Introducere

Exercitiul fizic regulat reprezinta un pilon central in eforturile de promovare si mentinere a starii de
sanatate la nivel mondial(1). Exista numeorase studii care certifica rolul benefic la antrenamentului
fizic asupra organismului uman, atat din punct de vedere fizic cat si mental, la toate grupele de
varste, cu cresterea calitatii vietii si a functionalitatii (2). Mai mult decat atat, exista o serie de
patologii a caror simptomatologie este ameliorate substantial (3) prin includerea in stilul de viata al
unui regim de effort fizic moderat si sustinut.

Cu toate acestea, o serie de studii (4,5) atrag atentia asupra posibilelor efecte negative ale
exercitiului fizic excesiv, iar cercetatorii si teoreticienii din domeniu se concentreaza pe
conceptualizarea, definirea si posibila incadrare nosologica ulterioara.

Obiective

Studiul de fata isi propune sintetizarea literaturii de specialitate referitoare la exercitiul fizic excesiv
existenta pana la aceasta data.

Material si metoda

Am analizat studiile publicate

Definitie

Exercitiul fizic regulat poate fi descris ca un set structurat, repetitivesi planuit de activitati ce
presupun miscare, intrerins cu frecventa, durata si intensitate suficiente cu scopul promovarii
sanatatii (6).

In anul 1976, Glasser a introdus pentru prima data termenul de “adictie pozitiva” in literatura de
specialitate, a subliniat efectele benefice ale sportului,si a descris o corelatie pozitiva intre
intensificarea anternamentului fizic si imbunatatirea starii de sanatate (6). Ulterior, Morgan a pus la
indoiala acest fapt, avand ca argument o serie de cazuri clinice psihiatrice in care angajarea intr-un
regim exagerat de exercitii fizice a dus nu numai la accidentari, dar si la neglijarea indatoririlor
cotidiene (7). Astfel, exercitiul fizic excesiv poate fi inteles ca o incapacitate de a reduce sau a
stopa exercitiile fizice, in ciuda efectelor nocive asupra sanatatii (8).

Odata ridicata probelmatica exercitiului fizic excesiv, diferiti teoreticieni din domeniu au propus o
serie de termeni care sa il defineasca, fiind denumit adictie (9), dependenta (10), exercitiu
obligatoriu (11), exercitiu fizic compulsiv (12) sau driven exercise (13), fiecare denuimire propusa
avand la baza teorii etiopatogenetice distincte.

La ora actuala, termenul de adictie la excercitii fizice pare sa fie principalul utilizat de catre
cercetatorii din domeniu. Un review din literatura (6) realizat in 2012 sustine ca acest termen
surprinde cel mai fidel caracteristicile acestui tip de comportament, deoarece incorporeaza atat
ideea de dependenta (evidentiabila prin prezenta tolerantei si aparitia sindromului de sevraj la
intreruperea activitatii), cat si cea de compulsie.
De la exces la adictie

Un studiu realizat in 2011 (4) subliniaza necesitatea efectuarii unui diagnostic diferential intre
exercitiul fizic adictiv, cel excesiv si cel de performanta. In primul rand, autorii subliniaza
necesitatea diferentierii intre o dependenta, o compulsie sau o tulburare a controlului
impulsului, in ceea ce priveste antrenamentul excesiv.
Impulsivitatea crescuta este considerata o componenta a comportamentului adictiv (14), fiind
definita ca un raspuns rapid la stimuli interni sau externi, fara a avea in vedere posibilele
consecinte negative si motivate de o recompense pozitiva (15).
In cazul unei dependente, pe langa dezvoltarea tolerantei si a sevrajului, persoana ajunge sa
constientizeze consecintele negative ale efortului fizic excesiv, dar alege sa le ignore (16).
Stephen Stahl noteaza ca, din punct de vedere comportamental, neurobiologic si al circuitelor
neuronale, o dependenta se instaleaza in contextul unei impulsivitati crescute, care, prin
repetitivitatea actiunii, devine treptat compulsie (17).

Adicitia este definita ca un proces comportamental care duce fie la placere, fie la ameliorarea unui
disconfort intern, fiind caracterizata prin esecuri repetate de a controla comportamentul si,
totodata, mentinerea acestuia in ciuda aparitiei consecintelor negative (6). O serie de cercetatori au
constatat ca, in cazul persoanelor care practica un expercitiu fizic excesiv se descrie prezenta altor
simptome ce caracterizeaza o adictie si anume: toleranta, sevrajul, perseverarea, modfiicarile
dispozitionale, conflictul personal si recaderea(6, 18,19).

Adams si Kirkby, intr-un review din linteratura publicat in 2002, au concluzionat ca datele empirice si
anecdonice revizuite sustin prezenta unui sindrom de sevraj la intreruperea activitatii fizice, in cazul
celor care practica un sport intensiv (5).

Descrierea acestor simptome a reprezentat un pilon important in identificarea dependentei de

sport, dar studii recente subliniaza ca un oarecare grad de discomfort poate sa apara si in cazul
persoanelor care practica un sport in condtii normale si il intrerup brusc, astfel accentual ar trebui
pus mai degraba pe tipul, frecventa si intensitatea simptomelor de sevraj si nu doar pe prezenta sau
absenta acestuia (6,20).

In cazul depedentei de sport s-a descris de asemenea si o latura compulsive, definite ca

neceisitatea trecerii la actiune cu scopul suprimarii unor ganduri sau emotii suparatoare (4).
Pe langa diminuarea anxietatii, practicarea unui sport determina si o scadere a furiei,
depresiei si a plictiselii (21,22), precum si o crestere globala a starii de bine si a stimei de sine
(23).

De Coverley Veale, intr-un studiu (24) publicat in 1987, a diferentiat intre dependenta de exercitiu
fizic primara si secundara. Cea secundara apare consecutive unei alte psihopatologii, mai frecvent in
contextul unor tulburari de alimentatie. Pe de alta parte, in dependent ade sport primara motivatia
este mai putin scaderea in greutate si mai mult exercitiul fizic in sine. Unii cercetatori contesta
existenta unei dependente de sport primare (25), dar Szabo si Griffiths (18,19) descriu o serie de
cazuri in care exercitiul excesiv nu era asociat unei tulburari de alimentatie.
Cand exercitiu fizic frecvent devine o adictie?

Freimuth noteaza, intr-un articol publicat in 2011, faptul ca distinctia intre un program
regulat de activitati fizice sustinut si adictie este dificil de realizat, deoarece, pentru a avea
efecte benefice asupra sanatatii, activitatea fizica trebuie efectuata relativ frecvent si pe
durate lungi de timp, dar si pentru ca toleranta la efort creste in mod natural in timp, iar
practicarea unui sport nu exclude posibilitatea unor consecinte negative (eg accidentari),
aceste trasaturi fiind comune si unei posibile adictii (4).

Pe langa aceasta, cercetarile din domeniu au postulat teoria conform careia, capacitatea de
modulare afectiva intrinseca activitatii fizice si implicit ameliorarea dispozitiei, reprezinta
unul dintre mecansimele prin care o persoana poate deveni dependentei de sport (5).Pe de alta
parte, reglarea afectiva prin sport este o trasatura comuna tuturor oamenilor, iar nu toata
lumea care depune efort fizic la o intensitate si frecventa crescande devine dependenta (4).

De altfel, un studiu cross-sectional realizat in 2002 a relevant ca frecventa cu care este

practicat antrenamentul fizic nu este corelata semnificativ cu nivelul de sanatate fizica sau
mentala, cu stima de sine sau tulburarile afective (26).

Din punct de vedere psihologic, diferentierea intre exercitiul fizic recreational si cel la risc
poate fi facuta prin evaluarea motivatiei ce sta la baza practicarii unui sport (4). Thornton si
Scott (27) au demonstrat ca posibilitatea aparitiei unei dependente de sport creste in cazul
celor care depun efort fizic cu scopul de a evita emotii neplacute sau de a-si transforma
asepctul fizic pentru a-si creste stima de sine, fata de cei care se antreneaza cu scopul de a-si
imbunatati performanta si forma fizica.

Johnston et al, noteaza intr-un articol publicat in 2011 lipsa de consens in literatura de specialitate in
ceea ce priveste definirea exercitiului fizic excesiv si propun o abordarea acestuia din punct de
vedere calitativ, in trepte pe un continuum. Acestia au evaluat un lot de 32 de femei, cu varste
cuprinse intre 16-77 ani, care practicau activitate fizica regulate sustinuta. Rezultatele acestei
evaluari sugereaza ca trecerea de la un stil de antrenament fizic normal la unul problematic se face
printr-un proces gradual de augmentare a rutinei zilnice de efort fizic, in contextul unei nevoi
crescute de a utiliza activitatea fizica ca mecanism de coping (28).

Elaborarea unor criterii de diagnostic pentru adictia de exercitii fizice

Avand in vedere ca DSM V (29) rezerva un capitol separat pentru comportamente adictive, aceasta
noua nomenclatura deschide calea spre noi directii de cercetare in ceea ce priviste definirea
comportamentelor cu potential adictogen (4, 30). In acest sens, Hausenblas si Downs (31,32) au
identificat o serie de posibile criterii de diagnostic ale dependentei de sport, dupa modelul criteriilor
de dependenta la substante din DSM IV TR (33):

 Toleranta: cresterea cantitativa a excercitiilor fizice in vederea obtinerii efectului dorit

(excitatie sau sentimental de implinire)
 Sevraulj: in absenta antrenamentului persoana experimenteaza efecte negative, cum ar fi
anxietatea, iritabilitatea, nelinistea sau tulburari de somn
 Lipsa controlului: incercari nereusite de a diminua exercitiul fizic sau de a-l stopa pe un
anumit interval de timp
  Efectele intentionale: incapacitatea de a mentine o rutina propousa, evidentiata prin
depasirea consistenta a timpului alocat anternamentului
 Timpul: o parte consideralbila din timp este alocat pregatirii, efectuarii sau recuperarii dupa
exercitiu fizic
 Restrangerea activitatilor: activitatile sociale, ocupationale si/sau recreationale sunt
diminuate sau stopate ca o consecinta directa a antrenamentului excesiv;
 Perseverarea: continuarea antrenamentului in ciuda constientizarii faptului ca aceasta
activitate crecaza sau exacerbeaza o serie de problem fizice, psihologice si/sau
interpersonale.

De mentionat este faptul ca alti teoreticieni, precum Elbourne si Chen, propun temporizarea listarii
unor criterii de diagnostic, subliniand necesitatea intelegerii fenomenologice si etiopatologice a
exercitiului fizic excesiv in prima faza (34).

Mai mult decat atat, la momentul actual nu exista linii de demarcatie clare intre ce inseamna
practicarea unui sport intensiv in limite normale si o posibila patologie. In acest context,
Freimuth (4) a propus stadializarea comportamentului asociat exercitiului fizic in 4 faze:
 Faza 1: Exercitiul fizic recreational, motivat prin cresterea calitatii vietii si
senzatia de bine secundara practicarii unui sport
 Faza 2: Exercitiul fizic la risc, asociat cu capacitatea exercitiului fizic de a
modula afectiv persoana, prin cresterea afectului pozitiv si diminuarea
afectului negativ, precum depresia si anxietatea, fiind astfel posibila devierea
de la un comportament normal, sanatos, la unul compensator
 Faza 3: Exercitiul fizic problematic. In aceasta faza se face distinctia intre cei
care fac efort fizic recreational si il integreaza in programul zilinc si cei
problematici, care tind sa isi organizeze programul zilinic in functie de
regimul de exercitii fizice, care devine din ce in ce mai rigid (28). De
asemnea, in aceasta faza, consecintele negative secundare devin predominante,
aceastea manifestandu-se la nivel individual (eg continuarea activitatii fizice
dupa limita epuizarii, autocritica) si social (activitatea devine solitara,
perosanele apropiate se simt abandonate in favoarea sportului), precum si prin
instalarea simptomelor de sevraj (eg iritabilitate), la incetarea sau diminuarea
regimului impus. De asemenea, autoarea mai descrie aparitia
comportamentului nediscrimnant (eg, daca o persoana isi accidenteaza un
picior practicand exrcitiul fizic preferat, aceasta trece la alt fel de sport, de
exemplu ridicarea unor greutati (4).
 Faza 4: Dependenta de sport. Frecventa si intensitatea exercitiului fizic
continua sa creasca pana ce devine punctul central al vietii, interfera cu rutina
zilnica, este motivat in prinicipal de diminuarea simptomelor de sevraj, cu
aparitia consecintelor negative sociale, profesionale si asupra imaginii de sine.
Posibile etiologii descrise in literature de specialitate

Perspective neurobiologice

1. Ipoteza opioidelor endogene

Wagemaker si Goldstein (35) au sugerat in anul 1980 ce senzatia de euforie resimtita

de multi oameni in timpul exercitiului fizic este consecutiva unor modificari
fiziologice la nivelul creierului. Ulterior, Thoren et al (36) au raportat ca excercitiul
fizic intens activeaza sistemul opioid endogen, cu cresterea semnificativa a
concentratiei b-endorfinelor. Mai mult decat atat, eliberarea de endorfine ar duce la
cresterea secretiei de insulina, process esential in restabilirea rezervelor energetice
dupa un efort sustinut, ducand astfel la idea ca endrofinele ar putea avea rolul de a
reintari comportamentul postexercitiu (5).
Astfel, persoanele care depun effort fizic sustinut si intens ar putea sa devina
dependente de endorfinele endogene secretate la nivelul creierului (5).
O serie de cercetatori au studiat legatura dintre endorfinele endogene si starea de bine
raportata post exercitiu, cu rezultate contradictorii, iar in ciuda teoriilor propuse (37)
si a paralelelor trasate intre starea de bine post exercitiu fizic si cea post consum de
opioide exogene (Steinber, Sykes, LeBoutillier), o legatura directa intre
simptomatologia de sevraj aparuta consecutiv intreruperii efortului fizic (5)si
variatiile opioidelor endogene nu a fost pana la aceasta data descoperita.

2. Ipoteza catecolaminergica

Thompson si Blanton (38) au propus ipoteza excitarii hormonale simpatice, ce sustine

ca o crestere a rezistentei fizice la efort duce la o crestere a ratei metabolice si, prin
aceasta, o scadere a secretiei de adrenalina si noradrenalina. Aceasta duce, secundar,
la o crestere a letargiei si fatigabilitatii. Pentru a combate aceasta stare, sustin ei, e
nevoie de o crestere a activitatii pentru a produce nivele de excitare similare celei
anterioare efortului. De asemenea, autorii sustin, conform datelor din literatura, ca
exercitiul fizic regluat poate diminua simptomele depresive prin cresterea
catecolaminelor circulante (5). Astfel, ei concluzioneaza ca simptomele de sevraj ce
apar dupa un efort sustinut (letargie, fatigabilitate), sunt similar simptomelor
depresive, aparute in contextul depletiei de catecolamine (NA, A). Pe de alta parte,
alti cercetatori subliniaza ca dinamica nivelelor de catecolamine cerebrale in timpul
exercitiuluji fizic la oameni eeste necunoascuta, deoarece nu se pot efectua masuratori
directe ale concentratiilor lor la nivel cerebral(6).

3. Ipoteza termogenica

Exercitiul fizic produce o crestere temperatura corpului, care secundar determina

diminuarea anxietatii somatice, care este strans legata de o crestere a temperaturii in
anumite regiuni cerebrale (39). Astfel, se poate postula ca nivele crescute de anxietate
pot fi ascoiate cu o nevoie crescuta de exercitiu fizic (6).
4. Ipoteza dopaminergica

Un studiu realizat pe soareci de De Castro (40) sugereaza ca exercitiul fizic cronic

duce la o crestere a secretiei dopaminergice, care duce in schimb la o scadere
compensatoare a receptorilor dopaminergici, explicand astfel scaderea simptomelor
depresive in contextal exercitiului fizic dar si, totodata, dat fiind ca un indivd are
nevoie de o crestere a nivelelor dopaminergice prin exercitiu, pentru a compensa
scaderea receptorala, acest mecanism ar putea fi o explicatie pentru dependent de
exercitii fizice.
Adams sugereaza ca, in cazul unei scaderi a placerii hedonice resimitie din alte
activitati, un individ ar putea necesita mentinerea unui regim de efort fizic mai intens
pentru a-si activa in mod optim circuitul recompensei mediat dopaminergic (5).
Gapin, Etnier si Tucker (41) au corelat cresterea riscului de aparitie a dependenteti de
exercitiu fizic cu o asimetrie a lobilor frontali, asmietrie ce apare in contextual
prezenteti unei patologii de tip adictiv.

Perspective psihosociale

Szabo a propus in 1995 teoria evaluarii cognitive pentru a intelege mai bine etiologia
adictiei la sport (42). Potrivit acestei teorii, o data ce indivizii ajung sa utilizeze
exercitiul fizic ca o metoda de coping la stres, acestia invata sa depinda de activitatea
fizica ca mod de relaxare. Ulterior, persoana foloseste rationalizari pentru a-si explica
excesul. In momentul in care activitatea fizica este stopata apar sentimente negative,
cum ar fi iritabilitatea, vina, anxietatea, adica simptome de abstinenta. Dat fiind ca
sportul este prinicipalul sau mecanism de coping, acesta recurge la antrenamente tot
mai intense pentru a cupa senzatiile neplacute, fiind prins intr-un cerc vicios (6).
Ipoteza reglarii afective afirma ca exercitiul fizic are efect dual asupa dispozitiei,
adica produce o crestere a afectelor pozitive si o diminuare a celor negative. In cazul
in care motivatia pentru efectuarea unui sport consta in diminuarea afectelor negative,
in contextul intreruperii mai prelungite a exercitiului fizic aceastea cresc in intensitate,
individul fiind obligat sa isi creasca intensitatea si durata exercitiului pentru a le face
fata (6).
Bircher et al au publicat in 2017 un review sistematizat al literaturii de specialitate cu
privire la concordanta unor trasaturi de personalitate cu dependenta de exercitii fizice
(43). Astfel, in ceea ce priveste sistemul Big Five, rezultatele mai multor studii sunt
contradictorii, unele studii descriu o corelatie pozitiva intredependenta de sport si
extraversie, nivele crescute de neuoticism, openness si nivele scazute de agrealbenes
si constinciozitate, dar alte studii infirma aceste ipoteze.
In ceea ce priveste sistematizarea personalitatii a lui Cloninger, dependenta la sport a
fost asociata cu high persistente si harm avoidance si nivele scazute de auto-
directionare si maturitate. Un nivel inalte de perfectionism s-a corelat cu adictia la
sport, cu precaderere cel orientat spre sine s icel maladaptativ. Stima de sine scazuta si
autocritica crescuta sunt de asemenea corelate cu antrenamentul excesiv, precum si un
grad crescut de narcisism (43).
Un studiu publicat in 2001 de Spano (44) a relevat implicarea tendintelor obsesive in
dezvoltarea dependnetei de excercitii fizice, iar altul din 2014 a aratat ca o combinatie
intre narcisism, perfectionism si obsesiv-compulsivitate pot fi un predictor bun pentru
debutul si progresia dependentei la sport (45).
 Un studiu realizat pe 586 femei, cu varste cuprinse intre 17 si 55 de ani, a identificat o
serie de varabile care diferentiaza intre cei care efectueaza activitati fizice intr-un mod
sanatos si cei care prezinta un comportament patologic. Cei care practica efort fizic
frecvent, care investesc puternic emotional si sunt intens dedicati in activitatea lor
fizica prezinta corelatii semnificative cu o psihopatologie asociata, spre deosebire de o
alta categorie, care de asemenea practica un sport frecvent, cu un oarecare grad de
dedicare, dar care nu prezinta o fixatie psihologica fata de activitatea fizica si sunt
adaptabili. Astfel, factorul fixatie psihologica este cel mai corelat cu tulburarile
psihologice, independent de frecventa exercitiilor (26).

Tranis a propus in 2007 un model multidimensional al personalitatii unei persoane

care practica antrenamentul excesiv, trasaturile descrise fiind: compulsivitate, reglare
afectiva, rigiditate comportamentala, perfectionism si preocupari legate de greutate si
aspect fizic (44).
Un studiu realizat de Naylor et al pe 78 de femei a relevat ca prezenta unei convingeri
de intensitate crescuta legate de activitatea fizica se asociaza semnficativ statistic cu
un set de credinte obsesionale, cu prezenta simptomelor obsesiv-compulsive si a
tulburarilor alimentare. Totodata, prezenta unor credinte si comportamente obsesive la
o persoana o predispune la dezvoltarea unui regim de exercitii fizice care are ca scop
o pierdere semnificativa in greutate si are probabilitate crecuta de a dezvolta
comportamente de verificare (8).
Credintele obsesionale pot aparea legate de antrenamentul fizic, iar acestea pot duce
la comportamente rigide.

Un studiu realizat in 2010 pe un lot de 421 adololescenti,de ambele sexe a analizat

implicatiile pe care presiunea socioculturala le are asupra dezvoltarii unui comportament de
tip antrenament excesiv.
Presiunea socioculturala implica feedbackul perceput de un subiect din partea media,
a parintilor si prietenilor. Acest studiu a constatat ca relatia dintre presiunea socio-
culturala si nevoia de exercitiu fizic intens este mediateade nivelul in care subiectii
investesc in asptectul fizic si imagine, adica din nevoia de a slabi sau de a-si creste
masa musculara. Acest studiu a revelat faptul ca in cazul baietilor exista o centrare
mai puternica pe exercitiul fizic ca mod de a-si modifica aspectul fizic decat la fete. In
cazul fetelor impactul presiunii sociale asupra imaginii corporale este mai mare (47).

Epidemiologie

Datele din literatura cu privire la epidemiologia adictiei la sport sunt prelimingare si

inconsistente. Un review din literature de specialitate realizat de Sussman et al a estimat o
prevalenta de aproximativ 3% din populatia generala (48). Printre participantii la
ultramaratoane si studentii in Educatie fizica prevalenta este si mai mare (4)
Un studiu realizat pe participanti la triathlon a raportat o prevalenta de 52% a adictiei la sport
in cadrul grupului. Alti cercetatori au aratat ca 26% dinte barbatii si 25% dintre femeile care
practica alergatul ca sport erau depednenti de acesta (6) Potrivit lui Lejoyeux et al, 42%
dintre membri unui club de fitness pariziani prezentau simptome de dependenta la sport (49).
of the members at a Parisian fitness club met criteria for exercise addiction.
Variatiile importante intre diferitele studii in ceea ce priveste prevalenta dependentei la sport sunt
prezente mai probabil din cauza definirii neclare a dependentei, dar si din cauza utilizarii unor
instrumete de evaluare ineficiente (6).
Doua studii, realizate in SUA si respective Marea Britanie, care au folosits scalele EDS, respectiv EAI,
doua instrumente de evaluare valide din punct de vedere psihometric, au inregistrat ca 2,5%,
respectiv 3% din populatia care exerseaza periodic indeplineste criteriile pentru adictie (6).

Scale de evaluare a dependnetei de exercitii fizice

Exercise Dependence Scale (EDS-R) (50) si Exercise Addiction Inventory (EAI) (51)
sunt doua scale cu validitate si fiabilitate crescute, usor de aplicat, dezvoltate cu
scopul ideintificarii persoanelor ce se supun la activitati fizice excesive, facand
diferenta intre asimptomatici, simptomatici si dependent (4).
Scala EDS contine 7 subscale: toleranta, sevraj, efectul intentional, lipsa controlului,
timpul, diminuarea altor activitati si perseverarea (6).
Scala Exercise Dependence Questionare masoara compulsivitatea exercitiilor fizice si
cuprinde 8 subscale: interferenta cu viata sociala/familiala/munca; recompensarea
pozitiva; simptome de sevraj; exercitiu fizic ca metoda de control al greutatii; insight;
exercitiu fizic din motive soicale, de sanatate si comportament stereotip (52).
Scala Exercise Beliefs Questionare este un instrument de evaluare generala, mai rar
utilizat, care surprinde ganduri si credinte distincte legate de exercitiul fizic, bazat pe
factori: dezriabilitate sociala; aspect fizic; functionaltitate mentala si emotionala;
vulnerabilitatea fata de imbatranire si inaintare in varsta (53).
Scala Commitment to exercise scale examineaza aspectele patologice ale
antrenamentului fizic si activitatile compulsive associate (54).
Scala Exercise Orientation Questionare cuprinde 6 factori: autocontrol, orientarea spre
exercitiu fizic, autodeprecierea, scaderea in greutate, competitivitate si identitate.
Masoara atitudinile vizavi de antrenament si comportamentele auxiliare (55).
Scala CET Compulsive exercise test este o scala de autoraportare cu 24 de itemi
dezvoltata pentru a evalua elementele central ale exercitiului fizic in cazul tulburarilor
de alimentatie. Cuprinde 5 subscale: evitarea sevrajului si comportamentul motivate
de reguli stricte, exercitiul fizic ca modalitate de a controla greutatea, imbunatatirea
dispozitiei, lipsa placerii in contextual exercitiului,si rigiditiata programului, cu
scoruri inalte indicand o patologie mai grava (6).

Scala Obligatory Exercise Questionare prezinta 20 de itemi care idetnifica o serie de

atitudini si activitati legate de exercitiul fizic, iar scourile crescute pe aceasta scala
sugereaza o senzatie de obligativitate de a efectua exercitiii fizice crescuta (4).

Comorbiditati

In ciuda numarului limitat de studii realizate, datele din literatura sugereaza ca 15-20% dintre
persoanele dependente de sport prezinta o alta adictie asociata (56). Dintre acestea, cele mai
frecvente sunt abuzul de psihostimulente, cum ar fi cafeina, cocaina si amfetaminele (57),
steroizii anabolizanti (2), comportamentele sexuale, alimentare si cumparaturile compulsive,
precum si dependent de munca(4).

Dependenta de sport este frecvent asociata tulburarilor alimentare, datele din literature
sugerand o incidenta de 39-48% a acestor comorbiditati (4, 58).
 Exercitiul fizic excesiv este foarte frecvent intalnit in cazul pacientelor cu anorexie
nervoasa, cu o prevalenta de-alungul vietii de pana la 80% din cazuri. Cazurile de
anorexie nervoasa in care exercitiul fizic intensiv este asociat prezinta o incidenta mai
mare a simptomelor de tip obsesiv compulsive (59), un prognostic mai slab si o rata
de recadere mai mare (60, 61).

Tratament
In cazul depedentei de sport, abstinenta nu reprezinta un deziderat, exercitiile fizice
moderate fiind o parte importanta a unui stil de viata sanatos. Cu toate ca in literatura
de specialitate se regasesc putine recomandari cu privire la un tratament specific
pentru aceasta problematica, terapia cognitive comportamentala ar avea potential de
reusita in aceste cazuri, cu centrarea pe constientizarea efectelor adverse ale
anternamentului excesiv v(39,44), identificarea cognitiilor automate disfunctionale si
ascoierea unor strategii comportamentale.
In contextual cresterii prevalentei tulburarilor de imagine corporala, a tulburarilor
alimentare si a atrenamentului exesiv in cadrul populatiei tinere, un grup de
cercetatori din Australia a efectuat un studio in care a propus un se de interventii
educationale, bazate pe cresterea stimei de sine, educatie media si dezvoltarea unei
disonante cognitive legata de aceste aspect, pe o cohorata de 170 subiecti, femei si
barbati. Ulterior parcurgerii programului, s-a observant o ameliorare a stimei de sine,
imaginii corporale si nevoii de a castiga masa muculara, a tulburarilor de alimentatie
si antrenamentului fizic excesiv, fapt ce sugereaza posibilitatea unor interventii la
nivel de curricula educatiei pentru sanatate.

1. Pate RR, Pratt M, Blair SN, Haskell WL, Macera CA, Bouchard C, et al. Physical activity and
public health: a recommendation from the Centers for Disease Control and Prevention and
the American College of Sports Medicine. JAMA 1995;273(5):402-7.
2. Peluso MAM, Guerra de Andrade LHS, Physical activity and mental health: the association
between exercise and mood. CLINICS 60(1): 61-70, 2005.
3. Morgan WP. Affective beneficence of vigorous physical activity. Med Sci Sports Exerc
1985;17:94-100.
4. Freimuth M., Moniz S., Kim S.R, Clarifying Exercise Addiction: Differential Diagnosis, Co-
occurring Disorders, and Phases of Addiction, Int. J. Environ. Res. Public Health 2011, 8,
4069-4081.
5. Adams J, Kirkby R.J., Excessive Exercise as an Addiction: a Review, Addiction Research and
Theory, 2002, Vol. 10, No. 5, pp. 415-437
6. Berczik K, Szabo A, Griffiths MD, et al, Exercise Addiction: Symptoms, Diagnosis,
Epidemiology, and Etiology, Substance Use & Misuse, 47:403–417, 2012
7. Morgan,W. P. (1979). Negative addiction in runners. The Physician and Sports Medicine, 7,
57–70.
8. Naylor H, Mountford V, Brown G, Beliefs about Excessive Exercise in Eating Disorders: The
Role of Obsessions and Compulsions; Published online in Wiley Online Library
(wileyonlinelibrary.com) DOI: 10.1002/erv.1110
9. Cripps, B. (1995). Exercise addiction and chronic fatigue syndrome: Case study of a mountain
biker. In J. Annett, B. Cripps, & H. Steinberg (Eds.), Exercise addiction: Motivation for
participation in sport and exercise. Leicester: The British Psychological Society.
10. Veale, D. (1995). Does primary exercise dependence really exist? In J. Annett, B. Cripps, & H.
Steinberg (Eds.), Exercise addiction: Motivation for participation in sport and exercise.
Leicester: The British Psychological Society.
11. Pasman, L., & Thompson, J. K. (1988). Body image and eating disturbance in obligatory
runners, obligatory weightlifters, and sedentary individuals. International Journal of Eating
Disorders, 7, 759–769.
12. Yates, A. (1991). Compulsive exercise and the eating disorders: Toward an integrated theory
of activity. NY: Brunner/Mazel.
13. Fairburn, C. G. (2008). Cognitive behavior therapy and eating disorders. London: Guilford
Press.
14. Brewer, J.A.; Potenza, M.N. The neurobiology and genetics of impulse control disorders:
relationships to drug addictions. Biochem. Pharmacol. 2008, 75, 63-75.
15. Grant, J.E.; Potenza, M.N. Compulsive aspects of impulse-control disorders. Psychiatr. Clin.
North Am. 2006, 29, 539-549.
16. Cook, B.; Hausenblas, H.; Tuccitto, D.; Giacobbi, P.R., Jr. Eating disorders and exercise: A
structural equation modeling: Analysis of a conceptual model. Eur. Eat. Disord. Rev. 2011,
19, 216-225.
17. Stahl, S.M. Stahl’s Essential Psychopharmacology: Neuroscientific Basis and Practical
Applications, 3rd ed.; Cambridge University Press: New York, NY, USA, 2008.
18. Griffiths,M. D. (2005). A “components” model of addiction within a biopsychosocial
framework. Journal of Substance Use, 10, 191–197.
19. Szabo, A. (2010). Addiction to exercise: A symptom or a disorder? New York, NY: Nova
Science Publishers.
20. Szabo, A., Frenkl, R., & Caputo, A. (1996). Deprivation feelings, anxiety, and commitment to
various forms of physical activity: A cross-sectional study on the Internet. Psychologia, 39,
223–230.
21. Rosa, D.A.; De Mello, M.T.; Negrao, A.B.; De Souza-Formigoni, M.L.O. Mood changes after
maximal exercise testing in subjects with symptoms of exercise dependence. Percept. Mot.
Skills 2004, 99, 341-353.
22. Zmijewski, C.F.; Howard, M.O. Exercise Addiction and attitudes toward eating
among young adults. Eat. Behav. 2003, 4, 181-195.
23. Scully, D.; Kremer, J.; Meade, M.M.; Graham, R.; Dudgeon, K. Physical exercise and well-
being:A critical review. Br. J. Sports Med. 1998, 32, 111-120.
24. De Coverley Veale, D.M. Exercise addiction. Br. J. Addict. 1987, 82, 735-740.
25. Bamber, D. J., Cockerill, I. M., & Carroll, D. (2000). The pathological status of exercise
dependence. British Journal of Sports Medicine, 34(2), 125–132.
26. Ackard, D. M., Brehm, B. J., & Steffen, J. J. (2002). Exercise and eating disorders in college-
aged women: Profiling excessive exercisers. Eating Disorders, 10, 31–47
27. Thornton, E.W.; Scott, S.E. Motivation in the committed runner: Correlation between self-
report scales and behavior. Health Promot. Int. 1995, 10, 177-184.
28. Johnston O, Reilly J, Kremer J. Excessive Exercise: From Quantitative Categorisation to a
Qualitative Continuum Approach; Published online in Wiley Online Library
(wileyonlinelibrary.com) DOI: 10.1002/erv.970
29. American Psychiatric Association. DSM 5 Development; 2010. Available online:
http://www.dsm5.org/Pages/Default.aspx
30. Freimuth, M. Addicted? Recognizing Destructive Behavior before It’s too Late; Rowman &
Littlefield Publishers, Inc: Lanham, MD, USA, 2008.
31. Hausenblas, H.A.; Downs, D.S. How much is too much? The development and validation of
the Exercise Addiction scale. Psychology and Health 2002, 17, 387-404.
32. Downs, D.S.; Hausenblas, H.A.; Nigg, C.R. Factorial validity and psychometric examination of
the Exercise Dependence Scale-Revised. Meas. Phys. Educ. Exerc. Sci. 2004, 8, 183-201.
33. American Psychiatric Association. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders
(Text Revision), 4th ed.; American Psychiatric Association: Washington, DC, USA, 2000.
34. Elbourne, K. E., & Chen, J. (2007). The continuum model of obligatory exercise: A preliminary
investigation. Journal of Psychosomatic Research, 62, 73–80.
35. Wagemaker H, Goldstein L, The runner’s high, Journal of Sports Medicine, 1980, 20, 227-229
36. Thoren, P., Floras, J. S., Hoffmann, P. and Seals, D. R. (1990). Endorphins and exercise:
Physiological mechanisms and clinical implications. Medicine and Science in Sports and
Exercise, 22(4), 417-428.
37. Steinberg, H., Sykes, E. A. and LeBoutillier, N. (1995). Exercise Addiction: Indirect Measures
of "Endorphins"? In J. Annett, B. Cripps and H. Steinberg (Eds.), Exercise addiction:
Motivation for participation in sport and exercise (pp. 6-14). Leicester: The British
Psychological Society.
38. Thompson, J. K. and Blanton, P. (1987). Energy conservation and exercise dependence: A
sympathetic arousal hypothesis. Medicine and Science in Sports and Exercise, 19(2), 91-99.
39. Craft, L.L.; Perna, F.M. The benefits of exercise for the clinically depressed. Prim. Care
Companion J. Clin. Psychiatry 2004, 6, 104-111.
40. De Castro J.M, Duncan G. Operantly conditioned running: effects on brain cathecolamine
concentrations and receptor densities in the rat. Pharmacology Biochemistry and Behavior,
1985, 23(4); 495-500.
41. Gapin, J.; Etnier, J.; Tucker, D. The relationship between frontal brain asymmetry and
exercise addiction. J. Psychophysiol. 2009, 23, 135-142.
42. Szabo, A. (1995). The impact of exercise deprivation on wellbeing of habitual exercisers.
Australian Journal of Science and Medicine in Sport, 27, 68–75.
43. Bircher J., Griffiths M.D, Kasos K., et al., Exercise Addiction: a Two Decade Systematic Review
of the Empirical Literature (1995-2016), BALTIC JOURNAL OF SPORT & HEALTH SCIENCES No.
3(106); 2017; 19–33.
44. Taranis, L., Touyz, S., & Meyer, C. (in press b). Compulsive exercise and emotion regulation
among young women. International Journal of Eating Disorders.
45. Spano L, The Relationship between Exercise and Anxiety, Obsessive-compulsiveness, and
narcissism. Personlity and Individual Differences, 2001;30(1):87-93.

46. Miller K.J., Mesagno C., Personality Traits an Exercise Dependence: Exploring the Role of
Narcissism an Perfectionism. International Journal of Sport and Exercise Psychology,
2014:12(4), 368-381

47. White J., Halliwell E., Examination of a sociocultural model of excessive exercise among male
and female adolescents, Body Image 7 (2010) 227–233.

48. Sussman, S.; Lisha, N.; Griffiths, M. Prevalence of the addictions: A problem of the
majority or the minority? Eval. Health Prof. 2011, 34, 3-56.

49. Lejoyeux, M.; Avril, M.; Richoux, C.; Embouazza, H.; Nivoli, F. Prevalence of exercise
addiction and other behavioral addictions among clients of a Parisian fitness room.
Comprehensive Psychiatry 2008, 49, 353-358.

50. Downs, D.S.; Hausenblas, H.A.; Nigg, C.R. Factorial validity and psychometric examination of
the Exercise Dependence Scale-Revised. Meas. Phys. Educ. Exerc. Sci. 2004, 8, 183-201.

51. Terry, A.; Szabo, A.; Griffiths, M. The exercise addiction inventory: A new brief screening
tool. Addict. Res. Theory 2004, 12, 489-499.

52. Ogden, J., Veale, D. M., & Summers, Z. (1997). The development and validation of the
Exercise Dependence Questionnaire. Addiction Research, 5(4), 343–355.

53. Loumidisa, K. S., & Wells, A. (1998). Assessment of beliefs in exercise dependence: The
development and preliminary validation of the exercise beliefs questionnaire. Personality
and Individual Differences, 25(3), 553–567.

54. Davis, C., Brewer, H., & Ratusny, D. (1993). Behavioral frequency nd psychological
commitment: Necessary concepts in the study of excessive exercising. Journal of Behavioral
Medicine, 16(6), 611–628.

55. Yates, A., Edman, J. D., Crago, M., & Crowell, D. (2001). Using an exercise-based instrument
to detect signs of an eating disorder. Psychiatry Research, 105(3), 231–241

56. Aidman, E.V.; Woollard, S. The influence of self-reported exercise addiction on acute
emotional and physiological responses to brief exercise deprivation. Psychol. Sport Exerc.
2003, 4, 225-236.

57. George, A.J. Central nervous system stimulants. Best Practice & Research Clinical
Endocrinology & Metabolism 2000, 14, 79-88.
58. Klein, D.A.; Bennett, A.S.; Schebendach, J.; Foltin, R.W.; Devlin, M.J.; Walsh, B.T. Exercise
“addiction” in anorexia nervosa: Model development and pilot data. CNS Spectrums 2004, 9,
531-537.

59. Young et al. The relationship between obsessive-compulsive personality disorder traits,
obsessive-compulsive disorder and excessive exercise in patients with anorexia nervosa: a
systematic review Journal of Eating Disorders 2013 1:16

60. Dalle Grave R, Calugi S, Marchesini G: Compulsive exercise to control shape or weight in
eating disorders: prevalence, associated features and treatment outcome. Compr Psychiatry
2008, 49:346–352.
61. Carter JC, Blackmore E, Sutander-Pinnock K, Woodside DB: Relapse in anorexia nervosa: a
survival analysis. Psychol Med 2004, 34:671–679.