CURS 1.

Stilul de viaţă
Noţiuni de fiziologie ale nutriţiei

Șef de lucrări dr. CRĂCIUN ANCA-ELENA

doctor.craciun@yahoo.com
Tel 0749243686
Bun venit la facultate!

FACULTATE

FACULTATE
Bun venit la CLUJ!
Mic dicționar explicativ
 Obiectivele cursului
• Obiectivul general: în urma parcurgerii cursului, studenţii îşi vor
însuşi noţiuni fundamentale ale stilului de viaţă şi alimentaţiei
sănătoase precum şi principiile de dietoterapie în diabet, obezitate,
dislipidemii, boli cardiovasculare, patologie osteo-articulară.
• Obiectivele specifice: la sfârşitul cursului şi a lucrărilor practice,
studentii vor şti să:
• Facă evaluarea stilului de viaţă, evaluarea alimentaţiei şi evaluarea
nutriţională
• Calculeze necesarul caloric şi nutriţional şi să elaboreze un plan de
alimentaţie
• Elaboreze şi să explice pacientului planul de intervenţie nutriţională
în diverse patologii (diabet, obezitate, dislipidemii, alte afecțiuni)
 Noţiuni de bază în nutriţie
• Din punct de vedere biologic, nutriţia defineşte procesele
fiziologice prin care organismul ca întreg şi componentele
sale (celule, organe, ţesuturi, sisteme) metabolizează şi
asimilează hrana pentru creştere, menţinere, repararea
uzurilor şi dezvoltare.

• Metabolismul reprezintă schimbul permanent de substanţe şi

energie dintre organism şi mediu şi reprezintă funcţia
fundamentală a vieţii.

• Procesele prin care se realizează nutriţia sunt: ingestia,

digestia, absorbţia, transportul, asimilarea şi excreţia.

• În sens general şi la modul practic, termenul de nutriţie este

similar cu cel de alimentaţie.
 Noţiuni de bază în nutriţie
• Subnutriţia (denutriția) defineşte starea patologică cronică
datorată reducerii raţiei alimentare, tulburărilor de absorbţie
intestinală sau creşterii cheltuielilor energetice ale
organismului.

• Se manifestă prin reducerea greutăţii cu epuizarea

rezervelor adipoase şi prin semne şi simptome secundare
avitaminozelor şi deficitului de minerale.
 Noţiuni de bază în nutriţie
• Malnutriţia desemnează o alimentaţie dezechilibrată calitativ şi
cantitativ, atît prin exces sau deficit caloric, cât şi prin dezechilibre la
nivel de micronutrienţi.

• Din punct de vedere antropometric, malnutriţia poate fi prezentă la

orice grad al indicelui de masă corporală, iar din punct de vedere
clinic şi biochimic se manifestă în funcţie de deficitul de vitamine şi
minerale.
 Nutrientul
• Nutrientul este considerat a fi substanţa chimică
sau biologic activă de care organismul are nevoie
pentru supravieţuire şi creştere.

• Nutrienţii sunt reprezentaţi de glucide, lipide,

proteine, vitamine, minerale, apă şi oxigen,
toate realizând nutriţia organismului.

• În practică însă, termenul de nutriţie şi nutrienţi

se referă la substanţele aduse organismului prin
alimente şi băuturi, reprezentate de primele cinci
categorii enumerate mai sus.
 Alimentul
• Alimentul este definit ca fiind orice substanţă sau produs, procesat, parţial
procesat sau neprocesat, care poate fi ingerat de om.

• În această categorie intră şi băuturile, guma de mestecat şi orice substanţă,

inclusiv apa, care este încorporată în aliment în timpul preparării sau tratării.
[Regulamentul nr. 178/2002 al Parlamentului şi Consiliului European din 28
ianuarie 2002]

• Nu sunt incluse: animalele vii, plantele înainte de recoltare, produsele

medicinale (conform Directivelor Consiliului European 65/65/EEC-21 şi
92/73/EEC-22), cosmeticele (conform Directivei Consiliului European
76/768/EEC-23), tutunul sau produsele de tutun (conform Directivei Consiliului
European 89/622/EEC-24), substanţele psihotrope, reziduuri sau contaminanţi.

• Insectele – de ex. viermele de faină (2021)

• Alcoolul?
 Nutriția
• Termenul de nutriţie defineşte şi ştiinţa care studiază
procesul prin care organismele vii preiau, metabolizează
şi utilizează hrana pentru menţinerea vieţii, creştere,
funcţionare a organelor şi ţesuturilor, reproducere şi
producere de energie, precum şi rolul şi necesarul
nutrienţilor în organism pentru menţinerea sănătăţii.

• Nutriţia clinică este componenta practică prin care

rezultatele cercetării şi evidenţele sunt aplicate la nivel
individual în condiţiile existenţei unei patologii induse de
alimentaţie sau a unui risc crescut pentru aceasta.
 Termenul de „dietă” este de fapt
similar cu „alimentaţie” sau „nutriţie”
• Dietetica este o ramură a medicinei care se ocupă cu studiul şi
stabilirea regimurilor alimentare.
• Utilizarea nutriţiei şi dieteticii ca noţiuni distincte ţine mai degrabă de
o separare tradiţională, în care dietetica este folosită ca un termen
ce descrie nutriţiă aplicate în anumite boli.

• Dietoterapia sau terapia medicală nutriţională face parte din

practica medicală alopată curentă, fiind considerată ca o metodă de
tratament, caracterizată prin modificări specifice în alimentaţie.
• Este o componentă esenţială a managementului clinic al bolilor, atât
al celor acute cât mai ales al celor cronice, ţinând cont de faptul că
în multe situaţii poate fi singura metodă de tratament, în celelalte
fiind asociată farmacoterapiei sau chirurgiei
 Definiția stilului de viață

Stilul de viaţă (SV) este reprezentat de totalitatea

comportamentelor şi deciziilor individuale care
influenţează în sens pozitiv sau în sens negativ starea de
sănătate.
 Componentele stilului de viaţă
1. Comportamentul alimentar şi nutriţia
2. Activitatea fizică
3. Somnul
4. Fumatul
5. Consumul de alcool
6. Adaptarea la stresul psihosocial
7. Aderenţa/ complianţa la actul medical
 SV anti-risc și pro-risc
• Stil de viaţă sănătos/anti-risc asociat cu starea de
sănătate şi o bună calitate a vieţii.

• Stil de viaţă nesănătos sau pro-risc, care se asociază

cu creşterea riscului pentru principalele boli cronice
netransmisibile:
o Diabetul zaharat
o Obezitatea
o Dislipidemia
o Hipertensiunea arterială
o Bolile cardiovasculare
o Cancerul
 Activitatea fizică
• Activitatea fizică reprezintă mişcările corpului produse prin
contracţia musculaturii scheletice şi care consumă energie
suplimentar faţă de cheltuiala energetică de repaus.

• Exerciţiul fizic este definit ca mişcări repetate, planificate şi

structurate ale corpului desfăşurate în scopul ameliorării sau
menţinerii uneia sau mai multor componente ale condiţiei fizice.

• Condiţia fizică (antrenamentul fizic, fitness) include antrenamentul

cardiorespirator, antrenamentul musculaturii şi flexibilitatea.

• Antrenamentul cardiorespirator (fitness cardiorespirator) reprezintă

capacitatea sistemului respirator şi circulator de a furniza oxigen în
timpul activităţii fizice susţinute.
Standardul de aur pentru măsurarea fitnessului cardiorespirator
este evaluarea consumului maxim de oxigen (VO2max) al organismului
prin calorimetrie indirectă în timpul testului pe bicicletă ergometrică.
 Activitatea fizică
• Exerciţiul aerobic constă în mişcări ritmice, repetate şi continue ale
aceloraşi grupe musculare cu o durată de minim 10 minute (de
exemplu: plimbarea, mersul pe bicicletă, jogging, înot, etc.)

• Fitnessul muscular se referă la forţa şi rezistenţa musculară.

• Exerciţiile de rezistenţă cuprind activităţile fizice care utilizează forţa

musculară pentru a mişca o greutate. Când sunt efectuate cu
regularitate pot creşte fitnessul muscular.

• Echivalentul metabolic (MET) reprezintă consumul energetic de

repaus al organismului şi se utilizează pentru cuantificarea
intensităţii activităţii fizice (de exemplu o activitate fizică de 2 MET
consumă de 2 ori mai multă energie comparativ cu repausul).

• Nivelul de activitate fizică (physical activity level, PAL) este definit ca

şi raportul între consumul energetic total al unei persoane pe o
perioadă de 24 h şi rata metabolismului bazal.
Efectele exerciţiului fizic asupra unor
variabile clinice şi metabolice
 Clasificarea activităţii fizice în
funcţie de intensitate
Activitatea fizică (AF) poate fi clasificată în funcţie de
intensitate în 3 categorii:
• AF uşoară: plimbări, activităţi casnice uşoare
• AF moderată: mers pe jos cu viteză ≥5 km/oră dar nu
de tip maraton, aerobic în bazin, dans de societate,
grădinărit
• AF intensă: mers pe jos de tip maraton, înot, tenis, dans
aerobic, mers pe bicicletă cu viteză≥16 km/oră, sărit
coarda, grădinărit intens (de exemplu săpat susţinut, cu
creşterea frecvenţei cardiace), urcat pe plan înclinat sau
pe scări
 Metodele de evaluare a activităţii fizice
Metodele de evaluare a activităţii fizice (AF) pot fi grupate în 5
categorii:

1. urmărirea şi monitorizarea comportamentului legat de

activitatea fizică de către un observator independent
2. chestionare: jurnale de AF, chestionare cu răspunsuri la
alegere, interviuri
3. măsurarea frecvenţei cardiace prin monitorizare cardiacă
continuă (Holter cardiac) timp de 2- 4 zile
4. calorimetrie prin metoda cu apă dublu marcată cu izotopi de
hidrogen și oxigen, metodă considerată ca standard de aur şi
care este utilizată pentru validarea celorlalte metode
5. utilizarea de senzori de mişcare (accelerometre) cu memorie
- stochează informaţii despre frecvenţa, intensitatea şi
durata activităţii fizice pe intervale lungi de timp
 Pedometrul
În practică sunt utilizate şi nu necesită resurse
costisitoare pedometrele (care numără paşii efectuaţi pe o
perioadă de timp) sau aplicaţiile pe telefoane de tip
smartphone care au opţiuni de monitorizare a duratei în
minute sau a numărului de paşi parcurşi într-un interval de
24 ore.

În funcţie de numărul de paşi, National Obesity

Forum (U.K) clasifică activitatea fizică astfel:

• 3.000-6.000 paşi/zi ca sedentarism,

• 7.000-10.000 paşi ca AF moderat activă
• > 11.000 paşi/zi ca AF foarte activă.
Estimarea activităţii fizice prin auto-evaluare
Recomandări de practicare a activităţii fizice
 Diferențe între exercițiul fizic aerobic și anaerobic
Exercițiul (respirația) anaerobă
Se produce în citoplasma celulelor
Arde în principal carbohidrați
Nu necesită oxigen
Este folosită în primele 1-2 minute de
exercițiu
Produce mai puține molecule de
ATP/moleculă de glucoză
Exemple: sprint, curse de 100, 200, 400m;
ridicare/aruncare de greutăți; înot în proba de
100m etc.
Exercițiul (respirația) aerobă
Necesită oxigen pentru a produce din
lipide energia necesară desfășurării
Are loc în mitocondrie
Produce multe molecule de ATP
Folosită când frecvența cardiacă și
respiratorie cresc
Exemple: mers pe jos, jogging, înot, aerobic
 Recomandări Organizația Mondială a Sănătății (5-17 ani)

http://www.who.int/dietphysicalactivity/publications/physical-activity-recommendations-5-17years.pdf?ua=1
 Recomandări Organizația Mondială a Sănătății (18-64 ani)

http://www.who.int/dietphysicalactivity/publications/physical-activity-recommendations-5-17years.pdf?ua=1
 Recomandări Organizația Mondială a Sănătății (peste 65 ani)

http://www.who.int/dietphysicalactivity/publications/physical-activity-recommendations-5-17years.pdf?ua=1
 Somnul
• Durata somnului variază în funcţie de vârstă şi de
la un individ la altul.

• Pentru a-şi îndeplini funcţiile, se recomandă în

cazul unui adult 7-8 ore de somn/ noapte.

• În prezent sunt recunoscute peste 80 de afecţiuni

ale somnului, clasificate în:
Dissomnii: insomnia, narcolepsia, hipersomnia,
tulburările respiratorii în timpul somnului, etc.
Parasomnii: somnambulismul, paralizia în somn,
bruxism, enurezis, etc.
Tulburări de somn asociate cu alte boli: psihiatrice,
neurologice, cardiovasculare, gastrointestinale, etc.
 Somnul
Dintre afecţiunile somnului, una din cele mai
importante este sindromul de apnee în somn
(SAS), caracterizat prin pauze respiratorii în timpul
somnului (apnee-hipopnee), însoţite de hipoxie.

SAS este mai frecvent la pacienţii cu

obezitate şi cu diabet, de aceea depistarea
precoce la aceste grupe de pacienţi este
importantă.
 Optimizarea somnului
Pentru optimizarea somnului se recomandă următoarele măsuri:

• Stabilirea şi respectarea unui orar de culcare şi de trezire

• Evitarea consumului de alcool şi cofeină cu 4-6 ore înainte de
culcare
• Evitarea consumului de alimente hipercalorice cu 4-6 ore
înainte de culcare
• Tratamentul afectiunilor care au determinat tulburările de
somn
• Farmacoterapia insomniei
• Tratamentul tulburărilor respiratorii în timpul somnului prin
scăderea în greutate, ventilaţia cu presiune pozitivă continuă
(CPAP- Continuous Positive Airways Pressure)
 Fumatul
• Fumatul activ este fenomenul de a inhala direct fumul din ţigară,
pipă, trabuc, etc.

• Fumatul pasiv (sinonime: fumat ambiental, fumat involuntar, fumat

secondhand)- fenomenul de a inhala fumul produs de o altă
persoană (cuprinde inhalarea fumului eliminar prin expir de către
fumător şi fumul secundar).

chestionarul folosit în studiul European Prospective Investigation into Cancer (EPIC)- Norfolk
 Metode pentru abandonarea fumatului
• Niciodată o intervenţie singulară nu va avea succes şi de aceea
subliniem necesitatea abordării consecvente, frecvente a problemei
fumatului, oferind în paralel un program structurat de intervenţie.
1. Chestionarea persoanei asupra atitudinilor faţă de fumat; - Se
gândeşte să renunţe? - Este pregătit? - Câte încercări a mai făcut?
- Cum a decurs?
2. Prezentarea importanţei şi a avantajelor renunţării la fumat.
3. Stabilirea cu exactitate a datei şi orei abandonării fumatului.
4. Discutarea detaliată a situaţiei actuale, a motivelor de a fuma şi
identificarea factorilor declanşatori ai fumatului.
5. Evitarea, în faza iniţială, a contactului cu orice stimul având
legatură cu fumatul.
6. Adoptarea de comportamente alternative la fumat (plimbări,
activităţi în gospodărie etc) sau chiar substitute de nicotină (guma
de mestecat, plasture cu nicotină etc).
7. Includerea în programe de intervenţie farmacologică pentru
abandonarea fumatului (vareniclină, bupropionă).
8. Discutarea posibilităţii câştigului ponderal şi a modalităţilor de
prevenire a acestuia.
 Alcoolul
• Deşi este o sursă de energie (1 g alcool pur furnizează 7
kcal), alcoolul nu este considerat aliment ci eventual
substanţă nutritivă.
 Alcoolul
• În cadrul unui stil de viaţă sănătos se acceptă (a nu se confunda cu
“se recomandă”) un consum moderat de alcool.

• Consumul moderat de alcool este apreciat ca: echivalentul a 10-30

grame de alcool pur (etanol) pe zi sau 190 grame pentru bărbaţi şi
130 grame alcool pentru femei pe săptămână.

• Cunoscându-se conţinutul în alcool al diverselor băuturi (40-50%

ţuică, 40% vodcă, 6- 12% bere, 10-12% vin) se pot calcula
cantităţile "prudente" de alcool ce pot fi consumate, adică un pahar
(30-50 ml) de "tărie" (băutură alcoolică concentrată) (ţuică, whisky,
coniac, etc.) sau un pahar (150 ml) de vin sau o sticlă (330-500 ml)
de bere.

• Consumul care depăşeşte aceste cantităţi este nociv şi trebuie

descurajat. Alcoolismul cronic este o afecţiune severă, care
necesită tratament de specialitate psihiatric.
 Adaptarea la stres
• Factorii psihosociali ne înconjoară în toate circumstanţele şi
etapele vieţii.

• Oricare ar fi aceştia, pot fi asociaţi cu riscul pentru bolile

metabolice şi cu evoluţia lor nefavorabilă.

• Pentru practică este necesar:

Să fie identificaţi factorii psihosociali.
Să evaluăm contribuţia lor la stilul de viaţă pro-risc.
Să fie optimizaţi.

• Anularea stresului psihosocial este imposibilă, dar coabitarea

cu el este o condiţie de sănătate.

• Principalii factori psihosociali sunt depresia, anxietatea,

stresul psihologic, aspectele sociale (izolare/discriminare
socială, status socio-economic precar).
Strategiile de adaptare sau coabitare cu stresul

• Suportul social cuprinde suportul emoţional şi

suportul concret, material.
• Activitatea fizică poate ameliora nu numai
parametrii biologici ci şi nivelul de stress. 
• Intervenţii psihoterapeutice de diverse tipuri şi-au
dovedit eficienţa în reducerea nivelului de stress,
dar pot fi aplicate la un număr limitat de persoane:
o tehnici de relaxare standard sau tehnici de tip Mindfulness-based
stress reduction (MBSR, meditaţia)
o trainingul pentru managementul stresului; implică modificări ale
răspunsului psihologic şi comportamental la stress, intervenţiile
psihologice fiind de tip restructurare cognitivă şi învăţare adaptativă.
 Aderenţa şi complianţa la actul medical

• Complianţa reprezintă modul (gradul) în care pacientul

respectă indicaţiile medicului, în mod pasiv (“physician
knows best”).
• Aderenţa este definită ca fiind modul (gradul) în care
pacientul respectă un plan terapeutic, convenit împreună
cu medical.
• Un alt termen care descrie comportamentul pacienţilor
cu boli cronice este cel de menţinere sau persistenţă la
tratament (engl. persistence) care este definită ca modul
în care pacientul respectă indicaţiile din punct de vedere
al duratei tratamentului.
Optimizarea stilului de viaţă (OSV)
Optimizarea stilului de viaţă parcurge următoarele etape:
1. Evaluarea fiecărui element al stilului de viaţă şi încadrarea
sa ca sănătos sau la risc.
2. Stabilirea obiectivelor de OSV- atunci când există mai multe
componente ale stilului de viaţă care trebuiesc modificate,
se va stabili o ordine a priorităţilor. Obiectivele trebuie să fie
specifice, măsurabile, realizabile, raţionale şi cu precizarea
limitei de timp
3. Intervenţia propriu-zisă care poate cuprinde:
Ameliorarea nutriţiei
Creşterea gradului de activitate fizică
Abandonarea fumatului
Rezolvarea tulburărilor de somn
Reducerea consumului de alcool
Coabitarea cu stresul psihosocial
 NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE A NUTRIŢIEI
• Pentru ca nutrienţii să poată fi absorbiţi în organism,
alimentele sunt descompuse prin mecanisme fizice
şi chimice în tractul gastrointestinal, fenomen numit
digestie.

• Tractul gastrointestinal este situat între cavitatea

bucală şi anus, are formă tubulară şi aproximativ 7
m lungime.

• Alimentele sunt transportate de a lungul tubului pe

măsură ce sunt digerate.
 Cavitatea bucală și esofagul
• În cavitatea bucală alimentele
sunt fragmentate şi mestecate
cu ajutorul dinţilor şi amestecate
cu salivă, produsă de glandele
salivare (parotide, submaxilare
şi sublinguale).
• Saliva conţine amilază, o
enzimă care începe digestia
amidonului.
• Alimentele sunt amestecate cu
salivă, mucus şi lichide, pentru
a forma un bolus care este
împins către faringe cu ajutorul
limbii.
• Din esofag bolusul alimentar
ajunge în stomac prin mişcări
de peristaltism
Procesele de digestie de la nivelul cavității bucale și esofagului
pot fi influențate de prezența anumitor situaţii patologice

• edentaţia totală sau parţială- împiedică fragmentarea alimentelor cu

densitate mai mare

• sindromul Sjogren- este o afecţiune autoimună care se manifestă

prin reducerea secreţiei glandelor lacrimale şi salivare. Reducerea
producţiei de salivă produce dificultăţi în formarea bolusului
alimentar atunci când sunt consumate alimente solide.

• accidentul vascular cerebral poate fi însoţit de tulburări motorii care

fac dificilă sau imposibilă mestecarea şi deglutiţia.

• tumorile obstructive sau parţial obstructive pot împiedica progresia

bolusului către stomac
 Stomacul
• La joncţiunea dintre esofag şi stomac de află
sfincterul cardia, care prin închidere,
împiedică alimentele să reflueze din stomac
în esofag.
• Stomacul este un organ cu musculatură bine
dezvoltată care descompune în continuare
bolusul alimentar prin procese mecanice,
chimice şi enzimatice.
• Celulele parietale aflate în peretele gastric
secretă acid clorhidric, cu rol în
descompunerea alimentelor, denaturarea
proteinelor şi activarea pepsinogenului în
pepsină.
• Pepsinogenul este secretat de către celulele
principale din peretele gastric, iar pepsina
are rol în degradarea proteinelor.
• Renina şi lipaza gastrică au rol în
descompunerea proteinelor din lapte şi
respectiv a lipidelor.
• Celulele glandulare secretă mucina, care
protejează mucoasa gastrică de efectele
nocive ale acidului clorhidric.
• Prin acţiunea sucului gastric bolul alimentar
devin chim alimentar, care trece apoi în
intestinul subţire.
 Modificări patologice
• Gastrita atrofică cu anclorhidrie se caracterizează prin pierderea
celulelor gastrice parietale (fie în infecţiile cu Helicobcter pilorii, fie prin
mecanisme atoimune) şi conduce la anemie prin deficit de vitamina B12,
risc crescut de cancer gastric şi an/hipoclorhidrie cu malabsorbţia
proteinelor

• Rezecţia totală sau parţială a stomacului- pentru ulcer gastric

complicat (mai rar) sau tumori, reduce capacitatea de rezervor a
stomacului şi poate duce la malnutriţie dacă nu se consumă mese reduse
cantitativ şi frecvente. Complicaţiile rezecţiei gastrice includ şi sindromul
dumping precoce sau tardiv.
Sindromul dumping precoce apare la aproximativ 30 minute postprandial, se manifestă cu dureri
sau crampe abdominale, diaree, flush, palpitaţii, transpiraţii, senzaţie de “cap gol”, tahicardie,
hipotensiune posturală, senzaţie de “sfârşeală”, diminuarea atenţiei. Apare prin distensia
jejunului de către conţinutul intestinal hipertonic care atrage apa din spaţiul extracelular în
intestin.
Sindromul dumping tardiv se manifestă prin hipoglicemii tardive postprandial (la 3-4 ore)

• Procedurile restrictive din chirurgia bariatrică de tip sleeve gastric

(în cazuri de obezitate severă) au aceleaşi consecinţe nutriţionale ca şi
rezecţia gastrică, mecanisme care contribuie la scăderea în greutate.
 Intestinul subţire
• Sfincterul piloric este
reprezentat de o structură
musculară circulară aflată la
joncţiunea dintre stomac şi
duoden, care controlează
trecerea chimului alimentar
din stomac în intestin.
• Intestinul subţire este alcătuit
din duoden, jejun (care are o
lungime de aproximativ 6m) şi
ileon.
• Chimul este transportat de-a
lungul intestinului prin
contracţii musculare uşoare
ale peretelui intestinal,
cunoscute ca mişcări
peristaltice.
• Tranzitarea intestinului subţire
de către chimul alimentar
poate să dureze până la 5
ore, timp necesar pentru
realizarea absorbţiei.
 Intestinul subţire
• Suprafaţa intestinului subţire
este mare, pentru a facilita
procesele de absorbţie.
• Mucoasa intestinală conţine
proeminenţe alungite, denumite
vilozităţi intestinale, care la
rândul lor conţin microvili.
• Digestia carbohidraţilor este
definitivată la acest nivelul,
microvilii secretând enzimele
necesare acestui proces:
lactaza, maltaza şi sucraza.
• Proteinele sunt descompuse la
nivelul intestinului subţire în
aminoacizi.
• Microvilii conţin capilare
sanguine, în care sunt absorbiţi
produşii de degradare ai
proteinelor şi glucidelor, precum
şi capilare limfatice prin care
sunt absorbite lipidele.
 Intestinul subţire.
Secreţia biliară şi pancreatică
• Pancreasul secretă un
amestec de enzime cu rol în
digestia chimului alimentar.
Tripsinogenul şi carboxipeptidaza
rup proteinele şi polipeptidele în
aminoacizi, iar lipaza pancreatică
descompune lipidele în acizi
graşi.

• Bila este secretată de către

ficat şi este depozitată şi
concentrată în perioadele
interprandiale în vezicula
biliară, postprandial fiind
eliberată în intestin.
Are rol în tamponarea pH-ului
acid al chimului gastric şi
emulsificarea grăsimilor, facilitând
acţiunea lipazei.
 Modificări patologice
• rezecţia intestinală, în funcţie de lungimea ei,
poate duce la malabsorbţie prin reducerea
suprafeţei de absorbţie a macro şi
micronutrienţilor.

• pancreatita cronică asocită cu insuficienţă

pancreatică exocrină- se manifestă cu sindrom
de malabsorbţie, diaree, steatoree (eliminare de
grăsimi nedigerate prin scaun), dureri abdominale.

• enteropatia glutenică (boala celiacă)- este o

reacţie imună la gluten, o proteină din grâu, orz
sau secară. Se manifestă prin atrofia vilozităţilor
intestinale şi malabsorbţie consecutivă.
 Intestinul gros
• Chimul remanent din intestinul subţire intră
apoi în intestinul gros, prin sfincterul
ileocecal (o structură musculară circulară
ce separă intestinul subţire de cel gros).
• Intestinul gros este alcătuit din cec (şi
apendice), colon (ascendent, transvers,
descendent şi sigmoid), rect şi anus.
• Mai puţin de 10 % dintre procesele de
digestie au loc în intestinul gros.
• Unele vitamine, cum ar fi vitamina K şi
biotina sunt absorbite la acest nivel.
• În intestinul gros are loc reabsorbţia apei
pentru păstrarea acesteia în organism şi
are loc procesul de formare a bolului fecal.
• Acesta este alcătuit din alimente
nedigerate, mai ales fibre insolubile şi este
eliminat din rect prin anus prin contracţii
puternice.
• Defecaţia este un proces controlat de
sfincterul anal.
 Absorbția nutrienților
• Nutrienţii hidrosolubili
(aminoacizii,monozaharidele şi
micronutrienţii hidrosolubili),
precum şi acizii graşi cu lanţ
scurt şi mediu, sunt preluaţi de
către vena portă şi 1011616/06.10.202
RMBU duşi la ficat.

• Nutrienţii liposolubili sunt

preluaţi de către sistemul
limfatic şi intră în circuitul
sanguin la nivelul venei
subclavii stângi.