. Baza terapiei sociale este viaţa socială, culturală şi
munca în comun. Terapia socială se sprijină pe principiul conform căruia fiecare persoană – indiferent de handicap
– poate aduce ceva interesant, chiar dacă contribuţia sa rămâne adeseori ascunsă. Integrarea socială este unul din
scopurile principale ale pedagogiei curative şi terapiei sociale.
Perspectivele de viitor sunt evaluate în funcţie de două criterii: libertatea individului şi menţinerea
echilibrului psihic. Acestea domină toate aspectele integrării în viaţa socială.
Libertatea lor este mereu temperată de tutela cuiva. Terapia socială a înţeles să ofere elevilor deveniţi
adulţi o asistenţă altruist-optimistă, dar realistă. Se are în vedere ideea de a i se permite fiecăruia să fie aşa cum este.
Nu este vorba nici de selecţie, nici de concurenţă. Noţiunea de randament economic, este înlocuită cu cea de
randament uman, prin care fiecare dă cât poate, în funcţie de capacităţile sale.
Terapia socială continuă prin asistenţa terapeutică menţinerea echilibrului psihic dobândit cu greu, dar
rămas fragil.
Modelul care se conturează din experienţele actuale arată diferenţa fundamentală dintre o comunitate de
muncă şi viaţă inspirată din pedagogia curativă sau terapia socială antroposofică şi alta aparţinând societăţii
moderne. În locul marginalizării va fi descoperită complementaritatea, întrucât aceste comunităţi oferă exemplul
unei experienţe sociale foarte instructive. Ele au libertatea de a realiza ceea ce a devenit imposibil societăţii de azi –
aici se trăieşte şi se munceşte fără ca demnitatea umană să fie afectată.
După absolvirea claselor de profesională, tinerii îşi pot continua activitatea în Centrul de Integrare prin
Terapie Ocupaţională Simeria, unitate bugetară în care se aplică principiile de terapie socială elaborate de Rudolf
Steiner.

33
Pedagogia curativă

[…]
Pedagogia curativă este un răspuns complet la nevoile copiilor cu dificultăţi, care pot recunoaşte
durerea neputinţei pentru ei înşişi şi pentru familiile lor.
Totuşi, căutând încă înţelesul acestei neputinţe, ea nu trebuie privită cu resemnare ca o pedeapsă
pentru greşelile karmice trecute, ci în sensul că astfel de piedici oferă şansa de dezvoltare şi schimbare.
''Curativ'' deci, în acest sens, se referă la depăşirea dizabilităţilor pe cât de mult este posibil, până la
potenţialul maxim de dezvoltare şi acceptare a ceea ce ai de dus în această viaţă.
În concluzie, cităm din Jhon O'Donohue's - ''Anam Cara'':
''În viaţa fiecăruia se simte mult nevoia unei Anam Cara (expresie galică), a unui prieten de suflet.
În acest fel de dragoste eşti înţeles fără mască sau pretenţii. Ceea ce este superficial, minciunile şi
jumătăţile de adevăr se dau singure la o parte. Poţi fi tu însuţi cu adevărat. Dragostea aduce cu sine
răsăritul înţelegerii, iar înţelegerea este un dar preţios. Când eşti înţeles, te simţi acasă. Înţelegerea dă
viaţă la tot ceea ce-ţi aparţine. Când te simţi cu adevărat înţeles, te simţi liber să te laşi sub ocrotirea şi
înţelegerea sufletului celeilalte persoane''. Acesta este de asemenea esenţa legăturii dintre educatorul
curativ şi copilul cu nevoi speciale.
[…]

Fragmente dintr-o conferinţă ţinută de dr. N.M. Blitz, BSc. PhD. MB. ChB.
la deschiderea oficială a şcolii « Pyrite » şi a clădirii terapeutice
din cadrul şcolii Camphill din Aberdeen, Scoţia,
la data de 30.03.1999.

Mulţumim copiilor, părinţilor şi tuturor celor care ne sprijină,


ei fiind o nebănuită sursă de inspiraţie pentru noi,
o provocare continuă la mai bine şi mai mult!...

34
Pedagogia curativă

CUPRINS
1. CE ESTE PEDAGOGIE CURATIVĂ ?

2. FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI CURATIVE


 ritmul şi voinţa
 predarea în epoci
 cuvântul viu şi lumea însufleţită
 activităţile artistice
 atitudinea pedagogului curativ şi ambianţa
 alte terapii

3. PARTICULARITĂŢI ALE ORGANIZĂRII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN


ALTERNATIVA DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

4. APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA PEDAGOGIEI CURATIVE ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA


 CENTRUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ SIMERIA
Înfiinţare şi dezvoltare
Local şi baza materială
Preocupări pentru asigurarea calităţii în educaţie
Parteneriat şi relaţii cu alte instituţii

 CENTRUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ HUNEDOARA


Înfiinţare şi dezvoltare
Local şi baza materială
Parteneriat şi relaţii cu alte instituţii

 CENTRUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ ORĂŞTIE


Înfiinţare şi dezvoltare
Local şi baza materială
Parteneriat şi relaţii cu alte instituţii

 CENTRUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ SI TERAPIE SOCIALA „CORABIA”


BUCURESTI
Înfiinţare şi dezvoltare
Dinamica efectivelor de copii/elevi si a resurselor umane angajate
Resurse financiare alocate şi baza materială a unităţii
Preocupari pentru asigurarea calitatii in educatie

5. FINALITATEA SOCIALĂ A PEDAGOGIEI CURATIVE

35

S-ar putea să vă placă și