Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

6. EDUCAŢIA TERAPEUTICĂ ÎN BOLILE

METABOLICE POPULAŢIONALE

Cornelia Bala

• Educaţia terapeutică pe termen lung a persoanelor afectate de boli cronice

s-a dovedit a fi una din strategiile de succes care pot face faţă provocării
reprezentate de creşterea frecvenţei acestor patologii, prin crearea unui
management comprehensiv care să adauge dimensiuni pedagogice,
psihologice şi sociologice la abordarea terapeutică tradiţională. Este necesară
de asemenea extinderea rolului medicului şi echipei de îngrijire dincolo de
abordarea strict biomedicală.
• Educaţia terapeutică (ET) este definită ca acea formă de educaţie care este
oferită de către personalul medical cu pregătire pentru ET şi care dă posibilitate
pacientului (sau unui grup de pacienţi şi familiilor lor) de a fi implicaţi în
managementul bolii lor şi de a preveni complicaţiile acesteia, concomitent cu
menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii vieţii.
• Educaţia terapeutică are trei obiective principale: transmiterea de cunoştinţe,
deprinderea de abilităţi şi modificarea comportamentelor.
• Metodele principale prin care se poate asigura atingerea acestor obiective
sunt:
1. educaţia individuală
2. educaţia în grupuri
3. educaţia populaţiei generale (prin mijloace mass media)
• Tehnicile propriu-zise prin care se poate realiza educaţia terapeutică sunt
diverse şi alegerea lor depinde de obiectivul propus.

Cuprins

6.1. Introducere
6.2. Conceptul de educaţie terapeutică. Scopurile educaţiei terapeutice
6.3. Criterii pentru asigurarea unor programe eficiente de educaţie terapeutică
6.4. Metode de realizare a educaţiei terapeutice
6.5. Curricula educaţiei terapeutice în nutriţie şi bolile metabolice
6.6. Evaluarea costului şi eficienţei programelor de educaţie terapeutică
6.7. Educaţia personalului medical pentru aplicarea educaţiei terapeutice
6.8. Concluzii

218
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

6.1. INTRODUCERE

Bolile cronice, fie că se referă la vârstnici sau la tineri, devin tot mai pre-
valente în populaţia generală datorită progresului social, creşterii performan-
ţei tratamentelor şi creşterii speranţei de viaţă. Sistemul medical şi societatea
sunt obligate să dezvolte noi strategii şi abordări inovative care să răspundă
nevoilor crescute din domeniul managementului bolilor cronice [1].
Educaţia pe termen lung a persoanelor afectate de boli cronice s-a
dovedit a fi una din strategiile de succes care pot face faţă acestei provo-
cări, prin crearea unui management comprehensiv care să adauge dimensiuni
pedagogice, psihologice şi sociologice la abordarea terapeutică tradiţională.
Este necesară de asemenea extinderea rolului medicului şi echipei de îngrijire
dincolo de abordarea strict biomedicală [1].
Tratamentul diabetului zaharat, care include aceste aspecte, este un
exemplu remarcabil al acestui nou mod de abordare care este aplicabil tuturor
bolilor cronice din patologia modernă [1]. Detalii despre istoricul educaţiei
terapeutice în diabet şi metodele aplicate în această patologie vor fi prezentate
în capitolul 8.5- Educaţia terapeutică în diabetul zaharat. Vom preciza doar că
educaţia în diabetul zaharat a început în perioada imediat următoare descope-
ririi şi aplicării tratamentului cu insulină din anul 1922, prin câţiva clinicieni
de renume: E. Allen la Londra, E.P. Joslin la Boston (SUA), E. Roma la Li-
sabona, G. Constam în Elveţia, M. Derot şi H. Lestradet în Franţa şi J. Pirart
în Belgia.

6.2. CONCEPTUL DE EDUCAŢIE TERAPEUTICĂ. SCOPURILE

EDUCAŢIEI TERAPEUTICE

Un moment important în recunoaşterea importanţei educaţiei terape-

utice este anul 1998 când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis un raport
intitulat Therapeutic Patient Education. Continuing education programmes
for healthcare providers in the field of prevention of chronic diseases [2],
un document care defineşte educaţia terapeutică şi trasează recomandări de
implementare a unor programe de educaţie a personalului medical implicat în
prevenţia şi controlul bolilor cronice.
Premisele de la care porneşte acest raport sunt faptul că bolile croni-
ce reprezintă aproximativ 80% din patologia întâlnită în practica non-spitali-

219
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

cească şi că, deşi multe tratamente sunt extrem de eficiente, rezultatele sunt
departe de a fi satisfăcătoare. Mulţi pacienţi nu sunt complianţi cu recoman-
dările şi mai puţin de jumătate îşi urmează corect tratamentul. S-a observat
că pacienţii nu sunt adecvat informaţi despre condiţia lor şi puţini sunt ajutaţi
să preia responsabilitatea pentru tratamentul lor. Pe de altă parte, medicii au
competenţe înalte în diagnostic şi tratament, dar puţini dintre ei se implică
în educaţia pacienţilor pentru a-şi controla propria boală. Motivele sunt fie
lipsa de timp, fie lipsa de educaţie a medicilor legat de importanţa educaţiei
terapeutice, provenită din absenţa acestei teme în perioada de formare a per-
sonalului medical [2].
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă includerea educaţiei te-
rapeutice ca parte esenţială a tratamentului pe termen lung pentru diverse
patologii cronice. Lista acestora este prezentată în tabelul 6.1.

Tabelul 6.1. Bolile cronice care pot beneficia de aplicarea educaţiei terapeutice [2]
Alergii
Cancere şi sechelele lor: toate formele de cancer, stomele (laringotomie,
gastroenterostoma)
Boli hematologice: hemofilia, talasemiiile
Sistem circulator: hipertensiunea arterială, insuficienţa cardiacă, accidentul vascular
cerebral, cardiopatia ischemică, boala cardiacă reumatismală
Sistemul digestiv: ciroza, colita, boala Crohn, ulcer gastroduodenal, sindroamele de
malabsorbţie
Boli endocrine, nutriţionale, metabolice: boala Addison, diabetul zaharat, obezitatea,
disfuncţiile tiroidiene
Infecţii: HIV/SIDA, sechele de poliomielită, tuberculoză
Boli psihice şi tulburări de comportament: abuz de alcool, droguri, tutun, alte substanţe;
boala Alzheimer, demenţa, depresia
Aparat musculo-scheletal şi conjunctiv: artroze, fibromialgia, amputaţii, fracturi, sechele
ale arsurilor, afecţiuni ale coloanei vertebrale, osteoporoză, artrita reumatoidă
Sistem nervos: epilepsie, surditate, scleroza multiplă, paraplegie, tetraplegie sau alte
leziuni cerebrale traumatice, boala Parkinson, pierderea vederii
Sistem respirator: astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă, fibroza chistică
Boli renale: dializa, insuficienţa renală
Altele: sechele ale accidentelor de muncă, sechele ale transplantelor de organe

După cum se remarcă în tabelul 6.1, foarte multe patologii cronice

sunt incluse pe lista celor care pot beneficia de ET, între ele fiind şi patologia
metabolico-nutriţională. Dintre afecţiunile încadrate în patologia metabolico-

220
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

nutriţională sunt menţionate doar diabetul şi obezitatea, dar este clar că toate
celelalte boli din această categorie pot şi trebuie să includă ET ca metodă de
management clinic. Nutriţia, fie că ne referim la aspectele sale profilactice
sau la cele terapeutice, este un alt domeniu în care ET are un rol extrem de
important.

Educaţia terapeutică (ET) este definită ca acea formă de educaţie care

este oferită de către personalul medical cu pregătire pentru ET şi care dă
posibilitatea pacientului (sau unui grup de pacienţi şi familiilor lor) de a fi
implicaţi în managementul bolii lor şi de a preveni complicaţiile acesteia,
concomitent cu menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii vieţii [1, 2].
Scopul principal al ET este de a produce un efect terapeutic adiţional
celui produs de alte intervenţii (farmacologice, de reabilitare, etc) [2].
Scopurile specifice ale ET sunt [2]:
• Însuşirea de către pacient a deprinderilor legate de adaptarea trata-
mentului la condiţiile sale specifice
• Însuşirea deprinderilor şi proceselor prin care poate face faţă pro-
vocărilor bolii
• Oferirea de ajutor specializat pentru ca pacientul şi familia sa să
înţeleagă boala şi tratamentul acesteia, să coopereze cu echipa de
îngrijire
• Contribuie la reducerea costurilor îngrijirii atât pentru pacient, cât
şi pentru societate
• Este esenţială pentru auto-îngrijire şi asigurarea calităţii îngrijirii
bolilor cronice

6.3. CRITERII PENTRU ASIGURAREA UNOR PROGRAME EFICI-

ENTE DE EDUCAŢIE TERAPEUTICĂ

Educaţia terapeutică trebuie să fie un proces de învăţare structurat şi

centrat pe pacient, care să ţină cont de următoarele criterii:

221
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

Cadrul 6.1 Criterii pentru programele de educaţie [2]

• Să ia în considerare procesele de adaptare ale pacientului la condiţia sa
de boală: modul de a face faţă bolii, locus of control, concepţiile asupra
sănătăţii, percepţiile socio-culturale
• Să ia în considerare nevoile obiective şi subiective ale pacientului (atât
cele exprimate, cât şi cele neexprimate)
• Să fie integrat în strategia generală de îngrijire şi tratament
• Să ţină cont de viaţa cotidiană a pacientului şi de mediul său psihosocial;
să antreneze cât de mult posibil familia şi alte persoane apropiate
pacientului
• Să fie un proces continuu, adaptat permanent stadiului în care se află
boala şi stilului de viaţă al pacientului
• Să fie un proces structurat, organizat şi oferit sistematic fiecărui pacient
prin mijloace variate
• Să fie un proces multiprofesional, interprofesional şi intersectorial prin
crearea unei reţele a celor implicaţi în ET
• Să includă evaluarea procesului de învăţare şi a efectelor ET
• Să fie oferit de către personal cu calificare în ET

În cele ce urmează vom aborda câteva aspecte generale legate de edu-

caţia terapeutică în nutriţie şi bolile metabolice:
1. Metode de realizare a educaţiei terapeutice
2. Organizarea şi stabilirea curriculei programului de educaţie terapeutică
3. Evaluarea costurilor şi eficienţei programelor de educaţie terapeutică
Trebuie menţionat că toate aceste aspecte au ca model educaţia terapeu-
tică în diabet, acesta fiind practic modelul cu cele mai multe conceptualizări
teoretice şi cu cea mai bună experienţă practică din toate bolile cronice, ale
cărui principii pot fi generalizate şi pot sta la baza abordării educaţiei şi în alte
domenii ale patologiei, în primul rând a celei metabolico-nutriţionale.

6.4. METODE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI TERAPEUTICE

6.4.1 Obiectivele educaţiei terapeutice

Educaţia terapeutică are trei obiective principale:
A. transmiterea de cunoştinţe
B. deprinderea de abilităţi (spre exemplu tehnica de administrare a in-

222
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

sulinei sau de automonitorizare în cazul diabetului, planificarea ali-

mentaţiei în nutriţie şi obezitate)
C. modificarea comportamentelor (de exemplu, cele legate de modul
de alimentaţie, practicarea exerciţiului fizic, administrarea corectă a
tratamentului, etc.).

Cadrul 6.2.
Scopul final al educaţiei terapeutice este de a „împuternici” (engl.
empowerment) persoana cu boală cronică să preia asupra ei o parte din
îngrijirea bolii (engl. self-care, self-management). Acest lucru poate fi
realizat doar atunci când sunt atinse toate cele trei obiective enumerate mai
sus [3].

Un model complex al educaţiei terapeutice este prezentat în figura 6.1.

Figura 6.1. Modelul educaţiei terapeutice [după 4]

Educaţia
terapeutică

Managemantul Transmitere de informaţii

recăderilor Cunoştinţe

Motivare Centrat pe pacient Negociere

Utilizarea succesului
şi erorilor Lucrarea deciziei împreună Deprinderi
cu pacientul

Comportamente

223
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

6.4.2. Metodele principale prin care se poate asigura atingerea acestor obi-
ective sunt:
1. educaţia individuală
2. educaţia în grupuri
3. educaţia populaţiei generale (prin mijloace mass media)
În tabelul 6.2. sunt prezentate principalele avantaje, dezavantaje şi in-
dicaţii ale celor trei metode de ET.

Tabelul 6.2. Avantaje, dezavantaje şi indicaţii ale metodelor de ET [5]

Metoda Avantaje, dezavantaje, indicaţii
Educaţia Avantaje
individuală • Poate fi adaptată nevoilor, abilităţilor, preferinţelor, nivelului cunoştinţelor
fiecărei persoane
• Oferă posibilitatea unui feed-back direct din partea pacientului şi o
interacţiune emoţională cu acesta
• Pacientul poate aborda subiecte mai dificile pe care le-ar evita în prezenţa
altor persoane
• Educatorul poate oferi pacientului suficient timp pentru a-şi exprima
nevoile, temerile, preferinţele
• Explicaţiile, informaţiile şi antrenamentul pentru deprinderea abilităţilor
pot fi adaptate profilului social, cultural, intelectual al pacientului
Dezavantaje
• Este metoda cea mai consumatoare de timp
• Dacă se desfăşoară în cursul consultaţiei medicale de rutină, pacientul îşi
poate pierde interesul faţă de elementele de educaţie incluse în discuţia
generală
• Medicul poate fi tentat să renunţe la abordarea unor teme de educaţie din
cauza lipsei de timp
Indicaţii
• Este forma de educaţie cea mai adecvată în momentul diagnosticării unei
boli cronice când pacientul are nevoie de informaţii de bază legate de
patologia sa şi de un suport psihologic adecvat pentru a depăşi momentul
diagnosticării unei boli cronice
• Este de asemenea adecvată ca formă de educaţie continuă pe parcursul
evoluţiei bolii, când sunt necesare reluarea unor aspecte sau abordarea
unor noi teme care pot deveni necesare.
Educaţia individuală trebuie să fie structurată şi sistematică, pe baza
unei liste de subiecte şi de abilităţi care trebuiesc deprinse de către
pacient.

224
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

Tabelul 6.2. – continuare

Educaţia de Avantaje
grup • Sunt şedinţe special organizate pentru realizarea educaţiei, iar pacienţii
sunt dispuşi să înveţe deoarece sunt prezenţi cu acest scop specific
• Pot include 10-15 persoane (sau 5-8 persoane când se fac demonstraţii
pentru deprinderea unor tehnici), fiind astfel eficiente din punct de vedere
al factorului timp
• Pacienţii au ocazia de a interacţiona cu alte persoane care sunt în aceeaşi
situaţie şi de a schimba cunoştinţe şi experienţe
• Pacienţii şi familiile lor au sentimentul apartenenţei la un grup
Dezavantaje
• Grupul poate fi heterogen din punct de vedere al nivelului de educaţie, al
apartenenţei etnice sau socio-culturale; ideal grupul trebuie compus din
persoane cu aceleaşi caracteristici, dar acest lucru este rareori posibil
• Educatorul trebuie să fie bine antrenat din punct de vedere al calităţii
de comunicare pentru a reuşi să catalizeze o bună interacţiune între
participanţi
• Pacienţii care se prezintă sporadic, întârzie, refuză, sau dimpotrivă
monopolizează discuţiile pot constitui probleme pentru educatorul care
conduce şedinţa de grup
Indicaţii
• Este metoda cea mai potrivită pentru educaţia terapeutică aprofundată,
după ce pacientul şi-a acceptat boala şi are cunoştinţele de bază necesare
• Este eficientă mai ales pentru inducerea de modificări comportamentale şi
pentru creşterea motivaţiei
• Necesită o permanentă adaptare a educatorului la feed-back-ul primit din
partea grupului
Educaţia Avantaje
prin • Atunci când sunt utilizate mijloace adecvate, este o metodă eficientă de
mijloace influenţare a opiniei publice şi de creştere a gradului de conştientizare legat
mass de probleme de sănătate
media • Poate combate unele obiceiuri sau convingeri nesănătoase
• Este o metodă de a convinge pacienţii să se adreseze sistemului medical
pentru a obţine un tratament şi o educaţie mai bună
• Asigură adresarea la nivel de populaţie
Dezavantaje
• Exclude posibilitatea de individualizare şi de interacţiune
• Poate conduce la înţelegerea greşită a mesajului de către unele persoane, la
crearea unei situaţii de teamă sau dimpotrivă de false speranţe
Indicaţii
• Poate fi utilă în creşterea motivaţiei unor persoane de a cere ajutor
specializat sau motivaţiei de a face schimbări comportamentale la cei care
sunt deja avertizaţi asupra situaţiei lor legate de o boală cronică
• Mesajele trebuie folosite cu precauţie din punct de vedere al temei şi
metodei de comunicare alese
225
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

6.4.3. Tehnici de realizare a educaţiei

Tehnicile propriu-zise prin care se poate realiza educaţia terapeutică
sunt diverse şi alegerea lor depinde de obiectivul propus. În tabelul 6.3 sunt
prezentate tehnicile utilizate în educaţia terapeutică. Intervenţiile comporta-
mentale şi de creştere a motivaţiei folosesc tehnici specifice psihologiei, dar
viziunea modernă asupra educaţiei terapeutice consideră că acestea trebuie
incluse în programele de educaţie. Transmiterea de informaţii şi învăţarea
unor tehnici de autoîngrijire, monitorizare sau administrare de medicamente
nu sunt suficiente pentru a obţine rezultate durabile în ceea ce priveşte îngri-
jirea bolilor cronice.

Tabelul 6.3. Tehnici utilizate în educaţia terapeutică [4, 6, 7, 8]

Obiectiv
Transmiterea de informaţii
Însuşirea de tehnici, deprinderi,
abilităţi
Intervenţii comportamentale şi de
creştere a motivaţiei
Metodă
Prelegeri/conferinţe/prezentări
Sunt utile în procesul de învăţare, mai ales când
forma de organizare este interactivă. Eficienţa
creşte atunci când sunt asociate mai multe metode
de comunicare (verbală, vizuală, discuţii în grup
pe marginea temei prezentate sau orientate spre
rezolvarea unor probleme concrete).
Materiale audio-vizuale
Pot fi utilizate ca suport pentru prezentări (vezi mai
sus).
Când sunt utilizate în afara şedinţelor conduse de un
educator, trebuie să fie atent adaptate obiectivului
educaţional propus, nivelului de educaţie al
persoanelor cărora se adresează, să fie simple şi cu
un conţinut limitat la problema abordată.
Demonstraţii practice
Sunt cele mai eficiente în procesul de învăţare a
unor tehnici (spre exemplu tehnica injecţiei de
insulină, tehnica utilizării glucometrului, tehnici
de gastrotehnie). Eficienţa lor creşte atunci când
pacienţii au ocazia de a practica tehnicile respective
sub îndrumarea educatorului (learning by doing)
Există numeroase tehnici de intervenţie
comportamentală utilizate în psihologie pentru a
iniţia şi menţine schimbări comportamentale care
contribuie la o mai bună auto-îngrijire în bolile

226
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

Tabelul 6.3. – continuare

cronice. Detalii vor fi prezentate în capitolul 7 –
Aspecte psihosociale în nutriţie şi bolile metabolice.
Vom enumera câteva tehnici care şi-au dovedit
utilitatea în abordarea bolilor metabolice, mai ales
în promovarea unor elemente ale stilului de viaţă
sănătos (alimentaţie, exerciţiu fizic, abandonarea
fumatului, adaptarea la stres).
• Stabilirea de obiective specifice
• Prevenirea recăderilor
• Automonitorizarea comportamentală
• Interviul motivaţional
• Încurajarea exprimării sentimentelor, emoţiilor
• Încurajarea activităţilor practice pentru
obţinerea unor comportamente sănătoase
• Intervenţii personalizate, adaptate
• Tehnici de management al timpului

6.5. CURRICULA EDUCAŢIEI TERAPEUTICE ÎN NUTRIŢIE ŞI BO-

LILE METABOLICE

6.5.1. Condiţii pentru realizarea unui program de educaţie

Primul pas în iniţierea unui program de educaţie pentru bolile cronice
este asigurarea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea acelui program [10]:
• Stabilirea şi evaluarea pacienţilor cărora se adresează progra-
mul prin definirea patologiei căreia i se adresează (diabet, obezitate,
dislipidemii, nutriţie, alte patologii metabolico-nutriţionale), defi-
nirea tipului de pacienţi (din punct de vedere al momentului terape-
utic- educaţie iniţială sau continuă; al nivelului de educaţie; grupei
de vârstă, etc)
• Asigurarea personalului necesar se va face în funcţie de comple-
xitatea programului, obiectivelor stabilite, disponibilitate. Este reco-
mandabil ca în programele de educaţie să fie implicaţi medici, asis-
tenţi medicali, dieteticieni, psihologi, chiropodişti, fizioterapeuţi, toţi
aceştia având rol de educatori în cadrul acestor programe.
• Abordarea în echipă este încă o condiţie esenţială ţinând cont de di-
versitatea persoanelor implicate în activitatea de educaţie terapeutică.
O lipsă de coordonare sau prezenţa unor contradicţii în informaţiile
furnizate pacientului, de către diferiţi membrii ai echipei, va avea un

227
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

impact extrem de negativ asupra eficienţei intervenţiilor şi va scădea

drastic aderenţa pacienţilor la acel program.
• Abordarea aspectelor psihosociale a fost discutată anterior. Educa-
torul trebuie să ofere pacientului suport emoţional, să dezvolte o re-
laţie de empatie, idealul este stabilirea unei „alianţe terapeutice” între
educator şi persoana cu boală cronică.

6.5.2. Curricula (conţinutul) educaţiei terapeutice

Stabilirea unei curricule (a conţinutului) este un punct critic în dez-
voltarea oricărui program de educaţie. Conţinutul trebuie adaptat patologiei
căreia i se adresează şi trebuie să atingă punctele esenţiale din punct de vedere
al informaţiilor de care pacientul are nevoie pentru înţelegerea bolii, moda-
lităţilor de tratament şi monitorizare, a însuşirii şi practicării tehnicilor de
tratament şi de auto-îngrijire.
În funcţie de aceste elemente, se vor stabili:
• Numărul de module şi de şedinţe al fiecărui modul astfel încât să se
asigure un program structurat şi sistematizat
• Temele abordate cu ocazia fiecărei şedinţe, cu respectarea principiului
că numărul şi complexitatea temelor trebuie limitat pentru a asigura
timpul necesar învăţării, respectiv deprinderii unor tehnici şi abilităţi
• Includerea problemelor psihosociale între temele medicale abordate
sau crearea unor programe special dedicate acestor aspecte (mai ales
legate de intervenţiile comportamentale).
Conţinutul specific fiecărei patologii va fi prezentat în capitolul cores-
punzător. Vom da ca exemplu curricula educaţiei iniţiale a pacienţilor cu
diabet zaharat insulinotratat, cu menţiunea că include doar primele două
obiective ale educaţiei (transmiterea de informaţii şi însuşirea de abilităţi
de auto-îngrijire).

228
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

Cadrul 6.2. Conţinutul unui program de educaţie pentru pacienţii cu diabet

zaharat [10]
• Ce este diabetul?
• Injecţia cu insulină
• Recomandări de dietă
• Monitorizarea glicemiei
• Hipoglicemia
• Cetoacidoza
• Activitatea fizică
• Complicaţii cronice
• Zile dificile
• Îngrijirea picioarelor
• Contracepţia şi sarcina
• Probleme legate de conducerea auto
• Beneficii economice ale menţinerii
stării de sănătate
• Organizaţiile de pacienţi
• Instituţii implicate în îngrijirea
diabetului

6.6. EVALUAREA COSTULUI ŞI EFICIENŢEI PROGRAMELOR DE

EDUCAŢIE TERAPEUTICĂ

Educaţia terapeutică se supune aceloraşi criterii de eficienţă şi de ra-

port cost-eficienţă ca şi oricare altă intervenţie terapeutică.
Costurile legate de educaţie sunt costurile directe (legate de spaţiul în
care au loc şedinţele de educaţie, costurile de personal, costurile echipamen-
telor folosite- tehnica audio-vizuală, materiale de demonstraţie- glucometre,
dispozitive de injectare, etc) şi costuri indirecte (costuri de transport, absenţe
de la locul de muncă- dacă este cazul) [11].
Evaluarea eficienţei se poate face din punct de vedere al următoarelor
elemente [12]:
1. Evaluarea cunoştinţelor dobândite în cursul programului
2. Evaluarea atitudinilor şi aspectelor psihosociale
3. Evaluarea abilităţilor în procesul de decizie legat de boală
4. Evaluarea performanţelor (gradul de deprindere a unor tehnici,
gradul de atingere a ţintelor unor parametrii ai controlului- greuta-
te, profil lipidic, control glicemic, tensional, etc )
5. Evaluarea gradului de satisfacţie a pacientului (pe baza unor ches-
tionare).
Există în prezent multe dovezi susţinute de studii clinice care confir-
mă faptul că aplicarea educaţiei terapeutice răspunde exigenţelor legate de
raportul cost-beneficiu, evidenţele cele mai largi fiind în domeniul educaţiei
terapeutice din diabetul zaharat [13, 14].

229
Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

6.7. EDUCAŢIA PERSONALULUI MEDICAL PENTRU APLICAREA

EDUCAŢIEI TERAPEUTICE

Un subiect important atunci când se discută despre educaţia în boli-

le cronice este acela legat de educaţia personalului medical care, la rândul
său, trebuie să se implice în educaţia terapeutică. Aşa cum am arătat anterior,
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat încă din anul 1998 include-
rea educaţiei terapeutice în curricula de pregătire a personalului medical din
primii ani de formare profesională şi aprofundarea acesteia în anii de forma-
re profesională continuă [2]. Conform acestui document, personalul medical
trebuie să dobândească un set de competenţe în ceea ce priveşte aplicare edu-
caţiei terapeutice. Vom enumera o parte dintre acestea:
• Adaptarea conduitei profesionale la pacient şi boala sa (acută/cronică),
la particularităţile pacientului şi familiei sale
• Comunicarea empatică
• Recunoaşterea nevoilor pacientului
• Luarea în considerare a emoţiilor, experienţelor legate de boală pe care
o are pacientul
• Educarea pacientului pentru managementul propriei condiţii, pentru ma-
nagementul situaţiilor acute
• Acordarea de ajutor pacientului pentru a învăţa prin selectarea şi aplica-
rea metodelor educaţionale adecvate
• Luarea în considerare a dimensiunilor psihologice şi sociale
• Evaluarea periodică a eficienţei educaţiei terapeutice şi ajustarea ET în
funcţie de aceste elemente
• Evaluarea şi creşterea performanţei celorlalţi membrii ai echipei de edu-
caţie terapeutică

6.8. CONCLUZII

Educaţia terapeutică trebuie să fie un component al managementului

clinic în orice boală cronică şi cu precădere în patologia metabolico-nutriţio-
nală. În prezent există metode eficiente de realizare a educaţiei terapeutice cu
precădere aplicate şi demonstrate în diabetul zaharat. Crearea unor programe
de educaţie structurate şi sistematizate şi mai ales aplicarea acestora la un nu-
măr cât mai mare de persoane cu patologie metabolico-nutriţională reprezintă

230
 Educaţia terapeutică în bolile metabolice populaţionale

premisa creşterii calităţii îngrijirii acestor boli şi a prevenirii consecinţelor

acestora.

Referinţe:

1. Assal JP. Therapeutic Patient Education for Chronic Diseases. În Gunn SWA, Manso-
urian PB, Davies AM, Piel A, Sayers McAB. Understanding the Global Dimensions of
Health. Springer US 2008, p.147-156
2. World Health Organization. Regional Office for Europe, Copenhagen. (1998). Report of
a WHO Working Group. Therapeutic Patient Education. Continuing education program-
mes for healthcare providers in the field of prevention of chronic diseases.
3. Anderson RM, Funnel MM. The Art and Science of Diabetes Education. The Diabetes
Educator, Vol. 34, No. 1, 109-117 (2008)
4. Golay A, Lagger G, Chambouleyron M. Therapeutic education of diabetic patients. Dia-
betes Metab Res Rev 2008; 24: 192–196
5. DESG Teaching Letter 28. Group versus individual therapeutic patient education; avai-
lable at www.desg.org
6. Miselli V, Accorsi P. Methodology and Therapeutic Education. În Porta M, Miselli V,
Trento M, Jörgens V (eds): Embedding Education into Diabetes Practice. Front Diabetes.
Basel, Karger, 2005, vol 18, pp 23–39
7. DESG Teaching Letter Number 25 - Use, misuse, and abuse of audiovisual aids; availa-
ble at www.desg.org
8. Paulweber B, Valensi P, Lindstrom J, et al. A European Evidence-Based Guideline for the
Prevention of Type 2 Diabetes. Horm Metab Res 2010; 42 (Suppl. 1): S3–S36
9. Shaw KA, O. Rourke P, DelMar C, Kenardy J. Psychological interventions for overwei-
ght or obesity. Cochrane Database of Systematic Reviews 2005; CD003818
10. DESG Teaching Letter Number 21 - Therapeutic Education:What a Diabetes Center Sho-
uld Provide; available at www.desg.org
11. DESG Teaching Letter Number 23 - Diabetes education and cost control: time to measu-
re; available at www.desg.org
12. DESG Teaching Letter 24. Evaluating Diabetes Education. Available at www.desg.org
Loveman E, Frampton GK, Clegg AJ. The clinical effectiveness of diabetes education
models for Type 2 diabetes: a systematic review. Health Technol Assess 2008;12(9).
13. Duke SAS, Colagiuri S, Colagiuri R. Individual patient education for people with type
2 diabetes mellitus. Cochrane Database of Systematic Reviews 2009, Issue 1. Art. No.:
CD005268. DOI:10.1002/14651858.CD005268.pub2.

231