2023.11.24.

Despre abis

„În sfârșit, voi înțelegeți, există același abis între numărul unu și
numărul doi, ca și între nu contează care dintre numerele întregi
și litera zero a lui Cantor...”

1977.09.25. Închiderea zilelor Școlii Freudine din Paris

Tot ceea ce marchează distanța de la limbă la logică (și acolo este un
abis) merită să fie explorat. În sumă iraționalul, ceea ce știm, pune în
mânie, ira. Asta va merge („Ça ira” – Asta va merge, Asta va fi bine,
Asta mânie) este într-adevăr cântecul mâniei.

1
 1976.04.13. Seminarul 24, „Sfântomul”, lecția 10
Am încercat să fiu riguros făcând remarcat faptul că ceea ce Freud
suportă ca și inconștientul presupune întotdeauna o știință, și o știință
vorbită, ca atare. Faptul că este minimul pe care-l presupune faptul că
inconștientul poate fi interpretat. El este în întregime reductibil la o
știință. După care, este clar că această știință cere minim două
suporturi, nu-i așa, pe care le numim termeni, simbolizându-i din
litere.
De unde scrierea mea a științei ca și suportându-se din S – nu la
puterea a doua – din S cu acest indice care îl suportă, acest indice al
unui mic 2 jos – asta nu este S-ul la pătrat – este S-ul „presupus a fi
2”: S2. Definiția pe care o dau acestui semnificant, ca atare – și pe
care-l suport din S indice 1: S1 este de a reprezenta un subiect, ca atare,
și de a-l reprezenta cu adevărat. Cu adevărat vrea să spună în ocazie:
conform realității. Adevărul este spunere conformă realității.
Realitatea care este în ocazie ceea ce funcționează, ceea ce
funcționează cu adevărat. Însă ceea ce funcționează cu adevărat nu are
nimic de-a face cu ceea ce eu desemnez din Real.
Este o presupunere absolut precară faptul că Realul meu...
trebuie prea bine să mi-l pun la activul meu
...că Realul meu condiționează realitatea, realitatea audiției voastre de
exemplu.
Există acolo un abis despre care suntem departe de a putea asigura că
el se traversează. În alți termeni, instanța științei...
pe care Freud o reînnoiește, vreau să spun renovează sub forma
inconștientului
...este un lucru care nu presupune absolut deloc în mod obligatoriu
Realul de care eu mă servesc.

2
 1975.10.04. Conferință la Geneva despre simptom
Freud și-a dat seama că existau lucruri despre care nimeni nu putea
spune că subiectul vorbitor le știa fără să le știe. Este tocmai pentru
aceasta că am vorbit despre semnificant, și despre efectul său
semnificat. Natural, cu semnificantul, nu am vidat absolut deloc
problema. Semnificantul este ceva care este încarnat în limbaj. Se
găsește că există o specie care aștiut să latre într-un astfel de mod încât
un sunet, în calitate de semnificant, este diferit de un altul. Olivier
Flournoy mi-a spus că a publicat un text al lui Spitz. Citiți a sa Despre
nașterea la vorbire pentru a încerca să vedeți în sfârșit cum anume se
trezește relația la lătrat. Există un abis între această relație la lătrat și
faptul că la sfârșit, ființa umilită, ființa humus, ființa umană, ființa cum
veți vrea s-o numiți – este vorba despre voi, despre voi și despre mine
-, că ființa umană ajunge să poată spună ceva. Nu doar să poată să-l
spună, ci încă acest cancer pe care eu îl definesc a fi limbajul, pentru
că nu știu cum altfel să-l numesc, acest cancer care este limbajul,
implică încă de la început o specie de sensibilitate.

1974.11.01. A treia
Subiectul presupus a ști, care este analistul în transfer, nu o este
presupus eronat dacă el știe în ce consistă inconștientul, din a fi o
știință care se articulează din lalimbă, corpul care acolo vorbește
nefiindu-i înnodat decât prin realul din care el se juisează. Însă corpul
este de înțeles în realitate ca și deznodat de acest Real care, pentru a
ex-sista acolo sub titlul de a face juisarea sa, nu îi rămâne mai puțin
opac.
Este abisul mai puțin remarcat al faptului că este lalimba cea care,
această juisare, o civilizează, dacă îndrăznesc s-o spun. Înțeleg pe
acolo că ea o poartă la efectul său dezvoltat, cel prin care corpul
juisează de obiecte dintre care primul, cel pe care îl scriu din mic (a),
este obiectul însuși, așa cum o spuneam, despre care nu există idee...
3
idee ca atare, înțeleg
...în afară de la a-l sparge, acest obiect, în care caz bucățile sale sunt
identificabile în mod corporal și, ca și spargeri ale corpului,
identificate, și aceasta doar prin psihanaliză.

1974.05.21. Seminarul 21, „Non-credulii rătăcesc”, lecția 14

Faptul că la animal trebuie prea bine să constatăm că juisarea falică,
oricare ar fi, nu are aceeași prevalență, nu are aceeași greutate, aceeași
greutate într-un fel de opoziție care există cu privire la juisarea în
calitatea în care două corpuri juisează unul de altul, este tocmai acolo
falia prin care se aruncă în abis („s’abîme” – se degradează, „abîme”
– abis), dacă o putem spune, în experiența analitică tot ceea ce se
ordonează din iubire. Faptul că dacă o vorbim – așa cum am spus-o,
am evocat-o anterior – faptul că dacă o vorbim despre nod, este a face
aluzie la îmbrățișare, la strângere.

1974.03.30. Alla Scuola Freudiana

Și eu nu aș fi departe de a articula că dacă limbajul într-un fel oarecare
se înnoadă la real, este pentru atât cât există înăuntru din numărabil:
nu doar din cauza numelor numerelor, ci din cauza faptului că
elementele, la orice nivel le-ați lua, sunt toate elemente numărabile.
Este tocmai pe acolo că realul face intrarea sa și ajunge la ceea ce am
numit aglomerarea prin real: este prin știință, prin numeric.
În vreme ce nu există decât un singur număr care să facă cu adevărat
problemă, este cel care ar putea da cheia sexului, adică numărul doi.
Numărul doi nu este absolut deloc atât de ușor de constituit ca și asta,
așa cum doar matematicienii pot s-o știe. Este pentru asta că mă
adresez vouă în mod special.
Este că sunteți de acord că numărul doi este inaccesibil?

4
El este absolut diferit de numărul unu sau trei pentru că el nu poate fi
generat prin unu plus unu în aceasta: faptul că deja la a pune unu plus
unu, voi puneți doi. Este un cerc vicios, numărul doi, nu-i așa? Dacă
voi considerați ca și un număr accesibil pe cel pe care voi îl puteți face
să derive dintr-un număr mai mic, este cert că deja în ideea însăși a
reuniunii a doi uni, există deja presupus numărul doi. Adunarea în ea
însăși ține numărul doi drept deja presupus. În sfârșit, voi înțelegeți,
există același abis între numărul unu și numărul doi, ca și între nu
contează care dintre numerele întregi și litera zero a lui Cantor... Este
tocmai pentru asta că dacă nu aveam piemontezul Peano, am fi în mod
absolut în afară de a fi în stare de a da seama de orice ar fi despre
numerele pe care le numim totuși naturale... care nu pot să se sprijine
în cele din urmă decât pe o axiomatică, adică pe ceva inventat.
...
Însă este evident că interpretarea nu poate ajunge la nici o formalizare,
în acest sens că interpretarea, este întotdeauna a da un sens. Însă
trebuie să ne dăm seama de aceasta: este că locul sensului, este
întocmai acolo unde nu există nici un raport formalizabil, pentru că
după toate atunci cân eu spun: nu există raport sexual, asta vrea să
spună: nu există formalizare posibilă a raportului de la unul la altul.
Ceea ce știam încă de la Parmenide. Căci există totuși un dialog al lui
Platon care acolo deasupra este în mod absolut clarificator, nu-i așa?
Așadar Platon, bine înțeles, nu vede absolut deloc că ceea la ce dă
forma, este forma non-raportului, unul și altul rămân separați de un
abis...
Este în cele din urmă în jurul a asta că sensul a nu contează ce din ceea
ce se poate enunța se orientează: el se orientează spre această gaură în
real care este gaura a... care întocmai permite simbolicului să facă
acolo nod.

5
 1974.02.19. Seminarul 21, „Non-credulii rătăcesc”, lecția 8
Și este prea bine în asta că spun că Realul, nu doar acolo unde există
o gaură asta se inventează, dar și că nu este de negândit că este tocmai
prin această gaură că noi avansăm în tot ceea ce noi inventăm din Real,
ceea ce nu este nimic.
Pentru că este clar că există un loc în care asta merge, Realul, este
atunci când noi îl facem să intre ca și 3, acest lucru bastard, pentru că
este sigur că este dificil să manipulezi în mod logic această conotație
„3” pentru Real.
Tot ceea ce noi știm este că „1” conotează foarte bine juisarea, și că
„0” asta vrea să spună „nu există din asta”: ceea ce lipsește, și că dacă
0 și 1 asta face 2, nu este asta ceea ce face mai puțin ipotetică
conjuncția juisării de o parte, cu juisarea de alta. Ce mai...
Nu doar că asta nu o face mai sigură, dar asta o aruncă în abis. Într-o
lume nici făcută nici de făcut, o lume total enigmatică, din momentul
în care încercăm să facem să intre acolo acest ceva care ar fi modelat
pe logică, și din care s-ar fonda faptul că în specia zisă umană suntem
sau bărbat sau femeie.

1973.04.10. Seminarul 20, „Încă”, lecția 10

Este cu adevărat întrebarea: a fi isteric sau nu, există din asta Unu
sau nu?
În alți termeni acest „nu toată”...
într-o logică care este logica clasică
...pare să implice existența lui Unu care face excepție.
Astfel încât ar fi acolo că noi am vedea apariția, apariția în abis...
și voi veți vedea de ce o calific astfel

6
...apariția acestei existențe, acestei „cel puțin una” existențe care, cu
privire la funcția !, se înscrie pentru a o spune, căci dacă propriul
spusului este ființa – vă spuneam adineaori, propriul spunerii este de
a ex-sista prin raport la orice spus ar fi.

1973.03.13. Seminarul 20, „Încă”, lecția 8

E existat un Freud, este un nume care merită prea bine, nu-i așa, Freud:
în sfârșit este un nume glumeț: Kraft durch freudig (forță prin
bucurie), este saltul cel mai glumeț al sfintei farse a istoriei. Am putea
poate, în timp ce asta durează (această turnură), să vedem din asta o
mică luminare, o mică luminare a ceva ce ar privi pe Altul, pe Altul în
calitatea în care este tocmai la asta faptul că femeia are de-a face
(L→ S(A)). Ce mai...
Există ceva esențial în ceea ce aduc ca și complement la ceea ce foarte
bine s-a văzut...
văzut prin căi pe care asta lumina pentru a vedea că este tocmai asta
ceea ce s-a văzut
...ceea ce s-a văzut este nimic decât de partea bărbatului, adică: faptul
că ceea la ce bărbatul avea de-a face era la obiectul(a), că toată
realizarea sa a acestui „raport sexual” sfârșea la fantasmă (S◊ a),
...și am văzut-o, apropo de nevrozați: „Cum anume nevrozații fac ei
dragoste?” este tocmai de acolo că am pornit.
Acolo deasupra, bineînțeles nu am putut să ratăm să ne dăm seama de
faptul că, exista acolo un corelat cu perversiunile, ceea ce vine în
sprijinul micului(a) al meu, întrucât micul(a), este cel care...
oricare ar fi, zisele perversiuni
...le este acolo ca și cauză. Ce mai... Am văzut mai întâi asta, era deja
nu chiar așa de rău, nu-i așa?

7
Amuzantul - nu-i așa? – este faptul că... este faptul că Freud le-a
atribuit în mod primitiv femeii. Este... este... este foarte, foarte
amuzant să vezi asta în cele „Trei eseuri”. Este cu adevărat o
confirmare, în sfârșit a faptului că, a faptului că vedem în partener,
atunci când suntem bărbat, în mod exact ceea din ce ne suportăm noi
înșine, dacă mă pot exprima astfel, ceea din ce ne suportăm în mod
narcisic.
Din fericire, a existat în suită, în sfârșit ocazia de a ne da seama de
faptul că perversiunile sunt...
perversiunile așa cum le înțelegem în nevroză, așa cum credem să le
reperăm
...sunt absolut deloc asta nevroza. Este visul mai degrabă decât
perversiunea – nevroza înțeleg! Că nevrozații nu au nici unul dintre
caracterele perversului este cert, pur și simplu ei visează despre asta,
ceea ce este prea bine natural, căci fără asta cum să atingi la partener.
Perverșii, am început totuși să întâlnim din asta nu-i așa, aceia care nu
voiau cu absolut nici un preț să vadă Aristotel (τερατῶδες : tératodès
(monstruosités)). Am văzut acolo că există o subversie a conduitei,
sprijinită...
dacă pot spune
...pe un a ști-să faci care este legat absolut la o știință, și la știința –
Dumnezeul meu – la știința naturii lucrurilor, un ambreiaj direct...
dacă pot spune
...al conduitei sexuale asupra...
trebuie prea bine s-o spui
...asupra a ceea ce este adevărul său al conduitei sexuale, adică
amoralitatea sa. Puneți sufletul („l’âme”) la început acolo înăuntru
dacă vreți: am(„âme” – suflet) -moralitate. (Râsete)

8
Există o moralitate, iată consecința, o moralitate a conduitei sexuale
care este sub-înțelesul a tot ceea ce s-a spus despre Bine. Atât doar că
prin eforturi repetate de a spune, de a spune despre bine, ei bine asta
sfârșește la Kant, unde moralitatea („la moralité”)...
în două cuvinte de data asta
...moralitatea se mărturisește ceea ce ea este...
și este ceea ce am crezut că trebuie să avansez într-un mic articol: Kant
cu Sade
...ea mărturisește faptul că ea este agreabilă („sade”) moralitatea.
(Universalitate: a Binelui (Aristotel), a Eticii (Kant), a Dreptului la
juisare (Sade)) Veți scrie Sade cum veți vrea:
-fie cu un mare S (Sade), pentru a face un omagiu acestui biet idiot
care ne-a dat acolo deasupra interminabile scrieri,
-fie cu un mic s (sade) pentru a spune că este în cele din urmă modul
ei propriu de a fi agreabilă nu-i așa, întrucât este un vechi cuvânt
francez care vrea să spună asta,
-fie – mai bine! – c.sedilă.a.d.e. : „çade”, adică faptul că moralitatea,
trebuie totuși prea bine spus că asta se termină la nivelul lui „Asta”
(„Ça”), și că aceasta este destul de scurt.
Altfel spus ceea despre ce este vorba este că iubirea este imposibilă,
ce mai... și că raportul sexual se aruncă în abis în non-sens, ceea ce nu
diminuează în nimic interesul pe care noi îl putem avea pentru celălalt.

1972.06.01. Seminarul 19, „Știința psihanalistului”, lecția 7

Acolo nu vorbesc decât despre știință și remarc faptul că nu este vorba
despre „adevărul despre știință”, ci despre „știința despre adevăr”, și
că această „știință despre adevăr”, asta se articulează din vârful a ceea
ce avansez în acest an despre „Există din unul!” („Y a d’l’un !”),

9
„Există din unul” și nimic în plus: este un Unu foarte particular cel
care separă Unul de Doi, și care este un abis.

1972.03.08. Seminarul 19, „...Sau mai rău”, lecția 6

Este o întrebare pe care o voi lăsa deoparte pentru azi, pentru că voi
începe prin dezvăluirea absolut simplă a ceea ce este din acest Altul
pe care îl scriu într-adevăr cu un mare A. Altul despre care este vorba,
Altul este cel al cuplului sexual – acela însăși – și este prea bine pentru
aceasta că ne va fi necesar să producem semnificantul care nu se poate
scrie decât din faptul că el îl barează, pe acel mare A: S(A).
„Noi – nu este ușor, nu-i așa...
„Noi – subliniez fără să mă opresc acolo căci nu aș face nici un pas...
„Noi nu juisăm decât de Altul”.
Este mai dificil să avansezi în aceasta, care ar părea să se impună,
pentru că ceea ce caracterizează juisarea...
după ceea ce tocmai am spus
...s-ar sustrage: aș avansa eu că „noi nu suntem juisați decât de Altul”?
Este prea bine abisul pe care ni-l oferă într-adevăr problema existenței
lui Dumnezeu, în mod precis cea pe care eu o las la orizont ca
inefabilă.
Pentru că ceea ce este important...
nu este raportul cu ceea ce juisează, a ceea noi am putea crede ființa
noastră
...ceea ce este important, atunci când spun că „noi nu juisăm decât de
Altul”, este aceasta: este faptul că nu juisăm de el în mod sexual – nu
există raport sexual – nici nu suntem juisați de el.

10
 1966.01.26. Seminarul 13, „Obiectul...”, lecția 8
...în cele din urmă specularizatul nu este specularizabilul. Departe de
a fi specularizabilul el este poate pur și simplu ceea ce face să crezi că
există un specularizabil și că specularul ca atare este întotdeauna
traversat de un rest care a căzut în afara câmpului reflexiei.
În sumă faptul că există acolo un fel de abis între subiectul predicând
și subiectul predicatului aceasta ne indică faptul că există acolo între
ei doi, ca și o lume, ca și un vid, ca și un ceva care îi îndepărtează, cert
nu fără a putea să-i dialectizezi însă fără a permite în vreun moment
ca aceasta să vizeze „tu ești Eu („Je”)”, fără a se constitui ca și altceva,
ca și un forțaj care nu aparține nici logicii nici gramaticii, ci acestui
forțaj particular al dorinței.

1964.01.29. Seminarul 11, „Fundamente”, lecția 3

„Nu sunt singur, mă îndoiesc.”
Și cine nu s-ar îndoi apropo de transmiterea visului atunci când, într-
adevăr, abisul este manifest de la ceea ce a fost trăit la ceea ce este
raportat? Ori este tocmai acolo că Freud pune accentul cu toată forța
sa. Îndoiala, aceasta este sprijinul certitudinii sale.

1959.06.10. Seminarul 6, „Dorința”, lecția 24

Obiectul fantasmei, pentru atât cât el se deschide pe această dorință a
Altuia, este vorba despre a nu-l apropia, iar pentru aceasta în mod
evident există mai multe soluții.
Noi am văzut-o pe care este legată la promovarea obiectului fobic, a
obiectului interdicției. Interdicției a ce? În cele din urmă a unei juisări
care este periculoasă pentru că ea deschide în fața subiectului abisul
ca atare al dorinței.

11
 1957.05.09. Instanța literei
Este acest abis deschis gândirii al faptului că o gândire se face
înțeleasă în abis, cel care a provocat încă de la început rezistența la
analiză. Și nicidecum așa cum o spunem promovarea sexualității în
om. Aceasta este obiectul care predomină cu mult în literatură de-a
lungul secolelor. Și evoluția psihanalizei a reușit printr-un tur de magie
comic să facă din ea o instanță morală, leagănul și locul de așteptare
al oblativității și al nevoii de iubire. Montura platoniciană a sufletului,
acum binecuvântată și iluminată, se duce absolut drept în paradis.

1955.05.25. Seminarul 2, „Eul”, lecția 20

Ați greși să credeți, că în ochii oricui privește ceea despre ce este

vorba, nimeni niciodată n-a putut decât să creadă în asta și încă
imediat: toate spiritele contemporane au făcut toate obiecțiile, adică:
-această formă a gravitației, ce este asta?
-Aceasta este de negândit, nu s-a văzut niciodată asta, acțiunea la
distanță!
Prin definiție, orice fel de acțiune este o acțiune din aproape în
aproape. Această acțiune la distanță prin traversarea vidului...
această acțiune care se exercită la distanță, în calitate de la distanță
...există acolo ceva eterogen cu restul sistemului.
Căci pentru ca sistemul lui Newton să aibă valoarea sa, trebuie un
anumit număr de realități care să existe. Ei bine, există materia,
mișcarea. Nenorocire, să nu ne angajăm acolo înăuntru. Dacă voi ați
ști până la ce punct mișcare newtoniană este un lucru ininteligibil
atunci când privim acolo de aproape, ați avea frisoane! Eu nu sunt
acolo pentru a vă apleca asupra abisurilor newtonismului. Ați vedea
12
că nu este privilegiul psihanalizei de a opera pe noțiuni contradictorii.
Mișcarea newtoniană utilizează timpul. Timpul fizicii, nimeni nu se
neliniștește din asta, căci nu este vorba absolut deloc despre orice ar fi
care privește realități. Este vorba despre doar limbaj, și nu putem
considera absolut deloc câmpul unificat altfel decât ca și un limbaj
bine făcut, ca și o sintaxă.

1955.03.16. Seminarul 2, „Eul”, lecția 14

Ce anume am observat noi în această fenomenologie a visului injecției
Irmei, pe care l-am luat ca și exemplu? Am vorbit despre două părți:
prima ajunge la revelația imaginii terifiante, angoasante, a ceea ce am
numit „capul Meduzei”, revelația abisală a acestui ceva în mod
propriu vorbind de nenumit, care este adâncul acestui gât, cu această
formă complexă, de nesituat, care face din asta la fel de bine obiectul
primitiv prin excelență, sub orice registru l-am considera
-abisul organului feminin, din care iese orice viață,
-la fel de bine abisul sau deschizătura gurii, în care totul este înghițit,
-la fel de bine imaginea morții, în care totul se termină...

1954.06.09. Seminarul 1, „Scrierile tehnice ale lui Freud”, lecția

19
Noțiunea a ceea ce noi putem numi „relație mortală”, această relație
este structurată prin acești doi versanți, aceste două abisuri, fie dorința
se stinge, fie obiectul dispare. Ea este structurată printr-o relație
reciprocă de aneantizare.
...
Nu știu dacă voi vă dați seama de ceea ce asta reprezintă ca și abis de
traversat, de la acest lucru care este soarele prin esență și în mod
fenomenologic întocmai, centrul a ceea ce aleargă asupra lumii
13
aparențelor, unitatea luminii, și la să facem din asta dintr-o dată, un
cerc, sesizând din asta unul dintre aspectele sale particulare, și să
facem din asta un cerc, asta este un lucru care deja este un abis în cele
din urmă pe care l-am putea traversa!

1951.05.02. Câteva reflecții despre ego

Acolo noi vedem Egoul în rezistența sa esențială a dezvoltării
insesizabile a Devenirii, la variațiile Dorinței. Această iluzie de
unitate, în care o ființă umană se bucură întotdeauna de propria sa
stăpânire, comportă un pericol constant de a realuneca în spate în
haosul din care ea a pornit, este deasupra abisului unui asentiment
vertiginos în care putem poate vedea esența însăși a Anxietății.

1949.09.28. „Despre cauzalitatea psihică”, în cadrul „Zilelor

Psihiatrice la Bonneval”.
Limbajul omului, acest instrument al minciunii sale, este traversat din
parte în parte de către problema adevărului său:
-fie că el îl trădează în calitatea în care el este expresie – a eredității
sale organice în fonologia lui flatus vocis, - a „pasiunilor corpului” în
sens cartezian, adică a sufletului său, în modulația pasională, - a
culturii și a istoriei care fac umanitatea sa, în sistemul semantic care l-
a format copil,
-fie că el manifestă acest adevăr ca și intenție, deschizându-l în mod
etern asupra problemei de a ști cum anume ceea ce exprimă minciuna
particularității sale poate ajunge să formuleze universalul adevărului
său.
Problemă în care se înscrie toată istoria filosofiei, de la aporiile
platoniciene ale esenței la abisurile pascaliene ale existenței -, până la
ambiguitatea radicală pe care o indică acolo Heidegger pentru atât cât
adevăr semnifică revelație.
14
 1937.01.19. Intervenție la expozeul Doamnei M. Bonaparte
„Perspective paleobiologice și biopsihice”
Mi se pare că lipsește lanțul reprezentativ; în complexul de castrare
există fantasma de castrare, în angoasa de penetrare, există fantasma
de eviscerare. Să ne reprezentăm abisul; este prea bine cert că nimic
nu ne permite să presupunem că celulele își reprezintă ceva; angoasa
este un fenomen al eului. Oarecare ambiguitate persistă în spiritul meu
în ceea ce privește percepția acestor temeri; este vorba despre această
reprezentare narcisică pe care am încercat s-o expun la Congresul
Internațional vorbind despre „stadiul oglinzii”. Această reprezentare
explică unitatea corpului uman; de ce această unitate trebuie ea să se
afirme în mod precis pentru ca omul să resimtă în modul cel mai
penibil amenințarea acestei fragmentări („morcellement” –
îmbucătățiri)? Este în primele șase luni de prematurare biologică
faptul că se fixează angoasa.

15