Inadvertențe – inadmisibile, la acest nivel – în luările de poziție publice, indiferent la

ce formă/nivel sau

Guvernul General Constantin Sănătescu (1) a fost consiliul de miniștri care a guvernat
România în perioada 23 august - 3 noiembrie 1944.

Guvernul General Constantin Sănătescu (2) a fost consiliul de miniștri care a guvernat
România în perioada 4 noiembrie - 5 decembrie 1944.

“Pe căpitan îl chema Anton Dumitrescu“ !!!

După aproape 50 de ani de evenimentul asupra căruia este chemat să se pronunțe, fostul
rege are tot felul de lacune, lapsusuri. Posibil… Nu comentăm, aici, prestația
convorbitorului, în bună parte sub așteptări !

refùxului său. lar cl a înțeles că retragerea armatei de pe frontul de răsărit va nvca ța

urmare însăși retragerea lui din viața politică a țării. Poate că aceasta ar 11 fb.st cca dintîi
consecință a colaborării lui cu grupui nostru. Noi însă nu proiectaserăm un asemenea
pas. Se vede că el la asta s-a gândit când a spus că nu poate să lase țara în mâinile unui
copil. Sănătescu îl avertizase doar că rcluy.înd să iasă din alianța cu nemții ne obligă să
alcătuim un guvem capabil tic-o asemenea hotărâre.
Ïpotcza refuzului ni se păruse, nu cu muîte zile înainte, imposibilă. Avcam în rexervă o
mica echipă de trei subofiteri și unJîămtandin garda refila, prcgatită să intervină în cazul
refuzului și să-Ï aresteze. Unii spun că, și ncceptînd conditiile noastre, Antonescu ar fi
fost arestat. Categorie, nu, îiHelcgînd cursul Ïucrurilor, altul ar n fost și destinul său - ar
n însemnat că fnțelege și momcntul pe care-1 impune realitatca istoriei. De ce să-1 fi
aresiat? Dupa mai bine de un ceas de disculii fară nici un rezultat, am spus: "Dacă
lucrurile stau asa, atunci nu ne mai ramîne nimic de făcut." O frază-parolă. și îitunci s-a
deschis usa și în salon au imrat cei patru. Pe căpitan îl chema Anton Dumitrescu. Unui
dinire subofițeri, Dumitru Băiă, era de mai muïltă vreme pe lângă mine - trăieste și acum.
Numele eclorlalți nu mi le mai amintesc. Au intrat, deci, au salutat și s-au apropiat de
Antonescu. Căpitanul i-a spus să-1 unncxc și a pus mîna pe brațul lui. Antonescu a
devenit dintr-o data (eapan, s-a fntors spre Sanătescu și 1-a întrebat: "Ce înseamnă asta?"
Sănătescu a avut alunci un mșoment de ezitare și a vrut să ia mîna lui Dumitrescu de pc
bratul marealului. Cînd am văzut asta , am plecat. Avusescm dcstule neîntelegeri cu
Antonescu, dar nu-mi făcea nici o plăcerc să asist Ïa scena arestării lui. Dîndu-si scama
că accst moment de derută ar putea să se dilate și să compromită. în final, întrcaga
actiunc, aghiotantul meu, Emilian Ionescu, care privea totul de lângă usa a strigat:
"Executarea!" Acestui om care nu și-a pierdut prezența de spirit îi datorăm mult. Cei trei
l-au luat și au pornit cu el spre ușă. Când să urce treptele care mergeau sus, Antonescu s-
a întors către ei și le-a spus: "Mâine o să t'ï\\ toți executai." și a scuipat în f'd\a. ofiterului.
L-au dus sus, la primul ctaj. Eram fn casa noua dințspatde Palatului - și 1-au închis în
camera-seif, acolo unde tatăl m cu îsi ținuse colectia de timbre. Colecția fusese luată și
acum camera era disponibilă.

M. C. Care era starea de spirit a grupului?

țM. Eram încordați, dar în același timp lucizi. Sunt momente grele aie v\c\n când judecata
\î se limpezește în loc să se întunece, nu știu cum, parcă ești ull om, Cât despre teamă nu
putea fi vorba. înfrigurare - da, dar nu teamă.
în /iua aceea am sim\ït mâna lui Dumnezeu.
22
 cu sțtUîai 1 al României
Echipâ noastră s-a mutât în Palat. Eram preocupați de alcăluirca guvcmu-lui. Cum am
spus. totul fusese devansat cu trei zile și nu toți oamenii care lucra-seră cu noi la
realizarca acestui plan ne erau la îndemînă. în ceasurile acelea, mai urgent era să-i
anihiïam pe oamenii lui Antonescu, decît să-i adunam pc to\i ai noțtri. Ața s-a făcut că,
pe rînd, i-am chemat la Palat pe toti colaboratoril apropiati ai Maresalului. :ț
< .,.,Mtiț,
„ M.C. Pe care îl considerai mai imponant? jU. Pe Cristcscu, de la Sigurantă. Or.

tocmai el a refuzat.să vină.

M. C. A simțit pericolul?
tțt. Fără îndoială. A venit, în schimb, Pantazi, au venit Elefterescu, prefectul politiei, și
oamenii lui din biroul miiitar. Unui dintre aghiotaniii mci, comandorui Gherghel, orner
de marina, i-a anunîat că Antonescu vrea să le
vorbească despre problemele frontului.
S-au conformât chemării fără nici o ezitare.
înainte de sosirea lor, garda noasiră a iesit în curtea Palatului, care dă spre piață. Acolo
erau oamenii din garda lui Antonescu. Zece militari comandali de un of4er au facut front
în fața masinilor - erau acolo masina lui, plus mațina de siguranță cu nu țtiu cîți oameni
în ea -, au pus pustile cu țeava în jos, spre soldatii de garda, și le-au comandat: "Urmati-
ne!" Apoi i-au condus în cazanïia din spatele Palatului, dupa care niste soferi s-au grăbit
să ia masinile de acolo. să nu vadă nimeni că au ramas fără supraveghere.
Nu se putea proceda altfel.
Toti care au fost convocafi la Palat în urma acestei manevre au fost neutralizați rînd pe
rînd. Lucram sub tensiune și nu trebuia să ne scape nici un amănunt - și, într-adevăr, nu
ne-a scăpat nici unui. Acoîo se punea la cale soarta țării si, dacă am fi acționat cu gîndul
la reacția imediată a nemtUor, poate că nu toate lucrurile ar fi mers la fel de bine.
Colonelul Dămăceanu, șeful Statului Major al Pieții Bucuresti, a fost lângă mine; el a
chemat trupele care se aflau în jurul Bucureștiului - în București nu se aflau decât recruți,
doar cu trei
' '- "-',' rftiterț »wi •,.,- -,,. —•,-J-. , '„
luni de antrenament.

M.C. Dămăceanu...