Epistemologia ramura a metastiintei, filosofiei a cunoasterii stiintifice Enciclopedia Universalis, Paris 1970 - precizeaz c epistemologia ca discurs al tiinei a aprut

n forme embrionare n cadrul gndirii antice dezvoltindu-se concomitent cu tiina i filosofia, se arat c termenul de epistemologie a venit tardiv s desemneze o foarte veche form de cunoatere, contemporan cu practica primilor savani. Folosirea termenuui de epistemologie este dat recent fiindc nu este ntlnit dect ncepnd cu sec. XIX n vocabularul specializat al filosofiei. Creatorul termenului este Huxley Etimologic episteme (tiina)+logos (teorie, metod) Epistemologia cerceteaz originea, structura, metodele i validitatea cunoaterii tiinifice. Unii autori o mai numesc criteriologie sau teoria certitudinii. Sarcina epistemologiei este s stabileasc condiiile, valorile i limitele cunoaterii tiinifice, s precizeze gradul de ndoial i de certitudine pe care l comport tiina dobndit precum i metodele prin care se poate atenua ndoiala i spori certitudinea. Un univers al tiinei despre tiin=epistemologie Metatiina, scientologia=termeni noi Corpul unei tiine l constituie legile (formulri lingvistice care surprind regularitile unui domeniu de procese i fenomene). Fiecare generaie triete ntr-o lume incomplet i imperfect cunoscut cunoaterea tiinific rmne o obligaie permanent a omenirii, att a mediului ct i a cunoaterii de sine a omului. Omul trebuie s se orienteze n lume, el trebuie s conserve, s transforme lumea i s elaboreze scopurile i mijloacele de a le atinge. Cunoaterea lumii este necesar iar cunoaterea lui nsui ca fiin individual i colectiv de asemenea. Cunoaterea obtinut din aceste doua procese atunci cnd ating stadiul cel mai elaborat, se supune unui examen critic (originea, felul n care s-au format, validitatea, funciile). A cunoate un lucru nseamn a-1 identifica, a-1 delimita de ceea ce nu este el, a-1 situa n spaiu i timp. Trebuie sa cunoatem lumea dar i cunoatera acestei cunoateri. 1. TIINA EPISTEMOLOGIA Analiza tiinei este diferit de analiza tiinific. Analiza tiinific a obiectului este fcut de tiin nsi. Analiza tiinei genereaz o teorie care difer de oricare alt ramur a tiinei i de ntreaga tiin creia i se atribuie. Metatiina-teorie elaborat pentru analiza tiinei. tiina poate fi investigat din unghiuri diferite: 1. Cercetarea activitii tiinifice n evoluia ei temporal - perspectiv diacronic - istoria tiinei 2. Studierea dependenei muncii tiinifice, a randamentului ei, de nsuirile individuale ale cercettorilor tiinifici - psihologia tiinei

3. Descrierea cailor urmate n cercetarea tiinific, a strategiilor,a metodelor, tehnicilor i procedeelor, inovaii intelectuale - euristic sau metodologia creaiei tiinifice 4. Cercetarea corelaiei dintre situaia tiinei i realitile sociale, cercetarea dependenei tiinei de structura societii,a rolului cunoaterii tiinifice i al reprezentanilor si n viaa social - sociologia cunoaterii sociale 5. Studiul modalitilor de expresie, de comunicare, de respndire i aplicare a cunoaterii tiinifice, cercetarea tendinelor diferitelor capitole i ramuri ale tiinei- scientica 6. Studierea tiinei ca un sistem de cunoatere dobndit, n acest caz produsele sau rezulatele tiinei sunt analizate fr a se considera cine le-a obinut, n ce condiii sociale, psihologice, n ce scop. Aceast analiz se face i ea din dou unghiuri diferite: Sintaxa logica - tiina este considerat exclusiv sub forma expersiilor n care const ea pentru a se releva modul de construcie, de formare i transformare a acestor expresii, astfel se realizeaz un studiu nchis asupra formei, deci analiza ca sintax se concentreaz exclusiv formal urmrind analiza limbajului tiinific cu scopul de a determina condiiile de corectitudine formal, de compatibilitatea enunurilor tiinifice, de consisten a teoriilor Semantica logic - enunurile din care este alctuit tiina sunt analizate ignorndu-se n continuare laturile psihologice i sociale ale limbajului, dar cu considerarea nu numai a formei expresiilor lingvistice ci i a coninutului lor, a semnificaiei elementelor limbajului urmrindu-se cunoaterea relaiilor de desemnare. Deci, problema aceasta a relaiilor de desemnare din semantica logic introduce i problema valorii adevrului ca raport al enunurilor obiectului material sau ideal al universului extralingvistic. 2. RAPORTURILE EPISTEMOLOGIEI CU ALE TIINE SOCIOUMANE Raportul cu gnoseologia Gnoseologia - teoria general a cunoaterii, este acel domeniu al filosofiei care studiaz natura i ntinderea cunoaterii, presupoziiile i fundamentele acesteia. Deci, are n vedere orice tip de raport reflexiv ntre subiect i obiect, n timp ce epistemologia este teoria filosofic a cunoaterii tiinifice. Acionnd ca fiin gnditoare, omul execut n mod spontan un anumit discernmnt numit bun-sim, ceea ce l ajut s fac diferena dintre real i fantastic, fals i adevr, dar, dei este o condiie necesar pentru claritatea gndirii i eficacitatea aciunii, nu este i suficient. Este nevoie deci de un examen mai elaborat, cu teorii, proceduri, metode ce in de metateorii ale cunoaterii. Omul de tiin stabilete cile cunoasterii obinute. Discursul critic este tocmai epistemologic. Epistemologia este o disciplin cu dubla dependen, aparine n acelai timp i metatiinei i filosofiei.(R. Blanche).

Ea trebuie s verifice valoarea tuturor operaiilor intelectuale, s stabileasc principiile i regulile de cunoatere n genere, condiii fundamentale ale cunoaterii, funcionarea acesteia i procedeele pentru a construi tiina. Kant - critica raiunii pure - apriorism critic al cunoaterii. Raportul dintre epistemologie i gnoseologie este n principiu un raport ca ntre specie i gen. G.Bachelard-neoraionalist-susinea c nu exist nici o legtur. Raportul cu psihologia gndirii Cunoaterea este obiectul comun dar fiecare o studiaz prin caractere specifice. Psihologia gndirii prezint cunoaterea aa cum procedeaz i cu afectivitatea, voina, ca pe ceva trit de subiect. Dezvluie geneza proceselor psihice cognitive, natura lor specific, etapele dezvoltrii acestora. Psihologia gndirii se ocup de fenomenul real, de cunoatere aa cum apare ea ca act al subiectului. Investigarea psihologic a cunoaterii nu se oprete asupra coninutului, asupra obiectului ei dect n msura n care aceasta servete la caracterizarea procesului cognitiv aa cum se prezint el n realitate. Ea studiaz cunoaterea n starea ei de fapt i nu n starea ei de drept, nu se ocup de valorile cunoaterii, nu ii pune probleme dac rezultatele cunoaterii valoreaz ceva i dac se verific. Aceste aspecte aparin cunoaterii de drept, logicii ct i epistemologiei. Raportul cu logica Ambele examineaz sub un unghi diferit valoarea cunoaterii. Logica se mulumete cu o apreciere intrinsec a coninutului gndirii, nu se preocup dect de condiiile de validitate a coninutului gndirii, veghind la corectitudinea funciei acesteia. Raportul datelor abstracte ale gndirii cu obiectele lor nu este cercetat de logic, nu este avut n vedere, cu mici excepii n cazul kantianismului. Epistemologia caut n plus fa de logica s stabileasc valorile cunoaterii. Studiaz aspectul conformitii universului cunotinelor, real, cu scopul de a releva msura n care cunoaterea, tiina pot modela obiectul lor. Epistemologie Epistemologia ( n limba elin se pronun episteme ) - este teoria cunoaterii tiinifice. Este o ramur a filozofiei care se ocup cu originile, natura i scopurile, metodele i mijloacele cunoaterii de tip tiinific. Epistemologia are la baz dou ntrebri: Ce este cunoaterea tiinific?, Cum este posibil cunoaterea tiinific? Etimologie Cuvntul epistemologie deriv din dou cuvinte greceti: epistme, care nseamn cunoatere i logos care nseamn studiu al sau teorie a.

n antichitate epistme semnifica cunoatere/tiin i era contrariul cuvntuluilui doxa care nsemna prere, opinie deci o cunotin nesigur. Epistemologia este ramura teoriei tiinei i totodat a filosofiei care cerceteaz originea, structura, metodele i validitatea cunoaterii tiinifice. (tefan Georgescu, 1970) Epistemologia este studiul cunoaterii de tip tiinific. Obiectul epistemologiei O prim operaie a epistemologiei este distincia intre cunoaterea de tip comun, general-uman i cunoaterea tiinific. Se consider cunoatere de tip tiinific, acea cunoatere care are urmtoarele nsuiri: 1.Se ndeprteaz de cunoaterea comun i de bunul sim. 2.Descompune automatismele mentale generate de experienta cotidian. 3.Matematizare. 4.Utilizarea metodelor speciale: modelarea, axiomatizarea, formalizarea etc. 5.Obine ca produse, cunotine cel puin verificabile dac nu verificate. Epistemologia poate avea ca obiect cunoaterea tiinific n general fiind numit epistemologie general.Cunoaterea cunoaterii tiinifice specializate constituie epistemologii particulare ndeprtndu-se de reflecia filozofic. Metod Cercetarea cunoaterii tiinifice se face preponderent inductiv deoarece fr contribuiile oamenilor ce produc tiin obiectul epistemologiei nu se dezvolt.Pe lng generalizrile asupra procesului cunoaterii tiinifice se procedeaz i la o analiz critic din perspectiva teoriei generale a cunoaterii umane ca de exemplu prin descoperirea supoziiilor filozofice preexistente n teoria i metoda utilizat de omul tiinei.Epistemologia descinde din latura cognitiv a filozofiei i se ncadreaz n teoria tiinei desemnat prin termenul de metatiin sau scientologie.Epistemologia se insereaz in grupul disciplinelor ce studiaz tiina alturi de istoria tiinei, metodologia tiinei, sociologia tiinei, economia tiiinei, psihologia tiinei, logica tiinei, etc. Sub aspect metodologic specificul epistemologiei este cercetarea critic a fundamentelor cunoaterii tiinifice. n epistemologia general se procedeaz prin analiz direct, prin analiza logic formalizant, analiza istoric-critic precum i prin analiz experimentalgenetic. Concepte cheie Cunoatere, adevr, justificare, ntemeierea opiniilor, a ti cum vs. a ti c, opinie adevrat. Cea mai important contribuie a epistemologiei este filozofia tiinei. Epistemologia studiaz numai cunoaterea tiinific. Epistemologi Sir Francis Bacon

Roger Bacon Roy Bhaskar Rudolph Carnap Noam Chomsky Auguste Comte Ren Descartes Empedocle Paul Feyerabend Galileo Galilei Robert Grosseteste Immanuel Kant Thomas Kuhn Imre Lakatos Ernst Mach Isaac Newton Charles Peirce Michael Polanyi Sir Karl Popper Bertrand Russell Moritz Schlick tefan Lupacu Orientri epistemologice Empirismul logic Raionalismul tiinific Raionalism critic Epistemologia genetic Epistemologia genetic este o teorie i o practic a cercetrii cunoaterii prin control experimental.Bazndu-se pe experimente de genez a psihicului i de dezvoltare a sa urmrind apariia i dezvoltarea conceptelor i structurilor operatorii de la vrste mici, tinde la abandonul cunoaterii general filozofice n favoarea cunoaterii precise, n act, a procesului cunoaterii.Este o orientare care agreeaz interdisciplinaritatea n abordarea cunoaterii atandu-i logica,psihologia, istoria cunoaterii.n felul acesta nu are prejudeci intemeindui concluziile abia ulterior dup experimente asupra structurilor mentale.Concepia a fost iniiat de Jean Piaget. Epistemologia fenomenologic Fenomenologia existenial Epistemologia structuralist Epistemologia realist-critic Epistemologia neotomist Epistemologia materialist-dialectic

Epistemologia este o parte a filosofiei care se constituie ca o teorie generala a cunoasterii. O problema perena a epistemologiei este stabilirea naturii adevarului. In modul sau de interpretare epistemologia opereaza cu doua metafore ale cunoasterii. Prima priveste construirea cunoasterii ca pe construirea unei piramide care are nevoie de asezarea unei fundatii solide. Acest punt de vedere pune problema validitatii cunostintelor care trebuie fundamentate rational pe o baza solida, care urmeaza sa sustina argumentatia. Cea de a doua metafora priveste o barca. Ea nu are nevoie de fundatie, ci doar de stabilitate. Aceasta se obtine din constructia care asigura potrivirea intre diferitele parti componente. In aceasta perspectiva, cunoasterea trebuie sa se bazeze pe coerenta elementelor care se imbina si care trebuie sa dea impresia de intreg. Cunoasterea intr-o acceptie larga este o credinta care beneficiaza de doua caracteristici. Este justificata, poate fi argumentata si este adevarata, adecvata cu realitatea. Conform conceptiei lui Platon, cunoasterea poate sa se refere la o lume in schimbare, materiala sau poate sa priveasca o realitate de raporturi neschimbatoare cum sunt propozitiile matematice. Cunoasterea care pretinde ca detine adevarul, poate fi subsumata conceptual ansamblului acelor termeni pe care filosoful G. Ryle (1949) ii califica drept cuvinte de succes. Acestor cuvinte nu li se pot alipi adjective negative fara a produce o contradictie. O idee considerata falsa nu ar putea trece in mod obisnuit drept cunoastere, iar o teorema este in principiu considerata adevarata. Aceasta definitie este totusi o ingustare a sferei conceptului de cunoastere care atat in simtul comun, cat si in stiinta s-a asociat adeseori si cu idei fragile sau false pana la urma. In general, sociologia cunoasterii abordeaza sensul larg al cunoasterii interesandu-se de orice idee care a facut la un moment dat obiectul adeziunii colective a unui grup semnificativ de indivizi. Exista idei care evolueaza in timp si care nu tin in mod evident intr-un mod absolut de categoriile adevarului sau falsului. Karl Mannheim foloseste un exemplu care pune in evidenta modul in care se schimba, in functie de evolutia vietii sociale, statutul unei idei. Mannheim se intreaba de ce a disparut treptat tabuul imprumutului cu dobanda. El interpreteaza aceasta erodare prin dezvoltarea schimburilor comerciale. Atat timp cat schimburile se realizau intre indivizi care se cunosteau bine intre ei, cel care dadea cu imprumut astepta ca cel ce luase imprumutul sa-i faca, daca se ivea ocazia, servicii echivalente cu acela facut prin acordarea imprumutului. Odata cu aparitia economiei de schimb, acest sistem bilateral se dovedeste a fi tot mai rigid. Cel care acorda imprumutul nu poate accepta sa raspunda nevoilor financiare ale unui client anonim decat daca are garantia ca acesta ii va plati in plus, adica dobanda. Nevoia aceasta vine la inceput in contradictie cu credinta in caracterul imoral al dobanzii. Dar treptat, nevoia este cea care se impune, credinta se erodeaza. Aici, comportamentul va determina schimbarea opiniilor. Asa se face ca

astazi, tabuul imprumutului cu dobanda functioneaza doar in cadrul comunitatilor restranse. In analiza pe care o face, Mannheim da sens schimburilor in gandire pornind de la observarea schimbarilor care au loc in societate. In domeniul sociologie cunoasterii s-au conturat trei atitudini in ceea ce priveste competenta ei de a elucida acceptarea unor enunturi de catre colectivitatile de oameni. Intrebarea la care au vrut sa raspunda sociologii privea masura in care ii revine sociologiei sarcina de a se interesa deopotriva de enunurile cu caracter istoric si de enunturile matematice, irecuzabile. Aceasta problema de demarcare a dat nastere la trei pozitii canonice" in sociologia cunoasterii. Cea dintai considerata minimalista, apartine lui Karl Mannheim care clasifica enunturile in doua categorii: enunturi universale de tipul celor matematice 2 + 2 = 4 si enunturi relationale care implica si o situare intr-un context cum ar fi enuntul incasare de dobanzi la imprumuturi este un lucru bun". El insa nu stabileste in acelasi timp si criteriile de departajare a enunturilor, dar considera ca sociologia trebuie sa se ocupe de enunturile relationale. La randul sau, Robert King Merton (1949) afirma de asemenea o atitudine pragmatica. El considera ca sociologia ar trebui sa se intereseze de problema modului in care valorile sau instituiile influeneaza producerea cunostintelor - in special al celor stiintifice. Sociologul nu trebuie sa incalce teritoriul epistemologului, caruia ii revin problemele legate de validitatea enunturilor. O atitudine intermediara este exprimata de Emile Durkheim care sugereaza ca sociologia poate contribui la explicarea modului in care iau nastere conceptele stiintifice. El sustine ideea ca stiinta se dezvolta fiind sustinuta de elemente de origine extrastiintifica. Am vazut ca pana si notiunile esentiale ale logicii stiintifice au o origine religioasa. Fara indoiala, pentru a le putea utiliza, stiinta le supune unei noi elaborari, epuizandu-le de orice fel de elemente circumstantiale". Intre religie si stiinta este perceput un conflict, dar acesta are o arie limitata. In fond, relatia intre credinta si stiinta este mult mai profunda si mai subtila. Credinta este in primul rand elan de a actiona, iar stiina, oricat de departe ar fi inaintat, ramane totdeauna departe de actiune. Stiinta este fragmentara, incompleta; ea progreseaza lent si nu este niciodata incheiata; or viata nu poate astepta. Prin urmare, teoriile destinate a intretine viata, actiunea, sfarsesc prin a o lua inaintea stiintei completand-o prematur. Ele nu sunt posibile decat daca exigentele practicii si necesitatile vitale, asa cum le intuim, fara a le sesiza deslusit, propulseaza gandirea dincolo de afirmatiile formulate de stiintaintuitiile obscure ale senzatiei si sentimentului tin adesea loc de ratiuni logice". Iata si modul in care societatea este responsabila de aparitia notiunilor fundamentale din stiinta. Dar daca notiunile fundamentale ale stiintei sunt de natura religioasa, cum le-a putut religia genera? La o prima vedere, natura raporturilor dintre logica si religie este greu de descifrat. Din moment ce realitatea exprimata de gandirea religioasa este societatea, intrebarea poate fi formulata in urmatorii termeni, care au avantajul de a scoate in evidenta complexitatea sa: ce a

putu face din viata sociala un izvor atat de important al vietii logice?" Durkheim simplifica: Materia gandirii logice este alcatuita din concepte. A explica rolul societatii in geneza gandirii logice se reduce deci la a ne intreba in ce mod a putut ea lua parte la formarea conceptelor?" Prin caracterul general si comunicabil, conceptele sunt opera comunitatii. Ca exemplu: Conceptul de totalitate nu este decat forma abstracta a societatii: ea este totul care cuprinde toate lucrurile, clasa suprema in care se afla toate celelalte clase" apoi Daca lumea este in societate, spatiul pe care-l ocupa se confunda cu spatiul total" si ritmul vietii sociale sta la baza categoriei de timp". Cea de a treia pozitie canonica, pozitia maximalista este reprezentata de sociologul englez D. Bloor. Pentru acesta orice cunoastere poate face obiectul sociologiei. Imprumutand ideea ca orice trecut este interpretat pornind de la prezent, Bloor apreciaza ca istoria stiintelor nu este de fapt o suita de cuceriri si progrese, ci este vorba doar de cunostinte diferite. Semnificatia lor poate fi descoperita doar prin raportarea lor la intrebarile si obiectivele ce reies din raportarea lor la contextul social in care apar. Pozitia maximalista a sociologiei cunoasterii se bazeaza pe ideea ca nu exista o diferenta de fond intre conventiile sociale si convingerile stiintifice. Toate fac obiectul unei conventii, in conceptia lui D. Bloor existenta unei stiinte obiective, fiind o pura iluzie. Pentru Bloor, magia este cea care premerge si pregateste demersul stiintific. Din moment ce notiunile de adevar si obiectivitate sunt doar simple iluzii, atunci toate cunostintele sunt deopotriva interesante pentru sociologie si pot face obiectul ei de interes.