In acest sens apare fireasca recomandare de a se prezenta elevilor un material concret, intuitiv,

bogat si variat pentru ca ei sa poata ajunge la generalizare.

Cercetarile mai noi in acest domeniu, efectuate de reputati psihologi, au aratat limitele acestor
teorii. Observatia lor consta in aceea ca didactica traditionala se bazeaza pe imprimarea imaginilor in
mintea elevului, pe copiile pe care le lasa perceperea obiectelor si fenomenelor in mintea copiilor. Ei
sustin ca o asemenea conceptie asupra cunoasterii, a formarii notiunilor este simplista, nu corespunde
realitatii. (Hans Aebli, Didactica psihologica,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1980)
Daca in acceptia psihologiei clasice cunoasterea se relizeaza, in principal, prin intermediul
perceptiei, in viziunea noua 'instrumentul' cunoasterii il constitue, in principal, actiunea.

b). Teorii cu privire la formarea notiunilor pe baza actiunii:

Psihologia moderna, prin reprezentanti de seama ( Jean Piaget, P.I.Galperin, Jerome Brumer
s.a.) fundamenteaza teza dupa care formarea notiunilor are loc nu pe baza imaginii, ci pe baza actiunii
cu ele. Ei considera actiunea drept un izvor al cunostintelor, perceptia fiind asociata, integrata in
contextul activitatii. Operatiile concrete cu obiectele se interiorizeaza si devin operatii logic abstracte
(mintale).
De aceea, pentru formarea unor asemenea operatii ( mintale )trebuie pornit de la operatiile
concrete cu obiectele. Ei deplaseaza bazele formarii notiunilor de pe obiecte ca atare pe actiunile
efectuate cu obiectele.
Hans Aebli, Didactica Psihologica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1980.
Conceptia scolii conduse de J.Piaget cu privire la formarea notiunilor poate fi rezumata la
urmatoarele:
- La baza formarii notiunilor sta actiunea si nu imaginea;
- Imaginea constitue un suport al gandirii;
- Actiunile operatiilor concrete in operatii abstracte constitue un proces care parcurge mai
multe etape, se desfasoara in timp ;
Cum se constata, scoala lui Piaget considera actiunea concreta drept 'izvor si mediu al
inteligentei', trasatura esentiala a gandirii logice fiind aceea de a fi operativa, adica de a prelungi
actiunea, interiorizand-o in plan mintal.
'Operatiile nu sunt altceva decat produsul interiorizarii si al coordonarii actiunilor astfel incat
fara activitate nu ar putea exista o intelegere autentica' ( Jean Piaget ).
J.Piaget nu neaga importanta imaginii in invatare, dar nu-i atribue locul central. Imaginea este
un suport al gandirii care, simbolizand operatiile , face posibila evocarea lor interioara. Intre perceptie
si notiune exista o stransa legatura ; perceptia constitue baza de plecare pentru insusirea notiunilor. Dar
pe masura ce notiunile isi imbogatesc continutul prin intermediul actiunii, rolul perceptiei este
diminuat. Are loc, dupa cum se vede, o negare a perceptiei de catre notiune, accentul cazand pe
actiune.
Procesul de invatare trebuie sa insemne pentru elev mai intai efectuarea unor actiuni concrete,
care se structureaza si se interiorizeaza, devenind operativ logice, abstracte. Acest proces de
interiorizare a actiunilor se realizeaza printr-o succesiune de transformari, care presupun trecerea prin
anumite stadii (etape).
Astfel, de exemplu, 'schema operatorie' de adunare ( operatie aritmetica ) nu rezulta dintr-o
simpla percepere a unor obiecte ; ea nu este inscrisa in obiecte concrete ca atare ( betisoare, bile etc ),
ci in actiunea cu aceste obiecte. Prin urmare nu fotografierea acestor obiecte furnizeaza operatia
adunarii, ci activitatea copilului cu ele.
Ca si J.Piaget, psihologul P.I.Galperin considera notiunile drept rezultat al cristalizarii, al
formarii actiunilor mintale. El a elaborat teoria formarii actiunilor mintale in trei etape.
Care sunt acestea ?
1. In formarea notiunilor se porneste de la actiunea externa ( materiala), care consta in
operarea cu materiale concrete ( prima etapa);
2. In etapa a doua are loc actiunea verbala, adica transpunerea actiunii materiale in plan
verbal, altfel spus, reproducerea ei cu ajutorul limbajului extern, oral cu voce tare ;
 3. In cea de a treia etapa are loc actiunea mintala care este, in esenta, o actiune
generalizata, intelectuala ;
4. Deci, in cele trei etape se constata tot atatea feluri de actiuni : materiala, verbala,
mintala.
Pentru ilustrarea celor mai de sus, ne vom referi la etapele parcurse in formarea unei operatii
mintale de calcul aritmetic : 4 + 3 = 7. Atunci cand operatia mintala este formata, ea apare ca o
asociatie care functioneaza automat ; ea este un act mintal 'prescurtat' care functioneaza ca o simpla
asociatie. Procesul de formare a unei asemenea operatii se prezinta astfel :
Actiunea exterioara, materiala, se desfasoara cu obiecte concrete. Copilul grupeaza si adauga in mod
real un grup de obiecte ( 4 ) la un altul ( 3 ), dupa care le considera impreuna.Deci formeaza mai intai o
multime de 4 elemente (betisoare, bile buline etc.), apoi o alta de 3 elemente ; in continuare reuneste
cele doua multimi. Se poate repeta cu obiecte diferite.
Actiunea se petrece in planul limbajului.Procesul isi pierde treptat caracterul de actiune externa cu
obiectele si se desfasoara prin intermediul limbajului, sub forma dialogului profesor- elev, dar
reproduce actiunea materiala.
Actiunea se desfasoara in planul limbajului intern, adica in plan mintal propriu-zis.Ea se
detaseaza de conditiile concrete, neesentiale (bile, betisoare etc.) si dobandeste un caracter
generalizat.Dar si pe aceasta, la inceput copilul este legat de forma 'unitatii' de fiecare unitate in parte.
Treptat, procesul mintal se prescurteaza ; la inceput adauga la primul termen pe al doilea, luat pe
unitati,apoi ajunge sa asocieze ambii termeni in totalitate.
Astfel, cuvantul incepe sa inlesneasca interiorizarea actiunii si detasarea de conditiile concrete,
neesentiale. In felul acesta se produce schematizarea actiunii, prescurtarea ei ; operatia este - deci -
insusita.
Interiorizarea nu este o simpla repetare a actiunii in planul gandirii, ci implica o generalizare, o
eliminare a elementelor neesentiale. Ceea ce isi insuseste elevul este schema de actiune, independent
de obiectele cu care actioneaza. Aceasta schema reflecta relatia cantitativa intre obiecte.
Formarea de operatii mintale este proprie nu doar matematicii, ci tuturor disciplinelor scolare.
In procesul de invatamant are loc si o invatare senzoriomotorie, care duce la formarea deprinderilor.
Scrisul, cititul, desenatul s.a. presupun transpunerea unui model perceptiv intr-o realizare motrica.
Exista deprinderi legate de munca intelectuala, ca cele de mai sus s.a., precum si deprinderi de munca
in general inclusiv practice.
Calea generala de formare a notiunilor se particularizeaza in raport cu specificul fiecarei
discipline scolare.

c).EVALUAREA, actiune fundamentala a procesului invatarii

Evaluarea reprezinta o activitate complexa prin care sunt colectate, prelucrate si interpretate
informatiile privind potentialul de functionare, starea si functionarea unui sistem, rezultatele acestora.
Informatiile obtinute permit aprecierea in baza unor criterii prestabilite si fundamentarea deciziilor ce
urmeaza a fi adoptate in scopul imbunatatirii rezultatelor si functionarii sistemului.
Scopul major al evaluarii consta in oferirea unor informatii care permit adoptarea celor mai
pertinente (dupa anumite criterii) decizii educationale.
Analiza procesului de evaluare face posibila evidentierea, in fiecare act de evaluare, a
urmatoarelor elemente:
 subiectul evaluarii, evaluatorul (cel ce evalueaza);
 obiectul evaluarii (ce evaluam)',
 baza evaluarii (criteriul de evaluare);
 scopul evaluarii (de ce evaluam);
 instrumentul de evaluare (cu ce evaluam);
 determinarea valorilor actuale ale parametrilor obiectului evaluarii (masurarea);
 compararea valorilor actuale ale parametrilor cu baza evaluarii (interpretarea);
 aprecierea rezultatelor evaluarii in forma unei judecati valorice (diagnoza).
Subiectul evaluarii este persoana ce realizeaza evaluarea. In cadrul scolii acesta, de obicei, este
profesorul care isi evalueaza propriile actiuni in procesul predarii, activitatea de invatare a elevilor si
rezultatele acesteia; elevul care in procesul instruirii produce nenumarate evaluari si autoevaluari;