Epistemologia- Este o ramur a filozofiei care se ocup cu originile, natura i scopurile, metodele i mijloacele cunoaterii de tip tiintific.

Epistemologia are la baz dou ntreb ri: Ce este cunoaterea tiintific ? Cum este posibil cunoaterea tiintific ? Epistemologia, sau teoria cunoasterii, este una dintre disciplinele centrale ale filosofiei. Avand o istorie care incepe inca din Antichitate, de la Platon si Aristotel, epistemologia s-a straduit de-a lungul timpului sa analizeze conceptul de cunoastere , mai precis sa dea o definitie a cunoasterii. De asemenea, filosofii care lucreaza in acest domeniu incearca sa specifice si temeiurile cunoasterii, astfel incat sa putem distinge cunoasterea autentica de pseudo-cunoastere. Intr-o masura mai mica, epistemologii au incercat sa exploreze si felurile in care oamenii dobandesc cunoastere si limitele cunoasterii omenesti (Pappas, 1998). O cercetare epistemologica poate incepe cu identificarea principalelor scoli de gandire si a principalelor teme din managementul cunoasterii carora le este necesara o elucidare filosofica a conceptului cunoasterii. Indiscutabil, principala scoala de gandire este conturata in jurul filonului teoretic reprezentat de reconstructia distinctiei dintre cunoasterea tacita si cunoasterea explicita, precum si de luarea in considerare a rezultatelor teorie informatiei. Analiza stiintifica a obiectului este facuta de stiinta insasi. Analiza stiintei genereaza o teorie care difera de oricare alta ramura a stiintei si de intreaga stiinta careia i se atribuie. Metastiinta-teorie elaborata pentru analiza stiintei. Stiinta poate fi investigata din unghiuri diferite: 1) Cercetarea activitatii stiintifice in evolutia ei temporala perspectiva diacronica istoria stiintei 2) Studierea dependentei muncii stiintifice, a randamentului ei, de insusirile individuale ale cercetatorilor stiintifici psihologia stiintei 3) Descrierea cailor urmate in cercetarea stiintifica, a strategiilor,a metodelor, tehnicilor si procedeelor, inovatii intelectuale euristica sau metodologia creatiei stiintifice 4) Cercetarea corelatiei dintre situatia stiintei si realitatile sociale, cercetarea dependentei stiintei de structura societatii,a rolului cunoasterii stiintifice si al reprezentantilor sai in viata sociala sociologia cunoasterii sociale

5) Studiul modalitatilor de expresie, de comunicare, de respandire si aplicare a cunoasterii stiintifice, cercetarea tendintelor diferitelor capitole si ramuri ale stiintei- scientica 6) Studierea stiintei ca un sistem de cunoastere dobandita, in acest caz produsele sau rezulatele stiintei sunt analizate fara a se considera cine le-a obtinut, in ce conditii sociale, psihologice si in ce scop. Aceasta analiza se face si ea din doua unghiuri diferite: a. Sintaxa logica - stiinta este considerata exclusiv sub forma expersiilor in care consta ea pentru a se releva modul de constructie, de formare si transformare a acestor expresii, astfel se realizeaza un studiu inchis asupra formei, deci analiza ca sintaxa se concentreaza exclusiv formal urmarind analiza limbajului stiintific cu scopul de a determina conditiile de corectitudine formala, de compatibilitate a enunturilor stiintifice, de consistenta a teoriilor b. Semantica logica - enunturile din care este alcatuita stiinta sunt analizate ignorandu-se in continuare laturile psihologice si sociale ale limbajului, dar cu considerarea nu numai a formei expresiilor lingvistice ci si a continutului lor, a semnificatiei elementelor limbajului urmarindu-se cunoasterea relatiilor de desemnare. Deci, problema aceasta a relatiilor de desemnare din semantica logica introduce si problema valorii adevarului ca raport al enunturilor obiectului material sau ideal al universului extralingvistic.

Sarcina epistemologiei comporta dificultati in relizare pentru ca epistemologia cere gandirii sa se pronunte asupra propriilor ei demersuri si sa ramana in acelasi timp competenta si impartiala. Anliza epistemologica are un specific aparte fata de analiza din alte domenii. Aprecierea randamentului unui mecanism se poate face in mod riguros si fara dificultati pentru ca se enunta o judecata de valoare asupra unui obiect exterior judecatii. Insa pentru investigarea gandirii nu se dispune de un alt mijloc decat gandirea insasi a carei valoare este supusa cercetarii. Epistemologul se gaseste in cazul special de a intrebuinta ca instrument de cercetare tocmai obiectul de cercetat, ori aceasta genereaza riscul de a prejudeca tocmai ceea ce trebuie stabilit. De aici decurge exigenta eliminarii din epistemologie a oricaror presupozitii sau prezumptii. In acest context, prin presupozitie sau prejudecata intelegem nu o conditie ci o idee luata drept adevarata fara verificare, fara justificare, fara fundamentare. Deci, din cerinta inlaturarii presupozitiilor din demersul epistemologic rezulta neadoptarea de idei pe baza

autoritatii adica acceptarea lor fara a le supune verificarii sau in general criticii. Cerinta epistemologica a renuntarii la prezumtii impune verificarea tuturor ideilor chiar si a celor fundamentale. Apare astfel o alta dificultate, un val de scepticism si punerea sub semnul indoielii a demersului epistemologic- regresul gandirii la infinit. Aceste observatii sunt juste numai daca intemeierea ideilor este redusa la demonstratie. Aristotel a surprins absurditatea pretentiei de a demonstra toate ideile. Orice demonstratie admite presupozitii intrucat in cadrul ei se considera deja stabilit adevarul premiselor. Aceste premise nu pot si nu trebuie sa fie intotdeauna demonstrate. Daca s-ar cere sa se demonstreze totul pe cale deductiva s-ar multiplica la infinit numarul verigilor intermediare dintre concluzie si premise, adica o imposibilitate. Seria de pasi intermediari in deductie nu este infinita. Aristotel spunea ca acolo unde aceasta serie inceteaza apare o cunostinta imediata, aceea a principiilor. La Aristotel principiile au dublu caracter: a) Nu pot fi demonstrate b) Nu au nevoie de demonstratie, ele fiind cunoscute cu o certitudine mai inalta decat tot ce se poate deduce din ele. Deci, demonstratia este doar un mod de derivare, de explicitare a adevarului judecatilor, in zone limitate ale stiintei presupuse sub forma fundamentului demonstratiei este foarte uzitata si foarte des intalnita. Ea se instituie pe calea postultelor prin construirea sistemelor deductive, inclusiv in forma axiomatica ori postulatele sunt presupuneri, ipoteze, propozitii luate ca fundament logic al argumentarii fara ca cel putin in momentul in care gandirea se sprijina pe ele sa existe asigurari cu privire la adevarul lor. Cel mai adesea, valoarea postulatelor se justifica prin rezultatele pe care le mijlocesc. Demonstratia este o metoda indispensabila si eficace in stiinta dar nu poate functiona in stiinta despre stiinta, in epistemologie. Pe langa problemele semnificatiei si teoriei adevarului epistemologia si filosofia se ocupa si de criteriile adevarului. E justificat acest interes deoarece trebuie sa depasim prejudecata dupa care o data cu definirea unui concept noi rezolvam si problema criterilor de aplicare pe un obiect a acelui concept. Problema este mai complexa: invocam criterii ale adevarului pe langa proprietatea lui definitorie; trebuie sa distingem intre ce consta

adevarul, care sunt definitiile si natura lui si care sunt criteriile adevarului, trebuie sa cercetam genuri de cunoastere care rezulta din cunoasterea intuitiva sau care redau proprietatile factuale sau ale logicii si matematicii. Din punct de vedere logic indiciul cel mai probabil al adevarului este verificarea. In cunoasterea empirica proba verificarii se realizeaza efectiv si nemijlocit acceptand experienta drept instanta de verificare. Prin practica indreptam cunoasterea spre conditii exterioare ei. E o verificare experimentala a elborarilor empirice, lucruri constatabile, masurabile. K.Popper teoria falsificabilitatii a vorbit despre eroarea utila. In aceasta teorie a dezvoltat ideea ca infirmarea experimentala nu trebuie calificata ca un esec absolut; ramane ceva din infirmare si anume experimentul insusi care a dus la infirmare. El a aratat ca fiecarei teorii ii corespunde un exemplu contrar, de accea teoriile sunt combatute. Teoriile stiintifice in termenii si enunturile lor nu au aceeasi precizie, sensul lor nu este definitiv ci se elaboreaza treptat. Adevarul si falsul depind de ceva din afara convingerii insasi, nu sunt proprietati ale convingerii. Adevarul si falsul depind intotdeauna de relatia enunturilor cu obiectul lor. Dezbate si conceptii de opinie probabila: conceptul de cunoastere nu este unul precis, se suprapune pe cel de opinie probabila. Ceea ce credem ferm si nu este nici cunoastere, nici eroare, se poate numi o opinie probabila, eroarea este situata cand ceea ce credem este fals. Coerenta poate fi invocata ca si criteriu al opiniei probabile: daca elementele unui ansamblu de opinie sunt coerente laolalta, ele devin mai probabile decat oricare din ele luate separat. Probabilismul(doctrina verosimilitatii) a fost initiat de Carmeade si sustine ca exista o serie de grade de verosimilitate prin care gandirea se apropie de certitudine fara a o atinge vreodata. Cunoasterea, obtinerea si recunoasterea adevarurilor este un proces esentialmente deschis. Observatia directa sau indirecta a realitatii sociale poate da nastere unei ipoteze. Ea este o constructie mintala, imaginativa. Ipoteza este un obiect sau parte a stiintei si se realizeaza cu elemente logice dar si de infralogic. Cunoasterea stiintifica este de neconceput fara lanasarea unor ipoteze care sa explice faptele empirice, sa depaseasca dificultatile teoriilor anterioare in explicarea noilor fapte decoperite. Serendipitate descoperirea unor fapte cu totul surprinzatoare, neasteptate.

Ipoteza in sociologie este un produs al problematizarii vietii sociale, ipotezele sunt interogatii adresate realitatii sub forma unor prezumptii anticipative. Ipoteza poate proveni din observatia directa sau indirecta a realitatii sociale, intamplator sau provocata, experimentala. Doua conditii deosebeste ipoteza de simpla speculatie asupra realului: _ Ipoteza trebuie sa vina in continuarea cunoasterii de pana acum _ Ipoteza trebuie sa contina in formularea ei sugestii realiste in vederea verificarii. Se deosebesc: -ipoteze fundamentale - indirect testabile -ipoteze de lucru direct testabile O ipoteza este enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea empirica. O ipoteza trebuie sa satisfaca doua exigente: 1. sa aiba consistenta interna, sa nu contina enunturi contradictorii, sa aiba si consistenta externa, sa nu contravina cu alte teorii, sa aiba plauzibilitate. 2. ipoteza sa aiba si testabilitate. Ipoteza este o relatie intre doua variabile, doua fapte. Formularea ipotezelor necesita concepte clare, corectitudine logica, precizie. Cele mai frecvent uzitate formulari: cu cat...cu atat si daca...atunci . Nu este recomandat sa formulam ipoteze numai pe intuitie afara de cazul cand aceasta opereaza ea insasi asupra unui material empiric destul de bogat si proaspat. Adesea este greu sa delimitam ipotezele apriori de cele aposteriori deoarece avem mereu nevoie de date si de informatii care sa ne sugereze idei si presupuneri. Formularea apriori corespunde unei activitati pur intelectuale a unui cercetator relativ izolat. Sociologul R.Boudon a formulat apriori faptul de a fi fost crescut intr-o familie autoritara compromite dezvoltarea si inflorirea personalitatii. Aceasta ipoteza, cel putin in anumite cazuri, o putem considera o ipoteza aposteriori construita in urma unor observatii recente in diferite grupuri scolare si familiale. Ipoteza posedarea unui tv are drept efect reducerea contactelor si relatiilor sociale poate fi in anumite cazuri o ipoteza apriori sau aposteriori. Studiul stiintific urmeaza o traiectorie ciclica pentru ca procesul gandirii si actiunii este ireversibil, independent de rezultatele cercetarii, de confirmare sau infirmare a ipotezei, ciclul trebuie parcurs de mai multe ori. Numai dupa succese repetate considera ipoteza verificata.

Observatia sociologica este o tehnica de lucru care face parte dintr-un set de tehnici practicate in investigatiile sociologice si totodata este un moment al demersului sociologic. Deci este o metoda de baza a sociologiei dar prea putin utilizata. Ea completeaza celelalte metode:experimnetul, interviul, metodele sociometrice. Realizarea unor observatii stiintifice asupra unui fenomen social presupune definirea precisa a temei, obiectivelor si elaborarea unor ipoteze adecvate. Modul de organizare si de desfasurare a observatiei prezinta cele mai diverse aspecte si implicatii teoretice si epistemologice pe care nu le putem ignora fara mari riscuri pentru cercetare. De aceea se impune sa delimitam ca principale tipuri de observatie: cea stiintifica sau sistematica ce se realizeaza metodic, dupa un program cu concepte precise instructiuni adecvate si cea spontana, empirica , este vaga, fragmnetara, saraca in continut obiectiv fiind rezultat al simplului contact cognitiv al subiectului cu obiectul. Tipurile particulare ale observatiei: _ directa participativa participantul observator _ indirecta participativa _ masiva / nonparticipativa Cele mai multe observatii au caracter spontan, prezinta un interes pentru viata cotidiana dar sunt insuficiente pentru realizarea unor studii stiintifice. Principalele caracteristici ale observatiei spontane: 1. intamplatoare, neselectiva _ nesistematica, insuficient controlata critic _ fiecare individ observa ceea ce se intampla dar pentru un cercetator se impune sa stie sa priveasca lumea inconjuratoare pentru a patrunde in esenta si a desoperii ce este semnificativ si nesemnificativ. 2. este fragmentara deoarece, desi se incearca a se nota tot, observatia spontana nu retine decat cazuri izolate rupte din sistemul de fapte si din ansamblul de functii si procese sociale datorita insuficientei experiente personale a observatorilor si lipsei teoriei si ipotezelor prealabile. 3. este vaga si imprecisa, deseori confuza deoarece se realizeaza sub presiunea efectelor si a primelor impresii exagerand unele detalii in dauna intregului, cele extrioare in dauna esentei. 4. este subiectiva sau partinitoare deoarece,nedispunand de un aparat teoretic conceptual corespunzator si de instrmente stiintifice de lucru, este dominata si ghidata de interesele si opiniile constiente sau nu ale observatorului.

5. este necritica si neprelucrata logic deoarece, nedispunand de un demers stiintific construit potrivit epistemologiei sociologice, nu poate fi repetata in aceleasi conditii, obiectul ei nu poate fi reconstruit in vederea unei refexii teoretice si logice. 6. nu este inregistrata la fata locului ci retinuta in memorie care, oricat de exersata ar fi pierde o parte din informatii, deformeaza sau selecteaza necritic. Observatia stiintifica : 1. este fundamentata necritic, are la baza o conceptie stiintifica despre lumea inconjuratoare, valoarea unei observatii este functie de valoarea teoriei sociologice respective. 2. este sistematica si integrala, vizeaza fenomenul observat in totalitatea laturilor lui ca un sistem de elmente interdependente. 3. este analitica- pentru a putea fi astfel se impune mai intai analiza obiectului respectiv adica dezagregarea acestuia in elementele componente. 4. este metodica, condusa de anumite reguli stabilite pe baza teoriei epistemologice si teoriei adoptate. 5. este repetata si verificata pentru a asigura un grad cat mai mare de obiectivitate si pentru a depista tendintele dezvoltarii evolutiei obiectului studiat. Observatia interna, participativa, directa, presupune integrarea in grad diferit a observatorului in colectivitatea studiata. Este pregatita si realizata de un specialist la fata locului in timp ce fenomenul este in desfasurare. Observatorul se integreaza si participa la intreaga activitate a grupului in calitate de membru al acestuia. Este greu se realizat, ea presupunand acceptarea observatorului de catre grup ca membru firesc al acestuia, greu de realizat in grupuri deschise. Are si avantaje: -realizata din interior face posibila patrunderea la un nivel de profunzime adanc, surprinderea resorturilor intime ale actiunii grupului. - se poate realiza continuitate in timp indelungat si permite surprindera grupului in mai multe ipostaze. -o mai clara distinctie intre aparenta si realitate. Dezavantaje: - riscul perturbarii involuntare si necontrolate a comportamnetului grupului studiat. - o identificare subiectiva prea mare a observatorului cu grupul studiat.

Epistemologul fizician M. Bunge spunea ca cercetarea care incepe cu formularea problemelor, deci cu trecerea de la situatia problematica la problema propriu-zisa, se poate incheia cu : clarificarea, rezolvarea, dizolvarea, amanarea sau uitarea problemei. Rezultatul cel mai valoros si scopul fundamental al intregii activitati de cercetare, lucrul cu problemele, dar si cel mai greu de atins este rezolvarea problemei. Clarificarea este procesul de analiza complexa a acesteia prin care se urmareste dezvaluirea naturii si tipului acesteia, a componentelor sale principale si a relatiilor dintre ele; mai urmareste si punerea corecta a problemei, asigurarea, existenta unor metode si mijloace de solutionare adecvate. Cu cat o problema a fost mai bine clarificata si mai precis formulata cu atat creste posibilitatea solutionarii ei.

Bibliografie : - Longino, H. (Goldman, A.I. (1999). Knowledge in a social world. Oxford: Clarendon Press. - 2001 . The fate of knowledge. Princeton, NJ: Princeton University Press. - Schmitt, F. (1998). Social epistemology. In E. Craig (Ed.), Routledge encyclopaedia of philosophy. London: Routledge. Retrieved June 15, 2004, from http:// www.rep.routledge.com/article/P046 - Orientari si scoli de gandire in secolul XX , Prof. Universitar Dr. Grigore Giorgiu , Bucuresti , 2009