2023.08.25.

Despre etică
„Asta ne readuce la etica fiecărui discurs și nu este pentru
nimic faptul că am avansat termenul de „etică a
psihanalizei”, etica nu este aceeași acolo, și este poate la cei
cărora etica le va fi făcut flori altundeva faptul că analiza nu
reușește.”
Jacques Lacan - Seminarul 22, „R.S.I.”, Ședința din 19
noiembrie 1974

1
 1980.07.05. Intervenție înainte de votul disoluției
Psihanaliștii sunt subiecți speciali, sunt subiecți în mod special
sensibili la înșelăciune. Aceea ține de practica lor. Din acel fapt ei
se clasează după etica lor. Este acolo o probă dură. Este o probă
decisivă în anumite efecte ale grupului analitic. Reacția de masă a
grupului, Freud a prezis-o. Este să găsești refugiu într-un ideal,
idealul infailibilului. Idealul odată instalat, totul este bine,
schimbăm plecăciuni. Eu nu pretind nicidecum să încarnez acest
infailibil, nici nu fac plecăciuni. Dau mărturie despre asta prin
această disoluție. Așadar trebuie să mă iertați că nu sunt infailibil,
cei ce mă vor ierta vor vota ca și mine, și adaug pentru mine. Iată.

1977.03.15. Seminarul 24, „Înștiutul care știe despre o

greșeală a lui joacă morra”, lecția 9
Atunci când am vorbit despre Adevăr, la sens mă refer, însă
propriul poeziei atunci când ratează este întocmai de a nu avea
decât o semnificație, de a fi pur nod al unui cuvânt cu un alt
2
cuvânt. Nu rămâne mai puțin faptul că voința de sens consistă în
a elimina dublul sens, ceea ce nu se concepe decât la a realiza,
dacă pot spune, o tăietură, adică la a face să nu existe decât un
sens, verdele acoperind roșul în ocazie. Cum anume poetul poate
el realiza acel tur de forță de a face ca un sens să fie absent? Este,
bineînțeles, înlocuindu-l, acel sens absent, prin ceea ce eu am
numit semnificația. Semnificația nu este absolut deloc ceea ce o
vană mulțime crede, dacă pot spune. Semnificația, aceasta este un
cuvânt vid, altfel spus este ceea ce, apropo de Dante, se exprimă
în calificativul pus asupra poeziei sale, adică faptul că ea ar fi de
iubire. Iubirea nu este nimic altceva decât o semnificație, adică
faptul că ea este vidă și vedem prea bine modul în care Dante o
încarnează, această semnificație. Dorința are un sens, însă iubirea
așa cum am dat seama de asta în seminarul meu despre Etică, așa
cum iubirea curtezană o suportă, asta nu este decât o semnificație.
Mă voi mulțumi să vă spun ce v-am spus azi, întrucât la fel de bine
nu văd de ce aș insista.

1977.02.26. Despre isterie

Escrocherie și proton pseudos, este același lucru. Freud spune
același lucru ca și ceea ce eu numesc cu un nume francez, el nu
putea totuși să spună că el educa un anumit număr de escroci. Din
punct de vedere etic, este insustenabilă profesiunea noastră, este
prea bine de altfel pentru asta că sunt din asta bolnav, pentru că
am un supraeu, ca și toată lumea.

1974.11.19. Seminarul 22, „R.S.I.”, lecția 1

Dacă vorbesc acest an, voi lua lucrurile de capătul identității de
sine la sine. Întrebarea este de a ști dacă asta se aplică analistului.
3
Analistul poate fi el considerat ca și un element? Oare face el,
altfel spus, mulțime?
Să faci mulțime, asta este ceva ce voi încerca să vă explic, nu este
să faci sindicat. Sunt doi termeni diferiți. Să faci mulțime, asta
poate să vrea să spună, asta vrea să spună: să poți să faci serie. Și
ceea asupra ce eu mă interoghez este: unde anume această serie se
oprește?
În alți termeni: un analist poate el... după exemplul a ceea la ce
tocmai am făcut aluzie privind injuria ...să se comporte ca un
imbecil?
Asta este foarte important ca și întrebare. Cum anume se judecă
ceea ce eu calific din imbecilitate? Asta cu siguranță are un sens,
chiar și în discursul analitic.
Altundeva de asemenea bineînțeles: în fiecare discurs nimeni nu
se înșală acolo: ești imbecil sau nu... eu spun prin raport la acel
discurs, anume: la „discursul stăpânului”, la „discursul
universitar”, și la „discursul științific” ...asta nu face nici o
îndoială.
Cum să definești imbecilitatea în discursul analitic? Iată o
întrebare, o întrebarea pe care am introdus-o, pe credința mea, aș
spune încă de la primul meu an de seminar, enunțând că dacă
analiza este în mod cert un remediu contra ignoranței, ea este fără
efect contra prostiei. Fiți atenți un minut! Am spus deja că prostia
nu este imbecilitatea. Cum să situezi imbecilitatea, s-o specifici în
prostie?
Deranjantul și dificilul în întrebarea pe care eu o evoc, a aceasta
din care poate de la mine voi veți păstra vântul, eu nu trebuie să
insist azi prea greu, însă totuși trebuie spus că există subiecți la

4
care analiza... eu spun experiența analitică ...atunci când ei i se
oferă acolo, nu reușește. Și eu precizez: asta îi face imbecili.
Trebuie prea bine să existe ceva la început care agață. Asta vrea
poate să spună că ei ar fi mai utili, eu înțeleg utilizabili, altundeva.
Eu vreau să spun că pentru altundeva, ei au daruri evidente.
Asta ne readuce la etica fiecărui discurs și aceea nu este pentru
nimic că eu am avansat termenul „etica psihanalizei”, etica nu este
acolo aceeași, și este poate la cei a căror etică va fi făcut flori
altundeva, faptul că analiza nu reușește.
Simplă ipoteză însă că poate... asta nu poate fi fără detururi ...că
poate dacă eu mă decid, noi vom pune aici... în sfârșit „noi vom
pune” este un mod de a vorbi: eu voi pune aici la probă.
Pornind de aceasta, eu indic faptul că nu există altă etică decât de
a juca jocul după structura unui discurs, și faptul că noi regăsim
acolo titlul meu de anul trecut: sunt non-credulii, cei care nu joacă
jocul unui discurs, cei care se găsesc în pasă de a rătăci.
Nu este neapărat mai rău pentru asta! Atât doar că este pe riscurile
lor. Cei care rătăcesc – în fiecare discurs – nu sunt acolo în mod
neapărat inutili, prea bine departe de acolo! Atât doar că ar fi
preferabil ca pentru a fonda unul nou – dintre acele discursuri – ei
bine să fii din asta puțintel mai mult credul. Iată!

1974.03.16. Televiziune
Întrebarea 23
Pentru ca întrebarea lui Kant să aibă un sens, eu aș transforma-o
în: de unde sperați voi? Este acest „de unde” ceea ce este
important. În care voi ați vrea să știți ceea ce discursul analitic vă
poate promite, întru-cât pentru mine este tot fiert. Psihanaliza –
5
iertați-mă – v-ar permite cu siguranță să trageți în clar
inconștientul din care voi sunteți subiecți. Însă fiecare știe că eu
nu încurajez acolo pe nimeni, pe nimeni a cărui dorință nu ar fi
decisă.
Chiar mai mult... scuzați-mă că vorbesc despre „dumneavoastră”
în rea companie ...eu cred că trebuie refuzat discursul analitic
canaliilor: este în mod sigur acolo ceea ce Freud deghiza dintr-un
pretins criteriu de cultură. Trebuie spus că aceste criterii de etică
nu sunt din nefericire mai certe. Oricum ar fi, este din alte
discursuri și care se judecă înainte de intrarea în cel analitic. Dacă
eu îndrăznesc să articulez că „analiza trebuie refuzată canaliilor”,
este că pe canalii asta le face proaste („bêtes”)... Este cert o
ameliorare, însă fără speranță, pentru a relua termenul
dumneavoastră (Râset al lui Lacan).

1973.04.10. Seminarul 20, „Încă”, lecția 10, „Poziția

lingvistului”
...etica este de ordinul gestului.
Atunci când locuim limbajul, există gesturi pe care le facem...
gesturi de salutare, de prosternare în ocazie, de admirație atunci
când este vorba despre un alt punct de fugă, Frumosul ...ceea ce
spuneam acolo implică că asta, asta nu merge dincolo: facem un
gest și apoi ne conducem ca toată lumea, adică ca și restul
canaliilor.