EVREII,

KHAZARII,
POLITICA,
ISTORIA,
RELIGIA,
CABALA,
RESETARE
A
GLOBALA
SI…
RESTUL
LUMII
Lucrarea de fata este menita sa aduca informatii ascunse, tinute
la secret de marile grupari mafiote oculte, in frunte cu cei mai
influente personae de pe planeta, care in gandirea lor diabolica,
au pus la cale un plan de depopulare a planetei cu de-a sila, si
desigur o mare criza economica si sanitara. Ambele exista, insa
violenta, lipsirea de libertate, restrictiile, amenzile abusive, toate
aceste legi ilegale, imorale si dictatoriale, nu fac altceva decat sa
ne trezim cu calusul in gura. Diferenta dintre occident si tarile est
europene este acela ca tarile est europene au trait intr-o dictatura
comunista, si observa cu usurinta instaurarea unei forme de
guvernare totalitara, pe cand, occidental nu s-a confruntat cu
dictaturi, si, orbiti de increderea in politiceni, au mers sa se
vaccineze fara a pune intrebari. Aceasta sleahta de criminali e
formata in marea lor majoritate de evrei khazari (sionisti) care
viseaza de peste 200 de ani sa se mute in Romania. Am sa prezint
de pe diverse siteuri si bloguri, relatari despre influenta nefasta a
evreilor sionisti, despre crizele economice inventate pentru a
saraci populatia si a indatora tarile. Si am s ava prezint si cum cei
mai multi politicieni din varf, sunt de fapt niste cozi de topor,
aserviti intereselor straine, indatorand tara cu sute de mioane de
euro, fara sa poata fi trasi la raspundere. Astfel stand lucrurile, tin
sa precizez ca sursa de informatii este platforma Telegram, unde
multe articole, postari, fotografii nu apar in on-line, sau sunt
cenzurate pe Facebook, Instagram sau Wattsapp.
Adevarul este doar unul, nu exista adevar relative, nu exista ca
ambele parti sa aiba dreptate. Dreptatea e numai una. Sper ca in
randurile care urmeaza, sa fiti constienti de pericolul care nu
numai ca nu mai bate la usa, ci el deja e in casele noastre.
Pericolul, inamicul nostru, nu doar al romanilor, ci al intregii
planete sunt acesti evrei sionisti khazari, iubitori de sange si de
talharii. Ar trebui sa ne punem semen de intrebare mari atunci
cand vedem cum in 3 decenii Romania a ajuns prada maleficelor
tranzactii, a privatizarii intreprinderilor. Astazi, mai mult ca
oricand, natiunea are nevoie de unitate, de libertate si de
inlaturarea din functii publice a tuturor evreilor si francmasonilor.

Lectura placuta!

EVREI SI KHAZARI (SIONISTI) CONTRA

ROMANILOR SI NU NUMAI!
 Sesizare privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului din România Elie Wiesel, adresată Președintelui României

Sub presiunea abuzurilor statului săvârşite sub pretextul luptei împotriva răspândirii virusului comunist, românii nu au
putut sancţiona una dintre cele mai ticăloase sentinţe de tip stalinist din ultimii 30 ani: Vasile Zărnescu, col.(r) în
Serviciul Român de Informaţii, a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 3 la un an şi o lună de ÎNCHISOARE cu
amânarea executării pedepsei pentru infracţiunea de NEGARE A HOLOCAUSTULUI. Pe scurt, în 2021, ţi se
recomandă să te îndoieşti de Dumnezeu sau chiar de propria sexualitate dar nu şi de cifrele referitoare la victimele şi
locaţia Holocaustului impuse instanţelor şi mediului ştiinţific de către conducerea Institutului Național pentru Studierea
Holocaustuluidin România „Elie Wiesel“(I.N.S.H.R. „E.W.“). Trebuie menţionat faptul că o parte dintre membrii
acestui organism menit să instituie teroarea, cenzura, defăimarea elitelor anticomuniste şi falsificarea istoriei româneşti
după tiparele şi sentinţele criminale din timpul ocupaţiei sovietice sunt chiar foşti tovarăşi ai aoparatului de propagandă
şi represiune a Partidului Comunist Român rămaşi necondamnaţi în lipsa unui proces de lustrare a clasei politice şi
societăţii româneşti dupa 1989. În condiţiile în care foştii comunişti se bucură în prezent nu doar de pensii speciale şi
funcţii publice dar şi de protecţia statului şi a multor ambasade străine, decizia de a condamna un cetăţean român pentru
“vina” de a-şi contrui o altă opinie asupra unor episoade cumplite ale istoriei anulează orice legitimitate a instituţiilor şi
persoanelor care au contribuit la o astfel de condamnare. “Pentru a funcţiona, democraţia trebuie să legitimeze
excesele” este unul dintre pilonii doctrinari ai lumii civilizate. În contextul în care România marchează pe continent una
dintre cele mai concrete şi stabile prietenii ale statului sionist, excesele instituţiei amintite tind să se constituie în cel
mai grav şi concret focar de antisemitism, cu atât mai mult cu cât la retorica reactivată de vechile megafoane ale
odioaselor “tribunale ale poporului” care au însângerat ţara se aliază interese ostile atât Uniunii Europene cât şi NATO.

Ataşăm integral demersul Asociației “NEAMUL ROMÂNESC” care, prin reprezentantul său legal Vasilică Militaru
sesizează Preşedenţia pentru a proteja drepturile democratice şi constituţionale ale cetăţenilor români împotriva
terorismului instituit de organizaţiile foştilor nomenclaturişti şi criminali comunişti, indiferent de etnia acestora. În
context, preşedintele Klaus Iohannis nu trebuie să uite faptul că inclusiv membrii partidului său au ajuns în colimatorul
grupării radicale roşii de la I.N.S.H.R. „E.W.“: astăzi, primarul liberal al Constanţei, amiralul Vergil Chiţac a fost
ameninţat în cel mai vulgar mod pentru a schimba numele unei străzi ce poartă denumirea unui mareşal al Armatei
Române care nu convine politicii ocupantului sovietic.

“ Nr. 1.02/15.02.2021

Excelenței Sale, Domnului Klaus Iohannis,

Președintele României,

Administrația Prezidențială

                                              DOMNULE PREȘEDINTE,

Asociația NEAMUL ROMÂNESC, prin reprezentantul său legal Vasilică Militaru, în calitate de președinte al
Asociației, vă supune atenției prezenta

SESIZARE  privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie
Wiesel“în baza exercitării, de către Președintele țării, a funcției de mediere între puterile statului, precum și dintre stat
și societate, prevăzută de art. 80 al Constituției.

Recent, o instanță a Judecătoriei Sectorului 3 București a condamnat la închisoare un român, pe dl colonel (rtg.) S.R.I.
Vasile I. Zărnescu, pentru publicarea unor articole care conțineau puncte de vedere personale, dar susținute pe baza
cercetărilor multor autori occidentali, privind holocaustul, cercetări realizate în ultimele decenii (cf.
(http://portal.just.ro/301/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30100000000642032&id_inst=301). Constatăm că instanța
a ignorat prevederile art. 29 și 30 din Constituția României privind libertatea de exprimare, garantată și de
prevederile art. 11 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în deplin acord cu prevederile art. 19 al
Declarației Universale a Drepturilor Omului, instituită de O.N.U. în 10 decembrie 1948. Prin sentința dată, completul
de judecată a admis, în mod exclusiv, numai optica directorului I.N.S.H.R. „E.W.“, Alexandru Florian, privind
Holocaustul. Anticipăm că, prin această condamnare, Justiția a deschis o cutie a Pandorei, care va determina
radicalizarea unui segment al societății românești, alimentat de atitudinea vădit antiromânească a instituțiilor de forță
ale Statului român.

De pe portalul Judecătoriei, precum și din știrile apărute în multe mass media (de ex.,
https://www.timesofisrael.com/ex-intel-officer-jailed-in-1st-conviction-under-romanias-holocaust-denial-law/), am
aflat că persoana „vătămată“, deci inițiatorul sesizării penale, a fost directorul Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (denumit în continuare I.N.S.H.R. „E.W.“).

Se înțelege că tot mai mulți români sunt pasibili să ajungă în pușcărie doar pentru că și-ar exprima public un punct de
vedere personal (inclusiv pe pagina personală de socializare) asupra problematicii privind teoria „Holocaustului din
România“, așa cum este ea difuzată de I.N.S.H.R. „E.W.“ Analizând pozițiile publice ale I.N.S.H.R. „E.W.“, se
observă că acesta, în mod discreționar, interzice orice opinie despre problematica Holocaustului care este contrară
viziunii propriilor angajați și a liderilor comunității evreiești din România.

În decursul anilor, directorul Alexandru Florian a implicat Institutul într-o permanentă vânătoare de vrăjitoare.
Ignorând actul mântuitor al iertării și al pocăinței pentru greșelile trecutului, specifice credincioșilor creștini români,
I.N.S.H.R. „E.W.“ a cerut imperios condamnarea cinstirii martirilor români din temnițele comuniste, sub pretextul
îmbrățișării de către aceștia, în tinerețe, a unor ideologii legionare. În viziunea I.N.S.H.R. „E.W.“, comemorarea
publică (pomenirea creștină) a românilor încarcerați sau uciși în temnițele staliniste, cum ar fi Valeriu Gafencu,
Mircea Vulcănescu, Radu Gyr și mulți alții, este un act de antisemitism. La fel, Alexandru Florian, în calitatea de
director al I.N.S.H.R. „E.W.“, a cerut demolarea tuturor statuilor, schimbarea denumirii străzilor care purtau numele
unor personalități ale Culturii, Spiritualității și Istoriei României, interzicerea emiterii de către Banca Națională a
unor efigii aparținând Patriarhilor Țării, scoaterea unor cuvinte din dicționar, ștergerea unor mari evenimente din
Istoria Țării și alte asemenea agresiuni axiologice. 

La o analiză mai atentă, am constatat că I.N.S.H.R. „E.W.“ funcționează în mod ilegal, chiar de la înființarea lui, iar
angajații acestuia, plătiți din bani publici – cărora de la 1 martie 2017 chiar li s-au dublat salariile –, și-au depășit
competențele stipulate prin reglementările legale, în detrimentul scopului și obiectivelor inițiale.

1. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a fost înființat fără respectarea
legii și, prin urmare, funcționează în mod ilegal.

I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost înființat prin emiterea Hotărârii de Guvern nr. 902/04.05.2005. Activitatea și organizarea
I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost completată apoi prin prevederile H.G. nr. 866/23.08.2012, ale H.G. nr. 1066/26.11.2014 și
ale H.G. 625/31.08.2016.

Toate cele patru Hotărâri de Guvern au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11, lit. (c) al Legii nr .90 din 26
martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor: „Art. 11. În realizarea
atribuțiilor sale, Guvernul îndeplinește următoarele atribuții speciale: (…) c) emite Hotărâri pentru organizarea
executării legilor“.

H.G. nr. 902/04.05.2005 privind înființarea I.N.S.H.R. „E.W.“ invocă: „În temeiul art. 108 din Constituția României,
republicată, și al art. 5, pct. 16 din H.G. nr. 79/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și
Cultelor, cu modificările ulterioare“. Practic, I.N.S.H.R. „E.W.“ a fost înființat printr-o Hotărâre de Guvern pentru
organizarea executării unei alte Hotărâri de Guvern. 

La înființarea, prin Hotărâri de Guvern, a tuturor celorlalte institute naționale, au fost invocate prevederile unei
anumite legi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 90 din 26 martie 2001. Numai pentru înființarea I.N.S.H.R. „E.W.“,
Guvernul a emis o Hotărâre „pentru organizarea executării unei Hotărâri de Guvern“ și nu pentru „organizarea
executării unei Legi“, așa cum prevede explicit Legea nr. 90/2001. 

Deci, H.G. nr. 902/04.05.2005 a fost emisă în mod ilegal.

2. I.N.S.H.R. „E.W.“ își depășește competențele legale, desfășurând activități ample de monitorizare a societății
românești – practic, de spionaj cultural – în vederea incriminării unor cetățeni români pe motive de antisemitism.

Analizând cu mare atenție toate articolele H.G. privind activitatea I.N.S.H.R. „E.W.“, nu am identificat nici o referire
la vreo atribuție a I.N.S.H.R. „E.W.“, finanțat din bani publici, privind „Monitorizarea antisemitismului din
România“. Articolele 3 și 4 ale H.G. nr. 902/04.05.2005 prezintă în mod explicit obiectul de activitate și atribuțiile
I.N.S.H.R. „E.W.“ privind cercetarea științifică și documentarea istorică a „Holocaustului din România“, fără vreo
referire la activități de monitorizare a antisemitismului și nici la necesitatea întocmirii vreunui „Raport de
monitorizare a antisemitismului“.

Organigrama I.N.S.H.R. „E.W.“ nu prezintă nici un angajat cu funcții de răspundere privind „monitorizarea
antisemitismului din România“. 

Se naște întrebarea legitimă: care angajat plătit din banii publici din cadrul I.N.S.H.R. „E.W.“ și în baza căror
prevederi legale desfășoară acest „Proiect în curs“ privind „Monitorizarea antisemitismului din România“, prezentat
pe pagina online a I.N.S.H.R. „E.W.“? Urmărirea a vreo 10 milioane de utilizatori facebook din România este o
acțiune care necesită foarte mult timp (cf. https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/raport-antisemitism/).

3. I.N.S.H.R. „E.W.“ publică date extrem de imprecise privind dimensiunea „Holocaustului din România“.

Legile speciale din România pedepsesc, cu închisoare de până la 3 ani, „negarea, contestarea sau minimalizarea, în
mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia“. În baza prevederilor legale
pendinte, orice lucrare științifică prin care s-ar aborda exactitatea numărului victimelor holocaustului intră sub
incidența legii, autorul/autorii ei suportând pedepsele penale. 

Conform prevederilor H.G. nr. 902/04.05.2005, I.N.S.H.R. „E.W.“ este un institut cu atribuții de cercetare și
documentare științifică privind „Holocaustul din România“, având ca angajați un șef serviciu cercetare științifică,
patru cercetători științifici și doi experți.

De pe pagina on-line de prezentare a I.N.S.H.R. „E.W.“ descoperim o relativizare prin imprecizie a numărului
victimelor „Holocaustului din România“. Pe pagina intitulată „Holocaustul în România“ (cf. https://www.inshr-
ew.ro/holocaustul-in-romania/), dimensiunea „Holocaustului din România“ este prezentată astfel: „Numărul evreilor
români și al evreilor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi
stabilit cu precizie absolută. Concluzia, în acest sens, a Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din
România este că, în timpul Holocaustului, în România și în teritoriile aflate sub controlul său ar fi fost uciși sau ar fi
murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. În Holocaust ar fi pierit și aproximativ 135.000 de evrei
români care trăiau în partea din nordul Transilvaniei, aflată sub administrarea Ungariei în urma raptului comis prin
Dictatul de la Viena, precum și 5.000 de evrei români care se aflau atunci în alte țări din Europa“. Urmează o
prezentare detaliată a dimensiunilor „Holocaustului din România“.

Vă rugăm să identificați – dacă este posibil – rigoarea științifică, specifică unui institut de cercetare, în indicarea
următoarelor date privind victimele „Holocaustului din România“: „au murit sau au fost uciși între 280.000 și
380.000 de evrei români și ucrainieni“; „au pierit și aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în nordul
Transilvaniei“; „aproximativ 132.000 de evrei au fost deportați la Auschwitz, în lunile mai-iunie 1944 din nordul
Transilvaniei, stăpânit de Ungaria“; „între 105.000 și 120.000 de evrei români deportați au murit ca rezultat al
expulzărilor în Transnistria“; „în regiunea Transnistriei, între 115.000 și 180.000 de evrei locali au fost lichidați“;
„între 45.000 și 60.000 de evrei au fost omorâți în Basarabia și Bucovina de către trupele germane și române în
1941“; „cel puțin 15.000 de evrei din Regat au fost uciși în progromul de la Iași“.

Vă rugăm să remarcați pretinsa activitate de cercetare științifică, desfășurată timp de 15 ani, a unui „institut“ care
prezintă numărul „victimelor Holocaustului“ cu marjă de eroare de 100.000 morți (între 280.000 și 380.000), sau de
65.000 morți (între 115.000 și 180.000) sau de 15.000 morți (între 45.000 și 60.000).

Cum poate aprecia un procuror sau judecător al României fapta de minimalizare a numărului victimelor
holocaustului, pedepsită penal de legile speciale, dacă toate datele considerate oficiale sunt prezentate, în mod
exclusiv, de I.N.S.H.R. „E.W.“ – instituție „științifică“ care se vrea credibilă –, prin evaluări ca „aproximativ“,
„între“ și „cel puțin“?!

Domnule Președinte,

Aducem la cunoștința Excelenței voastre faptul că, deși aceste date sunt absolut incerte, fiind relativizate chiar de către
I.N.S.H.R. „E.W.“, totuși România a fost plasată pe locul al doilea drept țara cea mai criminală, după Germania, în
privința dimensiunii „Holocaustului“. Astfel, se pronunță sentința acuzatoare: „Referindu-se la România, Raul
Hilberg a afirmat că nici o țară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară, cu
cea mai mare implicare“. Abrupt, fără a se prezenta cine este persoana citată, sursa bibliografică, data și contextul
afirmației sau documentația explicativă. 

Am căutat, pe pagina I.N.S.H.R. „E.W.“, o prezentare a numărului total al victimelor Holocaustului, precum și vreun
tabel comparativ, cu indicarea numărului de victime la nivelul fiecărei țări, pentru a stabili „scara masacrelor“ din
România raportată la ponderea acestora din alte țări. Normal era ca o acuzație atât de gravă să fie susținută de probe
concludente. Nu am găsit nici o astfel de probă. 

Având în vedere legislația specială în vigoare, prin excelență antiromânească, orice român care ar îndrăzni să
comenteze aceste date și afirmații „oficiale“, prezentate de I.N.S.H.R. „E.W.“ ca fiind „certe cu aproximație“, poate fi
condamnat oricând la închisoare pentru negarea sau minimalizarea „Holocaustului“.

Practic, orice demers de cercetare sau de abordare a temei „Holocaustului din România“, în afara viziunii proprii a
I.N.S.H.R. „E.W.“ și fără acordul expres al „institutului“, poate să fie taxat drept infracțiune de către unii magistrați
ignoranți. Căci trebuie să admitem ca o axiomă că, dacă înainte de 1989 nu s-a vorbit și nu s-a scris nimic despre
holocaust, în schimb, după 1990, s-a prezentat numai punctul de vedere al comunității evreiești, absolut părtinitor,
referitor la holocaust. Ca atare, opinia publică, în genere, și funcționarii statului – îndeosebi magistrații, implicați în
gestionarea legilor pendinte – sunt afectați de o ignoranță funciară privind problematica holocaustului.

4. I.N.S.H.R. „E.W.“ s-a erijat în acuzatorul public al Academiei Române.

În susținerea celor afirmate anterior, proba adusă este cuvântul rostit de directorul Alexandru Florian în aula
Academiei Române, în data de 26 noiembrie 2020, intitulat «Mesajul Institutului Național pentru Studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel“ către Academia Română».

În locul prezentării unor ultime descoperiri deosebite, ca urmare a activității de cercetare și documentare a
specialiștilor holocaustiști din cadrul I.N.S.H.R. „E.W.“, directorul institutului a prezentat un „Raport de monitorizare
a activității Academiei Române“. Acesta s-a prezentat, în fața academicienilor români, numai cu o trecere în revistă a
acțiunilor academicienilor, din ultimii 15 ani, considerate ca fiind antisemite și de negare a holocaustului: „Avem în
vedere manifestări publice ale unor membri sau membri corespondenți ai Academiei, directori sau cercetători din
institutele păstorite de acest for cultural“. Nu există nici o referire privind ultimele descoperiri arhivistice importante
care să fi dus la corectarea sau stabilirea cu „precizie absolută“ a numărului victimelor „Holocaustului“ (cf.
http://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/11/INSHR-EW-Antisemitism-si-violenta-politica-in-Romania-
interbelica.pdf).

5. I.N.S.H.R. „E.W.“ dovedește superficialitate în studierea problemei victimelor “Holocaustului”.

Pe pagina veche a Institutului, la capitolul intitulat „Proiecte în desfășurare – Înregistrarea numelui victimelor
Holocaustului din România“, cele mai consistente liste – „Lista deportați evrei“, „Lista evrei muncă obligatorie“ și
„Lista orfani evrei“ –  conțin niște tabele cu nume, având majoritatea rubricilor necompletate și fără o numerotare a
acestora, din care să se înțeleagă actualizarea numărului persoanelor descoperite și data identificării acestora. Ultima
actualizare a pdf-urilor este din anul 2015 – deci de 5 ani nimeni nu a mai actualizat nici o listă, nimeni nu depus nici
un fel de activitate pentru salariul primit.

Celelalte liste, din totalul de 13 prezentate ca „Proiect în desfășurare“, conțin între 9 și 371 nume. Este evident că
proiectul a fost abandonat, dar a figurat ca activitate efectuată, pentru care „institutul“ a fost plătit (cf.
http://www.inshr-ew.ro/ro/proiecte/proiecte-in-desfasurare/memoria-publica-a-holocaustului/123-memoria-publica-a-
holocaustului.html).

6. La I.N.S.H.R. „E.W.“, accesul la informațiile privind “Holocaustul” se plătește cash. 

Pe pagina intitulată „Revista I.N.S.H.R. „E.W.“, toate articolele sunt prezentate în limba engleză. Practic, revista
„Holocaust – studii și cercetări“ este anuarul I.N.S.H.R. „E.W.“, un institut plătit din banii contribuabililor români.
Românul preocupat să afle ultimele noutăți privind cercetările Holocaustului este obligat să cunoască limba engleză și
să plătească 3 euro pentru descărcarea fiecărui articol de pe net (cf.
http://www.inshr-ew.ro/category/publicatii/revista/).

7. Românul care vrea să studieze „Holocaustul“ poate consulta documentația numai fizic, la sediul institutului. 

Remarcăm incoerența datelor privind numărul publicațiilor deținute de Biblioteca I.N.S.H.R. „E.W.“, număr care
oscilează de la 2.000, la 3.499 până la 4.500.

Pe prima pagină de prezentare este prezentată Biblioteca Institutului cu specificația: „Peste 4.500 de volume, cărți și
periodice, care pot fi consultate fizic la sediul institutului nostru. Lista lor poate fi consultată online“.

Accesând următoarea pagină, intitulată „Biblioteca“, se menționează: „Peste 2.000 de volume, cărți și publicații.
Acestea pot fi consultate fizic la sediul institutului“  (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/).
Lista articolelor conține numai 3.499 înregistrări, nici 4.500 și nici 2.000, majoritatea având autori străini și fiind
scrise în limba engleză sau franceză (cf. http://www.inshr-ew.ro/biblioteca/lista).

Studierea sau abordarea subiectului „Holocaustului din România“ este un subiect tabu, destinat exclusiv unor „aleși“,
care poate deveni un pericol pentru orice cercetător „ne-evreu“, în condițiile în care inclusiv unii academicieni ai
României au fost acuzați, în mod public, de negarea sau minimalizarea Holocaustului în lucrările lor. Cea mai recentă
acuză de „minimalizare a Holocaustului“ i s-a adus chiar președintelui Academiei Române, academicianul Ioan Aurel
Pop! 

Vedeți, pe larg, aici:

https://romania.europalibera.org/a/rom%C3%A2nia-e-singura-%C8%9Bar%C4%83-din-ue-unde-un-pre
%C8%99edinte-al-academiei-promoveaz%C4%83-minimalizarea-holocaustului-interviu-cu-%C8%99eful-institutului-
wiesel/30769506.html;

https://uzp.org.ro/36302/ioan-aurel-pop-acuzat-de-alexandru-florian-ca-a-minimalizat-ororile-holocaustului-in-
romania/;

https://romanialibera.ro/politica/presedintele-academiei-romane-despre-scandalul-privind-holocaustul-828984;

În concluzie, studierea „Holocaustului din România“ a devenit apanajul exclusiv al angajaților institutului dirijat de
Alexandru Florian, I.N.S.H.R. „E.W.“, care este o platformă de denigrare a României prin utilizarea unor date și texte
arbitrare, lipsite de orice bază științifică, statistică și documentară. 

Această concluzie întărește pericolul adâncirii faliei dintre „evrei“ și „ne-evrei“, creată în mod artificial de
politicienii români prin prevederile neinspirate din legile speciale. Reamintim că această segregare a societății
românești a fost creată de Parlamentul României și validată de Excelența voastră, Președintele României, prin
adoptarea și, respectiv, prin promulgarea Legii nr. 217/2015 și a Legii nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru
prevenirea și combaterea antisemitismului. Aceste legi speciale au cauzat împărțirea populației României în două
categorii distincte și absolut inegale: „evrei“ (circa 5.200, înregistrați la ultimul recensământ) și „ne-evrei“ (circa 20
de milioane). 

La momentul oportun, v-am prevenit asupra caracterului xenofob și discriminatoriu al unei asemenea segregări
extremiste, de tip rasist, între semiți („poporul ales“ al evreilor, de circa 20 de milioane în toată lumea) și ne-semiți
(toate celelate popoare de pe Planetă, însumând circa 7 miliarde de persoane). Nu am identificat nici o măsură legală
de corectare a acestor legi antiromânești arbitrare, nerealiste, care nu reflectă existența antisemitismului în România
și, nicidecum, riscul creșterii acestui fenomen, așa cum se întâmplă îu Occidentul democratic. Or, tocmai prin
promulgarea acestor legi se creează contextul apariției antisemitismului în țara noastră.

Vă rugăm să identificați și să dispuneți toate măsurile pentru intrarea în legalitate a I.N.S.H.R. „E.W.“. În caz contrar,
vă rugăm să dispuneți desființarea acestui institut ilegal și crearea unui alt Institut cu reprezentare națională, inclusiv
cu specialiști români, pentru echidistanța cercetărilor . De asemenea, vă rugăm să dispuneți identificarea soluțiilor
eficiente și competente pentru intensificarea cercetărilor privind stabilirea exactă a dimensiunilor „Holocaustului din
România“, pe care I.N.S.H.R. „E.W.“ nu a reușit să o demonstreze pînă acum – dovedindu-și ineficiența. Poporul
român are nevoie de publicarea urgentă a unor date precise, probate și argumentate științific, inclusiv cu documente
de arhivă. 

Constituie un act de crimă națională, culpabilizarea nedreaptă și perpetuă a întregului popor român pentru comiterea
vreunui holocaust. Catalogarea țării, în integralitatea ei, ca a doua țară criminală la nivel mondial, este o declarație
de război la adresa României.

După 15 ani de huzur pe banii publici, I.N.S.H.R. „E.W.“ plasează Holocaustul din România sub spectrul acelorași
ambiguități fomulate în Parlamentul României, încă din anul 2002, de academicianul Răzvan Theodorescu: “În
România nu a avut loc un Holocaust, dar România, prin Guvernul Antonescu a participat la Holocaust”. 

Asociația Neamul Românesc își dorește descoperirea și prezentarea adevărului istoric privind „Holocaustul din
România“, care ar produce o conciliere între evreii reprezentați de I.N.S.H.R. „E.W.“ și români.

Cu deosebită considerație, 

Vasilică Militaru,

Președintele Asociației Neamul Românesc,

ing. dipl. și licențiat în teologie 

P.S. Sesizarea privind funcționarea ilegală a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie
Wiesel, adresată Președintelui României, a fost înregistrată la Departamentul Constituțional Legislativ al
Administrației Prezidențiale, sub nr. DCL/318/16.02.2021.“

Sursa: https://www.justitiarul.ro/sesizare-privind-functionarea-ilegala-a-institutului-national-pentru-studierea-
holocaustului-din-romania-elie-wiesel-adresata-presedintelui-romaniei/

Ziua Holocaustului: Transilvania de

Nord și Transnistria, fețele iadului
„Niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei!” a afirmat publicistul israelian originar din România,
Teșu Solomovici, autorul unei controversate biografii a lui Ion Antonescu.

Afirmația este perfect adevărată, dar în spatele ei stă o tragedie care a fost numită uneori „Holocaustul uitat” –
deportarea în masă și uciderea unui mare număr de evrei din Basarabia, Bucovina, Herța și Transnistria – teritorii aflate
sub controlul autorităților române în perioada 1940 – 1944.

După intrarea în război a României alături de Germania nazistă împotriva URSS la 22 iunie 1941 a urmat eliberarea
teritoriilor ocupate de Stalin în vara anului precedent: Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței.

În lunile iulie și august 1941 au urmat masacre ale evreilor din zonele rurale – „Curățarea terenului” – în care zeci de
mii de evrei au fost executați sumar de militari din armată și jandarmi români.

Liviu Beris avea 13 ani în vara lui 1941 când au intrat trupele în localitatea sa natală, Herța. La scurt timp după aceea a
începutul masacrul:

„Toți evreii din Herța au fost arestați, dacă mă pot exprima așa. Nu mai țin minte ce am mâncat timp de trei zile, dar îmi
amintesc că era o problemă cu apa. După trei zile au venit și au strigat niște liste. Cei strigați era scoși, recunoscuți de
câte un localnic aduși de jandarmi, iar vreo 100 au fost împușcați lângă moara Kislinger de care v-am mai spus într-un
șanț.

Cine i-a împușcat?

Jandarmii români, nu era nici urnă de neamț în Herța. Eu nu am asistat la execuții, am fost acolo când i-a luat. Vreo sută
au fost executați acolo și alți 31 în curtea unui gospodar.” a povestit Liviu Beris într-un interviu la RFI.

Evreii supraviețuitori din teritoriile eliberate dar și cei din sudul Bucovinei (neocupat de Stalin) au fost concentrați în
ghetto-uri și apoi deportați în Transnistria, teritoriu ocupat și administrat de autoritățile române.

Masacrele au continuat în tot acest timp. Shabs Roif, cu care am vorbit în 2009, avea 11 ani în vara lui 1941 când a fost
deportat împreună cu familia sa din satul Duruitoarea Veche de pe malul Prutului.

„Am fost martor la uciderea a șase tineri care au fost îngropați de vii în fața noastră. Asta se petrecea la poarta de
ieșire din lagărul de la Mărculești, care era îngrădit cu două rânduri înalte de sârmă ghimpată. Și când ieșeam pe
poartă, șeful jandarmilor a dat ordine să se adune tot aurul, cine are obiecte de aur să le predea. Unii au dat, dar alții
nu, probabil îl ascunseseră și atunci de ciudă a dat ordin și șase tineri au fost îngropați de vii.

Și cum s-a petrecut uciderea?

Noi când am ajuns acolo, gropile erau deja săpate și au fost împinși în ele și acoperiți cu pământ. Am auzit strigătele
lor, ei ridicau capul din groapă, dar în zadar.

Unde v-au dus de la Mărculești?

După două săptămâni am fost îndreptați spre Nistru, în județul Soroca, într-o pădure pe malul râului. Era o ploaie
mocănească și acolo am fost în groapa cu morți timp de o noapte.

Cum s-a întâmplat?

Erau acolo niște gropi care fuseseră deja astupate până să venim noi, iar o a treia groapă nu era chiar plină. Eu
aveam pe atunci 11 ani și alergam pe acolo cu alți copii, la vârsta aceea nu înțelegeam chiar tot ce se întâmplă. Ei
căutau de acum oameni să umple groapa. I-au aliniat pe marginea gropii și au deschis focul. Am căzut cu toții în
groapă, iar eu eram plin de sânge, dar nu era al meu, ci al unui bărbat cu care căzusem în groapă.

Erau jandarmi sau armată?

Nu mai știu precis, dar vorbeau în limba română. Țin minte că i se adresau ofițerului “Domnule locotenent”. Ulterior
am citit că era vorba de Roșca și încă unul care au declarat că au împușcat 500 de evrei.”

Evreii din teritoriile eliberate au fost acuzați de Ion Antonescu de colaborare cu autoritățile sovietice de ocupație în
perioada 1940 – 1941 și pedepsiți colectiv pentru aceasta.

Evreii din sudul Bucovinei au fost și ei deportați în masă, chiar dacă ei nu au cunoscut ocupația sovietică. Mirjam
Bercovici avea 18 ani când a fost deportată din Câmpulung Moldovenesc cu familia sa în Transnistria în toamna lui
1941.

“Un soldat german care pentru bani buni a zis că ne poate duce spre un ghetou, într-o mașină militară germană cu
prelată. Atâta țin minte că la o răscruce s-a oprit mașina și nemții – erau vreo doi soldați germani – au întrebat – Vreți să
megem la Copaigorod sau la Giurin? Tata a întrebat – dar ce diferență este? La Giurin este o fabrică de zahăr. Ei, unde e
o fabrică poți să lucrezi, a spus tata și a spus Mergem la Giurin. Și ăsta a fost norocul nostru. De ce? Giurin a fost un
ghetou mai blând, deoarece nu era pe drumul mare, era pe o laterală. În ’44 n-am suferit nici la retragerea românilor și a
nemților și nici intrarea rușilor nu a fost violentă. La Copaigorod toți evreii au fost omorâți”.

Rudele din Cernăuți ale lui Mirjam au avut o soartă tragică fiind deportate în lagărele de exterminare de la Bug.

“Și mătușa, și fiica ei și nepoata care se născuse au fost ucise acolo. Pentru că așa s-a făcut selecția acolo, la râul Bug, la
vestita carieră de piatră: cine poate să lucreze. Ea a spus că nu poate să lucreze, avea copilul în brațe. A fost imediat
împușcată. Mătușa, mama ei, după trei luni n-a mai putut lucra și a fost împușcată.”

Ultimul val de deportări ordonate personal de Ion Antonescu a fost cel al unei părți a romilor din România, în vara și
toamna lui 1942. Printre ei s-a numărat și Brăilă Constantin de 11 ani din Alexandria și familia sa.

„Pe 25 septembrie 1942 am fost încărcați în camioane și duși la Turnu Măgurele. Acolo erau trenuri de vite. Am fost
încărcați cu toții în vagoane, peste 100 de familii, toți eram numai din branșa asta, a alămarilor. De acolo am făcut șase
zile până în Transnistria, unde am ajuns pe 1 octombrie, la Grigorești, dincolo de Tiraspol”, povestește Brăilă
Constantin.

„Am avut hrană pe șase zile, apă aveam într-un butoiaș. WC-ul era un hârdău, într-un colț al vagonului am pus o perdea
dintr-o pătură și acolo ne făceam nevoile până când ajungeam într-o gară în care staționam mai mult. Acolo se descăca
hârdăul, era spălat și pus la loc”, mai spune el.

„După patru – cinci ore după ce am ajuns la Grigorești ne-au luat pe jos sub escortă și ne-au dus la Delenii 2, care era o
fermă, unde era nevoie să fie culeși cartofi și porumb. Și am rămas acolo într-un grajd, fără paturi fără nimic, numai cu
paie așternute pe jos pe care dormeam, fără ușă la grajd, fără geamuri să le putem închide, eram ca niște vite”,
povestește Brăilă Constantin.

Evreii deportați în Trasnistria au ajuns în lagăre: de exterminare, cum au fost cele de la Bogdanovka, Ahmecetka sau
Dumanovka, sau de muncă și ghetto-uri – Moghilev, Obodovka, Giurin și foarte multe altele.

Pe lângă cei împușcați, mulți au murit de boli (cu precădere tifos exantematic), de frig și de foame.

Raportul final al Comisiei internaționale „Elie Wiesel” pentru studierea Holocaustului din România publicat în 2004 a
ajuns la concluzia că statul român este responsabil de moartea a 280000 – 380000 de evrei și 11000 de romi.

Destinația Auschwitz

Și evreii din nordul Transilvaniei au avut o soartă cruntă, chiar dacă mai târziu decât cei din restul României. Acest
teritoriu a fost atribuit Ungariei prin Arbitrajul (cunoscut în România și ca Dictatul) de la Viena din 30 august 1940
girat de Hitler și Mussolini.
Ungaria și nordul Transilvaniei au fost ocupate de Germania nazistă pe 19 martie 1944, iar deportarea evreilor de aici a
fost organizată și supervizată personal de Adolf Eichmann, unul dintre arhitecții „Soluției finale” de distrugere a
evreilor europeni.

Deși inițiată de naziști, deportarea – cu precădere în lagărul de la Auschwitz – a fost executată cu colaborarea
autorităților ungare, chiar dacă liderul Miklos Horthy tergiversase timp de peste doi ani deportarea și la un moment dat
a reușit să o oprească, fiind apoi înlocuit de naziști cu Ferenc Szálasi în toamna lui 1944.

În total, peste 131000 de evrei din nordul Transilvaniei au fost deportați de naziști și aliații lor unguri, majoritatea
pierind la Auschwitz.

Jurnalista Andrea Julika Ghiță este fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului deportați din Cluj. Tatăl a fost la
Auschwitz și Buchenwald, iar mama ei, Sara Szekely, a fost într-un orfelinat din Budapesta sub protecția Crucii Roșii și
a Ambasadei Suediei.

Pentru ea Holocaustul este o preocupare constantă.

„Nu pot călători într-un autobuz aglomerat fără să mă gândesc la evreii ticsiţi în vagoane. Citesc tot ceea ce găsesc
despre Holocaust. Încerc să reconstitui istoria familiei mele dinainte de Holocaust. Şi, evident, scriu şi fac reportaje cu
această temă.”, spune ea.

Transnistria și Transilvania de Nord – două zone ale morții sub stăpâniri diferite, dar un destin comun pentru evrei:
nimicirea majorității pentru simplul fapt că se născuseră evrei.

„Tragedia evreilor din Transilvania de Nord este practic defazată de aceea a evreilor din restul României. În sensul că
până în 1944 au suportat o legislație antisemită, munca obligatorie făcută în prima linie a frontului din Răsărit i-a expus
morții, dar exterminarea sau „Soluția finală” a venit în mai 1944.

În restul României pogromurile, deportările și exterminarea au mers mână în mână cu declanșarea războiului, iunie
1941. Iar din toamna anului 1942, Antonescu a ridicat piciorul de pe pedala de accelerație. El spera că evreii ar fi putut
reprezenta o monedă de schimb dacă regimul apuca să negocieze pacea.”, explică directorul Institutului Național „Elie
Wiesel” pentru Studierea Holocaustului din România, Alexandru Florian.

Negarea Holocaustului

Supraviețuitorii Holocaustului sunt pe an ce trece tot mai puțini. Shabs Roif a murit în 2010, Sara Szekely – mama
Andreei Ghiță – în 2011.

Mirjam Bercovici are 96 de ani, Liviu Beris 91 și Brăilă Constantin 88. Dar acești supraviețuitori se confruntă cu un
fenomen care pare tot mai răspândit – negarea Holocaustului care are aproape întotdeauna în spatele ei antisemitismul și
rasismul.

„Antisemitism există în toate țările, în unele locuri mai mult în altele mai puțin. Eu cred că repetarea unui Holocaust
este imposibilă. Dar oricum e greu de suportat și acest negaționism și antisemitism. În Moldova există antisemitism – se
neagă Holocaustul, se zice că “jidanii au născocit”.”, îmi spunea Shabs Roif în 2009 la Chișinău.

Mirjam Bercovici le vorbește despre Holocaust tinerilor, încercând să transmită noilor generații adevărul despre această
tragedie a secolului XX, dar nu întotdeauna cu rezultate, așa cum a constatat într-o școală din București.

“Mă gândeam ce-o spun eu unor copii așa mici. Și i-am întrebat: voi ați văzut vreodată un evreu? Nu, ce-i aia? Dar un
“jidan” știți ce este? Da, mi-a răspuns un băiat țanțoș, bunica mi-a spus că trebuie să te ferești de ei mai rău ca de țigani
că te fură cu ochii” spun Mirjam Bercovici.

„Ce simt văzând recrudescenţa antisemitismului? Este firesc. Antisemitismul oricum nu putea dispărea şi cu cât e mai
superficială informarea şi lumea preia pastile gata făcute nu putem avea alt exemplu. Eu nu pot face altceva decât să-mi
continui activitatea de a aduce aminte de Holocaust şi de a denunţa antisemitismul şi negaţionismul. Totuşi există legi şi
– în afara terorismului – nu prea avem de suferit.”, spune Andrea Julika Ghiță.

Legi există – Ordonanța de Urgență 31/2002, care incriminează negarea Holocaustului, apologia unor persoane
vinovate de crime împotriva umanității ca Ion Antonescu, numai că aceasta nu se aplică practic – în 18 ani nimeni nu a
fost condamnat definitiv în justiție pentru aceste delicte, în pofida recrudescenței lor mai ales pe internet.

Potrivit lui Alexandru Florian doar 36% dintre români admit faptul că în România a avut loc un Holocaust, deși au
trecut 15 ani de la publicarea Raportului Comisiei Wiesel.
„Negarea Holocaustului din România este astăzi, în special, o modalitate de exprimare pentru indivizi sau grupuri
radicalizate naționaliste, ortodoxiste sau antisemite.” este de părere directorul Institutului Elie Wiesel.

CA SA STITI!
Școala nici măcar nu ne spune că energia ar fi fost gratuită dacă nu-l manipulau pe Tesla, nu ne spune că Eminescu a
fost omorât in clinica de psihiatrie a familei Donmeh, evrei ascunși sub identitate falsă de greci fanarioți numiți
Șuțu sau ca scutul anti-rachetă, de la Deveselu, ne face ținta-n următorul război mondial, pt care sunt multe dovezi
ca urmează. Școala nu ne spune despre cele 33 de vertebre ale coloanei și despre demiurgul inerent, care poate fi
stimulat prin meditație și stil de viață organic, nu spune că Michaelangelo a arătat prezența lui "Dumnezeu", in
creierul uman, prin lucrarea "The Creation of Adam", nu ne spune că sunt 13 săgeți pe vulturul (pheonixul) de pe
bancnotele americane, reprezentând cele 13 familii elitiste, oligarhice, nu spune că tovarășu Ceaușescu a fost
omorât la presiunile grupului Bilderberg (FMI și Comisia Trilaterală), nu ne spune că Newton era kabbalist (practică
ebraică) și alchimist și nici de ce l-au omorât pe Galilei, cu adevărat, pt ca a împrăștiat Kabbalah, nu ne spune că
Fibonacci e aproape oriunde, in natură, că visele sunt generate de glanda pineală pt că e singura structură care e
asemănătoare cu a ochiului și poate genera imagini (visele), nu spune că bancherii au transformat plata in aur, în
plata cu bani (plastic/hârtie printata de de ei), nu spune că USA finanțează și înscenează toate atentatele,
pretextele și presiunile, nu ne spune că putem sa trăim 100 ani cu mâncare organică, nu spune că Da Vinci a
proiectat tot ce era important (masca de gaze, tancu, elicopteru, primu transfer de sânge etc), după meditația în
peșteră si că a lipsit 2 ani si că singura notiță, neștiințifică, era despre meditație și peștera in care a fost), nu ne
spune că jegu de Edison, care a furat schițele lui Tesla, adormea cu o bilă pe el, ca aceea să cadă și să-l facă lucid, in
visele lui științifice, in care el caută să rămână sa afle mai multe, nu ne spune că structura de dublu helix, a ADN-
ului, a fost descoperită sub efectul LSD-ului, Francis a recunoscut că imaginea i-a aparut in minte si a notat-o, fără să
o înțeleagă pe moment, declarând "a fost meritul lui "Dumnezeu, nu al meu", nu ne spune că-n apă și-n pasta de
dinți e florura care afecteaza corpul si glanda pineala, nu ne spune că banii împrumutați din bancă se iau dintr-o
parte si de dau în alta și că sunt o nota I Owe You, nu ne învață geometria sacră, observabilă in fiecare centru, al
fiecărui oraș, nu ne învață principiul hegelian, principiu ordine din haos, aplicat maselor, elitele cauzeaza o
problema, exemplu Colectiv, apoi ele prezinta oamenilor solutia lor si acea solutie duce la ce vor ei, pt ca nu pot sa
faca ce vor direct, ar fi prea evident), scoala nu ne invata stenografia (alfabetul codat), limbajul corpului (politicienii
sunt instruiți să mintă si să pară credibili), nu ne spune că viteza luminii apare aproape exact in coordonatele
piramidei din Giza, nu ne spune că Einstein a recunoscut că și conștiința umana poate altera materia, că Titanicul a
fost scufundat în 1912 pt că, la bord, erau 3 magnați care se împotriveau construirii Rezervei Federale, construită in
1913, care e deținută de familia Rothschild, impreună cu FMI-ul la care toate statele, inclusiv cele unite, au datorii
de miliarde, unde o sa ducă asta ?? La caderea banului si cresterea aurului, pana ni-l ia si pe ăla, scopul fiind
depopularea ?? nu ne spune nici că Mugur Isărescu e evreu, și că și-a schimbat numele, din Isaac, și e singurul
român membru in Comisia Trilaterală si se intâlnește si cu Etienne Davignon, președintele Bilderberg (dovada-n
comentarii), nici infimul fapt că lungimea mâinilor fiecarui om, e egală cu inălțimea lui si ca lungimea talpii e
distanta dintre incheietura si cot.
Am văzut că, dacă A=1, B=2, C=3, etc, Jesus=74 si Lucifer=74 dar de ce a spus Jesus " sunt rădăcina si fructul lui
David, the bright and morningstar" si Morningstar=148 (74+74).. omul e Lucifer si Jesus e omul care a trecut la
nivelul următor de constiință ??? Religia e plină de puzzleuri..

Războaiele mondiale, inclusiv următorul, au fost plănuite de generalul Albert Pike, cel mai respectat și influent
mason american, la data de 15 August 1871, prin o scrisoare către generalul Giuseppe Mazzini, scrisoare expusă,
acum câțiva ani, in British Library Museum și scoasă repede pt că stimula controverse. Primele două, s-au întâmplat
exact cum au vrut ei și, la al 3-lea, deodată, apare Isamul "în ecuație", coincidență cu prezentul ? "hedoniștii și ateii
vor contura haosul" și Pike mai spune că o să se instaureze doctrina luciferiană, după epuizarea si depopularea
adusă de război. Posibil ca elitele să vrea să rămână doar evreii, pt că ei sunt și ei domină globul, prin FMI și restul
oligarhiilor și noi suntem considerați sclavi goyem și cattle, scrie in Talmudul lor. Nu ne spune că, simbolul farmaciei
e șarpele Kundalini care vindecă interiorul, energia care urcă pe vertebre, când meditezi, paradoxal că e folosit in
farmacie ??? Nici că paracetamolul, ibuprofenul si multe alte pastile duc la diferite boli, mai ales de ficat,
depopularea e si treptata, pt că natalitatea a întrecut mortalitatea, cu mult. Pastila goală (placebo) a vindecat
oamenii cărora li se spunea ca pastila aia vindecă garatat, mintea e foarte puternică si inima trasmite mai mult
decat transmit sinapsele neuronale. Romania nu mai are scapare de cand Băsescu a încălcat constituția și a cedat
suveranitatea. Gorbaciov, membru Bilderberg , înainte sa plece de la intalnire, i-a spus lu Ceaușescu "ne vedem in
decembrie, dacă ne mai vedem ". Merkel, Hillary Clinton, Tony Blair, David Cameron, absolut toate persoanele
influente din orice domeniu, mai ales președinții sau bancherii, sunt in Grupul Bilderberg, Comisia Trilateralaă,
Consiliu pt relații Externe, Clubu Bohemian, Clubu de la Roma, astea sunt oligarhiile conduse de familiile Rothschild
si Rockefeller de la care președinții primesc ordine. Vineri 13 dar si Black Friday vine de la data masacrului
templierilor, de asta vor să vada cum oamenii se calca-n picioare produse, sa fie haos. La Disney există un club
masonic privat numit Club 33 și e singurul loc de la Disney in care se fumează si se bea, in care pot intra doar
barbatii. Înainte să mă faceți antisemit (chiar n-am nimic cu evreii), verificati Talmudul, să vedeți ca spune că "un
evreu poate sa omoare, trădeze, mintă un non evreu, fără consecinte legale si morale. ". Școala nu ne spune că, de
la dreptul roman, până în prezent, oamenii au rămas "Capitis Deminutio Maxima", însemnând pierderea libertății,
cetățeniei și familiei, traducerea populară fiind "sclav pregătit pentru război", spun majusculele din buletinele și
actele noastre. In magazine există zahăr vanilat si zahăr vanilinat, cel bun e vanilat si cel vaniliat e sintetic si
dăunător. Vadim Tudor a fost omorât pt că a vorbit despre "planul ocultei mondiale". Procesul de conservare e
cancerigen, la fel si efectul aluminiului asupra mâncării. Plasticul conține, în mare parte, BPA (Bisphenol A) , compus
care stimulează secreția de estrogen iar bărbații cu puțin testosteron, riscă să isi piarda barbatia sau sa aiba
inclinatii bisexuale (test facut pe animale ținute in mediu plastic) și glutenul, care e aproape-n orice produs,
diminueaza testosteronu. Trump a câștigat alegerile prin discursul lui anti bancheri, anti elite dar el ia sfaturi de la
Henry Kissinger, unul din cei mai vechi si activi membri in Grupul Bilderberg, înca din 1954. Tot ei l-au omorat si pe
Kennedy, după ce spusese ca se împotrivește presiunilor aduse de grupurile influente. La inaugurare, Trump a avut
fix 70 ani, 7 luni si 7 zile, puteți vedea dovada in calculul meu, din comentarii, să fie de la 7 chakre principale,
presedintele care aduce razboiul lui Pike si schimbarea omenirii și a conștiinței, prin doctrina luciferiană,
menționată în scrisoarea lui ???. Casa Albă a primit numele ăsta, ca un tribut adus rosicrucianului Andrew White,
am auzit multe variante, nu cred niciuna.

Hitler și-a pierdut un testicol, în război și își injecta taurină și lua cocaină, să dea discursuri credibile si a fost finantat
de familia Rothschild. Fundația Rockefeller ține virusul Zika (dovada in comentarii), posibil pt o eventuală
depopulare "inexplicabilă" ? . Exemplele pot continua, Matrixu rămâne. Nu intelegeți greșit, nu blamez masoneria,
doar trilionarii bancheri, care și-au imprăștiat copii-n statele principale. In 2005, erau 7 state in care nu exista o
banca centrală deținută de Rothschild, acum mai sunt 3, printre care Coreea de Nord si Iran, deci, e clar de ce sunt
toate conflictele cu North Korea si Iran, ca sa dea drumul la un război sau să inființeze bancile lor si in aceste state,
ca sa fie siguri ca nimeni nu rezistă când ei o să dea drumul crizei, prin valuta si băncile controlate de ei si datoriile
statelor la FMI-ul lor. ROTHSCHILD, ROCKEFELLER SI RESTUL DINASTIILOR AU CAUZAT TOT RĂUL.
Totul e pe dos. Istoria modifică informații, farmacia distruge sănătatea, mâncarea modificată genetic diminuează
viața, avocații apără și criminali, guvernul doboară economia, industria sparge stratul de ozon, radiațiile pătrund
mai mult, polii se inversează cu tot cu anotimpurile, politicienii vând țara si suveranitatea, președinții primesc si
ascultă ordine, religia omoară spiritul, știința ascunde leacuri si adevăr, spitalele sunt sărace si miliardele se bagă in
catedrale, tehnologia simplifică totul, până la robotizare si îndobitocire, oamenii dau scroll si nu se mai bucură de
mirosul si abundența cartilor, facultățile nu mai asigura locuri de muncă, oamenii sunt etichetați dupa rasă, uitând
ca toți sunt oameni, iubirea e de umplutură, se face sex si nu dragoste, cele două cuvinte sunt spuse prea repede si
doar ca să fie, femeile sunt cât mai plastice, bărbatii cât mai plini de steroizi, mașinile nu mai au cheie de contact,
au sistem care te poate bloca la influența unui satelit, telefoanele te înregistrează prin aplicații, măsoară pașii,
memorează locații, apa are alt gust si cat mai multe microorganisme, fructele sunt mai mari dar necoapte,
diplomele sunt doar cartoane, oamenii sunt din ce in ce mai indiferenți, carnea e vândută chiar dacă animalul a
murit din cauza condițiilor industriale, informațiile au cat mai puține detalii, ca să nu fie risc de contrazicere, țăranii
de la care vine mâncarea sănătoasă sunt din ce in ce mai putini pt ca recolta e distrusa prin antenele HAARP care
controleaza vremea, lămâile sunt mai scumpe pt că vindecă, purifică si nu pot fi modificate genetic, mierea nu mai e
naturală, aerul nu mai e la fel de respirabil vara pt ca stratul de ozon e afectat, știrile inventează informatii, unii își
înscenează moartea ca sa poată trăi, câștigătorii sunt plănuiți, poliția întoarce capul după ce întinde mâna, oamenii
au prietenii pe interes și fermierii primesc ordine, amenințări si chimicale de la stat. Totul e un miraj întors pe dos
iar noi zâmbim si cumpărăm produsul, neștiind ca NOI SUNTEM PRODUSUL.
Presupunem că devii bogat si faimos , când o să fii-n piscina vilei tale, de pe dealul Los Angeles-ului, pufăindu-ţi
trabucu, sorbindu-ţi Bourbonu, palmuindu-ţi nimfomana, o să fie o secundă-n care, neintenţionat, o să te uiţi la cer
şi o să vrei să alergi pe-un câmp, să fii singur la înălţime, să auzi ecoul răcnetului tău de animal biped, să miroşi
scoarţa copacilor, să calci în nămol, să te trezească ranjetu soarelui, să simţi roua pe frunte, să simţi mirosu
pământului cald, să ajuţi insectele să ajungă unde vor, să alergi în ploaie, nisipu să-ţi gâdile tălpile, să faci focu, să te
taie porumbu şi aşchiile, să prinzi o rădaşcă, să-i rupi colţii şi să-i porţi la gât, să ştii cum arăţi doar când te vezi în
baltă, să închizi ochii şi să simţi că totul e un întreg armonios care-ţi dă o căldură pe coloană şi te face să te
reindragostesti de natură. Atunci o să-ţi dai seama ca jumătate din viaţă ai alergat după ceva ce nu te împlineşte şi
că ai fost prins în iluziile materialismului si ale egoului.

CAM AȘA AU STAT LUCRURILE LA ÎNCEPUTURI ȘI NU CUM AU

FOST PREZENTATE ÎN FILELE BIBLIILOR LUMII.

“Noua ordine mondială https://vk.com/doc453852601_610438835 este „societatea fără bani”. Elementele

premergătoare sunt: carnetul de CEC, cartea de credit, cartele pentru telefon, cartea de asigurare de boală sau
cartela pentru benzină; toate acestea se citesc electronic. Masele trebuie să fie convinse să este mult mai simplu,
eficient, uşor şi fără risc să faci plăţi cu aceste carnete, decât cu bani.
Al doilea pas este de a convinge masele că, decât să porţi în buzunar atâtea cărticele, este mai bine să ai una
singură, aşa zisa carte debitoare pentru Canada, Noua Zeelandă, Australia, care există deja (Debit Card).
Scopul final este tatuarea prin laser. Invizibilă pentru ochiul liber, conţine cifra de cod care se citeşte cu un
„Scaner”. Chair dacă nu va fi obligatoriu, nu vei avea însă o alternativă pentru că nicăieri nu vei putea cumpăra sau
plăti cu bani.
Acesta este un control absolut asupra fiecărui individ. Prin satelit, fiecare persoană poate fi depistată pe acest
glob! Desigur şi răufăcătorii. Pot fi controlate orice deplasări, orice cumpărături, orice bun pe care îl daţi, orice
întâlnire cu prieteni, orice informaţie. În Apocalipsa lui Ioan, cap 13, versetele: 16 Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici
şi pe cei mari, şi pe cei
bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
17 Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul
numelui fiarei.
18 Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei
este şase sute şaizeci şi şase.
Pe orice Bar Code de pe mărfuri vom observa în toată lumea linii subţiri scurte şi linii subţiri lungi. O linie subţire
lungă înseamnă 6. Găsim totdeauna 3 linii subţiri lungi, adică 666.
În vechiul testament putem citi: (Cartea regilor, cap 10) „Grămada aurului care s-a adunat într-un an pentru
Solomon a fost 666 talanţi de aur”.
666 este semnul puterii banului evreiesc.
Codul băncii mondiale este 666. „Credit Card” al băncii australiene poartă cifra 666. „Cecurile Băncii din Bombay,
spre exemplu, poartă cifra 666. „Credit card-urile noi în America poartă codul 666. Sistemul de calculatoare Olivetti
poartă numărul 666, la fel şi calculatoarele din SUA. Pe fiecare loz de loterie în Israel este tipărit numărul 666.
Numărul de cod pentru convorbiri telefonice al Israelului este 666. „Exon” al lui Rockfeller poartă cifra 666.
Deşi în această carte carte am amintit pe scurt date din protocoalele Sionului şi din Noul Testament Satanic, fiecare
om trebuie să analizeze în mod critic faptele celor ce trag sforile.
Orice om care vede astăzi discordia şi ura, războaiele şi conflictele, foamea şi sărăcia din această lume,
destrămarea naţiunilor, ura rasială în creştere în toate ţările, tendinţa de libertate şi independenţă a popoarelor,
neputinţa celor ce guvernează, corupţia politicienilor, perversiunea şi violenţe în creşterea oamenilor, datoriile fără
graniţe ale statelor la bănci, instabilitatea monezilor naţionale, crizele economice, falimentul în agricultură,
şomajul, nemulţumirea şi zăpăceala în societate, plăcerea crescândă pentru petreceri şi câştig fără muncă a
oamenilor, lipsa de credinţă şi manipularea tineretului şi a sexului feminin, poate să afirme că numai din întâmplare
toate acestea au fost concepute în protocoalele Sionului?
Putem cita pe Roosewelt: „În politică nu se petrece nimic întâmplător! Când se petrece ceva, putem fi siguri că a
fost plănuit!”
Extras din cartea Jan-van-Helsing-ORGANIZAŢIILE-SECRETE-ŞI-PUTEREA-LOR-IN-SECOLUL-XX pag 97-99

NOAPTEA MINȚII !!!

Ambasada Israeului la Bucuresti critica vehement afirmatiile liderilor AUR potrivit carora disciplina ”Istoria
evreilor.Holocaustul” reprezinta o tema minora intre materiile de studiu si considera acest tip de atitudine drept
una extremista, invocandu-ne noua, romanilor, ca trebuie sa ne asumam trecutul si tot ce-am facut noi rau...
Acuma, draga ambasada a Israelului, as dori sa iei in considerare urmatoarele obiectii, daca tot vorbim despre
GENOCID:
1. De ce titlul viitorului manual OBLIGATORIU va fi ”Istoria Evreilor.Holocaustul”? De ce va opriti la ”holocaust”? Pai
eu sunt de acord sa fie studiata istoria evreilor in Romania cu totul , si inainte si dupa, adica si dupa 1946, astfel
incat elevii romani sa afle si despre Ana Pauker, Silviu Brucan (Brukner), Mihai Dulgheru (sef al inchisorilor), Stefan
Koller (sef al inchisorii politice de la Aiud), Erno Neunlander (maior KGB, tatal lui Petre Roman), Ion Iliescu, William
Suder (sef al contraspionajului), Vass Ghizela (fosta sefa la Externe si bunica lui Bogdan Olteanu), Leon Tismaneanu
(de fapt Lev Moiseevici Tismeneţki, adica tac-su lu Tismaneanu ala care a intocmit un raport de ”condamnare a
comunismului”, in contextul in care tocmai el era fiu de tortionar comunist) si multe alte sute de persoane. Ce au in
comun aceste nume? Pai...toti erau evrei si sunt responsabili direct si/sau indirect de moartea a zeci si sute de mii
de romani, in mare parte elite intelectuale, latifundiari si tarani care li s-au impotrivit dupa 1946. Ca atare, draga
Ambasada a Israelului, vei avea bunavointa sa incluzi si aceste aspecte in viitorul manual? Oare, prin aceste nume
insirate, nu v-ati razbunat destul si pentru facute si nefacute de catre noi? Hai, asumati-va si voi cele rele facute de
ai vostri !
2. Un procent semnificativ din populatia actuala a Israelului are descendenta din bunici si strabunici care au trait in
Romania. Se poate, cumva, sa se instituie si in Israel, la nivel de liceu, ca materie obligatorie de studiu ”Istoria
Romanilor”?
3. Pentru ce este nevoie de un manual intreg al vostru (respectiv zeci de ore de predare in scoala), in contextul in
care propria mea istorie este milenara si, totusi, nu i se aloca atata atentie?
4. Din banii romanilor se plateste activitatea unui institut (Elie Wiesel), care ne spune de ani buni ce urat ne-am
purtat noi cu evreii, care ne denigreaza personalitatile culturale si istoria. Mai au mult de studiat? Ca sa stim cat ii
mai finantam din banii nostri...
5. In loc de ”politica pasilor marunti”, nu mai bine ne spuneti voi direct ce doriti de la noi?
6. Suntem multi...nu putem fi scosi toti in afara legii...
 CITITI CU ATENTIE
Doamnelor și domnilor,

Vă scriu pentru că atunci când am auzit de vaccinuri în această primăvară, primul lucru pe care l-am făcut a fost să
aflu cine sunt acţionarii principali.
Pentru mine, care nu domin dezbaterile științifice, aceasta a fost o informație crucială: cine mi le vinde? De la cine
le cumpăr?
Aceasta este ceea ce am găsit prin simpla introducere a numelui acționarului și al companiei pe Google și făcând clic
pe o bursă.
Așa că puteți verifica cu ușurință ceea ce vă spun.
Cel mai mare acționar al Pfizer este grupul Vanguard.
Cel mai mare acționar al Johnson & Johnson este grupul Vanguard.
Al treilea acționar al AstraZeneca este grupul Vanguard.
Al patrulea acționar al Modernei este grupul Vanguard.
Al treilea cel mai mare acționar al Sanofi este grupul Vanguard.
Primul este L'Oréal, (l oréal al tău cel care a făcut gazul pentru a gaza evreii în timpul celui de-al doilea război),
dar al 3-lea este Vanguard Group.
Grupul Vanguard este un fond de pensii american.
Gestionează fleacul de 7 trilioane de dolari mai mult decât PIB-ul Franței și Germaniei la un loc.
Mai trebuie să cântărească la nivelul lobby-ului internațional.
Cel mai mare acționar al Google (YouTube, Googlemaps, WhatsApp etc.) este Vanguard Group.
Cel mai mare acționar al Facebook este grupul Vanguard.
Principalul acționar al Microsoft este grupul Vanguard.
Principalul acționar al Apple este grupul Vanguard.
Acesta este doar al doilea Amazon.
Pe scurt, GAFAM este el.
Deci, în ceea ce privește lobby-ul pentru a ne vinde ceva, este, fără îndoială, foarte, foarte puternic.
Acționarul principal al Akamai este grupul Vanguard.

Akamai este cea mai importantă companie de stocare de date digitale din lume.
Ea este, împreună cu tipografia națională, cea care stochează datele aplicației tousanticovid și de aceea cred (vă las
să verificați) că stochează și datele codului QR care este folosit de toate locurile în care se află. situat.găsește pentru
a aplica permisul sanitar.
Principalul acționar al MacDo este grupul Vanguard.
Cel mai mare acționar al Coca-cola este grupul Vanguard.
Principalul acționar al Disney este grupul Vanguard.
Și în final, cireașa de pe tort
Cel mai mare acționar al Philip Morris este grupul Vanguard.
Philip Morris este cel mai mare producător de tutun din lume.
Tutunul ucide 8 milioane de oameni pe an, cu aprobarea statului.
Și în țările în care se poate, copiii sunt ținta principală.
În mod ironic, Champix este unul dintre cele mai rentabile medicamente Pfizer pentru renunțarea la fumat...
Cardul de sănătate sau de vaccinare (nu contează) cu 3 doze de 19,50 EUR în 6 luni pentru 50 de milioane de
francezi este un fleac de 2,975 miliarde de dolari (doar pentru Franța) pentru companiile farmaceutice și deci
indirect pentru Vanguard Group și, prin urmare, pentru Google, Facebook și Phillip Morris pentru a ne recupera
libertatea.

GENOCIDUL MINTAL?
(considerații privind proiectul de lege nr.483/2021 privind studierea istoriei evreilor și a holocaustului)

Una dintre metodele folosite de entități/ servicii secrete străine pentru a descumpăni și distruge adversarul, este
bombardarea cu informații preponderent false și amestecarea cu adevăruri, trimiterea/publicarea de informație
enormă pentru totala derută. Omul e mărginit, așa l-a lăsat Dumnezeu, nu poate asimila mult. Îl zăpăcești.
Informarea se transformă în dezinformare.
..A spune adevărul este o prejudecată burgheză meschină”. Așa i-a învățat pe unii idolul lor etern, V.I. Lenin
(Ulianov).
Când ,,țintele” sunt țări, păzite de servicii secrete cu oameni bine pregătiți, când țintele sunt oameni maturi, care
citesc și verifică informațiile, daunele sunt minore.
Dar când cei astfel atacați sunt copiii de școală, adolescenții, cu discernământ diminuat, cu mintea crudă, viitorul
țării noastre?
Cel mai înalt for științific al țării – Academia Română – a atras atenția asupra pericolului pe termen lung al
introducerii aiurea a unor pseudodiscipline și cel al amputării materiilor identitare: limba română, istoria românilor,
geografia patriei ș.a.
Acum se vine cu asta, în licee și școli profesionale.
La Camera Deputaților a trecut ca prin brânză cu 270 de voturi pentru. Au fost 25 de abțineri și 8 contra…
De mâine legea intră în dezbateri, în comisiile de la Senat, camera decizională.
Nu am văzut niciun proiect de lege așa de urgent (și pădurile sunt rase, țara scoasă la mezat, legile deficitare,
pământul înstrăinat, resursele furate, finanțele pe butuci…) în care să-și dea mâna așa de rapid, spre inițiere și
promovare câte unul din toate partidele: Ciolacu, Câmpeanu, Hunor, Vexler, Dragu, Pambuccian, Ganț…
Care e urgența, interesul?
Vor fi duși profesori și ,,prelucrați” să spună ceea ce se dorește de către ,,lectori!?
Cine umblă cu dinadinsul să ne învrăjbească așa și acum? Că noi suntem proști și buni ca pâinea caldă și ce să avem
noi cu evreii, că doar ,,Iisus Hristos n-a fost din Fălticeni.” Tot Țuțea zicea că dacă există pe alocuri unele
atacuri, ,,antisemitismul e provocat de evrei, prin exagerare”.
Ne-au prădat goții, mongolii, slavii, hunii, turcii, ungurii, austriecii și alți migratori. Ce-ar însemna să le studiem
acum istoria acestor ucigași?
Avem alte etnii aici, cu care ne înțelegem de sute de ani și ce-ar fi să ceară toate să le băgăm cu de-a sila istoria în
manuale?
De ce-ar face polonezii o istorie a germanilor care i-au ucis cu sânge rece?
Cine omora cu miile în Congo, distrându-se, dacă nu belgienii care azi ne dau lecții de egalitate, incluziune și
feminism?
Cine ucidea cu gaz și cu pistolul în cap dacă nu nemții, care azi au urmași în instituții ale UE pe care nu-i deranjează
nimeni?
De ce nu ar vrea și țiganii un modul de studiu istoric?
De ce nu se face o istorie a marilor regimuri politice criminale, măcar din secolul abia trecut.

De ce nu se spune că:
În vremea ocupației germane din primul război mondial, cei care s-au pus primii în slujba ocupantului și i-au înlesnit
acțiunile au fost alogenii?
La răscoala de la Tatar Bunar (1924) din 489 de anarhiști care atacaseră inclusiv un post de jandarmi rurali și
beliseră de viu un jăndar, doar 9 erau români?!
Nr. 2 în sinistrul MAI, după 1944 a fost Iosif Sraer (Șraier), care-și viola și bătea secretara în sediu, și-a însușit aur din
percheziții și a fugit în Israel.
La Școala de ofițeri Băneasa bolșevicii au numit comandant să pregătească pepiniera regimului funest pe maiorul
Iosif Veltman, la Casa de cultură a MAI pe colonelul Fucks.
Primul șef al miliției a fost Pavel Cristescu, aka Pavel Clemann.
Cel mai mare ucigaș al siguranței, apoi securității a fost Alexandru Nikolschi, aka Boris Gumberg.
Toate inspectoratele regionale de poliție au fost ocupate de elemente de venetici.
Că printre cei mai mari ucigași după 1944, inclusiv în subsolul MAI, în coloniile de muncă, în temnițe și gulagul
comunist, s-au numărat securiștii și milițienii: Ștrul Mauriciu, Mișu Dulgheru (Moise Dulbergher), L.Czeller, Tudor
Sepeanu (Stapnau), Wilhelm Einhorn, Mihai Patriciu (Moise Grunsperger), Heinz Rotenberg, Isac Goldstein, Matusei
Andreescu (Nathan Mathusievici) și câți alții?!
Nu se mai zice nimic de elita noastră care a pierit în bătăi, foame, umilințe, furt de averi, disperare, familii sparte,
gulag, domiciliu forțat...
Că la IGM a ajuns mare general Jean Moldoveanu, care nu se numea așa.
Că azi, în servicii, poliție, justiție și alte instituții-cheie avem urmași de criminali, dar care au nume înșelătoare:
Popescu, Ionescu...
S-au făcut instituții plătite gras din bugetul acestei țări obidite, să ne înjure în propria casă.

De ce nu spuneți adevărul?
 Proiectul Republica Sovietică Evreiască pe pământurile
românești. Crimele comuniștilor evrei din România

Republica Socialista Sovietica Evreiasca a fost un proiect nerealizat al unor evrei comunisti, care venea sa-l continuie
pe un altul mai vechi, al comunitatii evreiesti, acela de a realiza un Israel european [1]. Radu Mihai Crisan spune ca
ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe
Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare sustinator al acesteia!”[2].

Despre acelasi lucru vorbeste si Paul Goma, care arata ca la Conferinta de Pace de la Paris (1919 – 1920), presedintele
american Woodrow Wilson a sustinut un plan de formare a unui Israel european alcatuit din: „Galitia, Slovacia,
Maramures, Bucovina, Moldova, Basarabia, si o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)” [3]

În momentul în care a aparut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocronistii evrei au inventat o teorie
care sa le dea dreptul sa solicite un astfel de lucru. Astfel ca, teoria unor protocronisti evrei sustine ca evreii ar fi
colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizarii romane[4]. Altii sustineau si sustin ca evreii erau în Dacia în
numar mare înca înaintea formarii poporului român[5]. Dintre inventatorii si sustinatorii unor astfel de teorii trebuie
amintiti: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazisi de lucrarea
„Izvoare si marturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004[6].

Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc si-a facut simtita prezenta atât la Conferinta internationala de la
Berlin din 1878 cât si la cea de la Paris de dupa primul razboi mondial, prin presiunile facute asupra României ca sa
„accepte încetatenirea neconditionata a oricarui evreu” care voia sa se stabileasca în România. De mentionat este faptul
ca venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele orase majoritatea populatiei sa fie
evreiasca[7]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Balti=55,9%; Hotin=50%; Chisinau=45,9% [8] si Falticeni=57%;
Dorohoi=53,6%; Iasi=50,8%[9]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord international prin care
accepta intarea în tara a înca 300 000 de evrei [10].

Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea
revolutiei comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea sa se schimbe, evreii au încercat sa se
împotriveasca. Ei militau pentru „caracterul unitar al Rusiei libere” si au fost împotriva chemarii armatei române de a
opri haosul „revolutionar” care domnea. Mai trebuie evidentiat faptul ca în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au
cerut ca în comitetele revolutionare sa se vorbeasca doar în rusa. Pozitia minoritatilor etnice în ceea ce priveste statutul
Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentata de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirma ca germanii, polonezii
si evreii sustineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii si ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelasi istoric ne spune ca:
„pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalitati arata ca germanii si polonezii acceptau guvernarea
româneasca, pe când rusii, ucrainenii, gagauzii, evreii si bulgarii doreau sa se uneasca cu Uniunea Sovietica[11]. Astfel
ca unii dintre membrii Sfatului Tarii, în prima lui configuratie, doreau ramânerea Basarabiei în componenta Rusiei si s-
au opus chemarii armatei române pentru a restabili ordinea. Acestia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda,
Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar si N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg,
precum si Iakir Iona si Levenzon Filip[12]. Organizatia politica nationala evreiasca Bund, propaga doua idei de baza:
autonomia national culturala evreiasca si mentinerea Basarabiei în componenta Imperiului Rus[13].

Dupa unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat sa lupte si sa spere, si datorita lobby-ului
facut au reusit ca la Conferinta de Pace de la Paris (1919 – 1920), presedintele american Woodrow Wilson sa sustina un
plan de formare a unui Israel european alcatuit din: „Galitia, Slovacia, Maramures, Bucovina, Moldova, Basarabia, si o
parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”. Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au
canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât „începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre
evrei a început sa circule promisiunea ferma ca în curând Tovarasul lor Stalin va preface Basarabia româneasca în
Republica Socialista Sovietica Evreiasca.” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietica
(U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat si Bucovina de Nord, „evreii din Chisinau îi întâmpinasera pe sovietici cu
lozinci ca: „Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!”. Mai mult, „dupa 28 iunie 1940, evreii cereau: <>) si TransNistria
(Ucraina dintre Nistru si Bug)”[14].

Alexandru Safran (rabin sef în România), a recunoscut cu jumatate de gura cele intamplate declarand in
1946: „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 si anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la Uniunea Sovietica a
fost întâmpinata cu bucurie de unii evrei din aripa stânga si comunisti”.

Totusi Stalin s-a tinut de cuvânt si conform cu spiritul propriei politici a nationalitatilor pe care o promova, a fondat în
1928, în URSS la granita cu China, Regiunea Autonoma Evreiasca, gândita ca un camin national evreiesc. Anterior, „a
existat proiectul crearii pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietica, însa cum evreii nu au
dorit sa-si transforme tara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enuntata mai sus[15].

Note
– 1.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93 (Editia august 2006)
– 2.Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
– 3.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93-94 (Editia august 2006)
– 4.Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 97 si 99 (Editia august 2006)
– 5. De unde ne vin evreii ! http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/08/23/de-unde-ne-vin-evreii/
– 6.Izvoare si marturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII – Gyémánt 2004, p.9
– 7. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
– 8. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p.16
– 9. Comunitatea Evreiasca din România, Emmanuel DYAN
– 10. Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.56
– 11. Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 42 si 61-62
– 12. Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 93 si 97-98
– 13.Activitatea social politica a minoritatilor nationale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 17
– 14. Saptamâna rosie, Paul Goma, p. 90- 94, si 154 (Editia august 2006)
– 15. „Clipa Siderala” a Ucrainei – Cîrdasia sovieto-germana, A. Savin
Crimele comunistilor evrei comise impotriva romanilor in 1940

Crimele si ororile comise de comunistii evrei impotriva românilor este un subiect care descrie atrocităţile si
trădările făcute de comunistii evrei impotriva românilor in perioada evacuării din Basarabia si Bucovina in special in
vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Rosu.

Subiectul pune in context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu incetează să rescrie istoria
românilor in funcţie de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictând pe români in culorile
mincinoase ale unui oprobiu dezlănţuit contra unui neam intreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul rosu prin
care zeci de milioane de crestini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolsevici, condusi de cadre
iudaice.

Scriitori de rea credinţă au putut descrie, pentru a ilustra minciuna că România ar fi „ucis, ucis, ucis”, jandarmi români
operând in teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu in
direct la televiziunea franceză, acuzatorul incepe să oscileze si se dă singur in vileag declarând sforăitor că „oricum
ascultătorii nu se preocupă de istorie”. Ei bine, istoria preocupă intens pe români, care, desi iartă crestineste, au suferit
prea mult pentru ca să uite vreodată :[1] Trebuie precizat că NV Transilvaniei a fost sub ocupaţie maghiară ca urmare a
Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 si până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată in
intregime[2].

Cuprins

1 Context istoric
2 Desfăsurarea evenimentelor
3 Faptele
4 Note
5 Bibliografie

Context istoric
Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiaţi evrei care se agitau pentru denigrarea
României prin Alianţa izraelită au obligat instituţiile democratice ale ţării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării
neamului românesc de către acesti refugiaţi. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul
noilor refugiaţi (atingând intr-o singură generaţie numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simţită. Situaţia era
fără iesire mai ales din cauza intervenţiei conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianţa izraelită. In
fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiaţi, care au folosit
sălbăticie contra ţăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, in urma căreia mii de români si-au pierdut viaţa.
Winston Churchill a explicat intr-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat in timpul primului
război mondial intre bolsevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura in zeci
de milioane de victime si un atac fără precedent impotriva crestinismului) si sionism, care este o miscare ideologică
fascistă, rasistă si de purificare etnică[3].

Ambele grupuri de ideologi, agenţi si teroristi au trădat statul român, care le oferise protecţie si adăpost timp de multe
generaţii.

Bolsevicii, luptând direct si fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri si prozelitism, au ameninţat
fiinţa naţională românească, statul naţional român, biserica naţională, si civilizaţia crestină. pentru a inţelege acest fapt
este suficient a constata dezastrul programat al crestinilor in Rusia bolsevizată, unde milioane de crestini au fost martiri,
apoi toate bisericile au fost desacrate sau distruse, in timp ce nici o sinagogă nu a fost atinsă.

Sionistii urmăreau ruperea unei părţi din teritoriul naţional român si vinderea lui prin alipirea de imperiul bolsevic.
Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost in Basarabia românească, pe care cetăţenii români evrei
basarabeni, trădând interesele ţării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolsevici, chiar sub numele de Republica
Socialistă Sovietică Evreiască[4][5][6].

Desfăsurarea evenimentelor

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră in Basarabia si Bucovina, „incă din noaptea de 27 spre 28
iunie”, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. In acelasi timp, grupuri specializate organizează
acţiuni antiromânesti in vederea creării panicii, dezorganizării si confuziei generale. Astfel de acţiuni au loc in orasele:
Chisinău, Cernăuţi, Soroca,Tighina, Reni. Starea de spirit a populaţiei basarabene, incă de la inceputul evacuării
armatei, administraţiei si civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: „…rusii indiferenţi; evreii aclamă
intrarea Sovietelor in Basarabia. Românii de la sate surprinsi de evenimente, nu inteleg ce se petrece”. Documentele
strânse arată că „actele de agresiune si batjocorire” intreprinse impotriva armatei române care se replia incepând cu data
de 28 iunie 1940, au fost iniţiate si desfăsurate de armata sovietică in colaborare cu bandele formate mai ales din
minoritari, „intre care si o suma de evrei”[7].

Faptele

In timpul celui de-al doilea război mondial doar maresalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu,
si Miscarea Legionară i-au susţinut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetăţenii români evrei mai degrabă plecaţi din
România in Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi in chip de agenţi comunisti ai puterilor străine cu care
România era in război. România este astfel singura ţară care nu a deportat pe evrei[8], [9], [10] un număr considerabil
dintre acestia regăsindu-se in Palestina.

Desi au fost număraţi printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc incă mijloacele de propagandă
comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, in plin negaţionism al holocaustului rosu (al căror teoreticieni si practicieni
erau ca fosti profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numerosi decât inainte de război!
[11]. Un autor sionist deosebit de discreditat de poziţia sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei
volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populaţia evreiască, secret de stat. Lucrarea sa este
publicată imediat după invazia sovietică, in acest context, pentru a fi citată in extenso azi, la peste 60 de ani de la
evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase in 1947 la Bucuresti, de
către Matatias Carp, sunt „fără trimiteri la fondurile de arhivă”[12].

Alexandru Safran, fost rabin sef, intr-o declaraţie din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei si Bucovinei de
Nord de către sovietici „a fost intâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă si comunisti”.

In timpul evacuării din Basarabia si Bucovina de Nord a armatei române si a populaţiei refugiate române, provocată de
ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietica a cerut României cedarea acestor provincii amintite,
populaţia evreiască de aici a iniţiat si desfăsurat o serie de manifestări si asasinate antiromânesti:
-uciderea si batjocorirea ofiţerilor si militarilor români;
-jefuirea si maltratarea refugiaţilor români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituţii publice si devastarea acestora;
-distrugerea si denigrarea insemnelor oficiale românesti[13].

Aceste fapte grave antiromânesti nu au fost intâmplătoare, ci ele au fost programate si organizate cu mult timp inainte,
existând in Basarabia 118 organizaţii teroriste si un Plan de bolsevizare a României in care comunistii evrei erau
implicaţi foarte mult[14].
Incepând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei si Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria
că au devenit cetăţeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei
notaţi acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunţarea românilor care erau consideraţi „trădători de
ţară” faţă de Rusia, intre ei si mulţi membri ai Sfatului Tării. Alte liste destinate execuţiilor au fost redactate chiar de
intele ctualii evrei comunisti ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu
Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată in retragere[15].

La Cernăuţi, imediat ce a fost anunţat ordinul de evacuare, evreii au iniţiat si desfăsurat acţiuni antiromânesti: aurupt si
scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat
insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si „au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui
Stalin”. Au mai fost consemnate devastări si impuscături. Tot la Cernăuţi, evreii si puscăriasii eliberaţii, i-au atacat pe
românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câţiva gardieni au fost impuscaţi de
evrei. In timp ce preoţii si teologii români erau maltrataţi iar militarii umiliţi de evrei, alţi evrei de pe margine stăteau si
fotografiau aceste scene.

Ziarul „Universul” relatează faptul că populaţia ucraineană din Cernăuţi a manifestat un comportament corect faţă de
populaţia românească ce se refugia, in timp ce populaţia evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a
revoltat si pe comandanţii armatei de ocupaţie rusesti.

La Chisinău, evreii plasaţi in intersecţii au atacat refugiaţii români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor
cât si asupra militarilor români aflaţi in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conţinutul oalelor de noapte. Sub
protecţia unor soldaţi rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofiţerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor
ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai
apoi, să fie luaţi de soldaţii rusi.

In momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, „imediat evreii au arbora drapele rosii” si au
inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberaţi din inchisoarea locală. Impreună,
„manifestanţii evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: „Jos
Armata Română!”, si impotriva regelui, „Jos Carol!”, precum si de susţinere a ocupantului sovietic „Trăiască Stalin si
Armata Rosie!”. De asemenea, ei au blocat străzile, nepermiţând refugiaţilor români accesul spre gară. Incercând să
facă ordine pentru ca populaţia să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin,
Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executaţi prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada
Alexandru cel Bun, unde funcţionarii români refugiaţi care doreau să ajungă la gară au fost opriţi de „o masă compactă
de evreis i rusi” care postându-se pe trotuare ameninţau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria si poliţia au fost ocupate de evreii comunisti aflaţi sub comanda avocatului evreu Michel Flexer
(Flexor). La poliţie, acesta a ţinut un discurs prin care a defăimat autorităţile si administraţia românească, apoi i-a
asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustaţiu Gabriel in faţa statuii Generalului Poetas.

A fost jefuit tezaurul administraţiei financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal,
Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoţit de mai mulţi subofiţeri au fost prinsi de evrei
si li s-au rupt galoanele. Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscaţi. Pavelescu si
Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei. Subofiţerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca
să fug, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si imp uscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru.
Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au
fost prinsi de evrei, au fost dezarmaţi si li s-au rupt galoanele. Preoţii care voiau să se refugieze din oras au fost opriţi de
evrei si intorsi din drum.

La Vijniţa, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful
sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o
peste piept strigând că „a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul. In
momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populaţia evreiască in frunte cu evreul Satran.
Perceptorul si preotul au fost atacaţi si jefuiţi de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger. Fapte grave s-au mai
inregistrat la Românesti in judeţul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat
incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorităţi, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmaţi de
evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de
Rădăuţi, evreii strigau „Trăiască Rusia Sovietică si Stalin!”

In data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea isi notează in jurnalul personal „că mai ales evreii” sunt cei „care-i
atacă si-i insultă pe ai nostri” si că acestia i-au batjocorit pe ofiţerii români.
Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: Corriere della Serra scrie că in
ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiaţii civili, cât si
armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si
le-a distrus mijloacele de transport. Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Si
Gazzeta dell Popolo confirmă situaţiile grave create de evrei consemnând că la Galaţi, comunistii evrei locali impreună
cu cei veniţi din alte părţi, au provocat dezordine, atacând forţele de poliţie si garnizoana, rezultând 15 morţi. Tot
Gazzeta dell Popolo vorbeste si despre Cernăuţi arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva
zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deţinuţii din inchisori, i-au inarmat si „au inceput cu furie
să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”. Corriere
della Sera relatează si el despre cele intâmplate la Galaţi vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părţile la
Galaţi pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldaţii din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste,
devastândvitrinele si agresând cetăţenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas,
instigând la acţiuni antiromânesti si făcând manifestaţii comuniste. Refugiaţii din Basarabia au declarat că cei care le-au
făcut greutăţi pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu
pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite
pentru deplasare.

La Chisinău, incă inainte de apariţia trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au
supus pe funcţionarii români la tot felul de violenţe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei
inarmaţi cu pistoale si bâte loveau populaţia română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Si in Bucovina, la Cernăuţi,
inainte de intrarea soldaţilor sovietici, evreii au făcut manifestaţii antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat
personalităţi românesti si ofiţeri. Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit
crime si acte de barbarie, ucigând soldaţi, ofiţeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce iniţial ii dezarmaseră.
Tot la Cernăuţi, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studenţesti, au eliberat deţinuţii din inchisori si au
maltratat armata si populaţia română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul „Ororile si devastările comise de evrei in Basarabia si Bucovina”
in care vorbeste de manifestările de bucurie ale evreilor faţă de armata de ocupaţie sovietică si consemnează faptul că la
Cernăuţi s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de iniţiative a avut loc si la Reni, Ismail, si
in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că incă inainte ca armata sovietică să-si facă apariţia, populaţia
evreiască din Cernăuţi a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulţi dintre sefii autorităţilor locale. Se raportează si că
Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofiţeri si soldaţi
precum si echipament din cauza greutăţilor, sicanelor si umilinţelor la care au fost supusi de către armata sovietică in
colaborare cu bandele de civili formate din „bolsevici si jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat in difetite orase comitete revoluţionare in vederea preluării
puterii. La Cernăuţi, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach
si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din
Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local infiinţat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr.
Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind „conducătorul acţiunii teroriste” un evreu gardian public in serviciul poliţiei
locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alţi doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineaţa au luat posturi importante in
Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea. Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităţilor si impotriva
românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acţionau
in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiaţii români care nu puteau să se apere au fost
jefuiţi de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenţia unui
detasament de jandarmi i-a salvat pe studenţii teologi de a nu fi linsaţi de o bandă de evrei comunisti, asta după ce
jandarmii au fost nevoiţi să facă uz de armă. Insă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi
salvaţi, fiind impuscaţi. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, judeţul
Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliţiei din Abaclia, tot din
judeţul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâţi notari, preoţi si poliţisti. Evreii din Reni, ce purtau
banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităţilor si au fost lichidaţi, in
urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoţii au fost schingiuiţi de bande comuniste de evrei. Preoţilor le-au
fost arse bărbile cu ţigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuţi, bandele de evrei au atacat cu pietre două
autocare cu soldaţi români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor. La Brăila, fraţii Birnbaum
ameninţau că „multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câţiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei.
In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, ameninţa si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu
sovietic. O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniţă, informează că populaţia evreiască manifestă o
atitudine ostilă tot mai pronunţată in zona Prutului si că acest fapt face ca localităţile locuite de evrei să fie focare
comuniste periculoase.

Ziarul maghiar Pesti Ujsag din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la „presa italiană care condamnă uneltirile
evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că „Evreii au provocat incidente sângeroase prin
atitudinea lor provocatoare „.

Alte informaţii transmise de armată relatează că la Cernăuţi au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai
importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colţuri si o
banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii din Rădăuţi, insă atacul a fost respins
de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morţi in urmă. Acţiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea
Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul judeţului Crisan Folescu, preotul Petru
Siniţă, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze
un divizion de artilerie, si numai intervenţia sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei
comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif. La Bălţi, bandele
de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost
rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele Sovietskaia Bessarabia si
Bessarabskaia Pravda scoase de ocupaţia sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei
au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanţei locale răspândind zvonul că armata a rechiziţionat făina. Au
fost asasinaţi lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulaţi de instigările evreo-comuniste, la acţiune au participat si
soldaţi aparţinând manutanţei. La Reni, un grup de comunisti evrei impiedică populaţia ce dorea să se imbarce pe
vaporul Carpaţi pentru a se refugia in ţară, lovindu-i cu bătele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat
parâmele de ancorare.In comuna Ashita, evreii au impuscat in picioare doi soldaţi români care rămăseseră in urmă. La
Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituţii si au impiedicat
populaţia românească să se refugieze.Un soldat originar din Piatra Neamţ, care era rănit a fost ingropat de viu, la
ordinul si sub indrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugăminţile acestuia de a nu fi ingropat pentru că
avea acasă 4 copii. Un alt soldat român care era bolnav, si care era transportat cu o căruţă a fost impuscat pentru că
agresorii voiau căruţ ;a. Cererile ofiţerilor români de a le lăsa acea căruţă pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu
au fost luate in seamă, si unul dintre agresori a tras câteva gloanţe sfărâmându-i ţeasta.

Note
1↑ Elie Wiesel, contra intereselor României, Teofil Ivanciuc, p.18
2↑ Cronologie privitoare la membrii familiei regale. Cronologia se bazeaza pe cartile „Istoria Romanilor de la origini
pana in prezent” de Vlad Georgescu, ed. Humanitas, Bucuresti 1992 si „Monarhia in Romania 1866-1947” de Ioan
Scurtu, ed. Danubius, Bucuresti 1991, si pe presa romana de dupa 1989
3↑ Zionism versus Bolshevism: A Struggle for the Soul of the Jewish People, nr. din 8 februarie 1920, al ziarului
„Illustrated Sunday Herald”
4↑ Numeroase surse din arhivele locale
5↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p. 56
6↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 154
7↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
8↑ A Study of History, 12 volume, Oxford University Press
9↑ Surse evreiesti
10↑ Rabinul Clujului Moshe Carmilly
11↑ Ioanid, Carp
12↑ Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
13↑ Cercetarea are la bază: rapoarte oficiale ale armatei române, articole din presa vremii, jurnale personale ale
oficialilor si civililor, mărturii, toate prezentate in eseul „Săptămâna Rosie” de Paul Goma
14↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 94-96
15↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma, p. 164, 177, 219
Comunismul in lume si evreii

Comunismul in lume si evreii este un subiect care se referă la rolul si influenţa evreilor in miscarea comunistă.
„Enciclopedia Iudaica” scoasă de evrei la Ierusalim in Israel, la capitolul despre comunism, la pagina 792 afirmă
că „miscarea si ideologia comunistă au jucat un rol important in viaţa evreiască”, in special in timpul anilor 1920-
1930, dar si in timpul cât si după cel de-al doilea război mondial. Tot „Enciclopedia Iudaica” ţine să precizeze la pagina
793, că in toate comunităţile evreiesti comunismul s-a răspândit foarte mult, iar că in unele ţări, evreii au luat
conducerea in partidele comuniste. Un alt aspect important care este explicat tot aici, este acela că evreii din proprie
iniţiativă si-au schimbat numele in unele neevreiesti cu scopul de a infirma dezvăluirile făcute de partidele de dreapta
care spuneau despre comunism că este produsul conspiraţiei evreiesti[1].

Cuprins
1 Iudeo-marxismul
2 In Rusia
3 In România
4 In alte ţări
5 Note

Iudeo-marxismul

Rabinul S. Wise in „The American Bulletin” din 5 mai 1935 defineste marxismul ca fiind de fapt iudaism: „Unii ii
spun marxism, eu ii spun iudaism” – declara el. Un alt rabin Haryy Waton in lucrarea „Un program pentru evrei si
umanitate” la pagina 138 afirmă că „nu este un accident că iudaismul a dat nastere marxismului” si de asemenea, că
evreii au participat cu bucurie la dezvoltarea marxismului[2]. Dr. Oscar Levy in prefaţa scrisă de el la cartea
„Importanţa Revoluţiei Ruse” a autorului George Pitt-Rivers din 1920, caracterizează bolsevismul ca fiind „o religie si
o credinţă” si il numeste „Stindardul Rosu” al profetului Karl Marx[3]. „Jewish Chronicle” din 4 aprilie1919, scos la
Londra spune că idealurile bolsevice sunt in consonanţă cu cele mai inalte idealuri ale iudaismului si de aceea sunt asa
de mulţi evrei bolsevici [4]. Iar George Marlen in cartea „Stalin, Trotsky, or Lenin”, publicată la New York in 1937,
spune la pagina 414, că dacă istoria nu se indreaptă către „internaţionalizarea comunismului”, el apreciază că „atunci
rasa evreiască e condamnată”[5]. Trebuie menţionat faptul că părintele comunismului, Karl Marx, este prezentat in
lucrarea „Evrei in lume. Dicţionar biografic” de Wigoder Geofrey, scoasă la editura evreiască „Hasefer” in 2001 la
Bucuresti ca fiind „descendent (atât după mamă cât si după tată al unei lungi genealogii de rabini”[6] [7]. Karl Marx
este si cel care impreună cu Friedrich Engels, a scris si a publicat in 1848: Manifestul Partidului Comunist[8].

In Rusia

The American Hebrew din 20 septembrie 1920, la pagina 8, arată că revoluţia bolsevică din Rusia este „produsul
creierelor evreiesti” precum si „a nemulţumirii evreilor” si că a avut loc datorită planificării făcută tot de ei, având ca
obiectiv crearea unei noi ordini mondiale si că ceea ce s-a făcut in Rusia va trebui extins la nivel mondial[9].In acelasi
dicţionar de personalităţi iudaice amintit mai sus si scris de Wigoder Geofrey sunt prezentaţi si liderii bolsevici de cel
mai inalt rang (evident cei evrei), care au produs lovitura de stat bolsevică si au condus regimul comunist sovietic[10].
Acestia sunt: Vladimir Ilich Ulianov Lenin, evreu după mamă, presedintele Sovietului Suprem; Leo Trotsky (Lew
Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei; Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich
Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalităţi; Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar
pentru Interne; Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru presă si propagandă; Samuel Kaufmann, evreu, Comisar
pentru Proprietăţi Rurale; Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie; Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice;
Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare; Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati; Schlichten,
evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile; Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic; Kukor (Kukorsky),
evreu, Comisar pentru Comert; Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura; Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru
Alegeri; Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate[11]

De asemenea, Robert Wilton, care a fost corespondentul ziarului „London Times” in Rusia, citează in cartea sa
„Ultimile zile ale Romanovilor”, date furnizate de presa sovietică potrivit cărora dintr-un număr de 556 de funcţionari
importanţi ai regimului bolsevic, 457 erau evrei[12].

In România

In Basarabia un număr foarte mare de evrei erau adepţii miscării comuniste, „fiind membri ai diferitelor uniuni
revoluţionare, comitete muncitoresti si ale sindicatelor”. In februarie 1920, toate organizaţiile evreiesti in frunte cu cele
mai importante, „Poalei Sion”, „Bund”, „Tarbut”, „Societate a culturală”, la care s-au adăugat si celelalte, au hotărât să
se unească „si au constituit conferbundul” pe care l-au afiliat la Partidul Comunist din Basarabia. Organizaţiile
comuniste, in rândul cărora un număr extrem de insemnat al membrilor aparţineau populaţiei minoritare, „intreprindeau
acţiuni indreptate impotriva guvernării române din ţinut”[13].

Max Goldstein, un comunist evreu a fost cel care la 8 decembrie 1920 a comis primul atentat cu bombă din istoria
României. Bomba a fost plasată in faţa Senatului. In atentat si-au pierdut viaţa ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu,
senatorii Dimitrie Radu – Episcop de Oradea Mare, si Spirea Gheorghiu – presedintele Sfatului Negustorilor. Au fost
rănite mai multe persoane, printre care si generalul Coandă, presedintele Senatului[14].

Anul 1940 in contextul pierderii teritoriilor românesti Basarabia si Bucovina de Nord, a consemnat atrocităţile comise
de comunistii evrei si de populaţia neromână, impotriva armatei române si a populaţiei civile românesti. Aceste fapte
sunt prezentate de Paul Goma in lucrarea „Săptămâna rosie”, in care a folosit documente si mărturii ale vremii. Un
astfel de episod este consemnat in data de 28 iunie, când comunistii evrei din oras au ocupat primăria si poliţia, unde
avocatul evreu Michel Flexor a luat cuvântul si a defăimat autorităţile si administraţia românească. In momentul in care
au apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir si agentul Eustaţiu Gabriel, au fost percheziţionaţi apoi pusi cu mâinile in
sus in Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetas, după care au fost impuscaţi de acelasi Michel Flexor[15].

Motivul pentru care evreii comunisti s-au manifestat in modul arătat mai sus era acela că ei doreau realizarea R. S. S.
Evreiesti, iar administraţia română era percepută ca un obstacol in calea indeplinirii acestui obiectiv. Tot Paul Goma
arată că de la 23 august 1939, din perioada Pactului Hitler-Stalin, printre evrei circula „promisiunea fermă a
Tovarăsului Stalin” că in Basarabia va fi constituită Republica Socialistă Sovietică Evreiască, iar „La Stampa” din ziua
de 1 iulie 1940, relatează sub titlul „Ororile si devastările comise de evrei in Basarabia si Bucovina” despre
„manifestările de mulţumire la adresa ocupantului rus” si mai consemnează un fapt deosebit de grav, acela că la
Cernăuţi se formase „un guvern provizoriu compus din evrei si comunisti”, situaţii asemănătoare petrecându-se la Reni,
Ismail dar si alte localităţi[16].

Referitor la situaţia de după 1949, chiar si George Voicu admite in revista „Sfera politicii” că procentul evreilor in
cadrul miscării comuniste era importantă, „mai mult decit dublă” in comparaţie cu numărul de membri ai minorităţii
evreiest i consemnat in România[17]Tot in legătură cu ce s-a intâmplat după 1949, in special in Sighet dar nu numai,
unde a fost una dintre cele mai criminale inchisori comuniste, de exterminare a elitei românesti, Elie Wiesel,
consemnează in carte sa „All Rivers Run to the Sea”, la paginile 147 – 148, că Armata Rosie a pus la conducerea
poliţiei „tineri evrei comunisti” care s-au intors de la Bucuresti. Acelasi tip de conducători au fost impusi si in cazul
lagărelor de muncă si al inchisorilor. Wiesel, chiar se intreabă retoric: „In cine altcineva să fi avut rusii incredere?”
Modul in care au inţeles acesti evrei comunisti să-si ducă la indeplinire atribuţiile a fost să instaureze o adevărată
teroare impotriva a tot ce era omeneste. La Sighet au fost inchisi printre alţii: Iuliu Maniu, Constantin Dinu Brătianu,
Gheorghe Brătianu, Mihai Manoilescu, Constantin Argetoianu.

Gabriel Catalan si Mircea Stănescu ne spun in lucrarea „Scurtă istorie a securităţii ” că puterea era exercitată in timpul
regimului comunist „de un grup restrâns de persoane care formează Biroul Politic al CC al PCR”, si că această
conducere era susţinută de trupele sovietice aflate in ţară precum si de omniprezenta Securitate, iar că regimul era
coordonat de CC al PCUS prin comisarii si consilierii sovietici[18]. Pe acelasi subiect, Gheorghe Gavrilă Copil afirmă
că Biroul Politic al CC al PCR, reprezenta cel mai autoritar organism politic la acea vreme, iar că in conducere, in
majoritatea cazurilor, posturile erau ocupate de evrei, in timp ce in structurile statului comunist român au fost peste zece
mii de evrei comunisti[19].

In alte ţări
Pe 8 februarie 1920, Winston Churchill intr-un articol intitulat „Zionism versus bolsevism: o luptă in sufletul poporului
evreu”, ii numeste pe cei mai importanţi lideri revoluţionari comunisti evrei: Karl Marx, Trotsky (Rusia), Bela Kun
(Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) si Emma Goldman (S.U.A.)[20]. De asemenea, rabinul J.L. Manges intr-o
cuvântare ţinută in 1919 la New York ii nominalizează pe următorii: Marx, Lasalle, Haas si Edward Bernstein in
Germania, pe Victor Adler si Friedrich Adler in Austria[21].Un raport al comisiei prezidată de senatorul american Lusk,
a constatat că din cei 32 comisari principali cu care s-a inconjurat Bela Kun in Ungaria, 25 erau evrei, iar cei mai
importanţi erau membri ai directoratului: Bela Kun (Cohen), Bela Vaga (Weiss), Joseph Pogany (Schwartz) si
Sigismond Kunfi (Kunstatter). Ca sefi ai terorii rosii, care s-au ocupat personal de execuţii si torturi au fost identificaţi
Alpari si Szamuelly. In Germania, mai precis in Bavaria, potrivit lui Cecile De Tormay, conducător in prima fază a
revoluţiei comuniste a fost Kurt Eisner, pentru ca in cea de-a doua fază să se afirme Max Lieven (Levy), care a
proclamat la Munchen, dictatura proletariatului[22].

Note
1↑ Encyclopeadia Judaica on Jews and Communism
2↑ JEWS AND COMMUNISM Part 1
3↑ We Are Not Anti-Semitic
4↑ The Jews and Bolshevism
5↑ republic.com/religion/semitic.html We Are Not Anti-Semitic
6↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.14
7↑ Jewish Founders of Inter national Communism for the One World Order
8↑ Marxists Internet Archive
9↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.27-28
10↑ Secretul sabiei de foc, Radu Mihai Crisan, p.14
11↑ Romanian Historical Studies, cap. Cine au fost capii regimului comunist in Rusia, Traian Golea
12↑ JEWS AND COMMUNISM Part 1
13↑ Activitatea social politică a minorităţilor naţionale din Basarabia, Rodica Svetlicinâi, p. 59
14↑ Jurnalul Naţional, 20 Decembrie 2006, Atentatul de la Senatul României, o piesă in dosarul comunistilor
15↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma p. 174
16↑ Săptămâna Rosie (Ediţia august 2006), Paul Goma p. 154 si 169
17↑ Sfera politicii, George Voicu
18↑ Asymetria, Infiltrarea vechilor servicii secrete si epurarea vechilor angajaţi, Adrian N.
19↑ Evrei in structurile de decizie ale statului român, Gheorghe Gavrilă Copil
20↑ america.net/jews_and_communism__part_1.htm JEWS AND COMMUNISM Part 1
21↑ 1001 Quotes By and About Jews – 585 22↑ 1001 Quotes By and About Jews – 573, 593

Filmul despre povestea evreilor români plecați cu vasul Struma

spre Palestina în 1941 și torpilat de sovietici, prezentat la
Zilelele filmului dedicat memoriei Holocaustului

Filmul „Struma”, al regizorului Simcha Jacobovici, va fi proiectat, în această seară, de la ora 19:00, la Institutul
Cultural Francez din București, în cadrul Zilelor filmului dedicat memoriei Holocaustului scrie agenția rador.ro
citată de romaniabreakingnews.ro
Nava Struma

Pelicula spune povestea celor 790 de evrei români care s-au îmbarcat, pe 12 decembrie 1941, pe vasul ‘Struma’,
încercând să se refugieze în Palestina. Nava a fost, însă, torpilată, în Marea Neagră, de un submarin rusesc și
scufundată, iar în urma tragediei a existat un singur supraviețuitor. Coordonatoarea evenimentului organizat de
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Elizabeth Ungureanu, a vorbit despre
importanța proiecției din această seară.

Elizabeth Ungureanu: Filmul se centrează pe povestea celor aproape 800 de evrei români care urcă la bordul unei
ambarcațiuni, ‘Struma’, care se duce Palestina. Cred că a nu uita foarte bine se pliază pe a nu se repeta, și acesta este
practic și scopul pentru care încercăm să aducem către publicul larg acest tip de eveniment.

Între 1938 și 1940, 25 de nave reușiseră să plece din porturile românești cu destinația Palestina. În anii care au urmat
(1940-1944) au putut pleca alte vase, patru dintre ele au ajuns la destinație („Morina“, „Bulbul“, „Cazbek“ și „Patria“),
iar două („Struma“ și „Mefkure“) au fost scufundate în Marea Neagră, împreună cu toți cei aflați la bord, conform
Evz.ro

Tragedia vasului „Struma“ a devenit foarte cunoscută prin prisma faptului că, dintre cei 769 de pasageri (dintre care
peste 70 de copii), nu a existat decât un singur supraviețuitor, David Stoliar, pe atunci un tânăr în vârstă de 19 ani.
„Struma“,un vechi barcaz bulgar cumpărat de organizațiile evreiești, care naviga sub pavilion panamez și care trebuia
să asigure o singură traversare până în Palestina, a plecat din portul Constanța pe 12 decembrie 1941, la orele 14.30.

Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

Shimon Peres – „Nu vom uita niciodată …românii

au salvat viețile a 400.000 de evrei de aici”
 Shimon Peres, președintele isrelian care a recunoscut că românii au salvat viețile evreilor
Shimon Peres, presedintele statului Israel: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei,
în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici – 400.000 de evrei -, care au venit în Israel și au
contribuit și contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au
păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulțumesc poporului român.” – 12 August 2010, Bucuresti,
Palatul Cotroceni

Intr-un text memorialistic al fostului rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, datat “New York, în luna
mai 1988″, text intitulat AJUTORUL ROMANIEI ÎN ACȚIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL
NAZISMULUI, autorul afirmă:

“În primul rând putem afirma ca un fapt cert că nu am fi fost capabili să realizăm operația de salvare, dacă nu am fi
primit ajutor din partea unor oameni, neevrei, cu gândire umanistă, antifascistă. Și când reexaminez trecutul, în fața mea
apare în special figura unui om, care fără nici o ezitare s-a alăturat celor prigoniți, întinzându-ne mâna sa protectoare și
frățească. Acest om a fost profesorul RAOUL SORBAN. […] Prima inițiativă de a găsi soluții, de a lua niște măsuri
pozitive i-a aparținut lui RAOUL ȘORBAN. La începutul anului 1941 mi s-a adresat cerându-mi ajutor […] Nu se pot
enumera pe scurt toate acele inițiative ale lui RAOUL ȘORBAN, care au fost decisive în evoluția unor importante
operațiuni. Pe scurt, aș aminti un fapt decisiv pentru destinul operațiunii, anume că, prin mijlocirea lui RAOUL
ȘORBAN, s-a realizat o largă cooperare, cu participarea lui EMIL HAȚIEGANU, a episcopului IULIU HOSSU, a lui
AUREL SOCOL, a mai multor preoți greco-catolici și ortodocși, ca TITUS MOGA, FLOREA MUREȘAN, VASILE
AȘTILEANU, COSMA, STĂNESCU și a altora, a lui EUGEN FILOTTI, ambasadorul României la Budapesta, a
consulului României la Oradea, MIHAI MARIN, a colonelului MIHAI GURGU, atașat militar – cu mașina căruia au
fost trecuți peste graniță, în România, mai mulți evrei și neevrei, între ei dr. ERNEST MARTON – și a colonelului
VICTOR CUPȘA din Turda, datorită căruia s-au obținut sute de documente de călătorie pentru evreii refugiați în
România, a profesorului dr. CORIOLAN TĂTARU din Sibiu și a multor altora. Datorită acestei colaborări a fost
mobilizată populația românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare, care, în mod dezinteresat, a facilitat
trecerea graniței de către evrei.

RAOUL ȘORBAN a fost și omul de legătură între mine și > care își primeau onorariile numai după ce se reîntorceau cu
mesajul cifrat, stabilit de mine, dovedind că operațiunea de trecere a frontierei a reușit. […] Dupa ce am sosit la
București, am fost ajutat din nou de RAOUL ȘORBAN, întrucât el s-a alăturat acțiunii de salvare a evreilor, condusă de
A.L. ZISSU, șeful mișcării sioniste din România.

Prin mijlocirea lui RAOUL ȘORBAN am intrat in legătura cu IULIU MANIU. […] RAOUL ȘORBAN, gata să facă
orice sacrificiu, a luat formularele pe care le-am primit de la IULIU MANIU și a trecut clandestin granița în Ungaria, la
Cluj, ca să le împartă evreilor ce urmau să vină în România. Dar la Cluj nu a mai găsit evrei. Maghiarii au golit ghetoul
din Cluj în numai 6 săptămâni. Cu această știre cumplită a revenit RAOUL ȘORBAN la București.” mai mult integral
aici: Presedintele Israelului, Shimon Peres: Romanii au salvat de la moarte 400.000 de evrei. Cum au actionat
preotii romani din Ardealul ocupat de unguri pentru a-i scapa pe evrei de la Auschwitz prin Retelele Omeniei
conduse de Raoul Sorban

Shimon Peres

Shimon Peres a fost de două ori prim-ministru între 1984 și 1986 și în 1995-1996, iar apoi președinte din 2007 până în
2014. Prezent pe scena politică încă de la crearea statului Israel în 1948, el a evoluat în o mulțime de funcții cu același
simț al responsabilității.

La 93 de ani, el a rămas activ prin Centrul Peres pentru pace, care promovează coexistența pașnică între evrei și
arabi.

Omul politic Shimon Peres, prim-ministru (13 septembrie 1984 — 20 octombrie 1986 și 4 noiembrie 1995 — 18 iunie
1996), cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 — 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel
pentru Pace în 1994, pe care l-a împărțit cu Yitzhak Rabin și cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a născut la 21
august 1923, la Visnieva (Polonia, astăzi Belarus), în familia unui comerciant.

În 1933, a emigrat, împreună cu familia, în Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatăl său se
stabilise cu doi ani în urmă. A urmat cursurile Școlii agricole Ben Shemen din Lod.

Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, devenind membru și, la scurtă vreme după aceea, secretar al mișcării
regionale de tineret Hano’ar Ha’oved. Cel care i-a înlesnit ascensiunea politică a fost David Ben-Gurion, considerat a fi
părintele fondator al statului Israel.
În 1948, Shimon Peres a fost detașat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a
supraveghea achizițiile de armament și efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit șeful
delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA. În paralel cu misiunea desfășurată în SUA, Shimon Peres a
urmat cursurile Universității din New York și ale Harvard School of Public Administration. A revenit în Israel în 1952.
Un an mai târziu, a fost numit director general în Ministerul Apărării și, în 1959, ministru al Apărării.

A jucat un rol esențial în crearea sistemului de apărare al Israelului, dezvoltând relații strânse în domeniul militar cu
Franța și R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres și Ben-Gurion au fost excluși din Partidul Muncitoresc Unit
(MAPAI) (septembrie 1965), după ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI și RAFI au
fuzionat, dând naștere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor și comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir (1970) și ministru al
Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin (1974). După demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres și-a
asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. În același an,
Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii și
Blocul Likud au format un guvern de unitate națională, în care Shimon Peres și Yitzhak Shamir (noul lider al Likud
după retragerea lui Menahem Begin din politică) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectând principiul rotației.
După atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou
guvern de coaliție, în funcție până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe
Benjamin Netanyahu.

A demisionat din funcția de președinte al Partidului Muncii, locul său fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. În
2000, a candidat pentru funcția de președinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut în favoarea lui
Moshe Katzav. În 2007, Partidul Kadima, la putere în Israel în frunte cu premierul Ehud Olmert, a susținut candidatura
lui Shimon Peres pentru funcția de președinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim,
în funcția supremă (13 iunie 2007), devenind cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de
ani, el a învins alte două personalități înscrise în cursa pentru președinție, deputatul Likud, Reuven Rivlin, și deputata
Colette Avital, născută în România. A deținut funcția de președinte până la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca și Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-
palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensați, în octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

În noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail și St George de la Regina Elisabeta a II-a
la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, în cadrul
unei ceremonii organizate la Washington, unde șeful statului israelian și-a exprimat admirația pentru ‘visul american’.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei intervenții chirurgicale într-un spital de lângă Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgență pentru terapie intensivă, după ce a suferit un accident vascular
cerebral major.
Ceva atât de adevărat încât vei merge la închisoare pentru că l-ai pus sub semnul întrebării. Oriunde este albastru, este
ilegal să puneți sub semnul întrebării (((lor))) escrocheria de ecrocherie. Expuneți Holocaustul și castelul de cărți se va
prăbuși...‌‌
Peste 20 de milioane trăiesc în captivitate pe acest pământ!!! 8 milioane de oameni dintre care 50% femei, 30% copii și
restul sclavi bărbați) au dispărut în întreaga lume în fiecare an pentru ritualurile și lucrurile lor deviante. Au fost închiși
în munți și au fost subiecți umani de testare, iar copiii au fost abuzați, torturați etc.

Trump a spus odată într-un discurs: „sioniştii nu sunt fiinţe umane, sunt creaturi bolnave” Trump: „Mlaștina este adâncă
și luptăm pentru eliberarea umanității împotriva acestor sataniști și forțe întunecate. Între timp, Trump și White Hat au
lucrat din greu în fundal (în timpul celor 22 de luni de Corona.

Planul bun este de a crea pacea mondială.

Gata cu războaiele sioniştilor (marionete de stat profund). Vom înțelege în curând adevărul procesului ghidat divin. Nu
toată lumea va putea face față acestui adevăr pentru că îi va pune pe oameni în stare de șoc. Am fost mințiți și despre
pământul nostru... soarele și luna... totul este diferit de ceea ce ne-au făcut să credem.

Lista evreilor comuniști care au condus România

în anii celei mai crunte dictaturi și represiuni
Literatura de specialitate extrem de bogată care a fost dedicată comunismului din România primilor ani de după
război permite radiografierea aparatului de stat în ale cărui poziții cheie s-au regăsit următorii evrei:
1. Ana Pauker (n. Hanna Rabinsohn) (1893-1960), secretar general al CC al PMR între 1944 și 1948; din noiembrie
1947 până la excluderea ei din viața politică în 1952 ministru de Externe al RPR și membru al Secretariatului General al
Partidului Comunist Român, PCR (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit
la titulatura PCR); președinte de onoare al Uniunii Femeilor Democrate Române (UFDR) (1948-1952), continuatoarea
Uniunii Femeilor Antifasciste Române
2. Ilca Melinescu (n. Ilka Wasserman), secretara biroului Anei Pauker (și după unii adevărata șefă a Ministerului
Afacerilor Externe, MAE) și directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă”
3. Ella Diamantstein, secretara Anei Pauker la biroul de la sediul PCR (1944-1947)
4. Carol Lustig, director administrativ în MAE între 1948 și 1952 (demis)
5. Ana Toma (Ana Grossman), soția lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Pârvulescu și în fine a lui Pantelei “Pantiușa”
Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie, șeful Securității): secretara particulară a Anei Pauker după război; ministru
adjunct al aceleiași Ana Pauker la MAE (1950-1952), apoi ministru adjunct al Comerțului Exterior
6. Egon Balaș, șeful Departamentului pentru Probleme Economice din cadrul MAE între 1948 și 1952, când va fi
arestat (eliberat în 1954)
7. Cristina Boico, înalt funcționar în cadrul MAE până în 1952, când va fi destituită
8. Iosif Chișinevschi (născut Jakob (B)Roitman, a preluat la căsătorie numele de Chișinevschi al soției sale) (1905-
1963): membru al CC din 1945; și secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitație și Propagandă) (1948-
1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda și cultura (1952-1955); prim-vicepreședinte al Consiliului
de Miniștri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric și șef al Secției Externe a CC (1950-1957, când va fi
destituit)
9. (?) Vasile Luca (Luka László) (1898-1963): fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după
război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003, p. 152); membru al Secretariatului, Comitetului Central și Biroului Politic al
PCR/PMR (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru de Finanțe (1947-1952); arestat în 1952,
condamnat la moarte în 1954, dar sentința i-a fost ulterior comutată în închisoare pe viață; decedat în detenție în 1963 și
reabilitat oficial în 1968
10. Alexandru Iacob, șeful organizației PCR Cluj după război; ministru adjunct de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
11. Zoltan Eidlitz, șef de personal în Ministerul de Finanțe între 1948 și 1952 (arestat)
12. Alexandru Nistor, membru în Comisia de Lichidare CASBI și director în cadrul Ministerului de Finanțe între 1948
și 1952, când va fi arestat (eliberat doi ani mai târziu)
13. prof. Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman) (n. 1909), acuzator public în procesele de la finele războiului și ministru
al Justiției (1948-1952); secretar general al Marii Adunări Naționale (1952-1956); ambasadorul României la ONU
(1956-1957); ministru de Externe (1958-1961)
14. Leonte Răutu (Lonia Oigenstein) (1910-1993): membru CC al PMR/PCR (1948-1972); membru în comitetul de
redacție la Scânteia după război (?); șeful Secției de Verificări a CC în 1950; membru al Biroului Organizatoric (1950-
1953); membru al Comitetului Politic Executiv al PCR (1955-1981); secretar CC al PCR (1965-1969); vicepreședinte al
Consiliului de Miniștri (1969-1972); rector al academiei de partid “Ștefan Gheorghiu” (1972-1982)
15. Gheorghe Stoica (Moscu Kohn) (1900-1976): membru al CC al PMR/PCR (1948-1974); membru supleant, apoi
titular al Comitetului Executiv (1968-1974); prim-secretar al comitetului orășenesc al PCR (1950-1953); ambasador în
RD Germană (1953-1956); director general al Direcției Generale pentru Consiliile Populare (1969-1976)
16. Miron Constantinescu (Meher Kohn, după alte surse Cohen, evreu originar din Galați), ministru al Minelor și
membru în CC al PCR
17. Alexandru Moghioroș (Balogh Joszef, evreu originar din Ungaria, născut la Salonta, Bihor) (1911-1969): membru
al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953);
ministru al Nationalităților în guvernul Groza (1948-1952), președinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea
Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreședinte și apoi vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-1965); șef
al secției de relații internaționale a partidului în timpul guvernării Dej; membru în conducerea CDE
18. Petre Borilă (Iordan Dragan Rusev) (1906-1973): comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947); șeful
organizației București a PCR (1944-1947); șeful Direcției Politice a Armatei, (1948-1950); membru CC al PMR (1948-
1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al PMR
(1950-1953); președintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); membru în Biroul Politic al CC responsabil cu
economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1954-
1965) Cuscrul lui Ceausescu.
19. Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin): președinte al Confederației Generale al Muncii (1944-1953); membru CC
din 1945 și al BP din 1948; prim secretar CC (1954-1955); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1968
20. Ghizela Vass (n. 1912): membru supleant CC (1945-1948), membru titular al CC al PMR/PCR (1948-1984); șef-
adjunct al Secției Externe a CC (1950-1953, când va fi destituită); apoi șefa de cadre a CC al PMR și ulterior șefă de
secție a CC al PCR (1975-1984). Nimeni alta decat bunica actualului presedinte al camerei deputatilor, Bogdan
Olteanu.
21. av. Leopold Filderman: președinte al Comisiei Superioare de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de
Comunități Evreiești; deputat de Bacău în Marea Adunare Națională (1946-1952) și totodată secretar general la
departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei și Comerțului
22. Victor Vezendian, adjunct în Secția Externă a CC (1950-1953), apoi viceprimar al capitalei
23. Aron Braeșter, membru supleant al CC al PMR (1948-1955)
24. Heinrich Kreindler, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947
25. Ida Felix: membră a Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) și apoi directoare de cadre în Ministerul de
Externe (1950-1952)
26. David Rotman, șef de secție în Comisia Controlului de Stat între 1945 și 1953, când va fi demis și exclus din partid
27. av. Georgescu (Ashkenazy), director general în cadrul Ministerului Învățământului (1948-1952)
28. dr. Simion Oeriu (Schaefer), comisar general al executării armistițiului, având rang de subsecretar de stat (1945-
1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al
guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris
29. Emil Calmanovici, director general al Normelor și Construcțiilor în Ministerul Construcțiilor între 1944 și 1951,
când este arestat în “procesul Pătrășcanu”
30. Jean Coller, membru al Direcției de Cadre a CC (1945-1950)
31. Liuba Chișinevschi (n. 1911), soția lui Iosif Chișinevschi, presedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România
(1944-1946) și vicepreședinte a Confederației Generale a Muncii din 1944; membru CC al PCR (1945-1955); membru
al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); activistă
a Consiliului Sindicatelor din sectorul II al capitalei (din 1971)
32. dr. Simion Zeiger, președintele Comisiei de Stat pentru Planificare din Ministerul Economiei Naționale (1948-
1952). [Nu îmi dau seama dacă este vorba de aceeași persoană cu dr. Lew Zeiger, dir. Gen. în Ministerul Economiei
33. Alexandru Sencovici (1902-1995), membru în secretariatul general al Confederației Generale a Muncii; ministru
adjunct al Muncii și Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Ușoare (1949-1957 și 1961-1969);
ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961)
34. Gheorghe Gaston Marin: secretar particular al lui Dej după război; ministrul Industriei și Energiei Electrice și
Electrotehnice (1952-1958); membru CC în 1960; numit președinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962;
vicepreședinte al Consiliului de Miniștri până în 1965
35. Nicolae (Miklos) Goldberger (1904-1970), membru în conducerea CDE.; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de
Nord în timpul războiului; responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR (1948-
1952); șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR
(din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR
36. Fanny Goldberger, soția lui Nicolae, șefa cancelariei CC al PMR în anii ‘50
37. Alexandra Sidorovici (1906-2000), soția lui Silviu Brucan: acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946);
deputată de București în Marea Adunare Națională (1946-1952); secretar general al Ministerului Minelor și Petrolului
(1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948
38. Andor Bernat, secretarul Uniunii Tineretului Comunist (UTC) după război
39. Valter Roman (Ernst Neulander) (1913-1983), evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, tatăl lui Petre
Roman: organizatorul securității (?), șef al Serviciului de Educație, Cultură și Propagandă (ECP) al Armatei,
transformat ulterior în Direcția Superioară Politică a Armatei (1948-1950); ministrul Poștelor și Telecomunicațiilor
(1950-1952, când este destituit); directorul Editurii Politice (1954-?); membru al CC al PCR (din 1965)
40. Armand Popper, directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ‘50
41. dr. Sandu Lieblich, membru în conducerea CDE, medicul personal al lui V. Luca și al altor lideri de partid până în
1953, când va fi arestat ca spion sionist
42. av. H. Leibovici-Șerban: acuzator public în Tribunalul Poporului (1945); membru în conducerea CDE; secretar
general al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE) până în 1951; din 1948 deputat în Marea Adunare
Națională
43. Alexandru Bădău/Bădan (Alexander Braunstein), șeful Comisiei de Control al Străinilor, originar din Târgoviște
44. mr. Lewin, fost ofițer în Armata Roșie, șef al cenzurei pentru presă
45. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador (șef al Legației) al României în Elveția (1944-1948)
46. Harry Făinaru (Hersch Feiner), șef al Legației Române din SUA imediat după război
47. Anton Moisescu (n. 1913): membru al CC al PCR (1955-1969); ministru plenipotențiar în SUA (1954-1956) și
Argentina (1956-1957); secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); președinte al Societății de Cruce
Roșie (1962-1971)
49. Paul Davidovici, însărcinat cu afaceri al Legației Române la Tel Aviv (1949-1952); director în centrala MAE (1952-
1953)
50. Mișa Levin: director în Ministerul Muncii (1946-1947); prim consilier și ministru plenipotențiar în centrala MAE
(1947-1948); prim-consilier al Legației Române la Roma din 1948 până în 1950, când se refugiază în Israel
51. Barbu Solomon (1904-1965): membru al CC al PMR (1948-1965); ministru plenipotențiar în Norvegia (din 1948);
judecător la Tribunalul Suprem, iar din 1962 vicepreședinte al acestuia
52. Ida Szigally, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra
53. N. Lăzărescu (Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al RPR la Paris
54. Simion Bughici: ambasador la Moscova (1949-1952); membru supleant al CC în 1949 și 1950; ministru de Externe
(1952-1955) care, deși evreu, i-a succedat în funcție Anei Pauker, semn că epurările orchestrate de Dej nu aveau un
conținut eminamente antisemit, cât politic
55. Marcel Breslașu (Mark Breslau), directorul general la Direcția Artelor
56. Aurel Baranga (Ariel Leibovici), dramaturg, poet și publicist, inspector general al Direcției Artelor din Ministerul
Culturii
57. Benjamin Vilner, inspector general la Ministerul Cultelor
58. Samoilă (Samuel Rubenstein), director guvernator la Scânteia după război
59. Sorin A. Toma: membru în conducerea CDE după război; redactor șef adjunct (1946-1947) și apoi redactor șef
(1947-1960) al ziarului Scânteia; membru al CC al PMR (1955-1960); membru al Biroului Organizatoric al partidului
(1950-1953);
60. Avram Șerban (Sam Asriel): membru, alături de Mișa Levin și Al. Sencovici, în secretariatul general al
Confederației Generale a Muncii; membru CC al PCR (din 1945); deputat de Alba în Marea Adunare Națională (1946-
1952); din 1948 director al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale
61. Horia Liman (Lehman), scriitor, redactor șef adjunct la Scânteia
62. Silviu Brucan (Saul Bruckner, după alte surse Brükker), redactor-șef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel
care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, același care în mai 1945 amenința în ziar: “Da, nici o
cruțare! Bandiți manisto-salaziți!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreședinte al Consiliului
Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcții în ministerele conduse de M. Constantinescu, I.
Chișinevschi și apoi L. Răutu
63. Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), membru al Comitetului Executiv și al Prezidiului Permanent al CC al PCR și,
după Revoluția din decembrie 1989, președinte al Senatului în prima legislatură democratică
64. Barbu Zaharescu: numit la conducerea Direcției de Agitație și Propagandă a CC în 1949; redactor șef la Lupta de
clasă până în 1962
65. Ștefan Voicu (A. Rottemberg) (1906-1992): membru CC al PMR/PCR (1955-1984); redactor-șef adjunct la
Scânteia (1948); redactor șef la Lupta de clasă din 1962 și la Era socialistă din 1974
66. ing. S. Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă și membru în conducerea Uniunii Evreilor Români
din Vechiul Regat după război
67. Niculae Bellu, redactor responsabil la România Liberă în anii ‘50
68. Radu Lupan, redactor-șef la Editura pentru Literatură și șef al departamentului extern al săptămânalului
Contemporanul până în 1952, când va fi demis
69. Dinu Hervian, membru în conducerea CDE și director general adjunct la Agerpress la începutul anilor ‘50
70. Jehan Mihai (Jakob Michael), șeful industriei cinematografice române
71. Elisabeta Luca (născută Birnbaum, soția lui Vasile Luca102): membră în Uniunea Femeilor Antifasciste din
România și membră în Comitetul Cinematografiei din România între 1950 și 1952, când va fi eliberată din funcție
72. Alexandru Graur (Alter Brauer, tatăl reporterului sportiv Dumitru Graur), director general adjunct al Societății
Radiofonice Române din 1949, succedându-i în funcție lui Matei Socor
73. ing. Mihail Roller (necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică), vicepreședinte al
Academiei Române devenite în 1948 Academia RPR, autorul unei notorii istorii falsificate a românilor în 1947
74. Barbu Lăzăreanu (Lazarovici), membru în prezidiul Academiei RPR odată cu reorganizarea din 1948 a acestei
instituții
75. prof. Eugen Schileru, membru în conducerea Artiștilor Plastici din RPR până în 1952, când va fi demis
76. prof. Weigel, care conducea operația de epurare a studenților anticomuniști din Universitatea București
77. prof. Lewin Bercovici, venit, ca atâția alții, din URSS, controla corpul didactic al Universității București
78. Henri Wald, profesor de logică la Universitatea București în anii ‘50
79. M. H. Maxy, profesor la Facultatea de Arte Frumoase București și președintele sindicatului acestei instituții;
membru în Comisia Superioară de Epurație de pe lângă Federația Uniunilor de Comunități Evreiești din România
80. Silviu Josifescu (Samson Josifovici), cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova și Vlahuță de toate
pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă
81. Ioan Vinter (Jakob Winter), al doilea critic literar marxist al României
82. Leonte Tismăneanu (Enea (Leon) Tesmenețki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (1913-1981), din 1948 redactor șef al
Editurii PMR (viitoarea Ed. Politică) și profesor la Facultatea de Marxism-Leninism din Universitatea București
83. Hermina Tismăneanu (mama lui Vladimir Tismăneanu), funcționară în biroul lui Al. Moghioroș în 1952
84. Herbert (Belu) Zilber, director al Casei de Economii și Consemnațiuni (CEC) între 1944 și 1948, când va fi arestat
și ulterior judecat în “procesul Pătrășcanu”
85. Dr. Zeider, juristconsult al MAE
86-87.) Pascu Ștefănescu și Podoleanu, secretari de stat responsabili de Industria Alimentară în guvernul Dej
Dintre evreii ofițeri de grad superior (maiori, colonei, generali) și/sau șefi de secții/birou/direcție din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne (MAI) și în particular ai Securității s-au regăsit:
88.) Teohari Georgescu105 (Burah Tescovici) (1908-1976): membru titular al Secretariatului, Comitetului Central și
Biroului Politic al PCR/PMR (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administrație) în Ministerul de Interne (1944-
1945); ministru de Interne (1945-1952); vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1950 și 1952; destituit în 1952 și
arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, nu a fost condamnat; director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie”
(1953-1972)
89.) George Silviu (Gersch Golinger), secretar general al Ministerului de Interne (1946-1952)
90.) Iosif Sraer (Șraier) (n. 1912), fost jurist al partidului comunist și avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada
interbelică: secretar general al MAI (1945-1946); adjunctul ministrului T. Georgescu la M.A.I. (1946-1952), înainte de
a emigra în Occident
91.) gen.-lt. Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg) (1915-1992), evreu basarabean originar din Chișinău, vorbitor de
limbă rusă: avansat gen.-mr. în 1948 și gen.-lt. la 11 februarie 1959; funcționar în MAI din 1945; inspector general al
Siguranței (1947-1948); subdirector (locțiitor al directorului general) al DGSP/DGSS (1948-1953); adjunctul lui
Drăghici și secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.
92.) Iozefina Marcovici, soția lui Nicolschi, angajată în direcția generală a Poliției
93.) mr. Wilhelm Einhorn, evreu vorbitor de maghiară din Transilvania: șeful Direcției Regionale de Securitate Cluj
(1944-1948); din 1948 director al secretariatului DGSP și șef de personal al DGSP; avansat la gradul de colonel în 1951
și numit director adjunct al Direcției I de Informații Externe DGSS
94. cpt. Emanoil Schmerler, unul din cei doi șefi de birou ai secretariatului DGSP
95. gen.-col. Laurian Zamfir ( Laurian Rechler), originar din Brăila, numit în 1952 șeful Direcției Control Străini și
Pașapoarte (DCSP) din cadrul Comandamentului General al Miliției
96. Ervin Voiculescu (Erwin Weinberg), care i-a precedat în funcție lui Laurian Zamfir la DCSP, fiind apoi numit
director al Școlii de Ofițeri de Securitate de la Băneasa; la un moment dat, șef al direcției Pașapoarte din MAE
97. col. Mișu Dulgheru (Dulberger) (n. 1909): membru al Direcției Organizatorice a CC (1949-1952); șeful Direcției V
(Cercetări Penale) a DGSP și șeful cabinetului ministrului de Interne Georgescu între 1948 și 1952 (avansat la gradul de
general în 1951), când va fi destituit împreună cu șeful său și arestat; a emigrat la începutul anilor ’80 în Israel
împreună cu familia sa
98. mr. Samuel Antoniu, șef de serviciu și locțiitor al lui Dulgheru (1948-1952)
99. cpt. Grigore Stetcovici, șef al serviciului Contrasabotaj din Direcția V a DGSP
100. mr. Simion Fischer, șef de birou în cadrul Siguranței, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcția de Cercetări Penale
(1948-1952)
101. col. Francisc Butyka: fost activist CC al PMR și membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului
Securității Statului, cel care i-a succedat lui Dulgheru între 1952 și 1963 la șefia Direcției V a Securității, renumerotată
Direcția a VIII-a în 1956
102. gen.-lt. Moises Haupt, comandant militar al capitalei imediat după război
103. gen. P. Cristescu (Fifca Kleinman), șeful Miliției din România la sfârșitul anilor ‘40
104. col. Iacov St. Bulan, avansat la 23 august 1949 general, care a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
(1945-1952)
105. gen.-mr. William Suder (Wilman Suder), șef al Departamentului Contraspionaj al Securității până în 1949
106. Heinz Gutman, șef al Serviciului Secret Civil al RPR
107. mr. Avram Solomon, șef de serviciu al Direcției București a DGSP de la înființare (30 august 1948)
108. gen. Isidor Hollinger, șef de catedră la Școala de Ofițeri de Securitate de la Băneasa, cel care i-a succedat în
funcție lui Suder la Departamentul de Contraspionaj
109. mr. Ștefan Iordanov, ofițer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile
soldaților români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel și a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne
110. col. Holban (Moscovici), șeful Regionalei București Siguranței (1944-1948)
111. col. Holțier Ervin, șeful Direcției a X-a DGSP (1948-1952)
112. Eugen Dascălu (Davidovici), șeful Siguranței Satu Mare (1944-1946), posibil agent KGB, apoi șef DRSP Târgu
Mureș
113. col. Lucian Stupineanu (Stappnau) (n. 1914): director general al Serviciului Special de Informații (1945-1947);
secretar general la Președinția Consiliului de Miniștri (sfârșit 1946-început 1947); șeful Direcției Spionaj Economic a
DGSP, odată cu înființarea acestei instituții la 30 august 1948
114. col. M.A.I. Mihai (Bibi) R. Boico, din 1949 avansat gen.-mr., destituit în 1952
115. col. Ludovic Cseller (Zeller), director al DRSP Oradea din 1948
116. col. Iosif Breban, șeful Direcției Regionale MAI Cluj în 1955
117. col. Gavril (Ianoș) Birtaș, șeful Direcției I a DGSP din 1948, destituit în 1952
118. Andrei Micu, șeful Direcției Cadre a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când va fi destituit
119. col. dr. Șuli Brill, exclus din M.A.I. și din partid în 1952
120. Luiza Segal, șefă de birou în DGSP de la înființare (1948)
121. mr. Moise Senater, director adjunct al DRSP București (1948-1952)
122. col. Adalbert Izsak (Ijak, Iszaek): director adjunct al DRSP Brașov, apoi al doilea adjunct al șefului Direcției de
Informații Externe (DIE) a Securității și ulterior șeful Direcției Regionale de Securitate Galați, unde i-a succedat în
funcție lui Wisting
123. col. Zeller, inspector general al Direcției Penitenciare a Ministerului de Interne între 1948 și 1952, când s-a sinucis
urmare a destituirii sale în cadrul epurărilor
124. Benjamin Fuchs, responsabil Direcția Personal a DGSP
125. lt. col. Mauriciu Strul, șeful Direcțiilor Regionale Galați (1948-1950) și apoi Ploiești și ulterior Vrancea ale
Securității
126. Iuliu Massler, șeful Regionalei Bistrița Năsăud a Siguranței (1946-1947)
127. Johann Schwebel, care i-a succedat în funcție lui Massler (1947-1948)
128. Matusei Andreescu (Nathan Matusievici), șef de birou în DGSP de la înființare (1948)
129. col. Mihai Patriciu (Mihai Weiss) (†1996): inspector general la Regionala Cluj a Siguranței (1944-1948); director
al DRSP Cluj (1948-1952), destituit în cadrul epurărilor antisemite din 1952, ulterior director al Uzinei Metalurgice
Reșița
130. lt.-col. Ștefan Koller (Coler) (n. 1916), angajat din 1952 în MAI (la Direcția Generală a Lagărelor); comandantul
închisorii Aiud (1954-1957) și apoi al închisorii Văcărești
131. col. Ițic Averbuch, comandantul Securității Ploiești în anii ‘50, avându-i ca adjuncți pe Mauriciu Strul și pe
anchetatorul Șmilovici
132. col. Eugen Vistig (Wisting), director al DRSP Craiova din 1948 și apoi șeful DRSP Galați la începutul anilor ’50,
unde i-a succedat în funcție lui Mauriciu Strul
133. lt.-maj. DGSS Marcu Abramovici, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954
134. lt.-col. Ludovic Weisz (Weiss) (n. 1912): membru PCR din 1945; directorul Regionalei Satu Mare a
Siguranței/Securității (1946-1953); anchetator al lotului Pătrășcanu în 1954; după reabilitarea celui din urmă în 1968, ar
fi emigrat în Israel
135. Iacob Fuchs, șeful serviciului județean Baia al DRSP Suceava
136. lt. Barel Orenstein, din 1948 director adjunct al serviciului județean Râmnicu Sărat al DRSP Galați
137. lt. Jacob Weigner, director adjunct al serviciului județean Turda al DRSP Cluj
138. cpt. Israil Ruckerstein, șeful serviciului județean Botoșani al DRSP Suceava
139. cpt. Iosif Hahamu, șeful serviciului județean Caraș al DRSP Timișoara
140. mr. Zoltan Kling, șeful serviciului județean Severin al DRSP Timișoara
141. lt. maj. Simon Siegler, șef de birou și referent la secția Probleme Speciale a DGSP din 1948; anchetator a DGSP în
procesul “grupului Pătrășcanu”106 din 1954
142. Adalbert Stern, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ‘50
143. Iulian Sorin (cu numele său românizat, el a reușit o bună perioadă de timp să-și camufleze perfect originea
evreiască) – ofițer superior la Direcția I a Securității, apoi inspector general al Departamentului Cultelor, iar din 1997,
secretar general al Federației Comunităților Evreieștii România !!!!!!!!
144-146.) căpitanii List, Frost și Rigman, șefi ai catedrelor de specialitate de la Școala de Ofițeri de Securitate de la
Băneasa
147-148.) cpt. Mauriciu Adam și Heinz Stănescu, doi din cei patru șefi de serviciu ai Direcției I a DGSP
149-151.) șefii de birou DGSP (din 1948) Eugen Tais, Marcel Turchischer, Estera Haber, etc.
De fapt, lista numeroșilor evrei comuniști din România postbelică nu poate fi redată exhaustiv, ci cel mult ilustrativ.
Enumerarea de mai sus se extinde în realizate mult mai mult, lucru estimabil de pildă prin adăugarea altor nume de
evrei din subordinea lui Mișu Dulbergher la Direcția de Anchete Penale:
152.) Antoniu Sami (Samuel Aritonovici), director adjunct al Direcției între 1948 și 1952, plecat ulterior în Israel
153.) Matusei Andreescu (Nathan Mathuseevici), anchetator penal la Brigada Mobilă între 1946 și 1948 și la direcția
regională Timiș a MAI , decedat în 1988
154.) Răzvan Sergiu, locțiitor al șefului de serviciu, emigrat și el în Israel
155.) Ceaslavski, șef de serviciu (1947-1953) și fost frizer al Anei Pauker
156.) Neidman Gingol, consilier (1947-1953) și profesor la Școala de Securitate Băneasa, emigrat ulterior în SUA
157.) Rusu Mircea, anchetator al Securității 1947-1956), și el emigrat în SUA
158.) Mureșan (Leon Davidovici), anchetator între 1948 și 1958, emigrat în SUA
159.) Franco Sandu (1947-1956), emigrat în Israel
160.) Lenobel Barbu, anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă și la DGSP, emigrat în Israel
161.) Mahler William, anchetator (1952-1956), emigrat în Israel
162-163.) Flamboly Telemaques și Negru Nicu, ultimul emigrat în Israel
164-169.) Segal Luiza, Hosu Estera, Gersohn Clara, Hebert Estera, Wincler Viorica, Mateescu Ella, etc. Practic, în
ansamblul Direcției, pe lângă cei de mai sus, alți 8-10 din totalul de 45 ofițeri erau evrei maghiari, 4-5 greci, 2-3 sârbi,
2-3 lipoveni, și doar 8 (!) români! (Niculae, 2004: 32)
Similar, există alte numeroase nume de evrei grupați în majoritatea lor în Comitetul Democrat Evreiesc (CDE,
organizație care includea și sioniștii de stânga și Uniunea Evreilor Români – facțiunea dizidentă a lui M.Z. Sărățeanu),
ceea ce ar permite constituirea unei liste mult mai lungi. În conducerea organizației, în afara celor sus-menționați, s-au
regăsit: Bercu Feldman – președintele CDE, Marcel Fischler, Eduard Manolescu, Marcel Popper (toți deveniți, alături
de Leibovici-Șerban, deputați în Marea Adunare Națională în 1948); Israel Bacal, un vechi comunist și conducător
CDE-ist, K. Vechsler, Solomon Ștefan, dr. Jean Abermann, Baruch Berea, Paul Iscovici, Laurențiu Bercovici – secretar
CDE pentru București, I. Stern și Morel Farchy – președinte și respectiv vicepreședinte al comunității din București,
Tiberiu Reny-Arad, președintele FUCE la începutul anilor ’50, Petre Lupu, Marcel Rosenzweig, Ury Bernador și B.
Lebli (directori succesivi ai Teatrului de Stat Evreiesc), Emil Dorian, Lascăr Șaraga – secretar general FUCE la sfârsitul
războiului, Gh. Florescu, Nicolae Schwartz, etc.
 Crimele comuniștilor evrei comise împotriva
românilor în 1940 // Reversul medaliei:
Razbunarile romanilor ca răspuns la cele
întâmplate…
Crimele și ororile comise de comuniștii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocitățile și trădările
făcute de comuniștii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia și Bucovina în special în vara lui
1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Roșu împotriva neamului românesc.

Subiectul pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria
românilor în funcție de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictându-i pe români în culorile
mincinoase ale unui oprobiu dezlănțuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul Roșu
prin care zeci de milioane de creștini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolșevici, conduși de cadre
iudaice.

Scriitorii de rea credință au scris, pentru a ilustra minciuna că România ar fi „ucis, ucis, ucis”, despre jandarmi români
operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în
direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze și se dă singur în vileag declarând că „oricum ascultătorii
nu se preocupă de istorie”.

Ei bine, istoria îi preocupă intens pe români, care, deși iartă crestinește, au suferit prea mult pentru ca să uite
vreodată. Trebuie precizat că Nord-Vestul Transilvaniei a fost sub ocupație maghiară ca urmare a Dictatului de
la Viena, din 30 august 1940 și până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime.

Nicolae Iorga, la 6 iulie 1940, scria în „Neamul Românesc” sub titlul „De ce atâta ură?”: „Se adună și cresc văzând cu
ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Inalți magistrați și bravi ofițeri care
și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de
sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost
comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănțuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Așa ni
se răsplătește bună-voința și toleranța noastră?

Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si
de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sau sanguinari.

Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copii bolnavi,
părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o
fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce
aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate
prostească față de musafiri și jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se
lăuda până ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire”.

Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiați evrei care se agitau pentru denigrarea
României prin Alianța izraelită au obligat instituțiile democratice ale țării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării
neamului românesc de către acesti refugiați. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul
noilor refugiați (atingând intr-o singură generație numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simțită.

Situația era fără iesire mai ales din cauza intervenției conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianța
izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiați, care au
folosit sălbăticie contra țăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români și-au
pierdut viața.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul
primului război mondial între bolșevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot
măsura în zeci de milioane de victime si un atac fără precedent împotriva creștinismului) și respectiv sionism, care
este o mișcare ideologică fascistă, rasistă și de purificare etnică.
Ambele grupuri de ideologi, agenți și teroristi au trădat statul român, care le oferise protecție și adăpost timp de multe
generații.

Bolsevicii, luptând direct și fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri și prozelitism, au
amenințat ființa națională românească, statul național român, biserica națională, și civilizația creștină. Pentru a
înțelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creștinilor în Rusia bolșevizată, unde milioane
de creștini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacralizate sau distruse, în timp ce nicio sinagogă nu a
fost atinsă.

Sioniștii urmăreau ruperea unei părți din teritoriul național român și vinderea lui prin alipirea de imperiul bolșevic.
Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetățenii români evrei
basarabeni, trădând interesele țării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolșevici, chiar sub numele de Republica
Socialistă Sovietică Evreiască.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră în Basarabia și Bucovina, „încă din noaptea de 27 spre
28 iunie„, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. În același timp, grupuri specializate
organizează acțiuni antiromânesti în vederea creării panicii, dezorganizării și confuziei generale. Astfel de
acțiuni au loc în orasele: Chisinău, Cernăuți, Soroca,Tighina, Reni.

Starea de spirit a populației basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administrației și civililor români,
este consemnată de sursele sovietice astfel: „…rușii indiferenți; evreii aclamă intrarea Sovietelor în Basarabia.
Românii de la sate surprinși de evenimente, nu înțeleg ce se petrece„.

Documentele strânse arată că „actele de agresiune și batjocorire” întreprinse împotriva armatei române care se replia
începând cu data de 28 iunie 1940, au fost inițiate îi desfășurate de armata sovietică în colaborare cu bandele formate
mai ales din minoritari, „între care și o sumă de evrei”.

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareșalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai
Antonescu, și Mișcarea Legionară i-au susținut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetățenii români evrei mai degrabă
plecați din România în Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi în chip de agenți comuniști ai puterilor străine
cu care România era în război.

România este astfel singura țară care nu i-a deportat pe evrei la Auschwits, un număr considerabil dintre acestia
regăsindu-se plecați în Palestina.

Deși au fost numărați printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de
propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaționism al Holocaustului Roșu (al căror
teoreticieni și practicieni erau ca foștii profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai
numeroși decât înainte de război!.

Un autor sionist deosebit de discreditat de poziția sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume
sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populația evreiască (secret de stat). Lucrarea sa este publicată
imediat după invazia sovietică, un context discutabil, pentru a fi citată în extenso azi, la peste 60 de ani de la
evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase în 1947 la Bucuresti, de
către Matatias Carp, sunt „fără trimiteri la fondurile de arhivă”.

Alexandru Șafran, fost rabin șef, într-o declarație din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei și Bucovinei de
Nord de către sovietici „a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă și comunisti”.

În timpul evacuării din Basarabia și Bucovina de Nord a armatei române și a populației refugiate române, provocată de
ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietică a cerut României cedarea acestor provincii amintite,
populația evreiască de aici a inițiat și desfăsurat o serie de manifestări și asasinate antiromânesti:
-uciderea și batjocorirea ofițerilor și militarilor români;
-jefuirea și maltratarea refugiaților români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituții publice și devastarea acestora;
-distrugerea și denigrarea însemnelor oficiale românesti.

Aceste fapte grave antiromânești nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate și organizate cu mult timp înainte,
existând în Basarabia 118 organizații teroriste și un Plan de bolșevizare a României în care comuniștii evrei erau
implicați foarte mult.

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei și Bucovinei de Nord si-au manifestat
bucuria că au devenit cetățeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i
pedepsească pe cei notați acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunțarea românilor care erau
considerați „trădători de țară” față de Rusia, între ei și mulți membri ai Sfatului Țării. Alte liste destinate execuțiilor au
fost redactate chiar de intelectualii evrei comuniști ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai
mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere.

La Cernăuți, imediat ce a fost anunțat ordinul de evacuare, evreii au inițiat si desfăsurat acțiuni antiromânesti: aurupt
si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat
insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si „au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui
Stalin„. Au mai fost consemnate devastări si impuscături.

Tot la Cernăuți, evreii si puscăriasii eliberații, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-
i. Preotul bisericii catolice si câțiva gardieni au fost impuscați de evrei. In timp ce preoții si teologii români erau
maltratați iar militarii umiliți de evrei, alți evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul „Universul” relatează faptul că populația ucraineană din Cernăuți a manifestat un comportament mai
corect față de populația românească ce se refugia, în timp ce populația evreiască a avut o atitudine atât de
neomenească incât i-a revoltat si pe comandanții armatei de ocupație rusești.

La Chișinău, evreii plasați in intersecții au atacat refugiații români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât
asupra lor cât si asupra militarilor români aflați in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conținutul
oalelor de noapte. Sub protecția unor soldați rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofițerilor
fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat
drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luați de soldații rusi.

În momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, „imediat evreii au arbora drapele rosii” si
au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberați din inchisoarea locală. Impreună,
„manifestanții evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: „Jos
Armata Română!”, si impotriva regelui, „Jos Carol!”, precum si de susținere a ocupantului sovietic „Trăiască Stalin si
Armata Rosie!”.

De asemenea, ei au blocat străzile, nepermițând refugiaților români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru
ca populația să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au
fost prinsi de evrei si executați prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel
Bun, unde funcționarii români refugiați care doreau să ajungă la gară au fost opriți de „o masă compactă de evreis i
rusi” care postându-se pe trotuare amenințau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria și poliția au fost ocupate de evreii comunisti aflați sub comanda avocatului evreu Michel Flexer
(Flexor). La poliție, acesta a ținut un discurs prin care a defăimat autoritățile si administrația românească, apoi
i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustațiu Gabriel în fața statuii Generalului Poetaș.

A fost jefuit tezaurul administrației financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal,
Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoțit de mai mulți subofițeri au fost prinsi de evrei
si li s-au rupt galoanele.

Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscați. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând
50-60 de mii de lei unor evrei.

Subofițerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fugă, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină
si impuscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru. Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca
si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmați si li s-au rupt galoanele.
Preoții care voiau să se refugieze din oras au fost opriți de evrei si intorsi din drum.

La Vijnița, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful
sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o
peste piept strigând că „a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul.

In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populația evreiască in frunte cu evreul Satran.
Perceptorul si preotul au fost atacați si jefuiți de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger. Fapte grave s-au mai
inregistrat la Românesti in județul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat
incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorități, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmați de
evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de
Rădăuți, evreii strigau „Trăiască Rusia Sovietică și Stalin!”.
În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea iși notează în jurnalul personal „că mai ales evreii” sunt cei „care-i atacă
și-i insultă pe ai nostri” și că acestia i-au batjocorit pe ofițerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: „Corriere della Serra” scrie că
in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiații civili, cât si
armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si
le-a distrus mijloacele de transport.

Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Și „Gazzeta dell Popolo” confirmă
situațiile grave create de evrei consemnând că la Galați, comunistii evrei locali impreună cu cei veniți din alte părți, au
provocat dezordine, atacând forțele de poliție si garnizoana, rezultând 15 morți. Tot „Gazzeta dell Popolo” vorbeste si
despre Cernăuți arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis
numeroase delicte, au eliberat deținuții din inchisori, i-au inarmat si „au inceput cu furie să masacreze pe românii aflați
pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”.

„Corriere della Sera” relatează si el despre cele intâmplate la Galați vorbind despre faptul că evreii veneau din toate
părțile la Galați pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldații din gardă, au atacat orasul, trăgând
nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetățenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas,
instigând la acțiuni antiromânesti si făcând manifestații comuniste. Refugiații din Basarabia au declarat că cei care le-au
făcut greutăți pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu
pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite
pentru deplasare.

La Chișinău, incă inainte de apariția trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au
supus pe funcționarii români la tot felul de violențe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei
inarmați cu pistoale si bâte loveau populația română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Și în Bucovina, la Cernăuți,
inainte de intrarea soldaților sovietici, evreii au făcut manifestații antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat
personalități românesti si ofițeri.

Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând
soldați, ofițeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce inițial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuți, grupuri de
muncitori au devastat clădiri si cămine studențesti, au eliberat deținuții din inchisori si au maltratat armata si populația
română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul „Ororile și devastările comise de evrei în Basarabia și Bucovina”
în care vorbește de manifestările de bucurie ale evreilor față de armata de ocupație sovietică și consemnează faptul că la
Cernăuți s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de inițiative a avut loc și la Reni, Ismail, si
in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-si facă apariția, populația
evreiască din Cernăuți a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulți dintre sefii autorităților locale. Se raportează si că
Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofițeri si soldați
precum si echipament din cauza greutăților, sicanelor si umilințelor la care au fost supusi de către armata sovietică in
colaborare cu bandele de civili formate din „bolșevici și jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite orase comitete revoluționare in vederea
preluării puterii. La Cernăuți, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi
evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de
un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local inființat la Chilia Nouă il are ca sef pe
un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind „conducătorul acțiunii teroriste” un
evreu gardian public in serviciul poliției locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alți doi evrei fosti ziaristi la
Adevărul si Dimineața au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.

Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităților si impotriva românilor civili, din partea evreilor
comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acționau in gări pentru a-i determina pe
călători să coboare din trenuri. Refugiații români care nu puteau să se apere au fost jefuiți de acestia, si doar cei care au
avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenția unui detasament de jandarmi i-a salvat pe
studenții teologi de a nu fi linsați de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiți să facă uz de
armă.
Însă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvați, fiind impuscați. De asemenea, teroristii
evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, județul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe
fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliției din Abaclia, tot din județul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga
au mai fost omorâți notari, preoți si polițisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari
români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităților si au fost lichidați, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei
comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoții au fost schingiuiți de bande comuniste de evrei. Preoților le-au
fost arse bărbile cu țigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuți, bandele de evrei au atacat cu pietre două
autocare cu soldați români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor. La Brăila, frații Birnbaum
amenințau că „multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câțiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei.

In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, amenința si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu
sovietic. O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniță, informează că populația evreiască manifestă o
atitudine ostilă tot mai pronunțată in zona Prutului si că acest fapt face ca localitățile locuite de evrei să fie focare
comuniste periculoase.

Ziarul maghiar „Pesti Ujsag” din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la „presa italiană care condamnă
uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că „Evreii au provocat incidente sângeroase
prin atitudinea lor provocatoare”.

Alte informații transmise de armată relatează că la Cernăuți au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai
importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colțuri si o
banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniții din Rădăuți, insă atacul a fost respins
de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morți in urmă.

Acțiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime,
au fost protopopul județului Crisan Folescu, preotul Petru Siniță, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă,
evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenția sovieticilor a
im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe
persoane printre care grefierul Stirbu Iosif.

La Bălți, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in
acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele
„Sovietskaia Bessarabia” și „Bessarabskaia Pravda” scoase de ocupația sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La
Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanței locale răspândind zvonul că
armata a rechiziționat făina.

Au fost asasinați lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulați de instigările evreo-comuniste, la acțiune au
participat si soldați aparținând manutanței. La Reni, un grup de comunisti evrei împiedică populația ce dorea să se
imbarce pe vaporul Carpați pentru a se refugia în țară, lovindu-i cu bâtele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce
s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împuscat în picioare doi soldați români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă,
bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituții și au împiedicat populația
românească să se refugieze. Un soldat originar din Piatra Neamț, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul și sub
îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugămințile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4
copii.

Un alt soldat român care era bolnav, și care era transportat cu o căruță a fost împușcat pentru că agresorii voiau
căruța. Cererile ofițerilor români de a le lăsa acea căruță pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost
luate în seamă, și unul dintre agresori a tras câteva gloanțe sfărâmându-i țeasta.

Tulburarile provocate de evrei in timpul evacuarii Basarabiei si nordului Bucovinei au atras dupa sine reactii violente
din partea refugiatilor si soldatilor romani.

Ura mocnita din sufletele conationalilor nostri a erupt impotriva evreilor dupa evenimentele dramatice petrecute in
teritoriile cedate. Nimic nu a putut sa le stavileasca simtul razbunarii, rusinea trebuia spalata.

Urmatoarele randuri o sa descrie ultimul capitol dintr-o tragedie traita nu doar de romani, dar si de evrei, un capitol inca
foarte putin cunoscut publicului larg.

Un invatator prins la stramtoare

Povestea noastra incepe cu invatatorul Tzimrig David. Lasandu-si in urma casa din Chisinau, de frica sovieticilor, el,
impreuna cu multi altii, cauta sa se refugieze dincolo de Prut.

Urcand in unul din trenurile ce plecau din oras, speranta lui era sa pripaseasca la casa fiicei sale din Ivesti. Insa, fara sa
stie, el era deja insemnat.

Evreu fiind, ceilalti calatori ii cer socoteala pentru crimele si actiunile nerusinate ale consangenilor sai.

Este mai intai sicanat, ca apoi totul sa degenereze fiind batut pana cand ii sunt sparti dintii si i se fura toti banii.

Vrand sa-l umileasca pe invatator, barba ii este taiata si abia in gara Vaslui omul insangerat este scapat de cativa ostasi.

Urgia razbunarii face victime

In urmatoarea zi, pe 1 iulie, Sapara David, ce se urcase intr-un tren ce plecase din Iasi, este sechestrat de pasageri si este
batut crunt. Cativa soldati si un jandarm se napustesc si ei, il dezbraca, il lovesc si ii dau foc barbii.

Pe 2 iulie 1940, ofiteri de politie sunt surprinsi sa gaseasca langa linia de tren ce trecea prin comuna Fantanele, patru
evrei, Poltrajon Iacob, Sigler Avram, Siochis Leib si Guraliuc Ibil, originari din Chisinau.

Cu totii prezentau rani si leziuni grave, fiind nevoiti sa fie transportati de urgenta la Spitalul Municipal din Bacau. Ei
fusesera aruncati din tren.

Oprindu-se in gara Barlad, intr-un alt tren, care plecase din Bucuresti si se indrepta spre Iasi, sunt agresati cateva zeci
de evrei.

Ingrijiri medicale au avut nevoie douazeci si patru dintre ei, facute, insa, abia cand trenul a ajuns in Iasi.

Militarii evrei traiesc momente dramatice

Tot pe 2 iulie, ostasii evrei Planciu Beiumis si Margulius Leon sunt incoltiti de un jandarm si de doi angajati ai cailor
ferate in vagonul trenului in care se aflau. Le sunt luati banii si in urma spaimei trase coboara in gara Vaslui.

Unii nu au fost chiar atat de norocosi. Ostasul Davidovici Iosef, care urma sa se prezinte la regiment, se afla in acelasi
tren.

Un controlor, impreuna cu un soldat si un jandarm, il inghesuie si ii fura banii, iar apoi este smucit violent din
compartimentul in care se afla si aruncat pe jos, dezbracat, batut cu picioarele si lovit cu baioneta. Intre statiile Munteni
si Crasna este aruncat din trenul in miscare.

Ostasul Segal Leon are parte de un tratament similar la mana camarazilor sai de arme care il bat si il arunca din tren tot
intre statiile Munteni si Crasna.

Cand ura copleseste ratiunea…

Desi aceste fapte par de necrezut ele se pot gasi detaliate intr-un raport al Inspectoratului Regional de Politie Iasi, datat
4 iulie 1940.

De altfel, documentele emise la acea vreme de autoritatile romane au consemnat abuzuri frecvente asupra evreilor.

Ele abunda de informatii legate de comportamentul inadecvat nu doar al romanilor obisnuiti, dar si al ostasilor dupa
cum spune chiar raportul contrainformativ al Biroului Statistic Militar, de pe data de 4 iulie 1940:

„…acte de molestari contra evreilor calatori in trenuri continua cu o furie din ce in ce mai pronuntata; s’au inregistrat
cazuri cand insasi ofiterii de rezerva comandanti de gari au indemnat ostasii din subordine la asemenea acte.”

Ingrijorati de aceste situatii autoritatile militare au considerat, dupa cum ne spune acelasi raport:

„… necesar sa se dea ordine circulare autoritatilor ca sa puna in vedere tuturor ostasilor de a se abtine dela orice
manifestari ce nu se cadreaza cu spiritul de ordine, disciplina si demnitate.”

Pe 5 iulie 1940, inspectoratul de Politie Vatra Dornei reclama intr-un raport ca ostasi ai Regimentului 77 Infanterie, in
ziua de 2 iulie, au pradat douazeci si patru de magazine si au produs pagube insemnate.

Se aminteste si de capitanul Marin Nicolae, care era foarte aproape sa fie ucis de jandarmi fiind confundat cu un evreu.
Inspectoratul Regional de Politie Iasi emite un raport pe data de 3 iulie 1940, in care sunt mentionate actele de
vandalism la adresa comerciantilor si carciumarilor evrei din regiune, dar si alte fapte teribile:

„….evreul Iancu Weissmann…. plecand din Vaslui, cu trenul personal intr-un vagon cl III-a, au sarit asupra lui sase
militari, care l-au batut si, dupa ce i-au luat banii si obiectele cele necesare…. intre statiile Munteni- Crasna, l-au
asvarlit pe fereastra.

La Tg-Frumos serviciul de politie militara din statie a transportat la spitalul local, pe Landam Haim Itic, din Piatra-
Neamt, in stare muribunda, care prezenta o lovitura la baza craniului.

La spital el a sucombat, cadavrul fiind dus la morga. Din informatiuni, sus-numitul ar fi fost batut in trenul ce venea de
la Pascani, in ziua de 2 iulie.

[…] in trenul Pascani-Venesti si retur, au fost aruncati din mersul trenului opt evrei care mergeau pentru concentrare la
unele din unitati.

[…] s-au produs cazuri similare pe linia Iasi- Pascani, fiind adusi multi raniti, care au fost pansati in gara Pascani.”

Soldatii romani vor sa-si faca dreptate

Este subliniat ca multi dintre agresori sunt ostasi romani care se intorceau din Basarabia si nordul Bucovinei intaratati si
furiosi pe evreii care s-au dedat la violente impotriva lor:

„[….] Un capitan Sabresie, de la o unitate de tancuri, ce se afla in ziua de 2 la Sculeni-Targ, s-a exprimat ca atunci cand
vor trece prin Iasi, vor impusca cel putin o suta de evrei pentru a razbuna suferintele lor din Basarabia.”

Pana si oficiali ministeriali au comis acte vadit impulsive:

„Comisariatul de Politie Pascani raporteaza ca in ziua de 1 in oficiul biroului de Politie Pascani, in timp ce un numar de
patru calatori evrei loviti pana la sange, au fost scapati de organele politiei dintre militari, cari ii loveau, a intrat dl.
locotenent Nicolae Mihai, din Ministerul Apararii Nationale si, fara niciun motiv, a lovit, fata de politie, pe unul din
evreii cari se plangea ca a fost maltratat.”

Evreii, cu grenade si revolvere

Tot in raportul eliberat pe 3 iulie se mentioneaza ca ostasii care s-au dedat la acte violente invoca faptul ca evreii au fost
inarmati si ca vroiau sa comita acte de sabotaj, insa, ca invinuirile nu au putut fi dovedite.

O telegrama adresata Marelui Stat Major pe 2 iulie 1940 mentioneaza o astfel de intamplare:

„In statia Cucuteni, un evreu in haine militare a fost surprins cand a scos un revolver din buzunar cu intentia probabila
(de a trage – n.red.) intr-un general ce se afla pe scara unui tren in trecere.

Evreul a fost dezarmat de serg. Pavelescu din Reg. 6 Vanatori si apoi batut si strapuns cu baioneta de mai multi ostasi.
In aceasta statie alti doi evrei au fost aruncati din tren tragandu-se asupra lor.

In statia Targul Frumos un alt evreu gasit cu un revolver si o grenada in buzunar a fost dezarmat si apoi omorat. Evreul
era medic in Targul Frumos.”

Piedici in calea violentelor

In fata tuturor acestor desfasurari tragice de evenimente comandantii armatei au cerut ca fiecare tren sa aiba o escorta
militara care sa mentina ordinea si sa curme orice act de violenta, paza in statii sa fie intarita, iar ostasii rataciti de
unitatile lor sa fie reincorporati grabnic.

S-a facut apel si la simtul demnitatii fiecaruia. Totusi, in ciuda eforturilor de a restabili pacea, unii nu au renuntat la
violente.

Trenul condamnatilor

Inspectoratul de Politie Iasi aduce la cunostinta tot pe 3 iulie 1940 de un incident ce se petrecuse cu o zi inainte.

Un tren ce transporta optzeci de evrei care vroiau sa treaca granita in Uniunea Sovietica sosise la Iasi racnind ca au fost
batuti in statiile Vaslui, Grajduri si Barnova de locuitorii din zona.
Pe tren fusese scris cu var urmatorul indemn: „Omorati jidanii caci acestia ne-au distrus tara”. Numai dupa ce
inscriptiile au fost sterse si paza trenului a fost intarita, el si-a putut continua drumul.

Pogromul de la Dorohoi

In raportul contrainformativ adresat Marelui Stat Major pe 4 iulie 1940 gasim detalii legate si de un alt eveniment
tragic:

„Organele Jandarmeriei si Curtea Martiala a Diviziei a 6-a au constatat ca devastarile diverselor pravalii si locuinte, la
Dorohoi, in ziua de 1 iulie s’a facut de catre soldatii Legiunei de Jandarmi Hotin si Regimentul 3 Graniceri pe tot axul
soselei ce trece prin Dorohoi.

Focurile au fost trase de soldati. Sunt patruzeci si trei de morti dintre care sapte militari[…] Victimele sunt evrei.

Panica a fost provocata de svonul poate intentionat, ca la gara sosesc tancuri rusesti cari trag.”

Pogromul de la Dorohoi a fost socotit unul dintre cele mai violente episoade antievreiesti petrecute la noi in tara.

Numarul victimelor s-a ridicat la cateva zeci, printre care s-au aflat si militari evrei. Represaliile au inceput in timpul
inmormantarii soldatului evreu Iancu Solomon, ca apoi violentele sa se extinda in oras.

A fost necesara interventia generalului Constantin Sanatescu pentru a opri atacurile impotriva evreilor, care s-a infuriat
pe generalii care nu si-au putut infrana oamenii.

Chiar si asa ura nu s-a lasat inabusita. Violentele savarsite in Basarabia si nordul Bucovinei au fost intr-atat de
dramatice incat evreii care au participat la ele au intarit vina intregii etnii in constiinta multor romani.

Cu totii ajung sa fie catalogati ca tradatori sau neloiali. In acest fel un numar mare de oameni nevinovati au devenit
victimele unei razbunari mistuitoare, care nu va fi potolita nici in anii urmatori.

Sursa: https://romaniabreakingnews.ro/crimele-comunistilor-evrei-comise-impotriva-romanilor-in-1940-reversul-
medaliei-razbunarile-romanilor-ca-raspuns-la-cele-intamplate/

Ce au făcut românii când evreii din Sighet au fost deportați la lagarul de

exterminare nazist din Auschwitz (1944) – Scrisoarea adresată lui Elie
Wiesel de către Gheorghe Dima, Concetatean din Sighet
“Stimate domnule Elie Wiesel,”La sfarsitul lunii iulie 2002 ati revizitat orasul dvs. natal – Sighetul Marmatiei,
din Romania, si ati retrait atat amintirile frumoase din perioada copilariei cat si amintirile dureroase privind
tragedia deportarii la lagarul de exterminare nazist din Auschwitz (1944).

“Cu aceasta ocazie ati spus locuitorilor din Sighetul Marmatiei urmatoarele: «Cei mai multi dintre dvs. v-ati
nascut dupa aceea. Tot ce s-a intamplat atunci nu este responsabilitatea dvs. Poate ca parintii si bunicii dvs. mai
traiesc. Duceti-va acasa si intrebati-i cum era atunci cand aici la Sighet traia o comunitate evreiasca prospera si
cum acum nu mai este nici un evreu. Intrebati-i cum s-au simtit dupa acea noapte, dupa 1944, daca au dormit
bine dupa aceea».

“Deci doriti ca baiatul meu sa ma intrebe ce am facut eu in 1944 cand trupele nemtesti si unguresti v-au trimis la lagarul
de exterminare nazist de la Auschwitz. Doriti sa stiti daca «am dormit bine dupa aceea». Acum, in 2002, gasesc
afirmatiile dvs. foarte jignitoare. Stiti foarte bine ce s-a intamplat cu populatia romaneasca din Sighet intre 1940-1944,
deoarece citindu-va memoriile inteleg ca va place istoria. Sa mergem impreuna in timp si sa analizam ce am facut eu si
ce ati facut dvs. in perioada 1940-2002.“Eu m-am nascut in 1922, in Sighet. Parintii mei fusesera improprietariti in
1925 dupa reforma agrara si traiau destul de bine din munca pamantului si cresterea animalelor, fiind bine-vazuti in
comunitate ca tarani instariti. In 1939, am urmarit cu frica miile de refugiati din Polonia care au trecut prin orasul
nostru. Aveam 17 ani atunci si intelegeam ca ceea ce se intampla in Polonia era foarte grav. Parintii mei cautau sa ma
linisteasca, spunandu-mi ca Anglia si Franta ne vor apara! Dar, la sfarsitul anului 1939, Polonia era impartita intre
Germania si Rusia, timp in care Franta si Anglia au stat si s-au uitat si nu au facut nimic!
“In urma Pactului Molotov-Ribbentrop, pe data de 26 iunie 1940, Rusia a dat un ultimatum Romaniei sa evacueze
Basarabia si Bucovina de Nord. Dupa cum stiti foarte bine, comunistii rusi imediat au activat ‘Coloana a V-a’ din
Basarabia si Bucovina de Nord, formata din minoritatile ostile guvernarii romanesti (rusesti, ucrainene si evreiesti), care
au ucis multi romani civili, autoritati romanesti si trupe romanesti care se retrageau. In urma acapararii de catre
comunistii rusi a Basarabiei si Bucovinei de Nord, peste 350.000 de romani au devenit refugiati. 200.000 de romani au
fost deportati in Siberia si peste 150.000 de romani, in special cei care in 1918 au militat pentru Unirea cu Romania au
fost exterminati. Noi, romanii din Sighet am trimis bani si ajutoare refugiatilor romani din aceste provincii romanesti
furate de rusi. Poate va aduceti aminte ca si prin Sighet au trecut cateva sute de refugiati romani din Bucovina de Nord.
“Acum, la randul meu, va intreb: dumneavoastra, familia dumneavoastra si comunitatea dvs. evreiasca din Sighet, ce ati
facut pentru acesti refugiati romani? Cum ati dormit intre 26-27 iunie 1940, cand atat de multi romani au suferit
cumplit?
“Din pacate, peste putin timp, la o luna si jumatate dupa tragedia din Basarabia si Bucovina de Nord, a venit si randul
nostru, al romanilor din Sighet sa suferim. Pe data de 30 august 1940, in urma Dictatului de la Viena impus de Hitler,
Romania a fost fortata sa cedeze Ungariei Transilvania de Nord, inclusiv orasul Sighet. Peste 300.000 de romani au
devenit refugiati sau au fost expulzati, mii de romani au fost batuti si omorati. Prigoana autoritatilor unguresti impotriva
romanilor a fost cumplita. Dupa cum stiti foarte bine, dle Wiesel, o mare parte din populatia romaneasca din Sighet a
fost nevoita sa se refugieze in Romania. Cei care au ramas au fost terori-zati (batuti, inchisi, omorati), de catre
autoritatile unguresti. In perioada 1940-1944, peste 50.000 de romani au fost omorati de autoritatile unguresti in
Transilvania ocupata. Imi amintesc cum in primele zile cand au intrat trupele unguresti in Sighet, comunitatea
ungureasca si evreiasca din oras era foarte fericita pentru ca «s-a terminat cu ocupatia romaneasca».“In cartea All rivers
run to the sea singur declarati: ‘A conse-quence was that Sighet became Maramorossziget again. The popula-tion
joyfully greeted the first ‘motorized’ units of the Hungarian Army: troops on bicycles. My mother, too, was pleased
with our change of nationality. For her is was a kind of return to her childhood for which thanks were due to God’ –
pag. 28. (’O consecinta a fost aceea ca Sighetul a devenit din nou Maramorossziget. Populatia a salutat cu bucurie
primele unitati ‘motorizate’ ale armatei ungare: trupe pe bicicleta. Si mama mea s-a bucurat de schimbarea
nationalitatii. Pentru ea aceasta a insemnat o intoarcere la copilarie, fiind recunoscatoare lui Dumnezeu’).Asa ca acum,
la randul meu, va intreb, dle Elie Wiesel, cum aveti tupeul si lipsa de omenie sa ma intrebati cum am dormit in 1944,
cand intre 1940-1944 nu ati facut nimic pentru familia mea, care a suferit cumplit in urma teroarei unguresti.“De ce
acuzati pe romanii din Sighet ca nu au facut nimic pentru comunitatea evreiasca, cand stiti foarte bine ca romanii din
Sighet din 1940 si pana in 1944 au suferit cumplit sub teroarea administratiei unguresti, erau oropsiti si nu aveau
puterea politica si militara sa faca ceva?“Dle Elie Wiesel, la randul meu, vreau sa stiu cum v-ati simtit dupa august
1940 cand romanii din Sighet au fost prigoniti si omorati de autoritatile unguresti. Vreau sa stiu daca dupa august 1940
«ati dormit bine».“Dar sa continui amintirile despre Sighet. In 1941, autoritatile ungare au dat afara familia mea de pe
pamantul pe care il obtinuse in urma reformei agrare din 1925. In septembrie 1941, am ajuns refugiati la Ploiesti, la un
unchi al mamei. In anul 1943, cand aveam 21 de ani, am fost inrolat in Armata Romana. Pana in 1944 am luptat pe
frontul rusesc, din 1944 am luptat pentru eliberarea Transilvaniei de sub unguri si in 1945 ma aflam cu trupele
romanesti la granita Ungariei cu Cehoslovacia.“Impreuna cu familia mea m-am intors la Sighet in primavara anului
1946, la varsta de 26 de ani, dupa o absenta din Sighet de 5 ani. Ne-am intors la pamantul nostru si cu greu am incercat
sa ne refacem viata. Casa noastra am gasit-o distrusa si tot ce lasasem fusese furat de vecinii nostri (!) din Sighet. “Dupa
cum stiti si scrieti in cartea All rivers run to the sea, dupa 1944, trupele rusesti au pus ca sefi ai politiei, inchisorilor si
lagarelor de munca obligatorie pe o multime de tineri evrei comunis-ti. ‘The red army had given control of the police to
some young Jewish communists returning from Bucharest, the labor battalions, and the camps. Whom else could they
have any confidence in? (one of them, Aczi Mendelowics, later became Amons Monor, chief of formidable Shin Beth
Security Service in Israel’) -pag.147-148 (’Armata Rosie a dat politia pe mana unor tineri evrei comunisti intorsi din
Bucuresti. De asemenea si lagarele de munca si inchisorile au capatat sefi similari. In cine altcineva sa fi avut rusii
incredere? (unul dintre acestia, Aczi Mendelowics, a devenit mai tarziu Amos Monor, seful formidabilului Serviciu
Secret israelian, Shin Beth). Acesti comunisti evrei au inceput o adevarata teroare impotriva a tot ce era
omeneste’.“Incepand cu primavara anului 1947, in inchisoarea din Sighet, pe care cred ca v-o amintiti deoarece era o
cladire impozanta, construita la 1897, au inceput sa fie inchisi “dusmanii poporului si ai noii societati”.“Dupa abdicarea
fortata a Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, comunistii au venit la putere in toata Romania. La inchisoarea din
Sighet a fost adus mai intai “Lotul Visovan”, compus din 18 elevi si studenti maramureseni arestati de comunisti (stiti
foarte bine cine au fost acesti comunisti in Sighet). Pe urma au urmat fosti ministri, militari, academicieni, profesori
universitari, ziaristi. Printre ei se numarau Iuliu Maniu, Constantin (Dinu) Bratianu, Gheorghe Bratianu, Mihai
Manoilescu, Aurel Vlad, Daniel Ciugureanu, Ioan Pelivan, Constantin Argetoianu, generalii Mihail Racovita si Ion
Rascanu, preoti greco-catolici si romano-catolici, precum Ioan Suciu, Anton Durcovici, Traian Frentiu, Vasile Aftenie.
Toti acestia si multi altii au murit in inchisoarea de la Sighet.“Cu ce i-ati ajutat, dle Elie Wiesel, pe acesti romani
exterminati de teroarea comunista? La vremea respectiva erati la Paris si ati fi putut ridica glasul despre holocaustul
rosu, care a exterminat peste 1.200.000 de romani in lagarele de exterminare raspandite pe intreg teritoriul
Romaniei!“Holocaustul rosu a durat in Romania din 1946 pana in 1989. In toata aceasta perioada, ce ati facut, dle Elie
Wiesel, pentru romani si Romania in care v-ati nascut, «cum ati dormit: bine»?“Si cum se face ca in 2002, cand ati
revizitat casa natala din Sighet, nu v-ati oprit si la muzeul holocaustului rosu din Sighet, care se afla aproape de casa
dvs.? De ce nu ati avut curajul sa vedeti prin ce teroare si tragedie au trecut toti cetatenii Romaniei (romani, unguri,
evrei, germani etc.) in perioada 1944-1989? Dle Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si purtatorul a U.S.
Congressional Medal of Honor, de ce nu ati gasitpotrivit si cuvenit sa depuneti o floare la Sighet in memoria celor
exterminati in timpul holocaustului rosu? Prin aceasta atitudine a dvs., toti acei martiri ai neamului romanesc au murit
pentru a doua oara! «Ati dormit bine dupa aceea», dle Elie Wiesel?
“Viata mea dupa 1946 a fost un cosmar. Trupele rusesti si tinerii comunisti la putere in Sighet terorizau populatia, iar in
1950 au inceput colectivizarea. In 1954, impreuna cu alti “tarani instariti”, am fost arestati si judecati ca dusmani ai
poporului si trimisi la lagarul de exterminare de la Canal, din Dobrogea. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu am
supravietuit! Dupa ce am fost eliberati in 1960, mi-am continuat viata mizerabila in Romania sub dictatura comunista.

“Prin intermediul ziarului Meridianul Romanesc va trimit aceasta scrisoare, dle Elie Wiesel. Vreau sa stiu: in toti acesti
ani, din 1945 pana in prezent, ce ati facut pentru cetatenii romani (romani, unguri, evrei, germani etc.) terorizati si
exterminati de holocaustul rosu? Vreau sa cunosc: cand stiati ca noi suferim asa de cumplit, cum puteati sa dormiti bine
la Paris, Florenta, New York, Washington D.C.?
“Cu stima, “Gheorghe Dima, “Concetatean din Sighet”

Profesorul Vladimir Iliescu revine: Romania a salvat evreii si nu i-a

supus unui holocaust. Procesului Holocaustului de la Academie: dupa
acuzare si condamnare urmeaza si apararea
Discursul profesorului Vladimir Iliescu de la Academia Romana privind holocaustul din Romania, considerat de acesta “o minciuna enorma pe
plan cosmic“, a declansat un val de reactii, care mai de care, soldate inclusiv cu dezicerea Academiei de invitatul sau. “Academia Românã se
disociazã total de afirmațiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, și își exprimã regretul cã acestea au fost fãcute în spațiul
sãu.”, se spune intr-un Comunicat special al Academiei Romane, smuls la presiunile unei liste eteroclite de “protestatari”, de la Asociatia Pro
Democratia a lui Cristian Pirvulescu la profesori evrei din diferite colturi ale lumii.
Insa ce ar fi putut sa faca onor Academia Romana? Academia nu este un for al cenzurii, in care, ca pe vremea comunistilor, sa se ceara inainte, spre
aprobare, discursul fiecarui invitat, care nu poate fi decat de inalta clasa si tinuta. Nu in ultimul rand, fiecare este responsabil de spusele sale. Dar,
dupa cum s-a constatat deja, nu aceasta a fost parerea acuzatorilor profesorului Vladimir Iliescu, “antisemitul” a carui familie a salvat evrei la
Cernauti, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
In ciuda mult trambitatelor norme “deontologice”, publicatii “quality” sau de fite intelectuale din Romania, transformate in “acuzatori publici” ai
“Tribunalului poporului”, au adoptat regula nr 1 a manualului de propaganda sovietica, in cazul citarii noastre, singuri ziaristi prezenti in plenul
Academiei: nu pomeni sursa adevarului. De la “Adevarul” (intre ghilimele, fireste) la Hotnews si pana la Observatorul cultural si “22″, revista
GDS, cazul a fost tocat marunt iar profesorul Vladimir Iliescu pus efectiv la zid. De notat: nici una dintre aceste publicatii nu a solicitat si punctul
de vedere al celui incriminat, conform acelorasi mult trambitate norme deontologice.
Constatand valul de resentimente provocat, amestecat cu rafale de calomnii impotriva sa, profesorul Iliescu a incercat sa-si faca auzita vocea
emitand tuturor publicatiilor care l-au ponegrit un “Drept la replica”, pe care aceastea aveau obligatia sa-l publice, conform regulilor deontologice 
in cauza cat si bunului simt. Acest lucru nu s-a petrecut. Portalul Ziaristi Online isi face datoria de onoare si publica apararea profesorului Vladimir
Iliescu desi, se pare, procesul deja s-a incheiat iar acuzatul a fost demult condamnat.
Are cuvantul profesorul Vladimir Iliescu, nu inainte de a oferi drept motto un extras din discursul presedintelui Israelului Shimon Peres sustinut la
Cotroceni, pe 12 august 2010, alaturi de presedintele Romaniei, Traian Basescu:
“Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici, 400 000
de evrei, care au venit în Israel și au contribuit și contribuie la construirea Israelului”.
Luare de poziție
Se axează pe trei puncte: 1. definiția holocaustului. 2. minciunile privitoare la activitatea și la statutul meu din Germania. 3. Explicarea competenței
mele în problema evreiască din România.
1. Termenul de Holocaust, sau mai corect Shoa, cum îl folosește statul Israel, reprezentantul legal al etniei evreilor, înseamnă  asasinarea
sistematică și planificată de către un stat al unor comunități etnice întregi, chiar dacă un număr restrâns de indivizi al acestor comunități  a scăpat cu
viața.
Acesta este motivul pentru care consider, că în România deși au avut loc persecuții și chiar pogromuri cu numeroase crime condamnabile, totuși ele
nu pot fi considerate drept holocaust: cea mai mare parte a evreilor din România, și anume cei din vechiul regat, nu au fost deportați și nici n-au
purtat steaua galbenă. In afara de aceasta când Germania a cerut României pe evreii din România, chipurile ca forță de muncă în Polonia, guvernul
român pretextând că nu posedă materialul rulant necesar nu i-a trimis.
În afară de aceasta mii de evrei din Transilvania maghiară au putut trece în România, deoarece autoritățile românești – la ordinul aceluiași
Antonescu, al cărui partizan  nu sunt – i-au ajutat și nu i-au trimis înapoi, cum ar fi fost de așteptat.
2. Cu privire la persoana mea declar încă o dată,  că de la 15 prilie 1984 (semestrul de vară) am început să suplinesc catedra de istorie antică la
Aachen iar din toamna anului 1985, deoarece catedra de la Aachen fusese ocupată prin concurs, eu am trecut la catedra de istorie antică liberă  de
la  Duisburg. Abilitarea mea ca profesor de istorie antică se făcuse în primăvara 1984, de către o comisie de trei  reputați istorici antici.
Deoarece depășisem cu mult vârsta de 52 de ani, până cînd poți deveni funcționar public (profesorii universitară în Germania au statut de
funcționari publici), nu mai puteam să mă prezint , având 58 de ani, la concursuri de profesor titular, ci doar să suplinesc catedre libere, dar cu grad
de profesor.
Din anul 1985 am primit o a doua abilitare, și anume venia legendi pentru Istorie Europeană de Răsărit și Istoria Balcanilor, materie pe care am
predat-o  necontenit  până în momentul de față: deci eu predau de 29 de ani la Aachen, dintre care de 28 de ani Istoria Europei de Răsărit.
Este o situație de fapt și de drept. Cine o contestă, comite delictul de calomnie, indiferent din ce țară provine și ce funcții deține persoana
respectivă.
Pentru activitatea mea profesionala a se vedea curriculum vitae atașat.
3. Cunoștințele mele despre problema  evreiască și compasiunea mea pentru evrei se datoresc biografiei mele bucovinene, cursurilor despre  Europa
Răsăriteană precum și reuniunilor științifice la care am participat.
Prof. dr.drs.h.c.
Vladimir Iliescu
Cine este Vladimir Iliescu:
Ioan Vladimir ILIESCU
M-am născut la Cernăuți la 8 august 1926.
Tatăl meu, dr. Ion Iliescu, originar din Călărași,  a fost medic veterinar (inspector general al Bucovinei și al județelor Hotin și Dorohoi, și colonel în
rezervă, deoarece venise la Cernăuți la 11 noembrie 1918, împreună cu divizia 8-a a generalului Zadek).
Mama a provenit dintr/o familie de coloniști germani din Alsacia, aduși în Bucovina în 1783, sub împăratul Josif II. Ea a fost casnică, deși urmase
gimnaziul real din Cernăuți, dar s-a ocupat de opere sociale, în cadrul asociației „Doamnele române”, pe care a și reprezentat-o la Congresul
Național de la Constanța din 1936.
Sunt căsătorit si am o fiica.
Studiile primare și parte din liceu (Aron Pumnul) le/am făcut la Cernăuți, la București (Liceul Lazăr) și Câmpulung-Muscel (Dinicu Golescu). Cum
am avut oarecare talent muzical, am urmat cursurile Conservatorului din Cernăuți, secția vioară, pe care le-am terminat în martie 1944.
La București am absolvit în anul 1949 cursurile facultății de istorie (istorie universală, bizantină și istorie modernă), ale facultății de drept și ale
facultății de filologie (secția filologie clasică și indogermistica) și în anul 1948 cusurile de trei ani ale Institutului de Balcanistică, condus de
profesorul Victor Papacostea.
Am avut șansa să audiez cursurile și să particip la seminariile unor mari profesori de istorie ca Gh. Brătianu, N. Marinescu, N. Bănescu, I. Hudiță și
A. Oțetea.
Am fost ultimul student căruia Bratianu personal i-a fixat lucrarea de licență.
La drept am audiat profesorii: Gh. Gruia, Anibal Theodorescu, J. Dongorozi și G. Strat iar la Filologie pe prof. V. Grecul si Al. Graur.
In anii 1949-1953 am lucrat (în funcțiile de preparator, de asistent si de șef de lucrări) la catedra de filologie clasică a academicianului Alexandru
Graur.
Din 1953-1966 am lucrat în cadrul Academiei R.P.R. la Institutul de Istorie, la Institutul de Arheologie, la Institutul de Lingvisitcă și la Institutul de
Studii Sudesteuropene, întemeiat de foștii elevi ai profesorului Victor Papcostea în 1963.
Din februarie 1965 am putut reveni în învătământul universitar și am început
să lucrez și la Institutul Pedagogic din Constanța, unde am organizat catedra de istorie. Aici am predat până în 1974 istorie universală veche și
medie ca  și istoria veche a României. La început am predat și istorie universală modernă și contemporană.
La Constanța am colaborat cu Muzeul Arheologic al Dobrogiei. Aici am întemeiat filiala Dobrogea a Societății de Filologie Clasică și am organizat
cursurile Universității Populare, secția de arheoogie și de cultură universală.
După cinci încercări de doctorat (două în țară și trei în străinătate, blocate în diferite faze), am reușit să susțin în 1972  doctorarul  în Istorie
universală antică cu tema Părăsirea Daciei în istoriografia antică și bizantină  la Cluj, la Profesorul N. Lascu, prorectorul univsersității „Babeș
Boyoi”.Până la plecarea mea din țară, la profesorul Lascu nu și-au putut da doctoratul decâ Hadrian Daicoviciu și cu mine.
Când, în cadrul „revoluției culturale” a lui Nicolae Ceaușescu, treptat au fost desființate Institutele Pedagogice, eu am revenit la Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga”, al Academiei R.S.R. La următoarea „atestare a cercetătorilor” din institute, comitetul de partid al orașului București a cerut
scoaterea mea din institut și mutarea , împreună cu alți cercetători, la Biblioteca Academiei R.S.R, unde am lucra în următorii ani. La o întâlnire a
istoricilor din România, pentru discutarea noului tratat de Istorie a României, am criticat „Tracismul”, respectiv „Tracomania”, iar apoi am
contestat intrarea României în epoca contemporană, odată cu alegerea  lui Nicolae Ceaușescu, ca secretar general al P.C.R., propunând în schimb
revenirea la trediționala cezură a primului război mondial. A doua zi  a venit la mine un „tovarăș”, care mi-a comunicat, că sunt un „contestatar al
regimului democrat”, adică un „disident”. Din această cauză  m-am decis să emigrez în Germania.
Până la plecarea mea, în august 1983, am câștigat concursul pentru ocuparea „succesiunii profesorului Gostar” la Iași și deși am primit acordul
partidului de la Iași, muncipiul de partid București nu mi-a permis să părăsesc capitala.
După pensionare, profesorul Elian, Institutul Teologic din București, mi-a propus să ocup singura catedră de bizantinologie din țară, dar fiindca
voiam să emigrez, am refuzat această ofertă și l-am recomandat pe fostul meu student de la filologie clasică, Emilian Popescu.
In Germania mi-am echivalat studiile din România începând cu bacalaureatul și terminând cu doctoratul, care a fost echivalat cu doctor
philosophiae al universitățilot germane, după care, – fără știința mea – o comisie de trei profesori de istorie antică (Straub, și Wirth de la Bonn și
Vittinghof de la Koeln) m-au „umhabilitiert”, mi-au recunoscut habilitarea pentru istorie antică. Deoarece însă nu aveam o catedră precisă și fiindcă
nu dădusem nici un concurs pentru ocuparea unui post de profesor, nici nu mă mai puteam prezenta la un concurs, având în vedere că vârsta
maximă pentru aceasta este fixată în Germania la 50 de ani, etate pe care o depășisem. Astfel până la pensionarea mea în 1991, la împlinrea vârstei
de 65 de ani, am suplinit catedre de istorie veche la Aachen, la Duisburg, la Duesseldorf și la Berlin (Freie Universistaet, Berlin Vest). Am avut
toate drepturile unui profesor activ, minus 10% din salariu.
In 1985 am venit la Aachen, unde suplineam un profesor de la Sorbona, care a vorbit în aulă despre Europa de răsărit. Eu am luat cuvântul la
discuții și am discutat o parte din problematica răsăriteană. A doua zi decanul nostru, un literat comparatist a venit la mine și m-a întrebat dacă știu
limbi slave și de unde cunosc atât de bine Răsăritul. Când i-am explicat ca știu mai multe limbi slave și că sunt balcanolog, el m-a întrebat dacă
vreau să predau și cursuri de Europa Răsăriteană, largo sensu, adică cu Balcanii, deoarece această disciplină nu era acoperită la Aachen. O comisie
mi-a acordat venia legendi, adică o a doua profesură, pe baza lucrărilor mele despre spațiul european oriental. De atunci și până azi predau aceste
discipline, cu relativ mulți studenți, fiindcă materia este socotită studium universale, cu studenți și de la alte facultăți și cu „seniori”, o categorie de
studenți care există numai în Germania. Rectorul universității și decanul facultății îmi prelungesc din doi în doi ani această venia legendi.
In cadrul unei colaborări între universitățile din Aachen și din Plovdiv, am predat doi ani la rând, în vacanța de Paști, cursuri intensive de
balcanistică. Conform înțelegerii cursurile au fost ținute în germană, iar seminariile în bulgară.
De la înființarea sa în  1994, colaborez cu Institutul Național de Studiu al Totalitarismului, din consiliul științific al căruia fac parte de la început.
Din 2001 până ân 2008, am fost profesor asociat al Universității din Craiova, unde am fost conducătorul științific al unui număr de 12 de
doctoranzi, care și-au susținut doctoratele cu mine.
In numele unui fictiv Institut Balcanic, deoarece Universitatea nu mi-a acordat nici un fel de bani, am scos primul număr al revistei Balcania, serie
nouă, și am un al doilea număr gata pregătit, care nu poate apărea din lipsă de fonduri.
Nu am fost membru de partid, deși am fost solicitat de două ori. De aceea am putut fi ales, respectiv numit, secretar general al Comitetului de Luptă
pentru Pace al Universității C. I. Parhon  București, când am funcționat la această universitate.
Acum trec la partera mai importantă a datelor mele și anume la cateva din realizările mele științifice mai importante.
1) Prin analiza amănunțită a izvoarelor narative („Quellenforschung”), pe care nu o făcuse nimeni, am anulat „teoria lui Roesler”, a evacuării totale
a populației din Dacia. Totodată am explicat cum a putut lua ea naștere la „inițiatorul„ ei, Eutropius, în istoriografia romană și cum a fost preluată
în istoriografia bizantină prin cele două traduceri succesive în limba greacă a operei lui Eutropius.
Totodată am identificat tradiția istorică corectă – neobservată de nimeni – la Iordanes, care contează pe Festus, adeptul lui Eutropius, reducând
evacuarea la autorități și la o parte a populației. Iordanes indică chiar și numele „noii Dacii”, creată la  sud de Dunăre de către Aurelian, pentru
„salvarea prestigiului roman”. La Iordanes se găsesc și alte amănunte reale și unice despre Balcani. Es rămâne sursa istorică cea mai competentă și
veridică.
Acceptarea explicației mele o atestă a doua ediție din 2005 al lui Cambridge Ancient History, care lăsând de o parte toată literatura și explicațiile
„anti-continuitate” – sute de articole și zeci de cărți în decursul timpului – nu citează, pentru această problemă capitală a istoriei românești decât
Dacoromania 1 (1973), cu lucrările colocviului de la Freiburg, din decembie 1971 (vol. XII, p. 53).
2) Am arătat împotriva întregii noastre istorigrafii, că sciții lui Ataias au venit cu câteva decenii mai devreme decât 339, când au fost învinși de
Filip II în Dobrogea, deoarece de la Olbia (cf. Odessa) și până la Varna (cf. Odessos) exista un mare regat scit, care patrona toate orașele grecești,
de la care se percepeau  impozite. Acesta a fost punctul de pornire al „Sciției Minore”.
3) Formațiunea prestatală a lui Dromichaites n-a fost în Bărăgan, ci în Bugeac, pe drumul spre cetățile grecești de unde Zopzrion ca și Lysimachos
vroiau „bani lichizi„ pentru armatele lor.
4) N-a existat un rex Histrianorum, cu formația sa. Sunt tribali cu care s-a luptat atât Ataias cât și Filip II în decursul anilor.
5) Am amendat lacune despre daci din textul lui Aurelius Victor 13,3, cu care s-au muncit atât Mommsen cât și editorii lui Aurelius Victor, în
decursul timpului, fără succes.
Aproape toate datele enumerate de mine se găsesc în SCIVA, 47, 2,  (1996), p. 221-226, în Omagiu lui Vladimir Iliescu la 70 de ani.
Lista licrărilor de atunci cuprinde I. Nouă culegere de texte antice și ediții de autori antici; II. Șapte manuale, dicționare și enciclopedii; III. Peste
40 de articole de specialitate.
De atunci s-au mai adăugat noi poziții bibliografice, care au ajuns la numarul 80, cele două doctorate pe care le-am condus la Universitatea din
Craiova ca și obtinand două doctorate de onoare (Dr.h.c. al Universității din Galați și din Constanța).
Deoarece am avut greutăți la publicarea unor articole în România, am încercat să le public în străinătate. Astfel sunt primul român care a publicat în
revistele: Historia, Bonner Jahrbuecher, Philologus, Klio, Eos și Classical Philology din Chicago.
Sunt membru fondator (1958) al Societății de Filologie Clasică  și al Societătii de Bizantinologie din România.
Intre anii 1972/75 am fost ales secretar general al Asociației Orientaliștilor.
Sunt membru al Asociației Winckelmann (Stendhal) și unul din puținii membri neteologi ai Societății pentru Studii Patristice (Oxford).

“NICI UN EVREU ROMAN NU A FOST UCIS

LA AUSCHWITZ” – Rabinul Alexandru Safran
si Prof. Dr. Alfred Harlaoanu, fost sef al
Comunitatii Evreiesti din Bucuresti, autorul
Istoriei Universale a Poporului Evreu.
INTERVIU
Reputatul istoric si lingvist prof. dr. Alfred Harlaoanu, radiografiaza, in exclusivitate pentru cititorii ziarului
ZIUA, relatia speciala a poporului roman cu poporul evreu

NICI UN EVREU ROMAN NU A FOST UCIS LA AUSCHWITZ!

Istoria Biblica din perspectiva romaneasca * Aportul Romaniei la intelegerea dintre Israel, OEP si tarile arabe *
Omagiu lui Alf Lombard * Salvarea evreilor de catre romani si Transilvania romaneasca

Dintre toate fostele tari socialiste este de remarcat ca suntem singura tara care, in ciuda numarului mic de evrei, estimat
la circa 10 – 15.000, beneficiem, datorita profesorului dr Alfred Harlaoanu, fost sef al Comunitatii Evreiesti din
Bucuresti, de o remarcabila Istorie Universala a Poporului Evreu, de o carte de exceptie – Istoria Biblica, privita din
perspectiva romaneasca – care evidentiaza relatiile speciale avute de-a lungul timpului de statul roman si romani, cu
statul israelian si poporul evreu, si de o ampla lucrare stiintifica de studiere a limbii Vechiului Testament, care tine cont
de particularitatile specifice limbilor ebraice si romane. Aceaste punti de legatura contribuie la amplificarea relatiilor
dintre edificiul cultural roman si cel iudaic si releva interesul si conjunctia dintre rolul si misiunea acestor doua popoare
mesianice in lucrarea lasata de Dumnezeu pe pamant.

Regele Ferdinand a stabilit relatiile dintre Bucuresti si Ierusalim

Dr Alfred Harlaoanu: Sunt nascut la Falticeni, am urmat acolo liceul, dupa care am absolvit Facultatea de Filologie
din Bucuresti, iar in 1975 mi-am sustinut teza de doctorat in probleme de lingvistica contrastiva. Mi-am continuat
activitatea in cadrul Academiei de Studii Economice, la catedra de limbi moderne, timp de vreo trei decenii. In aceasta
perioada am elaborat o serie de lucrari universitare – manuale, cursuri, printre care si Dictionarul Economic si de
Comert Exterior Poliglot, ca autor si coordonator al acestei ample lucrari. Dupa ’89, dintre lucrarile elaborate as
mentiona Istoria Universala a Poporului Evreu, Istoria Biblica si Limba Ebraica – Curs intensiv si texte sacre bilingve.
In legatura cu Istoria Biblica, aparuta mai recent, pot sa va spun ca ea reprezinta atat o istorie a Vechiului Testament,
cat si istoria antica a poporului evreu, privita din perspectiva romaneasca.

ZIUA: Ce intelegeti prin “perspectiva romaneasca”?

Dr A. H.: Inteleg prin aceasta relatiile statornicite intre Romania si Israel, din 1920, cand, prin decretul semnat de
Regele Ferdinand, se stabilesc relatii oficiale intre Bucuresti si Ierusalim. Pe baza documentelor cercetate, din arhiva
Ministerului Afacerilor Externe, rezulta o activitate prodigioasa desfasurata de marele diplomat roman Nicolae
Titulescu. Aflat in fruntea Ministerului, Titulescu s-a pronuntat, in perioada 1933 – 1936 pentru infiintarea unui camin
national in Tara Sfanta, pentru poporul evreu, avand in vedere hitlerismul, care isi propunea exterminarea acestei etnii.
Cu clarviziune lui, si cu patriotismul sau luminat, intrezarint catastrofa care se apropia pentru evrei in Europa, a solicitat
in repetate randuri, prin discursurile rostite la Liga Natiunilor, respectarea mandatului incredintat Angliei, care trebuia
de fapt sa creeze premisele unui stat iudeu in Tara Sfanta.

In ciuda Moscovei, Romania a facut legatura dintre Israel, OEP si tarile arabe

ZIUA: Ce rol a avut Romania, in trecutul apropiat, in consolidarea relatiilor arabo – israeliene?

Dr A. H.: Un moment important in acest capitol il reprezinta materialul semnat de ambasadorul Ion Datcu,
reprezentantul nostru oficial la ONU, care a fost si vicepresedintele al Consiliului de Securitate (foto dreapta, cu
presedintele SUA, Jimmy Carter). Dansul a aratat ca Romania a intretinut relatii la cel mai inalt nivel cu tarile arabe, in
special cu Egiptul, precum si cu liderul OEP, Yasser Arafat. Relatiile speciale ale Romaniei cu Orientul Mijlociu au
inceput inca din 1972, cand s-a organizat vizita premierului Golda Meir, apoi a lui Menaham Begen, apoi a lui Shimon
Peres. Intre 1972 si 1985 a avut loc o intensa activitate diplomatica. Este interesant de constatat ca, pe masura ce
cresteau presiunilor Moscovei si a celorlalte tari socialiste asupra Romaniei, privind raporturile speciale pe care le-am
avut atat cu lumea araba cat si cu Israelul (dupa cum se stie tarile din Pactul de la Varsovia au rupt relatiile cu Israelul),
acestea se amplificau. Totodata, este prezentata, pentru prima oara, contributia evreilor originari din Romania la
edificarea statului Israel, cu date si cifre din arhivele israeliene.

Cartea mai cuprinde intervalul de circa 1800 de ani a istoriei poporului evreu, incepand cu epoca Patriarhilor pana la
rascoala Hasmoneilor. O perioada foarte importanta, in care se afla epoca regalitatii, epoca marilor regi, David,
Solomon, intemeierea si ridicarea Templului din Ierusalim, si multe altele. Un intreg capitol este consacrat profetilor.
Lucrarea este utila atat specialistilor cat si celor interesati in istoria biblica, a Vechiului Testament, cat si istoriei
poporului evreu si al relatiilor dintre Romania si Israel, de la inceputuri pana in anul 1995.

Nici un evreu din Romania nu a fost ucis la

Auschwitz
ZIUA: Cum au actionat romanii pentru salvarea evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial?

Dr A. H.: In ultima perioada de timp, am fost vizitati de catre Eminenta Sa, dr Alexandru Safran, marele Rabin al
Genevei, care in perioada cea mai dificila, 1940 – 1947, a fost Rabinul comunitatii evreiesti din Romania si senator de
drept in perioada interbelica. La invitatia Parlamentului Romaniei, in plenul Senatului, Excelenta Sa a rostit un
magistral discurs, in care se mentioneaza amanuntit situatia evreilor in Romania, intre 1940 si 1944, discurs publicat
aici integral. Trebuie subliniat ca Rabinul Safran, care este cea mai inalta autoritate morala si stiintifica, pe umerii
caruia a apasat intreaga raspundere a conducerii comunitatii evreiesti in aceea perioada, ajunge la concluzia urmatoare:
“Din acest punct de vedere, al deportarii evreilor in Polonia, Romania se situeaza in randul acelor putine tari
europene cotropite de armatele lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis copii de obarsie
evreiasca sa piara in gazul si in focul de la Auschwitz.” Deci Romania se afla alaturi de tari ca Danemarca si Finlanda,
care nu si-au trimis spre exterminare nici un evreu. Deci, nici un evreu din Romania nu a fost gasit la Auschwitz.
Aceasta este concluzia la care ajunge Rabinul Safran.

Din ghearele horthiste au fost salvati 20.000 de evrei

ZIUA: Aveti exemple concrete?

Dr A. H.: Da. Domnia sa, dr Safran, aduce numeroase exemple in care intelectuali romani si oameni simpli au incercat
sa salveze populatia evreiasca din Romania. Si cred ca aici trebuie in primul rand mentionata activitatea profesorului dr
Raoul Sorban, care a reusit, in perioada 1940-44 sa salveze din ghiarele horthiste circa 16.000 – 20.000 de evrei, pentru
care a si fost desemnat in Israel Drept intre Popoare. Din aceasta rezulta ca omul, cu pretul vietii sale, a salvat atatea
vieti omenesti. A fost o actiune cu totul iesita din comun, unica in Europa, prin care toti cei salvati din Ardealul ocupat
au fost imbarcati la Constanta si expediati in Tara Sfanta, sau au ramas in tara.

Limba ebraica pe fundalul limbii romane

ZIUA: Am inteles ca lucrarea Limba Ebraica constituie o premiera. In ce consta aceasta?

Dr A. H.: Ultima mea lucrare, intitulata Limba Ebraica – curs intensiv si texte sacre bilingve este o premiera absoluta
intrucat ea este prima incercare de prezentare a materialului lingvistic ebraic pe fundalul limbii romane. Atat prin
continut cat si prin structura, cursul acesta isi propune sa tina pasul cu achizitiile cele mai moderne ale lingvisticii
actuale, cu metodologia de predare a limbilor in scoliile superioare. Materialul lingvistic este prezentat functional-
semantic astfel incat cel care studiaza sa poata comunica in aceasta limba. In carte este inclus un compendiu gramatical,
care este de fapt o gramatica comparativa la nivel morfologic, sintactic si fonetic, un dictionar ebraic – roman de circa
4000 de unitati si un dictionar poliglot ebraic – englez – francez si rus. Textele ebraice din cursul acesta sunt toate
transliterate – deci cu litere latine – si sunt traduse in limba romana. Am selectat circa 32 de texte din Vechiul
Testament, cele mai reprezentative, cu traducerea corespunzatoare in limba romana, preluata dupa ultima versiune a
Bibliei elaborata de Biserica Ortodoxa Romana, care, dupa parerea mea, este cea mai fidela textului original ebraic.
Lucrarea, care are peste 420 de pagini, are la baza un curs tinut la Facultatea de Filologie intre anii 1992 – 93, precum si
cel tinut la Academia pentru studiul Culturilor si Religiilor Lumii, din 1993 pana in prezent.
Gandul meu de recunostinta se indreapta spre marele savant Alf Lombard, care mi-a dat o serie de sugestii privind
comparatia care trebuie realizata la nivel morfologic si sintactic intre cele doua limbi supuse investigatiei, romana si
ebraica. Marele lingvist suedez semneaza si prefata, text care reprezinta de fapt ultimul material scris de aceasta
somitate, care din nefericire s-a stins in primavara aceasta, inainte de a implini 94 de ani.

Alf Lombard, indragostit de limba si de cultura romana, a consacrat 1200 de pagini pentru verbul romanesc

ZIUA: Cum l-ati cunoscut pe lingvistul Alf Lombard?

Dr A. H.: Alf Lombard a fost coleg de facultate si prieten apropiat cu profesorul meu, Aurel George Stinau, din
Falticeni, unde, in perioada ’48 – ’50, a selectat materialul lingvistic necesar lucrarii sale fundamentale – Verbul
romanesc . Cu acest prilej, cativa elevi de liceu, printre care si eu, sub indrumarea profesorului Alf Lombard,
intocmeam fisele pentru aceasta lucrare monumentala, fara precedent in lingvistica si romanistica actuala, de 1200 de
pagini, consacrata verbului romanesc.

ZIUA: Cum a ajuns Alf Lombard sa se apropie de spatiul cultural romanesc?

Dr. A. H.: El a facut studiile de romanistica in Suedia si in Franta. Numit dupa incheierea studiilor profesor la Upsala,
s-a intrebat intrigat de ce la materia limbi romanice se studiaza doar spaniola, italiana si franceza, si lipseste romana.
Drept urmare, in 1934 a venit in Romania, unde a fost primit foarte calduros de Ovid Densusianu, si unde a studiat pana
in 1936. Din acel moment, Alf Lombard, indragostit de limba si de cultura romana, se intoarce in Suedia unde pune
bazele unui curs de limba romana, care a beneficiat de o audienta extraordinara.

Dupa Diktatul de la Viena, Alf Lombard a demonstrat dreptul incontestabil al romanilor asupra Ardealului

Reputatul lingvist a facut foarte mult pentru raspandirea limbii si culturii si civilizatiei romane in Occident. Devotat
prieten al romanilor, in 1940, cand, prin Diktatul de la Viena, ni s-a rapit Ardealul, Alf Lombard a scris doua lucrari
stiintifice, in care demonstreaza, cu argumente istorice si lingvistice, romanitatea, romanitatea – dreptul istoric
incontestabil al romanilor asupra Ardealului.Aceste studii ale lui au fost publicate in Suedia si preluate de presa romana
si de intreaga presa neutra a vremii, dupa care au fost prezentate la Conferinta de Pace de la Paris, unde opinia acestui
mare savant recunoscut pe plan mondial a avut de catarit in luarea dreptelor decizii.
24 sept 1996

Sursa: https://romaniabreakingnews.ro/nici-un-evreu-roman-nu-a-fost-ucis-la-auschwitz-rabinul-alexandru-safran-si-
prof-dr-alfred-harlaoanu-fost-sef-al-comunitatii-evreiesti-din-bucuresti-autorul-istoriei-un/
CINE A FOST WILHELM FILDERMAN  ? UN DOCUMENT CARE AR TREBUI
SĂ PUNĂ CAPĂT ACUZAȚIILOR PRIVITOARE LA SUFERINȚA EVREILOR
ÎN VREMEA GUVERNĂRII MAREȘALULUI ION ANTONESCU
CINE A FOST WILHELM FILDERMAN  ?
Wilhelm Filderman (n. 14 noiembrie 1882, București — d. 1963, Paris) a fost un om politic și jurist român, conducător
laic al obștii evreiești în perioada de la sfârșitul Primului Război Mondial până la sfărșitul celui de al Doilea Război
Mondial. Filderman a fost președintele Federației Uniunii Comunitaților din România (FUCE) și reprezentant al
evreilor în parlamentul român.
Filderman s-a născut la București ca fiu al unui tipograf evreu bogat care avea numele de familie Fieldermann. În
timpul liceului s-a împrietenit cu Ion Antonescu. Filderman a absolvit facultatea de drept și, în anul 1910, la
Universitatea din Paris Sorbona a primit doctoratul în drept (1909).
În Primul Război Mondial Filderman a luptat ca ofițer în armata română. A fost delegat la Conferința de Pace de la
Paris din 1918, devenind apoi deputat în Parlamentul României, la 30 mai 1943 deportat de catre regimul antonescian în
Transnistria, in timpul regimlului ocmunist în anul 1948 s-a exilat in vestul Europei și a murit la Paris în anul 1963.
Testamentul lui Wilhelm Filderman
 Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea
guvernării Mareșalului ION ANTONESCU  Reproducem în întregime așa zisul  TESTAMENT AL LUI
FILDERMAN. În realitate este vorba de o declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul
desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai PNȚ, aflați în exil, care au efectuat celebrul
atac asupra Legației României de la Berna. De maxim interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la
perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Drept care această porțiune din declarație am cules-o cu litere mai
îngroșate, cu aldine. „Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost
președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români,
domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:În opinia mea,
actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15
februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a
terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța.În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică,
am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație
din România.Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la
Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de
dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.A fost
mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost
executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt
mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate
activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces,
montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua
în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să
restabilească ordinea în țară.În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul
Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor
naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în
România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul
imperiului nazist în Europa. Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure
împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple:  – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită
deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă
evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol. – Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de
administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la
momentul oportun.Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată,
controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus
tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică
autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub
ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți
ordinelor Kremlinului.
În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-
sovietic.Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată,
fără compensare, proprietatea imobiliară.Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări
periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți
omenești scăpate de sclavie.Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de
dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am
fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor
întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au
făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor.Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și
pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie
furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce
li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect.”
 *** Comentarii: 
 1. Existența acetui text a fost mereu contestată de așa zișii holocaustologi, care susțin că este vorba de un text inventat
în redacția revistei „Baricada”, unde a fost prima oară publicat, imediat după decembrie 1989. Dacă nu mă înșel,
„Baricada” a publicat numai fragmentul despre Mareșalul Ion Antonescu, de departe cel mai interesant.
2. Textul a fost integral publicat (pentru prima oară?) în volumul Memorial anticomunist din închisoare, de Oliviu
Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relatează amplu cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, și tot
ce a urmat. Sau aproape tot.La București, adică în România, circula înainte de 1990 zvonul că acel atac avusese o țintă
precisă: documentul care cuprindea lista parlamentarilor francezi plătiți de Moscova să blocheze diverse proiecte și mai
ales proiectul legislativ de înființare a Pieței Comune, punctul de plecare al Uniunii Europene de azi!Documentul a fost
găsit în geanta pe care bietul Aurel Șețu, ținta și victima atacului, colonel KGB sub acoperirea de șofer al Legației, nu a
vrut s-o dea de bună voie atacatorilor săi.
Se povestea că președintele de atunci al forului legislativ francez, înarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el în
birou pe toți parlamentarii în cauză, i-a comunicat fiecăruia că numele său figurează pe lista cu pricina, dar că el nu
crede că acea listă poate fi adevărată…Cum să existe parlamentari francezi în solda Kremlinului?!De aceea așteaptă
plin de încredere votul! Iar votul celor de pe listă, abil șantajați, a fost în favoarea înființării Uniunii Europene de azi…
Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat grație acelor români!Petre Țuțea trăgea concluzia: flăcăii aceia, cu prețul vieții
lor, au salvat Europa de la bolșevizare pe cale parlamentară!…E greu de știut dacă chiar așa s-au petrecut lucrurile.
Francezilor le vine peste mână să recunoască, dacă au ce recunoaște!
3. Revin la declarația lui Filderman. E neașteptată referința sa la Ion Antonescu, mai ales că este atât de amplă și fără
nicio legătură cu procesul.
Care să fie explicația?
Eu aș pune-o în legătură cu faptul că evreii chemați să depună mărturie în apărarea celor acuzați în „Procesul Marii
Trădări Naționale” au avut atunci, în 1946, o prestație penibilă.Cei mai mulți, în frunte cu Marele Rabin Alexandru
Șafran, nu s-au prezentat, iar cei care s-au prezentat, în frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declarații marcate de teama
de a nu fi considerați complici ai regimului defunct.Cine are timp, să compare această declarație, din 1955, cu declarația
aceluiași Filderman de la procesul din 1946. Și să pună pe două coloane declarațiile lui Filderman.
Să vedem ce iese!Vreau să zic că prin această declarație Filderman și-a potolit probabil niscai mustrări de conștiință.La
fel cum s-a întâmplat și cu Alexandru Șafran, când a revenit în Țară, în 1995, și a ținut să se vadă cu Șerban Alexianu,
vechi prieten, fiul lui George Alexianu, înmânându-i acestuia la sfârșitul întâlnirii următorul înscris: „Lui Șerban
Alexianu, amic din tinerețea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viață și activitate profesională
și mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă și total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit
la comanda omunistă cumplit și total nedrept.
Întreaga-i suferință să-i fie izbăvită.” Comisia Wiesel a pus la îndoială autenticitatea acestei declarații și l-a trimis la
Geneva pe nepotul rabinului Șafran, să afle dacă declarația este olografă.A aflat că este, dar nu s-a învrednicit să
publice și să comenteze în raportul comisiei acest înscris, atât de clar și atât de important.Evident, bietul Șafran a avut
de suferit după această declarație. El, săracul, o dăduse cu înțelegerea de a fi publicată după moartea lui…Îmi fac mea
culpa că nu am respectat promisiunea pe care i-o făcuse în acest sens dl Șerban Alexianu.De îndată ce am obținut o
copie xerox a înscrisului l-am publicat fără nicio remușcare, fără să aștept acordul dlui Șerban Alexianu.
De la Vérité avant toute chose!…
 4. Interesantă mențiunea pe care Filderman ține s-o facă cu privire la confiscarea averilor evreiești pe vremea
Mareșalului. Act pur formal, efectuat de ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin… Da, dacă îl
judeci pe Ion Antonescu și pe români pentru legile și decretele promulgate în acei ani, se poate vorbi de mari crime și
abuzuri împotriva evreilor.
 Dacă faci apel însă la fapte, la efectele legilor anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de supărare, nici ca vreu,
nici ca român!
5. „Mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei”…
Să ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Mareșalului, adevărate strigăte de groază și disperare,
provocate de măcelul la care evreii erau supuși în Transnistria, unde fuseseră deportați din ordinul
Mareșalului. Scrisoarea de răspuns a Mareșalului este un text impecabil sub toate aspectele. Nereușind totuși să fie
convingător prin cuvîntul scris, Mareșalul s-a văzut nevoit să recurgă la soluția extremă: l-a deportat și pe Filderman,
liderul evreilor din România, l-a trimis și pe el în Transnistria, să vadă cu ochii săi cât erau de adevărate și de întemeiate
acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducătorului statului.
Câteva luni a stat Filderman în Transnistria, a putut să se întâlnească cu fiecare evreu și să afle tot adevărul. Revenit la
București, Filderman n-a mai rostit după aceea niciun cuvînt împotriva Mareșalului, nicio plângere în legătură cu soarta
evreilor strămutați – acesta este cuvîntul potrivit, strămutați în Transnistria.Scenele de solidaritate umană, între români
și evrei, au fost nenumărate.
Dacă este ceva ce n-am să iert niciodată evreilor și românilor care clamează holocaustul din Transnistria, nu este faptul
că evreii aceia spun minciuni și că inventează crime abjecte neîntâmplate. Îi acuz și niciodată n-am să le iert faptul că
ascund și lasă uitării acele mișcătoare scene de solidaritate care s-au petrecut.Se pierd astfel în neantul uitării, rămân
neconsemnate nenumărate fapte minunate de omenie activă, eficientă, eroică!Care deseori țin de domeniul sublimului,
al fantasticului în ordinea morală a lumii!
Da, există și un astfel de fantastic!…Un singur exemplu: la un moment dat, de la București a venit în Transnistria
dispoziția ca evreii până la 18 ani să fie trimiși înapoi, în Țară.
Un român, jandarm, comandant de lagăr, le-a comunicat evreilor care erau vizați prin acest ordin să-și facă bagajele și
să se pregătească de drum.S-au prezentat însă la comandant și evreii care abia ce împliniseră 19 ani de câteva zile sau
săptămâni. Nu era păcat, pentru o diferență de câteva zile, să nu plece și ei înapoi?!
Comandantul s-a învoit, le-a dat dreptate, și a adăugat pe lista celor disponibilizați și persoanele de 19 ani… Imediat s-
au prezentat tinerii care aveau 20 de ani, cu același argument. Rezultatul a fost același. S-a ridicat și pentru aceștia
limita de vârstă. Și tot așa, până când comandantul a decis că toți clienții săi îndeplineau condițiile de vârstă pentru a se
întoarce în Țară… Aveau sub 18 ani chiar și bunicii celor vizați de ordinul de la București.Dacă nu mă înșel, în
matematică asta se numește regresie la infinit!…
Evident, germanii, ca ocupanți, aveau acces în primul rând la textul legilor și decretelor anti-semite, și mai puțin sau
deloc la maniera românească de a le aplica.Dacă ne încăpățînâm să vorbim de un Holocaust în România, atunci trebuie
să precizăm că e vorba de Holocaustul vesel, Holocaustul luat la mișto, în derizoriu, conform unei formule sui generis
de comportament în istorie, îndelung exersată de români! A se vedea în acest sens și consemnările lui Nicolae
Steinhardt, alt mare român evreu!Pare un basm că așa s-au petrecut lucrurile. Dar ține de domeniul coșmarului și al
abjecției umane să constați că niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”, câteva sute, nu a lăsat mărturia sa la Yad Vashem
despre acest „moment mișcător de solidaritate umană, dintre evrei și români”!
 Ceva-ceva din onoarea iudaică a salvat Wilhelm Filderman prin această declarație dată cu puțină vreme înainte de a
trece și el în neființă.
 6. De la Wilhelm Filderman ne-au rămas și niște memorii, scrise minuțios și lăsate în păstrarea secretarului său
Grinberg(?), care a trăit la Paris până după 1990.Înțelegerea era ca aceste Memorii să fie predate Academiei Române,
spre păstrare și publicare, imediat ce în România va înceta regimul comunist. Când, după 1990, la București, la
Academie, s-a aflat de acest veritabil tezaur, preluarea a fost tărăgănată din motive încă neelucidate, răstimp în care
Mossadul a putut să fie informat de existența Memoriilor lui Filderman și să intervină în forță, ridicând materialul
respectiv din casa bietului evreu, care ar fi avut dreptul să intre în Istoria Poporului Român dacă apuca să predea
prețiosul document.
Își făcuse datoria, păstrase cu grijă acel document și a transmis Academiei mesajul venit de la Filderman, evreul despre
care în presa americană se afirma deseori că este „cel mai important evreu din Europa”!Cel mai probabil este că
informația către Mossad a plecat de la o persoană din conducerea Academiei Române.
 Pentru cine încearcă să afle adevărul, motivele pentru care am ratat însușirea și publicarea unui document de maximă
importanță pentru istoria României, am un singur sfat, antic și de demult: cherchez la femme!… Nu bag mâna în foc, ci
doar emit o supoziție. 7. Declarația de la Berna a lui Filderman ne permite să știm cam cum arată în Memorii mărturia
sa despre Transnistria, despre așa zisul Holocaust. Este foarte probabil că nu vom citi niciodată aceste memorii.
Sau le vom citi cu multe modificări, așa cum s-a întâmplat și cu alte texte de același fel. Mă refer în primul rând
la Memoriul făcut de Siegfried Jagendorf, fost șef al lagărului de la Moghilău – Moghilev. Memoriul a fost scris imediat
după război, în SUA, unde a emigrat familia Jagendorf.Și a fost predat la Yad Vashem, așa cum se obișnuiește. Și tot
așa, precum se obișnuiește, memoriul a fost returnat autorului cu indicații precise ce anume să scoată și ce să mai
adauge, pentru ca aminitirile sale să se potrivească cu versiunea oficială a Transnistriei. Autorul, încăpățînat și rebel,
așa cum puțini sunt evreii când e vorba de Holocaust, a refuzat să revină asupra textului. Pagubă în ciuperci!…
După moartea sa, ușor suspectă, în 1970, s-a găsit cine să facă modificările respective. Le-a făcut însă atât de stângaci
încât miros de la o poștă a făcătură… Prostănacă și murdară… Ca și modificările operate asupra
celebrului Jurnal semnat de Mihail Sebastian.Semnat, dar nu și scris în întregime de marele Sebastian.Unii zic, dar eu
nu cred, cum că Vicu Mândra ar fi acceptat sarcina de mare onoare și încredere de a colabora atât de intim cu un mare
scriitor. O pălărie mult prea mare pentru capul fostului meu coleg de partid… Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?!
Atât pălăria, cât și neobrăzarea gestului! 8. În fine, despre poziția afirmată de Filderman în această declarație mai găsim
o confirmare în cărticica scrisă de Filderman în colaborare cu Sabin Mănuilă, un raport prezentat la Conferința
Mondială de Statistică ținută la Stockolm în 1957, dacă nu mă înșel. Tot așa, nici urmă de Holocaust. Dar, din păcate,
cu cifre total inexacte cu privire la legionari…
Le trecem cu vederea, mulțumiți să constatăm că, la nivelul celei mai înalte funcții din interiorul comunității evreiești
din România acelor ani, teza Holocaustului a fost complet infirmată, sub toate aspectele în care ea a fost imaginată și
scornită. 9. O ultimă precizare: declarația a fost dată de Wilhelm Filderma în limba engleză și se află la dosarul cauzei
amintite.
Traducerea pe care am publicat-o mai sus are vizibile stângăcii. Este de interes național ca autoritățile românești să
intervină în Elveția pentru a obține o copie autentificată a acestui act. O traducere ca lumea se impune și ea, pentru ca
fragmente din acest text să figureze la locul cuvenit în manualele de istorie.Nu de istorie a Holocaustului, ci de istorie a
României!Sperăm să nu ne-o ia Mossadul înainte din nou!… Și să ne-o ia! Cine să-i împiedice?! 25 octombrie 2011 
Autor: Ion  CojaSursa:  ioncoja.ro  Cateva cuvinte despre autor.Dl. profesor Ion Coja, lingvist român, publicist și
scriitor, militant patriot roman,  s-a nascut la  22 octombrie 1942 in  Constanța.
S-a evidențiat prin activitatea sa critică în raport cu tratarea  unor evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial.A fost ales senator în legislatura 1992-1996, pe listele partidului PDAR în județul Constanța. Este profesor la
Facultatea de Litere a  Universitatatii din București. Dl.profesor Ion Coja neagă Holocaustul petrecut pe teritoriul
României si a înființat „Liga pentru Combaterea Anti-Românismului” (LICAR), ca reacție la acuzele că românii au
participat la Holocaust.A publicat o serie de romane și piese de teatru.
În 1979 a  primit premiul Academiei Române pentru piesa de teatru Credința. Opera face o apologie a rolului jucat de
Brătieni și Carol I în istoria românilor.Ioan Coja recunoaște că a avut doi mentori, doi oameni care i-au orientat viața
spirituală: Alexandru Graur și Petre Țuțea.
 PSEUDOPANDEMIA SI
RESETAREA GLOBALA

CREAREA PSEUDOPANDEMEI: NICI UN VINOVAT, ZECI DE MILIOANE DE OAMENI INFECTATI,

MILIOANE DE MORTI (MAI ALES IN SPITALE) DAR NIMENI NU RASPUNDE. DE CE?

FIINDCA O SLEAHTA DE GOLANI CRIMINALI S-AU GANDIT SA DEPOPULEZE PLANETA. SI AU

GASIT CATIVA PAPUSARI GATA SA EXECUTE ORDINELE: FAUCI, BILL GATES,
TEDROSADHANOM GHEBREYESUS

CE CONTINE VACCINUL? ERA O RECLAMA DE PROST GUST IN VARA ANULUI 2021

VOM VEDEA IN RANDURILE SI FOTOGRAFIILE CE URMEAZA, “CE CONTINE VACCINUL”. IN

PRIMUL RAND, INGRADIREA LIBERTATII. IN AL DOILEA RAND, PROBLEME DE SANATATE PE
CARE NICI UN CADRU MEDICAL NU SI LE ASUMA IN MOMENTUL IN CARE FACI ACEST VACCIN.
DE FAPT, NU ESTE UN VACCIN, CI TERAPIE GENETICA. INSA, I-AU SPUS CONVENTIONAL,
“VACCIN” PENTRU CA INCREDEREA POPULATIEI IN EFICACITATEA LUI SA FIE CAT MAI MARE.
DOAR CA AICI NU VORBIM DE UN VACCIN TESTAT, CI DE UN VACCIN FACUT PE GENUNCHI, PE
REPEDE INAINTE. AICI VORBIM DE UN VACCIN EXPERIMENTAL PANA IN 2023, FARA DE CARE
NU POTI INTRA IN MAGAZINE, NU POTI MERGE LA MALL SAU CINEMA, LA STRAND SAU LA
SALA DE FITNESS. IATA DE FAPT “CE CONTINE VACCINUL”!

ASA CUM AM MAI PREZENTAT SI IN LUCRARILE ANTERIOARE, EFECTELE ACESTUI VACCIN

MIRACULOS SUNT SCANDALOASE. DUPA CE PHIZER A CERUT CA DATELE PRIVITOARE LA
VACCIN SA FIE CLASIFICATE PANA IN 2076, JUSTITIA DIN SUA LE-A DAT PESTE NAS SPUNAND NU
DOAR CA E O ABERATIE, CI CA SUNT OBLIGATI SA DECLASIFICE DOSARELE DESPRE
VACCINARE DUPA 8 LUNI.

JUSTITIA DIN SUA A DECLARAT CA VACCINAREA NU POATE FI OBLIGATORIE, INVINGANDU-L

ASTFEL PE PAPUSARUL SENIL JOE BIDEN. VAZANDU-SE INVINSI, MAI MARII OCULTISTI AU DAT
BIR CU FUGITII. ASA CUM ERA DE ASTEPTAT, SI AM SPUS-O SI O REPET, DREPT “RASPLATA”
PENTRU VIRUSUL “SCAPAT DIN LABORATOR”, OCULTA LE-A PROMIS CHINEZILOR
SUPREMATIA ECONOMICA MONDIALA PE TERMEN NELIMITAT. ASA CA CEEA CE VEDEM
ASRTAZI, CU SUA PRABUSINDU-SE, ESTE DIN CAUZA CA ACESTI ASASINI ECONOMICI SI-AU
MUTAT AFACERILE SI FAMILIILE DIN SUA, IN….CHINA!

“VISUL AMERICAN” AL CELOR CARE VEDEAU IN SUA TARA NUMARUL 1 A DEMOCRATIEI,

ASTAZI POT FI FOARTE DEZAMAGITI CAND, IN URMA ALEGERILOR DIN SUA, DONALD TRUMP
AR FI FOST INVINS CHIAR SI DE O PISICA! ASTFEL, ASASINII ECONOMICI SI POLITICI AI
PLANETEI, BAIETII CU BANI, AUR SI ARME, AU DEMONSTRAT INTREGII PLANETE CA AU SFIDAT
DEMOCRATIA SI AU PUS PE CINE AU VRUT, FIINDCA TRUMP DEVENISE INCOMOD PENTRU EI,
NATIONALIZAND BANCA FEDERALA, GENERAND O PIERDERE DE PESTE 400 DE MILIOANE DE
DOLARI MAFIOTILOR.

UNA PESTE ALTA, IN PAGINILE CARE URMEAZA VETI (RE)VEDEA IMAGINI CARE VORBESC DE
LA SINE DESPRE FALSA PANDEMIE SI DESPRE CUM SE INCEARCA DISTRUGEREA IDEII DE
NATIUNI SI NATIONALISM IN LUME.
 CINE A CONDUS SI
CONDUCE ROMANIA???
In Quebec, Canada, dacă mergi la farmacia din Wal-Mart sau la Costco și nu ești vaxxinat, trebuie să aștepți în
micuța ta cabină până când un angajat vine sa te ia și sa te escorteaze spre zonele unde ai acces ca nevax, pentru a
se asigura că nu mergi în altă parte a magazinului. Aceasta este știința nazistă pe care mulți deja au acceptat-o.
David Rockefeller, la Comisia Trilaterala,în iunie 1991, le-a mulțumit elitiștilor mass-media pentru că au ținut
secretul, pentru o Nouă Ordine Mondială: “Suntem recunoscători Pentru The Washington Post, The New York
Times, Time Magazine și alte publicații mari ai căror directori au participat la întâlnirile noastre și și-au respectat
promisiunile discreționare timp de aproape patruzeci de ani.… Dar, lucrurile acum sunt mult mai sofisticate și
pregătite să meargă spre un guvern mondial."
Totul se înscrie într-un program planificat de decenii de către vechile familii bogate ca Rockefeller
(https://en.wikipedia.org/wiki/Rockefeller_family) și Rothschild(https://ro.wikipedia.org/wiki/Familia_Rothschild).
Brzezinski (https://en.wikipedia.org/wiki/Zbigniew_Brzezinski) a denumit aceasta sfîrșitul statului național
suveran. David Rockefeller l-a numit „guvern mondial”. George H.W.Bush în 1990 l-a numit Noua Ordine Mondială.
Acum putem vedea mai bine ce intenționează ei să impună dacă noi permitem acest lucru.
Marea Resetare a Forumului Economic Mondial (FEM) este un proiect al secolului XXI pentru o nouă formă de
control global total.
Ultima dată cînd acești actori au făcut un lucru de o asemenea amploare a fost în 1939, în ajunul celui de-al doilea
război mondial.
Acum, aceleași familii, dintre care Fundația Rockefeller și familia Rothschild, în persoana lui Lynn de Rothschild
(https://en.wikipedia.org/wiki/Lynn_Forester_de_Rothschild) ca reprezentantă a „Consiliului pentru un capitalism
împreună cu Vaticanul” se îndreaptă spre crearea următoarei generații al cărei scop îl constituie dominarea globală.
Acest lucru se numește Marea Resetare. Ea necesită un guvern mondial, un plan important aprobat de papa iezuit
Francisc. Reprezentantul ei in domeniul relațiilor publice, Klaus Schwab, s-a declarat protejatul lui Henry Kissinger
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Henry_Kissinger), un inițiat al Rockefeller-ilor din perioada în care erau la Harvard
acum 50 de ani.
Schwab descrie cum tehnologiile noii generații, deja lansate de Google, Huawei, Facebook , vor permite guvernelor
„să pătrundă în spațiul pînă acum privat al spiritelor noastre, citind gîndurile noastre și influențîndu-ne
comportamentul.b. „Aceste dispozitive implantabile vor ajuta de asemenea la comunicarea gîndurilor exprimate
verbal în mod normal, printr-un smartphon «încorporat» și a gîndurilor sau stărilor de spirit potențial neexprimate
prin citirea undele cerebrale și a altor semnale.”După ce au creat sistemul actual de agricultură industrială
globalizată, afacerile agricole, un proiect lansat în 1950 de Fundația Rockefeller, aceleași cercuri susțin acum o
agricultură „durabilă” ceea ce înseamnă o trecere la alimente modificate genetic, carnea sintetică fabricată în
laborator și altele incluzînd chiar viermii și buruienile ca surse noi de hrană.
Schwab s-a asociat cu grupare denumită EAT Forum (https://eatforum.org/) care se descrie ca un „Davos pentru
hrană” și care intenționează „să stabilească agenda politică”. EAT a fost creat în Suedia în 2016 cu ajutorul
Wellcome Trust britannic (creat cu fonduri ale GlaxoSmithKline) și al Institutului german din Postdam pentru
cercetarea asupra impactului climatic. Carnea sintetică modificată genetic cultivată în laborator este sprijinită
printre alții de Bill Gates, același care susține Moderna și alte vaccinuri modificate genetic.n 2017, EAT a lansat
FreSH (Food Reform for Sustainability and Health-Reforma alimentară pentru durabilitate și sănătate) cu sprijinul
Bayer AG, unul din producătorii celor mai toxice pesticide și OMG
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Organism_modificat_genetic) (Organisme modificate genetic) , care deține acum
Monsanto; gigantul chinez de OMG și pesticide Syngenta, Cargill, Unilever, Dupont și chiar Google.
DECONSPIR
AREA
FRANCMAS
ONERIEI
Tata si fiu
 Scrisoarea prin care Mugur Isarescu a inceput Vanzarea Romaniei catre
Bancheri incepand cu anul 1990!

O scrisoare adresată de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, către conducerea Trezoreriei SUA
(Federal Reserve – FED), filiala Kansas, a fost, recent, declasificată. Tonul folosit de guvernatorul BNR în document
trădează curtoazia acestuia. Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă,
subliniind şi angajamentele pe care guvernatorul BNR și le-a asumat în fața celor de la FED. În document se vorbeşte
despre privatizări, despre asistenţa acordată României de FMI şi BM, dar şi despre politicile monetare care vor fi
aplicate monedei naţionale. Citind documentul, nu am putut să tragem decât o singură concluzie: această scrisoare este
primul înscris care atestă începutul vânzării României către puterile occidentale sau, dacă nu vânzarea, măcar punerea
la dispoziţia marilor puteri a economiei româneşti, a politicilor fiscale şi, implicit, a celor sociale. Interesant este faptul
că scrisoarea a apărut pe site-ul FED New York, zilele acestea, motivul desecretizării regăsindu-se, credem noi, în
prevederile legislaţiei americane.

ZIUAnews vă prezintă, în exclusivitate, traducerea integrală a scrisorii

“În primul rând, permiteți-mi mie și domnului Urdea (n.r. – predecesorul lui Mugur Isărescu la conducerea BNR) să
mulțumim Federal Reserve Bank of Kansas City pentru această imensă oportunitate. Participarea, de anul trecut, la o
conferință internațională în care s-a discutat despre reformele radicale din sistemul economic și bancar din România a
fost nu numai peste posibilitățile noastre, ci și peste visurile noastre.
Subiectul despre care discutăm acum este foarte complex și eu nu pot pretinde să îl tratez în mod comprehensiv. Prefer,
în loc, să vă prezint câteva idei personale despre conceptul nostru de convertibilitate. În același timp, o să încerc să
încep prin reformarea sistemului economic și bancar, nu numai în România, ci, de asemenea, și în statele din Europa de
Est. Împărtășim opinia potrivit căreia diferențele economice și situațiile politice din țările din Europa Centrală și de Est
necesită abordări diferite. În ceea ce privește situația României, credem că singurul mod efectiv în care s-ar putea face,
în mod real, o tranziție de la o economie centralizată la o economie de piață, ar trebui să fie axat pe trei planuri. În
primul rând, trebuie să dezmembrăm instituțiile centrale de planificare și controlul lor rigid asupra prețurilor, salariilor,
precum și asupra altor variabile economice și să punem în locul lor instituțiile de piață potrivite. În acest sens, în opinia
noastră, este esențială reforma radicală a sistemului bancar. În al doilea rând, trebuie să convertim proprietatea
(bunurile) și să promovăm sectorul privat. Aici, în opinia noastră, esențial în acest proces este transformarea
companiilor de stat. În al treilea rând, trebuie să construim plasa de siguranță în sistemul de asigurări sociale, potrivită
pentru mecanismele unei economii de piață. Pentru România, acesta este un punct cu atât mai important, pentru că
populația României a suferit prea mult, mai ales în ultima decadă – decada nebuniei – și suntem foarte siguri că orice
tranziție de succes către o economie de piață depinde de evitarea producerii de noi suferințe populației din România. În
ceea ce privește convertibilitatea, suntem întru totul de acord cu conceptul prezentat de domnul Bergsten și de domnul
Williamson, cu privire la modalitatea actuală de convertire și importanța convertirii valutei (circulație monetară) pentru
economiile de piață emergente din Europa de Est. Un aspect bun, subliniat de autori, este că planificarea centralizată a
fost caracterizată nu doar prin imposibilitatea de a converti moneda, dar și de imposibilitatea de a converti bunurile. Ar
trebui să adaug că inconvertibilitatea în România a atins un adevărat vârf în ultimii ani ai regimului anterior. Biletele de
bancă au devenit din ce în ce mai mult bilete de loterie. Cu noroc și multă răbdare, se presupunea că vor cumpăra ceva
bunuri, de multe ori nu chiar pe cele dorite. Abordarea noastră legată de convertibilitate este corelată cu secvențele
generale din reformele economică și bancară din România. Prefer abordarea secvențială, în locul celei de “bing bang”
sau a celei graduale. Pentru aceasta, trebuie să ținem cont de prioritățile României. România a fost, cu excepția
Albaniei, cea din urmă țară din Europa de Est care a mers spre democrație și spre o economie de piață. Am început, în
decembrie 1989, cu cel mai centralizat și mai rigid sistem economic și cu o adevărată dictatură. Apoi, am avut o
revoluție însângerată, care, din nefericire, a fost urmată de șase luni de vid politic și neliniști sociale. Dacă e să privesc
partea pozitivă a revoluției din România, am descoperit că dispariția Partidului Comunist, în cea mai fierbinte zi din
decembrie, a eliminat toate obstacolele ideologice împotriva cărora am luptat. Există un consens național pentru
democrație și pentru o economie de piață. Guvernul nou ales este puternic determinat să acționeze rapid în această
direcție.

Ce am făcut, deja, până în acest moment? Actul de Conversie a întreprinderilor de stat a fost dezbătut și a trecut acum
câteva luni prin noul Parlament al României. În concordanță cu acesta, trei sferturi din întreprinderile de stat au devenit
companii comerciale, a căror privatizare este dorită în totalitate, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, începând,
cel mai probabil, din această toamnă. Ultimul sfert din întreprinderile de stat, dintre care, cele mai multe asigură utilități
publice, au devenit companii autonome, deținute de stat. Mai devreme, în martie acest an, alte două legi majore au fost
trecute prin Guvernul provizoriu. Una a permis și a promovat înființarea unor companii noi, private, iar cealaltă a
relaxat, în mod semnificativ, regulile cu privire la investițiile străine în România. Ce ne așteaptă în viitorul apropiat?
Construim legi privind reformarea radicală a sistemului bancar românesc – avem asistență de la Banca Mondială și FMI
în acest capitol. Sperăm că legea privind reforma sistemului bancar va trece nu mai târziu de sfârșitul acestui an. De
asemenea, pregătim proiectul de lege cu privire la plasa de siguranță în sistemul de asigurări. Obținerea convertibilității
monezii României este văzută în acest context, al reformei economice interne și al reformei sistemului bancar.
Instituțiile specifice și cadrul general legal pentru convertibilitate vor fi create, în principal, prin reforme bancare. În
plus, împărtășim opinia domnului Bergsten și pe aceea a domnului Williamson cu privire la faptul că introducerea,
deopotrivă, a convertibilității bunurilor și a convertibilității monedei, în mod conexat, este o idee bună. De aceea, eu
consider că legea Conversiei întreprinderilor de stat este critică. Abordarea noastră cu privire la convertibilitate,
gradualism rapid, este bazată pe licitație de monedă și retenție de conturi. Cadrul legal pentru stabilirea retenției
conturilor a fost deja fixat prin Actul de Conversie și prin Actul Antreprenorilor Privați. Potrivit acestor legi,
companiile românești au voie să rețină 30 la sută din profiturile schimbului internațional iar, din februarie anul viitor,
50 la sută. Probabil că mai avem nevoie de niște calificări tehnice, în acest moment. Ne pregătim pentru cadrul legal
pentru schimburile internaționale prin licitație, pe care plănuim să le ținem de două ori pe lună, începând cu luna
octombrie a acestui an. Companiile românești care au nevoie de valută vor cumpăra de la cei care o au. Rata de schimb
la licitație, în opinia noastră, nu va afecta (și vom încerca să nu afecteze) rata oficială de schimb sau alte tranzacții
comerciale. Permiteți-mi să detaliez puțin această chestiune, care a fost mult dezbătută de economiștii români și a
beneficiat de sfatul FMI. În opinia noastră, ambele instrumente au potențial, dacă sunt utilizate corect și temporar,
pentru că introduc o marjă mare de liberalizare a schimbului și a sistemului de schimb valutar, pavând drumul spre
convertibilitate. Consider că următoarele condiții sunt necesare pentru îndeplinirea acestui scop:

Pentru conturile curente:

Să asigurăm un nivel de menținere substanțial, cel puțin 30 la sută sau poate 50 la sută (acesta a fost un punct dezbătut)
Să fie nediscriminatoriu, să se aplice în mod egal în mai multe domenii ale economiei și
Să exceptăm de la regulile de licențiere acele importuri care sunt finanțate de retragerile din aceste conturi

Pentru licitațiile de schimburi străine:

Să fie considerat un corelativ necesar al conturilor obișnuite, pentru a asigura o alocare mai rațională a schimburilor
străine rare
Să evităm barierele administrative la cerere (de exemplu, prin limitarea persoanelor care pot licita sau sumele care pot fi
limitate), evitând, astfel, corupția
Să limităm diferența dintre rata de schimb oficială și cea de la licitații și
Să extindăm licitațiile cât de repede se poate, cu misiunea de a le utiliza ca o sursă cheie de informații pentru stabilirea
unei rate de schimb unice.
Desigur, pentru a obține convertibilitatea pentru moneda națională a României, trebuie să continuăm ceea ce deja am
început, de la începutul acestui an – aceasta este corectarea supraevaluării substanțiale a monedei naționale. Am fost
devalorizați semnificativ o dată și poate vom mai fi în această situație în această toamnă. În același timp, trebuie să
stabilim un regim al ratei de schimb valutar potrivit. În opinia mea personală – dezbătută până acum în România –
aceasta poate fi făcută prin aranjarea (stabilirea) unui coș de monede, dar vreau să spun, o aranjare (stabilire) foarte
flexibilă”.

Ce este Federal Reserve

Constituţia americană de la 1787 interzice explicit înfiinţarea unei Bănci Naţionale a Statelor Unite. Dar, la începutul
secolului trecut, s-a forţat crearea unei Bănci Centrale numite Federal Reserve (FED), invocându-se stabilitatea
economică. Astfel, FED a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de bancherul J. P. Morgan. În 1907,
acesta a început să răspândească zvonul că băncile au difficultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. S-a creat panică,
toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci
au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă, pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi
cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era
liderul partidei republicane din Senat, dar şi omul celor mai puternici bancheri americani. Aldrich a propus, ca soluţie
“salvatoare”, crearea unei Bănci Centrale care să apere SUA de dezastru. În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat
iniţial, nu de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa
lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi, documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. La început,
nu a avut sorţi de izbândă, dar, în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul
susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba, fără să
clipească, constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului
american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele
SUA. Senatorul Louis McFadden spunea, în 1932, în Congresul american: “Prin constituirea Federal Reserve a fost
construit un sistem bancar mondial. Un superstat controlat de bancherii internaţionali, care acţionează împreună, pentru
a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat Guvernul”.

Comentariu VT: Tradatorul de tara Mugur Isarescu, este evreu si mason de grad 33, pus intentionat in fruntea BNR-
ului si tinut in functie, special pentru a face jocul oligarhilor.

Sursa: https://vremuritulburi.com/2014/07/30/srisoarea-prin-care-mugur-isarescu-incepe-vanzarea-romaniei-catre-
bancheri-incepand-cu-anul-1990/