2023.11.10.

Despre nimic

„Analiza nu schimbă nimic în real.”

1975.02.02. Conferință a lui Lacan în Londra

Căci nu există opoziție între natură și cultură. Natura este o idee a
culturii, este suficient să pui în chestiune ceea ce percepem pentru a
vedea că asta nu are nimic de-a face cu realul, asta sunt desemnări de
cuvinte, și este asta ceea ce constituie lucrul, lucrul care face să meargă
lumea.
Vă voi arăta la ce am ajuns (Lacan face câteva linii pe tablă). Timpul.
Mă țin din asta la categoriile mele (liniile devin cercuri cu intersecții).
Simbolicul, realul, câmpul simțurilor („sens” – simț, sens). (Mai
multe persoane râd deschis, iar când Lacan termină de desenat,
aplaudă).

1
Pentru ce spunem că acest câmp al sensului este între real și simbolic?
Pentru că tocmai acolo se găsește analiza...
După Freud vedem reapărând falusul (se aud râsete). Nu este vorba
despre apetitul pentru diferență, despre acel ceva pe care bărbații îl
poartă la stânga și pe care femeile nu-l au, și pe care-l utilizăm
întotdeauna pentru a diferența dacă o ființă vorbitoare este de o parte
sau de cealaltă.

2
Noțiunea de falus este mult mai complicată decât aceasta. Este
suficient să vezi cum reacționează mica fată pentru a vedea că nu este
vorba doar despre penis. Noțiunea de falus... Aceasta nu reglează
nimic, nu este aceasta ceea ce servește la a face bebelușii. Atunci când
facem un bebeluș, aceasta este un fals-pas. Uneori femeia vrea să aibă
un bebeluș, ea imaginează astfel consacrarea sa ca femeie... Însă
aceasta nu este atât de simplu. Freud a distins falic și genital. Aceasta
se impune. Eu am întârziat la a-mi da seama de asta. Dacă pornim de
la un ovul și de la un spermatozoid, ajungem la inseminarea artificială,
însă nu la o relație care are de-a face cu sexul.
Ce anume leagă sexul la moarte? Trebuie să existe acolo un raport însă
nimeni n-o știe. Nu pentru nimic Freud a vorbit despre o pulsiune de
moarte (asta a scandalizat analiștii care nu au obiceiul de a fi foarte
tari). Însă asta nu explică raporturile sexuale. Totul se rezumă în faptul
că nu este posibil să explici raportul sexual. Ceea ce Freud numește
pulsiune este o specie de (...cuvânt ilizibil) a sexualului la vârste
precoce ale vieții, înainte ca ființa vorbitoare să fi întâlnit – nu
partenerul său – ci enigma falusului. Freud a vorbit despre stadiul
genital ca și cum el ar fi fost susținut prin hazard. Sosește atunci
iubirea, întâlnirea.
Pentru ce anume două persoane se iubesc ele? Nu putem s-o spunem.
Discursul analitic poate spune anumite lucruri... Iubirea a pornit rău.
Creștinismul a spus că trebuie să-ți iubești aproapele. Aproapea n-are
nici o șansă. Prima aproape este mama!. Mă opresc. Ea este enervantă.
Freud pune accentul pe uniune, fuziunea, este disperant! Iubirea este
statică! Să juisezi de altul este beatitudinea. Nu este atât de simplu. La
fiecare fiecarea sa... Însă avem o colecție de fiecare... de partea
cealaltă se petrece același lucru, nu este asimetric...

3
 1973.05.08. Seminarul 20, „Încă”, lecția 11
Inconștientul...
încep prin formulele dificile... pe care le presupun a trebui să fie ca
atare,
...inconștientul...
tot ceea ce, azi, voi dezvolta spre a vi-l face mai accesibil, însă dau
aici formulele mele,
...inconștientul nu este că „ființa gândește”...
așa cum o implică totuși ceea ce se spune despre el, aceasta în știința
tradițională
...inconștientul este...
după ce am spus ceea ce asta nu este, spun ceea ce este
...este că ființa vorbind – atunci când este o ființă care vorbește – este
că ființa vorbind, juisează, și adaug: nu vrea nimic... nimic să știe
despre asta în plus. Adaug că aceasta vrea să spună: să nu știe absolut
nimic.

1973.01.16. Seminarul 20, „Încă”, lecția 5

Este în mod propriu fabulos faptul că funcția Altuia, a Altuia ca și loc
al adevărului...
și pentru a spune totul a singurului loc – chiar dacă ireductibil – pe
care-l putem da termenului de ființă divină, de Dumnezeu pentru a-l
numi prin numele său
...Dumnezeu este în mod propriu locul în care – dacă îmi permiteți
termenul – se produce dumnezeul, spunătorul, spunerea („le dieu, le
dieur, le dire”). Pentru un nimic, spunerea asta face Dumnezeu.

4
 1972.01.06. Seminarul 19, „Știința psihanalistului”, lecția 3
Orice ordine, orice discurs, care se se aliază din capitalism lasă la o
parte ceea ce vom numi în mod simplu lucrurile iubirii, bunii mei
prieteni. Voi vedeți asta, nu-i așa, este un nimic!

1971.12.15. Seminarul 19b, „...Sau mai rău”, lecția 2

Nu există totuși nimic autentic decât prostia.

1962.03.28. Seminarul 9, „Identificarea”, lecția 15

Astfel așadar ceea ce vedem este că subiectul pentru a găsi Lucrul, se
angajează mai întâi în direcția opusă: faptul că nu există mijloc de a
articula acești primi pași ai subiectului, decât printr-un nimic pe care
este important să vi-l fac simțit în această dimensiune însăși, totodată
metaforică și metonimică a primului joc semnificant, pentru că de
fiecare dată când avem de-a face cu acest raport al subiectului la nimic,
noi alți analiști, noi alunecăm în mod regulat între două pante: panta
comună care tinde spre un nimic de distrugere, este enervanta
interpretare a agresivității considerată ca în mod pur reductibilă la
puterea biologică de agresiune, care nu este nicidecum suficientă,
decât prin degradare, la a suporta tendința spre nimic așa cum ea apare
la un anumit stadiu necesar al gândirii freudiene, și chiar înainte ca el
să fi introdus identificarea: în instinctul de moarte.
Cealaltă, este o neantizare care s-ar asimila negativității hegeliene.
Nimicul, cel pe care încerc să-l fac să țină la acest moment inițial
pentru voi în instituirea subiectului este alt lucru. Subiectul introduce
nimicul ca atare, și acest nimic este de distins de orice ființă de rațiune
care este cea a negativității clasice, de orice ființă imaginară care este
cea a ființei imposibile în ce privește existența sa, faimosul „Centaur”
care oprește logicienii – toți logicienii, chiar și metafizicienii – la
intrarea drumului lor spre știință, care nu este nici ens privativum care
este propriu vorbind ceea ce Kant – în mod admirabil, în definiția celor
5
patru „nimicuri” ale sale, din care el trage atât de puțin profit –
numește „nihil negativum”, adică, pentru a folosi proprii săi termeni:
„leerer Gegenstand ohne Begrif”, un obiect vid, însă să adăugăm, fără
concept, fără sesizare posibilă cu mâna.

1962.02.28. Seminarul 9, „Identificarea”, lecția 11

Există minus („moins” – mai puțin) a (-a) în lume, există un obiect
care lipsește la locul său, ceea ce este prea bine concepția cea mai
absurdă a lumii, dacă îi dăm sensul său cuvântului real. Ce poate prea
bine să lipsească în real?
La fel de bine este din motivul dificultății acestei întrebări faptul că
vedeți încă, în Kant, trenând, dacă pot spune, mult dincolo așadar de
intuiția pură, toate aceste vechi resturi care îl împiedică din teologie,
și sub numele de concepție cosmologică...
-„In mundo non est casus”, ne amintește el: nimic din cazual, din
ocazional.
-„In mundo non est fatum”: nimic nu este dintr-o fatalitate care ar fi
dincolo de o necesitate rațională.
-„In mundo non est saltus”: nu există absolut deloc salt.
-„In mundo non est hiatus”
...și marele refutator al imprudențelor metafizice ia acolo în contul său
aceste patru denegații despre care vă întreb dacă, în perspectiva care
este a noastră, ele pot apare altceva decât statutul însăși, inversat, a
ceea la ce noi întotdeauna avem de-a face:
-la cazuri, în sensul propriu al termenului,
-la un fatum în mod propriu vorbind, întrucât inconștientul nostru este
oracol,
-la tot atâția hiatus câți există semnificanți distincți,

6
-la tot atâtea salturi câte se produc din metonimii.
Este pentru că există un subiect care se marchează el însuși, sau nu,
din trăsătura unară, care este 1 sau -1, faptul că poate exista un (-a),
faptul că subiectul poate să se identifice la mica minge a nepotului lui
Freud, și în mod special la conotația lipsei sale: „nu există”, ens
privativum.
Bineînțeles că există un vid, și este tocmai de acolo că va porni
subiectul: leerer Gegenstand ohne Begriff. Din cele patru definiții ale
nimicului pe care le dă Kant, ți pe care le vom relua data viitoare, este
singura care se ține cu rigoare, există acolo un nimic.

1960.09.19. Subversie a subiectului...

Erogenitatea respiratorie este rău studiată, însă este în mod evident
prin spasm faptul că ea intră în joc. Să observăm că această trăsătură
a tăieturii nu este mai puțin evident prevalentă în obiectul pe care-l
descrie teoria analitică: mamelon, scibal, falus (obiect imaginar), jet
urinar. Listă de negândit dacă nu-i adăugăm odată cu noi, fonemul,
privirea, vocea, nimicul.

1959.04.29. Seminarul 6, „Dorința”, lecția 19

Am reușit oare fie și doar să fac să treacă în spiritul vostru lanțurile
acestei topologii, care pune în inima fiecăruia dintre noi acest loc
deschis din care Nimicul ne interoghează cu privire la sexul nostru și
la existența noastră? Este tocmai acolo locul în care noi trebuie să
iubim aproapele ca pe noi înșine, pentru că în el acest loc este același.
Nimic nu este în mod sigur mai aproape de noi decât acest loc...

7
1954.07.07. Seminarul 1, „Scrierile tehnice ele lui Freud”, lecția
23

Este în jurul acestui ceva care dintr-un nimic aproape se învârte într-
un sens sau în celălalt, ceea ce dă cheia de altfel la problemele pe care
și le pune Freud, apropo de transformarea posibilă și subită, în mod
precis în Verliebtheit („îndrăgostire”), între iubire și ură.
Este suficient un nimic pentru ca să fie una sau cealaltă. Este în jurul
a asta faptul că se învârte fenomenul investirii imaginare, pentru atât
cât noi îl vedem jucând un rol în transfer. Cum să numim acest rol?
Este un rol pivot.

1955.02.03. Variante ale curei-tip

Făcând problemă din știința analistului, ea își ia forța sa din a nu
comporta răspunsul că analistul știe ceea ce face, întrucât este faptul
patent că el o ignoră, în teorie și în tehnică, cel care ne-a condus la a
o transforma astfel.
Căci, fiind ținut drept dobândit faptul că analiza nu schimbă nimic în
real, și că ea „schimbă tot” pentru subiect, atât timp cât analistul nu
poate spune în ce consistă operația sa, termenul de „gândire magică”
pentru a desemna credința naivă pe care subiectul o acordă puterii sale
nu va manifesta decât alibiul propriei sale necunoașteri.