Generalul Aurel Aldea.

17 DECEMBRIE 2018  ALESANDRU DUTU LASĂ UN COMENTARIU

N. 28 martie 1887, Slatina – m. 17 octombrie 1949, penitenciarul Aiud.
Activitatea în timpul războiului.* După oc uparea Basarabiei şi a părții de nord a Bucovinei de către Uniunea
Sovietică, generalul Aurel Aldea, comandant al Corpului 2 armată, a fost numit (iulie 1940) şeful Delegației române
pentru reglementarea problemelor apărute în urma agresiunii sovietice,tivitatea
ac fiind concretizată în repatrier
ea a peste 13 000 de români şi în restituirea unor importante valori materiale c
re au aparținut armatei şi țării.* În aprilie 1941, i s-a încredinţat misiunea de a cerceta activitatea foştilor miniştri l
gionari, elaborând un material de 320 de pagini prin care a argumentat trimiterea în judecată a celor vinovaţi. Nu
s-a sfiit să releve şi greşelile generalului Ion Antonescu, printr-un raport înaintat personal şi confidenţial, la scurt
timp fiind pensionat. Ca urmare, aversiunea generalului
aţă de viitorul mareşal a sporit.* Începând cu 1942 s-a alăturat grupului de generali devotaţi regelui Mihai I, c
are pregătea trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Realist,
pronunţându-se pentru ,,amânare”.* Retras la ţară după declanşarea bombardamentelor anglo-americane asupra Capita
lei (4 aprilie 1944) nu a fost la curent cu desfăşurarea preliminariilor de armistiţiu cu Naţiunile Unite iniţiate de ,,opo
iţie” şi cu constituirea Blocul
i Naţional Democrat (iunie 1944).* Revenit în Capitală, a stabilit (la solicitarea colonelului Emilian Ionescu, aghiotant r
gal) contacte cu unii generali şi ofiţeri superiori cu funcţii de răspundere în garnizoană (Iosif Teodorescu, Dumit
ru Dămăceanu, Gheorghe Zamfirescu ş.a.) şi s-a oferit să ia legătura cu sovieticii, trecând frontul prin dispozitivul Armate
i 4 comandată de generalul Mihail Racoviţă, şi el unul din anturajul ,,ofiţerilor patrioţi” după
nii/,,complotiţtilor” după alţii.* Dificultăţile apărute în pregătirea acestei misiuni şi declanşarea operaţiei sovietice
,,Iaşi-Chişinău” (20 august 1944) au dus la eşuarea planurilor, trecându-se la pregătirea nemijlocită a loviturii de stat în
ederea înlăturării de la putere a lui Ion Antonescu, Aurel Aldea aflându-se printre participanţii la consfătuirea de la Pa
latul Regal
in seara zilei de 22 august 1944.* A doua zi, 23 august, a fost invitat să rămână la Palat, unde a participat la analiza situ
aţiei politice şi militare făcută de Rege şi de colaboratorii apropiaţi, situându-se (alături de Grigore Niculescu-Buze
şti şi Ioan Mocsony Stârcea ş.a.) printre cei mai aprigi susţinătoriai arestării mareşalului, în situația în care acesta nu ar
fi fost disp
s să încheie imediat armistițiul.* După arestarea mareşalului Ion Antonescu, a acceptat (la solicitarea regelui Mihai
I) postul de ministru de Interne.* Încercând să nu se implice în activitatea partidelor a urmărit să păstreze ,,liniştea, or
dinea şi autoritatea în stat”, în acest sens prezentând în Consil
u de Miniştri un Apel către Ţară.* Intrând în conflict cu comuniştii, numele său a început să fie scris pe ziduri ,,pr
eceda
de cuvintele când SUS când JOS”.* Ca urmare, la 4 noiembrie 1944 nu a mai fost inclus în noul guvern, fiind înlocuit
cu Nicolae Penescu şi trecut apoi din nou în rezervă în martie 1945 după consti
uirea guvernului dr. Petru Groza.* Nu a avut prea mult parte de o viaţă liniştită deoarece, în august 1945, când re
gele Mihai I a încercat să demită guvernul dr. Petru Groza (prin celebra ,,grevă regală”), a apreciat că persoana suveranu
lui nu era în siguranţă şi a luat în calcul declanşarea ,,unei mi
cări de rezistenţă în Bucureşti”.* În septembrie 1945, regele Mihai I i-a cerut să-l informeze de
pre ,,tot ce se petrece în oraş”.* Îngrijorat de soarta suveranului, Aurel Aldea a luat legătura cu reprezentanţi ai
organizaţiei ,,Haiducii lui Avram Iancu”, interesându-se de ,,posibilitatea găsirii unui adăpost pentru Majestatea Sa în ca
zul când
ituaţia internă ar cere aceasta”.* În acest sens, în februarie 1946 l-a informat pe suveran că în caz de necesita
te putea fi adăpostit ,,în nordul Transilvaniei”. În acelaşi scop a discutat şi cu Ionel Pop (recomandat de Iuliu Mani
u) pentru asigurarea unui adăpost mai apropiat de Sinaia, de Săvârşin sau în Munţii Sebeşului şi chiar cu regele Mihai I (
în sâmbăta Floriilor, între patru ochi), acesta arătându-se îngrijorat de ,,eventualitatea apropiată a unui conflict
între Aliaţi” şi manifestându-şi hotărârea ,,de a păstra neutralitatea”. Cu acel prilej, generalul Aurel Aldea a arăta
t suveranului schiţa unui adăpost din ,,munţii Ardealului” şi i-a făcut cunoscut unele privi

Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Arestarea, judecarea și condamnarea.

* Arestat la 27 mai 1946 a fost învinuit, prin Ordonanța definitivă nr. 6 125 din 7 noiembrie 1946 de ,,complotare
întru distrugerea unității statului român” prin aceea că, începând cu vara anului 1945, ,,a luat inițiativa polarizării
organizațiunilor subversive și, constituind o conducere centrală sub șefia sa, a împărțit țara în zone de acțiune,
organizând la teren lovitura de stat în legătură cu partizanii săi, tinzând a distruge unitatea statului prin învrăjbirea
naționalităților conlocuitoare, prin instigarea unora contra altora, prin intriga între diferitele personalități politice și
prin crearea unui climat defavorabil intereselor naționale, intensificând mijloacele de acțiune tocmai în perioada când
la Paris se negocia soarta statului român”.
* A mai fost acuzat de ,,răzvrătire”, de ,,insurecție armată”, de ,,procurare de documente publice interesând ordinea în
stat”, de ,,complicitate la păstrarea de armament, munițiuni și explozivi fără autorizație”, prin faptul că în calitate de
conducător al Mișcării Naționale de Rezistență a organizat și determinat constituirea de trupe înarmate, de echipe de
partizani etc., pe care le-a înarmat și pregătit în vederea declanșării războiului civil într-un moment ce urma să fie
decis de conducerea centrală.
* Judecat în procesul Mișcării Naționale de Rezistență (11 – 18 noiembrie 1946) de Curtea Militară de Casare și
Justiție a fost declarat vinovat și condamnat prin Decizia nr. 2 din 18 noiembrie 1946 la ,,muncă silnică pe viață
pentru crima de complotare întru distrugerea unității statului”, la ,,3 ani închisoare corecțională și 200 000 lei amendă
corecțională pentru faptul de procurare de documente publice interesând ordinea în stat” și la ,,10 ani detenție
riguroasă, 5 ani degradare civică și 50 000 lei cheltuieli de judecată pentru răzvrătire”, urmând să execute pedeapsa
cea mai grea cu comutarea detenției preventive de la 27 mai 1946 (la 23 iulie 1947 pedeapsa i-a fost comutată în
temniţă grea).
* Închis în penitenciarul Văcărești, starea sănătății sale s-a înrăutățit rapid, generalul considerând regimul de detenţie
(27 noiembrie 1947) ,,sălbatic și criminal, care timp de 5 luni mi-a stors toată vlaga și mi-a agravat boala pentru a-mi
grăbi sfârșitul. Numai în primele 4 luni am pierdut prin inaniție și suferință 30 kg din greutate”.
* Reamintind faptul că în august 1947, Serviciul sanitar al penitenciarului Aiud ceruse oficial internarea sa în Spitalul
penitenciarului Văcărești, generalul se întreba și întreba: ,,Nu înțeleg de ce atâta pornire și prigoană împotriva mea.
Celui mai mare dușman nu i se poate refuza asistența medicală. Este o obligație umană nu numai o datorie creștină.
Se uită că am depășit vârsta de 60 de ani. Cine are interes să fiu suprimat așa de repede? N-am făcut rău nici unei
ființe, n-am persecutat, n-am arestat, nu am omorât pe nimeni, sunt doar un cetățean cinstit și conștient, care, ca foarte
puțini alții, și-a afirmat dragostea de Neam, Țară și Coroană cu credință și spirit de sacrificiu”.
* A încetat din viaţă la 17 octombrie 1949 în penitenciarul Aiud, medicii punând diagnosticul de miocardită cronică.

Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE

Bibliografie:
Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944 – 1964), Editua Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.
19-33.
Florica Dobre, Alesandru Duţu, Distrugerea elitei militare sub regimul ocupaţiei sovietice în România, vol. I (1944 –
1946), vol. II (1947 – 1964), INST, Bucureşti, 2001.
Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bucureşti, 2012.