Gândirea

Gândirea este un proces psihic cognitiv logic, superior, care se desfășoară într-un plan
mintal, intern, subiectiv și care utilizând judecăți, raționamente și operații cognitive
realizează o procesare profundă a realității.

1.Caracteristici:
a.-caracter procesual:
● pe axa cunoașterii:
-de tip ascendent, inductiv (se pornește de la particular și se trag concluzii
generale), empiric, bazat pe experiența personală, provenite din senzații,
percepții, reprezentări.
-de tip descendent, deductiv (de pornește de la general și se trag concluzii
particulare), se bazează pe legi, reguli, principii, se realizează prin învățare, instrucție
școlară, educație.
● pe axa timpului-procesualitatea se desfășoară între trecut, prezent și
viitor, gândirea investighează trecutul, experiența și informațiile stocate
în memorie, le prelucrează și le utilizează în raport cu cerințele prezente
și, în final, explorează viitorul pentru a emite predicții.
b.-caracter mijlocit, mediat de alte procese și mecanisme psihice precum memoria,
percepția, reprezentarea, limbajul etc.
c.-caracterul general- abstract, surprinde esențialul din obiecte și fenomene, dar cu
grad de generalitate mare. Elimină ce este neimportant.
d.-caracter finalist-scopul gândirii este de a găsi soluții, rezolvări la problemele
întâlnite, de a depăși obstacolele ivite.
În rezolvarea problemelor gândirea poate utiliza două strategii, în funcție de
tipul și complexitatea acestora: algoritmica și euristica.

2.Operațiile gândirii
a.fundamentale:
-analiza(studierea separată a elementelor componente)
-sinteza (reunirea elementelor componente, refacerea la fel sau diferit în funcție de
cerințe)
-comparația( identificarea asemănărilor/deosebirilor dintre minim două obiecte,
fenomene, persoane etc. după minim un criteriu comun)

-abstractizarea și generalizarea(extragerea însușirilor esențiale și extinderea la nivel

de principiu, de lege cazurile particulare care posedă calitățile identificate prin
abstractizare)
-inducția (extragerea unei concluzii generale pe baza unor experiențe particulare)
-deducția (se pornește de la general și de ajunge la cazuri particulare)

3.Tipologii de gandire:
A. analitic-centrat pe detaliu, analiză, profunzime;
sintetic-vedere de ansamblu, plan general, universal.

B. divergent-imaginație, spontaneitate, creativitate, face conexiuni multiple între

fenomene;
convergent-logică, concentrează, centralizează, identifică punctele comune ale mai
multor idei.

C.intuitiv-concret- operează cu sarcini concrete, imagini, scheme figurale-percepții,

reprezentări;
abstract -formal-operează cu simboluri, teorii, imagini desprinse de orice suport
intuitiv-concret.

D.analogică- stabilirea similitudinilor dintre situații, evenimente, idei, obiecte, etc. .

Transferul de informație se face de la situațiile care ne sunt cunoscute către situațiile
noi, necunoscute.

4.Erori de gândire:
a. Suprageneralizarea- pe baza unui eveniment singular (izolat) se trag concluzii
generale, valabile pentru toate situațiile.Ex. întotdeauna, niciodată, de fiecare
dată etc.
b. Gândirea în ,,alb și negru”-Evaluarea situațiilor altora sau autoevaluarea la
extreme. Gândirea de tip ori...,ori...
c. Deformarea selectivă-apare de obicei în sensul supraevaluării propriilor greșeli
simultan cu subevaluarea calităților. Acest tip de gândire afectează negativ
stima de sine, scade încrederea în forțele proprii.
d. Utilizarea excesivă a lui ,,trebuie”, poate crea artificial o presiune ce duce la
atingerea cu orice preț a scopurilor , sau descurajează total și determină eșecul
sau dezinteresul generalizat.
e. Personalizarea presupune autoculpabilizarea pentru o situație care nu ține în
ansamblu său de propria noastră persoană, ci doar într-o mică măsură.

Memoria
I.Definiție: Memoria este procesul psihic cognitiv, logic, superior de întipărire
(engramare, asimilare), stocare (păstrare) și reactualizare (redare) a informațiilor.
 II.Caracteristici: -selectivă, activă, situațională, mijlocită, relativ fidelă, inteligibilă,
organizată logic și sistemic.

III.Procesele și formele memoriei:

1 .Întipărirea (memorarea) 2. Stocarea (păstrarea) 3. Reactualizarea

1. -întipărirea(memorarea, fixarea, engramarea)

-logică și mecanică

-voluntară și involuntară

2. -stocarea(păstrarea, conservarea)
-de foarte scurtă durată( senzorială) –contribuie la formarea percepțiilor
(câteva fracțiuni de secundă)
. -de scurtă durată (de la câteva secunde până la câteva minute/8-10 min.)
-de lungă durată (uneori toată viața)

3. -reactualizarea

-recunoașterea -realizată în prezența obiectului, prin percepții

-reproducerea -realizată în absența obiectului, prin compararea
și confruntarea mintală a modelelor existente în vderea extragerii celui optim, cu
ajutorul limbajului.

Tipuri de memorie: - memorie senzorială: vizuală, tactilă, auditivă, olfactivă etc.,

- memorie episodică (întâmplări, evenimentele trăite),
- memorie semantică (sensul, ințelesul, semnificația unor idei,
cuvinte, atitudini, convingeri),
- memorie afectivă (bazată pe trăirile individului, pe emoții ),
- memoria procedurală (acțiuni, procedee, ,,cum se face” un
lucru) etc.

IV.Calitățile memoriei
1-volumul memoriei (cât de mult reținem)
2-mobilitatea/ elasticitatea/ flexibilitatea (cât de ușor acumulăm noi cunoștințe și le
reorganizăm pe cele vechi, folosind selectiv informația)
3-rapiditatea întipăririi (cât de repede și fără consum mare de energie și număr
de repetiții reținem)
 4-trăinicia păstrării (cât de mult se păstrează informația într-o formă corectă,
relativ fidelă stării inițiale memorării)
5-exactitatea reactualizării (cât de precis , cu acuratețe se realizează recunoașterea
sau reproducerea)
6-promptitudinea reactualizării (cât de rapid are loc reproducerea sau recunoașterea
atunci când este solicitată).

V.Rolul memoriei ,,piatra unghiulară a vieții psihice”

- contribuie la continuitatea vieții psihice și depozitează materialul existent în
subconștient
- susține și potențează gândirea, imaginația, motivația, atitudinile morale etc.
-exprimă trecutul trăit de persoană și realizează distincția dintre trecut și prezent
-este împlicată în toate formele de învățare,
-contribuie la formarea fenomenului de conștiință și asigură identitatea Eu-lui etc.

Imaginația

I.Definiție și caracterizare:
Imaginația este procesul psihic cognitiv superior de elaborare (formare, construire) a
unor idei, proiecte, imagini etc. noi pe baza selectării, combinării sau recombinării
experienței.
Dacă prin intermediul percepțiilor sau memoriei reflectăm realitatea așa
cum ne este dată de experiență, cu ajutorul imaginației ne-o putem reprezenta chiar
dacă nu am avut niciodată contact cu obiectele sau fenomenele acesteia, ci doar pe baza
descrierii făcute de alte persoane. Astfel, ne putem imagina locuri, întâmplări, ființe,
fenomene cu care nu ne-am mai întâlnit. Ba mai mult, dacă reprezentările sunt
imagini mentale care, deși pot să prezinte modificat imaginile perceptive, păstrează
structura de bază a obiectelor și fenomenelor percepute cândva, imaginația se poate
desprinde total de structura de bază a acestor obiecte și fenomene pe care le crează în
forme complet noi.
Concluzionând, prin imaginație se reflectă atât ceea ce există (fără a fi martori) și ceea
ce a fost (fără a fi fost martori), dar și ceea ce nu-i și nici nu poate exista.
Dacă memoria este cu atât mai valoroasă cu cât reproduce mai fidel
realitatea, imaginația este cu atât mai productivă cu cât se desprinde mai mult de
aceasta.
Legătura imaginației cu gândirea este relevată de faptul că, prin gândire, omul
cunoaște și înțelege ce este necesar, esențial, general din realitatea existentă sau ceea ce
este ipotetic posibil, dar având o bază logică. Imaginația explorează cu predilecție
necunoscutul, posibilul, viitorul.
 Imaginația este legată de mecanismele verbale în toate formele sale de
manifestare (cuvânt, imagine).
Relația cu afectivitatea presupune ca tensiunea emoțională resimțită uneori
de individ să stimuleze creația prin elaborarea unor combinări și recombinări inedite.
Motivația împinge, energizează activitatea imaginativă spre finalizarea
produsului.Contribuie la atingerea scopurilor propuse, precum la urmărirea scopului
prezent în visul de perspectivă.
Spre deodebire de gândire, care se manifestă prin operații, memorie prin
procese, imaginația dispune de procedee specifice de elaborare a produselor sale.
Imaginația este un proces cognitiv complex, care atinge un nivel foarte înalt
la om, interacționează permanent cu toate procesele psihice și constituie demersul
predilect al creativității.

II. Însușirile imaginației:

a. fluiditatea-posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un număr mare de
imagini, idei, situații etc.,
b. plasticitatea/flexibilitatea-constă în ușurința de a schimba punctul de vedere,
modul de abordare a unei
probleme atunci când un alt procedeu nu dă rezultate sau este inaplicabil.
c. originalitatea- expresie a noutății, inovației etc. constă în raritatea statistică a
produsului.
d. proiectarea demersului acțional- se referă la creionarea direcției de abordare
într-o situație inedită.
d.anticiparea rezultatului- prevede finalitatea acțiunilor întreprinse.

III.Rolul/funcțiile imaginației:
a. de descărcare emoțională (catharsis);
b. de sublimare (substituire, înlocuire), prin alte scopuri a acțiunilor interzise sau
imposibile;
c. de compensare, prin satisfacerea fantastică a dorințelor, real nesatisfăcute;
d. de deformare a realului, fie pentru a-l stimula, fie pentru a-i explora posibilitățile;
e. funcția cognitivă –rol important în cunoaștere, explorând zone noi și câutând
soluții noi la problemele existente;
f. permite elaborarea mintală a planului de desfășurare a unei activități;
g. face legătura dintre trecut, prezent și viitor cu o valență specială către cea din urmă
dimensiune temporală.
IV.Formele imaginației:

1. După criteriul intenției de a ne imagina.

a.imaginație voluntară/activă:
-imaginația reproductivă (capacitatea de a ne reprezenta diferite
locuri, personaje, fenomene, întâmplări etc. pe baza unor relatări verbale)-exemple!
-imaginația creatoare/productivă(cea mai complexă și valoroasă
formă a imaginației voluntare).
-visul de perspectivă (constă în proiectarea mintală a propriului
curs al vieții, a idealurilor, a parcursului profesional, social etc.)

b.imaginația involuntară/pasivă:
-reveria (visarea cu ochii deschiși)- exemple!
-visul din timpul somnului. (Unele vise sunt o formă deghizată de
satisface a unor dorințe reprimate, neacceptate, respinse în starea de veghe. Alteori
visul rădă scene ireale, ilogice, absurde, unde totul pare posibil, conține înlănțuiri de
imagini, emoții și reflecții care apar în somnul paradoxal și față de care subiectul este
mai mult spectator).

Alte criterii de clasificare a imaginației:

-după tipul dominant de reprezentări:-imaginație plastic-vizuală,
auditiv-muzicală, verbală, motorie etc
-după activitatea în care este implicată:-artistică, tehnică, științifică etc.
V.Procedeele imaginației:
Imaginarea unor noi obiecte, simboluri, idei etc. implică, în principiu, două operații
(specifice gândirii) fundamentale: analiza și sinteza. Pornind de la acestea putem
desprinde câteva procedee ale imaginației, prin procedeu imaginativ înțelegând un
mod de operare mintală ce presupune o succesiune de compuneri, descompuneri,
recompuneri, integrări și dezintegrări din care rezultă variate produse.
Printre procedeele imaginației se regăsesc:
a. Aglutinarea (amalgamarea/amestecarea)- presupune crearea unei noi structuri
prin combinarea (alăturarea, lipirea) unor elemente sau părți ce aparțin unor
obiecte diferite (exemple!);
b. Amplificarea și diminuarea- constau în modificarea dimensiunilor unei
structuri existente, mărirea dau micșorarea lor (exemple!);
 c. Multiplicarea sau omisiunea- constau în modificarea numărului de elemente
ale unei structuri prin adăugare sau eliminare (exemple!) ;
d. Substituirea-înlocuirea unei structuri existente sau a unui element cu ceva nou;
e. Tipizarea -extragerea unor însușiri caracteristice unui grup de persoane,
crearea unor tipologii umane (exemple!);
f. Analogia și adaptarea- identificarea similitudinilor dintre o situație cunoscută
și una necunoscută, și aplicarea raționamentului sau a principiului de
funcționare folosit în situația cunoscută și în cadrul noii situații (exemple!);
g. Empația – presupune o transpunere imaginativă în ceea ce simte, vede, trăiește
etc. o altă persoană (exemple!);
h. Schematizarea- esențializarea, selectarea anumitor însușiri și eliminarea cu
bună știință a altora (exemple!).

Motivația
I. Definiție și caracteristici.
Definiție: Motivația este ansamblul stimulilor interni, înnăscuți sau dobândiți,
conștienți sau inconștienți, instinctuali sau înalt
spiritualizați care ne determină comportamentul.

Rolul ( funcțiile) motivației:

-semnalizează existența unui dezechilibru intern fiziologic sau o nevoie psihologică

-declanșează efectiv acțiunea de satisfacere a nevoilor

-direcționează acțiunea spre atingerea scopului(satisfacerea nevoilor)

-susține energetic acțiunea în vederea satisfacerii nevoilor .

II. Nivelurile structurale ale motivației (profunzimea și durata de manifestare):

a)Trebuințele -trebuințele primare(de origine biologică):
- organice (foame, sete etc.)
- fiziologice (de mișcare, relaxare etc.)
-trebuințe complexe :
-materiale (adăpost, unelte etc.)
-de conviețuire socială ( comunicare, afiliere, cooperare etc.)
 -trebuintele superioare (elevate):
-de natură spirituală (de cunoaștere, morale, estetice, de realizare și împlinire a
personalității)

b)Motivele: reprezintă conștientizarea necesității satisfacerii unei trebuințe

c)Interesele: sunt atracții stabile spre un anumit domeniu de activitate, cu durată

relativă, deoarece ele se pot satisface pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp.

d)Convingerile: sunt idei forță, promovate și apărate de individ, uneori chiar prin
sacrificiu de sine și care pot acționa (uneori) împotriva instinctului de conservare.

e)Idealul de viață: scopul suprem al vieții oamenilor care de multe ori depășeste sfera
individualului, vizând societatea în ansamblu și binele comun. Face referire la trei
elemente fundamentale: sensul şi semnificaţia vieţii, scopul vieţii, modelul de viaţă.

f)Concepţia despre lume şi viaţă constituie o formaţiune motivaţională

cognitiv-valorică de maximă generalitate, ce cuprinde ansamblul părerilor, ideilor,
teoriilor despre om, natură, societate.

III. Forme (tipuri) de motivație:

- m. Intrinsecă(sau directă) - sursa care activează motivația se află în subiect,

satisfacția este interioară, provine din însăși activitatea
desfășurată, din plăcerea de a face acel lucru.
-m. Extrinsecă(sau indirectă) -sursa care activează motivația este externă, provine din
afara nevoii individului, sugerată sau impusă de
altă persoană. Activitatea este un mijloc de a obține un lucru
care creează satisfacție, dar poate deveni intrinsecă.

-m. pozitivă-este produsă de stimulările premiale (lauda, încurajarea) şi

se soldează cu efecte benefice asupra activităţii sau relaţiilor interumane, cum ar fi
preferarea activităţilor, angajarea în ele, preferarea persoanelor.
-m. negativă-este produsă de
folosirea unor stimuli aversivi
(ameninţarea, blamarea, pedepsirea) şi se
asociază cu efecte de abţinere, evitare,
refuz.
 -m.cognitivă -provine din nevoia de a ști, a explora, a cunoaște și se
manifestă în curiozitatea pentru nou ;
-m.afectivă -provine din nevoia de a primi afecțiune, iubire, aprobarea
altora, a avea relații pozitive cu cei din jur.

5. nevoi cognitive și estetice

Afectivitatea

Definiție: Afectivitatea este un mecanism psihic energizant și presupune o

confruntare între stimulii interni, subiectivi
(ex.dorințe, trebuințe) și mediul extern (ex. obstacole) soldate cu o anumită
stare psihică numită trăire afectivă.

• Caracteristicile trăirilor afective:

- nu se produc în funcție de evenimentul în sine, ci de raportarea subiectivă la acel
eveniment (relevanța subiectivă).
-relația unică sau repetată a unui individ cu diferite obiecte, fenomene, persoane
se soldează cu formarea unor atitudini afective (teamă, plăcere, siguranță etc.)
-în trăirile afective subiectul se subordonează relației cu obiectul.
-trăirea afectivă poate afecta evaluarea adecvată a obiectului.

Proprietățile trăirilor afective:

-polaritatea (ex. atracție v.s. respingere)
-intensitatea ( puterea vibrației interne)
-persistența în timp (chiar și după încetarea acțiunii stimulului declanșator)
-expresivitatea (se pot exterioriza, sunt vizibile) cu diferite roluri precum cele
de comunicare, contagiune, influențare a comportamentului altora
-mobilitatea /convertirea din unele în altele ( ex. trăirile afective pozitive se pot
transforma în negative și invers)

• Clasificarea trăirilor afective (după criteriul profunzimii, gradului de

conștientizare și duratei de manifestare)
 1.Trăiri afective- Primare:
a) tonul afectiv -durată mică, intensitate scăzută, expresivitate aproape
imperceptibilă(ex. plăcerea provocată de un sunet, un gând, o idee, o amintire etc.)
b) trăirile afective de proveniență organică –determină tonusul (ex.starea de
sănătate sau boală a unor organe interne)
c) afectele –intensitate mare, scurte ca durată, foarte expresive (ex. furia, râsul în
hohote etc.)
2.Trăiri afective- Complexe:
d) dispozițiile afective –durată relativă, pot intra în structura personalității
individului (optimistul, pesimistul etc.), sunt vagi, difuze, slab orientate, cu
intensitate medie, expresivitate redusă, dar evidentă.
e) emoțiile curente – provocate de contactul cu diferite obiecte, fenomene
etc.(bucuria, simpatia, disprețul etc.) și sunt precis orientate, intensitatea variabilă,
durata relativ scurtă, expresivitate moderată, dar vizibilă.
f) emoțiile integrate(superioare) – asemănătoare cu cele curente, dar sunt
raportate la propria activitate (ex. în urma unei reușite)

3.Trăiri afective- Superioare:

g) sentimentele- se formează pe baza unei experiențe de viață mai largi și
profunde(iubirea, patriotismul etc.)
h) pasiunile – atracții stabile față de anumite domenii de activitate, durabile,
foarte intense. Pot fi pozitive(hobby-urile) sau negative (patimile-ex.gelozia;
viciile-ex.practicarea jocurilor de noroc, consumul de alcool etc.) .
Rolul trăirilor afective:
-susțin energetic activitatea
-facilitează punerea în mișcare a mecanismelor intelectuale și a forțelor
motivaționale
-pot perturba și dezorganiza conduita umană
-stimulează creativitatea
-pun în acord energia psihică cu situațiile de viață ce necesită acțiune (acest
acord este numit optim afectiv)
-stau la baza formării relațiilor interumane (a societății)