www.referat.

ro

www.referat.ro
Epistemologia – mediator al cuplurilor
de antinomii sociale inseparabile
Elena Stan; doctorand în anul I al
Facultăţii de Filozofie (fără frecvenţă)

Societatea este ,,o arhitectură uriaşă de uzuri’’1, generată de cuplurile de

antinomii inseparabile: autoritate şi libertate, individualism şi colectivism,
tradiţie şi inovaţie, mit şi ştiinţă.
Epistemologia contemporană se află în plin avânt, iar ,,statutul de
metaştiinţă’’2 poate fi demonstrat prin următoarele aspecte:
- punerea în discuţie a fundamentelor şi garanţiilor ei de validitate
- deblocarea unor orizonturi tematice şi formarea unor concepte şi
probleme epistemologice noi
- dialog acut şi constructiv al orientărilor şi şcolilor de gândire
- creşterea interesului pentru istoria disciplinei
- problematizarea instrumentelor de investigaţie
- analiza critică a aplicativităţii.
Fiind un domeniu de cercetare vechi, epistemologia a trecut prin
perioade critice, cauzate de idei preconcepute referitoare la cunoaştere,
ignorarea sociologiei şi psihologiei ca ramuri ,,pe care se grefează
cunoaşterea’’ şi ignorarea ,,ştiinţelor naturii’’ prin conceptele vehiculate de
literatura engleză.
Avântul epistemologiei contemporane se datorează medierii cu succes
între cunoşterea individuală şi cea universală; între material şi spiritual;
între ştiinţă, contextul social şi structuri cognitive!
Disputa dintre material şi spiritual nu-şi are rostul, fiindcă Parmenide a
apreciat corect: raţionamentul, ideea constructivă, necesită un suport - cadru
fizic – în care să se manifeste: ,,Nu poţi să ajungi gândirea fără să întâlneşti
fiinţa care se exprimă în ea’’3.
Este adevărat că un sistem temeinic şi valid de cunoştinţe are şanse mai
mari de supravieţuire decât cultura materială: ,,Vedem, deci, cât de durabile
sunt monumentele înţelepciunii şi educaţiei în comparaţie cu cele ridicate
prin forţă armată ori datorită dexterităţii mâinilor. Versurile lui Homer au
1
Jose Ortega y Gasset ,,Omul şi mulţimea’’; Editura Humanitas, Bucureşti, 20011, 5
2
Ilie Pârvu ,,Introducere in epistemologie’’, Editura Polirom, Iaşi, 19982
3
Antologie filosofică/filosofi străini; Editura Universal Dalsi 1995 – Autori N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C.
Narly3,6,7,10
dăinuit peste 2500 de ani, fără să se piardă nici o silabă sau literă; oare
numărul palatelor, templelor, castelelor şi oraşelor care au fost demolate sau
au ajuns în stare de ruină în acet timp este calculabil?’’4
(Francis Bacon ,,Progresul învăţăturii’’, 1605)
Epistemologia tradiţională s-a concentrat asupra ştiinţei ca sistem de
cunoştinţe, urmărind evoluţia progresivă şi cumulativă a ideilor, neglijând
dimensiunile sociale, istorice şi pragmatice ale ştiinţei.
Un sistem de cunoştinţe este valid atunci când practicarea lui oferă:
,,comodităţi fizice sau morale, răgazuri, refugii, virtuţi şi discipline pe care
obişnuim să contăm şi care constituie un repertoriu sau un sistem de
certitudini’’5.
Aristotel definea simplu ştiinţa: ,,o aducere aminte’’, în timp ce uitarea
reprezenta: ,,pierderea unei cunoştinţe’’6
Folozofia ştiinţei aborda trunchiat cunoaşterea, urmărind construcţia
socială a ideilor ştiinţifice, impactul structurilor sociale asupra conţinutului
cognitiv al ştiinţei, a modului de evoluţie şi asupra testării şi evaluării
produselor cunoaşterii.
Epistemologia contemporană surprinde interacţiunea complexă ştiinţă –
societate.
Abordarea internalistă afirmă ,,independenţa’’ ştiinţei care are legi
proprii, factorii economico-sociali având rol banal în promovarea sau
stingherirea ştiinţei.
Este adevărat că au existat savanţi care au revoluţionat lumea prin
genialitate şi ambiţie, învingând condiţiile materiale precare!
Pentru descoperirea radiumului, Marie Curie, dublă laureată a premiului
Nobel, îşi improvizase ,,laboratorul’’ într-un hangar inconfortabil: vara ardea
ca o seră, iarna sau toamna – când ploua, apa cădea picătură cu picătură pe
mesele de lucru. Cum nu existau instalaţii pentru captarea gazelor
dăunătoare, cea mai mare parte a experienţelor se făcea în curte. Pentru a
izola substanţa puternic radioactivă, cercetătoarea a tratat tone de reziduuri
de pechblendă. După patru ani de muncă aprigă a reuşit şi dacă nu ar fi
existat pasiunea pentru ştiinţă, ar fi renunţat demult!
Spiritele enciclopediste au nevoie de suport material pentru a-şi duce la
capăt cercetările şi pentru a le oferi umanităţii în forma lor funcţională.

4
Michael H. Hart ,,100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii’’, Editura
Lider/Sirius, Bucureşti, 2004
5
Mircea Maliţa „zece mii de culture , o singură civilizaţie” , Editura Nemira , Bucureşti , 2001 ⁸˒⁹
6
 Aristotel a beneficiat de o finanţare generoasă din partea lui Alexandru
ce Mare pentru cercetările sale din domeniile : astronomiei, zoologiei,
embriologiei, geografiei, geologiei, fizicii, anatomiei şi fiziologiei.
Graţie aceloraşi fonduri Aristotel a întemeiat logica!
Şi pentru a demonstra încă o dată interacţiunea societate-ştiinţă se cuvine să
menţionăm că Aristotel era dascălul lui Alexandru cel Mare! Elita din
domeniul ştiinţei forma elita din domeniul politicului!
Validitatea unei cunoştinţe constă în perenitatea şi utilitatea socială a
acesteia.
Matemetica lui Euclid, care conţinea : „elemente de geometrie plană şi
în spaţiu” , „algebră” şi „teoria numerelor” a servit ca manual omenirii timp
de 2000 de ani! Calendarul introdus de Iulius Caesar se păstrează până în
zilele noastre, cu mici modificări ; „Codul lui Iustinian” a stat la baza
dezvoltării ulterioare a sistemului juridic în multe ţări europene.
Istoria omenirii a înregistrat o mulţime de paradoxuri care
demonstrează în anumite cazuri că inteligenţa pragmatică este o cale sigură
spre succes!
Francisco Pizzaro a fost spaniolul analfabet care a cucerit Imperiul
Incaş, dovedindu-se un adevărat geniu militar, de o eficienţă fantastică : a
învins un imperiu populat de 6 milioane de oameni cu o armată de 180 de
soldaţi.
Thomas Edison, considerat retardat de către profesorii săi, a brevetat
peste 1000 de invenţii separate mai târziu.
Abordarea externalistă reduce ştiinţa la un „epifenomen” al condiţiilor
social-economice.
Corectă este abordarea integralistă, abordările precedente păcătuiesc
prin neglijarea interacţiunii dintre sferele materiale şi spirituale, medierea
fină, multinivelară dintre conţinutul cognitiv şi cadrele sociale ale cunoşterii.
Este admirabil că în epoca noastră accesul la cunoaştere nu este
restricţionat, dar supraproducţia în domeniu, suprasaturaţia „pieţei” a generat
„criza cunoaşterii”.
Colapsul cunoaşterii este cauzat de lipsa de educaţie, de discernământ a
consumatorilor, de autodidactism înainte de „formarea elementară”.
Internetul este o formă de cunoaştere care oferă o „paletă diversificată”
de produse. Anumite referate, eseuri conţin atât greşeli de ortografie, dar şi
de logică sau erori ştiinţifice!
Consumatorul neavizat îşi va însuşi acest produs fără discernământ!
 St. Toulnin a înlocuit dihotonia tradiţională a epistemologiei prin
observaţia de netăgăduit conform căreia „istoria ideilor” se corelează cu
„istoria omenirii”. El a înlocuit opoziţia tranşantă cognitiv-social prin :
- descompunerea cunoşterii ştiinţifice
- urmărirea evoluţiei „disciplinelor intelectuale”
- unificarea parametrilor social – instituţionali cu cei istorici şi cognitivi
într-un model evoluţionist al „întreprinderilor ştiinţifice”.
Comunităţile ştiinţifice sunt grupuri de oameni ce produc lucruri sau
teorii ştiinţifice. Teoriile ştiinţifice se schimbă în timp şi au implicaţii
pragmatice când produsele „cooperativei ştiinţifice” au valoare pentru
societate.
Marx definea cunoaşterea ştiinţifică „muncă universală”, pentru că
roadele cunoaşterii ştiinţifice se raportează la societate, nu la individul
abstract, iar tezaurul de cunoştinţe este „folclorul umanităţii”, multe produse
au avut autori anonimi şi colectivi în acelaşi timp!
Bldise Pascal denunţă vanitatea ştiinţelor, plasând la locul cuvenit
morala : „ştiinţa lucrurilor exterioare nu mă va consola în timpuri de
întristare sau de ignoranţă a moralei, dar ştiinţa moralei mă va consola
întotdeauna de necunoaşterea ştiinţelor exterioare”7
Cunoaşterea vitală este deschisă, fără contur.
John Locke afirmă că experienţa este izvorul ce adapă materialele raţiunii şi
ale cunoaşterii.
Thurow plasează cunoaşterea pe locul al doilea al plăcilor tectonice
care au generat geomodernitatea.
„Aceste cinci plăci tectonice au fost :
1. sfârşitul comunismului
2. industrii ale forţei creierului
3. demografie galopantă (?!)
4. economie globală
5. nu există dominantă economică, politică sau militară”8
Lumea a devenit un singur loc, graţie globalizării, iar cunoaşterea
circulă cu viteza luminii prin intermediul internetului.
Epistemologia contemporană seamănă postmodernismului prin
demolarea compartimentelor şi a departamentelor, prin estomparea liniilor
de demarcaţie.
Cunoaşterea cunoaşte actualmente „gloria globalizării”.

7
8
 Mircea Maliţa defineşte globalizarea drept „reţeaua reţelelor prin care
curg neîncetat bunuri, servicii, capitaluri şi persoane”9
Există un capital al ideilor în care se investeşte enorm în statele
dezvoltate! În anumite state, „cercetarea” este Cenuşăreasa societăţii.
Statele nu sunt vectorii globalizării, ci principalii agenţi ai acesteia sunt
băncile, companiile comerciale, centrele de inovare şi cercetare şi noile
tehnologii.
Toffler observa că în lume coexistă trei forme de societăţi :
1 – tradiţional-agrare
2 – modern industriale
3 – informatizare
Cunoaşterea a contribuit la edificarea acestor tipuri de societăţi!
Cunoaşterea a debutat odată cu apariţia primei unelte perfecţionate :
„piatra ascuţită” , servind ca armă la vânătoare sau sapă. Descoperirea
focului şi fierberea primei bucăţi de carne sunt forme de cunoaştere care au
reprezentat trepte ale civilizaţiei umane!
Relaţia dintre ştiinţă şi societate se reflectă în natura criteriilor pentru
alegerea domeniilor şi problemelor de cercetare. Cele interne sunt de natură
profesională, iar criteriile externe sunt stabilite în funcţie de : valoarea
tehnologică, valoarea ştiinţifică şi valoarea socială. Leibniz clasifică
pertinent cunoaşterea în : clară şi obscură ; confuză şi distinctă ; simbolică şi
intuitivă.
Gândirea oarbă sau simbolică este utilizată în algebră şi aritmetică.
David Hume denunţă „orgoliul nefondat” în cercetare, posluând : „un
om se face vinovat de o aroganţă de neiertat, dacă, atunci când în cercetările
sale i-a scăpat un argument, conclude că acesta nu există”10
Epistemologia contemporană are rolul de a sesiza consensul imperios
între omul de ştiinţă individual, abstract, idealizat, constrâns de logică şi de
experienţă şi factorii sociali, grupul oamenilor de ştiinţă şi factorii
pragmatici.
Viziunea romantică a omului de ştiinţă în ipostază demiurgică a fost
înlocuită de „cooperativa” oamenilor de ştiinţă care acceptă roluri în
programele de cercetare ştiinţifică ; aşa – zise „exerciţii impuse”.
Programele de cercetare ştiinţifică au caracter cooperativ şi cumulativ ;
iar „politica ştiinţifică” poate fi morală, sau lipsită de moralitate!

9
10
Bibliografie :

1. José Ortega y Gasset : „Omul şi mulţimea” , Editura Humanitas ,

Bucureşti , 2001
2. Ilie Pârvu „Introducere în epistemologie” , Editura Polirom , Iaşi ,
1998
3. „Antologie filosofică / filosofi străini” ; Editura Universal Dalsi ,
1995 – Autori N. Bagdasar , Virgil Bogdan , C. Narly
4. Michael H. Hart „100 de personalităţi din toate timpurile care au
influenţat evoluţia omenirii” , Editura Lider / Sirius , Bucureşti ,
2004
5. Mircea Maliţa „zece mii de culturi , o singură civilizaţie” , Editura
Nemira , 2001 , Bucureşti.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate