CURS DE NUTRITIE-DIETETICA SPECIALIZAREA ASISTENŢI

MEDICALI ŞI MOAŞE
STILUL DE VIAŢĂ
Definitie:
Stilul de viaţă este reprezentat de totalitatea comportamentelor şi deciziilor individuale care
influenţează în sens pozitiv sau în sens negativ starea de sănătate.

Componentele:
1. Comportamentul alimentar şi nutriţia

2. Activitatea fizică

3. Somnul

4. Fumatul

5. Consumul de alcool

6. Adaptarea la stresul psihosocial

7. Aderenţa/ complianţa la actul medical

Aceste comportamente şi decizii se pot suma sub forma unui:

• Stil de viaţă sănătos/anti-risc asociat cu starea de sănătate şi o bună calitate a vieţii.

• Stil de viaţă nesănătos sau pro-risc, care se asociază cu creşterea riscului pentru principalele boli
cronice netransmisibile:

- Diabetul zaharat

- Obezitatea

- Dislipidemia

- Hipertensiunea arterială

- Bolile cardiovasculare

- Cancerul

 Fiecare componentă a stilului de viaţă poate acţiona în două sensuri: pro sau anti-risc,
neutralitatea având potenţial evolutiv spre una din cele două.

 Înclinarea balanţei spre risc sau împotriva lui este dată atât de intensitatea exprimării
componentelor cât şi de asocierea lor într-un sens sau altul.
ACTIVITATEA FIZICĂ
Importanţa activităţii fizice în patologie este considerabilă.

Rezultatele unui studiu recent publicat a arătat că timpul alocat

vizionării TV este asociat cu creşterea riscului de mortalitate generală, cardiovasculară şi prin cancer.

Pentru fiecare oră de vizionare TV riscul creşte cu 18% pentru mortalitatea de orice cauze şi cu 18%
pentru mortalitatea de cauze cardiovasculare.

Cuantificarea globală a riscului a arătat că în cazul persoanelor cu vizionare TV < 2 ore/zi bolile
cardiovasculare erau responsabile de 46% din numărul total de decese. Acest procent ajunge la 80% în
cazul celor care îşi petrec în faţa televizorului ≥ 4 ore zilnic.

Definirea termenilor
Activitatea fizică reprezintă mişcările corpului produse prin contracţia musculaturii scheletice şi care
consumă energie suplimentar faţă de cheltuiala energetică de repaus.
Exerciţiul fizic este definit ca mişcări repetate, planificate şi structurate ale corpului desfăşurate în
scopul ameliorării sau menţinerii uneia sau mai multor componente ale condiţiei fizice.

Condiţia fizică (antrenamentul fizic, fitness) include antrenamentul cardiorespirator, antrenamentul

musculaturii şi flexibilitatea.

Antrenamentul cardiorespirator (fitness cardiorespirator) reprezintă capacitatea sistemului respirator şi

circulator de a furniza oxigen în timpul activităţii fizice susţinute. Standardul de aur pentru măsurarea
fitnessului cardiorespirator este evaluarea consumului maxim de oxigen (VO2max) al organismului prin
calorimetrie indirectă în timpul testului pe bicicletă ergometrică.

Exerciţiul aerobic constă în mişcări ritmice, repetate şi continue ale aceloraşi grupe musculare cu o
durată de minim 10 minute (de exemplu: plimbarea, mersul pe bicicletă, jogging, înot, etc

Fitnessul muscular se referă la forţa şi rezistenţa musculară.

Exerciţiile de rezistenţă cuprind activităţile fizice care utilizează forţa musculară pentru mişca o
greutate. Când sunt efectuate cu regularitate pot creşte fitnessul muscular.

Echivalentul metabolic (MET) reprezintă consumul energetic de repaus al organismului şi se utilizează

pentru cuantificarea intensităţii activităţii fizice (de exemplu o activitate fizică de 2 MET consumă de 2
ori mai multă energie comparativ cu repausul).

Nivelul de activitate fizică (physical activity level, PAL) este definit ca şi raportul între consumul
energetic total al unei persoane pe o perioadă de 24 h şi rata metabolismului bazal.

Metodele de evaluare a activităţii fizice

Metodele de evaluare a activităţii fizice (AF) pot fi grupate în 5 categorii:

(1) urmărirea şi monitorizarea comportamentului legat de activitatea fizică de către un observator

independent

(2) chestionare: jurnale de AF, chestionare cu răspunsuri la alegere, interviuri

(3) măsurarea frecvenţei cardiace prin monitorizare cardiacă continuă (Holter cardiac) timp de 2-4 zile

(4) calorimetrie prin metoda cu apă dublu marcată cu izotopi de 2H şi 18O- metodă considerată ca
standard de aur şi care este utilizată pentru validarea celorlalte metode

(5) utilizarea de senzori de mişcare (accelerometre) cu memorie- stochează informaţii despre frecvenţa,
intensitatea şi durata activităţii fizice pe intervale lungi de timp.
Piramida activităţii fizice
SOMNUL
Durata somnului. Durata somnului variază în funcţie de vârstă şi de la un individ la altul. Pentru a-şi
îndeplini funcţiile, se recomandă în cazul unui adult 7-8 ore de somn/noapte. De asemenea, este
important şi momentul în care survine somnul şi relaţia lui cu ritmul circadian. Astfel, pentru ca somnul
să fie eficient trebuie ca temperatura minimă a corpului şi concentraţia maximă de melatonină să
survină în a doua parte a somnului şi înainte de trezire.

Datorită progreselor realizate de medicina somnului (somnologie), la nivel mondial sunt recunoscute 81
de afecţiuni ale somnului, clasificate în:

• Dissomnii: insomnia, narcolepsia, hipersomnia, tulburările respiratorii în timpul somnului, etc.

• Parasomnii: somnambulismul, paralizia în somn, bruxism, enurezis, etc.

• Tulburări de somn asociate cu alte boli: psihiatrice, neurologice, cardiovasculare, gastro-intestinale,

etc.

Ca metode de evaluare se recomandă utilizarea unor chestionare cum ar fi: Scala de Somnolenţă
Epworth, chestionare despre sforăit sau somnolenţa diurnă bazate pe chestionarul Berlin, jurnalul de
somn.

Scala de Somnolenţă Epworth este utilizată pentru a determina nivelul somnolenţei diurne. Pacientul
notează cu puncte de la 0 la 3 (niciodată, rar, adesea şi frecvent) răspunsul la 8 întrebări simple despre
apariţia somnolenţei în diferite situaţii. Un punctaj total de 10 sau mai mare, se consideră patologic
(somnolenţa diurnă este prezentă) şi se recomandă continuarea investigaţiilor.

Confirmarea diagnosticului este posibilă numai în laboratoarele specializate în medicina somnului. Cea
mai complexă metoda de investigare a somnului este înregistrarea polisomnografică.
În luna februarie 2010 în revista Diabetes Care a fost publicată o meta-analiză a datelor din literatură
referitoare la influenţa duratei somnului asupra riscului de diabet.

Această meta-analiză a inclus 10 studii şi 107,756 persoane urmărite pe o perioadă cuprinsă între 4.2 şi
32 ani şi a arătat că

reducerea duratei somnului (< 5-6 h/noapte) creşte riscul de diabet cu 28% (RR: 1.28; 95%IC: 1.03-1.6),
iar

creşterea duratei somnului (> 8-9 h/noapte) creşte riscul cu 48% (RR: 1.48; 95%IC: 1.13-1.96).

FUMATUL
Fumatul activ- fenomenul de a inhala direct fumul din ţigară

Fumatul pasiv (sinonime: fumat ambiental, fumat involuntar, fumat secondhand)- fenomenul de a
inhala fumul produs de o altă persoană (cuprinde inhalarea fumului eliminar prin expir de către fumător
şi fumul secundar).

De menţionat că fumatul pasiv afectează atât nefumătorii, căt şi fumătorii.

Evaluarea stării de fumător pasiv (involuntar)

Nu există în acest moment o cuantificare cantitativă a stării de fumător pasiv, dar se cunoaşte că fumatul
pasiv este un factor de risc pentru mai multe afecţiuni şi că nu există un nivel de expunere sub care
riscurile să fie anulate.

Riscul este mai mare la persoanele care sunt expuse fumatului pasiv acasă sau la serviciu, comparativ cu
cele care sunt expuse doar ocazional în alte spaţii publice închise în care se fumează.

ALCOOLUL
COABITAREA CU STRESUL
Stresul psihosocial include mai multe domenii psihosociale:

o depresia
o anxietatea
o tipul de personalitate
o izolarea/discriminarea socială, status socio-economic scăzut
o suportul emoţional
o stresul cronic- stresul la locul de muncă (ocupaţional), stresul legat de anumite
evenimente din viaţă
Strategii de adaptare sau coabitare cu stresul
Suportul social cuprinde suportul emoţional şi suportul concret, material.

Este un proces interpersonal caracterizat prin schimbul reciproc de informaţii într-un context specific
(cum este de exemplu diagnosticarea şi managementul pe termen lung al unor boli metabolico-
nutriţionale) şi poate avea rezultate de ameliorare a stării de sănătate. Necesită crearea unei reţele în
care să fie implicate familia, prietenii, personalul medical şi grupuri de suport non-profesionale (spre
exemplu grupuri de suport pentru copiii cu diabet şi familiile lor sau grupurile de tip Weight Watchers,
etc.)

Activitatea fizică poate ameliora nu numai parametrii biologici ci şi nivelul de stress. Într-o meta-analiză
a efectului unor intervenţii de stimulare a activităţii fizice, s-a demonstrat că există efecte favorabile de
reducere a stresului ocupaţional şi de creştere a calităţii vieţii la persoanele care şi-au crescut nivelul de
activitate fizică

Intervenţii psihoterapeutice de diverse tipuri şi-au dovedit eficienţa în reducerea nivelului de stress, dar
pot fi aplicate la un număr limitat de persoane:

 tehnici de relaxare standard sau tehnici de tip Mindfulness-based stress reduction

(MBSR, meditaţia)
  trainingul pentru managementul stresului; implică modificări ale răspunsului psihologic
şi comportamental la stress, intervenţiile psihologice fiind de tip restructurare cognitivă
şi învăţare adaptativă

ADERENŢA ŞI COMPLIANŢA LA ACTUL MEDICAL

Complianţa reprezintă modul (gradul) în care pacientul respectă indicaţiile medicului, în mod pasiv
(“physician knows best”).

Aderenţa este definită ca fiind modul (gradul) în care pacientul respectă un plan terapeutic, convenit
împreună cu medicul.

Un termen sinonim cu aderenţa este cel de concordanţă terapeutică, ce semnifică implicarea activă a
pacientului în luarea deciziilor şi ulterior respectarea planului stabilit împreună cu medicul.

Pentru alţi autori, termenii de aderenţă şi complianţă sunt consideraţi sinonimi şi se definesc ca gradul
în care pacientul acţionează în concordanţă cu regimul terapeutic prescris.

Într-un sens mai larg, aderenţa/complianţa se referă la gradul în care pacientul respectă recomandările
medicale în general, incluzând aici:

• recomandările de modificare a stilului de viaţă (nutriţionale, de practicare a exerciţiului fizic,

de abandonare a fumatului, de a limita consumul de alcool la unul moderat, de a aplica strategii de
coabitare cu stresul),

• recomandările de tratament medicamentos,

• respectarea planului de monitorizare şi evaluare.