Capitolul III PROMOVAREA SANATATII SI PREVENIREA BOLILOR PROMOVAREA SANATATII SI STRATEGIILE PREVENTIVE OBIECTIVE EDUCATIONALE: -sustinerea actualitatii conceptului

de profilaxie si a celui de medicina preventiva; -demonstrarea avantajelor si a limitelor diferitelor strategii preventive; -descrierea actiunilor si a serviciilor preventive la nivel primar privind principalele probleme de sanatate. Conceptul de profilaxie, desi este un concept foarte vechi (de peste doua milenii) a cunoscut in ultimele decenii o reactualizare, devenind o preocupare dominanta a multor societati si guverne din tarile dezvoltate. Factorii care au condus la aceasta reactualizare au fost: 1.Observatia ca tehnologiile medicale noi, de virf, dezvoltarea unei medicini supraspecializate nu au avut efectul scontat in imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. 2.Cheltuielile pentru ocrotirea sanatatii au crescut mult, intr-un ritm mai mare decit produsul national brut al tarilor, iar rezultatele in domeniul sanatatii nu au fost pe masura investitiilor. Tarile nu mai puteau face fata cresterii cheltuielilor datorate imbatrinirii populatiei, cresterii supravietuirii bolnavilor cu afectiuni cronice, factori care au dus la cresterea volumului ingrijirilor medicale care au devenit si mai costisitoare. 3.Unele ameliorari ale starii de sanatate au aparut inainte de introducerea in practica a unor tehnologii foarte scumpe(rolul altor factori decit cei sanitari in ameliorarea starii de sanatate). 4.Inechitati ale starii de sanatate intre diferite populatii definite geografic sau socio-economic, medicina moderna neavind o influenta satisfacatoare. Prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor luate de individ, familie, societate si stat (ca putere) care au drept scopuri: -sa promoveze sanatatea; -sa ocroteasca sanatatea; -sa previna bolile; -sa reduca consecintele acestora (incapacitatea, invaliditatea); -sa evite decesele premature. Conceptul de profilaxie este aplicabil atit in medicina clinica (intilnit si sub numele de medicina preventiva) cit si in sanatatea publica. OBIECTIVELE PRINCIPALE IN MEDICINA PREVENTIVA Ernest Winder defineste drept obiectiv principal al medicinii preventive: "Sa faci populatia sa decedeze cit mai tirziu posibil, dar valida". R.Doll defineste doua obiective: -prelungirea vietii prin cresterea longevitatii (a duratei medii a vietii); -scaderea incapacitatii. O varianta a celor doua obiective enuntate mai sus intilnim in strategia europeana privind "Sanatatea pentru toti pina in anul 2000", si anume sunt formulate 3 obiective: 1.A da viata anilor (prin masuri de control al morbiditatii si incapacitatii); 2.A da sanatate vietii (prin promovarea sanatatii); 3.A da ani vietii (prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea duratei medii a vietii). Modificarile sociale inregistrate in ultimul secol in tarile dezvoltate (schimbari in domeniul nutritiei, in dimensiunea familiei, cresterea nivelului de educatie, asimilarea de catre populatie a unor cunostinte stiintifice in domeniul medicinii) si aplicarea unor masuri preventive in practica au condus la inregistrarea unor succese importante in promovarea sanatatii, succese marcate prin scaderea mortalitatii la tineri (sub 45 ani), ca de exemplu in Anglia unde ponderea deceselor inregistrate la virste mai mici de 45 ani a scazut de la 48% la 46% sau prin excesul mortalitatii la virste mai mari de 75 ani. In conditiile cunostintelor actuale, medicina isi poate propune cresterea duratei medii a vietii pina in jurul virstei de 85 ani prin reducerea deceselor la virste cuprinse intre 55-74 ani. Reducerea incapacitatii, al doilea obiectiv principal al strategiilor preventive, este importanta pentru ca ea va face sa scada povara sarcinilor pe care le are societatea in conditiile cresterii longevitatii, deoarece cresterea longevitatii duce si la cresterea diferitelor grade de incapacitate. Rezulta necesitatea dezvoltarii unor servicii noi. 1

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII SI PREVENIRII BOLILOR Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor: 1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor. 2.Modelul epidemiologic. 3.Modelul etapelor vietii. 1.Controlul bolilor bazat pe intelegerea etiologiei bolilor. Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de risc. McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari: a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament. Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate. b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala (nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate. c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa ajunga la modelul tarilor dezvoltate. Aici intra: -bolile nutritionale-malnutritia; -bolile infecto-parazitare; -bolile legate de carente igienice. Controlul se poate realiza prin: -masuri cu caracter socio-economic; -masuri de sanitatie. Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului. d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale noi, incapacitatea adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata. In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli. 2.Modelul epidemiologic. Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect). Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice si/sau nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere. Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli. Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este modelul epidemiologic multifactorial. Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate). Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor actiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli (anexe III-1, III-2). 3.Modelul etapelor vietii. Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de sanatate si nu celei traditionale. Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice, ocupationale, medicale, etc. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de virsta (anexa III-3). 2

STRATEGII PREVENTIVE 1.Strategia bazata pe demersul individual in care actiunile se adreseaza individului cu boala sa. Aceasta strategie apartine exclusiv sectorului clinic. Intrebarile pe care si le pune medicul cind are bolnavul in fata: "De ce a facut boala?" "De ce a facut-o acum?" "Ce-ar fi trebuit sa faca bolnavul ca boala sa nu fi aparut?" Este strategia in care, in fiecare moment, in mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie a fortei asociatiei epidemiologice. Este o strategie importanta pentru practica medicala individuala. 2.Strategia populationala, care se bazeaza pe populatie, in care intereseaza nu boala individului, ci incidenta bolii in populatie. Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidentei. Factorii genetici pot explica susceptibilitatea individului fata de boala, dar nu explica frecventa bolii. Factorii genetici explica deci heterogenitatea intraindividuala, nu pe cea interindividuala. Frecventa bolii este explicata prin factori ambientali. Strategia populationala intereseaza medicul colectivitatii (de sanatate publica). Ea poate fi imaginata sub 2 forme: 2.a.Strategia riscului inalt, bazata pe populatia la risc inalt. Pentru a fi inteleasa sunt necesare conceptele epidemiologiei. Prima operatie in cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc inalt, deoarece "filosofia" strategiei este: cel la risc inalt este cel mai susceptibil sa faca boala; de unde si nevoia de masuri adecvate de prevenire si combatere a bolii sau decesului. Prin persoane la risc inalt se inteleg persoanele care vor face cu o probabilitate mai mare boala. Deci aceasta strategie trece prin screeningul populatiei, pentru a fi retinute persoanele la risc inalt. Identificarea acestor persoane se poate realiza si fara screening cind, cunoscindu-se factorii de risc, se pot identifica succeptibilii fara a mai fi examinati (ex.:sugarii, muncitorii care lucreaza in medii cu noxe, etc.). Avantaje: -interventia serviciilor de sanatate este adecvata intereselor individului, caci cel cu factori de risc este mai interesat sa adopte masuri preventive; modelul este apropiat rationamentului clinic; -motivatia individului de a participa este mai mare; la fel si cea a medicului; -raportul cost/eficacitate este favorabil, caci investitia se limiteaza la persoanele la risc inalt; -raportul beneficiu/risc este favorabil pentru ca sunt supusi eventual "efectelor secundare" numai cei susceptibili, nu si ceilalti. Limite: -dificultatile si costurile screeningului, cind este necesara efectuarea lui; -efectele vor fi paleative si temporare, durata lor fiind egala cu durata interventiei exercitate asupra grupului la risc inalt. Deci este protejat doar grupul identificat initial, persoanele noi la risc inalt care vor apare pe parcurs fiind ignorate; -efectele pozitive ale unei asemenea interventii sunt limitate la cei care fac obiectul interventiei si nu la toata populatia; -limite de ordin comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etica, protejind numai o parte a populatiei; -intr-o populatie data numarul indivizilor la risc inalt este mic (de aici avantajul economic), in timp ce persoanele la risc mic sau moderat, care sunt cele mai numeroase, ramin neprotejate. 2.b.Strategia ecologica (care se adreseaza intregului grup populational) Aceasta strategie incearca sa modifice cauzele care produc incidenta, adica sa determine scaderea incidentei prin scaderea nivelului mediu al factorilor de risc in populatia generala, deci sa modifice distributia factorilor de risc in populatie (anexa III-4). Avantaje: -abordarea nu mai este paleativa, ea adresindu-se distributiei factorului de risc in populatie; 3

-potential mare (de ex. studiul epidemiologic Framingham a aratat ca o scadere cu 10 mmHg a TA sistolice va avea drept consecinta o scadere cu 30% a mortalitatii datorate HTA); -este o strategie adecvata din punct de vedere comportamental, psihologic, deoarece nu face nici o discriminare; -beneficiile la nivelul populatiei sunt foarte mari. Limite: -prezinta avantaje mici pentru cei la risc inalt; -motivatia este insuficienta pentru individ si medic; -presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobisnuit; -raportul beneficiu/risc nu mai este asa de mare ca la strategia riscului inalt. Este vorba de "paradoxul prevenirii", masurile preventive care aduc mari beneficii pentru populatia generala, dar beneficii mici pentru indivizii la risc inalt. Conduita optima ar fi reprezentata de combinarea celor 2 strategii pentru ca strategia riscului inalt si strategia ecologica nu sunt competitive ci complementare. Interventia la nivelul populatiei generale se poate realiza la 3 nivele(anexa III-5): -profilaxie primara; -profilaxie secundara; -profilaxie tertiara. Profilaxia primara se adreseaza oamenilor sanatosi, in dorinta de a ramine sanatosi, de a nu face boala. Profilaxia primara urmareste: -evitarea aparitiei bolii la nivelul individului; -scaderea incidentei bolii la nivelul populatiei prin schimbarea factorilor de risc in populatie. Se poate realiza la nivelul medicinii preventive, aplicata de medic si la nivelul sanatatii publice (masuri luate si de alte sectoare, nu numai medicale). Metode (mijloace) de profilaxie primara: -imunoprofilaxie; -chimioprofilaxia TBC; -fluorizarea apei; -igiena; -educatie sanitara pentru schimbarea comportamentelor nefavorabile sanatatii; -identificarea cazurilor la risc inalt; -utilizarea unor tratamente (de ex. tratamente hormonale). Alte sectoare trebuie sa instituie masuri de sanitatie privind mediul (aerul, apa, solul), alimentatia, medicina ocupationala. Problemele actuale ale starii de sanatate tin de poluarea chimica, fizica (radiatiile ionizante), iatrogenii, stress, responsabilitatile revenind atit serviciilor sanitare cit si altor sectoare. Profilaxia secundara are drept scopuri: -depistarea precoce a bolii (deci se adreseaza esecului masurilor profilaxiei primare), pentru a evita consecintele bolii (durata, incapacitate, etc.); -sa controleze evolutia bolii, sa previna consecintele, schimbind cursul nefavorabil al evolutiei bolii la nivelul individului. Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi duc la scaderea prevalentei bolii prin vindecare si reducerea duratei bolii, deoarece prevalenta este rezultatul produsului dintre incidenta si durata bolii. In cadrul profilaxiei secundare, sanatatea publica este interesata prin faptul ca aici se plaseaza screeningul, dispensarizarea, controlul periodic. Profilaxia tertiara cuprinde o serie de masuri care urmaresc: -evitarea handicapului; -recuperarea medicala, profesionala, sociala; -evitarea incapacitatii complete prin stabilizarea morfo-functionala ca urmare a aplicarii masurilor terapeutice; -asigurarea unei autosatisfactii a vietii si a unei autosuficiente in dezvoltarea unor activitati cu caracter social. Astazi insa se recurge la combinarea strategiilor la risc inalt cu strategiile globale. De asemenea, se pune tot mai mult accent pe "strategia" deceselor evitabile. D.D.Rutstein impreuna cu un grup de specialisti (SUA) 4

au intocmit o lista cu evenimentele santinela care semnalizeaza carente in activitatea serviciilor sanitare (anexa III-6). EDUCATIA PENTRU SANATATE OBIECTIVE EDUCATIONALE: -delimitarea conceptului de promovare a sanatatii de cel de educatie pentru sanatate; -delimitarea obiectivelor celor 2 concepte; -intelegerea notiunilor de comunicatie si de comportament in domeniul sanatatii; -identificarea etapelor de programare si evaluare a educatiei pentru sanatate. ******* A.PROMOVAREA SANATATII 1.Definitie: strategia de mediere intre persoane si mediul lor (ecosistem), care sintetizeaza alegerea personala si responsabilitatea societatii fata de sanatate. 2.Principiile promovarii sanatatii: 2.1.Implica populatia ca un intreg, ceea ce impune necesitatea ca populatia sa fie informata. 2.2.Este orientata asupra determinantilor sanatatii, adica asupra celor 4 grupe de factori care influenteaza sanatatea: biologici, ambientali, mod de viata, servicii de sanatate. 2.3.Foloseste metode/abordari diferite, complementare, deoarece sectorul sanitar nu poate singur sa promoveze sanatatea. 2.4.Urmareste asigurarea participarii publice, deoarece promovarea sanatatii este posibila numai daca indivizii isi transforma cunostintele dobindite in comportamente, contribuind astfel toti la promovarea sanatatii. 2.5.Implicarea cadrelor medico-sanitare in promovarea sanatatii, mai ales la nivelul serviciilor primare. 3.Domenii de interes 3.1.Accesul la sanatate. 3.2.Dezvoltarea unui mediu sanogenetic: -tarile din vestul Europei au elaborat politici in care starea de sanatate este o componenta, iar procesul general de dezvoltare economico-sociala include si sanatatea sau este subordonat intereselor care vizeaza sanatatea; -acest model obliga ca atunci cind celelalte sectoare economico-sociale isi proiecteaza dezvoltarea, ele trebuie sa favorizeze sanatatea. 3.3.Intarirea retelelor sociale si a sprijinului social. 3.4.Promovarea comportamentelor favorabile sanatatii. 3.5.Dezvoltarea cunostintelor privind sanatatea. 4.Masuri posibile pentru promovarea sanatatii: 4.1.Dezvoltarea serviciilor personale: persoanele trebuie informate, convinse de eficacitatea anumitor metode de promovare a sanatatii. 4.2.Dezvoltarea resurselor comunitatii: astfel incit celelalte resurse ale comunitatii (agricultura, comertul, invatamintul) sa sustina si sa potenteze un program de alimentatie rationala. 4.3.Dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sanatatii: -tarile din vestul Europei au dezvoltat comisii parlamentare menite sa promoveze sanatatea; -stimularea coparticiparii factorilor de raspundere si a populatiei (structuri de stat, grupuri sociale formale sau ad-hoc); -dezvoltarea retelei de "orase sanatoase" cu rol in a deveni structuri demonstrative pentru promovarea sanatatii prin cooperare intersectoriala; -dezvoltarea retelei de "scoli sanatoase": in care componente de igiena personala, igiena scolara si a procesului de invatamint, comportament sanogenetic si cunostinte favorabile sanatatii sunt integrate intr-un efort comun al elevilor, parintilor, scolii si comunitatii. 4.4.Reglementari de ordin socio-economic, legislativ. B.EDUCATIA PENTRU SANATATE Definitie: educatia pentru sanatate este un sistem care include: constiinta starii de sanatate, procesul de predare/invatare, participare. Educatia pentru sanatate are urmatoarele scopuri: 5

-ridicarea nivelului de cunostinte medicale al populatiei in principal in domeniul sanogenezei, protectiei mediului si preventiei bolilor; -formarea si dezvoltarea unor deprinderi corecte care sa promoveze sanatatea; -crearea unei pozitii active fata de sanatatea individuala si fata de problemele sanatatii publice, in sensul atragerii si capacitarii maselor la participarea activa in realizarea consolidarii sanatatii. Educatia pentru sanatate este diferita de educatia sanitara care vizeaza igiena personala. Elementul fundamental al educatiei pentru sanatate este comunicatia. Educatia pentru sanatate nonformala vizeaza acele componente din conduita indivizilor care se formeaza prin experienta sau imitatie (socializarea primara a individului). Nu necesita efort cu caracter de educatie, de transmitere a cunostintelor. Educatia pentru sanatate formala este rezultatul unui proces planificat de transmitere de experiente, cunostinte, ce vizeaza toata populatia (socializare secundara a individului, cu efort de predare/invatare). Necesita educatori. In cadrul educatiei pentru sanatate comportamentala se disting: -o educatie pentru sanatate comportamentala conform normelor sociale (considerate ca valabile) pentru sanatate; -o educatie pentru sanatate comportamentala care vizeaza dezvoltarea sanatatii, care sa influenteze sanatatea, defavorizind comportamentele nefavorabile si promovind pe cele favorabile sanatatii. Obiective educationale: -dezvoltarea cunostintelor; -dezvoltarea de aptitudini (indeminari); -dezvoltarea atitudinilor, convingerilor ce vizeaza sanatatea. ABORDARI POSIBILE IN EDUCATIA PENTRU SANATATE 1.medicala; 2.educationala; 3.orientata spre individ (personalizare); 4.schimbarea sociala. 1.Abordarea medicala Medicul este cel ce pune diagnosticul de boala sau incapacitate, deci el este cel ce prescrie masuri cu caracter preventiv sau de control si le realizeaza prin persuasiune sau prin autoritatea de care dispune fata de bolnav. Medicul urmareste formarea la pacient a unor atitudini, comportamente conforme cu principiile sale pentru sanatate. Avantaje: -medicul are mai multe cunostinte decit bolnavul; -medicul raspunde de decizia luata atit fata de bolnav cit si in fata legii; -bolnavul este liber sa aplice sau nu recomandarea medicului. Limite: -tine de opinia medicului: pot exista mai multe opinii in aceeasi problema; -medicul isi impune pina la urma punctul de vedere pentru ca pacientul este ignorant, e pus sa aleaga intr-un domeniu in care nu se pricepe; -bolnavul este de vina?; -pot sa apara reactii adverse. 2.Abordarea educationala Transmite cunostinte asupra unor comportamente favorabile sanatatii sau defavorabile sanatatii. Cel ce primeste informatii este liber sa faca ceea ce doreste, sa aleaga. Faciliteaza adoptarea unor decizii comportamentale, nu impune un anumit comportament. Acesta abordare tine insa de conditiile socio-economice care favorizeaza un anumit comportament. 3.Abordarea orientata spre individual (personalizare) Rolul profesionistului (educatorului) este de a explica, de a transmite persoanei care doreste sa stie, pentru a adopta o anumita decizie. 4.Abordarea ce necesita o schimbare de mediu Medicul transmite cunostinte, individul intelege, dar societatea nu-i favorizeaza schimbarea sau alegerea comportamentului. 6

Bariere in comunicatie Elementul esential in comunicatie este de a te convinge ca cei ce te asculta inteleg mesajul transmis. Barierele de comunicatie tin de: -deosebirea socio-culturala intre educator si client; -receptivitatea scazuta a audientului (handicap mintal, bolnav, obosit, lipsa de valoare pe care o da pacientul sanatatii fiind preocupat de alte valori pe care le considera mai importante); -atitudine negativa fata de medic (experienta anterioara proasta, exemplu prost dat de medic, nu vrea sa afle ce spune medicul, nu are incredere in institutia respectiva); -intelegere limitata (dificultati de limba, utilizare de jargoane, etc.); -mesaje contradictorii (ce ii spune educatorul este diferit de ceea ce stie de la familie, scoala; educatorul isi schimba opinia pentru ca citeste lucruri noi, etc.). Cum se pot depasi barierele? -educatorul sa vorbeasca rar si clar; -sa repete notiunile importante asupra carora are dubii in legatura cu intelegerea lor de catre auditor; -sa foloseasca cuvinte si propozitii simple; -intr-o sedinta numarul de informatii sa nu fie prea mare; -sa fie transmise informatiile intr-o succesiune logica; -utilizarea de tehnici pedagogice adecvate; -atitudinea, mimica, gesturile educatorului participa la transmiterea informatiilor. Important: -exista si comunicatie nonverbala; -exista 2 poli: educator-ascultator, dar si educatorul trebuie sa stie sa asculte; -educatorul trebuie sa accepte sentimentele altor persoane; -educatorul sa stie cum sa stimuleze discutia in cazul unui dialog cu un singur individ sau a unei convorbiri cu un grup mic. In practica medicala, foarte frecvent se folosesc grupurile mici care pot fi omogene (cel mai eficace) sau neomogene. Obiectivele comunicatiei in grupuri mici: -constientizarea participantilor privind importanta sanatatii; -explorarea valorilor si a atitudinilor lor cu privire la sanatate; -sa fie ajutati sa decida singuri; -sa fie ajutati sa-si schimbe comportamentul. Tehnici utilizate in cadrul transmiterii active in cadrul grupului de lucru "Tehnica brainstorming"-tehnica provocatoare ce urmareste sa mobilizeze participantii pentru gasirea unor solutii, pentru identificarea unor nevoi. "Tehnica brainwriting"-fiecare persoana este pusa sa-si exprime in scris si cit mai concis posibil ideile care se refera la nevoile educative intr-o problema definita, sau caile pentru a modifica un comportament; ideile consemnate se triaza si se aduc la cunostinta grupului. "Tehnica grupului nominal"-fiecare persoana isi exprima cite o parere in legatura cu o problema, iar educatorul grupeaza ideile comune. "Tehnica Delphi"-care nu este folosita in educatia pentru sanatate (mai multe runde de intrebari cu prelucrarea si sinteza raspunsurilor; aceasta sinteza se va trimite fiecarei persoane anchetate dupa fiecare runda). Metodele educatiei pentru sanatate Metodele educatiei pentru sanatate pot fi clasificate in functie de calea de transmitere a mesajului educativ astfel: -mijloace auditive(sau orale): convorbirea individuala, convorbirea de grup, lectia, conferinta, radioemisiunea; -mijloace vizuale: -cu rol dominant textul: lozinca, articolul, brosura, formele beletristice; -cu rol dominant imaginea: afisul, pliantul, plansa, diapozitivul, macheta, expozitia; -mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul. Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate face si in functie de adresabilitate. Se disting: 7

-mijloace individuale: sfatul medicului; -mijloace de grup: convorbirea de grup, lectia, instructajul; -cu un grup omogen in raport cu pregatirea generala (scolari, muncitori, militari, etc.); -cu un grup omogen in raport cu interesul fata de subiect (bolnavi de o anumita boala, gravide sau mame); -mijloace de larga informare: conferinta, filmul, emisiunea TV sau radiofonica, tipariturile. De asemenea se mai pot distinge: -mijloace directe in care mesajul educativ sanitar este transmis ca o informatie nemediata; -mijloace indirecte care utilizeaza o cale de transmitere ce presupune o forma artistica si care capteaza interesul prin ea insasi, dar care urmareste, in fapt, acelasi scop. Etapele planificarii si evaluarii educatiei pentru sanatate 1.Identificarea si caracterizarea consumatorilor. 2.Identificarea nevoilor si ierarhizarea lor. 3.Formularea de scopuri si obiective strategice, tactice. 4.Identificarea resurselor pentru a forma un comportament favorabil sanatatii. 5.Elaborarea continutului si alegerea metodelor de folosit. 6.Actiunea propriu-zisa de influentare, de formare de atitudini, comportamente. 7.Evaluarea rezultatelor procesului.