Tratamentul tulburarilor comportamentului alimentar

Din fericire, tulburăriile alimentare pot fi tratate, persoanele care au astfel de tulburări pot
să se vindece și să învețe să consume mâncarea într-un mod corect și sănătos. De asemena
abordarea precoce este, ca și în alte boli, un element important în rezolvarea rapidă și în evitarea
recăderilor. Latura nutrițională, dietetică, este numai o componentă a tratamentului și ea rămâne
de eficiență temporară, dacă boala nu este abordată pe toate planurile. Reamintim că planul de
tratament  trebuie să fie complex, el necesitând atât consiliere nutrițională, cât și, cel mai adesea,
management medicamentos și consiliere psihologică.Terapia și consilierera constituie o parte
foarte importantă în procesul de însănătoșire, în multe cazuri, terapia de familie este una dintre
cheile principale care duc la un consum echilibrat de mâncare. (Zugravu, C. A.)
Conform Birț M.(2003) metodele de tratament includ:
 Terapie cognitiv-comportamentală
 Normalizarea comportamentului alimentar
 Reducerea comportamentelor compensatorii
 Acceptarea propriului corp şi forme
 Diversificarea preocupărilor cotidiene
 Reducerea sentimentelor de vinovăţie legat de mâncare

1.Scopurile tratamentului in anorexie si bulimie sunt simple:

 obtinerea si mentinerea unei greutãti corporale normale, sãnãtoase, individualizate si stabile;
 renuntarea la obiceiuri alimentare dãunãtoare: diete restrictive, evacuare fortatã prin vãrsãturi
sau abuz de laxative etc.;
 schimbarea atitudinii si demontarea schemelor cognitive distorsionate si înlocuirea lor cu
unele sãnãtoase si echilibrate (fãrã sã fie neapãrat legate de greutate sau forma corporalã) si
cu capacitate de echilibrare emotionalã si comportamentalã;
 tratarea tulburãrilor somatice si psihice;
 prevenirea recãderilor pentru aproximativ 5 ani de la îmbunãtãtirea stãrii de sãnãtate.
Scopul initial al tratamentului este revenirea în mod prompt, în întregime si cu grijã la
greutatea normalã, specificã pentru grupa de vârstã, înãltimea si sexul pacientului în populatia
din care face parte, greutate la care existã 50% sanse sã reaparã menstrele la adolescente.
Celãlalt scop, care nu este întotdeauna atins în timpul spitalizãrii initiale, este restabilirea
sãnãtãtii biologice – pentru femei, greutatea la care au menstruatie si ovulatie fãrã stimulare
endocrinã, iar pentru bãrbati, greutatea la care aparatul genital redevine normal fiziologic. Unii
pacienti nu vor avea functii biologice normale decât la o greutate mai mare decât si-ar dori.
https://aptta.ro/tratamentul-tulburarilor-de-alimentatie.html

2.Componentele tratamentului pentru anorexie si bulimie

Tratamentul pentru anorexie si bulimie include componente medicale, nutritioniste,
psihoterapice, comportamentale si farmacologice.
Planul de terapie necesitã adecvarea tipului de tratament la severitatea bolii. Dupã
evaluarea initialã, se va hotãrî nivelul de tratament al pacientului, mergând de la unitãti speciale
de îngrijire intensivã medicalã/pediatricã pentru cei nestabilizati, la unitãti speciale pentru
cazurile grave de tulburãri de comportament alimentar si programe de spitalizare partialã (de zi)
sau îndelungatã pentru cazurile mai putin severe, precum si preventia recãderilor.
Tratamentul tulburãrilor severe de comportament alimentar impune tranzitia prin mai
multe etape ale spectrului terapeutic, uneori cu reveniri la o etapã inferioarã dacã rãspunsul
terapeutic nu a fost cel asteptat. Tratamentul se completeazã prin programe de preventie în
comunitate si în scoli. Studiile aratã cã rezultatele sunt, în general, mai bune pentru pacientii
tratati în unitãtile specializate în tratamentul tulburãrilor de comportament alimentar decât cei
tratati în unitãti psihiatrice obisnuite, cãrora le lipsesc programele speciale.

3.Psihoterapiile
În plus fatã de restabilirea greutãtii si întreruperea comportamentelor alimentare
anormale, tratamentul trebuie sã se adreseze psihopatologiei centrale din tulburãrile de
comportament alimentar. Psihoterapiile, care au ca scop modificarea convingerilor exagerate
patologice si a altor factori psihopatologici, reprezintã elemente cheie ale tratamentului. Dovezile
disponibile sunt argumente puternice în favoarea tratamentului bazat pe psihoterapie cognitiv –
comportamentalã, similar cu cele demonstrate ca eficienta în bulimie, dar mai putin bine
dovedite în anorexie, datoritã statusului medical al pacientului înfometat si neacceptãrii de ordin
etic al abordãrii psihologice neselective. Interventii psihoterapeutice alternative bazate pe terapii
interpersonale, terapie de familie sau terapie psihodinamicã informatã – în special cele care
folosesc analiza centratã pe persoanã – pot fi de ajutor.
Schimbarea comportamentelor anormale prin folosirea recompenselor si a pedepselor a
fost demonstratã ca nefiind eficientã decât pe termen scurt, deoarece nu schimbã nimic din
convingerile exagerate si imaginea distorsionatã. Esential în tratamentul psihoterapeutic este
angajarea si relationarea cu pacientul, cresterea motivatiei pentru schimbare, convingerea si
ajutarea lor sã recunoascã si sã înlocuiascã convingerile exagerate despre dezirabilitatea scãderii
în greutate si teama fobicã de îngrãsare, cu acceptarea greutãtii corporale normale, sãnãtoase,
precum si cresterea abilitãtilor de autoreglare.
Studiile au arãtat cã la pacientii cu anorexie nervoasã, implicarea familiei este esentialã
pentru evolutia bunã, cu elemente variate de educare, consiliere si terapie. Psihoterapia
individualã, de grup si familialã sunt eficiente, iar combinarea acestora este decisã în functie de
vârstã si necesitate.
Abordările terapeutice majore conform Treasure J, Schmidt U., Furth E (2003) care au fost
evaluate în gestionarea tulburărilor alimentare, sunt:
 Terapia cognitiv-comportamentale
 Terapia de familie
 Terapia interpersonală
De asemenea, unele dintre cele mai noi abordări psihologice pentru care există în prezent
mai puține dovezi disponibile, cum ar fi terapia analitică cognitivă și terapia dialectică a
comportamentului pot fi amintite datorita potențialului util în tratamentul cazurilor mai
complexe.
As vrea sa discut putin despre Terapia cognitiv-comportamentale care are la baza modelele
cognitiv-comportamentale si care au două scopuri.
- să ofere un mijloc de înțelegere a dezvoltării sau întreținerii celor mai importante aspecte
cognitive și comportamentale ale fenomenologiei tulburării
- sa îmbunătăteasca tratamentele aferente tulburării.
 Modelele cognitiv-comportamentale pentru anorexia nervoasă au ajutat la înțelegerea
fenomenologiei acestei probleme, deși nu s-a demonstrat încă faptul ca ajuta la progrese majore
în tratamentul acestei tulburări. Pe de altă parte, principalul model cognitiv-comportamental al
bulimiei nervoase a condus la dezvoltarea unui tratament relativ eficient pentru tulburare.
(Treasure J, Schmidt U., Furth E ,2003)
Terapia cognitiv-comportamentală este un tip de psihoterapie, în timpul căreia clientul
discută cu un psiholog, psihiatru, psihoterapeut sau consilier psihologic despre problemele sale.
Terapiile cognitiv-comportamentale se desfășoară în grup sau individual. Majoritatea persoanelor
bulimice frecventează şedinţele timp de 20 de săptămâni, existând posibilitatea continuării
terapiei, dacă este necesar. Fiecare ședință durează aproximativ o oră. (Glavan & Rusu, 2018)
Terapia cognitivă-comportamentală utilizată în bulimie este divizată în trei etape.
Prima etapă începe prin a învăța persoana să reducă alimentația fără măsură și postul alimentar
excesiv. Este necesară o perioadă care durează între șapte și nouă săptămâni. De obicei se
recomandă persoanei să întocmească un jurnal în care să noteze mesele copioase, exercițiile
fizice intense, dar și consemnarea propriilor păreri despre alimente. In această primă etapă este
important ca persoana să accepte alimentația
În a doua etapă se petrec discuții despre felul alimentelor consumate, nu și despre momentul
alimentării. În această fază se va discuta despre sentimente, incluzându-le și pe acelea legate de
greutate și alimentație. Psihologul sau consilierul ajută persoana să găsească modalități mai
sănătoase de a se simți bine. Dacă persoana mănâncă fără măsură din cauza că se simte stresată,
terapeutul o va ajuta să rezolve și această problemă.
La etapa a treia persoana învață cum să se mențină pe viitor sau cum să se comporte dacă
simptomatologia revine. (Glavan & Rusu, 2018)

4.Prevenirea recãderilor
Riscul de recãdere apare cel mai frecvent în primii câtiva ani de la recuperare.
Tratamentul anorexiei / bulimiei pe termen lung trebuie sã acorde atentie atât preventiei
recãderilor, cât si cresterii dezvoltãrii biopsihosociale si adaptabilitãtii pacientilor.
În plus fatã de monitorizarea semnelor sau simptomelor de recãdere, clinicienii încearcã sã
ghideze pacientii în dezvoltarea comportamentelor potrivite vârstei si mecanismelor de coping
specifice vârstei adulte:
 implicarea în scoalã, munca si relatiile sociale pentru autosatisfacere;
 concentrarea pe factorii ce privesc sãnãtatea mai mult decât pe tulburarea comportamentului
alimentar.
Obstacolele majore sunt întâlnite de cãtre indivizii a cãror identitate s-a centrat pe tulburarea de
comportament alimentar si care nu-si pot imagina viata fãrã anorexie sau bulimie nervoasã.
În preventia recãderilor pot fi anticipate momente de crizã, cum ar fi întoarcerea la scoalã, în
familie, mesele festive, relatiile sociale complexe, schimbarea domiciliului si dezamãgirile
neasteptate. Preventia necesitã dezvoltarea unor mecanisme de coping alternative si metode de
reducere a stresului, astfel încât factorii stresanti sã nu declanseze automat reactii maladaptive de
regresie la tulburarea de comportament alimentar.
Aceste metode includ:
 continuarea psihoterapiei cu elemente de bazã din terapia cognitiv – comportamentalã
 psihoterapia interpersonalã
 alte tipuri de psihoterapii.
Elementul tintã rãmâne mentinerea greutãtii normale si a comportamentelor alimentare si
exercitiilor fizice corecte. Dintre pacientii cu anorexie nervoasã la care s-a restabilit greutatea, la
pacientii care primesc fluoxetinã (în general, 40mg pe zi) s-a constatat cã prezintã o mai micã
scãdere în greutate si mai rare episoade de depresie si respitalizare în anul urmãtor întreruperii
medicatiei.
In concluzie putem spune ca in anorexie se începe cu  restabilirea greutății, tratamentul
tulburărilor psihologice, și se continuă cu reducerea sau chiar eliminarea comportamentelor care
au declanșat boala și cu prevenirea recidivelor.Antidepresivele și antipsihoticele pot contribui,
după unii cercetători, în accelerarea recuperării. Psihoterapia trebuie să cuprindă adesea și
familia, studiile arătând că la pacientul tânăr acest mod de abordare este cel mai eficient. Uneori
e necesară spitalizarea, atunci când afecțiunea a condus la tulburări somatice ce pot pune în
pericol viața sau când tulburările psihice și comportamentale asociate sunt grave. Prognosticul e
diferit în funcție de individ, evoluția fiind de cele mai multe ori cronică. În cazuri rare apare și
decesul, cauzat cel mai frecvent de stop cardiac, tulburări hidroelectrolitice sau suicid.
În cazul bulimiei, scopul central este reducerea sau eliminarea comportamentului
de binge și a comportamentelor asociate „de eliminare” (vomă, exerciții, laxative etc.). Cele mai
eficiente s-au dovedit a fi: consilierea psihologică (mai ales terapia cognitivă comportamentală)
și folosirea de antidepresive (fluoxetin), ultimele putând reduce comportamentele deviante,
șansele de recidivă și depresia/anxietatea asociate.( Zugravu, C. A.)

5.Studiu de caz
In continuare as dori sa prezint unele fragmente din programul de intervenție cognitive
comportamentală, folosit în cazul unei studentei de 20 ani studio preluat din articolul publicat de
Glavan, A., & Rusu, E. in 2018, program întitulat : Bulimia și corpul perfect.
Prima etapă: Educația și alimentația corectă.
A durat o lună și a comportat două întâlniri pe săptămână în cabinetul de consiliere. S-au urmărit
cinci mesaje principale:
1)Restricțiile alimentare severe întrețin psihologic și fiziologic crizele de bulimie;
2)Preocupările studentei pentru siluetă și greutate întrețin tulburările comportamentului
alimentar;
3) Aceste preocupări sunt asociate frecvent cu sentimente de interferență personală și cu o stimă
insuficientă în ce privește propria persoană;
4) Autocontrolul și stima de sine pot fi mărite, încurajate;
5)Observarea emoțiilor și a gândurilor legate decomportamentul bulimic este instrumentul
principal al acestei schimbări.
Studenta fost rugată să completeze un carnet alimentar propus. Ultima coloana înregistrează atât
circumstanțele în care sa declanșat bulimia, cât și gândurile și emoțiile aflate în relație cu
episoadele de bulimie. Ulterior interviurile psihologului cu studenta au fost centrate asupra
carnetului de manii alimentare, care servesc ca punct de plecare pentru o metodă, în primul rând
educativă, ale cărei componente le putem observa în rândurile de mai jos:
- Demistificarea masei corporale, studenta a fost învățată cum să își calculeze indexul de masă
corporală; studenta a trebuit să încerce notarea în carnetul alimentar gândurile și sentimentele pe
care le are când se cântărește.
- Consecințele fizice ale bulimiei, studenta a fost informată cu privire la consecințele fizice ale
crizelor sale și ale luării unor medicamente de slăbit.
- Organizarea meselor și controlul stimulilor, mesajul final al ședințelor a fost că a mânca este o
plăcere și nu un comportament automat care scapă oricărui control.
- Comportamente alternative, studenta a fost încurajată să recurgă la diverse activități de fiecare
dată când apare impulsul bulimic etc.

Etapa a doua a terapiilor a constat în restructurarea cognitivă: scoaterea la lumină a gândurilor

automate ; modificarea gândurilor automate; scoaterea la iveală a postulatelor; discutarea
postulatelor; corpul din oglindă; etc. Studenta a notat permanent gândurile care îi apar în situații
ce îi provoacă crize bulemice, care ulterior erau analizate în timpul ședințelor. Odată identificate,
gândurile automate erau puse în discuție. Abordarea cognitivă caută să modifice credințele
iraționale organizate în postulate superstițioase. Punerea în discuție a postulatelor și soluțiile pe
termen scurt, mediu și lung ale problemelor ce apar din postulate, trebuie să conducă la
adoptarea unor valori și credințe mai puțin extreme, mai puțin generale, mai puțin personale și
mai realiste.
Etapa a treia, această ultimă etapă a terapiei constă în trei interviuri la un interval de două
săptămâni. Scopul interviurilor terapeutice este de a asigura menținerea rezultatelor obținute.
Această etapă va permite încurajarea persoanei și prevenirea dificultăților interne la sfârșitul
perioadei de consiliere.

Bibliografie
1. Asociatia pentru prevenirea si tratatrea tulburarilor de alimentatie:
https://aptta.ro/tratamentul-tulburarilor-de-alimentatie.html
2. Glavan, A., & Rusu, E. (2018). Aplicarea terapiei cognitive comportamentale în bulimia
nervoasă la tineri. Studiu de caz. Acta et commentationes (Ştiinţe ale Educaţiei), 13(2),
142-147.
3. Mircea Alexandru Birț Tulburările comportamentului alimentar: anorexia nervoasă,
bulimia nervoasă, 2003, Cluj-Napoca-Dacia
4. Treasure, J., Schmidt, U., & Van Furth, E. (Eds.). (2003). Handbook of eating disorders.
John Wiley & Sons.
5. Zugravu, C. A. Tulburările de comportament alimentar, Revista Galenus-
https://www.revistagalenus.ro/nutritie-si-farmacie/tulburarile-de-comportament-alimentar