Particularitățile dezvoltării gîndirii la copii

Cojocaru Angela,psiholog

Dezvoltarea psihică a copilului se realizează în stadii, fiecare stadiu caracterizându-se

printr-o configuraţie proprie de procese şi însuşiri psihice. Trecerea de la un stadiu la altul
marchează un salt nu numai în cadrul diverselor component psihice, ci şi în cadrul relaţiilor
dintre ele, a personalităţii în ansamblul său.
După cum susţine A. R. Luria, odată cu trecerea spre stadiile superioare, “componentele
psihice mai complexe ale acestora încep să exercite o influenţă reglatoare asupra componentelor
psihice elementare”.
Aceeaşi idee o întâlnim şi în afirmaţia lui L. S. Vîgotski, conform căreia în perioadele
timpurii ale copilăriei dezvoltarea se produce de “jos în sus”, în sensul că procesele psihice mai
complexe se formează pe baza proceselor elementare, pentru ca în perioadele mai avansate
dezvoltarea să se producă “de sus în jos”, procesele psihice complexe influenţându-le pe cele
elementare.
Un aspect important al intelectului, care se cere examinat la instruirea şcolară este
dezvoltarea operaţionalităţii gândirii elevului la însuşirea, acumularea cunoştinţelor la
disciplinele şcolare. [12,p36]
Cunoştinţele la disciplinelede învăţământ se asimilează de intelect şi au efect pozitiv
asupra dezvoltării elevului, când el operează conştient cu ele, le aplică înpractică şi se poate
folosi de ele când intervin situaţiile care cer utilizarea lor.
Operaţiile de gândire sunt nişte acţiuni concrete mintale, care se află într-un sistem de
schimbări alternative, ce se compensează neîncetat şi permit atingerea esenţelor, rezultatelor.
Unii psihologi numesc operaţiile mintale ca fiind transformări reversibile ale uneistructuri în alta,
fie prin modificări ale formei, fie prin substituţii privind conţinuturile. [4, p. 25]
Altfel zis, o operaţie de gândire (analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea,
abstractizarea, concretizarea, clasificarea, sistematizarea) în acţiune este concomitent o
modificare posibilă a realului şi o acţiune asimilatoare, a cărei reversibilitate vorbeşte despre
propria-i potenţialitate.
O operaţie de gândire mai poate fi definită şi ca o intuiţie mobilă şi reversibilă ( J. Piaget,
S. L. Rubinştein, N. D. Bogoiavlenski, S. F. Juikov ş.a.). Operaţiile mintale sunt reversibile,
deoarece includ în sine mai multe posibilităţi de schimbare (L. S. Vîgotski, S. L. Rubinştein, D.
B. Elkonin, V. V. Davî- dov ş.a.), comparativ cu realul prezentat ca o expresie sau variantă de
moment a acestor posibilităţi.
 Operaţiile mintale amintite mai sus sunt operaţiile de bază ori fundamentale ale gândirii.
În afară de ele, savanţii psihologi (J. Piaget, P. J. Guilford) au scos în evidenţă în structura
operatorie a gândirii sisteme de grupări de operaţii. [7,p.63]
Din ele fac parte grupările simple, formate din operaţii logice; clasificările, care presupun
dispunerea ierarhică a claselor, grupelor de indivizi, situaţii, evenimente, obiecte, fenomene
considerate echivalente, asemănătoare.
Operaţiile de clasificare, seriere, structurile spaţio-temporale pot avea loc pornind numai
de la obiecte, situaţii percepute sau imaginate concret.
Dezvoltarea percepţiilor, reprezentărilor şi a proceselor cognitive în cadrul acţiunilor de
manipulare constituie o condiţie deosebit de importantă care concură la apropierea de nivelul
gândirii operaţional concrete.
Creierul uman este deosebit de plastic şi flexibil şi toate operaţiile mintale descrise mai
sus îi sunt proprii. Vom menţiona, că omul, după constatările mai multor savanţi, foloseşte
numai 7-10 % din potenţialul creierului său.
Se pune problema ca omul să-şi valorifice substanţial potenţialul intelectual în scopuri
utile personale, sociale, de viaţă şi de trai. Acest lucru se referă şi la elevi, care urmează
instruirea şcolară socială. În cazul nostru nu putem trece cu vederea vârsta şcolară mică.
Pentru perioada dată de vârstă este caracteristică apariţia reversibilităţii în gândire, ceea
ce presupune operaţionalizarea gândirii, judecata. La acumularea cunoştinţelor în şcoală,
formarea abilităţilor şi deprinderilor corespunzătoare la disciplinele şcolare elevii trebuie să
aplice operaţiile mintale amintite şi să se folosească de ele la însuşirea conştientă a cunoştinţelor.
Aceasta ar împiedica încercarea de a învăţa mecanic, formal, ceea ce nu contribuie la dezvoltarea
intelectului.
Operaţiile de gândire se includ şi se încadrează în activitatea de învăţare la însuşirea
cunoştinţelor prin procedeele raţionale de gândire (N. D. Bogoiavlenski, S. F. Juikov ş.a.), care
corectează şi formează modul de judecată.
Analiza ca operaţie fundamentală a gândirii se caracterizează prin descompunerea unui
întreg în elementele sau părţile sale componente în vederea determinării proprietăţilor esenţiale,
semnificaţiei, funcţiilor fiecărui element şi a relaţiilor ce le caracterizează în cadrul întregului.
Sinteza, dimpotrivă, pornind de la elementele, însuşirile date izolat, reconstruieşte mintal
obiectul, întregul.
Ea presupune regruparea, strângerea la un loc a elementelor componente ale unui întreg
cu declaraţia semnificaţiei întregului.
După părerea lui S. L. Rubinştein, activitatea intelectuală are forma analizei prin
sinteză.Analiza permite delimitarea esenţialului de neesenţial, a necesarului de întâmplător.
 Sinteza, la rândul său, corelează dependenţele obiectului pentru a ajunge în final la
redarea acestuia ca întreg, a legilor lui de organizare, mişcare şi evoluţie. [20,p.45]