Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din

Republica Moldova

REFERAT
Tema: Efectele benefice ale practicării
sistematice a exercițiilor fizice

Numele prenumele studentului Banul Lia

Numele prenumele profesorului Miron Svetlana
Facultatea Fiziokinetoterapie și reabilitare
Numărul grupei FR2303

Chișinău, 2023
 CUPRINS

1. Introducere.................................................................................................................2

2. Menținerea unei stări optime de sănătate................................................................3

• Boli cardiovasculare.........................................................................................3
• Diabet zaharat...................................................................................................3
• Cancer...............................................................................................................4
• Osteoporoză......................................................................................................4
• Obezitate...........................................................................................................4

3. Favorizarea proceselor de creștere si realizarea unei dezvoltări fizice

armonioase..................................................................................................................5
• Dezvoltarea fizică a omului..............................................................................5
• Factorii de evaluare a dezvoltării fizice ...........................................................6

4. Favorizarea corecta a unui sistem bogat de deprinderi si priceperi motrice,

dezvoltarea unor calități si trăsături moral-volitive si intelectuale .......................7
• Definiție de deprindere motrică.........................................................................7
• Caracteristici ale deprinderilor motrice.............................................................8
• Învățare motrică.................................................................................................8
• Tipuri de deprinderi motrice..............................................................................9
• Influența exercițiilor fizice asupra aspectului intelectual..................................9

5. Concluzie.....................................................................................................................11

6. Bibliografie..................................................................................................................13

1
Introducere

Într-o lume în continuă schimbare, preocupările legate de sănătate și bunăstare devin din ce în ce
mai centrale în viețile noastre. Un aspect esențial al menținerii unei vieți sănătoase este
practicarea regulată a exercițiilor fizice. În contextul actual, în care stilul de viață sedentar și
presiunile cotidiene pot afecta negativ starea noastră de sănătate, este crucial să ne întoarcem
privirea către beneficiile pe care le aduce activitatea fizică sistematică.

Exercițiile fizice nu reprezintă doar o modalitate de a ne menține în formă fizică, ci sunt și un

antidot eficient împotriva unui spectru larg de afecțiuni și probleme de sănătate. În această
lucrare, ne propunem să explorăm efectele benefice ale practicării sistematice a exercițiilor
fizice, analizând cum acestea influențează nu doar corpul, ci și mintea și starea noastră
emoțională.

Vom evidenția modul în care activitatea fizică regulată poate contribui la prevenirea și
gestionarea unor condiții medicale comune, precum bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea și
afecțiunile mentale. De asemenea, vom explora mecanismele prin care exercițiile fizice
îmbunătățesc funcționarea creierului, stimulează producția de endorfine și contribuie la creșterea
calității vieții.

Pe parcursul acestei lucrări, vom descoperi cum activitatea fizică devine un element esențial în
gestionarea stresului, îmbunătățind somnul și promovând o stare generală de bine. În final, vom
trage concluzii despre importanța practicării regulate a exercițiilor fizice în contextul unei vieți
sănătoase și echilibrate. Este evident că, prin înțelegerea și adoptarea unui stil de viață activ,
avem posibilitatea de a ne maximiza potențialul fizic, mental și emoțional.

2
MENȚINEREA UNEI STĂRI OPTIME DE SĂNĂTATE

„Dacă exercițiile ar putea fi puse într-o sticlă, ar fi cel mai puternic medicament pe care banii
l-ar putea cumpăra”
(Robert Butler)

Exercițiile fizice ajută la prevenirea bolilor cronice comune (prevenție primară) și joacă adesea
un rol important în tratamentul acestor procese patologice (prevenție secundară). Beneficiile
specifice ale exercițiilor fizice au fost observate cu boli cardiovasculare, accident vascular
cerebral, diabet zaharat, depresie, cancer, obezitate și osteoporoză.

Boli cardiovasculare
Nivelele crescute de activitate fizică și condiție fizică au un efect gradat în reducerea riscului de
deces cauzat de boli cardiovasculare. Riscul relativ de deces din toate cauzele și din cauza bolilor
cardiovasculare este redus cu 20-35% prin exercițiu și activitate fizică. O creștere a reducerii
energetice legate de activitate cu doar 1000 de calorii sau 1 oră echivalent metabolic de exerciții
pe săptămână are un beneficiu în mortalitate de 20%. Femeile fizic inactive au o creștere cu 52%
a riscului de deces, o dublare a riscului de deces din cauza bolilor cardiovasculare și o creștere cu
29% a ratei de deces din cauza cancerului. Aceste riscuri ale mortalității din inactivitate sunt
similare altor factori de risc modificabili precum tensiunea arterială crescută, hipercolesterolemia
și obezitatea. În studiile clinice controlate randomizate (RCT), exercițiul și activitatea fizică sunt
valoroase pentru prevenirea secundară a bolilor cardiovasculare. În timp ce în trecut,
recomandările tradiționale pentru pacienții cu infarct miocardic includeau odihnă și inactivitate
fizică, informațiile mai recente arată că exercițiul atenuează sau inversează de fapt riscul de boli
cardiovasculare. Beneficiul exercițiului este observat în reabilitarea cardiacă, unde creșterea
activității fizice reduce riscul de deces prematur după un infarct miocardic. O cheltuială
suplimentară de energie de 1600 kcal/săptămână din exerciții poate opri progresia bolii de inimă,
iar o cheltuială de energie de >2200 kcal/săptămână poate duce la reducerea plăcii arteriale.
Recomandarea minimă de antrenament pentru pacienții care urmează un infarct miocardic este
de a atinge 45% din rezerva de frecvență cardiacă prin reabilitare cardiacă.

Au fost identificate mai multe mecanisme prin care exercițiul reduce riscul de deces prematur.
Exercițiul afectează compoziția corporală prin reducerea adipozității abdominale și îmbunătățirea
controlului greutății. Exercițiul îmbunătățește profilurile lipidice prin reducerea nivelurilor de
trigliceride din ser, creșterea HDL și reducerea raportului LDL/HDL. În plus, o meta-analiză
recentă a arătat modificări benefice în subclasele de lipoproteine asociate cu exercițiul regulat,
inclusiv o reducere a LDL-p mic și o creștere a LDL-p mare. Exercițiul îmbunătățește
hemodinamica prin scăderea tensiunii arteriale, creșterea funcției cardiace și îmbunătățirea
fluxului sanguin coronarian. Exercițiul reduce inflamația sistemică, așa cum indică nivelurile
reduse de proteină C reactivă (PCR). Exercițiul fizic reduce riscul de accident vascular cerebral
cu 40-50%.

Diabetul zaharat
Exercițiile fizice sunt valoroase atât în prevenirea primară, cât și în cea secundară a diabetului
zaharat. Exercițiile aerobe și de tip rezistent reduc probabilitatea de a dezvolta diabet zaharat de
tip 2. Pentru fiecare 500 kcal de energie cheltuită pe săptămână, există o reducere asociată cu 6%
a probabilității de diabet de tip 2 (care poate fi și mai mare odată cu creșterea IMC). La pacienții
deja diagnosticați cu diabet zaharat, mersul pe jos 2 ore pe săptămână este asociat cu o reducere
cu 39-54% a mortalității de toate cauzele din diabet zaharat și o reducere cu 34-53% a
mortalității asociate bolilor cardiovasculare. Beneficiul exercițiului asupra controlului glicemic
pare a fi mai mare cu antrenamentul de rezistență decât exercițiul aerobic. O meta-analiză a
exercițiilor fizice în diabet a arătat că efortul fizic reduce hemoglobina A1C cu 0,66 %, un efect
3
similar terapiei farmacologice intensive de scădere a glicemiei. Mecanismele prin care exercițiile
fizice beneficiază de diabet se referă la faptul că exercițiul crește activitatea glicogen sintetazei și
hexokinazei. Exercițiile fizice reduce proteina GLUT-4 și expresia ARN mesager și crește
densitatea capilară musculară, ceea ce ajută la îmbunătățirea transportului de glucoză către
mușchi.

Cancer
S-a demonstrat efectuarea exercițiului fizic, exercită un efect preventiv primar asupra a două
tipuri de cancer - cancerul de sân și cel de colon. Pentru a obține acest efect, este necesar un
exercițiu moderat (echivalent cu tunderea gazonului sau mersul rapid). Exercițiile fizice sunt
asociate cu o reducere cu 20-30% a incidenței cancerului de sân la femei și o reducere cu 30-
40% a incidenței cancerului de colon atât la bărbați, cât și la femei. La acei pacienți deja
diagnosticați ca având unul dintre aceste tipuri de cancer, exercițiile fizice reduce probabilitatea
de reapariție a cancerului și reduce riscul de deces prin cancer cu până la 26-40%. Exercițiul fizic
îmbunătățește calitatea vieții și starea generală de sănătate la pacienții cu cancer. Mecanismele
prin care exercițiile fizice îmbunătățesc riscul de cancer pot fi legate de scăderea depozitelor de
grăsimi, o creștere a cheltuielilor de energie care compensează o dietă bogată în grăsimi,
modificări legate de activitate ale nivelurilor hormonilor sexuali, îmbunătățirea funcției
imunitare și reducerea generării de radicali liberi de oxigen.

Osteoporoza
Exercițiile fizice au un efect valoros în prevenirea primară a osteoporozei. Sportul minimizează
pierderile osoase legate de vârstă. Exercițiul de purtare a greutății (în special exercițiul de
rezistență) crește densitatea osoasă în comparație cu exercițiul cu impact redus fără greutate.
Exercițiile fizice previn 1 % din pierderea osoasă pe an, un efect care este mai mare la femeile
aflate în postmenopauză decât la femeile aflate în premenopauză. Exercițiile fizice reduc riscul
de căderi, precum și riscul de fractură. Chiar și la bărbați, se reduce riscul de fractură cu 62%
peste vârsta de 21 de ani. Exercițiile fizice sunt, de asemenea, valoroase în prevenirea secundară
a osteoporozei. Exercițiile cu antrenament de rezistență cresc densitatea osoasă la femeile în
vârstă cu osteoporoză cu până la 1,4%, în timp ce doar antrenamentul de agilitate crește
densitatea osoasă cu 0,5%. Întinderea, care a fost folosită ca control simulat, s-a dovedit a nu
avea niciun efect asupra scăderii așteptate a densității osoase odată cu vârsta. Într-o urmărire de
12 ani a peste 60.000 de femei în postmenopauză, riscul de fractură de șold a fost redus cu 6%
pentru fiecare creștere de trei ore pe săptămână de activitate (echivalentul a merge pe jos trei
mile într-o oră). Femeile active cu cel puțin 24 de ore de exerciții fizice pe săptămână au avut un
risc cu 55% mai mic de fractură de șold decât femeile sedentare fără alt exercițiu. Mersul pe jos
cel puțin 4 ore pe săptămână a fost asociat cu un risc cu 41% mai mic de fractură de șold decât
mersul pe jos mai puțin de o oră pe picior.

Obezitate
Într-un articol controversat apărut în revista Time în 2009, jurnalistul John Cloud a scris despre
„Mitul exercițiului” și efectul acestuia asupra tratării obezității. Articolul a sugerat că exercițiile
fizice nu sunt bune pentru gestionarea greutății în obezitate. Autorul a subliniat că exercițiul duce
la creșterea poftei de mâncare și la aportul de alimente și determină o scădere a cheltuielilor de
energie în afara exercițiului și, prin urmare, exercițiul a fost o strategie proastă pentru pierderea
în greutate. Un număr de scrisori către editorul revistei Time au urmat publicării acestui articol,
inclusiv scrisori de la Societatea Americană de Medicină Sportivă, susținând că faptele au fost
denaturate și că articolul a dat un mesaj greșit despre beneficiile exercițiilor fizice pentru
sănătate.

O revizuire recentă a Swift a clarificat rolul exercițiilor în gestionarea sau prevenirea obezității și
a sugerat că articolul lui Cloud a fost de fapt o prezentare exactă a faptelor. Problema cheie a
4
revizuirii lui Swift este că exercițiul fără restricție calorică este puțin probabil să reușească în
pierderea în greutate. Creșterea activității fizice poate preveni creșterea în greutate, dar necesită
150–250 de minute pe săptămână de exerciții fizice moderate până la viguroase sau 1200–2000
kcal/săptămână cheltuite prin exerciții pentru a realiza această performanță. Exercițiul aerobic în
sine este minim util în promovarea pierderii în greutate, cu succes în pierderea de doar 0-2 kg în
total. Exercițiile aerobice extreme de volum mare pot duce la o pierdere semnificativă în
greutate, dar acest lucru este de obicei ne sustenabil pentru majoritatea pacienților obezi.
Intensitatea moderată, în mod surprinzător, nu este diferită de intensitatea viguroasă în obținerea
pierderii în greutate, cu excepția cazului în care subiecții sunt potriviți pentru durata exercițiului.
Antrenamentul de rezistență în sine nu are impact asupra pierderii în greutate, iar antrenamentul
aerobic combinat cu antrenamentul rezistent nu are un efect mai mare decât antrenamentul
aerobic în sine. Cu toate acestea, adăugarea restricției calorice la antrenamentul aerobic are ca
rezultat o pierdere în greutate cu succes de 9-13 kg, iar intensitatea mai mare a exercițiilor fizice
are potențialul de a pierde în greutate și mai mult. Unii subiecți obezi experimentează
compensarea greutății ca răspuns la exerciții fizice, definită de circumstanțele în care se pierde
mai puțină greutate decât se aștepta cu cantitatea de exerciții susținută, adesea un factor legat de
creșterea aportului caloric. Acest lucru este mai probabil să apară la femeile care efectuează
150% din recomandările săptămânale (comparativ cu femeile care execută doar 100% sau 50%
din recomandările săptămânale). Chiar dacă pierderea în greutate minimă nu are loc ca răspuns la
exerciții fizice, subiecții obezi beneficiază în continuare de creșterea activității fizice din cauza
creșterii aptitudinii cardiorespiratorii, controlului glucozei, funcției endoteliale, îmbunătățirii
hiperlipidemiei, calității vieții și reducerii creșterii în greutate viitoare.

Restricția calorică este mai bună decât exercițiul pentru o pierdere semnificativă în greutate
inițial, iar pierderea în greutate nu este neapărat îmbunătățită semnificativ prin adăugarea de
exerciții fizice, deși antrenamentul cu exerciții și restricția calorică îmbunătățește compoziția
corporală prin creșterea pierderii de grăsime și scăderea pierderii de masă corporală slabă. Cea
mai mare valoare a exercițiilor fizice în gestionarea obezității apare nu în scăderea inițială în
greutate, ci în situația în care pacienții obezi au slăbit cu succes și au nevoie acum de activitate
fizică substanțială pentru a menține acea pierdere în greutate.
Pe baza teoriei Set Point-ului, atât presiunile biologice, cât și cele de mediu se opun strategiei de
restricție alimentară în menținerea greutății, dar același efect nu are loc cu creșterea activității
fizice. Prin urmare, în timp ce restricția alimentară este cheia scăderii în greutate, activitatea
fizică este cheia pentru menținerea cu succes a pierderii în greutate.

FAVORIZAREA PROCESELOR DE CRESTERE SI REALIZAREA UNEI

DEZVOLTARI FIZICE ARMONIOASE

Dezvoltarea fizică este un proces dinamic de creștere (creștere în lungime și greutate corporală,
dezvoltarea organelor, sistemelor corpului etc.) și maturizarea biologică a unui copil într-o
anumită perioadă a copilăriei. Procesul de dezvoltare a unui set de proprietăți morfologice și
funcționale ale corpului (rata de creștere, creșterea în greutate corporală, o anumită secvență de
creștere a diferitelor părți ale corpului și proporțiile acestora, precum și maturizarea diferitelor
organe și sisteme la un anumit stadiu de dezvoltare), programat în principal prin mecanisme
ereditare și implementat după un anumit plan atunci când condițiile optime de viață.

Dezvoltarea fizică a omului

Dezvoltarea fizică reflectă procesele de creștere și dezvoltare a organismului în stadiile
individuale ale ontogenezei postnatale (dezvoltarea individuală), când se produce cel mai clar
transformarea potențialului genotipic în manifestări fenotipice. Caracteristicile dezvoltării fizice
unei persoane depind în mare măsură de constituția sa.
5
Dezvoltarea fizică, împreună cu fertilitatea, morbiditatea și mortalitatea, este unul dintre
indicatorii nivelului de sănătate a populației. Procesele de dezvoltare fizică și sexuală sunt
interconectate și reflectă modele generale de creștere și dezvoltare, dar în același timp depind în
mod semnificativ de condițiile sociale, economice, sanitare, igienice și de altă natură, a căror
influență este în mare măsură determinată de vârsta unei persoane.

Dezvoltarea fizică se referă la procesele biologice care au loc continuu. La fiecare etapă de
vârstă, ele se caracterizează printr-un anumit complex de proprietăți morfologice, funcționale,
biochimice, mentale și de altă natură ale corpului asociate între ele și cu mediul extern și rezerva
de forță fizică determinată de această unicitate. Un nivel bun de dezvoltare fizică este combinat
cu niveluri ridicate de condiție fizică, performanță musculară și mentală.

Factorii adverși care au impact în perioada prenatală și în copilăria timpurie pot perturba
succesiunea de dezvoltare a organismului, provocând uneori modificări ireversibile. Astfel,
factorii de mediu (condițiile de nutriție, creșterea, condițiile sociale, prezența bolilor și altele) în
perioada de creștere și dezvoltare intensivă a unui copil pot avea un impact mai mare asupra
creșterii decât factorii genetici sau alți factori biologici.

Factorii de evaluare a dezvoltării fizice

Evaluarea dezvoltării fizice se bazează pe parametrii de înălțime, greutate corporală, proporțiile
de dezvoltare a părților individuale ale corpului, precum și gradul de dezvoltare a abilităților
funcționale ale întregului organism (capacitatea vitală a plămânilor, forța musculară etc.;
dezvoltarea mușchilor și tonusul muscular, starea posturii, aparatul musculo-scheletic,
dezvoltarea stratului de grăsime subcutanată) care depind de diferențierea și maturitatea
elementelor celulare ale organelor și țesuturilor funcționale, abilitățile sistemului nervos și ale
aparatului endocrin.
Din punct de vedere istoric, dezvoltarea fizică a fost evaluată în primul rând după caracteristicile
morfologice externe. Cu toate acestea, valoarea unor astfel de date crește nemăsurat în
combinație cu datele privind parametrii funcționali ai corpului. De aceea, pentru o evaluare
obiectivă a dezvoltării fizice, trebuie luați în considerare parametrii morfologici împreună cu
indicatorii stării funcționale.
- Rezistența aerobă este capacitatea de a efectua o muncă de putere moderată pentru o perioadă
lungă de timp și de a rezista la oboseală. Sistemul aerob folosește oxigenul pentru a
transforma carbohidrații în surse de energie. Cu exercițiile pe termen lung, grăsimile și,
parțial, proteinele sunt, de asemenea, implicate în acest proces, ceea ce face ca antrenamentul
aerobic să fie aproape ideal pentru pierderea grăsimilor.
- Rezistența la viteză este capacitatea de a rezista la oboseală la sarcini de viteză submaximală.
- Rezistența forței este capacitatea de a rezista la oboseală în timpul sarcinilor de rezistență
suficient de lungă. Forța de rezistență măsoară cât de mult poate produce un mușchi forțe
repetate și cât timp poate fi menținută o astfel de activitate.
- Anduranța viteză-forță este capacitatea de a efectua exerciții de forță suficient de lungi la
viteză maximă.
- Flexibilitatea este capacitatea unei persoane de a efectua mișcări cu o amplitudine mare
datorită elasticității mușchilor, tendoanelor și ligamentelor. O flexibilitate bună reduce riscul
de rănire în timpul exercițiului.
- Viteza este capacitatea de a alterna contracția musculară și relaxarea cât mai repede posibil.
- Forța musculară dinamică este capacitatea de a depune efort cât mai rapid (exploziv) posibil
cu greutăți mari sau cu propria greutate corporală. În acest caz, are loc o eliberare de energie
pe termen scurt care nu necesită oxigen ca atare. O creștere a forței musculare este adesea
însoțită de o creștere a volumului și a densității musculare - „construirea musculară”. Pe lângă
valoarea estetică, mușchii măriți sunt mai puțin susceptibili la deteriorare și promovează
6
 controlul greutății, deoarece țesutul muscular necesită mai multe calorii decât țesutul adipos,
chiar și în timpul repausului.
- Dexteritatea este capacitatea de a efectua acțiuni motorii coordonate și complexe.
- Compoziția corporală este raportul dintre grăsimea, oasele și țesutul muscular din organism.
Acest raport, parțial, arată starea de sănătate și fitness în funcție de greutate și vârstă. Excesul
de grăsime corporală crește riscul de boli de inimă, diabet, hipertensiune arterială etc.
- Caracteristici înălțime-greutate și proporții ale corpului - acești parametri caracterizează
dimensiunea, greutatea corpului, distribuția centrelor de masă ale corpului, fizicul. Acești
parametri determină eficacitatea anumitor acțiuni motorii și „adecvarea” utilizării corpului
sportivului pentru anumite realizări sportive.
- Un indicator important al dezvoltării fizice a unei persoane este postura - o caracteristică
morfo-funcțională complexă a sistemului musculo-scheletic, precum și sănătatea sa, al cărei
indicator obiectiv este tendințele pozitive în indicatorii de mai sus.

FAVORIZAREA CORECTA A UNUI SISTEM BOGAT DE DEPRINDERI SI

PRICEPERI MOTRICE, DEZVOLTAREA UNOR CALITĂȚI SI TRĂSĂTURI
MORAL-VOLITIVE SI INTELECTUALE

Deprinderile motrice se însușesc în practica vieții, mai ales în copilărie, sau în procese de
instruire special organizate (educație fizică, antrenament sportiv etc.).

Definiții de deprinderi motrice

În continuare am selectat câteva definiții din literatura de specialitate, următorii autori definesc
aceste deprinderi motrice astfel:

B. Knapp (1963) consideră că deprinderile reprezintă „abilități dobândite care permit obținerea
unor rezultate optime, cu maximum de siguranță și minimum de cheltuială energetică“.

Whiting (1975) consideră că deprinderea reprezintă „o serie de acțiuni motrice complexe,

intenționale, implicând un lanț de mecanisme senzoriale, centrale și motorii care prin procesul
învățării au devenit organizate și coordonate, astfel încât permit realizarea unor obiective, cu
maximum de siguranță“.

M. Epuran (1993) consideră că deprinderile reprezintă „calități ale actelor motrice învățate, care
prin exersare dobândesc indici superiori de execuție: coordonare, precizie, viteză, ușurință,
plasticitate, automatizare“.

Deprinderile motrice se însușesc prin repetări multiple, sunt elemente ale activității voluntare
umane, consolidându-se și perfecționându-se neuniform (adică progresele sunt din ce în ce mai
mici cu cât ne aflăm într-un stadiu mai avansat).

După ce se consolidează, deprinderile motrice se execută cu indici superiori de precizie,

stabilitate, cursivitate, expresivitate, coordonare, ușurință și rapiditate, toate pe fondul unui
consum minim de energie. Unele elemente sau pârți ale acestor deprinderi motrice se pot
automatiza.

Elementele componente ale unei deprinderi motrice se înlănţuiesc logic, depind unele de altele,
se combină rațional.

7
Deprinderile motrice sunt unice și ireversibile, adică nici o execuție nu seamănă cu alta și
elementele componente se înlănţuiesc într-un singur sens (elan – bătaie și desprindere – zbor –
aterizare, la orice săritură, de exemplu).

Caracteristici ale deprinderilor motrice

1. Reprezintă componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate în mod conștient;
2. Reprezintă modificarea calitativă a execuțiilor obținute ca urmare a exersării mișcărilor;
3. Sunt structuri de mișcări coordonate, constând din integrarea în sisteme motrice a unităților
mai simple, însușite anterior;
4. Au la bază educarea capacității de diferențiere fină și rapidă a indicatorilor care constituie
elementele informaționale senzorial-perceptive în dirijarea acțiunilor;
5. Se caracterizează printr-o rapidă și eficientă aferentație inversă;
6. Stabilitatea relativă în condiții constante și plasticitate în condiții variabile;
7. Sunt condiționate de factori obiectivi și subiectivi: aptitudini motrice, motivația, nivelul
instruirii, aprecierea și autocontrolul rezultatelor.

Învățare motrică
Deprinderile motrice se învață. Fenomenul sau acțiunea respectivă a primit denumirea de
“Învățare motrică”.

Învățarea motrică poate fi abordată cel puțin din două puncte de vedere:
a) ca proces (dirijat pedagogic sau independent: individual sau pe grupuri);
b) ca finalitate cu rezultate pe care specialiștii le concretizează în: deprinderi motrice, priceperi
motrice, atitudini corporale și implicit cunoștințe de specialitate.

Metodica educației fizice și sportului consideră, fără nici o comparație cu propunerile psihologiei
și fiziologiei, că etapele învățării motrice și principalele lor obiective sunt următoarele:

a) Etapa inițierii (“însușirii primare”) în bazele tehnice de execuție a deprinderii motrice, în care
sunt specifice următoarele principale obiective:
- formarea unei reprezentări dare asupra deprinderii respective, prin explicații și
demonstrații în mod special (acest obiectiv este identic cu așa numita fază de
“formare a imaginii mentale” propusă – mai nou – de unii specialiști în domeniu);
- formarea ritmului general de execuție cursivă a deprinderii motrice respective;
- descompunerea deprinderii motrice, dacă este necesar și posibil, în elemente
componente și exersarea analitică a acestora;
- preîntâmpinarea sau corectarea greșelilor tipice de execuție. În această primă etapă
predomină volumul efortului fizic.

b) etapa consolidării deprinderii motrice, cu următoarele obiective principale:

- realizarea tehnicii de execuție a deprinderii în concordanță cu caracteristicile spațiale,
temporale și dinamice optime;
- întărirea legăturilor temporale prin exersarea deprinderii în condiții relativ și
predominant constante, standardizate, fiind create premisele și pentru executarea
acesteia în condiții variate;
- corectarea, cu prioritate, a greșelilor individuale de execuție a deprinderii motrice.

c) Etapa perfecționării deprinderii motrice, cu următoarele principale obiective:

- sporirea variantelor de execuție a fiecărei deprinderi, prin desăvârșirea procedeelor
tehnice specifice;
- exersarea deprinderii motrice cu precădere în condiții cât mai variate și apropiate de
cele întâlnite în practică, mai ales în cea competițional-sportivă;
8
 - includerea deprinderii în înlănţuiri de alte deprinderi motrice și executarea acestor
“combinații” cu ușurință, cursivitate și eficientă.

Tipuri de deprinderi motrice

a) după nivelul automatizării:
Deprinderi motrice elementare care sunt complet automatizate. Ele au un lanț de mișcări cu
caracter fazic, care se repetă în aceeași succesiune (este cazul deprinderilor motrice cu caracter
ciclic: mers, alergare, înot, ciclism etc.).
Deprinderi motrice complexe care sunt parțial automatizate. Ele sunt formate din deprinderi
elementare și alte mișcări neautomatizate sau incomplet automatizate (este cazul unor deprinderi
din jocurile sportive și din alte ramuri sau probe aciclice: gimnastică, sărituri, lupte, aruncări
etc.).

b) După finalitatea folosirii:

Deprinderi motrice de bază și utilitar-aplicative. Ele sunt folosite, cu precădere, în viața cotidiană
din ontogeneză, dar și în practicarea unor ramuri sau probe sportive (este cazul deprinderilor de
mers, alergare, săritură, aruncare, prindere, târâre, cățărare, escaladare, tracțiune-împingere,
transport de greutăți/obiecte etc.).
Deprinderi motrice specifice ramurilor și probelor sportive (este vorba de elementele și
procedeele tehnice din aceste ramuri și probe sportive).

c) După nivelul participării sistemului nervos la formarea și valorificarea deprinderilor:

Deprinderi motrice propriu-zise care se formează prin repetări stereotipe, efectuate de foarte
multe ori (este cazul deprinderilor din gimnastică, patinaj, sărituri la platformă etc.).
Deprinderi perceptiv-motrice care sunt influențate, în formare și valorificare, de ambianță (este
cazul deprinderilor din schi, oină, tir cu talere etc.).
Deprinderi inteligent-motrice care sunt influențate, în formare și – mai ales – valorificare, de
partenerii și adversarii de întrecere (este vorba de deprinderile din jocurile sportive, lupte, box,
judo, scrimă etc.).

Influența exercițiilor fizice asupra aspectului intelectual

Încă din antichitate, sportul a fost promovat ca stil de viață, fiind bine cunoscut pentru oricine
dictonul latin „Mens sana in corpore sano”, care subliniază importanța acestuia pentru sănătatea
noastră. În primul rând, prin sport se îmbunătățesc și se intensifică activitățile din organismul
uman, precum circulația sângelui, respirația sau schimburile de substanțe hrănitoare la nivelul
celulelor. În același timp, sportul contribuie la îmbunătățirea vasodilatației și la creșterea
aportului de oxigen pe calea sângelui, precum și la micșorarea riscului de boli psihice,
îmbunătățirea memoriei și asigurarea unei bune funcționari a creierului. Dacă vrei să afli mai
multe despre influența sportului asupra psihicului uman, ne-am gândit să îți venim în ajutor cu 3
argumente de necontestat și utile pentru îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi.

Sportul contribuie la buna funcționare a sistemului nervos și are un rol important în creșterea
fluxului de sânge și a nivelului de oxigen în anumite zone cerebrale unde se formează celule
nervoase noi și unde sunt reparate celulele nervoase afectate de suprasolicitarea intelectuală și
emoțională. Alte rezultate ale studiilor realizate până acum au evidențiat faptul că efectuarea
exercițiilor cardio-respiratorii are și alte efecte bune asupra creierului, împiedicând pierderea de
materie albă și cenușie care are loc odată cu procesul de îmbătrânire. De asemenea, s-a constatat
că exercițiile fizice aerobice au avut un rol semnificativ în îmbunătățirea memoriei, a puterii de
concentrare și a atenției, precum și în viteza de procesare a informațiilor. În vederea protejării
activității cerebrale, specialiștii în domeniu recomandă efectuarea de exerciții fizice moderate,
zilnic, timp de 20 minute. Indiferent de sporturile pe care alegi să le practici, acestea sunt
binefăcătoare la orice vârstă și, mai ales, în cazul persoanelor cu un stil de viață sedentar.
9
Cei care practică sport au un somn mai bun calitativ față de cei care nu fac niciun fel de exerciții
fizice. Aceasta este concluzia la care au ajuns specialiști din cadrul Fundației Americane de
Studiu al Somnului ca urmare a efectuării unui studiu pe 1.000 de persoane, analizate în funcție
de tipul de activitate fizică realizat, de la mișcările fizice ușoare (cum ar fi mersul pe jos),
moderate (fitness) și intense (alergatul, ciclismul, sporturi de performanță). Din punct de vedere
științific, somnul este împărțit în patru cicluri, fiecare stadiu de somn având o perioada de circa
90 minute, somnul profund fiind predominant în prima parte a nopții. Melatonina, numită și
„hormonul de somn” este produsă în special de glanda pineală din zona creierului, producția
acestui hormon fiind strâns legată de momentul zilei și cantitatea de lumină la care omul este
expus, acest hormon fiind responsabil de reglarea somnului. Melatonina împreună cu alți
hormoni produși de creier, respectiv serotonina (numită și „hormonul fericirii”) și endorfinele
ajută la obținea unui somn de calitate și la regenerarea întregului organism, iar sportul are un rol
direct în creșterea producției acestor substanțe produse de creier, potrivit cercetărilor recente.

S-a constatat că sportul și activitățile recreative care au la bază exerciții fizice pentru mâini au
efecte antistres și antidepresive, deoarece, la nivelul creierului, ariile în care sunt procesate
informațiile legate de mâini ocupă o suprafață mare și sunt strâns conectate cu cele ale procesării
recompenselor. De asemenea, exercițiile de tip cardio, care ajută la eliberarea hormonilor
fericirii, în special ai endorfinelor, creează o stare de bună-dispoziție și de mulțumire care
determină persoanele respective să se deconecteze de la griji, stres, anxietate sau stări depresive.
Totodată, sporturile de echipă implică socializare și empatie, studiile recente arătând că, în aceste
situații sportive, creierul produce neuroni noi, importanți în procesul de învățare și adaptare la
interacțiuni noi. La fel se întâmplă și în cazul persoanelor care merg pe jos în ritm alert. După
câteva luni, producția de neuroni a acestora s-a îmbunătățit semnificativ, la fel ca și activitatea
cerebrală.

Sportul este, astfel, un medicament optim pe termen lung, a cărui acțiune contribuie la
îmbunătățirea funcționarii creierului și la menținerea unei bune stări psihice

10
Concluzie

Sportul, sau mișcarea fizică, efectuată în mod regulat, are numeroase beneficii asupra sănătății
mentale și fizice a organismului. Pentru adulți se recomandă cel puțin 150 de minute de activitate
fizică pe săptămână.

Sportul crește durata de viață – chiar și cele mai mici structuri ale organismului nostru sunt
influențate de practicarea cu regularitate a sportului. Specialiștii în domeniu au descoperit că
persoanele care tind să facă mișcare foarte des și să ducă un stil de viață sănătos au lungimea
telomerelor mai mare, telomerele fiind acele secțiuni de ADN, care protejează capetele
cromozomilor în timpul diviziunii celulare, care, odată cu înaintarea în vârstă, devin tot mai
scurți. Sportul, așadar, acționează în mod corespunzător și benefic asupra cromozomilor,
respectiv asupra longevității vieții.

Sportul ajută la menținerea greutății sub control; statisticile arată că populația României tinde
spre obezitate în ritm accelerat. Obezitatea reprezintă un important factor de risc cardiovascular.
O oră de sport echilibrat de intensitate medie poate consuma între 500 și 2000 Kcalorii într-o
singură zi, astfel că sportul poate preveni din tendința de îngrășare dar poate da înapoi si
supraponderabilitatea.

Îmbătrânirea timpurie de organismului poate fi prevenită prin intermediul exercițiilor sportive

regulate. Astfel, o activitate fizică regulată reduce din sânge nivelul de colesterol rău și
trigliceride și crește fracția bună de colesterol. Odată cu sportul, vasele de sânge sunt mai
sănătoase, flexibile, cu pereți elastici, iar circulația la nivelul organelor corpului se face fără
dificultate. Sportul are doar beneficii, printre care amintim atât prevenirea formării plăcilor de
grăsime pe pereții arterelor inimii, creierului, rinichilor, cât și îmbunătățirea nivelului de
oxigenare și energie a întregului organism. Sportul tonifică inima, realizează vasodilatație la
nivel cardiac îmbunătățind oxigenarea mușchiului inimii și scade riscul de infarct de miocard.
Sportul îmbunătățește funcția insulinei – insulina este un hormon implicat în controlul apetitului
și a masei corporale și tocmai din acest motiv, exercițiile fizice vor îmbunătății funcția insulinei,
combătând fenomenul rezistenței la insulină, întâlnit frecvent după vârsta de 30 de ani. Totodată,
insulina crește asimilarea glucozei de către țesuturi și mușchi, bolile grave precum sindromul
metabolic sau diabetul zaharat de tip 2, respectiv obezitatea, putând fi prevenite prin intermediul
exercițiilor.

Sportul stimulează răspunsul sistemului imunitar – întărește imunitatea in mod constant si

accentuat. Exercițiile fizice regulate cresc imunitatea organismului prin două modalități:
eliminarea bacteriilor care ar putea duce la apariția răcelilor (și slăbirea sistemului imunitar) și
stimularea producției mai multor anticorpi care să lupte împotriva infecțiilor.

Sportul crește în organism nivelul de endorfine – endorfinele sunt substanțe neuro-

transmițătoare, sintetizate în creier la nivelul hipofizei și hipotalamusului, având receptori în tot
corpul. Mai mult decât atât, acestea au un rol foarte important în reglarea somnului, apetitului,
metabolismului, stării de bine, sexualității, temperaturii corpului și imunității. Totodată,
endorfinele mai sunt numite și hormonul fericirii, pe motiv că reglează starea de spirit, înlătură
anxietatea, tensiunea nervoasă, stările de depresie și conduc spre o stare generală de bine. În ceea
ce privește activitatea fizică, aceasta nu doar că are rolul de a crește nivelul endorfinelor din
organism, ci reduce în corp și cantitatea de cortizol, cortizolul fiind un hormon al stresului.

Sportul ajută la creșterea funcțiilor mentale – în esență, sportul dezvoltă reacție, reflexie și
rapiditate în gândire. Astfel, mișcarea asigură o bună circulație a sângelui la nivelul creierului,
pompând mai mult oxigen, care activează mai multe proteine ce sintetizează celule nervoase noi.
11
Sportul îmbunătățește oxigenarea creierului și consecutiv activitatea cerebrală, scăzând astfel
riscul de boli psihice. Îmbunătățește concentrarea și atenția, și reduce stresul și depresia.

Sportul este benefic în dezvoltarea oaselor și a mușchilor. Exercițiile fizice moderate sunt
esențiale pentru dezvoltarea și menținerea sănătoasă a mușchilor și a oaselor. Exercițiile fizice
stimulează eliberarea unor hormoni care promovează absorbția aminoacizilor. Aceștia, la rândul
lor, stimulează creșterea musculară și reduc întinderile musculare. Mai mult, sportul stimulează
mineralizarea oaselor în cazul tinerilor și previne apariția osteoporozei odată cu trecerea anilor.

Sportul înseamnă așadar un stil de viață sănătos, un stil de viață care presupune, pe lângă acesta,
și alte lucruri cum sunt: alimentație sănătoasă, evitarea fumatului și a consumului de băuturi
alcoolice, respectarea orarului de somn, precum și controale medicale periodice.

12
Bibliografie:
1) "Working With Special Populations Sport Essay." UKessays.com. 11 2013. All Answers
Ltd. 06 2016
2) 2019 ACC/AHA Guideline on the Primary Prevention of Cardiovascular Disease,JACC
vol.74, No.10,2019:e177–232
3) BADEA FLORIN., Exercitii fizice, Centrul Medical de Diagnostic si Tratament "Dr.
Victor Babes"
4) CÂRSTEA, GHEORGHE. (1993) Teoria și metodica educației fizice și sportului.
5) DRAGNEA A., BOTA A. (1999), Educație fizică sport – Teorie și didactică
6) GHEORGHE C., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului

13