Teșulă Delia-Florentina

Gândirea și motivația

Gândire este definită de Popescu-Neveanu (1978) ca fiind ”procesul psihic de

reconstituire a ceea ce este unitar, coerent, coarticulat, necesar – dincolo de diversitate”. De
asemenea, tot acesta, afirmă în anul 1990 că gândirea este o ,, trăsătură dinstinctivă, cea mai
importantă a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoașterii logice,
raționale.’’ O altă definiție a gândirii ne este oferită de Golu și Dicu, în anul 1972, aceștia au
concluzionat gândirea ca fiind ,, un sistem ordonat de operații de prelucrare și valorificare a
informațiilor, bazat pe principiile abstractizării, generalizării și anticipării, și subordonat
sarcinii alegerii alternativei optime din mulțimea celor inițial propuse.’’

Gândirea, la fel ca și percepția, presupune o succesiune de operații ce se realizează, de

obicei, într-o manieră rapidă și simultană. Există cazuri în care procesul de gândire poate dura
o perioadă mai extinsă de timp, totodată implicând un efort prelungit; acest aspect fiind
surprins și în actul de creație. (Cosmovici, 2005, p 178)

În cursurile de psihologie, găsim motivația definită ca un ansamblu al stărilor de

necesitate care au proprietatea de stimulare și activare, de determinare a comportamentelor
menite să ducă la satisfacerea acestor stări; motivația învățării fiind constituită de totalitatea
mobilurilor care declanșează, susțin energetic și direcționează activitatea de învățare.

Conform Eccles (1983), care a dezvoltat teoria expectanta-valoare, motivația poate să

depindă de doi factori, primul fiind măsura în care un individ se așteaptă să reușească sau să
greșească într-o anumită situație dată, și cel de-al doilea factor, este valoarea sau atracția pe
care individul o atribuie sarcinii.

Motivația poate fi clasificată în automotivație, motivație extrinsecă și motivație

intrinsecă. Motivația este văzută ca și un proces, pornind de la amotivație, ce are o percepție
impersonală, spre motivația extrinsecă, categorizată în funcție de stilul de reglare în patru
categorii: reglare externă, introiecție, identificare și integrare. Se porneste de la o percepție
externă, în care considerăm responsabil asupra succesului/eșecului o altă personă, spre una
internă, unde succesul școlar este atribuit propriei persoane.

Motivația intrinsecă este specifică prin dorința și plăcerea de a face un anumit lucru,
având o recompensă internă. De exemplu, dacă un elev învață doar pentru a obține note
bune, atunci el este încadrat în motivația extrinsecă- integrare. La fel, un copil aflat în
învățământul preșcolar, este motivat de primirea unor recompense, sub formă de buline sau
steluțe, sau poate avea ca și motivație recompense verbale, de apreciere oferite de educatoare.
Aprobarea și aprecierea primită este încadrată în motivația intrinsecă, dar interiorizată.

Motivația intrinsecă este regăsită în joc și joacă, acolo unde intervine și procesul de
gândire , fiind prezentă o re-echilibrare constantă între provocările oferite de joc și abilitățile
stăpânite de jucator. Csikszentmihalyi (1996) ne vorbește despre starea de flux, prezentă
atunci când provocările și abilitățile sunt la un nivel mult mai înalt, iar jucatorul, în cazul
nostru elevul, se pierde în joc. De exemplu, un copil pasionat de pictură, poate petrece minute
întregi captivat de jocul său, fără a fi tulburat de un element extern, simte că ceea ce face este
important, simte că deține controlul complet.

În relație cu gândirea, motivația are rolul de stimulare și energizare a operațiilor

cognitive desfășurate în procesul de gândire. Ca și funcție a gândirii, avem teoriile cognitive
ale motivației: teorii ale atriburii, teorii ale neajutorării învățate și teorii ale eficienței de sine.

În concluzie, motivația și gândirea formeaza o relatie de interdependență, ne existând

gândire fără motivație și nici motivație fără gândire în ceea ce privește activitățile școlare.

Bibliografie:

Cosmovici, A. (2005). Psihologie generala. Iași, Editura Polirom

Popa, D. (2021). Psihologie Educațională. Presa Universitară Clujeană
Topală, I. Fundamentele Psihologiei – Bază de discuție pentru curs. Universitatea
Transilvania din Brașov