Prof.

Corvin Lupu: Militarii sovietici care au acționat în decembrie 1989 au locuit în unități
militare ale MApN, MI și SRI… (I)

În aceste condiții, nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie

jefuită de străini
Profesorul universitar Corvin Lupu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este un istoric
cunoscut, specializat în istoria relațiilor internaționale contemporane și recente ale României,
specialist în istoria Securității și a evenimentelor din decembrie 1989.
Privitor la acestea, pe lângă studii, articole și analize, profesorul Corvin Lupu a scris trei cărți de
mare profunzime:
– „România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat”, prefață de Gheorghe
Buzatu, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2010;
– „Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României”,
Editura Elion, București, 2015 și
– „Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și istoria
Securității regimului comunist din România”, Editura Elion, București, 2018, aceasta din urmă
împreună cu prof. univ. dr. gen. bg. SRI Cristian Troncotă.
Profesorul Corvin Lupu este cunoscut pentru viziunile sale pe care le exprimă în toată cruzimea
adevărului, fără preocuparea de a menaja pe cineva, fără aliniere la corectitudinea politică a
momentului istoric și fără a ocoli partea dureroasă a adevărului. Fiecare luare de cuvânt a
domniei sale la diverse manifestări științifice reprezintă momente care generează reflecții și
mult interes din partea asistenței.
Prezentăm în cele ce urmează un interviu pe care dumnealui l-a acordat jurnalistului Mihai
Șomănescu, redactor șef la cotidianul ActiveNews:
ActiveNews:
Domnule profesor, haideți să începem cu începutul. Când au izbucnit evenimentele din
decembrie 1989? Pe 16 decembrie la Timișoara, sau pe 14 decembrie, la Iași? Sau nici una, nici
alta?
Corvin Lupu: Domnule Mihai Șomănescu, dacă este să o luăm de la „Adam și Eva”,
evenimentele au început în anul 1969, când mareșalul Leonid Ilici Brejnev a ordonat „Planul
Dniestr”, respectiv a ordonat GRU și KGB să-l înlăture pe Nicolae Ceaușescu cu un lider socialist
devotat Moscovei. Pentru punerea ordinului în aplicare, serviciile sovietice, în conlucrare cu
agentura din România, au avut nevoie de două decenii.
Dacă ne referim strict la luna decembrie 1989, când s-a derulat actul final al „Planului Dniestr”,
aș spune că este importantă și ziua de 9 decembrie 1989, ziua în care a început să pătrundă în
România ultimul mare lot de agenți străini, îndeosebi sovietici, care au acționat împotriva
României.
În 14 decembrie 1989, la Iași, a fost o tentativă a complotiștilor de a declanșa revolta populară,
dar numai cu agenții sovietici nu s-a putut face. Rețeaua Securității nu a fost mobilizată în
stradă, iar șefii care au răspuns de „obiectivul Iași” – respectiv gen. Constantin Olteanu, secretar
al CC al PCR și gen. Victor Niculicioiu, șeful UM 0110 de Contraspionaj pe spațiul țărilor
socialiste, din partea DSS – nu făceau parte din grupul de puciști. Apoi, col. Constantin Ciurlău,
șeful Securității jud. Iași, spre deosebire de șefii săi din București, nu acționa în direcția
răsturnării lui Ceaușescu. El a stat în expectativă, dar fără să-i neutralizeze pe agenții sovietici
care trebuiau să declanșeze revolta populară, coordonați de Casian Maria Spiridon și Ștefan
Prutianu, lăsându-i să facă afișe și să le distribuie, chemând populația la revoltă pentru ziua de
14 decembrie. Dar, forțele de ordine au luat poziții în dispozitivele ordonate, s-a patrulat și
complotiștii au decis că trebuie să renunțe. Convoaiele de mașini Lada, multe cu numere
consecutive, s-au pus în mișcare către Timișoara, unde era pregătită etapa următoare a
declicului… Într-un hotel din Iași, unde fuseseră cazați agenți sovietici, aceștia au uitat în
cameră o hartă rutieră pe care era însemnat cu culoare roșie traseul Iași – Timișoara…
AN:
Care a fost factorul declanșator al evenimentelor? Ce i-a făcut pe români să se revolte? Au fost
ei „ajutați” să se revolte?
C.L.: Sigur că da. Evenimentele de la casa parohială a preotului reformat Laszlo Tökes au
debutat prin crearea unui conflict artificial: nu s-a pus în executare sentința definitivă a instanței
de a-l muta pe preot în jud. Sălaj. Această situație a fost generată de ofițerul acoperit de
securitate Ion Cumpănașu, director al Departamentului Cultelor. Astfel, în 15 decembrie,
dimineața, în fața casei preotului reformat, unde era și o stație de tramvai, au apărut 10-12
persoane. După câteva ore, au ajuns la 50, iar seara erau peste 100. Nu era nicio problemă ca
primii provocatori să fie neutralizați, cercetați și văzut de unde sunt, cine i-a trimis și în ce scop.
Dar nu s-a făcut nimic. Securiștii veneau din jumătate în jumătate de oră, se uitau la
protestatarii de la casa parohială și plecau. Abia în 18 decembrie, când lumea văzuse că nu se
intervine și a prins curaj, a sosit la Timișoara gen. Constantin Nuță, trimis de Ceaușescu, care a
constatat că, împotriva legislației în vigoare și a ordinelor care s-au dat de la București,
inspectorul șef al MI, col. de securitate Ion Popescu (pucist), dezarmase miliția și se menținea
starea conflictuală la casa parohială a lui Laszlo Tökes. Acest preot a fost dovedit a fi fost atât
agent al serviciilor secrete maghiare, cât și informator al Securității, cu acte în regulă, iar în
evenimentele din decembrie 1989, serviciile secrete maghiare și conducerea Securității din
România au acționat în aceeași direcție! De altfel, gen. Nuță a și spus când l-a evacuat pe Tökes:
„Securitatea să se ducă în mă-sa, că ea a creat cazul ăsta!” (cazul revoltei de la casa lui Laszlo
Tökes).
Nuță l-a „împachetat” pe Tökes, l-a suit într-o mașină a miliției și l-a trimis la Sălaj. Dar trupele
de Securitate, cele instruite și îndreptățite legal să restabilească și să mențină ordinea publică
fuseseră dezarmate din ordinul gen. Iulian Vlad, șeful DSS și trimise în cazarmă, orașul fiind
lăsat la cheremul mulțimii coordonate de provocatori. Ulterior a intervenit armata, la ordinul
gen. ministru Milea, dar a intervenit cu tancuri, neinstruită pentru restabilirea ordinii publice și
nici pentru gherilă urbană. Legislația din acele timpuri nu prevedea situația că una dintre
componentele sistemului de Ordine Publică trădează, ceea ce a fost decisiv pentru reușita
loviturii de stat care se pregătea la București și pentru îngenuncherea României și jefuirea ei. Iar
apoi, după un lung traseu, s-a ajuns la statutul colonial de astăzi.
AN:
Și totuși, de ce s-au revoltat românii?
C.L.: Desigur că în România erau mari nemulțumiri populare. După ce s-a aprins flacăra, în
stradă, în mai multe orașe, s-au adunat mulțimi de oameni curajoși, totalizând aprox. 200 de
mii de oameni, care înseamnă 1% din populația de atunci a României, ceea ce nu este foarte
mult. Desigur, erau mai mulți nemulțumiți, dar majorității dintre ei nici prin cap nu le trecea să
acționeze în stradă, să dea foc, să spargă, să atace forțele de ordine. Aceste acțiuni au fost
catalizate de organizatorii loviturii de stat, respectiv Securitatea și agenții serviciilor secrete
străine. Apoi, „pofta vine mâncând” și fenomenul s-a extins, mai ales după ce, în 22 decembrie,
TV-„Liberă” (dintr-o dată!) a stimulat revolta. Atunci s-a ajuns la aprox. un milion de oameni în
stradă, deci aprox. ceva mai puțin de 5% din populație. Gândiți-vă că și când se referă la 10.000
de oameni, complotiștii din decembrie 1989 se referă la „voința întregului popor” și vorbesc în
numele lui. Toți cei care strâng pe străzi câteva mii de oameni vorbesc în numele întregului
popor.
Dar, întrebarea dumneavoastră este una de fond. Românii care s-au revoltat au făcut-o datorită
crizei generale de alimente, energie și bunuri de larg consum. 12,5 milioane de oameni
munceau, aveau bani, dar nu găseau să cumpere cele necesare și li se mai și tăia căldura și
curentul.
Privitor la această situație, în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, eu am arătat că la
nivelul anului 1989, când criza din România atinsese puctul maxim, depozitele Ministerului
Comerțului Interior erau arhipline cu alimente, depozitele Rezervelor de Stat erau arhipline,
depozitele Ministerului Apărării Naționale erau arhipline, iar magazinele erau goale și românii
nu aveau ce mânca. Arhiva Ministerului Comerțului Interior este o dovadă a celor afirmate aici.
În același timp, rezervele de carburanți ale țării erau foarte mari, iar românii primeau benzina
pe cotă lunară. Era dovedit că întreruperile de curent produc uriașe pagube în economie, iar
consumul populației era infim, dar se continua întreruperea curentului… Românii trebuiau să fie
tot mai supărați pe Ceaușescu. Acesta era ținta crizei induse. Ceaușescu a fost izolat total,
mințit din toate părțile. A făcut uriașa greșeală de a nu verifica el însuși țara și nu a evaluat
corect riscurile de securitate. I-a crezut sau a acceptat să-i creadă pe cei care-l mințeau și îi
spuneau că nu sunt bani și nu sunt alimente și nu este benzină etc.
A fost o coaliție foarte largă de înalți responsabili din partid și din guvern, care, sub acoperirea
conducerii Securității, au indus această criză, ca unică soluție pentru a-i putea răscula pe
români, în scopul înlăturării lui Nicolae Ceaușescu, înlocuirii lui cu un lider agreat de Moscova și
pentru readucerea României sub control sovietic, ceea ce s-a petrecut la amiaza zilei de 22
decembrie.
De altfel, cred că cititorii acestor rânduri care au vârsta potrivită, își amintesc că în ziua de 22
decembrie, imediat după ora 14, magazinele alimentare din întreaga țară s-au umplut de
bunuri alimentare de toate felurile. Carne, brânză, găini, unt, cafea, portocale etc. au apărut din
senin în toată țara. Nu fusese timp de importuri. Ele proveneau din depozitele noastre pline de
toate bunătățile, care fuseseră ținute ascunse, pentru a ne supăra tare și a ne răscula. Da,
românii au avut motive de supărare.
AN:
Spuneți dvs, dar și alți istorici, că în 1989, România a fost ținta unei agresiuni. De acord. Dar
Ceaușescu a fost avertizat despre ceea ce urmează să se petreacă. Alex Mihai Stoenescu scrie că
fratele său, Marin Ceaușescu, l-a avertizat încă de pe 4 decembrie că dacă nu renunță la putere
va urma vărsare de sânge… Este adevărat? De ce și cum a murit Marin Ceaușescu?
C.L.: Da, domnule redactor șef, Ceaușescu a fost avertizat. A fost avertizat în primul rând de
Securitate, care, fiind conectată la serviciile secrete străine și știind că, vrând, nevrând și ea este
în pericol la fiecare schimbare de regim, ar fi preferat ca Ceaușescu să plece de bună voie. În
acest caz, Securitatea ar fi putut să-i aducă la conducere pe complotiștii doriți de sovietici și
ocrotiți de instituție fără știrea lui Ceaușescu și ei, securiștii, să-și continue stăpânirea asupra
uriașelor sume de bani existente în conturile unor bănci străine, în conturile Bancorex, în
conturile tranzitorii controlate de ofițerii acoperiți, care erau directori de credit (uriașa sumă,
pentru acele timpuri, de peste 30 de miliarde de dolari era în mâinile CIE și ICE „Dunărea”) și să-
și mențină puterea. Da, pe această linie, a pericolelor externe, Securitatea l-a informat și a
încercat să-l determine să ia în seamă pericolele. În schimb, privitor la multe alte aspecte
deosebit de importante pentru securitatea națională și pentru bunul mers al țării, gen. Vlad a
recunoscut în mod repetat că nu l-a informat pe Ceaușescu, deși avea obligația să o facă. Deci,
Vlad a recunoscut trădarea.
Dar, Ceaușescu dorea în continuare independența României. El a reținut pericolele externe, dar
știa că ele nu pot produce efecte atâta timp cât Sistemul de Apărare, Securitate și Ordine
Publică funcționează. România era semnatară a Acordului Final al OSCE de la Helsinki (august
1975) care avea prevederi juridice internaționale ferme privitoare la suveranitatea statelor, iar,
spre deosebire de trecut, Mihail Gorbaciov promisese public, întregii lumi, că nu va mai interveni
militar în țările din sfera sovietică de influență. Era un om foarte orgolios, care nu voia să-și
încalce cuvântul „la vedere”. Bineînțeles, Gorbaciov și-a încălcat cuvântul trimițând în România
o armată acoperită de zeci de mii de luptători, deghizați în turiști, care s-au raliat altor servicii
secrete străine intervenționiste și trădătorilor din Securitate, din Armată și din Partidul
Comunist, i-au răsculat pe români și l-au răsturnat pe Ceaușescu, acaparând România.
Ați întrebat de discuțiile conducătorului țării cu fratele lui, Marin Ceaușescu. Fiica acestuia, dna
Mihaela Ceaușescu, a declarat public și a scris și în cartea ei de amintiri, că tatăl ei a venit în
România în vara anului 1989, în concediu și l-a sfătuit pe Nicolae să renunțe la putere. În
dimineața de 22 decembrie, un alt frate, gen. Ilie Ceaușescu a venit la conducător, cu puțin timp
înainte de arestarea camuflată a acestuia și i-a propus să-l numească prim-ministru pe Iliescu.
S-au certat, iar după ce Ceaușescu a fost mințit că Milea s-ar fi sinucis și este mort, cu toate că
era doar rănit, Ilie Ceaușescu a refuzat să preia comanda armatei. Marin Ceaușescu era general
în cadrul CIE, șeful Agenției Economice a României și cunoștea o parte din sumele aflate în
conturi și uriașele sume care erau așteptate să intre în perioada imediat următoare momentului
când a fost asasinat. Cine putea să-l omoare? Doar securiștii! Care securiști? Securiștii
complotiști anticeaușiști care așteptau moartea conducătorului pentru a putea fura uriașele
sume de bani ale țării, pe care ei le gestionau. Pentru că Securitatea, cu aprobarea
dezastruoasă a lui Ceaușescu, a preluat controlul total asupra întregului comerț exterior al
României.
AN:
Domnule profesor, generalul Troncotă spune că în ședința din 17 decembrie 1989, Ceaușescu ar
fi dat ordin să se tragă în străinii care agită oamenii, nu în popor, așa cum a apărut ulterior în
stenograma modificată și dată publicității. Care sunt dovezile în sensul celor afirmate de
domnul Troncotă?
C.L.: Domnule redactor șef, domnul Troncotă a fost ofițer activ în cadrul Serviciului Arhivă al
DSS, unde a „păstorit” timp de zece ani (1984-1994). Apoi a fost decanul Facultății de Informații
în cadrul ANI. A format sute de ofițeri care au ajuns în toate ungherele SRI-ului. A avut sub ochi
toate documentele Securității, care se arhivau în totalitate în acel timp. Dl. Troncotă știe ce
spune. TOATE stenogramele CPEx al CC al PCR din perioada 17-22 decembrie au fost rescrise și
falsificate, originalele fiind distruse de uzurpatorii puterii, în frunte cu Iliescu. Tocmai ordinele
legale ale lui Ceaușescu, faptul că în cadrul discuțiilor s-au atins punctele sensibile ale
evenimentelor (străinii care acționau în România, provocatorii, încălcarea legislației de către
Securitate, faptul că Ceaușescu a vrut să predea puterea, dar organul colectiv de conducere a
decis ca el să rămână și toate forțele să lupte pentru apărarea României și altele) au determinat
falsificarea stenogramelor și încercarea de a se prezenta evenimentele în conformitate cu tezele
false pe care puciștii și complotiștii le-au lansat după arestarea lui Ceaușescu.
Aș dori să vă spun că, în conformitate cu legislația de atunci care este similară cu cea de astăzi,
cu nimic mai restrictivă, nici nu ar fi fost nevoie să se folosească armele de foc decât, eventual,
izolat, împotriva unor agenți străini și provocatori care nu ar fi putut fi reținuți în alt mod. Prin
măsuri preventive, Securitatea a știut când și de unde ies oamenii în stradă. Securitatea
controla totul, fiecare stradă, fiecare sat, fiecare bloc. În acel prim moment, fiind stare de
necesitate (deci de război), cu indicativul „Radu cel Frumos”, indicativul prevăzut pentru
situațiile de intervenție străină împotriva României, trebuiau neutralizați primii declanșatori ai
revoltei și totul se termina, cu filaj și patrulări. Militarii care cunosc procedurile știu că nu este
nevoie de foc de armă decât în situații cu totul speciale. Apoi agenții străini trebuiau opriți la
frontieră! Dar, printr-o trădare la nivel înalt, s-a dat ordin să fie lăsați să intre și, mai mult, s-a
dat ordin să nu fie înregistrați la frontieră, pentru a nu putea fi ulterior identificați. Asta este
trădare, nu glumă!
Securitatea a fost cea care a încurajat revolta. După ce s-a creat CNSAS, s-a văzut că foarte
mulți dintre marii „revoluționari” din decembrie 1989 au fost informatori sau agenți ai
Securității. Cu toate acestea, trebuie să constatăm că mulți dintre aceștia au fost protejați de
SRI și dosarele lor au rămas la secret.
Faptul că generalul Vlad afirma, ca și ciracii lui rămași în viață, că el nu putea „să tragă în
popor” este praf în ochii poporului neavizat cu legislația privitoare la restabilirea și menținerea
ordinii publice. Trasul cu arma este ultima fază a operațiunii de restabilire a ordinii publice,
care, dacă este aplicată regulamentar, nu este necesară decât prin excepție. Gândiți-vă la
atacul împotriva guvernului din 10 august 2018, când au acționat provocatorii trimiși de cei care
doreau să înscăuneze un guvern pro-european, în locul guvernării PSD. PSD-ul a proclamat „Axa
București-Tel-Aviv-Washington”, în timp ce președintele, multinaționalele, PNL, USR, rezistenții,
o parte a presei, ambasadele europene și agenturile europene sunt așezați pe „Axa București-
Bruxelles-Berlin”. În noua configurație internațională este diferență mare. În spatele
provocatorilor care forțau cordonul de jandarmi de la guvern erau 60 de mii de oameni, nu 100-
150, ca la casa popii Tökes. Și nici la 10 august nu s-a acționat complet. A lipsit etapa culegerii
de informații din teren care să permită activitățile de prevenție. S-au sărit niște etape. Ați văzut
că Ministerul de Interne a declarat că nu a primit informații de la SRI, acesta „jucând” în echipă
cu președintele și forțele pro-europene pe care le-am menționat. Ați văzut cum a fost apărat
guvernul. La fel s-a procedat și în februarie 2017, tot acolo, în Piața Victoriei. Jandarmii au dat o
lecție de profesionalism și bună-credință față de legislație, peste timp, care poate fi adresată în
mod special securiștilor trădători ai generalului Iulian Vlad.
ActiveNews:
Conform generalului Troncotă, pe 22 decembrie, ora 10:00, s-a declanșat planul de mobilizare a
tuturor forțelor armate, după ordinul de intrare în stare de necesitate pe întregul cuprins al țării
dat de Nicolae Ceaușescu și citit la radio și TV. Conform acestuia, Ceaușescu și ceilalți lideri
trebuiau scoși prin subteran din clădire și duși în punctele de comandă secrete. De ce nu au fost
scoși din Palat conform planului, imediat? Evacuarea lui Ceaușescu, de la ora 12:00, i-a fost
explicată acestuia ca făcând parte din plan? Cine nu a respectat ordinele de mobilizare de la
nivelul Ministerului Apărării Naționale și al MI?
Corvin Lupu: În dimineața de 22 decembrie, la orele 7.30, în București era liniște. În cursul nopții
fusese restabilită ordinea publică de către forțele MApN și de cele de miliție, loiale legislației în
vigoare. Milea îi raportase lui Ceaușescu ce s-a petrecut în timpul nopții. Nu știm încă și poate
nici nu vom mai putea afla dacă Milea i-a spus lui Ceaușescu că în acea noapte, în jurul orelor
3.00, a fost abordat de gen. Iulian Vlad și de agentul sovietic Gogu Rădulescu cu propunerea ca
împreună să-l aresteze pe conducătorul țării. Cert este că, după refuzul lui Milea, gen. Vlad s-a
refugiat cu Gogu Rădulescu la sediul Direcției a V-a, în imediata vecinătate a sediului CC al PCR,
unde era apărat de peste 400 de luptători foarte bine instruiți. Le era frică să nu fie arestați și
împușcați pentru complot. Era stare de război! Dar, la orele 8:30, puciștii l-au rănit pe Milea prin
foc de armă, în timp ce vorbea la telefon cu soția lui, iar mai târziu, la orele 14:00, la spital, l-au
ştrangulat cu un șnur. Puciștii și complotiștii din jurul lui Ceaușescu nu i-au raportat imediat
situația lui Milea.
Tot la orele 8:30, gen. Iulian Vlad a venit la intrarea „B” a sediului CC al PCR și a chemat
comandanții dispozitivului militar din jurul sediului puterii din România, respectiv pe
comandanții Trupelor de Securitate, USLA, Direcția a V-a și forțele Școlii de Ofițeri MI de la
Băneasa și le-a dat ordin să părăsească dispozitivul de pază și să se retragă în cazărmi! Iarăși
vorbim de trădare, nu glumă!
După împușcarea lui Milea, timp de peste o oră, trădătorii din armată au dat ordine de
retragere în cazărmi a forțelor chemate de Milea pentru menținerea ordinii publice și s-a
ordonat pactizarea trupelor cu „poporul” din stradă. În paralel, în acest timp, Securitatea
mobiliza agentura din fabrici ca să scoată lumea din nou în stradă. Abia apoi s-a dus Curticeanu
la Ceaușescu și i-a spus că Milea s-a sinucis. După refuzul lui Ilie Ceaușescu de a prelua comanda
forțelor MApN care să restabilească ordinea (nu se punea problema numirii în acel moment a
unui alt ministru, aceasta făcându-se după niște proceduri), Nicolae Ceaușescu l-a chemat pe
Stănculescu, care era acolo, în sediul CC al PCR, alături de puciști și i-a cerut să preia comanda.
„Emanații” au mințit când au spus că Ceaușescu l-ar fi numit pe Stănculescu ministru.
„Emanații” doreau să genereze conștiința publică în sensul că măsurile de susținere a căderii
regimului luate de Stănculescu ar fi avut gir de legalitate, adică de ministru numit legal de șeful
statului.
În jurul orelor 10.00, în fața sediului CC se afla multă lume. Agentura Securității din București
fusese mobilizată la sediul CC și aștepta ordine. Ordinul lui Vlad a fost ca aprox. 200 de
„revoluționari” să fie băgați în sediul CC al PCR, pentru a i se spune lui Ceaușescu că trebuie să
plece. Pe coridoarele CC al PCR, când trecea generalul Vlad, acești „revoluționari” se dădeau cu
spatele de perete și salutau cu „Să trăiți, tovarășe general!”. Ce revoluționari erau ei? Toți au
primit indemnizații, scutiri de impozite, terenuri intravilane, locuri de veci, scutiri de taxe școlare
pentru copii etc.
Ceaușescu a ieșit pe balcon și a încercat să se adreseze oamenilor de la stație, dar aceasta
fusese deconectată de securiștii care o aveau în grijă. Atunci a reintrat în clădire, a luat o
portavoce și s-a întors pe balcon adresându-se mulțimii. A apucat doar să le ceară oamenilor să
plece acasă că nu este ce cred ei, spunând că în sediul puterii se dă o lovitură de stat și a fost
tras în interior de un cadru de securitate, sub motivația că se aruncă din stradă cu obiecte.
După aceasta, Ceaușeștii au dorit să coboare în buncărul antiatomic, unde aveau apă, alimente,
oxigen pentru jumătate de an și transmisiuni securizate cu întreaga țară. Era punctul de
comandă pentru situații de război. Buncărul era în gestiunea, paza și îngrijirea Apărării Civile a
României, șeful acestei structuri fiind generalul pucist Ioan Geoană, tatăl lui Mircea Geoană.
Dar Ioan Geoană era omul generalului Vlad. Așa că Geoană a închis buncărul pe dinăuntru,
astfel că Ceaușeștii n-au putut intra. Geoană și-a primit și el răsplata, fiul său fiind propulsat de
tânăr în diplomație, făcut ambasador și ministru.

Către orele 12:00, gen. Stănculescu i-a cerut insistent lui Ceaușescu să părăsească clădirea, că
este în pericol să fie capturat de „revoluționari”. Ceaușeștii nu au vrut să plece, lucru pe care l-
au declarat și la „procesul” de la Târgoviște. Au fost băgați forțat în liftul care să-i urce pe
acoperiș, unde venise elicopterul lui Maluțan. În lift, Ceaușeștii au apăsat pe butoane și l-au
blocat, dorind să coboare la alt etaj, dar au rămas între etaje. Au fost scoși de luptătorii de la
Direcția a V-a a DSS și duși forțat la elicopter, după care a fost anunțată întreaga țară că
„tiranul”, „dictatorul”, „criminalul”, „căpcăunul” etc. a fugit ca un laș și vrea să fugă din țară cu
miliarde de dolari… Doar că miliardele erau în mâna securiștilor, viitorii asasini ai Ceaușeștilor.
Aș dori să mai spun un lucru cu claritate: gen. Stănculescu a fost agentul Securității, recrutat ca
atare de gen. Nuță, pe vremea când Nuță era șeful Direcției a IV-a de CI Militare a DSS. Vlad i se
adresa cu „Măi, Victore”, iar Stănculescu îi răspundea: „Ordonați, tovarășe general!”.
Măgureanu și Gelu Voican, ceilalți doi asasini de la Târgoviște, au fost tot agenții Securității.
Măgureanu lucrase în Securitate ca ofițer activ la Direcția de Sinteză. Deci, știm ce afirmăm…
Cam asta s-a petrecut, relatat foarte pe scurt, în dimineața de 22 decembrie 1989 și sper că am
acoperit întrebarea dumneavoastră. Pe larg, eu am descris toate aceste evenimente în cărțile
mele.
AN:
Dacă Nicolae Ceaușescu era atât de bătrân și bolnav, de ce nu a încercat să transmită puterea
altcuiva, astfel încât să nu se piardă linia adoptată și să scutească țara de convulsii?
C.L.: Repet, Ceaușescu a sondat CPEx-ul în 17 decembrie 1989 și s-a oferit să se retragă de la
conducerea țării, menționând că îi lasă „cu Iliescu”. Toți i-au cerut să rămână, iar gen. Iulian
Vlad și-a luat angajamentul și a promis, în mod mincinos, că-și va face datoria și va aplica
regulamentele. Asta a fost realitatea. Conducerea colectivă de atunci nu era pregătită să se
despartă de cel care i-a condus un sfert de secol. A urmat lovitura de stat, apoi destructurarea
statului… și în câteva ore s-a ales praful. Hoții și străinii au acaparat România! După care au
lichidat economia, baza materială a societății, au furat banii și toate cele ce au mai urmat…
AN:
Cum a apărut fenomenul terorist și de ce? Mai mulți istorici îi identifică nașterea pe 22
decembrie, seara. Dar atunci, noii lideri preluaseră puterea, iar Ceaușescu era în mâinile lor.
Cine au fost „teroriștii”? Cine erau celebrele rețele „R”, respectiv „S”, și ce au făcut ele în
decembrie 1989?
C.L.: Pentru a examina fenomenul terorist-diversionist declanșat în seara de 22 decembrie, a
trebuit să cunoaștem atmosfera din interiorul grupului pucist, de după asasinarea lui Milea și
arestarea colonelului Petre Moraru (adjunct al șefului Miliției Române). Acestea au survenit
după ce s-a dat ordin de arestare a generalilor Nuță (șeful Miliției Române) și Mihalea (unul din
adjuncții lui Nuță). Toți aceștia, ca și lt. col. Trosca, șeful Statului Major de la USLA (care avea să
fie asasinat în ziua următoare), fuseseră loiali legislației în vigoare și lui Ceaușescu. Apoi, unele
forțe, mai ales MApN și de miliție, încercaseră să reprime și produseseră morți și răniți, în timp
ce alte forțe, mai ales trupele de Securitate, doar au mimat reprimarea revoltei populare. Astfel
că după arestarea Ceaușeștilor, forțele militarizate ale țării se împărțeau în două: „buni” (care
n-au tras în popor) și „răi” (care au tras în popor). Ei bine, fenomenul terorist avea să-i aducă pe
toți „în aceeași oală”: i-au făcut să se lupte între ei, le-au băgat capetele în pământ și le-au
închis gura la toți. Asta pe de o parte.
Din alt punct de vedere, vă rog să vă amintiți că, în după-amiaza de 22 decembrie, după ce la
sediul MApN, unde se găseau și generalii sovietici Bociaev și Mihailov, s-a predat puterea lui Ion
Iliescu și echipei stabilită de puterile intervenționiste în România, grupul noii conduceri s-a
deplasat la CC al PCR și s-a arătat mulțimii din stradă. Dar în acea mulțime și în spatele ei se
aflau și reprezentanți ai unor servicii secrete occidentale, care vedeau lucrurile în conformitate
cu interesele lor, diferit față de agentura sovietică. O parte din mulțimea din stradă, care nu știa
nimic despre evenimentele petrecute în spatele cortinei, chiar credea că strada decide cursul
evenimentelor.
Astfel, când Iliescu s-a adresat mulțimii cu „Dragi tovarăși”, mulțimea a strigat „Fără
comuniști!”. Acela a fost primul moment în care a început să se tragă. Ordinul de tragere s-a dat
din interiorul sediului CC al PCR. Acest ordin nu-l puteau da decât doi oameni: generalii Vlad și
Gușă, cei care comandau toate forțele din țară. Stănculescu, cel care fusese numit de Ceaușescu
la comanda armatei, rămăsese în sediul MApN și tocmai fusese deposedat de atribuțiile de
comandă militară. Iliescu l-a informat că s-a hotărât ca tovarășul Militaru (de etnie țigan, pe
numele real Lepădat) să fie numit ministru al Apărării. Stănculescu a mai primit misiunea să se
ocupe de „procesul” Ceaușeștilor, alte atribuții militare nu a mai avut.
Deci, când s-a pus problema unei conduceri fără comuniști, ceea ce însemna automat fără
Iliescu, Brucan, Bîrlădeanu etc, a început să se tragă în oameni. Unii au fugit imediat acasă și au
urmărit în continuare evenimentele din fața televizorului. Alții au rămas în stradă.
Seara, la TV, Iliescu ne-a explicat că Ceaușescu a întinat idealurile comunismului științific,
sugerându-ne că în viitor aceste idealuri vor fi respectate.
Apoi, în al treilea rând, este necesar să ținem cont că în după-amiaza și seara lui 22 decembrie
lucrurile încă nu erau clarificate, în sensul că gen. Nuță și lt. col. Trosca nu trecuseră de partea
complotiștilor. Iar în armată încă se aflau mulți comandanți care îi fuseseră loiali lui Milea și
care bănuiau că acesta fusese asasinat, dar nu știau prea multe și erau în stare de derută și
incertitudine. Fenomenul terorist-diversionist, în cadrul căruia s-a tras aiurea, s-au omorât o mie
de oameni, s-au făcut mari erori, i-a vulnerabilizat pe toți și i-a aliniat pe toți noii puteri. Fiecare
comandant militar se temea că va trebui să dea socoteală pentru ordinele pe care le-a dat,
pentru morții din raza lui de competență militară, sau pentru acțiunile subordonaților săi.
Noua putere nu se înscăunase pe deplin. Așa că ea, împreună cu susținătorii ei sovietici, care
beneficiau de zeci de mii de luptători, majoritatea basarabeni, vorbitori de limba română, a
preferat să nu anunțe arestarea lui Ceaușescu până în seara de 23 decembrie. Au urmărit să
dea impresia că Ceaușescu și oamenii loiali lui (cei menționați mai sus și eventual și alții) opun
rezistență și în țară are loc o luptă între „bine” și „rău”, binele fiind reprezentat, bineînțeles, de
„emanați”, iar „răul”, de Ceaușescu și ai lui. Acesta este contextul în care au fost activate forțele
speciale din MApN și MI pentru a produce fenomenul terorist. Scopul a fost acela de a distrage
atenția prin crearea artificială a unui inamic. În acest sens au participat și agenți străini, mai
ales sovietici. Este semnificativ că în 27 decembrie 1989, la întâlnirea stenogramată dintre
Iliescu și Petre Roman cu ambasadorul URSS, Evgheni Tiajelnikov, acesta din urmă a cerut sprijin
pentru repatrierea unor sovietici, menționând că unii dintre ei sunt răniți. Nu te rănești decât în
luptă!
Apoi, vă reamintesc că după 10 luni de la evenimente, în octombrie 1990, când Petre Roman i-a
cerut ambasadorului Tiajelnikov să-și retragă ultimele zeci de mii de luptători din România,
acesta a fost imediat de acord, dar a menționat că agenții au rămas în țară la cererea
conducerii României! Pentru a o sprijini să se mențină la putere, adaug eu. Acești militari au
acționat în toate orașele, în toate punctele fierbinți, au participat la toate manifestările
populare: în 12 ianuarie 1990, la mineriadele din 28 ianuarie 1990, 18 februarie 1990, 13-15
iunie 1990. Au participat la fenomenul Piața Universității etc. Acești militari au locuit în unități
militare ale MApN, MI și SRI. Vă dați seama cât de largă a fost complicitatea organelor noastre
militare cu forțele străine care au atacat România? Vă dați seama câte cadre militare au știut
de aceste complicități și au tăcut și tac și astăzi de frică, din lașitate, sau din complicitate? În
aceste condiții nici nu se putea ca România să nu se prăbușească total și să ajungă o colonie
jefuită de toate bogățiile ei de către străini.
Privitor la întrebarea dumneavoastră referitoare la rețelele „R” și „S”, respectiv „Rezistența” și
„Salvarea”, prima era a MApN, iar a doua a DSS. Ele se alarmau în condițiile stării de necesitate
datorată unei intervenții străine, respectiv „Radu cel Frumos”. Aceste rețele aveau de îndeplinit
misiuni în spatele inamicului pătruns în țară și aveau și rolul de a mobiliza populația la
rezistență împotriva ocupantului.

Rețeaua „R” a fost activată de ordinul generalului Milea dat colonelului Paul Șarpe,
coordonatorul rețelei. Col. Paul Șarpe la rândul său a transmis ordinul conducătorilor din teren
ai rețelei, respectiv agenților Dumitru Spătaru și Zaharia Bobei, dar, după asasinarea gen.
Milea, viceamiralul Ștefan Dinu, șeful DIA, deci șeful direct al col. Paul Șarpe, a contramandat
misiunile. Rețeaua „S” ar fi trebuit să fie alarmată de gen. Vlad, care, încălcând ordinul, nu a
alarmat rețeaua. Agenții Rețelei „S” au așteptat în zadar telefonul de mobilizare ca să treacă la
acțiune și au înțeles că sistemul este scurt-circuitat, ceea ce se putea petrece numai în urma
trădării sau a preluării comenzii de către inamic. De altfel, în după-amiaza de 22 decembrie, la
propunerea gen. Vlad, controlul asupra Securității a fost preluat de armată prin ministrul
Militaru (Lepădat) și gen. Logofătu, de asemenea agent sovietic, desemnat să preia Securitatea.
Cred că, așa, pe scurt, am răspuns și la întrebarea aceasta.
AN:
Cine a fost personajul principal al evenimentelor din decembrie 1989: gen. Stănculescu sau gen.
Vlad?
C.L.: Cei doi generali au conlucrat pentru realizarea loviturii de stat. În sediul puterii, adică la CC
al PCR, toate forțele militare erau ale Securității, respectiv ale Direcției a V-a de Securitate și
Gardă. Apoi, mai fuseseră aduși luptători bine instruiți de la USLA, în frunte cu comandantul
unității, col. Gheorghe Ardeleanu (pe numele adevărat, Moise Bula) și el un pucist important.
Erau și un număr de tineri ofițeri de la Trupele de Securitate. Clădirea era atât de bine apărată
încât nu putea fi cucerită decât prin bombardament, dar acesta nu ar fi putut afecta buncărul
antiatomic.
Stănculescu avea în sediul puterii doar o grupă de transmisioniști care asigura legăturile cu
unitățile militare, pentru a se putea transmite ordinele comandantului suprem Ceaușescu și ale
ministrului Milea. Deci armata nu avea forțe în CC. Gen. Vlad era cel mai important, iar
Stănculescu a devenit puternic doar după ce armata l-a preluat pe Ceaușescu și s-a decis
preluarea puterii din mâna gen. Vlad, care nu se mai putea opune acestei decizii, datorită
faptului că așa au decis generalii sovietici. Vlad era conștient că nu poate să se lupte cu armata
și cu vâsautniki sovietici și a cedat. A mai fost păstrat opt zile și jumătate, în care timp s-au mai
șters din urmele trădării și din mulțimea de fapte reprobabile săvârșite de Securitate în timpul
regimului socialist de stat.
O mare parte din documentele secrete ale țării au fost distruse, ascunse sau predate sovieticilor.
Dar, fiind omul Securității și al lui Vlad, Stănculescu a fost și el deposedat de putere și scos din
MApN și trimis ministru al Economiei în primul guvern FSN… Abia ulterior, în 16 februarie, după
destituirea gen. Militaru (Lepădat), Stănculescu a fost numit ministru al Apărării, funcție pe care
a îndeplinit-o un an și două luni, până în aprilie 1991, când a fost remaniat din guvern și trecut
în rezervă.
ActiveNews: Un personaj puțin cunoscut, dar foarte important, a fost viceamiralul Ștefan Dinu.
Cine a fost acest personaj și ce rol a avut în evenimentele din decembrie?
Corvin Lupu: A fost un personaj foarte important și care a jucat un rol foarte mare în
evenimente. El a fost de la începutul evenimentelor, practic dinainte de izbucnirea revoltei
populare, racordat la acțiunea de răsturnare a lui Ceaușescu. Duplicitar, el mima subordonare
corectă față de ministrul Milea, dar conlucra cu rețeaua pro-sovietică, reprezentată la vârf de
gen. Stănculescu și cu cea securistă din armată, în frunte cu gen. Gușă, ambele acționând
pentru reușita loviturii de stat. În cărțile mele am prezentat o parte din acțiunile în care a fost
implicat viceamiralul Dinu. Pătrunderea agenturii străine în țară, în perioada în care Trupele de
Grăniceri erau în subordinea MApN și sub controlul DIA, s-a făcut cu „binecuvântarea” lui. El se
temea de Milea, care i-a rămas loial lui Ceaușescu până la moarte și de aceea, în perioada 9-13
decembrie 1989, când au pătruns zeci de mii de agenți străini, din est și din vest, care au
cutreierat țara în lung și în lat și și-au luat reperele și s-au poziționat pentru evenimente, Ștefan
Dinu a fost în concediu!
Viceamiralul Ștefan Dinu a conlucrat cu Securitatea. Pe timpul comuniștilor se spunea că dintre
civili, unul din trei era turnător, iar în armată, doi din trei erau turnători. Nu știu dacă procentele
acestea sunt cele corecte, nu pot să le cuantific, dar butada este relevantă și exprimă un adevăr.
Un foarte mare număr de cadre MApN erau componenți ai rețelelor Securității, sub controlul
Direcției a IV-a a DSS de Contrainformații Militare, care era un colos. Din orice punct de vedere
ai analiza acțiunile șefului DIA, ajungi la o singură concluzie: a fost un mare trădător.
AN:
Ce alte puteri au fost implicate în evenimentele din 1989, în afară de ruși?
C.L.: În sistemul sferei sovietice de influență din perioada Războiului Rece, toate serviciile
secrete ale statelor socialiste se subordonau KGB, iar serviciile militare se subordonau GRU.
Toate au fost implicate. Cel mai important rol l-au jucat serviciile secrete maghiare, care
beneficiau de o rețea foarte mare în România, având peste 1,5 milioane de unguri în țară, dintre
care 200 de mii în capitală. În decembrie 1989, organele de miliție din Timișoara, catalizate de
gen. Nuță și gen. Mihalea, au arestat peste 1000 de manifestanți, unii violenți, alții mai puțin
violenți și i-au închis în Penitenciarul „Popa Șapcă”. Dintre aceștia, peste 800 erau unguri din
județul Mureș. Se știe că în Ungaria s-au aflat și două lagăre speciale în care au fost pregătiți
agenți pentru gherilă urbană, atât etnici unguri, cât și transfugi de etnie română, care au fost
apoi retrimiși în România să declanșeze evenimentele. Pe unii dintre ei i-a prins și i-a anchetat
Securitatea. S-a aflat totul despre cele două lagăre și despre misiunile lor, dar ordinul a fost să
fie lăsați în libertate!
Eu mă îngrozesc, domnule redactor-șef, când văd că mai există cetățeni, inclusiv cu studii, care
se îndoiesc că Securitatea a trădat, care chiar contestă faptul că Securitatea a trădat și care pun
la îndoială rezultatele unei întregi istoriografii în care sunt prezentate diverse momente de
trădare, sau chiar ansamblul acestei trădări, așa cum am făcut noi, respectiv eu și dl. gen.
Troncotă.
Cel mai important partener occidental al serviciilor secrete sovietice care a acționat în România
a fost Franța. În ziua de 6 decembrie 1989 a avut loc la Kiev întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov și
Francois Mitterand. Discuția lor a fost stenogramată, iar stenograma a fost desecretizată din
ordinul președintelui Vladimir Putin. Se știe acum că președintele Franței l-a anunțat atunci pe
omologul său sovietic că în cadrul summit-ului NATO care tocmai avusese loc, Franța a fost
desemnată de conducerea NATO să fie principalul partener al URSS în acțiunea împotriva
României!
Au fost depistați agenți francezi, unii purtători de arme, alții care duceau provizii la baricada de
la Intercontinental pentru a-i încuraja pe cei care acționau acolo etc. Au fost agenți francezi
arestați, purtători de arme, puși apoi în libertate. Nu cred că i s-a raportat nimic lui Ceaușescu.
N-am găsit nimic în acest sens. Au fost și agenți francezi care au fost asasinați în România cu
acel prilej. Unul este foarte cunoscut. Purta numele (probabil profesional) de Jean Louis
Calderon. Avem acum o stradă în București cu numele acesta de „erou”. Asupra lui s-a găsit o
legitimație de jurnalist la o unitate mass-media. Când s-a dat telefon acolo și s-a anunțat
moartea lui, cei din Franța au spus că nu au angajat și nu au avut niciodată vreun jurnalist
angajat cu acest nume.
Au acționat și agenți ai Mossad, ai CIA, ai BND-ului german, ai MI-6, acesta din urmă având și el
pierderi de vieți de agenți și agenți răniți. Au acționat și alte servicii. În jurul acaparării
României, țară bogată și cu mari piețe economico-financiare în întreaga lume, au fost multe
interese. Și mai sunt. Lupta pentru continuarea stăpânirii României continuă.
AN:
Domnul Stoenescu scrie în cărțile sale că SRI are imagini cu persoanele care, în 17 decembrie, au
avut roluri cheie în timpul evenimentelor de la Timișoara și care ar putea fi străini. Este
adevărat, și dacă este adevărat, de ce credeți că SRI nu face publice aceste imagini?
C.L.: Multe dintre probele importante ale evenimentelor din decembrie 1989 s-au distrus, ori au
fost predate serviciilor sovietice. Dar unele au mai rămas. Are și armata, are și SRI-ul și cele mai
multe probe le are SIE. După 1 ianuarie 1990, noile servicii secrete s-au format pe scheletul și cu
oamenii fostei Securități. A fost „aceeași Mărie, cu altă pălărie”. Foștii securiști, deveniți de
acuma ofițeri „democrați” ai SRI, SIE, SIPA, STS, SPP, DIPI/DGIPI și alte structuri nu au dorit să
scoată adevărul la lumină, ci l-au ascuns, inclusiv după ce, prin lege, fosta Securitate a fost
deconspirată ca instituție de poliție politică represivă și dezavuată de noua putere și de opinia
publică. Dar serviciile secrete se comportă și astăzi ca fiind stat în stat, nu pot fi controlate, fac
ce vor, au imperii economice uriașe și nu le pasă de politicieni, pe care îi controlează în fel și chip
și îi subminează cât pot de mult. Cu cât clasa politică este mai slabă și mai dezbinată, cu atât
serviciile secrete sunt mai puternice, mai bogate și mai greu de stăpânit. De fapt, ele nu sunt
stăpânite, ele stăpânesc țara împreună cu străinii care ne jefuiesc și adună bogății uriașe din
munca românilor.

AN:
Dacă în 1989, instituțiile de forță nu ar fi „cedat mersului Istoriei”, așa cum zice dl. general
Rogojan, ar fi urmat o invazie militară convențională împotriva țării? Domnul Stoenescu, pe
care l-am mai invocat, scrie în cărțile sale că dacă Securitatea ar fi controlat căderea lui
Ceaușescu, ar fi ales o conducere politică apropiată de nucleul dur al Europei, Franța și
Germania. Judecând și privind acum actualii conducători ai României, credeți că s-a pus în
practică viziunea Securității?
C.L.: Instituțiile de forță nu au „cedat mersului Istoriei”, așa cum spune conspiratorul Aurel
Rogojan, unul dintre oamenii de încredere ai celui mai important pucist din decembrie 1989,
gen. Vlad. Până la asasinarea gen. Vasile Milea, Armata nu a trădat la București. Trădase la
Timișoara unde, în 20 decembrie 1989, când Ceaușescu s-a întors din Iran și a decretat starea de
necesitate pe întregul cuprins al județului Timiș, gen. Gușă, în loc să execute ordinele legale, a
retras trupele în cazărmi și a baricadat porțile. Trupele de Securitate, comandate de Ion
Bunoaică, au procedat la fel. Dar la București, armata a respectat ordinele lui Milea și au
restabilit ordinea publică, chiar dacă Securitatea a sabotat din plin și a mobilizat rețelele din
întreprinderi și instituții să iasă la manifestații.
Apoi, Miliția nu a cedat nici ea „mersului Istoriei”, așa că gen. Vlad și trădătorii din armată i-au
arestat și asasinat pe trei cei mai mari șefi ai Miliției (Nuță, Mihalea și Moraru), iar al patrulea
șef, generalul de miliție, dar ofițer de securitate și devotat lui Iulian Vlad, pe nume Romeo
Câmpeanu, a împins Miliția pe direcția „mersului Istoriei”, ca să-l citez și eu pe Rogojan. Nici
USLA nu s-a racordat complotiștilor decât în 23 decembrie, după asasinarea șefului Statului
Major, lt. col. Trosca și după ce gen. Vlad s-a dus personal la sediul unității pentru a o așeza pe
noua direcție.
Dar, domnule redactor șef, expresia lui Rogojan care nu este un om prost, ascunde o realitate
deosebit de importantă. Militarii nu se ocupă cu descifrarea „mersului Istoriei”, nici cu curentele
ideologice sau cu filozofia. Militarii nu sunt cei care trebuiau în decembrie 1989 sau trebuie
astăzi să ne spună nouă, poporului, ce este bine și ce este rău. Nu ei sunt decidenții politici ai
României. Nu ei stabilesc direcțiile în care este necesar să evolueze țara. Toate acestea sunt
apanajul exclusiv al decidenților politici, indiferent de regimul politic. Ca urmare, militarii
trebuiau doar să respecte legile, regulamentele și ordinele date legal. Cu atât mai mult în timp
de stare de necesitate, sub fostul indicativ de „Radu cel Frumos”. Încălcând legile,
neîndeplinindu-și obligațiile militare elementare, conducerea Securității, ca și trădătorii din
armată care au preluat comanda după asasinarea lui Milea, au comis acte evidente de trădare.
Acestea nu mai pot fi puse la îndoială, indiferent de corul asurzitor care încearcă să-i acopere pe
toți cei care spun adevărul.
Eu doresc să nuanțez părerea formulată de Alex Stoenescu. Nu sunt de acord cu ea. Dl.
Stoenescu a fost deconspirat de CNSAS ca fiind informator al Securității și are sentință definitivă
și irevocabilă de a fi făcut poliție politică. A fost omul Securității și a fost ajutat să afle multe
dintre cele ce le-a scris în lucrările dumnealui, lucrări pe care eu le apreciez din mai multe
puncte de vedere. Dar dl. Stoenescu ocolește și ascunde esențialul: trădarea generalului Vlad și
a șefilor Securității. Ideea că Securitatea ar fi optat pentru alinierea la Occident este un
neadevăr. Gen. Vlad a fost un produs al începutului anilor 1950, a făcut studii la Moscova, în
1956, și a rămas toată viața cu mentalitatea anilor 1950, doar că era un om foarte inteligent,
duplicitar și ascuns. El se mula pe moda timpului. Dar citiți cartea lui Rogojan cuprinzând
memoriile lui Vlad. Acolo se referă la luptătorii din rezistența anticomunistă cu termenul de
„bandiți”. Aceasta este o viziune occidentală? Tot în acea carte declară deschis că dintre toți
miniștrii Securității și de Interne pe care i-a avut în aproape patru decenii, îl apreciază cel mai
mult pe Alexandru Drăghici.
Drăghici a fost un agent sovietic dovedit (citiți în cartea lui Larry L. Watts și vedeți acolo), apoi a
fost unul din marii torționari ai poporului român și un anti-occidental înrăit. De unde să tragă
Stoenescu concluzia că Vlad era pro-occidental? Nici vorbă! După părerea mea, a fost cel mai
bun produs al KGB-ului în România, pe care KGB-ul l-a scos din mânecă în momentul astral al
loviturii de stat din decembrie 1989. Mai sunt multe alte argumente, dar mă opresc aici.
Apoi, nu sunt de acord cu Alex Stoenescu privitor la faptul că Securitatea nu a controlat căderea
lui Ceaușescu. A controlat-o deplin, spun eu, dar gen. Vlad a vrut mereu să lucreze în ascuns și
cu mâna altora. Dacă l-ar fi preluat pe Ceaușescu și l-ar fi dus într-o unitate militară a
Securității, lucrurile ar fi evoluat altfel. Dar, după ce lt. col. de securitate Gheorghe Dinu, adjunct
al șefului Securității Județului Dâmbovița, la ordinul lui Vlad, l-a predat armatei pe Ceaușescu,
misiunea Securității s-a încheiat. Iar generalii sovietici, împreună cu puciștii din armată și cu
grupul complotist al lui Iliescu s-au întors împotriva Securității, care avea prea multă putere,
aproape toată puterea în țară. Or, noii conducători doreau puterea Securității pentru ei și,
profitând de sprijinul sovieticilor și armatei, au înfierat Securitatea ca fiind oprimatoare,
torționară, ceaușistă, teroristă etc. și i-au luat puterea. Ghiaurul Vlad își făcuse datoria și nu
mai era mare nevoie de el. Pe de altă parte, noua putere a iubit trădarea Securității, care a
propulsat-o pe ea la putere, dar i-a urât pe trădători. În această cheie văd eu lucrurile, pe care
Alex Stoenescu le prezintă altfel și, după părerea mea, voit greșit, mai precis „greșit la
comandă”. Foștii securiști, care au fost racordați la KGB, au dorit mereu să se prezinte opiniei
publice ca fiind mari susținători ai Occidentului.

Generalul Iulian Vlad

Oricum, în ultima vreme, s-a schimbat în bine și dl. Stoenescu. Eu l-am văzut într-o împrejurare
publică în care a spus un adevăr, iar col. Filip Teodorescu l-a contrat. Stoenescu era în prezidiu
alături de mine și s-a enervat, a tăcut, dar a plecat din prezidiu și s-a dus tocmai în fundul sălii și
s-a așezat lângă col. Ulieru de la SRI. În cartea Securitatea nu poate fi reabilitată, publicată de
dl. Stoenescu în 2018, comentariile autorului mi s-au părut un pas înainte pe calea adevărului,
ca și titlul cărții. În rest, dl. Stoenescu are merite istoriografice evidente.
Pe de altă parte, în decembrie 1989, la nivelul înțelegerilor sovieto-occidentale, nu se punea
încă problema ieșirii României din sfera de influență a URSS. De aceea, în fruntea României a
fost așezată conducerea formată din agenții sovietici Iliescu, Militaru, Brucan (care era și al CIA
și al Mossad), Măgureanu, Bîrlădeanu și alții.
AN:
Acum știm că George Soroș a venit la București în decembrie 1989. A avut acesta vreun rol în
evenimente? Întreb pentru că modul de acțiune al unora din 21 decembrie l-am regăsit ulterior
și în alte revoluții colorate. Pe cine reprezintă Soroș?
C.L.: Soroș a venit la București pe filiera lui Silviu Brucan (pe numele real, Saul Brukner). Ei s-au
întâlnit și în 1988 la New York. Brucan fusese trimis de generalul Vlad cu pașaport dat fără
știrea partidului, cu toate că Ceaușescu dăduse ordin ca el să fie ținut într-un domiciliu
supravegheat în cartierul Dămăroaia, unde nu a locuit deloc, el locuind la fiica sa, în Cartierul
Primăverii. În New York, Brucan a locuit la un alt agent al Securității, Eugen Mihăescu, care
locuia acolo din 1981. În casă la Mihăescu a scris Brucan celebra „Scrisoare a celor șase”.
George Soroș, evreu, mason și mare susținător al regimului globalist, care a stăpânit SUA până
în toamna anului 2016, a venit la București în decembrie 1989, după asasinarea lui Ceaușescu, a
adus bani și împreună cu Brucan au creat GDS-ul, format în cea mai mare parte din minoritari
etnici, mai ales evrei, mulți dintre ei deghizați sub nume românești. GDS-ul și apoi următoarele
multe fundații și ONG-uri care s-au format prin derivare din aceeași linie cultural-politică
globalistă, anti-națională, demolatoare a civilizației tradiționale românești, au avut menirea să
creeze noua ordine politică și să constituie colectivele de intelectuali care să asigure
„corectitudinea politică” a noii Românii.
Cât despre rolul lui Soroș de astăzi, în societatea românească, eu l-am luat în serios pe Steve
Bannon, consilierul președintelui SUA, care într-un interviu din vara anului 2017, când a stat
trei-patru zile la București, ceea ce mi se pare foarte mult, mai ales că a precizat că nu este în
concediu, a afirmat că nu este normal ca serviciile secrete din România să se afle sub controlul
lui Soroș și aceasta va fi necesar să înceteze. Soroș reprezintă, cum am spus, regimul globalist
care a condus SUA până la ultimele alegeri prezidențiale și care mai conduce astăzi UE, Canada
și încă unele părți ale zonei de influență a SUA, așa cum a fost ea negociată la sfârșitul celui de
a-l Doilea Război Mondial. El este un principal finanțator al globaliștilor și al luptei împotriva
națiunilor și naționalismului, în sensul lui bun, de păstrător al valorilor naționale și de apărător
al națiunilor. Soroș a fost declarat de noua putere de la Washington ca fiind „inamicul public nr.
1”.
Astăzi, pe plan internațional, naționaliștii se trezesc, după ce au înțeles relele intenții ale
globaliștilor, cei care și-au acumulat puterea mondială și bogăția în dauna națiunilor și
îngenunchindu-le. Operațiunea de aducere a milioane de oameni de rase, religii și culturi
diferite, de toate culorile, din Asia și din Africa, peste națiunile europene, cu complicitatea
globaliștilor de la Bruxelles, Berlin și Paris este o operațiune coordonată tot de acest super-
magnat Soroș. Acest aspect nu îl afirm eu, ci l-au afirmat președintele SUA, prim-ministrul
Ungariei, ministrul de Interne al Italiei și mulți alții.
În încheierea discuției noastre, domnule redactor șef, doresc să fac câteva mențiuni. Statul
român continuă să încurajeze menținerea în circulație a tezelor false despre revoluția română
declanșată de popor și numai de popor, care i-au propulsat pe marii revoluționari Iliescu&Co. În
fruntea Institutului Revoluției Române este asasinul Gelu Voican, un complotist notoriu, agent al
Securității, participant la multe evenimente, poziționat în toiul lor. Cine își poate închipui că
acesta militează pentru promovarea adevărului istoric nu este un prost simplu, ci este prostul
proștilor. Voican va lupta până la moarte să ascundă adevărul despre evenimente, să ascundă
crimele odioase comise de noua putere din România și va face totul pentru a șterge urmele
faptelor mizerabile ale grupului din care făcea parte.
Apoi, presa, în cea mai mare parte, susține tezele false despre acest eveniment istoric cu o
determinare demnă de o cauză mai bună. Este înspăimântător câte afirmații false se fac despre
istoria acestor evenimente. De aceea, îi felicit pe toți cei care promovează adevărul despre
aceste evenimente și, cu acest prilej, vă felicit și pe dumneavoastră.

Generalul Iulian Vlad și minciunile din memorii (I)

Generalul Iulian Vlad
Opinia publică din România, și cu atât mai mult cunoscătorii evenimentelor din decembrie 1989,
au conștientizat faptul că starea actuală a României a fost direct influențată de direcția spre
care a fost împinsă România în acel sfârșit de epocă istorică a României. Publicarea unei părți a
memoriilor generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității României Socialiste, în nr. 2 al
suplimentului Cotidianul pe anul 2017, nu a rămas neobservată, iar istoricii, jurnaliștii și
politologii au pus lupa pe filmele și textele rămase de pe urma răposatului general. Jurnalistul
Marius Albin Marinescu l-a rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu să își spună părerea
despre conținutul acestor memorii, controversate, așa cum a fost întreaga personalitate a
generalului Iulian Vlad, ca să nu mai vorbim de instituția Securității în ansamblul ei, care a fost
de multă vreme deconspirată ca un instrument al oprimării poporului român.
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, aș începe discuția noastră întrebându-vă ce părere
aveți despre apariția postumă a memoriilor generalului Vlad și faptul că ele nu au fost
transmise direct, ci prin intermediul fostului său șef de cabinet, generalul (r) Aurel Rogojan. În
același timp, o să vă rog să fiți de acord să intervin în expunerea dumneavoastră, în scopul
clarificării pentru opinia publică a unor detalii clarificatoare, încercând să mă fac „avocatul
diavolului”, respectiv al eventualelor puncte de vedere controversate, diferite de cele ale
dumneavoastră.
Corvin Lupu: De acord, cu atât mai mult cu cât despre problemele pe care le discutăm noi s-au
lansat o mulțime de variante, de păreri opuse, susținute de părțile implicate în evenimente cu
multă determinare, existând interese mari de ascundere a adevărului, a crimelor, a trădării, a
jafului sistematic al țării, petrecut după 22 decembrie 1989. Mulți dintre cei implicați și vinovați
sunt încă în viață, sunt influenți în servicii, în politică, în armată, sau sunt foarte bogați. De
asemenea, urmașii multora dintre actorii evenimentelor interesați să ascundă adevărul, care au
decedat în cei 28 de ani trecuți, dețin poziții importante în politica și în economia României și
apără în continuare tezele mincinoase privitoare la decembrie 1989. Să nu mai vorbim de
armata de profitori din asociațiile de revoluționari/„revoluționari”, care încasează de 28 de ani
indemnizații grase, au primit scutire totală de impozite, terenuri intravilane și extravilane, locuri
de veci, spații comerciale, scutiri de taxe școlare și universitare pentru copii și alte privilegii.
Totul pentru susținerea minciunii privitoare la evenimentele care au constituit baza și falsul
suport al regimului politic din România, care a evoluat spre statutul actual de colonie a
Occidentului.
Nu este foarte obișnuit ca istoricii să se adreseze opiniei publice. De regulă, istoricii își prezintă
concluziile cercetărilor în cărți și în studii de specialitate. Operând cu concluzii privitoare la
evenimente istorice de o importanță cu totul deosebită, cum sunt cele din decembrie 1989,
rădăcini ale construcției unei întregi epoci, mi-am asumat să comunic și opiniei publice
rezultatele la care am ajuns. Fac aceasta cu atât mai mult cu cât la aceste evenimente se referă
multe persoane de diverse profesii, mulți fiind interesați, alții implicați politic sau care au slujit
instituții militare interesate să ascundă modul în care au fost aceste persoane și instituții
implicate în evenimente etc.

Corvin Lupu
Rezultatul este menținerea confuziilor la nivelul opiniei publice, fapt care afectează gândirea
necesară evitării repetării unor mari erori, afectează viziunea societății față de interesele
profunde ale României și ale etniei române, afectează viziunea societății asupra instituțiilor
statului, afectează conștiința societății că în decembrie 1989 a avut loc o agresiune
internațională împotriva României, având ca miză acapararea economiei și resurselor țării
noastre, și toate acestea la un loc deformează grav imaginea din mințile multor români. De
aceea am ales să fac ceea ce majoritatea colegilor mei de breaslă nu fac. Majoritatea istoricilor
cercetează, scriu concluziile la care au ajuns, pun cărțile în biblioteci și librării și nu intră în
dialog cu opinia publică, cu persoanele de alte profesii. Eu nu m-am izolat în turnul de fildeș în
care stau unii colegi ai mei.
M.A.M.: Eu cred că este bine ce faceți și pot să vă spun că mesajele dumneavoastră privitoare la
diverse evenimente istorice sunt așteptate cu interes de cititorii noștri din întreaga țară. Mulți
doresc să vi se adreseze și cer relații despre cărțile dumneavoastră și despre persoana
dumneavoastră.
La doar câteva zile după înmormântarea fostului general Iulian Vlad, fostul său șef de cabinet,
Aurel Rogojan, a publicat o broșură intitulată Generalul Iulian Vlad – vinovatul de serviciu, în
care susține că ar fi transcrierile unor lungi înregistrări ale unui interviu memorialistic cu fostul
șef al D.S.S. Mi-ați spus că le-ați văzut. Ce părere aveți despre această broșură?
C.L.: Este regretabil că în 28 de ani generalul Iulian Vlad nu și-a scris memoriile, în ciuda faptului
că societatea românească aștepta de la el clarificări ale evenimentelor la care a fost principal
actor și, în calitatea lui de cel mai informat om din România, avea și o datorie morală să o facă.
Dar, eu cred că s-a temut de adevărul pe care îl aștepta societatea românească. Este un adevăr
prea crud și prea murdar. Or, generalul Vlad și comandanții fostei Securități au încercat și mai
încearcă să-l prezinte într-o lumină favorabilă lor și fostei instituții a Securității, în ansamblul ei.
Multă vreme am crezut că dorește să-și lase memoriile nepotului său cel mare, care a studiat
Relații internaționale, să le publice el. Nu m-am așteptat să i le dea unui om de calitatea lui
Aurel Rogojan.
Din relatările publice ale lui Vlad, din timpul vieții, făcute doar în perioada anilor 2015-2017,
când a ieșit din „bârlog” ca urmare a apariției cărții mele Trădarea Securității în decembrie
1989. Secrete ale intervenției străine împotriva României, a rezultat că Securitatea a acționat
doar foarte curat, și-a făcut datoria conștiincios, moral și uman, iar grozăviile care s-au produs
și nenorocirile care s-au abătut asupra României se datorează integral Armatei, lui Ceaușescu,
unor forțe nevăzute, pe care a-tot-știutoarea Securitate nu le poate preciza, iar Securitatea și
securiștii au fost niște victime inocente ale noii puteri, pe care, de fapt, în realitate, ei au creat-
o, au susținut-o și au adus-o la putere!
Dintr-o mare eroare de strategie a rezerviștilor din fosta Securitate, grupați în asociația lor, în
frunte cu generalul Vlad (președinte de onoare), col. Teodorescu (președinte executiv și director
al revistei Vitralii) și generalul Aurel Rogojan (portavoce a generalului Vlad), dar și alții pe care
nu-i mai numesc, acest model de promovare a imaginii Securității este susținut cu tărie. Când
este vorba despre laudele care se aduc activității fostei Securități, preopinenții deconspiră foste
secrete fără reținere, iar când sunt aspecte care nu convin conducerii fostei Securități, ei invocă
obligativitatea respectării secretului profesional. Dar, ei nu mai au obligațiile legale de păstrare
a secretului, pe care și le asumă voit și le impun și la nivelul lucrătorilor de rând din fosta
Securitate, prin asociația menționată mai sus a rezerviștilor și cadrelor în retragere. Din punct
de vedere legal, Securitatea a fost desființată, chiar dacă majoritatea fostelor ei cadre și-au
continuat activitatea în alte structuri informative. Securitatea fiind înfierată ca instituție
„proscrisă” și desființată prin lege, foștii ofițeri nu au mai fost legați de obligații legale, cu
excepția celor care au intrat în noile servicii de informații și care au obligația legală de a păstra
secretul despre aceste noi servicii secrete.
Aurel Rogojan și Iulian Vlad
Dacă în primii ani după evenimente românii au putut fi manipulați total privitor la chestiunea
evenimentelor din decembrie 1989, astăzi, mulți dintre ei s-au deșteptat și nu mai pot fi
adormiți cu minciuni ieftine.
M.A.M.: Ați pomenit revista Vitralii – lumini și umbre. Ați făcut și dumneavoastră parte din
consiliul ei de conducere…
C.L.: Da, am făcut parte vreo șase ani. Revista s-a născut cu aprobarea și cu sprijinul S.R.I.;
director era dl. Maior, cu care am colaborat și care a susținut dezvoltarea unor componente de
Studii de Securitate din facultatea pe care am condus-o eu. Redactor șef a fost istoricul Cristian
Troncotă, colegul meu de la U.L.B.S. Dar, la început, proiectul la care ne-am angajat noi, când
am fost rugați să ne implicăm la Vitralii – lumini și umbre, mai întâi gl. Troncotă, apoi eu,
prevedea că vom aborda atât „luminile”, cât și „umbrele” activității fostei Securități. Așa s-a
discutat și la S.R.I. Directorul revistei, col. Filip Teodorescu, promova doar luminile și cenzura
toate umbrele, revista evoluând spre a deveni glorificatoarea activității fostei Securități.
În același timp, se ascundea nucleul vital de activități foarte dăunătoare României. Mă refer la
colaborarea trădătoare cu servicii secrete străine, la defectarea a peste 30 de ofițeri care au
trădat și au trecut în slujba străinilor (majoritatea în perioada în care Securitatea a fost condusă
efectiv de generalul Iulian Vlad, respectiv 1977-1987, ca adjunct militar al D.S.S., în condițiile în
care șefii au fost activiști politici, iar din 1987 în 1989 ca șef al D.S.S.).
Mă refer de asemenea la încălcarea regulamentelor și ordinelor interne, la sabotarea conducerii
de partid a țării, la racordarea Securității la proiectele de înlăturare a conducătorului țării, pe
care ei aveau obligația legală și militară să îl apere, la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu și
permisiunea de pătrundere în România a zeci de mii de agenți străini care au acționat
nestingheriți, la contribuția decisivă la declanșarea revoltelor populare din Timișoara, București
și din alte orașe (prin intermediul agenturii Securității), la abandonarea pazei unor clădiri
strategice ale statului (sediul C.C. al P.C.R., Televiziunea Română, Radio România, unele sedii ale
puterii din teritoriu etc.), la arestarea conducătorului statului pe care ei trebuiau să îl apere și la
predarea lui în mâinile asasinilor săi, care erau militari din trupele speciale ale țării, instruiți să
omoare inamici, nu să-i ucidă pe proprii conducători.
Mă mai refer și la jaful banilor țării ascunși în conturile I.C.E. Dunărea, ale Bancorex și în
conturile celor peste 330 de directori de credit, toți ofițeri de securitate, la poliția politică
practicată, la asasinate etc. Am spus destul. Dacă încercăm să detaliem activitățile dăunătoare
desfășurate de o parte din fosta Securitate, va trebui să ne întindem pe pagini întregi.
Așa că, directorul revistei, col. Filip Teodorescu, ne-a îndepărtat pe amândoi din colegiul revistei
și a rămas un grup care promovează luminile și ascunde umbrele, sau prezintă doar umbrele
fostului Partid Comunist și ale Armatei României, așa cum le văd dumnealor. De asemenea,
revista combate cu vehemență instituția Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității,
care are prin lege și menirea să deconspire Securitatea ca și instituție care a promovat poliția
politică. Ei susțin că au dreptul și obligația să-și apere onoarea și reputația profesională, dar
după ce Securitatea a fost „scuturată” bine de cercetători, nu prea rămâne nici onoare și nici
reputație.
M.A.M.: Dar, Aurel Rogojan nu este la revistă?
C.L.: Nu, nu este. La început, generalul Iulian Vlad a susținut să fiu și eu invitat să lucrez la
revistă. Știa că Rogojan nu este agreat. Ulterior, l-a propus și pe generalul Rogojan, dar col.
Teodorescu s-a opus. Nu l-a primit nici după plecarea mea și a dlui Troncotă. Poate acuma,
după ce a luptat conștiincios să contrazică istoricii neconvenabili fostei Securități, va fi primit și
el în colectiv. Nu știu însă ce părere vor avea ceilalți generali de acolo și comanda S.R.I.-ului.
M.A.M.: Dar cu Cristian Troncotă ce au avut? Întreb pentru că dumnealui a vorbit la televiziuni
favorabil despre fosta Securitate.
C.L.: Uneori a vorbit favorabil, dar a și publicat cercetări privitoare la istoria Securității regimului
trecut, inclusiv cărțile Torționarii și Duplicitarii, care deranjează nu numai prin titluri, dar și prin
unele afirmații din cuprinsul lor.
M.A.M.: Să revenim la memoriile generalului Vlad.

C.L.: Cum arătam, gl. Vlad nu și-a scris memoriile în timpul vieții, a prezentat public unele clișee
din activitatea sa din timpul evenimentelor din decembrie 1989 și a realizat împreună cu Aurel
Rogojan o serie de casete cuprinzând mărturisiri, cu mențiunea să fie prezentate doar după
moartea sa.
M.A.M.: I-o fi fost teamă de reacțiile opinie publice, sau de obligația de a oferi clarificări? Sau i-
a fost teamă să nu-l dea cineva în judecată?
C.L.: Nu știu precis, am unele supoziții, mă abțin să le precizez, deocamdată, dar, din alt punct
de vedere, cunoscându-l bine pe generalul Iulian Vlad, pot să spun că a fost o decizie în spiritul
propriu al unora dintre șefii Securității, de a lucra în subteran, de a nu ieși la lumină, de a lăsa pe
alții în față, de a influența indirect liniile de gândire. Apoi, Aurel Rogojan nu este un om în care
să ai încredere. El folosește deținerea dreptului de a publica memoriile generalului Vlad pentru
a-și vărsa propriile mizerii, punându-le în gura generalului Vlad. Câteva asemenea chestiuni sunt
absolut certe și eu am să vă dovedesc că Rogojan a falsificat memoriile lui Vlad.
M.A.M.: La ce vă referiți?
C.L.: Mă refer la afirmațiile calomnioase la adresa generalului Troncotă și, mai ales la adresa
mea, care nu sunt cuvintele generalului Vlad, ci compoziții ale lui Aurel Rogojan. Am să vă arăt
cum a ciuntit Rogojan declarațiile scrise ale generalului Vlad. Vă dau probe pe care le poate
verifica oricine. Nu trebuie să fie istoric. Eu am citit atent.
M.A.M.: Păi dacă l-ați da în judecată, ar trebui să facă dovada că mortul ar fi spus ceea ce
spune el și l-ați pune la plată! Are pensie nesimțită, poate să plătească…
C.L.: Da, dar nu cred că voi aloca timp și nervi ca să mă judec cu Aurel Rogojan. Eu i-am dat o
dată o replică în ziarul Cotidianul, care l-a supărat tare… După care a continuat să arunce cu
mizerii. În fine…, i-a reproșat și lui Cornel Nistorescu de ce mi-a publicat replica, a făcut și alte
demersuri crezând că nu se află etc. Deocamdată nu am dispoziție să-i cer socoteală. În fond,
sunt doar calomnii prin care vrea să arunce noroi, să-mi afecteze credibilitatea.
Opinia publică din România, și cu atât mai mult cunoscătorii evenimentelor din decembrie 1989,
au conștientizat faptul că starea actuală a României a fost direct influențată de direcția spre
care a fost împinsă România în acel sfârșit de epocă istorică a României. Jurnalistul Marius Albin
Marinescu l-a rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu să își spună părerea despre conținutul
controversatelor memorii ale generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității României
Socialiste, ce au fost publicate anul trecut.
Marius Albin Marinescu: Ce a scris acolo despre dumneavoastră?
Corvin Lupu: Acolo Aurel Rogojan susține că generalul Vlad i-ar fi spus lui că a greșit că a
revărsat asupra mea toată simpatia pe care ar fi nutrit-o față de tatăl meu. Este o manipulare.
Vlad nu l-a cunoscut niciodată pe tatăl meu, care a avut un dosar politic de securitate foarte
prost, motiv pentru care a fost schimbat din funcțiile de decan și apoi de șef de catedră al
Facultății de Filologie-Istorie din Sibiu, al cărei decan fondator a fost și în jurul căreia s-a creat
ulterior întreaga universitate sibiană de stat.
În Sibiu, faptul că tata avea probleme de dosar politic, a fost o chestiune de notorietate. Vlad nu
avea simpatie pentru oamenii cu dosare proaste de securitate, care aveau copii fugiți în
străinătate, cum era fratele meu. Cât despre Aurel Rogojan, el habar n-avea cine a fost tatăl
meu. Cu mai mulți ani în urmă, luând masa la un restaurant cu Vlad, cu Rogojan și cu alți
generali și ofițeri superiori de informații, într-o reședință de județ, eu i-am spus că tatăl meu a
fost 21 de ani director al Muzeului Brukenthal, 14 ani director al institutului din Sibiu al
Academiei Române și decan fondator al primei facultăți a universității de stat din Sibiu. A rămas
perplex. Nu știa nimic despre tata. Rogojan a fost un simplu șef de cabinet, un fel de secretar
șef. Fiindu-i loial lui Vlad, acesta l-a tot propulsat în grade. Directorul S.R.I., Radu Timofte, l-a
făcut general, tot la rugămintea lui Vlad, care-i oferea consultanță. Știu bine aceste lucruri. În
anii directoratului lui Radu Timofte, acesta a dorit mult să colaboreze cu mine pentru
promovarea culturii de securitate, pentru școlirea post-universitară a unor ofițeri și pentru a
cunoaște ce făceam eu pe linia primei facultăți civile de Studii de securitate din România, pe
care am înființat-o la Sibiu și pentru ca oamenii din învățământul de informații să învețe de la
mine o serie de lucruri.
În acest sens, mi l-a trimis la Sibiu pe decanul Facultății de Informații din A.N.I., istoricul Cristian
Troncotă, pe care l-am și invitat să rămână cadru didactic asociat, ulterior devenind titular.
Domnia sa a recunoscut că S.R.I.-ul a venit către mine, nu invers. Aurel Rogojan răspundea la
telefoane, se ocupa de corespondență, organiza audiențele etc. Nu avea răspunderi importante,
nu era om de decizie, dar din acel loc călduț de șef de cabinet al lui Iulian Vlad și apoi al
directorului Radu Timofte, avea toată România la picioare, cu toate privilegiile pe care le
presupune această situație.
A mai spus că gl. Vlad m-ar fi ajutat pe mine și că ar fi regretat acest lucru. Altă minciună! Cu ce
m-o fi ajutat gl. Vlad nu știu, dar în timpul comuniștilor am fost infirmat ca membru de partid,
n-am avut nicio dată vreo funcție de conducere în care să fi fost promovat, am fost criticat
public de inspectorul șef al Inspectoratului M.I., col. Iulian Rotariu și am avut probleme politice
cu carul. Nu am fost lăsat să plec în străinătate, iar când am plecat, am reușit să o fac doar
după reclamații și intervenții la nivel înalt. Niciun ajutor! Când am început eu să mă ridic în
administrația universitară, în anul 1990 și în următorii ani, Iulian Vlad era la închisoare. Când a
ieșit și a venit la mine la Sibiu, eram șef de catedră și membru al Senatului. Când să mă fi
ajutat?
M.A.M.:
Deci, să considerăm în continuare că memoriile generalului Vlad sunt manipulate de Aurel
Rogojan?
C.L.: Da, cred că așa este corect să spunem. O să și dovedim. A mai scris Rogojan, punând în
gura lui Vlad, că eu mi-aș fi turnat colegii, fără să precizeze care colegi, ceea ce l-ar fi deranjat
pe gl. Vlad! Adică, lumea care citește să creadă că șeful turnătorilor pe țară era deranjat că mai
este la Sibiu un turnător în plus?! Hai că asta-i bună! Prosteala prostelilor pentru proști! Este o
mare mizerie. Atât la universitate, unde am avut diverse funcții de conducere, cât și la Consiliul
Județean Sibiu, unde am fost director timp de șapte ani, am fost verificat în arhivele serviciilor
secrete și nu am fost niciodată informator și nu am deținut nicio altă calitate de colaborator al
Securității. M-a căutat la C.N.S.A.S., cu solicitări la nivel înalt, și fostul rector de foarte tristă
amintire Oprean Constantin, m-au căutat și liderii Federației Comunităților Evreiești din
România, în 2005, când mi-au făcut plângere penală la Muzeul Memorial al Holocaustului din
Washington și liderii evreilor din România și, de asemenea, au fost și alte solicitări la C.N.S.A.S.
în ceea ce mă privește și toate răspunsurile au fost că nu am fost informator, nu am fost agent,
nu am avut casă conspirativă, nu figurez în nicio arhivă, pe nicio listă de acest fel. Este doar o
invenție a micuțului securist Rogojan!
Apoi, domnule director Marinescu, au trecut 28 de ani de la schimbarea regimului. Niciun coleg
de-al meu, de școală, de liceu, de facultate, de colectiv didactic, din U.L.B.S., nu a găsit în
dosarele lui de securitate sau de cadre vreo hârtie sau vreo relatare privitoare la vreo turnătorie
a mea. N-am turnat pe nimeni. De multe ori, în multe împrejurări, am criticat pe diverși colegi și
cunoștințe, pentru diverse fapte cu care nu eram de acord, uneori în public, poate chiar în
prezența unor ofițeri de securitate. Fac asta și în prezent. Asta face parte din modul meu de a
mă manifesta deschis și fără reținere, dar nu am „turnat” și nici nu a apărut nimic în acest sens.
Am făcut în viață greșeli, dar nu din astea, am făcut altele. Dacă aș fi fost tunător, nu se poate
să fi turnat și să nu fi ieșit nimic la iveală în trei decenii, mai ales că am fost mereu în anturaje
de persoane cu un nivel social ridicat, de care Securitatea a fost interesată. Ar fi trebuit să iasă
la iveală cea mai mică probă, dar nu a ieșit nimic, pentru că nu avea ce să iasă. Numai câte
persoane importante au trecut prin casa părinților mei și a mea. Rogojan minte cu nerușinarea-i
deja cunoscută.
M.A.M.:
Să nu publicăm un răspuns de la C.N.S.A.S.?
C.L.: Nu mai este cazul. Și așa discuția noastră va fi lungă. Sunt lucruri cunoscute. Dovada scrisă
că nu am fost turnător este și la Universitate.
M.A.M.:
Sunt obișnuit cu mizeriile de felul acesta. Eu am fost scos „colaborator al Securității” de către
C.N.S.A.S. la ordin, pentru discreditare. După acest verdict, detractorii mei au început să strige
lozinca imbecilă cu „Marinescu turnător, informator”, deși eu nu am scris niciodată vreo notă
informativă și nu am „turnat” pe nimeni. Nu există nicăieri o sentință judecătorească unde să
scrie că am fost informator al Securității. Judecătorii au decis că am fost „colaborator al
Securității” fiindcă i-am pus locuința mea la dispoziția unui prieten, ofițer de contrainformații
(contraspionaj), care se ocupa cu anihilarea spionajului militar și nu avea nicio legătură cu
turnătoriile delatorilor din sistem. Respectivul nici măcar nu a folosit locuința mea pentru
întâlniri cu sursele lui de informații, a și declarat asta, dar instanța nu a ținut cont de acest
aspect. Oricum, Legea 293/2008 este strâmbă, deoarece turnătorilor le-a oferit o cale de
scăpare, ei nefiind declarați „colaboratori ai Securității” dacă denunțurile lor nu au afectat,
chipurile!, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, deci delatorii agreați de sistem sunt
scoși „basma curată”. Dar respectiva lege nu prevede același lucru și pentru „gazde”, adică nu
se stipulează în lege că trebuie făcută dovada că notele informative date în casele conspirative
respective au afectat în vreun fel drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Deci, este o
nedreptate, o discriminare între cele două categorii de „colaboratori ai Securității”: informatori
și „gazde”.
În fine, revenind la acuzele aiurea care vi se aduc dumneavoastră, ca „avocat al diavolului” vă
spun că s-a vorbit „în târg” că sunteți de fapt ofițer acoperit, chiar general. Ce-i cu zvonul ăsta?

Marius Albin Marinescu

C.L.: Domnule director, știu. Aicea este o situație deosebită de cea de turnător. Dacă eu aș fi
general acoperit, n-aș avea voie să spun sau să recunosc, iar dacă dumneavoastră v-a spus
cineva că sigur eu sunt ofițer acoperit, iar eu aș nega cu vehemență, dumneavoastră ați spune
că mint „ca un porc”. Așa că tac, nu dau replică și las pe fiecare să judece această situație după
cum crede el.
Privitor la această bănuială că aș fi ofițer acoperit, aș vrea să vă spun că după apariția cărții
mele Trădarea Securității în decembrie 1989, au fost ofițeri de Securitate care au spus că eu am
fost ofițer acoperit al Unității Autonome de Contrainformații de pe lângă D.S.S., care se
subordona doar formal Direcției a IV-a de Contrainformații Militare, cea condusă în 1989 de
regretatul comandant Gheorghe Ceaușu, și de aici s-ar explica „ura” mea împotriva ofițerilor de
securitate pe care îi urmăream noi. Amiciția mea cu ofițerul de resort de la Sibiu al acestei
unități le-a întărit această convingere, probabil. Dar Iulian Vlad nu a spus niciodată în timpul
vieții, nici că am fost ofițer acoperit, nici că am fost turnător. Vlad era ceva mai reținut decât
Aurel Rogojan, deși mințea și el. Mult! În schimb, Aurel Rogojan se coboară la josnicii tipic
securiste.
Unii m-au declarat omul Direcției Generale de Informații a Apărării, alții al S.I.E., unii al S.R.I.
sau D.G.I.P.I. Au fost atâtea variante…
Adevărul este că eu am iubit istoria, mai ales cea contemporană și recentă și am văzut de tânăr
că nu poți să înțelegi societatea, politica, istoria și toate dedesubturile lor, fără să cunoști cât
mai mult din activitatea serviciilor de informații, cele care pătrund peste tot și în toate. Nu
există niciun moment istoric contemporan care să se fi derulat fără implicarea serviciilor
secrete. Din această cauză, ofițerii de securitate m-au interesat în mod deosebit, totdeauna. Am
fost mult timp în anturajul lor, am legat amiciții îndelungate cu ofițeri de securitate, unii cu
funcții foarte mari și am învățat multe de la ei și, recunosc, am învățat multe și de la generalul
Iulian Vlad, al cărui istoric favorit am fost, mulți ani. Cel puțin așa a afirmat el, nu numai în fața
mea, ci și a altora. De altfel, în două dintre cărțile mele, în anii 2010 și în 2015, i-am mulțumit
pentru că m-a ajutat să înțeleg anumite resorturi adânci ale societății. Dar nu a fost numai
Iulian Vlad. Au fost mulți alții. Ulterior, ca profesor și decan, am condus cinci programe de studii
masterale restricționate pentru civili în care școlarizam multe sute de ofițeri, inclusiv acoperiți,
în fiecare an, iar în colectivul didactic pe care l-am condus am avut o mulțime de generali și
colonei.
Încet, încet, am cunoscut interiorul serviciilor secrete și acest fapt m-a ajutat să formulez
concluzii pe care le consider corecte și utile adevărului istoric, cel mai important lucru în profesia
mea. Nu sunt lucrări în care specialiști în istorie să conteste cu dovezi afirmațiile mele. Și dacă
unii autori prezintă în alt mod decât am prezentat eu unele momente de istorie, ei nu contestă
și nici nu dovedesc că nu este cum am afirmat eu. Eu am fost contrazis doar de nespecialiști în
istorie, de contestatari interesați să ascundă adevărul și să continue manipularea. Cei care mă
contrazic nu lucrează pe tărâmul cercetării în vederea aflării adevărului istoric, ci sunt în slujba
fostei Securități și a susținătorilor „sistemului ticăloșit”, care se bazează și pe manipularea
adevărului despre decembrie 1989, eveniment-rădăcină al regimului politic actual. Mă refer la
contrazicerile făcute de numeroși neaveniți, interesați și rău intenționați, privitoare la cărțile
mele despre evenimentele din decembrie 1989 și despre confruntările româno-evreiești. Legat
de celelalte cărți și studii ale mele, nu a fost cazul prezentat mai sus.
M.A.M.:
Deci dumneavoastră apreciați că nu a fost bine ca generalul Vlad să lase publicarea memoriilor
în seama lui Aurel Rogojan, cu mențiunea „după moartea mea”.
C.L.: Este riscant chiar și pentru generalul Vlad să lase altuia libertatea de a-i publica memoriile.
Rogojan pune în seama lui Iulian Vlad afirmații cu care îl compromite și mai tare. Niciodată în
istoria României, șefii serviciilor secrete nu au ieșit public să contrazică istoricii pentru că nu le-
au convenit concluziile la care au ajuns aceștia. Este dezonorant pentru Iulian Vlad și pentru
Aurel Rogojan. Apoi, eventualele afirmații incorecte ale istoricilor sunt contrazise tot de către
istorici și, eventual cu alte dovezi, dacă ele există. În timp, eventualele erori ale istoricilor ies la
lumină, nu este nevoie de corul gălăgios al securiștilor ca să clarificăm lucrările istoricilor. Or,
dacă Aurel Rogojan nu are rușine, Iulian Vlad se comporta mult mai diplomat și mai academic.
În duplicitatea lui, era, pe de o parte, „șarpele cu ochelari” (porecla lui din Securitate), dar și un
domn în comportament. Cât a trăit, nu și-a propus să folosească injurii și calomnii, chiar dacă a
ocolit adevărul și a spus minciuni. La vedere, s-a comportat elegant, chiar academic. Și-a propus
să se comporte civilizat. Era un om condus doar de rațiune, nu de porniri instinctive, ca Aurel
Rogojan. Singurul lucru pe care l-a scris în timpul vieții Iulian Vlad despre cartea mea Trădarea
Securității în decembrie 1989 este că: „este cea mai urâtă carte pe care am citit-o”. Este corect.
Nu putea să-i placă o carte în care se devoalează trădarea lui și a complicilor săi din decembrie
1989, din țară și din străinătate. Pentru Iulian Vlad, într-adevăr, cartea a fost una foarte urâtă!
M.A.M.:
Selecția de texte din memoriile generalului Iulian Vlad din suplimentul Cotidianul începe cu niște
articole despre Iulian Vlad. Ce părere aveți?
C.L.: Primul este un articol introductiv al lui Aurel Rogojan, intitulat „De ce generalul Iulian
Vlad?”. Apoi este un articol al profesorului Dinu C. Giurescu și unul al scriitorului Dinu Săraru.
Urmează apoi foarte interesanta Declarație, privitoare la instituția Securității statului în ultimii
ani ai regimului ceaușist, predată autorităților noii puteri în 31 martie 1990, când era
reținut/adăpostit în Calea Rahovei nr. 39, sediul arestului Direcției Cercetări Penale și îngrijit de
un personal care îi fusese în totalitate subordonat. Asupra acestei din urmă declarații merită să
stăruim, într-o discuție viitoare.
Din articolul lui Aurel Rogojan, „De ce generalul Iulian Vlad?”, am reținut intenția acestuia din
start de a nu spune adevărul, de a continua manipularea, inclusiv în chestiuni pe care le
cunoaște foarte bine. Astfel, autorul afirmă că „… Nicolae Ceaușescu abandonase în mod laș
puterea” (p. 6, alin. 3). Presupunând că unii cititori nu cunosc detaliile loviturii de stat,
reamintesc pe scurt filmul evenimentelor din dimineața de 22 decembrie 1989: în jurul orelor
3:00, generalul Iulian Vlad i-a propus șefului Comandamentului Militar Unic al României,
generalul Vasile Milea, să-l aresteze pe Nicolae Ceaușescu; la orele 8:32-8:33, cu complicitatea
ofițerului de securitate gardă de corp (cpt. Vătămănescu), generalul Vasile Milea a fost rănit
prin împușcare de col. Gh. Pârcălăbescu și scos de la comandă; la orele 8:37-8:40, gl. Vlad a
coborât la intrarea „B” a sediului C.C. al P.C.R. și a dispus comandanților luptătorilor care
păzeau sediul puterii să se retragă din misiune, iar apoi a ordonat să se permită deschiderea
ușilor și să se lase liberă intrarea în sediul puterii; imediat după orele 9:00, Nicolae Ceaușescu a
constatat că i s-au tăiat legăturile telefonice; în jur de ora 11:00, generalul Ioan Geoană a închis
pe dinăuntru buncărul prezidențial de la subsolul clădirii, împiedicându-l pe Nicolae Ceaușescu
să se retragă în acel sediu de comandă, de unde avea legături telefonice și radio cu toată țara și
mari rezerve de oxigen, apă și alimente; la ora 11:30, ofițerii de securitate l-au împiedicat cu
forța pe Ceaușescu să se adreseze mulțimii din fața sediului C.C. printr-o portavoce; la ora 11:45
un număr de opt luptători ai Direcției a V-a a D.S.S. i-au evacuat forțat pe Nicolae și pe Elena
Ceaușescu din sediul puterii, cu liftul spre acoperiș (Ceaușeștii au blocat liftul între etaje pentru a
se opune evacuării), i-au suit forțat în elicopter, iar la 12:09 elicopterul a decolat de pe
acoperișul sediului C.C. al P.C.R.; Nicolae Ceaușescu la „proces”: „Nu, n-am fugit…”, iar Elena
Ceaușescu: „Noi nu am vrut să plecăm, rămâneam acolo, muream la sediu…”; în orele
următoare arestării mascate, Ceaușeștii au fost conduși pe un traseu controlat integral de
subordonații generalului Vlad.
Deci, unde sunt „abandonarea puterii” și „fuga lașă” a lui Nicolae Ceaușescu, afirmate de Aurel
Rogojan? Iată deci cum volumul cu memoriile generalului Vlad pornește la drum cu minciuna în
frunte.
M.A.M.:
În încheierea acestei discuții, propun cititorilor noștri un aliniat dintr-un text al colegului și
prietenului meu, jurnalistul George Roncea, text cândva cenzurat: „Serviciul din care a făcut
parte Rogojan și înainte și după 1989 a fost o adunătură de trădători de țară, puși în slujba unor
hoți ca Voiculescu, Vântu, Patriciu, Iacubov, Bivolaru, Tender etc, unelte prin care s-a devalizat
economia națională și s-au transferat valorile naționale în mâinile altor securiști/kaghebiști
corupți până în măduva oaselor. Cât de vânduți sunt ofițerii de informații de teapa unora ca
generalul Rogojan de-au adus țara la dezastrul ăsta? Căci Vântu o fi bolnav, dar slugile care l-au
servit sunt și bolnave și nebune!”